Ăia cu tonomatul din bucătărie s-au nesimţit.
Mă duc să-mi iau o ciocolată cu alune de pădure - no. 23, 2 lei şi din prea multă veselie (ca să nu zic prostie!) apăs 22.
22 e Snickers.
În timp ce începusem o înjurătură în minte văd că Snickers nu cade. Ce-i asta?! După ce că nu e ceea ce vreau se şi blochează? Poate fi mai de câcat toată faza? De ce mi se întâmplă numai mie chestiile astea? De ce eu? De ce pe jos nu poa' să fie scrum? De ce crezi tu că mă ratez şi tu mă scapi? De ce să nu-mi beau vodca mea de zi cu zi? De ce mă-nveţi tu care-i drumul bun? De ce? etc., etc., ş.a.m.d., aţi prins ideea...
Când colo, iaca poznă: aparatul clipoceşte. Mai vrea 0.50 credit. Mă uit aşa, cruciş, la el. Eu, client fidel al tonomatului, ştiam că Snickers e 2 lei! Ei bine nu domnule, nu. S-a scumpit: e 2.50 lei.
Adică..pe ce bază? a crescut TVA? s-a dat o nouă lege de impozitare a importurilor? ce?! nici măcar nu e ediţie de aia cu 20% mai mult! Nu.
Am rămas puţin şocat. Nesimţirea are uneori efectul ăsta asupra mea.
După care m-am dezmeticit, m-am bătut singur pe umăr, mi-am luat ciucalata de la no. 23 şi m-am tirat.
Se afișează postările cu eticheta nesimţire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nesimţire. Afișați toate postările
Prima zi
la muncă după aproape două săptămâni de concediu.
Cea mai frecventă şi enervantă întrebare: cum te mai simţi?
Poate că sunt nesimţit şi adevărul este că lumea chiar este îngrijorată pentru mine - fie din politeţe (colegii), fie din interes profesional (şefu').
Pe de-o parte: merg, vorbesc, zâmbesc - deci sunt bine. Aşa că le mulţumesc de curiozitate şi îi asigur că totul este în regulă.
Pe de altă parte...am aflat că (în teorie cel puţin
) va trebui să urmez un tratament tot restul vieţii, că s-ar putea să nu mai am voie să îl păstrez pe Eric şi că în general sunt defect. Cum să mă simt ştiind toate astea? Ca un câcat, ev'dent. Dar nu poţi spune lumii asta, că nu-i frumos.
Pe cea de-a treia parte: nu sunt prima şi nici ultima persoană care are chestia asta şi nici pe departe în cea mai gravă formă. Într-un fel aş fi vrut să nu ştie nimeni de incident şi de urmări. Mie chiar mi se pare că medicii au exagerat când au prezentat atât de dramatic întreaga poză. Bitch, please! this ain't no Grey's Anatomy... Mă simt excepţional de fabulos şi de Nătăfleţ! Sunt tot eu, acelaşi, neschimbat.
Unii se aşteptau să fiu mai bun, mai amabil - ca şi cum aş fi avut a life altering experience. Alţii să fi devenit mai precaut, mai grijuliu, mai paranoic - ca şi cum ajută la ceva. I-am dezamăgit pe toţi!
Altă chestie care mă enervează: toată lumea are cunoştinţe medicale avansate şi împrăştie în stânga şi în dreapta cu sfaturi şi păreri. Am trăit toată viaţa într-o societate de medici şi eu nu am ştiut!
Foarte puţini vorbesc din experienţă, şi până acum nici măcar la prima mână, şi aceştia uită că nu toată lumea reacţionează la fel la aceeaşi stimuli, dar majoritatea sunt de-a dreptul Mame Omizi. Ar trebui să fac o culegere de sfaturi de astea - my very own broscience. M-aş îmbogăţi! (sau măcar îngrăşa de la atâta râs)
Cei mai savuroşi sunt cei care se aşteaptă la simptome Hollywood-iene din partea mea, la crize teatrale şi la reveniri spectaculoase după un puf de Ventolin.
Din nefericire pentru ei, nu este deloc aşa. Este mult mai trist şi mai tăcut.
Cea mai frecventă şi enervantă întrebare: cum te mai simţi?
Poate că sunt nesimţit şi adevărul este că lumea chiar este îngrijorată pentru mine - fie din politeţe (colegii), fie din interes profesional (şefu').
Pe de-o parte: merg, vorbesc, zâmbesc - deci sunt bine. Aşa că le mulţumesc de curiozitate şi îi asigur că totul este în regulă.
Pe de altă parte...am aflat că (în teorie cel puţin
) va trebui să urmez un tratament tot restul vieţii, că s-ar putea să nu mai am voie să îl păstrez pe Eric şi că în general sunt defect. Cum să mă simt ştiind toate astea? Ca un câcat, ev'dent. Dar nu poţi spune lumii asta, că nu-i frumos.Pe cea de-a treia parte: nu sunt prima şi nici ultima persoană care are chestia asta şi nici pe departe în cea mai gravă formă. Într-un fel aş fi vrut să nu ştie nimeni de incident şi de urmări. Mie chiar mi se pare că medicii au exagerat când au prezentat atât de dramatic întreaga poză. Bitch, please! this ain't no Grey's Anatomy... Mă simt excepţional de fabulos şi de Nătăfleţ! Sunt tot eu, acelaşi, neschimbat.
Unii se aşteptau să fiu mai bun, mai amabil - ca şi cum aş fi avut a life altering experience. Alţii să fi devenit mai precaut, mai grijuliu, mai paranoic - ca şi cum ajută la ceva. I-am dezamăgit pe toţi!
Altă chestie care mă enervează: toată lumea are cunoştinţe medicale avansate şi împrăştie în stânga şi în dreapta cu sfaturi şi păreri. Am trăit toată viaţa într-o societate de medici şi eu nu am ştiut!
Foarte puţini vorbesc din experienţă, şi până acum nici măcar la prima mână, şi aceştia uită că nu toată lumea reacţionează la fel la aceeaşi stimuli, dar majoritatea sunt de-a dreptul Mame Omizi. Ar trebui să fac o culegere de sfaturi de astea - my very own broscience. M-aş îmbogăţi! (sau măcar îngrăşa de la atâta râs)
Cei mai savuroşi sunt cei care se aşteaptă la simptome Hollywood-iene din partea mea, la crize teatrale şi la reveniri spectaculoase după un puf de Ventolin.
Din nefericire pentru ei, nu este deloc aşa. Este mult mai trist şi mai tăcut.
zomgwtfbbqroflmaokittens
deci nu-mi vine să cred! cineva a dat un Nu poveştii cu ocarine.
Oamini buni, fiinţe dragi, pisici, motani, purcei, băi, măi ...sunt raţe!
Ra-ţe!
R-a-ţe!
Raaaţeee!
raţe!!!
Cui nu-i plac raţele?! Cine este acest sub om care nu a picat în genunchi şi nu a înălţat trei osanale la auzul cuvântului raţă?!
Cine a făcut acest lucru - a dat Nu-ul - este un om trist, un om lipsit de suflet, de vise, de spirit nătăfleţ. De ce ai făcut asta? Uită-te în oglidă...te suporţi?
Pfffft! Sunt raţe, deşteptule!
Mda, oricum, pentru că încă nu am trecut peste trauma de a fi cheltuit 30 de lei pe două ocarine în formă de raţă Poznaşul mi-a zis să vă provoc la un concurs:
Premiu ...hmm..premiu. Vreţi premiu? Vă dau şi un premiu, da' trebuie să mă mai gândesc ce să premiesc.
Deci gata?
L.E. Da, deci premiul este prima chestie postată pe Bicicleta Albastră începând cu data acestui post. Aşa că urmăriţi blogroll-ul din dreapta...
P.S. trimit prin poştă, porumbel călător, motan plimbăreţ
Oamini buni, fiinţe dragi, pisici, motani, purcei, băi, măi ...sunt raţe!
