La Mulți Ani mie!
yay! 2 anișori :)
Se afișează postările cu eticheta bloguri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bloguri. Afișați toate postările
Băăăăăăi
Ieri a fost ziua mea, ziua a tot ceea ce este nătăfleț și implicit dar mai ales a Dozei Zilnice de Nătăfleț!
yay! 2 anișori :)
yay! 2 anișori :)
E este pentru E bine
Când cresc mare vreau să mă fac arhitect să îmi fac propria casă, frumoasă.
Întâmplător, sau nu, urmăresc câteva bloguri de stil şi design interior. Cred că face parte din bucata aceea a personalităţii mele dacă nu eu, atuncitoată lumea oricine ...
as in
dacă eu nu am o casă frumoasă, măcar ei să aibă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu nu pot merge în cutare loc, măcar ei să meargă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu not pot găti aşa ceva, măcar ea să gătească şi să salivez şi eu...
Avem nevoie de mai mulţi oameni de ăştia, creativi, care să (ne) inspire.
Dar nu pentru că o să te uiţi la ei şi la ce au făcut şi o să zici într-o zi şi eu o să...nuuu, nu fiţi proşti, vă amăgiţi!
Revenind la chestia cu casa: am văzut tot felul de case frumoase, majoritatea simple, mici ca suprafaţă dar amenajate astfel încât să pară spaţioase, frumos integrate în natură, fără să fie ostentative şi ne la locul lor într-o poiană din pădure, sau într-o vâlcea de pe munte. Şi m-am gândit, greşit, că într-o zi o să am şi eu destui bani şi puteri supranaturale să îmi contruiesc şi eu o casă de aia.
...dar nu, eu nu o să am niciodată o casă atât de încântătoare, pentru că eu nu sunt arhitect!
Serios, 100% din casele văzute aparţin unor oameni de profesie arhitecţi care ....wait for it ...şi le-au construit singuri!
Adică dacă speram că vreodată o să pot contracta şi eu un nene, o tanti, un oarecare să-mi facă şi mie o casă frumoasă ...
Oamenii fac pentru ei, clar! şi când faci pentru tine dai mereu ce-i mai bun, evident!* deci ce şansă am eu? Zero!
E bine aşa când lumea te pune la locul tău, în băncuţa ta, în cutia ta de chibrituri din beton şi prefabricate, cu mobila ta cumpărată de la IKEA/Mobexpert sau moştenită de la foştii chiriaşi, din sectorul X, ai cod poştal!, te baţi pentru locul de parcare şi magazie, ai T+P+G+F+UM, AC, ai repartitoare şi apometre, plăteşti întreţinerea la o babă la care mereu miroase a varză şi a moarte** şi când deschizi fereastra te încântă ciripit de claxoane şi triluri de tramvaie ...
E bine!
*unless you're Jesus
**sau într-un uscător de la scara/etajul Ţ, unde administratorul ţine pe masă bibelouri vulgare cu tauri futând dansatoare de flamenco - da, m-a marcat!
Întâmplător, sau nu, urmăresc câteva bloguri de stil şi design interior. Cred că face parte din bucata aceea a personalităţii mele dacă nu eu, atunci
as in
dacă eu nu am o casă frumoasă, măcar ei să aibă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu nu pot merge în cutare loc, măcar ei să meargă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu not pot găti aşa ceva, măcar ea să gătească şi să salivez şi eu...
Avem nevoie de mai mulţi oameni de ăştia, creativi, care să (ne) inspire.
Dar nu pentru că o să te uiţi la ei şi la ce au făcut şi o să zici într-o zi şi eu o să...nuuu, nu fiţi proşti, vă amăgiţi!
Revenind la chestia cu casa: am văzut tot felul de case frumoase, majoritatea simple, mici ca suprafaţă dar amenajate astfel încât să pară spaţioase, frumos integrate în natură, fără să fie ostentative şi ne la locul lor într-o poiană din pădure, sau într-o vâlcea de pe munte. Şi m-am gândit, greşit, că într-o zi o să am şi eu destui bani şi puteri supranaturale să îmi contruiesc şi eu o casă de aia.
...dar nu, eu nu o să am niciodată o casă atât de încântătoare, pentru că eu nu sunt arhitect!
Serios, 100% din casele văzute aparţin unor oameni de profesie arhitecţi care ....wait for it ...şi le-au construit singuri!
Adică dacă speram că vreodată o să pot contracta şi eu un nene, o tanti, un oarecare să-mi facă şi mie o casă frumoasă ...
Oamenii fac pentru ei, clar! şi când faci pentru tine dai mereu ce-i mai bun, evident!* deci ce şansă am eu? Zero!
E bine aşa când lumea te pune la locul tău, în băncuţa ta, în cutia ta de chibrituri din beton şi prefabricate, cu mobila ta cumpărată de la IKEA/Mobexpert sau moştenită de la foştii chiriaşi, din sectorul X, ai cod poştal!, te baţi pentru locul de parcare şi magazie, ai T+P+G+F+UM, AC, ai repartitoare şi apometre, plăteşti întreţinerea la o babă la care mereu miroase a varză şi a moarte** şi când deschizi fereastra te încântă ciripit de claxoane şi triluri de tramvaie ...
E bine!
*unless you're Jesus
**sau într-un uscător de la scara/etajul Ţ, unde administratorul ţine pe masă bibelouri vulgare cu tauri futând dansatoare de flamenco - da, m-a marcat!
M-am hotărât
ce va lua locul Proiectului C52.
