astăzi m-a enervat o babă.

Stăteam la coadă la case în my local shop, eram the very next person, când respectiva babă trece pe lângă mine și printr-o mișcare supersupraelastică îmi zice, în timp ce își așeza punga cu ouă pe tejghea "casă liberă de ce nu înaintați", așa, pur și simplu, pe jumătate întoarsă spre mine și pe jumătate vărsându-și coșul la casă.

Am rămas puțin blocat, puțin împietrit de sângele ce mi se urca la cap, am luat ouăle de pe tejghea și i le-am vârât unul câte unul  și am scâncit un de-abia auzit "Casa nu este liberă. Doamna nu a ..." după care m-am oprit. M-am uitat cu scârbă la ea, în timp ce își ducea fâșneț coșul la intrare, defilând prin fața mea "eu de obicei nu mă bag în față nu fac eu de astea".

Desigur, prima mea reacție fusese să încerc să îi explic că respectiva casă nu era liberă, clientul de dinainte nu își pusese cumpărăturile în sacoșă și deci nu încheiase procesul de achiziționare al lor.

Desigur, this would have been foolish of me*.

Îmi este greu să înțeleg uneori de ce oamenii nu sunt în stare să proceseze conceptul de spațiu personal, de ce aleg să se pună în situații de căcat doar ca să nu câștige ...nimic!

Când mi-am încheiat (nu, nu neîntrerupt) sesiunea de cumpărături, respectiva babă încă mai înainta spre ușă, deși până în momentul în care mi-a luat față dăduse dovadă de o agilitate ieșită din comun. Nu fusese în stare nici măcar să părăsească incinta magazinului. Probabil nu avea cui să se bage în față.

* într-o zi o să vă povestesc despre discuția mea cu o cucoană, tot la coadă la case, pe acest subiect. E mai interesantă. E cu dialog. Am și eu replici!

Exma

Sâmbătă am fost la un magazin. Care vindea chestii - mai mari şi mai mici, mici, numai bune de pus în buzunar.

Nu e genul de magazin unde tanti şi marfa sunt în spatele unei tejghele, ci genul de magazin cu două încăperi şi multe rafturi pentru marfă şi doar tanti e în spatele tejghelei.

Pentru că tanti/tantile (că la un moment dat s-a [de]dublat ca să poată face faţă avalanşei de cumpărători în număr de doi) nu putea/u fi şi la tejghea şi prin magazin, sub tejgheaua de sticlă era prins un anunţ care spunea aşa:

ORICE FURT VA FI RAPORTAT POLIŢIEI

(da, chiar aşa, cu zâmbăcios) adică ceva de genul: râdem, glumim, da' brânza-i pe bani.

Totul e ok până aici. Cu toţii ştim că nu e frumos să furi şi cu toţii ştim că e bine să fii precaut: poate clienţii tăi sunt oameni cinstiţi şi corecţi dar cine ştie de unde sare ..mâna lipicioasă?

Poate motivul pentru care au pus acel anunţ era că s-au fript cu supă şi acuma suflă şi în iaurt. Cine ştie? Poate.

Interesant este însă că nici clientului dinainte, nici Nătăfleţului tanti vânzătoarea nu i-a dat bon. Şi nici nu părea să aibă cea mai mică intenţie să producă un astfel de document.

Adică: pe de o parte noi îţi batem obrazul, dar pe de (ceal)altă parte suntem cu mâna până la umăr în fraudă fiscală...

Cu zahăr

Ieeeee....postu' 300!

Nu, asta nu-i Spartaaa! e doar Doza Zilnică de Nătăfleţ.