Ra-ţe!
R-a-ţe!
Raaaţeee!
raţe!!!
Cui nu-i plac raţele?! Cine este acest sub om care nu a picat în genunchi şi nu a înălţat trei osanale la auzul cuvântului raţă?!
Cine a făcut acest lucru - a dat Nu-ul - este un om trist, un om lipsit de suflet, de vise, de spirit nătăfleţ. De ce ai făcut asta? Uită-te în oglidă...te suporţi?
Pfffft! Sunt raţe, deşteptule!
Mda, oricum, pentru că încă nu am trecut peste trauma de a fi cheltuit 30 de lei pe două ocarine în formă de raţă Poznaşul mi-a zis să vă provoc la un concurs:
cine poate propune un mod mai bun de a cheltui 30 de lei?
Premiu ...hmm..premiu. Vreţi premiu? Vă dau şi un premiu, da' trebuie să mă mai gândesc ce să premiesc.
Deci gata?
L.E. Da, deci premiul este prima chestie postată pe Bicicleta Albastră începând cu data acestui post. Aşa că urmăriţi blogroll-ul din dreapta...
P.S. trimit prin poştă, porumbel călător, motan plimbăreţ
vaca proastă
Ieri seară, la opt şi jumătate, am primit un telefon de la un număr necunoscut. Eram într-un loc foarte zgomotos (=bar) aşa că m-am grăbit să ajung afară înainte de a răspunde.
Din nefericire nu m-am grăbit destul aşa că până ce am ajuns eu afară oricine se ascundea sub numărul 0372087268 (x_x) a renunţat.
Suflet mărinimos (şi trebuie să recunosc, foarte curios; dacă era cineva care îmi oferea un milion de dolari?! să fiu prost să treacă norocul pe lângă mine?) am selectat numărul din lista de apeluri pierdute şi am sunat.
- Bună seara! #$^@$^*& [un nume de instituţie pe care nu l-am înţeles]
- Bună seara. Am primit un apel de la acest număr de telefon...
- Aveţi cont la Piraeus Bank? [ton ţâfnos]
- Uhmm..nuuuu...
- Atunci a fost o greşeală!
Şi pac închide.
Băăăăi tanti operatoare, eu de profesia mea bat obrazul oamenilor dar tu nici măcar nu meriţi!
Din nefericire nu m-am grăbit destul aşa că până ce am ajuns eu afară oricine se ascundea sub numărul 0372087268 (x_x) a renunţat.
Suflet mărinimos (şi trebuie să recunosc, foarte curios; dacă era cineva care îmi oferea un milion de dolari?! să fiu prost să treacă norocul pe lângă mine?) am selectat numărul din lista de apeluri pierdute şi am sunat.
- Bună seara! #$^@$^*& [un nume de instituţie pe care nu l-am înţeles]
- Bună seara. Am primit un apel de la acest număr de telefon...
- Aveţi cont la Piraeus Bank? [ton ţâfnos]
- Uhmm..nuuuu...
- Atunci a fost o greşeală!
Şi pac închide.
Băăăăi tanti operatoare, eu de profesia mea bat obrazul oamenilor dar tu nici măcar nu meriţi!
pasta belgica
Cică la noi la cantină se serveşte haleu belgian.
...Sau bucătarii sunt belgieni, nu-mi dau seama, pentru că până acuma nu a fost nici una nici alta.
Una n-a fost pentru că wok de pui, salata tailandeză cu somon, pastele, varza cu cârnaţi, borşul de lobodă, micii şi chiftelele nu sunt belgiene, şi cealaltă nu e pentru că i-am văzut şi auzit pe bucătari şi nici măcar negrul de subt unghii nu era belgian la ei. Serios!
Eu nu ştiu de ce ar trebui să fiu impresionat de faptul că un bucătar a fost la şcoală în Belgia, având în vedere că belgienii sunt faimoşi doar pentru
bere,
napolitane
şi pedofili
şi nu pentru bucătărie, dar mă rog, având în vedere că nu ştiu, o iau de bună. Ce contează unde şi cât de multă pregătire are un bucătar atâta timp cât mâncarea este bună şi gustoasă. Nu contează, nu-i aşa?
Aşa se face că în ultimul timp am pornit pe un meniu aproape complet de paste. De luni până vineri: paste înainte de toate.
Este prea complicat să aleg între cele două feluri de carne şi cele trei garnituri, mai ales că uneori nici nu poţi alege, sunt prea de câcat toate, aşa că pastele ar trebui să fie o alegere sigură. În plus, câtă măiestrie îţi trebuie să fierbi nişte paste şi să le amesteci cu sos?! Nu prea multă. Cam cât un bucătar belgian, aşa.
Deci: meniul săptămânii 5-9 iulie: luni, marţi şi miercuri penne con pollo, joi şi vineri pasta al forno.
Luni: penne, 1% bucăţi de carne de pui şi o zamă albicioasă (nu, nu e smântână, ce-aveţi?! e apa în care au fiert pastele şi care s-a îngroşat de la făină).
Marţi: penne, 1% ardei, 0,2% ciuperci felii din conservă, 1% hmm..ceea ce aş putea cataloga drept cea mai ieftină şi împuţită şuncă presată. Nu, nu de pui, dar mai contează? Ah, şi zamă.
Miercuri: la fel ca Marţi.
Joi, adicătelea azi, o surpriză! pasta al forno s-a transformat pe etichetă în fusili al forno, că în farfurie erau tot penne. Pentru cine nu ştie, penne = tubuleţ, fusili = spirală (da, am verificat pe goagăl). Deci revenim: penne, 1% ardei, 0,5% bucăţi de carne de pui, 1% şuncă presată, zamă portocalie!
Vineri: vineri e de-abia mâine şi sincer, nu mă aştept la vreo deviaţie de la pene cu şuncă şi miros de ardei în zamă albă, dar o să editez postul să vă ţin la curent.
Acuma în schimb, aş vrea să trec în contul zilei de Vineri pastele mâncate vinerea trecută.
Se numeau penne arrabiata şi aveau următoarea compoziţie: fusili, farfalle, spaghete, zamă albă, şuncă de pui, ardei şiiiiii.....porumb! Mmmmmm....
Cum?! Nici urmă de penne sau de sos de tomate cu usturoi = arrabiata ?!
He he he, nătăfleţilor...nu fiţi fraieri, nu faceţi mofturi ...aici vorbim de bucătărie belgiană, nici nu aveţi voi idee câta măiestrie, câta rafinament, câta bătaie de joc...
Eu acuma am o singură nelămurire:
L.E. Şi astăzi, vineri, fusili al forno au fost de fapt penne cu pui şi zamă albă
...Sau bucătarii sunt belgieni, nu-mi dau seama, pentru că până acuma nu a fost nici una nici alta.
Una n-a fost pentru că wok de pui, salata tailandeză cu somon, pastele, varza cu cârnaţi, borşul de lobodă, micii şi chiftelele nu sunt belgiene, şi cealaltă nu e pentru că i-am văzut şi auzit pe bucătari şi nici măcar negrul de subt unghii nu era belgian la ei. Serios!
Eu nu ştiu de ce ar trebui să fiu impresionat de faptul că un bucătar a fost la şcoală în Belgia, având în vedere că belgienii sunt faimoşi doar pentru
bere,
napolitane
şi pedofili
şi nu pentru bucătărie, dar mă rog, având în vedere că nu ştiu, o iau de bună. Ce contează unde şi cât de multă pregătire are un bucătar atâta timp cât mâncarea este bună şi gustoasă. Nu contează, nu-i aşa?
Aşa se face că în ultimul timp am pornit pe un meniu aproape complet de paste. De luni până vineri: paste înainte de toate.