1) voi face proiectul cu Alfabetul. În prima fază va fi simplu: orice începe cu litera respectivă. Dacă mă voi simți mai creativ voi face și o abordare mai specială (gen ce a propus Sergentu')
2) voi face un proiect asemănător cu cel a lu' tanti Astrid Everyday life. Dacă vă este prea lene să citiți ce a scris ea: se fac 2 fotografii pe zi, una se publică în ziua respectivă în web album și la sfârșitul săptămânii se publică cele7 14 (7 diptice) fotografii pe blog. Ta-daaa! Până la urmă presupun că e un fel de 365...
1) voi face proiectul cu Alfabetul. În prima fază va fi simplu: orice începe cu litera respectivă. Dacă mă voi simți mai creativ voi face și o abordare mai specială (gen ce a propus Sergentu')
2) voi face un proiect asemănător cu cel a lu' tanti Astrid Everyday life. Dacă vă este prea lene să citiți ce a scris ea: se fac 2 fotografii pe zi, una se publică în ziua respectivă în web album și la sfârșitul săptămânii se publică cele
grt
Urmează să vă povestesc iarăşi despre un fel de mâncare făcut după ce am văzut fotografiile ce însoţeau reţeta.
Felurile astea de mâncare cred că ar trebui să se cheme într-un fel (photo food?) pentru că mai nou tendinţa este ca blogurile cu reţete să fie şi de food photography & style ceea ce este foarte plăcut pentru ochi dar foarte dureros de văzut înainte de prânz sau când prânzul urmează doar peste câteva ore.(De aceea, de obicei verific blogurile acestea numai după masă, când am burta plină şi cafeaua în mână. Sunt un fel de desert după mâncarea îngrozitoare de la cantină. Un fel de uite ce ai fi putut mânca...)
Reţeta de astăzi (mă rog, de acum aproape 2 săptămâni când am preparat-o) are la bază o reţetă prezentată foarte frumos:
Puteţi citi tot ce vreţi să ştiţi despre gratin şi gratinul dauphinois pe wikipedia iar reţeta originală cu fotografiile minunate şi cantităţile necesare o puteţi vedea dând click pe linkul de mai sus.
Acum că v-am spus de acest fel de mâncare şi v-am dat reţeta aş putea să mă car şi să vă las în pace, nu? Doar nu mai aveţi nevoie de nimic de la mine...
Ei bine, daca vreţi să faceţi Gratin dauphinois cu cartof dulce şi nap roz după reţeta doamnei Béatrice Peltre puteţi să închideţi această pagină şi să vă vedeţi de treabă.
Dacă vreţi să vedeţi o adaptare nătăfleaţă a acestei reţete şi să citiţi şi nişte păreri la cald despre ea...
Eu o să vă povestesc acum cum două persoane nepricepute în ale bucătariei, care vor să gătească ceva dar nu se deranjează să verifice lista de ingrediente dinainte ca să le achiziţioneze din timp, care cumpără alte ingrediente fără a şti la ce o să le folosească, reuşesc să facă un fel de mâncare comestibil şi de cele mai multe ori delicios.
Astăzi, în bucătărie cu Nătăfleţul şi Poznaşul, vom găti
De unde până unde???
Eh, engleza asta... Reţeta se cheamă aşa: Gratin Dauphinois with Potato, Sweet Potato and Pink Turnips.
Potato = cartof buuun
Sweet Potato = cartof dulce buuun, avem şi de ăsta
Pink Turnip = ???
turnip, turnip..care ţi-e felul?
Varianta 1: ne luăm după ureche.
Parcă citisem odată de mult o carte (în engleză) în care eroul principal se deghizase în ţăran şi mergea cu căruţa cu turnips la târg şi parcă la momentul respectiv mă uitasem în dicţionar şi turnip = sfeclă. Parcă ...
Mergem la magazin, cumpărăm sfeclă. Hmmm, parcă nu prea arată ca în poze...
Varianta 2: ne uităm în dicţionar.
Dicţionarul zice turnip = nap, dar unde să găsim noi napi?! Citim că napul e asemănător cu gulia şi că are gust de varză sau ridiche.
În plus, tanti Béatrice a folosit pink turnips şi toţi napii pe care-i vedem sunt albi!
Trebe că e o greşeală, ce ştie dicţionarul ăsta....eeee! Poate că turnip = nap dar pink turnip = ridiche, aşa, de la mine, fărăr număr!
Mergem la magazin, cumpărăm ridichi.
Cartoful dulce l-am cumpărat mai de demult, cică ar fi o alternativă mai sănătoasă a cartofului obişnuit, deci cartoful obişnuit zboară oricum din reţeta originală şi cum avem un surplus de ...sfeclă! băgăm sfeclă.
Aşa am ajuns de la gratin cu cartof, cartof dulce şi nap roz la gratin cu sfeclă, cartof dulce şi ridiche :) Eh, dacă aş face şi programare după cum gătesc ...
Porţiile sunt adaptate pentru 2 persoane aşa că am înjumătăţit cantităţile din reţeta originală, cel puţin când a venit vorba de ingredientele umede.
De la stânga în sensul acelor de ceasornic: cimbru (nu aveam o crenguţă verde, evident! cine are chestii de astea exotice în bucătărie?), smântână, usturoi şi lapteee...
Faza asta cu datul în clocot şi infuzatul nu prea mi-a ieşit. În sensul că smântâna s-a separat de lapte. Smântâna a fost aleasă destul de grasă dar laptele cred că era mai mult apă chioară, prea degresat, de nu mi-a plăcut deloc rezultatul final chiar dacă focul era mic si am frecat-amestecat cu sârguinţă. Nu a vrut să iasă cremoasă şi pace!
Ingredientele tari le-am pus cam după ochi, ştiind mărimea vaselor în care vom face gratinul. Se ia un Poznaş şi se pune responsabil la curăţarea unei sfecle, câtorva ridichi şi 1/3 de cartof dulce.