Hai să vă spun: am rămas fără apă.De fapt Compania a rămas fără apă. La Fântână. Şi eu nu pot să beau apă de la robinet. Voi beţi? Eu nu beau nici acasă şi deci cu atât mai mult nu o să beau la Circ. Şi ce face un nătăfleţ însetat când nu este apă? Bea Ice tea de la tonomat. Ce are Ice tea? Are Zahăr! Ce înseamnă asta? Înseamnă că n-avem stare că nu ne putem concentra că bâţâim din picioare şi că vorbim excesiv. Să nu mai zic de muncă: nu munciiiim! Şi daca nu muncim ce facem? Scriem. Scriem domnule, scriem! De toate pentru toţi. E ca un Magazin Universal. Avem şi alimentare şi chimice şi prosoape de bucătărie şi dopuri pentru scurgere şi bandă de izolier şi biscuiţi la kil şi pijamale. Di toatiii! Paragrafe? Ce e aia? N-avem. Acum mi-am dat seama că la Magazinul Universal mai nou se zice Magazin Mixt, dar e mai frumos Magazin Universal nu? Ţin minte odată când eram mai mic, mititel, şi mi-a dat mama 5 lei, era moneda aceea mare de aluminiu, şi am tulit-o la Magazinul Universal care tot timpul mirosea a motorină (?) să-mi cumpăr creioane şi acadele de acelea în dungi, pătrate, ca nişte perniţe. Şi ce credeţi? Da, i-am pierdut. Şi tare m-am mai amărât că mi-am dat seama că i-am pierdut de-abia când am ajuns la magazin. Deci am pierdut şi banii şi am făcut şi drumul degeaba. Şi am pornit îndărăt, spre casă, cu ochii în pământ şi prin toate buruienile de pe marginea trotuarului poate îmi găsesc bănuţul. Şi ce mai credeţi? L-am găsit! Undeva foarte aproape de casă ceea ce înseamnă că am bătut vreo trei sferturi din drum cu buzunarele goale ca un căscat ce sunt, dar măcar aveam vise! Aveam dorinţe. Vroiam creioane de acelea jumătate roşu, jumătate albastru şi bomboane! Mmmm.... Oricum, contrar opiniei generale nu m-am mai întors la Magazin. Mi-am dat seama că mai bine păstrez şi bănuţul şi visele. Ce isteţ eram. Mdaaaa...of, m-aş mânca singur de simpatic ce sunt. Apropo de mâncat. Acum ceva timp treceam printr-o criză care se manifesta în felul următor: aveam impresia că am nevoie de mai multe tipuri de gel de duş - când de fapt unul şi bun este de ajuns, da. Şi tot căutând eu aşa am dat peste unul care se numea nu-contează-cum dar avea următoarea lozincă: skin so soft you can eat! adicătelea piele aşa de catifelată că poţi să o mănânci! Băăăăăi! deci pe mine nu mă mânâncă nimenea, decât eu, în condiţiile de mai sus. Mi s-a părut puţin mai mult decât bizar, puţin prea mult à la Tăcerea Mieilor şi evident că am revenit la săpunul de casă, că e mai sănătos! Ceea ce vă recomand şi vouă. Vedeţi? Un post şi amuzant (cred io) şi cu povaţă! Ex-cep-ţi-O-nal! Cred ca încet încet Nătăfleţul se întoarce. Şi de se întoarceeeee, pre mulţi are săăă...

am luat apă, lapte bătut, pâine şi napolitane!

Aseară la magazin, la coadă la case: bitchyWitch şi witchyBitchMoron îşi încarcă cumpărărturile în sacoşeee şi pleacă triumfători.

Următorul client (Omu') dă să-şi descarce bunurile la casă dar nu poate face acest lucru pentru că cei doi au lăsat căruţul gol acolo.

Omu': ...şi căruciorul? Nu îl duceţi la loc?
Moron, ia căruţul: ah, da, mă scuzaţi...
bitchyWitch: ...mai trebuia să lucraţi la pază şi era perfect.

vîîî tîîî fîîî!?!?!

Aloooo, cucoană! Eşti de o nesimţire incredibilă!

1) scrie MAAAARE şi clar: vă rugăm lăsaţi coşurile şi cărucioarele la intrare
2) următorul client nu se poate apropia de casă dacă tu ţi-ai lăsat căruciorul acolo şi nu are nici o obligaţie să îţi facă ţie treaba
3) omul a întrebat pe un ton normal, o întrebare normală; nu a fost nepoliticos, nu a fost agresiv
4) până şi Prostănacul de lângă tine şi-a dat seama că aţi greşit.

Chestia e că din toate astea Omu' a ieşit vizibil şocat, nevenindu-i să creadă ce tocmai s-a întâmplat.

Nici mie.