Este prea complicat să aleg între cele două feluri de carne şi cele trei garnituri, mai ales că uneori nici nu poţi alege, sunt prea de câcat toate, aşa că pastele ar trebui să fie o alegere sigură. În plus, câtă măiestrie îţi trebuie să fierbi nişte paste şi să le amesteci cu sos?! Nu prea multă. Cam cât un bucătar belgian, aşa.
Deci: meniul săptămânii 5-9 iulie: luni, marţi şi miercuri penne con pollo, joi şi vineri pasta al forno.
Luni: penne, 1% bucăţi de carne de pui şi o zamă albicioasă (nu, nu e smântână, ce-aveţi?! e apa în care au fiert pastele şi care s-a îngroşat de la făină).
Marţi: penne, 1% ardei, 0,2% ciuperci felii din conservă, 1% hmm..ceea ce aş putea cataloga drept cea mai ieftină şi împuţită şuncă presată. Nu, nu de pui, dar mai contează? Ah, şi zamă.
Miercuri: la fel ca Marţi.
Joi, adicătelea azi, o surpriză! pasta al forno s-a transformat pe etichetă în fusili al forno, că în farfurie erau tot penne. Pentru cine nu ştie, penne = tubuleţ, fusili = spirală (da, am verificat pe goagăl). Deci revenim: penne, 1% ardei, 0,5% bucăţi de carne de pui, 1% şuncă presată, zamă portocalie!
Vineri: vineri e de-abia mâine şi sincer, nu mă aştept la vreo deviaţie de la pene cu şuncă şi miros de ardei în zamă albă, dar o să editez postul să vă ţin la curent.
Acuma în schimb, aş vrea să trec în contul zilei de Vineri pastele mâncate vinerea trecută.
Se numeau penne arrabiata şi aveau următoarea compoziţie: fusili, farfalle, spaghete, zamă albă, şuncă de pui, ardei şiiiiii.....porumb! Mmmmmm....
Cum?! Nici urmă de penne sau de sos de tomate cu usturoi = arrabiata ?!
He he he, nătăfleţilor...nu fiţi fraieri, nu faceţi mofturi ...aici vorbim de bucătărie belgiană, nici nu aveţi voi idee câta măiestrie, câta rafinament, câta bătaie de joc...
Eu acuma am o singură nelămurire:
ne cred pe toţi proşti sau nu au resursele necesare să scoată o etichetă nouă pentru fiecare fel de paste?
Nu, nici prin cap nu-mi trece opţiunea că ei sunt proşti şi nesimţiţi. C'est pas possible!L.E. Şi astăzi, vineri, fusili al forno au fost de fapt penne cu pui şi zamă albă
miraj
subt birou am un coş de gunoi. Numai al meu. Şi coşul şi gunoiul. Miercuri am servit o cafea de la tonomat la birou. Am amestecat zahărul şi am dat să arunc lopăţica numa că nu am nimerit. Fiind prea leneş şi având condiţia cunoscută ca oase în burtă nu m-am aplecat să o ridic şi să o pun în coş. Şi de miercuri, dragi fetiţe şi băieţei, lopăţica şade lângă coşul de gunoi. Sacul este schimbat zilnic, biroul este şters tot zilnic, poziţia chestiilor depe birou este schimbată, hârtiile mele cu notiţe şi însemnări sunt aruncate!!1! dar lopăţica nu. Nu vor. Nu vrea. Păi să nu te enervezi?!?
Exma
Sâmbătă am fost la un magazin. Care vindea chestii - mai mari şi mai mici, mici, numai bune de pus în buzunar.
Nu e genul de magazin unde tanti şi marfa sunt în spatele unei tejghele, ci genul de magazin cu două încăperi şi multe rafturi pentru marfă şi doar tanti e în spatele tejghelei.
Pentru că tanti/tantile (că la un moment dat s-a [de]dublat ca să poată face faţă avalanşei de cumpărători în număr de doi) nu putea/u fi şi la tejghea şi prin magazin, sub tejgheaua de sticlă era prins un anunţ care spunea aşa:
(da, chiar aşa, cu zâmbăcios) adică ceva de genul: râdem, glumim, da' brânza-i pe bani.
Totul e ok până aici. Cu toţii ştim că nu e frumos să furi şi cu toţii ştim că e bine să fii precaut: poate clienţii tăi sunt oameni cinstiţi şi corecţi dar cine ştie de unde sare ..mâna lipicioasă?
Poate motivul pentru care au pus acel anunţ era că s-au fript cu supă şi acuma suflă şi în iaurt. Cine ştie? Poate.
Interesant este însă că nici clientului dinainte, nici Nătăfleţului tanti vânzătoarea nu i-a dat bon. Şi nici nu părea să aibă cea mai mică intenţie să producă un astfel de document.
Adică: pe de o parte noi îţi batem obrazul, dar pe de (ceal)altă parte suntem cu mâna până la umăr în fraudă fiscală...
Nu e genul de magazin unde tanti şi marfa sunt în spatele unei tejghele, ci genul de magazin cu două încăperi şi multe rafturi pentru marfă şi doar tanti e în spatele tejghelei.
Pentru că tanti/tantile (că la un moment dat s-a [de]dublat ca să poată face faţă avalanşei de cumpărători în număr de doi) nu putea/u fi şi la tejghea şi prin magazin, sub tejgheaua de sticlă era prins un anunţ care spunea aşa:
ORICE FURT VA FI RAPORTAT POLIŢIEI 
(da, chiar aşa, cu zâmbăcios) adică ceva de genul: râdem, glumim, da' brânza-i pe bani.
Totul e ok până aici. Cu toţii ştim că nu e frumos să furi şi cu toţii ştim că e bine să fii precaut: poate clienţii tăi sunt oameni cinstiţi şi corecţi dar cine ştie de unde sare ..mâna lipicioasă?
Poate motivul pentru care au pus acel anunţ era că s-au fript cu supă şi acuma suflă şi în iaurt. Cine ştie? Poate.
Interesant este însă că nici clientului dinainte, nici Nătăfleţului tanti vânzătoarea nu i-a dat bon. Şi nici nu părea să aibă cea mai mică intenţie să producă un astfel de document.
Adică: pe de o parte noi îţi batem obrazul, dar pe de (ceal)altă parte suntem cu mâna până la umăr în fraudă fiscală...
De terminat
în ultimul timp Nătăfleţul este cam nesimţit. Dar el nu vrea să fie nesimţit (..şi nici nu are o melodie bună de pus!) şi totuşi..este!
Chestiunile este următoarele:
1) nesimţirea i-a intrat atât de adânc în sânge încât o face din reflex, natural? sau
2) este atât de inocent (ca să nu zic prost) încât nu îşi dă seama că a comis o nesimţire pentru că nesimţirea nu este de fapt o nesimţire?
Eu nu îi iau apărarea şi nici nu îl acuz dar parcă lumea e prea sensibilă domnule! Totul e privit ca o critică, ca o declaraţie de război. Nu mai există afirmaţie care să nu fie privită ca ofensivă!
Un lucru este rău doar atunci când cineva îi dă o conotaţie negativă şi începe să generalizeze în acea direcţie.
Un exemplu total aleator "eu sunt de la ţară". Unii oameni o folosesc ca scuză: eu sunt de la ţară, nu am avut aşa ceva, nu ştiu. Alţii, ca un inconvenient: tu eşti de la ţară, n-ai avut tu aşa ceva. Şi altora nu le pasă. Nu că nu le pasă în sensul de indiferenţă; nu le pasă pentru că ştiu că totul se echilibrează. Da, pe scale diferite, dar se echilibrează.
La fel şi cu adevărurile. Unele sunt spuse ca să rănească, altele ca pretext şi altele doar ca să constate.
Chestiunea nu se termină însă aici. Mingea ricoşează între doi pereţi. Prima parte e să spui ceva, a doua, evident, să o auzi.