Da, serios, e doar 1/3 de cartof! Am achiziţionat 2 bucăţi de cartof în greutate de 1kg la minunatul preţ de 12 lei! Cum cartoful obişnuit (românesc, nu import) e undeva pe la 1,6-1,7 lei kilogramul e simplu să deducem că o să mâncăm vreo 3 luni din aceşti cartofi şi că nu vor fi trecuţi în meniu prea des de acum încolo.
Să lăsăm însă concluziile astea pe mai încolo şi să-i dăm cu reţeta:
Vasele cică sunt din porţelan şi merg aruncate direct în cuptor fără teamă că o să facă poc!.
Partea asta consumă cel mai mult timp dar dacă nu munceşti nu mănânci, nu? Şi în plus, ia uite ce frumos arată! Trebuie să spun din nou că prepararea acestei reţete a fost foarte muuult inspirată de aspectul ei.
După toată buchiseala (că oricum tot în burtă ajunge!) punem la punct ultimele detalii: reţeta cere salvie şi nucşoară peste legume şi infuzia de lapte cu smântănă. Daaaa, sigur. Evident că nu aveam aşa ceva prin dulapuri. Aţi mâncat vreodată ceva cu nucşoară? Nici noi.
Lăsăm aşa, mai simplu, că noi suntem orice dar sofisticaţi nu, şi dăm totul la cuptor. Cam cât? nu ştiu să zic prea bine. La noi în bucătărie se merge mai mult pe încercatelea: când miroase a ars e clar că nu-i de bine! :D
De obicei însă nu miroase a ars şi data asta nu a fost excepţie. După vreo 15 - 20 de minte ...
Sfecla şi-a cam făcut de cap şi a colorat totul în roşu însă partea bună este că nu a contaminat celelalte ingrediente cu aroma ei.
Ce să mai spun? A fost bun.
În mod evident trebuie făcută din nou şi mai trebuie lucrat la ingrediente (poate nu ridichi că nu prea sunt în sezon) şi la procesul de amestecare al laptelui cu smântănă.
Oricum, reţeta asta e încă odată dovada că nu trebuie să ne fie frică de improvizaţie! Regulile sunt făcute pentru a fi schimbate, nu?
Felurile astea de mâncare cred că ar trebui să se cheme într-un fel (photo food?) pentru că mai nou tendinţa este ca blogurile cu reţete să fie şi de food photography & style ceea ce este foarte plăcut pentru ochi dar foarte dureros de văzut înainte de prânz sau când prânzul urmează doar peste câteva ore.(De aceea, de obicei verific blogurile acestea numai după masă, când am burta plină şi cafeaua în mână. Sunt un fel de desert după mâncarea îngrozitoare de la cantină. Un fel de uite ce ai fi putut mânca...)
Reţeta de astăzi (mă rog, de acum aproape 2 săptămâni când am preparat-o) are la bază o reţetă prezentată foarte frumos:
Puteţi citi tot ce vreţi să ştiţi despre gratin şi gratinul dauphinois pe wikipedia iar reţeta originală cu fotografiile minunate şi cantităţile necesare o puteţi vedea dând click pe linkul de mai sus.
Acum că v-am spus de acest fel de mâncare şi v-am dat reţeta aş putea să mă car şi să vă las în pace, nu? Doar nu mai aveţi nevoie de nimic de la mine...
Ei bine, daca vreţi să faceţi Gratin dauphinois cu cartof dulce şi nap roz după reţeta doamnei Béatrice Peltre puteţi să închideţi această pagină şi să vă vedeţi de treabă.
Dacă vreţi să vedeţi o adaptare nătăfleaţă a acestei reţete şi să citiţi şi nişte păreri la cald despre ea...
Eu o să vă povestesc acum cum două persoane nepricepute în ale bucătariei, care vor să gătească ceva dar nu se deranjează să verifice lista de ingrediente dinainte ca să le achiziţioneze din timp, care cumpără alte ingrediente fără a şti la ce o să le folosească, reuşesc să facă un fel de mâncare comestibil şi de cele mai multe ori delicios.
Astăzi, în bucătărie cu Nătăfleţul şi Poznaşul, vom găti
Gratin cu cartof dulce, sfeclă şi ridichi
De unde până unde???
Eh, engleza asta... Reţeta se cheamă aşa: Gratin Dauphinois with Potato, Sweet Potato and Pink Turnips.
Potato = cartof buuun
Sweet Potato = cartof dulce buuun, avem şi de ăsta
Pink Turnip = ???
turnip, turnip..care ţi-e felul?
Varianta 1: ne luăm după ureche.
Parcă citisem odată de mult o carte (în engleză) în care eroul principal se deghizase în ţăran şi mergea cu căruţa cu turnips la târg şi parcă la momentul respectiv mă uitasem în dicţionar şi turnip = sfeclă. Parcă ...
Mergem la magazin, cumpărăm sfeclă. Hmmm, parcă nu prea arată ca în poze...
Varianta 2: ne uităm în dicţionar.
Dicţionarul zice turnip = nap, dar unde să găsim noi napi?! Citim că napul e asemănător cu gulia şi că are gust de varză sau ridiche.
În plus, tanti Béatrice a folosit pink turnips şi toţi napii pe care-i vedem sunt albi!
Trebe că e o greşeală, ce ştie dicţionarul ăsta....eeee! Poate că turnip = nap dar pink turnip = ridiche, aşa, de la mine, fărăr număr!
Mergem la magazin, cumpărăm ridichi.
Cartoful dulce l-am cumpărat mai de demult, cică ar fi o alternativă mai sănătoasă a cartofului obişnuit, deci cartoful obişnuit zboară oricum din reţeta originală şi cum avem un surplus de ...sfeclă! băgăm sfeclă.
