să vă spun că urăsc oamenii care stau în ușă la metrou și din cauza cărora trebuie să mă frec de pufoaice și ghiozdane ca să mă dau jos.
Deci îi văd. Când metroul oprește au o privire panicată, de animal hăituit.
Dau buzna în metrou ...și se opresc! Ca vacile.
Metroul pornește. Ei își pierd echilibrul.
Își forțează mintea să găsească o rezolvare. Ah-hah! Un loc liber. Țac-pac se înființează acolo triumfători.
De ce era liber? Pentru că e în ușă, în mijlocul căii de acces în/din metrou, fucktard!
Se afișează postările cu eticheta vacă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vacă. Afișați toate postările
vaca proastă
Ieri seară, la opt şi jumătate, am primit un telefon de la un număr necunoscut. Eram într-un loc foarte zgomotos (=bar) aşa că m-am grăbit să ajung afară înainte de a răspunde.
Din nefericire nu m-am grăbit destul aşa că până ce am ajuns eu afară oricine se ascundea sub numărul 0372087268 (x_x) a renunţat.
Suflet mărinimos (şi trebuie să recunosc, foarte curios; dacă era cineva care îmi oferea un milion de dolari?! să fiu prost să treacă norocul pe lângă mine?) am selectat numărul din lista de apeluri pierdute şi am sunat.
- Bună seara! #$^@$^*& [un nume de instituţie pe care nu l-am înţeles]
- Bună seara. Am primit un apel de la acest număr de telefon...
- Aveţi cont la Piraeus Bank? [ton ţâfnos]
- Uhmm..nuuuu...
- Atunci a fost o greşeală!
Şi pac închide.
Băăăăi tanti operatoare, eu de profesia mea bat obrazul oamenilor dar tu nici măcar nu meriţi!
Din nefericire nu m-am grăbit destul aşa că până ce am ajuns eu afară oricine se ascundea sub numărul 0372087268 (x_x) a renunţat.
Suflet mărinimos (şi trebuie să recunosc, foarte curios; dacă era cineva care îmi oferea un milion de dolari?! să fiu prost să treacă norocul pe lângă mine?) am selectat numărul din lista de apeluri pierdute şi am sunat.
- Bună seara! #$^@$^*& [un nume de instituţie pe care nu l-am înţeles]
- Bună seara. Am primit un apel de la acest număr de telefon...
- Aveţi cont la Piraeus Bank? [ton ţâfnos]
- Uhmm..nuuuu...
- Atunci a fost o greşeală!
Şi pac închide.
Băăăăi tanti operatoare, eu de profesia mea bat obrazul oamenilor dar tu nici măcar nu meriţi!
S-a întâmplat întâmplător la metrou
Nu merge munca deloc. Poznaşul zice că e Vineri şi de aia. Eu zic că oricum nici în celelate zile nu mergea.
Hai să vă zic de drumul meu cu metroul de acum două seri că n-am mai avut de astea de mult.
Deci mă urc eu frumos în metroul spre casă. De obicei stau în primul vagon, pe partea stângă în sensul de mers, că pe-acolo tre să ies.
Dacă nu mergeţi regulat cu metroul bucureştean vă zic eu: e un spaţiu cam cât un scaun de birou chiar între uşă şi îmbinarea vagoanelor.
Pentru o mai bună înţelegere a termenului de colţ, ataşez mai jos o poză în care respectivul spaţiu este indicat cu săgeţi roşii:
Trece prima staţie, trece şi a doua.
Vine minunata Victorie ...aglomeraţie mare pe peron, înghesuială la uşi.
Văd un b*u înfipt traversând vagonul fericit că a reuşit să fie primul care a pus piciorul înăuntru... jap-jap se bagă în colţul meu, peste mine!
Alooooo? Sunt invizibil?!?
B*ul este evident deranjat de unul din pantofii mei pe care îl tot calcă insistent, ca pe un gunoi care-ţi stă în drum şi-i dai un şut poate dispare.
Într-un final se întoarce spre mine, îmi conştientizează prezenţa.
Îl privesc cu scârbă şi dispreţ.
El rămâne puţin uimit de primirea rece (2 secunde, după aia-i trece) şi se întoarce din nou cu spatele la mine.
Totuşi ceva îl roade, nu are stare, tot lustruieşte bara aia de lângă uşă. Deja, de pe acuma cred că privirea mea a reuşit să sape o gaură în ceafa lui şi asta îl deranjează.
Se mai fâţăie ce se mai fâţâie şi reuşeste să iasă din spaţiul meu personal, preferând să se sprijine de uşă.
Din când în când îmi mai aruncă câte o privire temătoare. Jegul ...