Să presupunem că adevărul este spus fără intenţia de a face rău, chestiunea e: cum îşi dă seama ascultătorul care dintre cele trei a fost?
Dacă partenerul de dialog nu te place, e clar că o să o ia ca pe o critică. Dacă nu te place o să îl perceapă ca o încercare nereuşită de a te scuza. Şi dacă nu te place o să rămână rece în faţa sincerităţii tale.
Ceee? Am spus ceva greşit?
Uneori oamenii sunt atât de complicaţi şi de obositori, au tot felul de reguli, de protocoale. Meh.
Chestiunile este următoarele:
1) nesimţirea i-a intrat atât de adânc în sânge încât o face din reflex, natural? sau
2) este atât de inocent (ca să nu zic prost) încât nu îşi dă seama că a comis o nesimţire pentru că nesimţirea nu este de fapt o nesimţire?
Eu nu îi iau apărarea şi nici nu îl acuz dar parcă lumea e prea sensibilă domnule! Totul e privit ca o critică, ca o declaraţie de război. Nu mai există afirmaţie care să nu fie privită ca ofensivă!
Un lucru este rău doar atunci când cineva îi dă o conotaţie negativă şi începe să generalizeze în acea direcţie.
Un exemplu total aleator "eu sunt de la ţară". Unii oameni o folosesc ca scuză: eu sunt de la ţară, nu am avut aşa ceva, nu ştiu. Alţii, ca un inconvenient: tu eşti de la ţară, n-ai avut tu aşa ceva. Şi altora nu le pasă. Nu că nu le pasă în sensul de indiferenţă; nu le pasă pentru că ştiu că totul se echilibrează. Da, pe scale diferite, dar se echilibrează.
La fel şi cu adevărurile. Unele sunt spuse ca să rănească, altele ca pretext şi altele doar ca să constate.
Chestiunea nu se termină însă aici. Mingea ricoşează între doi pereţi. Prima parte e să spui ceva, a doua, evident, să o auzi.
Să presupunem că adevărul este spus fără intenţia de a face rău, chestiunea e: cum îşi dă seama ascultătorul care dintre cele trei a fost?
Dacă partenerul de dialog nu te place, e clar că o să o ia ca pe o critică. Dacă nu te place o să îl perceapă ca o încercare nereuşită de a te scuza. Şi dacă nu te place o să rămână rece în faţa sincerităţii tale.
Ceee? Am spus ceva greşit?
Uneori oamenii sunt atât de complicaţi şi de obositori, au tot felul de reguli, de protocoale. Meh.
Cine găseşte cele două înţelepciuni nătăfleţe primeşte nimic
Nătăfleţul: azi noapte, am visat că am întâlnit 2 tipi care erau producători
Poznaşul: aşaaa
Nătăfleţul: şi mi-au zis că vor să spargă piaţa cu ceva nemaipomenit
Poznaşul: aşaaa...
Nătăfleţul: şi dacă nu cumva EU am vreo idee de cântec, ceva..
Poznaşul: filme porno!
Nătăfleţul: şi ce crezi că le-am cântat? nu!
Poznaşul: ce le-ai cântat ?
Nătăfleţul: eeeeee
Poznaşul: silly cat?
Nătăfleţul: nuuuu
Poznaşul: nu ?
Nătăfleţul: aia e Crazy Cat!
Poznaşul: aaaa
Nătăfleţul: nuuuu, am cântat: Silly Kitten ŞIII Crazy Cat! De ce crezi că îl cântam de dimineaţă? Că l-am visat!
Poznaşul: eu credeam că eşti cu capu' ...şi ce părere au avut ?
Nătăfleţul: heeeei! Nu's cu capu' ! Păi după ce discutam dacă să facem varianta black sau death...
Poznaşul: aha, înţeleg
Nătăfleţul: deci tocmai când puneam detaliile la punct
Poznaşul: perfect
Nătăfleţul: a sunat ceasul!!!
Poznaşul: la dreacu!
Nătăfleţul: mdea, deci nu ştiu dacă aş avea success sau nu,
pentru că, cu toţii ştim: dacă merge în vis merge şi în realitate
Poznaşul: eu zic ca ai avea. Am încredere în compoziţiile tale. Sunt geniale.
Nătăfleţul: asta e clar. Şi foarte originale!
Poznaşul: evident. Asta nici nu are rost să fie menţionat. E clar foarte original totul. Tot!
Nătăfleţul: eu am impresia, că miros, nişte ironie. Oare e de la tine?
Poznaşul: ironie de la mine?!? Eu am mâncat quesadillia, ţi-am mai zis.
N-am eu bani de ironie. Poate nişte ironie ieftină ...
Nătăfleţul: E cam ieftină, că de aia miroase!
Aia scumpă şi bună e de nesimţit: nesimţită.
Poznaşul: aşaaa
Nătăfleţul: şi mi-au zis că vor să spargă piaţa cu ceva nemaipomenit
Poznaşul: aşaaa...
Nătăfleţul: şi dacă nu cumva EU am vreo idee de cântec, ceva..
Poznaşul: filme porno!
Nătăfleţul: şi ce crezi că le-am cântat? nu!
Poznaşul: ce le-ai cântat ?
Nătăfleţul: eeeeee
Poznaşul: silly cat?
Nătăfleţul: nuuuu
Poznaşul: nu ?
Nătăfleţul: aia e Crazy Cat!
Poznaşul: aaaa
Nătăfleţul: nuuuu, am cântat: Silly Kitten ŞIII Crazy Cat! De ce crezi că îl cântam de dimineaţă? Că l-am visat!
Poznaşul: eu credeam că eşti cu capu' ...şi ce părere au avut ?
Nătăfleţul: heeeei! Nu's cu capu' ! Păi după ce discutam dacă să facem varianta black sau death...
Poznaşul: aha, înţeleg
Nătăfleţul: deci tocmai când puneam detaliile la punct
Poznaşul: perfect
Nătăfleţul: a sunat ceasul!!!
Poznaşul: la dreacu!
Nătăfleţul: mdea, deci nu ştiu dacă aş avea success sau nu,
pentru că, cu toţii ştim: dacă merge în vis merge şi în realitate
Poznaşul: eu zic ca ai avea. Am încredere în compoziţiile tale. Sunt geniale.
Nătăfleţul: asta e clar. Şi foarte originale!
Poznaşul: evident. Asta nici nu are rost să fie menţionat. E clar foarte original totul. Tot!
Nătăfleţul: eu am impresia, că miros, nişte ironie. Oare e de la tine?
Poznaşul: ironie de la mine?!? Eu am mâncat quesadillia, ţi-am mai zis.
N-am eu bani de ironie. Poate nişte ironie ieftină ...
Nătăfleţul: E cam ieftină, că de aia miroase!
Aia scumpă şi bună e de nesimţit: nesimţită.
ţ ţ ţ ţ
Am nevoieee de atenŢie.
Şi am nevoie de motivaŢie.
Şi am nevoie de o raŢă de lemn de la magazinul chinezesc.
...Şi de nişte ingheŢată!
Pentru prima problemă mi-am făcut cont pe faţăcarte şi am trântit cea mai bună poză a mea de anul trecut. Evident, între timp nu mai arăt la fel, dar de ce aş fi pus o poză urâtă?
Am văzut oameni care fac şi aşa. Adică pun o poză cu ei şi - probabil - gândesc că sinceritatea o să compenseze pentru lipsa frumuseţii.
Nu, nu, nu. Deci nu!
Timp de doi ani am citit cu devotament blogul cuiva.
A fost primul meu blog - da, până în 2008 am locuit sub pământ! - şi îl preţuiam foarte mult, mai ales că după ce am adunat vreo alte câteva bloguri în ghiozdănel el continua să domnească peste ele prin calitatea scrierilor.
Şi uite că astă toamnă, autorul blogului se hotărăşte să-i schimbe hainele şi cu acea ocazie a trântit şi ditamai autoportretul spre admirare.