Aşa am ajuns de la gratin cu cartof, cartof dulce şi nap roz la gratin cu sfeclă, cartof dulce şi ridiche :) Eh, dacă aş face şi programare după cum gătesc ...
Porţiile sunt adaptate pentru 2 persoane aşa că am înjumătăţit cantităţile din reţeta originală, cel puţin când a venit vorba de ingredientele umede.
De la stânga în sensul acelor de ceasornic: cimbru (nu aveam o crenguţă verde, evident! cine are chestii de astea exotice în bucătărie?), smântână, usturoi şi lapteee...
 |
| Laptele, smântâna, 1/2 din usturoi & cimbru se dau în clocot şi se lasă la infuzat 30 de minute |
Faza asta cu datul în clocot şi infuzatul nu prea mi-a ieşit. În sensul că smântâna s-a separat de lapte. Smântâna a fost aleasă destul de grasă dar laptele cred că era mai mult apă chioară, prea degresat, de nu mi-a plăcut deloc rezultatul final chiar dacă focul era mic si am frecat-amestecat cu sârguinţă. Nu a vrut să iasă cremoasă şi pace!
Ingredientele tari le-am pus cam după ochi, ştiind mărimea vaselor în care vom face gratinul. Se ia un Poznaş şi se pune responsabil la curăţarea unei sfecle, câtorva ridichi şi 1/3 de cartof dulce.
 |
| Ingredient |
Da, serios, e doar 1/3 de cartof! Am achiziţionat 2 bucăţi de cartof în greutate de 1kg la minunatul preţ de 12 lei! Cum cartoful obişnuit (românesc, nu import) e undeva pe la 1,6-1,7 lei kilogramul e simplu să deducem că o să mâncăm vreo 3 luni din aceşti cartofi şi că nu vor fi trecuţi în meniu prea des de acum încolo.
Să lăsăm însă concluziile astea pe mai încolo şi să-i dăm cu reţeta:
 |
| Vasul/vase |
Vasele cică sunt din porţelan şi merg aruncate direct în cuptor fără teamă că o să facă poc!.
 |
| Sfecla, ridichile & cartoful dulce se taiel felii subţiri, se sărează&pi |
Partea asta consumă cel mai mult timp dar dacă nu munceşti nu mănânci, nu? Şi în plus, ia uite ce frumos arată! Trebuie să spun din nou că prepararea acestei reţete a fost foarte muuult inspirată de aspectul ei.
 |
| pretty colours! |
 |
| se pune amestecul de lapte & smântână peste legume şi se rade Emmental pe deasupra pentru Gratin :) |
Lăsăm aşa, mai simplu, că noi suntem orice dar sofisticaţi nu, şi dăm totul la cuptor. Cam cât? nu ştiu să zic prea bine. La noi în bucătărie se merge mai mult pe încercatelea: când miroase a ars e clar că nu-i de bine! :D
De obicei însă nu miroase a ars şi data asta nu a fost excepţie. După vreo 15 - 20 de minte ...
 |
| când se scoate, arată aşa! |
 |
| Şi când se gustă...e delicios! |
Ce să mai spun? A fost bun.
În mod evident trebuie făcută din nou şi mai trebuie lucrat la ingrediente (poate nu ridichi că nu prea sunt în sezon) şi la procesul de amestecare al laptelui cu smântănă.
Oricum, reţeta asta e încă odată dovada că nu trebuie să ne fie frică de improvizaţie! Regulile sunt făcute pentru a fi schimbate, nu?
Îmi place
cum pe un blog pe care îl urmăresc, atunci când nu are subiecte pentru ziua în curs, autorul recapitulează ce a făcut de-a lungul anilor în ziua respectivă. E interesant să veză cum s-au schimbat oamenii, sau locuinţa sau locul de muncă, sau subiectele pe care le trata pe blog.
Desigur, faptul că scrie de vreo câţiva ani şi că scrie zilnic ajută foarte mult.
Din păcate eu nu o sa pot face niciodată aşa. Mi-ar place, dar nu am cum. Nu am cu ce. Păcat.
Desigur, faptul că scrie de vreo câţiva ani şi că scrie zilnic ajută foarte mult.
Din păcate eu nu o sa pot face niciodată aşa. Mi-ar place, dar nu am cum. Nu am cu ce. Păcat.
de împărţit
Descoperire zilei de astăzi.
Cum: căutam "jocuri de blog" precum Provocarea de 30 de zile, ca să mai pompez ceva viaţă în DZdN. Am găsit asta şi apoi am aflat că autorul/autoarea mai contribuie şi pe fogs&houses.
Cum probabil voi pierde restul timpului liber frunzărind arhiva lor, în loc să scriu ceva pentru voi, m-am gândit să îi împart cu voi, ca să ştiţi pe cine să urâţi :P
reguli
Citeam acu câteva ore despre 10 reguli ale unui blog de succes. Nu contează că DZdN nu se vrea a fi un blog de succes, da' aşa, de chestie, m-am gândit să văd dacă prin prisma acestor 10 reguli DZ este sau nu o chestie interesantă.
Şi ce credeţi? Da, în procentaj covârşitor de 100%, DZdN nu respectă nici una din aceste reguli!
Prima regulă era: postaţi zilnic. Şi blogul ăsta se cheamă Doza Zilnică, da' numai zilnică nu e, deci am picat dinainte de a intra în concurs cum s-ar zice.
Eh, asta e. Unii mai mult, alţii mai puţin, unul chiar deloc...după posibilităţile fiecăruia.
Eu de exemplu, vreau să scriu. Dar nu am ce.