Spaţiul personal eliberat, enter bovine no.2 : the covrigi eating v*că, tCEV.
tCEV exact asta şi este: o rumegătoare. Nu poţi cere multă minte de la astfel de fiinţe nu? tCEV a fost martora martiriului b*ului (a stat înfiptă pe culoar, crăcănată şi cu covrigul în bot) şi a-i putea crede că a învăţat ceva din asta. Ei bine ...nu! După ce b*ul a eliberat bucăţica de spaţiu în care existam şi eu ţac pac v*aca îi ia locul.
Ceeeeeeeeee? Deci nu-mi vine să cred!
A fost prima oară în viaţa mea cînd am deschis gura şi nu mi-au ieşit cuvintele. Cuvintele erau unul singur: deranjez? dar trebuie să recunosc că nu aveam chef de o scenă la ora aceea şi mai ales..în metrou! Aşa că mi-am înghiţit cuvântul şi i-am aruncat aceeaşi privire şi ei.
Dar ca să vezi minune! tCEV avea imunitate. Mai mult, avea şi aliaţi care au atacat de pe flancul drept. Astfel asaltat nu mai aveam decât o singură opţiune: să sufăr în tăcere.
Şi am suferit! Două staţii! Două staţii interminabile. Hai cu Romanaaaaa, hai odatăăă! Ieeeee, Romană! Mai stăm mult la peron? Hai, pleacă odată! Da, da, se închid uşile. Hai cu Universitateeee! Hai odata ... curba luată în viteză după 3/4 din distanţă ... deja se întrevede lumina peronului...daaaa! peronul...jjjjjjjjjjjjjjj....stop!
Mă strecor cu o ultimă privire ucigătoare printre tCEV şi aliatul ei, pe lângă b*ul sprijinit acum de spaţiul uşii deschise şi ţâşnesc afară! Aer!
Înţelegeţi ce vreţi din acest post. Chestia e că metroul nu era aglomerat, era destul loc pe culoar (da, era aglomeraţie la Victoriei dar şi o mulţime de oameni coborâseră şi cei ce au urcat s-au distribuit lejer pe scaune sau în picioare) şi totuşi fiinţele de genul ăsta nu au nici un scrupul în a asimila spaţiul altei persoane. Pur şi simplu mă înghesuiseră în colţ. Am renunţat să mai evit contactul - eu, din bun simţ, mă tot retrăgeam în faţa atacului - şi am stat înfipt pe poziţii, dar nici asta nu l-a deranjat pe b*u care deşi m-a călacat pe picioare, i-a luat destul timp să se dea la o parte, şi nici pe tCEV care a preferat ca la fiecare îmbucătură din covrig să-şi şteargă braţul de mine şi care nu părea deloc deranjată că eu respiram pe ce băga ea în gură. În momente de astea îmi doresc să am muci verzi curgând din nas, bube puroioase pe faţă, miros acru de transpiraţie şi respiraţie de ouă clocite. Dar nu am. În loc de aceste superputeri am altceva: sunt invizibil! altfel nu-mi explic comportamentul acestor creaturi.
Sunt prost, e clar.
Hai să vă zic de drumul meu cu metroul de acum două seri că n-am mai avut de astea de mult.
Deci mă urc eu frumos în metroul spre casă. De obicei stau în primul vagon, pe partea stângă în sensul de mers, că pe-acolo tre să ies.
Dacă nu mergeţi regulat cu metroul bucureştean vă zic eu: e un spaţiu cam cât un scaun de birou chiar între uşă şi îmbinarea vagoanelor.
Pentru o mai bună înţelegere a termenului de colţ, ataşez mai jos o poză în care respectivul spaţiu este indicat cu săgeţi roşii:
poza am găsit-o pe intraweb, pe un forum. Am cenzurat feţele oamenilor (cu măreţele mele talente de msPaint) că le respect dreptul la intimitate. Sper ca proprietarul imaginii să nu se supere şi să vină să mă bată.
Trece prima staţie, trece şi a doua.
Vine minunata Victorie ...aglomeraţie mare pe peron, înghesuială la uşi.
Văd un b*u înfipt traversând vagonul fericit că a reuşit să fie primul care a pus piciorul înăuntru... jap-jap se bagă în colţul meu, peste mine!
Alooooo? Sunt invizibil?!?
B*ul este evident deranjat de unul din pantofii mei pe care îl tot calcă insistent, ca pe un gunoi care-ţi stă în drum şi-i dai un şut poate dispare.
Într-un final se întoarce spre mine, îmi conştientizează prezenţa.
Îl privesc cu scârbă şi dispreţ.
El rămâne puţin uimit de primirea rece (2 secunde, după aia-i trece) şi se întoarce din nou cu spatele la mine.