Acum, la fiecare accesare, când încerc să citesc povestea săptămânală, faţa hidoasă a autorului mă bântuie din partea dreaptă-sus şi nu-mi dă pace! Nu mai simt aceeaşi plăcere, nu mai simt entuziasmul de dinainte, ba chiar mă gândesc că nu gândeam când îl preţuiam atât de mult.
Da, sunt superficial. Şi ce?
Pentru a doua problemă: o frec. Nu fac nimica. De fapt, fac ceva. L-am intitulat
Studiul are la bază bine-cunoscutul proces gnomic:
1) că nu mă îndoiesc de succesul său şi
2) că mă aştept la rezultate uimitoare!
StaŢi pe fază să aflaŢi rezultatele...
Şi am nevoie de motivaŢie.
Şi am nevoie de o raŢă de lemn de la magazinul chinezesc.
...Şi de nişte ingheŢată!
Pentru prima problemă mi-am făcut cont pe faţăcarte şi am trântit cea mai bună poză a mea de anul trecut. Evident, între timp nu mai arăt la fel, dar de ce aş fi pus o poză urâtă?
Am văzut oameni care fac şi aşa. Adică pun o poză cu ei şi - probabil - gândesc că sinceritatea o să compenseze pentru lipsa frumuseţii.
Nu, nu, nu. Deci nu!
Timp de doi ani am citit cu devotament blogul cuiva.
A fost primul meu blog - da, până în 2008 am locuit sub pământ! - şi îl preţuiam foarte mult, mai ales că după ce am adunat vreo alte câteva bloguri în ghiozdănel el continua să domnească peste ele prin calitatea scrierilor.
Şi uite că astă toamnă, autorul blogului se hotărăşte să-i schimbe hainele şi cu acea ocazie a trântit şi ditamai autoportretul spre admirare.
Acum, la fiecare accesare, când încerc să citesc povestea săptămânală, faţa hidoasă a autorului mă bântuie din partea dreaptă-sus şi nu-mi dă pace! Nu mai simt aceeaşi plăcere, nu mai simt entuziasmul de dinainte, ba chiar mă gândesc că nu gândeam când îl preţuiam atât de mult.
Da, sunt superficial. Şi ce?
Pentru a doua problemă: o frec. Nu fac nimica. De fapt, fac ceva. L-am intitulat
Studiu de Comportament.
Acest Studiu de Comportament are ca obiectiv stabilirea unor chestii care să îl mulţumească pe Nătăfleţ, să îl satisfacă, să îl facă să zică "Da, dom'le, astăzi am făcut ceva!".Studiul are la bază bine-cunoscutul proces gnomic:
Faza 1: nimic
Faza 2: ???
Faza 3: profit!
şi poate de aceea trebuie să recunoscFaza 2: ???
Faza 3: profit!
1) că nu mă îndoiesc de succesul său şi
2) că mă aştept la rezultate uimitoare!
StaŢi pe fază să aflaŢi rezultatele...
O nouă zi, un nou ...
Vă anunţ cu tristeţe în suflet că buretele roşu a fost ucis.
A trăit..hmm...1 zi şi jumătate! Cred că este un record nou!
L-am găsit acum câteva minute, fără suflare, în chiuvetă, îmbibat cu o substanţă maro (cafea măi, nu vă gândiţi la prostii!) şi granule gălbui de ...ceva.
A fost un burete bun.
A trăit..hmm...1 zi şi jumătate! Cred că este un record nou!
L-am găsit acum câteva minute, fără suflare, în chiuvetă, îmbibat cu o substanţă maro (cafea măi, nu vă gândiţi la prostii!) şi granule gălbui de ...ceva.
A fost un burete bun.
un mic secret
Daaa...deci vreau să vă anunţ că am cană curată! Din care sorb chiar acum nişte ceai verde. Acest lucru a fost posibil datorită minunăţiei cu numele de ...Je! Da, da citiţi bine ...Eu, I, Ich, Je!
De ce este important să ştiţi acest lucru? Habar nu am. Simţeam doar nevoia să mă laud că am dat 3,5 lei pe 6 bureţi de vase si că de dimineaţă am pus unul în geantă (unul roşuuuu!) şi l-am plimbat cu metroul până la muncă unde se odihneşte acum pe marginea chiuvetei.
Sunt conştient că probabil a fost prima şi ultima oară când voi mai pune mâna pe el pentru că 150% sigur va împărtăţii soarta celorlalţi bureţi care stau umflaţi cu apă şi resturi de chestii (mâncare, mucegai, praf, zaţ de cafea...) cu burţile la robinet, abandonaţi în mijlolocul chiuvetei lângă vreo cană sau farfurie jegoasă.
Ok, nu sunt eu cel mai bun exemplu pentru menţinerea curăţeniei dar vreau să vă împărtăşesc un mic secret:
De ce este important să ştiţi acest lucru? Habar nu am. Simţeam doar nevoia să mă laud că am dat 3,5 lei pe 6 bureţi de vase si că de dimineaţă am pus unul în geantă (unul roşuuuu!) şi l-am plimbat cu metroul până la muncă unde se odihneşte acum pe marginea chiuvetei.
Sunt conştient că probabil a fost prima şi ultima oară când voi mai pune mâna pe el pentru că 150% sigur va împărtăţii soarta celorlalţi bureţi care stau umflaţi cu apă şi resturi de chestii (mâncare, mucegai, praf, zaţ de cafea...) cu burţile la robinet, abandonaţi în mijlolocul chiuvetei lângă vreo cană sau farfurie jegoasă.
Ok, nu sunt eu cel mai bun exemplu pentru menţinerea curăţeniei dar vreau să vă împărtăşesc un mic secret:
am nişte colegi foarte nesimţiţi!!!
...adică nu simt.
Nu simt bunul simţ când îi bate pe umăr.
Nu simt mirosul degajat de un burete lăsat cu resturi în descompunere şi ud.
Nu simt cana de pe biroul lor care devine leagănul unei noi civilizaţii odată cu trecerea săptămânilor.
Nu simt că nu e ok să ştergi tonomatul de cafea de jeg cu buretele cu care eu îmi spăl ceaşca.
Nu simt că ar fi cazul să mai cumpere şi ei detergent de vase şi bureţi din moment ce le folosesc. Nu simt...eu ce să le fac?!
Ok, poate nu e cazul să fac din ţânţar armăsar ...50 de bani nu o să mă sărăcească, nu în fiecare zi, nu odată pe săptămână, nu de fiecare dată când o să aduc un burete pentru bucătaria de la serviciu.
Probabil v-aţi dat seama că nu asta este problema. Problema este că odată pe zi, dimineaţa, vreau şi eu să-mi spăl cana ...şi nu am cu ce!
Nu mă deranjează că şi alţii folosesc buretele. Dacă era aşa, îl ţineam în birou, în dulap, sub cheie ...nu.
Mă deranjează inconştienţa şi nesimţirea celor care îl folosesc.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Nu simt bunul simţ când îi bate pe umăr.
Nu simt mirosul degajat de un burete lăsat cu resturi în descompunere şi ud.
Nu simt cana de pe biroul lor care devine leagănul unei noi civilizaţii odată cu trecerea săptămânilor.
Nu simt că nu e ok să ştergi tonomatul de cafea de jeg cu buretele cu care eu îmi spăl ceaşca.
Nu simt că ar fi cazul să mai cumpere şi ei detergent de vase şi bureţi din moment ce le folosesc. Nu simt...eu ce să le fac?!
Ok, poate nu e cazul să fac din ţânţar armăsar ...50 de bani nu o să mă sărăcească, nu în fiecare zi, nu odată pe săptămână, nu de fiecare dată când o să aduc un burete pentru bucătaria de la serviciu.
Probabil v-aţi dat seama că nu asta este problema. Problema este că odată pe zi, dimineaţa, vreau şi eu să-mi spăl cana ...şi nu am cu ce!