Până şi fotografia săptămânală ...am rămas fără baterie la aparatul foto şi nu pot copia pozele pe comp. Scuză de 2 lei, ştiu.
Ce am făcut în ultimele zile? Am căpătat o obsesie păguboasă pentru tetris şi makos.
Muncă? cine are nevoie de aşa ceva!?
Şi ce credeţi? Da, în procentaj covârşitor de 100%, DZdN nu respectă nici una din aceste reguli!
Prima regulă era: postaţi zilnic. Şi blogul ăsta se cheamă Doza Zilnică, da' numai zilnică nu e, deci am picat dinainte de a intra în concurs cum s-ar zice.
Eh, asta e. Unii mai mult, alţii mai puţin, unul chiar deloc...după posibilităţile fiecăruia.
Eu de exemplu, vreau să scriu. Dar nu am ce.
Până şi fotografia săptămânală ...am rămas fără baterie la aparatul foto şi nu pot copia pozele pe comp. Scuză de 2 lei, ştiu.
Ce am făcut în ultimele zile? Am căpătat o obsesie păguboasă pentru tetris şi makos.
Muncă? cine are nevoie de aşa ceva!?
cea de-a doua chestie
era cât pe ce să o uit cât am scris postul anterior. Dar isteţ cum sunt, cum m-am scremut şi am asudat oleacă cotrobâind prin cotloanele minţii, mi-am şi amintit-o!
Cea de-a doua chestie începe aşa: citeam un blog deunăzi.
Nu am nici o idee cum a ajuns blogul ăla la mine în lista chestiilor de citit şi după ziua de ieri nici nu cred că o să mai stea acolo prea mult.
Blogul aparţine unei domnişoare care îşi dă cu părerea.
Uneori mai filozofează, alteori mai bagă şi fragmente de literatură, alteori e total incoerentă şi probabil mai face şi alte chestii dar nu ştiu eu pentru că mi-a fost lene să trec de posturile de pe prima pagină.
Acuma, ce vreau să spun e că am citit un post foarte dur şi aspru al domnişoarei care-şi dădea în el cu părerea despre oamenii amuzanţi şi despre condiţia de haios şi concluziona că nu prea există oameni care ştiu să-i facă pe alţii să râdă, că există doar rataţi care fac glume răsuflate sau care pun egal între amuzament şi sportul de a critica şi arunca cu câcat în oricine şi orice.
Eu de obicei am imunitate la chestii scrise pe Internets, dar simţind adânc şi monstruos vehemenţa cu care domnişoara scria, nu am putut decât să mă opresc şi să mă gândesc aşa: oare de ce scriu oamenii prostii pe internet?
Oare şi eu scriu prostii? Tâmpenii? Chestii neamuzante?
Cred că cel mai mult m-ar durea să aflu că de fapt nu sunt amuzant; cu tâmpeniile şi prostia mă mai împac, dar cu un atac la simţul meu absolut al haiosului ...niciodată!
Da, ştiu că nu sunt prea coerent, dar trebuie să înţelegeţi că în sufletul meu se dă o luptă aprigă, o bătalie de proporţii epice, are loc un Ragnarök nătăfleştian a cărui finalitate nu poate fi decât ...
Cea de-a doua chestie începe aşa: citeam un blog deunăzi.
Nu am nici o idee cum a ajuns blogul ăla la mine în lista chestiilor de citit şi după ziua de ieri nici nu cred că o să mai stea acolo prea mult.
Blogul aparţine unei domnişoare care îşi dă cu părerea.
Uneori mai filozofează, alteori mai bagă şi fragmente de literatură, alteori e total incoerentă şi probabil mai face şi alte chestii dar nu ştiu eu pentru că mi-a fost lene să trec de posturile de pe prima pagină.
Acuma, ce vreau să spun e că am citit un post foarte dur şi aspru al domnişoarei care-şi dădea în el cu părerea despre oamenii amuzanţi şi despre condiţia de haios şi concluziona că nu prea există oameni care ştiu să-i facă pe alţii să râdă, că există doar rataţi care fac glume răsuflate sau care pun egal între amuzament şi sportul de a critica şi arunca cu câcat în oricine şi orice.
Eu de obicei am imunitate la chestii scrise pe Internets, dar simţind adânc şi monstruos vehemenţa cu care domnişoara scria, nu am putut decât să mă opresc şi să mă gândesc aşa: oare de ce scriu oamenii prostii pe internet?
Oare şi eu scriu prostii? Tâmpenii? Chestii neamuzante?
Cred că cel mai mult m-ar durea să aflu că de fapt nu sunt amuzant; cu tâmpeniile şi prostia mă mai împac, dar cu un atac la simţul meu absolut al haiosului ...niciodată!
Da, ştiu că nu sunt prea coerent, dar trebuie să înţelegeţi că în sufletul meu se dă o luptă aprigă, o bătalie de proporţii epice, are loc un Ragnarök nătăfleştian a cărui finalitate nu poate fi decât ...
ţ ţ ţ ţ
Am nevoieee de atenŢie.
Şi am nevoie de motivaŢie.
Şi am nevoie de o raŢă de lemn de la magazinul chinezesc.
...Şi de nişte ingheŢată!
Pentru prima problemă mi-am făcut cont pe faţăcarte şi am trântit cea mai bună poză a mea de anul trecut. Evident, între timp nu mai arăt la fel, dar de ce aş fi pus o poză urâtă?
Am văzut oameni care fac şi aşa. Adică pun o poză cu ei şi - probabil - gândesc că sinceritatea o să compenseze pentru lipsa frumuseţii.
Nu, nu, nu. Deci nu!
Timp de doi ani am citit cu devotament blogul cuiva.