Gust amar

Aseară am fost la magazin.

O babă tembelă îşi luase căruţ ca să-şi pună cumpărăturile inexistente - cu toţii ştim ca nu o să găsească niciodată ceva destul de ieftin pentru buzunarele ei, sau dacă găseşte acel ceva (= 1 borcan cu păstăi şi 1 pungă cu 2 felii de salam) un coş ar fi fost mult prea încăpător să le găzduiască!

Baba e cu căruţul. Magazinul nu e hypermarket, e un magazin de cartier cu rafturile cât mai îngrămădite pentru a conserva spaţiul. Ce face cotoroanţa ... îşi lasă căruţul pe o parte a culoarului şi în micul spaţiu rămas se apleacă să studieze marfa. Încet, tacticos, borcan cu borcan, că doar e bătrână, nu e o tinerică fâşneaţă.

Ajung în spatele ei. Ev'dent, nu am cum să trec! Tuşesc. Nimic. Aştept. Nimic. Mormăi un "pardon?". Nimic. Mă enervez. O împing pe babă şi mă strecor printre şunca-i şi raftul cu borcane fragile. Păi să nu-ţi iei lumea'n cap?

Nu, nu mă puteam întoarce înapoi. Baba stătea chiar în marginea rândului, la capătul de "ieşire".

În plus, deja făcusem un compromis cu câteva minute în urmă când un imbecil s-a hotărât să citească ingredientele de la sucuri în mijlocul culoarului. Avea căruţ, ev'dent. Şi deşi apa minerală era chiar dincolo de el, nu aveam cum să ajung, aşa că am ocolit frumos tot rândul, am intrat prin capătul celălalt, am ajuns lângă el, am luat o sticlă de apă minerală şi i-am trimis o privire cât o mie de cuvinte!

În concluzie: urăsc oamenii care se duc la magazin deşi nu au nici cea mai mică idee ce vor să cumpere, ceva de genul "lasă că găsesc eu ceva acolo ...". Ce-i asta? Ce.E. Asta.!?. Vă zic eu ce este: este o atitudine care nu trebuie tolerată!

Şi în al doilea rând (paragraf) urăsc oameni care nu sunt conştienţi de sine, care nu-şi conştientizează limitele. Şi când zic limite mă refer la dimensiunea corpului şi la spaţiul din jur. Nu, nu eşti regele magazinul aşa că ţine-ţi frumos căruţul în faţă! Alţii trebuie să treacă. Şi te rog nu mi-l mai băga în fund la casă şi nu-mi mai reteza picioarele, nu depinde de mine viteza cu care se mişcă vânzătoarea!

Zău aşa... în unele zile îţi vine să dai cu bomba în unele locuri...

Domniţa Şosetelor

Acum câteva săptămâni Domniţa Şosetelor şi Principatul dumneaei - adicătelea un umil sac cu şosete, au primit o serioasă lovitură în amorul propriu!

Pe căi cât se poate de prietenoase le-a fost adus la cunoştinţă că nu sunt singurii de pe lume şi că există Principate mult mai întinse şi Domniţe la fel de obsedate preocupate de şosete precum dumeaei.

Aşa Dominţa Şosetelor a făcut cunoştinţă cu minunatul Sock Dreams şi a început imediat să străbată în lung şi în lat bogatul lor ţinut.

Şi vaaaai, ce frumoase erau toate şosetele! Şi prietenoase pe deasupra! Când Domniţa le-a povestit despre Principatul ei imediat câteva dungate şi înfundiţate© s-au lipit de mâinile dumneai cerându-i să le ia acasă! Şi asta a şi vrut, dar din păcate ....Sock Dreams nu onorează comenzi din Romania ... foarte urât! foarte foarte foarte urât!

...Şi aşa a rămas Domniţa Şosetelor numai cu visele şi fără de şosete...

Oricum, am început această poveste pentru a vă prezenta o pereche minunată de şosete pe care Domniţa le visează la dumneaei în sac şi pe care trebuie să le aibă într-un fel sau altul:

"Covered in bees and stripes from your toes to your knees. Ready to please, tease and climb trees."

Oare o să găsească ea vreodată un prinţ descurcăreţ care să-i îndeplinească visele?