Nu mă deranjează că şi alţii folosesc buretele. Dacă era aşa, îl ţineam în birou, în dulap, sub cheie ...nu.
Mă deranjează inconştienţa şi nesimţirea celor care îl folosesc.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
am luat apă, lapte bătut, pâine şi napolitane!
Aseară la magazin, la coadă la case: bitchyWitch şi witchyBitchMoron îşi încarcă cumpărărturile în sacoşeee şi pleacă triumfători.
Următorul client (Omu') dă să-şi descarce bunurile la casă dar nu poate face acest lucru pentru că cei doi au lăsat căruţul gol acolo.
Omu': ...şi căruciorul? Nu îl duceţi la loc?
Moron, ia căruţul: ah, da, mă scuzaţi...
bitchyWitch: ...mai trebuia să lucraţi la pază şi era perfect.
vîîî tîîî fîîî!?!?!
Aloooo, cucoană! Eşti de o nesimţire incredibilă!
1) scrie MAAAARE şi clar: vă rugăm lăsaţi coşurile şi cărucioarele la intrare
2) următorul client nu se poate apropia de casă dacă tu ţi-ai lăsat căruciorul acolo şi nu are nici o obligaţie să îţi facă ţie treaba
3) omul a întrebat pe un ton normal, o întrebare normală; nu a fost nepoliticos, nu a fost agresiv
4) până şi Prostănacul de lângă tine şi-a dat seama că aţi greşit.
Chestia e că din toate astea Omu' a ieşit vizibil şocat, nevenindu-i să creadă ce tocmai s-a întâmplat.
Nici mie.
Următorul client (Omu') dă să-şi descarce bunurile la casă dar nu poate face acest lucru pentru că cei doi au lăsat căruţul gol acolo.
Omu': ...şi căruciorul? Nu îl duceţi la loc?
Moron, ia căruţul: ah, da, mă scuzaţi...
bitchyWitch: ...mai trebuia să lucraţi la pază şi era perfect.
vîîî tîîî fîîî!?!?!
Aloooo, cucoană! Eşti de o nesimţire incredibilă!
1) scrie MAAAARE şi clar: vă rugăm lăsaţi coşurile şi cărucioarele la intrare
2) următorul client nu se poate apropia de casă dacă tu ţi-ai lăsat căruciorul acolo şi nu are nici o obligaţie să îţi facă ţie treaba
3) omul a întrebat pe un ton normal, o întrebare normală; nu a fost nepoliticos, nu a fost agresiv
4) până şi Prostănacul de lângă tine şi-a dat seama că aţi greşit.
Chestia e că din toate astea Omu' a ieşit vizibil şocat, nevenindu-i să creadă ce tocmai s-a întâmplat.
Nici mie.
Lucian
Sună telefonul.
Mă uit pe ecran: număr necunoscut. Deşi împotriva principiilor mele, răspund.
Eu: da?
Telefonul: bip bip biiiiiiiip.
Buuuun.
Las telefonul jos şi dau să continui munca.
Sună telefonul.
Mă uit pe ecran: acelaşi număr ca înainte. Măi, dacă insistă înseamnă că e important!
Răspund.
Eu: da?
pauză
Telefonul: cine-i? Lucian?
Eu: nu, greşeală.
Telefonul: bine ..scuze...
Închide.
Bine? Bineee??? Adică cum "bine..."?
Ceva de genul "Bine, te iert că eşti proprietarul telefonului tău şi îţi scuz impertinenţa de a nu fii altcineva. Fie, treacă de la mine!"
Unii oameni...
Mă uit pe ecran: număr necunoscut. Deşi împotriva principiilor mele, răspund.
Eu: da?
Telefonul: bip bip biiiiiiiip.
Buuuun.
Las telefonul jos şi dau să continui munca.
Sună telefonul.
Mă uit pe ecran: acelaşi număr ca înainte. Măi, dacă insistă înseamnă că e important!
Răspund.
Eu: da?
pauză
Telefonul: cine-i? Lucian?
Eu: nu, greşeală.
Telefonul: bine ..scuze...
Închide.
Bine? Bineee??? Adică cum "bine..."?
Ceva de genul "Bine, te iert că eşti proprietarul telefonului tău şi îţi scuz impertinenţa de a nu fii altcineva. Fie, treacă de la mine!"
Unii oameni...
În parcare
Pentru nenea gras şi transpirat care s-a dat jos din maşina lui de câcat şi care l-a înjurat pe paznic pentru că nu avea geaca pe el:
Eşti un bou!
Sper să ai o viaţă de câcat jegule!
Eu
Eşti un bou!
Sper să ai o viaţă de câcat jegule!
Eu
Salată de varză
Aseară am fost la Lascăr - strada Dimitrie Racoviţă, numărul 18.
Este a treia oară când foamea ne poartă spre acest restaurant. Per total suma experienţelor dă cu plus, dar paharul este foarte foarte aproape să dea pe dinafară. (Asta înseamnă ca data când nu a ieşit bine eclipsează dăţile când a fost bine.)
Pe scurt, că ne copleşesc gândăceii: mâncarea este bună. Nu este excepţională, dar este bună. Porţiile sunt destul de mari şi preţurile sunt medii [4 beri + (2 x fel principal + salată) = vreo 70 lei].
Băutura (a se citi: Berea) e ok. Bagă la înaintare Paulaner ceea ce nu e neapărat rău, ba chiar e inedit şi binevenit pe lângă toate localurile iubitoare de Ursus, Timişoreana şi Peroni [bleah].
Localizarea e ok: zonă destul de boema a Bucureştiului ce-ţi aminteşte de farmecul micului Paris. Departe de aglomeraţia străzilor principale, întotdeauna un plus.
Minusuri, maaaarele minus de fapt: servirea. Da, despre Lascăr era vorba aici (3 & 4).
Comportamentul personalului lasă muuult de dorit.
Pe lângă incidentele relatate anterior toată treaba culminează cu atitudinea nazistă a domnişoarei ajutor de chelner de aseară, care, după ce ridică farfuria şi tacâmurile din faţa Poznaşului - săracul nici nu terminase de înghiţit! - îl întreabă "Mai serviţi salată?" Cu ceeeeee!?! La cât de goală era terasa nu cred că duceau lipsă de veselă şi tacâmuri ...zelul ei nu a avut nici o scuză!
Lascăr. Merge.
Este a treia oară când foamea ne poartă spre acest restaurant. Per total suma experienţelor dă cu plus, dar paharul este foarte foarte aproape să dea pe dinafară. (Asta înseamnă ca data când nu a ieşit bine eclipsează dăţile când a fost bine.)
Pe scurt, că ne copleşesc gândăceii: mâncarea este bună. Nu este excepţională, dar este bună. Porţiile sunt destul de mari şi preţurile sunt medii [4 beri + (2 x fel principal + salată) = vreo 70 lei].
Băutura (a se citi: Berea) e ok. Bagă la înaintare Paulaner ceea ce nu e neapărat rău, ba chiar e inedit şi binevenit pe lângă toate localurile iubitoare de Ursus, Timişoreana şi Peroni [bleah].
Localizarea e ok: zonă destul de boema a Bucureştiului ce-ţi aminteşte de farmecul micului Paris. Departe de aglomeraţia străzilor principale, întotdeauna un plus.
Minusuri, maaaarele minus de fapt: servirea. Da, despre Lascăr era vorba aici (3 & 4).
Comportamentul personalului lasă muuult de dorit.
Pe lângă incidentele relatate anterior toată treaba culminează cu atitudinea nazistă a domnişoarei ajutor de chelner de aseară, care, după ce ridică farfuria şi tacâmurile din faţa Poznaşului - săracul nici nu terminase de înghiţit! - îl întreabă "Mai serviţi salată?" Cu ceeeeee!?! La cât de goală era terasa nu cred că duceau lipsă de veselă şi tacâmuri ...zelul ei nu a avut nici o scuză!