A fost primul meu blog - da, până în 2008 am locuit sub pământ! - şi îl preţuiam foarte mult, mai ales că după ce am adunat vreo alte câteva bloguri în ghiozdănel el continua să domnească peste ele prin calitatea scrierilor.
Şi uite că astă toamnă, autorul blogului se hotărăşte să-i schimbe hainele şi cu acea ocazie a trântit şi ditamai autoportretul spre admirare.
Acum, la fiecare accesare, când încerc să citesc povestea săptămânală, faţa hidoasă a autorului mă bântuie din partea dreaptă-sus şi nu-mi dă pace! Nu mai simt aceeaşi plăcere, nu mai simt entuziasmul de dinainte, ba chiar mă gândesc că nu gândeam când îl preţuiam atât de mult.
Da, sunt superficial. Şi ce?
Pentru a doua problemă: o frec. Nu fac nimica. De fapt, fac ceva. L-am intitulat
Studiul are la bază bine-cunoscutul proces gnomic:
1) că nu mă îndoiesc de succesul său şi
2) că mă aştept la rezultate uimitoare!
StaŢi pe fază să aflaŢi rezultatele...
Şi am nevoie de motivaŢie.
Şi am nevoie de o raŢă de lemn de la magazinul chinezesc.
...Şi de nişte ingheŢată!
Pentru prima problemă mi-am făcut cont pe faţăcarte şi am trântit cea mai bună poză a mea de anul trecut. Evident, între timp nu mai arăt la fel, dar de ce aş fi pus o poză urâtă?
Am văzut oameni care fac şi aşa. Adică pun o poză cu ei şi - probabil - gândesc că sinceritatea o să compenseze pentru lipsa frumuseţii.
Nu, nu, nu. Deci nu!
Timp de doi ani am citit cu devotament blogul cuiva.
A fost primul meu blog - da, până în 2008 am locuit sub pământ! - şi îl preţuiam foarte mult, mai ales că după ce am adunat vreo alte câteva bloguri în ghiozdănel el continua să domnească peste ele prin calitatea scrierilor.
Şi uite că astă toamnă, autorul blogului se hotărăşte să-i schimbe hainele şi cu acea ocazie a trântit şi ditamai autoportretul spre admirare.
Acum, la fiecare accesare, când încerc să citesc povestea săptămânală, faţa hidoasă a autorului mă bântuie din partea dreaptă-sus şi nu-mi dă pace! Nu mai simt aceeaşi plăcere, nu mai simt entuziasmul de dinainte, ba chiar mă gândesc că nu gândeam când îl preţuiam atât de mult.
Da, sunt superficial. Şi ce?
Pentru a doua problemă: o frec. Nu fac nimica. De fapt, fac ceva. L-am intitulat
Studiu de Comportament.
Acest Studiu de Comportament are ca obiectiv stabilirea unor chestii care să îl mulţumească pe Nătăfleţ, să îl satisfacă, să îl facă să zică "Da, dom'le, astăzi am făcut ceva!".Studiul are la bază bine-cunoscutul proces gnomic:
Faza 1: nimic
Faza 2: ???
Faza 3: profit!
şi poate de aceea trebuie să recunoscFaza 2: ???
Faza 3: profit!
1) că nu mă îndoiesc de succesul său şi
2) că mă aştept la rezultate uimitoare!
StaŢi pe fază să aflaŢi rezultatele...
|o-2---10--10-10--9--9-9--9-9-9--10--10--10-10--9--9-9--9-9-9-------|
Deci azi împlinim un an de când suntem sub tratament, deci.
Un an de când luăm o Doză mai mult sau mai puţin Zilnică de Nătăfleţ.
Ce pot să zic? Nătăfleţul este foarte mândru de el! Şi de voi. Dar mai ales de el. Ei, de fapt nu este chiar atât de mândru, dar nu ştie ce să zică şi el astăzi. Şi dacă nu se laudă el, atunci cine să-l laude? Fizz?
Deşi ar trebui să fie o zi deosebită, astăzi este o zi cât se poate de proastă.
Foarte proastă.
Dacă stăm şi ne gândim bine tot o zi proastă a fost şi cea în care am început tratamentul.
Şi se pare că nu ne-am vindecat.
Ba chiar ne-am îmbolnăvit şi mai tare.
Ne-am îmbolnăvit cu vise.
Eh, într-o zi ...
Un an de când luăm o Doză mai mult sau mai puţin Zilnică de Nătăfleţ.
Ce pot să zic? Nătăfleţul este foarte mândru de el! Şi de voi. Dar mai ales de el. Ei, de fapt nu este chiar atât de mândru, dar nu ştie ce să zică şi el astăzi. Şi dacă nu se laudă el, atunci cine să-l laude? Fizz?
Deşi ar trebui să fie o zi deosebită, astăzi este o zi cât se poate de proastă.
Foarte proastă.
Dacă stăm şi ne gândim bine tot o zi proastă a fost şi cea în care am început tratamentul.
Şi se pare că nu ne-am vindecat.
Ba chiar ne-am îmbolnăvit şi mai tare.
Ne-am îmbolnăvit cu vise.
Eh, într-o zi ...
AHEWWTPO
Ok, e timpul ca Nătăfleţul să vă împărtăşească un secret: e fraier după situri de genul lolcat şi icanhascheezburger. Pur şi simplu nu se poate abţine!
Una din imaginile sale preferate este All he ever wanted was to poop outside.
Dubios, ştiu, dar are o atracţie irezistibilă pentru aceast fenomen şi de câte ori are ocazia, prinde motanul, îi striveşte nasul de geam şi zice pe un ton plin de compasiune All he ever wanted...was: to poop outside! Ahahahaha ...ha...haha ...? Nu? nu vi se pare amuzant? Lui da.
Astăzi însă a fost o zi specială: l-a surprins pe motan în ipostaza AHEWWTPO!
De unul singur şi nesilit de nimeni!
Şi surprinderea l-a surprins pe Nătătfleţ cu camera de fotografiat în mână (ca să vezi întâmplare!) şi ţac şi pac ...asta a ieşit:
Una din imaginile sale preferate este All he ever wanted was to poop outside.
Dubios, ştiu, dar are o atracţie irezistibilă pentru aceast fenomen şi de câte ori are ocazia, prinde motanul, îi striveşte nasul de geam şi zice pe un ton plin de compasiune All he ever wanted...was: to poop outside! Ahahahaha ...ha...haha ...? Nu? nu vi se pare amuzant? Lui da.
Astăzi însă a fost o zi specială: l-a surprins pe motan în ipostaza AHEWWTPO!
De unul singur şi nesilit de nimeni!
Şi surprinderea l-a surprins pe Nătătfleţ cu camera de fotografiat în mână (ca să vezi întâmplare!) şi ţac şi pac ...asta a ieşit:
Foarte, foarte important
În ultimul timp postez rar, aşa că, vă daţi seama, din moment ce am postat în week-end am făcut-o pentru că este important.
Pentru ce vă deranjez la ora aceasta? Pentru un anuuunţ!
Dragi fetiţe şi băieţei, oameni mari, pisici, purcei:
minunaţi-vă, bucuraţi-vă, zâmbiţi şi lăsaţi câteva cuvinte pentru Ursul cel Poet. Sigur se va bucura!
Hai, vă roagă Nătăfleţul şi Poznaşul şi Eric
Pentru ce vă deranjez la ora aceasta? Pentru un anuuunţ!
Dragi fetiţe şi băieţei, oameni mari, pisici, purcei:
vizitaţi Bicicleta Albastră!
minunaţi-vă, bucuraţi-vă, zâmbiţi şi lăsaţi câteva cuvinte pentru Ursul cel Poet. Sigur se va bucura!
Hai, vă roagă Nătăfleţul şi Poznaşul şi Eric
într-o măsură oarecare
Câteodată stau aşa şi o frec şi mai dau prin lista de bloguri pe care le urmăresc şi văd că lumea nu a mai scris nimic de 2 zile şi mă enervez oleacă că doar ce au de făcut?! datoria lor este să mă distreze pe mine, să aibă ceva proaspăt pentru fiecare moment în care am nevoie de inspiraţie, să mă binedispună, şi mă gândesc ruşine! ruşine să le fie! este inacceptabil şi după aia îmi amintesc de DZdN, de blogul ăsta, şi de faptul că nici eu n-am mai scris nimic de ceva timp, ceva care să merite cel puţin, şi în sinea mea îmi zic păi ce faci Nătăfleţule? tu te-ai găsit să arăţi cu degetul? şi conştiinţa mă urecheşte oleacă şi-mi bate obrazul şi mi se face şi oleacă ruşine.
Da' după aia îmi amintesc că am doar 3 cititori şi-mi trece!
Da' după aia îmi amintesc că am doar 3 cititori şi-mi trece!
Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului
Ieri a fost o zi măreaţă.
De fapt, alaltăieri a fost o zi măreaţă, dar Nătăfleţul nu a aflat acest lucru decât ieri.
De ce a fost ziua de 21 septembrie o zi măreaţă? Pentru că DZdN a primit primul său comentariu!
După cum spunea cineva "Măreţia unui blog este dată de cât de mult te impulsionează să comentezi" (de fapt nu a zis nimeni aşa ceva, am inventat-o acum, dar mă puteţi cita!) şi în lumina acestui mare adevăr putem să spunem că Doza Zilnică de Nătăfleţ a mai crescut puţin.
Pe acestă cale vreau să-i mulţumesc domnului Anonim pentru cele 8 minute din viaţă pe care şi le-a pierdut pe DZdN şi totodată să-i salut inocenţa şi îndârjirea cu care crede că părerea lui contează.
Mulţumesc Anonim, eşti un dulce!
De fapt, alaltăieri a fost o zi măreaţă, dar Nătăfleţul nu a aflat acest lucru decât ieri.
De ce a fost ziua de 21 septembrie o zi măreaţă? Pentru că DZdN a primit primul său comentariu!
După cum spunea cineva "Măreţia unui blog este dată de cât de mult te impulsionează să comentezi" (de fapt nu a zis nimeni aşa ceva, am inventat-o acum, dar mă puteţi cita!) şi în lumina acestui mare adevăr putem să spunem că Doza Zilnică de Nătăfleţ a mai crescut puţin.
Pe acestă cale vreau să-i mulţumesc domnului Anonim pentru cele 8 minute din viaţă pe care şi le-a pierdut pe DZdN şi totodată să-i salut inocenţa şi îndârjirea cu care crede că părerea lui contează.
Mulţumesc Anonim, eşti un dulce!
Fata de Scorţişoară
De vreo două zile Nătăfleţul evită munca şi toate celelate activităţi cotidiene şi stă cu nasul afundat într-un blog.
Se face că acest blog a început să fie scris pe la începutul lui 2006, aşa că Nătăfleţul a luat frumos pagina cu Arhive Lunare şi a început să deschidă cam câte 3 luni deodată - blogul are multe poze şi o pagină durează destul de mult să se încarce.
Şi tot aşa, din lună în luna, din an în an, Nătăfleţul ajunge pe la începutul lui 2009.