Lascăr. Merge.
Cum a fost aseară la Pro-Pain
Deşi au ajuns cu 2 ore şi jumătate întârziere la locul crimei, Poznaşul şi Nătăfleţul s-au regăsit în mijlocul probelor de sunet ale formaţiei locale Deadeye Dick.
Asta e 2 la mână.
1 la mână a fost entuziasmul dezumflat ca beşica plină de bere a unui beţiv ce se uşurează la un colţ de bloc după ce s-a bucurat în sinea lui că măcar nu este atât de beat încât să se pişe pe el, entuziasm legat de "relansarea in circuit a LMC-ului, renovat, cu o noua scena si cu un sunet excelent. "
Sincer, cum poate minţi cineva în halul ăsta? Ce s-a renovat? Desenele cu dovleci de pe pereţi?
Măcar să recunoaştem că suntem incompetenţi, că nu vrem să investim într-un loc cu cheltuieli minime şi ne convine aşa cum este. Hai, măcar încercaţi...
Noua scenă? Probabil e pe drum ...
Sunet excelent? De unde? Sunetul e făcut de echipa de sunet care presupun că nu vine inclusă în închirierea localului. Aaaa...acustica sălii... well, excuse me professor...wait! what?
Ok, acum că am fost destul de norocoşi hai să băgăm şi câteva impresii despre trupele din deschidere.
Ce a fost bine: recitaluri scurte. 4-5 cântecele şi gata. Nu de alta, dar la cât de prost sunau depăşirea acelui număr ar fi dus la părăsirea localului de către cei cu aşteptări decente.
Deadeye Dick, Deadeye Prick. Cică metalDeathmetalGrindcore, 2 vocali, unul mai prost - d.p.d.v. al abilităţilor muzicale - decât altul. Compoziţiile muzicale - cam fiecare cânta cum îl ducea capul, nu se încheagă nimic. De remarcat talentul de a ţine instrumentul la chitaristul Tomy. Mare talent domnule, mare! Păcat că nu îl ajută să sune mai bine...
Avansăm în programul serii şi ajungem la ...
Cea mai antipatică formaţie! deşi - după spusele Poznaşului - ceva mai răsărită d.p.d.v. a competenţelor muzicale: Deathdrive.
Da, ştiu: cine? Dacă vă spun că înainte se numeau Do Diez vă ajută? Nu? Ce păcat!
Pe de altă parte unii dintre voi (ce glumeţ sunt, că doar în afară de mine nimeni nu mai citeşte DZdN) s-ar putea să faceţi parte din categoria restrânsă a celor care ascultă, sprijină şi promovează muzica românească, aşa proastă cum e ea. Dacă e aşa, îmi cer scuze, e alegerea voastră, dar totuşi să nu uităm să privim în jur şi să vedem unde suntem pe harta muzicală a lumii...
Da, exact. Hai înapoi la Deathdrive. Ştiţi ce trage trupa în jos? Vocalul. Off with his head!
În rest, aceleaşi piese lipsite de refren, de ceva memorabil care să te facă să reţii piesa şi formaţia.
Mai mergem oleacă, mai luăm o bere, o apă minerală...
Pe scenă încep să se agite nişte neni care nu păreau de pe meleagurile noastre. Unu, doi, trei, patru ...ce de-a technical staff au ăştia de la Pro-Pain zice Poznaşul. Hai mai repidea cu probele de sunet...
Hello Bucharest!
He...heeei, stai oleacă! Da' ăştia nu-s Pro-Pain. Şi nici oameni de ajutor nu sunt.
Păi nu sunt. Sunt nişte neni pe ai lor nume #%/(*^
..cuuum?
#%/(*^e?
Întinde gâtul poate urechile ajung mai aproape şi auzi.
#%/(*^eeeeee!
Mdaaaa...oricum nu contează. Ce contează e că nu-s Pro-Pain.
După cum aveau să afle mai târziu, formaţia străină din deschiderea Pro-Pain (singura care a mai rămas, că erau două) se numeşte Vengince şi ne face cu mâna de prin Oakland, California. De ce consemnăm acest lucru? Pentru simplul fapt că a fost menţionat prea des şi am presupus că este important.
Cică Vengince cântă "modern metal with a hardcore and experimental twist" după cum zic unii, "thrash modern cu elemente metalcore [...] un metal modern si viguros nestrain insa de anumite subtilitati tehnice" zic alţii.
[...]
Auziţi greierii? Mdea.
Ce putem spune despre prestaţia Vengince dintr-un punct de vedere nătăfleţ...Vengince ăştia nu sunt băieţi răi, dar echipa de sunet şi-a bătut joc de ei. Dar urât. Urât tare. Dacă eram în locul lor mă supăram, îmi luam jucăriile şi plecam.
Dar nu am fost şi ei n-au făcut aşa ci au continuat, fără să ştie că sunetul în sală a fost execrabil.
De la Nătăfleţ primesc un + pentru că l-au făcut să zâmbească şi au avut aşa o voie bună molipsitoare. Mare măscărici clăparul ăla ...
Fără alte introduceri sărim la vedeta serii: Pro-Pain.
Este a doua oară când Nătăfleţul şi Poznaşul se găsesc sub acelaşi acoperiş de club cu nenii ăştia, şi deşi prima oară nu erau aşa mari fani şi aşteptările nu erau prea mari de la ei, a fost mai bine. Da, tocmai am zis că prestaţia din Fabrica de anul trecut a fost mai bună.
Prestaţia de aseară nu a fost chiar proastă. Nu. Doar că a început cu o oră şi jumătate după ora anunţată, a fost cam scurtă (doar o oră) şi a fost sabotată de sunetişti (mama lor de sunetişti!), poate şi de bericile date pe gât de formaţie înainte de spectacol. Cine ştie?
Playistul a fost ok, atmosfera ok.
Şi cam atâta.
Per total Nătăfleţul s-a simţit bine: bună dispoziţie, subiect de discuţie în taxi şi a doua zi la metrou.
Şi cu asta încheiem prima cronică muzicală a toamnei.
Mmmmm..toamna, cu concertele ei în cluburi nearisite, chef de ducă şi de ...
Asta e 2 la mână.
1 la mână a fost entuziasmul dezumflat ca beşica plină de bere a unui beţiv ce se uşurează la un colţ de bloc după ce s-a bucurat în sinea lui că măcar nu este atât de beat încât să se pişe pe el, entuziasm legat de "relansarea in circuit a LMC-ului, renovat, cu o noua scena si cu un sunet excelent. "
Sincer, cum poate minţi cineva în halul ăsta? Ce s-a renovat? Desenele cu dovleci de pe pereţi?
Măcar să recunoaştem că suntem incompetenţi, că nu vrem să investim într-un loc cu cheltuieli minime şi ne convine aşa cum este. Hai, măcar încercaţi...
Noua scenă? Probabil e pe drum ...
Sunet excelent? De unde? Sunetul e făcut de echipa de sunet care presupun că nu vine inclusă în închirierea localului. Aaaa...acustica sălii... well, excuse me professor...wait! what?
Ok, acum că am fost destul de norocoşi hai să băgăm şi câteva impresii despre trupele din deschidere.
Ce a fost bine: recitaluri scurte. 4-5 cântecele şi gata. Nu de alta, dar la cât de prost sunau depăşirea acelui număr ar fi dus la părăsirea localului de către cei cu aşteptări decente.
Deadeye Dick, Deadeye Prick. Cică metalDeathmetalGrindcore, 2 vocali, unul mai prost - d.p.d.v. al abilităţilor muzicale - decât altul. Compoziţiile muzicale - cam fiecare cânta cum îl ducea capul, nu se încheagă nimic. De remarcat talentul de a ţine instrumentul la chitaristul Tomy. Mare talent domnule, mare! Păcat că nu îl ajută să sune mai bine...