Acuma, o mică paranteză: ( i se părea lui aşa că unele posturi menţioneză lucruri pe care parcă ar fi trebuit să le cunoască, dar bănuia că mai există o cale complementară de comunicare între autorul blogului şi ceilalţi cititori - sans Nătăfleţ that is - şi trecea mai departe, cu tot povestea de acum găurită mai ceva ca o roată mare de Emmentaler!)
La un moment dat, nu ştiu ce-i veni - probabil a început să-şi folosească mintea! - şi observă butonul de "next" de la sfârşitul paginii ...şi astfel descoperii că fiecare lună are poveştile întinse pe mai mult de o singură pagină! şi că aşa se explică lacunele din sacul lui de cunoştinţe!
Ce a urmat e uşor de închipuit... aşa că dragi fetiţe şi băieţei, oameni mari, pisici, măgari şi purcei: când faceţi ceva, faceţi cu cap!
Se face că acest blog a început să fie scris pe la începutul lui 2006, aşa că Nătăfleţul a luat frumos pagina cu Arhive Lunare şi a început să deschidă cam câte 3 luni deodată - blogul are multe poze şi o pagină durează destul de mult să se încarce.
Şi tot aşa, din lună în luna, din an în an, Nătăfleţul ajunge pe la începutul lui 2009.
Acuma, o mică paranteză: ( i se părea lui aşa că unele posturi menţioneză lucruri pe care parcă ar fi trebuit să le cunoască, dar bănuia că mai există o cale complementară de comunicare între autorul blogului şi ceilalţi cititori - sans Nătăfleţ that is - şi trecea mai departe, cu tot povestea de acum găurită mai ceva ca o roată mare de Emmentaler!)
La un moment dat, nu ştiu ce-i veni - probabil a început să-şi folosească mintea! - şi observă butonul de "next" de la sfârşitul paginii ...şi astfel descoperii că fiecare lună are poveştile întinse pe mai mult de o singură pagină! şi că aşa se explică lacunele din sacul lui de cunoştinţe!
Ce a urmat e uşor de închipuit... aşa că dragi fetiţe şi băieţei, oameni mari, pisici, măgari şi purcei: când faceţi ceva, faceţi cu cap!
100
chicoteli, chiţăieli, cântece şi veselie!
Nătăfleţul s-a gândit că poate trebuie să scrie ceva inteliget, serios şi memorabil.
După care a mai stat oleacă şi s-a găndit să scrie ceva lipicios, dulce şi pisicos, aşa ca pentru fanii şi fanele lui care-l adoră.
După care a mai stat un pic şi s-a gândit că poate acesta este momentul în care trebuie să facă un bilanţ, să-l cheme pe Canibalul Invizibil şi să-şi numere oiţele, lâna toarsă, cărările bătătorite, etc. dar i s-a părut prea plictisitor.
După care a mai stat oleacă şi ş-a întors la lucru...
©Poznaşu'
Program©
- aniversăm
- bem
- bem şi ne distrăm
- cu bani aruncăm
- şi gagici racolăm
Nătăfleţul s-a gândit că poate trebuie să scrie ceva inteliget, serios şi memorabil.
După care a mai stat oleacă şi s-a găndit să scrie ceva lipicios, dulce şi pisicos, aşa ca pentru fanii şi fanele lui care-l adoră.
După care a mai stat un pic şi s-a gândit că poate acesta este momentul în care trebuie să facă un bilanţ, să-l cheme pe Canibalul Invizibil şi să-şi numere oiţele, lâna toarsă, cărările bătătorite, etc. dar i s-a părut prea plictisitor.
După care a mai stat oleacă şi ş-a întors la lucru...
©Poznaşu'
Ce îmbietor e...
...să pui un videoclip de pe iutub sau o poză şi să zici că ai postat.
Postcount ++
Coolness --
Postcount ++
Coolness --
Conexiuni periculoase
Nătăfleţul: mmm...aş mânca nişte mici!
Poznaşul: da?
de când ?
de ce?
Nătăfleţul: [...] căutam un blog ->
dar nu-l am în history ->
şi ţineam minte că îl găsisem în blogrollul unora ->
dar nu mai ştiam al cui ->
şi am luat toate blogurile pe care le citesc regulat şi am început să cercetez rubrica cu pricina ->
şi la domnul xxxx dau peste blogul domnului zzz ->
(în momentul ăsta ideea iniţială e deja uitată)
şi îmi amintesc că şi pe blogu lu' ăsta mai aruncam un ochi ->
şi intru şi citesc aşa în diagonală ->
şi dau peste un post ->
care se termina cu "de fapt ce încerc să spun este că din când în când mai merg şi o bere, câţiva mici şi cu mult muştar." ->
şi mi-e şi oleac' foame ->
şi..miiiici! mmmmmm ->
vezi cum se fac conexiunile?
Poznaşul: observ
Poznaşul: da?
de când ?
de ce?
Nătăfleţul: [...] căutam un blog ->
dar nu-l am în history ->
şi ţineam minte că îl găsisem în blogrollul unora ->
dar nu mai ştiam al cui ->
şi am luat toate blogurile pe care le citesc regulat şi am început să cercetez rubrica cu pricina ->
şi la domnul xxxx dau peste blogul domnului zzz ->
(în momentul ăsta ideea iniţială e deja uitată)
şi îmi amintesc că şi pe blogu lu' ăsta mai aruncam un ochi ->
şi intru şi citesc aşa în diagonală ->
şi dau peste un post ->
care se termina cu "de fapt ce încerc să spun este că din când în când mai merg şi o bere, câţiva mici şi cu mult muştar." ->
şi mi-e şi oleac' foame ->
şi..miiiici! mmmmmm ->
vezi cum se fac conexiunile?
Poznaşul: observ
Abonați-vă la:
Postări (Atom)