Avansăm în programul serii şi ajungem la ...
Cea mai antipatică formaţie! deşi - după spusele Poznaşului - ceva mai răsărită d.p.d.v. a competenţelor muzicale: Deathdrive.
Da, ştiu: cine? Dacă vă spun că înainte se numeau Do Diez vă ajută? Nu? Ce păcat!
Pe de altă parte unii dintre voi (ce glumeţ sunt, că doar în afară de mine nimeni nu mai citeşte DZdN) s-ar putea să faceţi parte din categoria restrânsă a celor care ascultă, sprijină şi promovează muzica românească, aşa proastă cum e ea. Dacă e aşa, îmi cer scuze, e alegerea voastră, dar totuşi să nu uităm să privim în jur şi să vedem unde suntem pe harta muzicală a lumii...
Da, exact. Hai înapoi la Deathdrive. Ştiţi ce trage trupa în jos? Vocalul. Off with his head!
În rest, aceleaşi piese lipsite de refren, de ceva memorabil care să te facă să reţii piesa şi formaţia.
Mai mergem oleacă, mai luăm o bere, o apă minerală...
Pe scenă încep să se agite nişte neni care nu păreau de pe meleagurile noastre. Unu, doi, trei, patru ...ce de-a technical staff au ăştia de la Pro-Pain zice Poznaşul. Hai mai repidea cu probele de sunet...
Hello Bucharest!
He...heeei, stai oleacă! Da' ăştia nu-s Pro-Pain. Şi nici oameni de ajutor nu sunt.
Păi nu sunt. Sunt nişte neni pe ai lor nume #%/(*^
..cuuum?
#%/(*^e?
Întinde gâtul poate urechile ajung mai aproape şi auzi.
#%/(*^eeeeee!
Mdaaaa...oricum nu contează. Ce contează e că nu-s Pro-Pain.
După cum aveau să afle mai târziu, formaţia străină din deschiderea Pro-Pain (singura care a mai rămas, că erau două) se numeşte Vengince şi ne face cu mâna de prin Oakland, California. De ce consemnăm acest lucru? Pentru simplul fapt că a fost menţionat prea des şi am presupus că este important.
Cică Vengince cântă "modern metal with a hardcore and experimental twist" după cum zic unii, "thrash modern cu elemente metalcore [...] un metal modern si viguros nestrain insa de anumite subtilitati tehnice" zic alţii.
[...]
Auziţi greierii? Mdea.
Ce putem spune despre prestaţia Vengince dintr-un punct de vedere nătăfleţ...Vengince ăştia nu sunt băieţi răi, dar echipa de sunet şi-a bătut joc de ei. Dar urât. Urât tare. Dacă eram în locul lor mă supăram, îmi luam jucăriile şi plecam.
Dar nu am fost şi ei n-au făcut aşa ci au continuat, fără să ştie că sunetul în sală a fost execrabil.
De la Nătăfleţ primesc un + pentru că l-au făcut să zâmbească şi au avut aşa o voie bună molipsitoare. Mare măscărici clăparul ăla ...
Fără alte introduceri sărim la vedeta serii: Pro-Pain.
Este a doua oară când Nătăfleţul şi Poznaşul se găsesc sub acelaşi acoperiş de club cu nenii ăştia, şi deşi prima oară nu erau aşa mari fani şi aşteptările nu erau prea mari de la ei, a fost mai bine. Da, tocmai am zis că prestaţia din Fabrica de anul trecut a fost mai bună.
Prestaţia de aseară nu a fost chiar proastă. Nu. Doar că a început cu o oră şi jumătate după ora anunţată, a fost cam scurtă (doar o oră) şi a fost sabotată de sunetişti (mama lor de sunetişti!), poate şi de bericile date pe gât de formaţie înainte de spectacol. Cine ştie?
Playistul a fost ok, atmosfera ok.
Şi cam atâta.
Per total Nătăfleţul s-a simţit bine: bună dispoziţie, subiect de discuţie în taxi şi a doua zi la metrou.
Şi cu asta încheiem prima cronică muzicală a toamnei.
Mmmmm..toamna, cu concertele ei în cluburi nearisite, chef de ducă şi de ...
Ce [mai] Urăşte Nătăfleţul
Cred că am să inaugurez o nouă categorie de periodice: Ce Urăşte Nătăfleţul, pentru că din ce în ce mai des găsesc motive de dispreţ faţă de semenii mei.
Da, ştiu, nimănui nu-i pasă dar nici mie nu-mi pasă că nu vă pasă!
Şi nu mă enervaţi că vă pun în capul listei!
0. Nătăfleţul urăşte oamenii nepăsători!
1. Nătăfleţul urăşte oamenii care folosesc pungile de cadouri/ cumpărături pe post de sacoşă.
2. Nătăfleţul urăşte oamenii care merg cu caserola cu ciorbă/tocăniţă/ghiveci şi punga de roşii şi castraveţi în mai sus amintitele pungi.
3. Nătăfleţul urăşte să meargă la un restaurant aproape gol şi să i se zică să se aşeze la altă masă, pentru că vedeţi voi..în următoarele 40 de minute-1 oră si-gur o să se umple restaurantul! şi mai ales cu grupuri de fix patru persoane, nu două, nu trei! patru! garantat 100%!
4. Nătăfleţul urăşte să repete comanda chelnerilor fără carnet la ..zece minute după ce a făcut-o prima oară. Oare ce a făcut în acel timp chelnerul? Îşi storcea creierii încercând să-şi amintească ce a refuzat să noteze? Oare şi-a călcat pe suflet şi pe mândrie când şi-a trimis colegul să ia din nou comanda pentru că el este dezordonat? Oare? Oareeee?
Da, ştiu, nimănui nu-i pasă dar nici mie nu-mi pasă că nu vă pasă!
Şi nu mă enervaţi că vă pun în capul listei!
0. Nătăfleţul urăşte oamenii nepăsători!
1. Nătăfleţul urăşte oamenii care folosesc pungile de cadouri/ cumpărături pe post de sacoşă.
2. Nătăfleţul urăşte oamenii care merg cu caserola cu ciorbă/tocăniţă/ghiveci şi punga de roşii şi castraveţi în mai sus amintitele pungi.
3. Nătăfleţul urăşte să meargă la un restaurant aproape gol şi să i se zică să se aşeze la altă masă, pentru că vedeţi voi..în următoarele 40 de minute-1 oră si-gur o să se umple restaurantul! şi mai ales cu grupuri de fix patru persoane, nu două, nu trei! patru! garantat 100%!
4. Nătăfleţul urăşte să repete comanda chelnerilor fără carnet la ..zece minute după ce a făcut-o prima oară. Oare ce a făcut în acel timp chelnerul? Îşi storcea creierii încercând să-şi amintească ce a refuzat să noteze? Oare şi-a călcat pe suflet şi pe mândrie când şi-a trimis colegul să ia din nou comanda pentru că el este dezordonat? Oare? Oareeee?
Va urma
S-a întâmplat întâmplător la metrou
sau mai degrabă devine obicei: s-a întâmplat că două zile la rând, la oră de vârf metroul a întârziat mai mult de 10 minute. În Piaţa Victoriei.
Adică: cât de greu poate să fie să respecţi un program? Doar nu au de stat la ţ'şpe mii de semafoare, nu se blochează în trafic, totul este calculat ...de ce este atât de greu? De ce în alte oraşe este posibil dar în Bucureşti nu?
Cât de greu poate să fie să îţi respecţi semenii?
Adică: cât de greu poate să fie să respecţi un program? Doar nu au de stat la ţ'şpe mii de semafoare, nu se blochează în trafic, totul este calculat ...de ce este atât de greu? De ce în alte oraşe este posibil dar în Bucureşti nu?
Cât de greu poate să fie să îţi respecţi semenii?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)