Totuşi ceva îl roade, nu are stare, tot lustruieşte bara aia de lângă uşă. Deja, de pe acuma cred că privirea mea a reuşit să sape o gaură în ceafa lui şi asta îl deranjează.
Se mai fâţăie ce se mai fâţâie şi reuşeste să iasă din spaţiul meu personal, preferând să se sprijine de uşă.
Din când în când îmi mai aruncă câte o privire temătoare. Jegul ...
Spaţiul personal eliberat, enter bovine no.2 : the covrigi eating v*că, tCEV.
tCEV exact asta şi este: o rumegătoare. Nu poţi cere multă minte de la astfel de fiinţe nu? tCEV a fost martora martiriului b*ului (a stat înfiptă pe culoar, crăcănată şi cu covrigul în bot) şi a-i putea crede că a învăţat ceva din asta. Ei bine ...nu! După ce b*ul a eliberat bucăţica de spaţiu în care existam şi eu ţac pac v*aca îi ia locul.
Ceeeeeeeeee? Deci nu-mi vine să cred!
A fost prima oară în viaţa mea cînd am deschis gura şi nu mi-au ieşit cuvintele. Cuvintele erau unul singur: deranjez? dar trebuie să recunosc că nu aveam chef de o scenă la ora aceea şi mai ales..în metrou! Aşa că mi-am înghiţit cuvântul şi i-am aruncat aceeaşi privire şi ei.
Dar ca să vezi minune! tCEV avea imunitate. Mai mult, avea şi aliaţi care au atacat de pe flancul drept. Astfel asaltat nu mai aveam decât o singură opţiune: să sufăr în tăcere.
Şi am suferit! Două staţii! Două staţii interminabile. Hai cu Romanaaaaa, hai odatăăă! Ieeeee, Romană! Mai stăm mult la peron? Hai, pleacă odată! Da, da, se închid uşile. Hai cu Universitateeee! Hai odata ... curba luată în viteză după 3/4 din distanţă ... deja se întrevede lumina peronului...daaaa! peronul...jjjjjjjjjjjjjjj....stop!
Mă strecor cu o ultimă privire ucigătoare printre tCEV şi aliatul ei, pe lângă b*ul sprijinit acum de spaţiul uşii deschise şi ţâşnesc afară! Aer!
Înţelegeţi ce vreţi din acest post. Chestia e că metroul nu era aglomerat, era destul loc pe culoar (da, era aglomeraţie la Victoriei dar şi o mulţime de oameni coborâseră şi cei ce au urcat s-au distribuit lejer pe scaune sau în picioare) şi totuşi fiinţele de genul ăsta nu au nici un scrupul în a asimila spaţiul altei persoane. Pur şi simplu mă înghesuiseră în colţ. Am renunţat să mai evit contactul - eu, din bun simţ, mă tot retrăgeam în faţa atacului - şi am stat înfipt pe poziţii, dar nici asta nu l-a deranjat pe b*u care deşi m-a călacat pe picioare, i-a luat destul timp să se dea la o parte, şi nici pe tCEV care a preferat ca la fiecare îmbucătură din covrig să-şi şteargă braţul de mine şi care nu părea deloc deranjată că eu respiram pe ce băga ea în gură. În momente de astea îmi doresc să am muci verzi curgând din nas, bube puroioase pe faţă, miros acru de transpiraţie şi respiraţie de ouă clocite. Dar nu am. În loc de aceste superputeri am altceva: sunt invizibil! altfel nu-mi explic comportamentul acestor creaturi.
Sunt prost, e clar.
m-am dus bou şi m-am întors vacă
sau
Vizita medicală
Am o ură profundă faţă de medici. De fapt e mai mult o repulsie combinată cu frică. Sau de fapt mă prostesc, nu ştiu.
Astăzi am fost la medic. Eterna răceală.
Mi-a dat tratament - cel mai sigur cu pastile de la o companie farmaceutică ce îi sponsorizează, doar aşa de dragul de a da şi pentru a-şi face cota. Sunt 100% sigur că e degeaba.
Repulsia
Ce e amuzant e că m-am întors mai bolnav decât mă ştiam!
Asta e una din plăcerile vizitelor medicale: te duci cu o boală şi te întorci cu 3.
Şi întotdeauna, cele de care nu ştiai sunt mai grave decât cea pentru care te-ai dus să ceri tratament. Uimitor!
Mă întreb dacă doar mie mi se întâmplă sau e un adevăr universal valabil?! Oare medicul se întristează puţin când pacientul e sănătos?
Frica
Un alt lucru ce îmi displace la vizita medicală este cum doctorul ţine să îţi facă morală şi să te mustreze pentru că te-ai îmbolnăvit!
Nu contează ca ai 20 - 30 - 40 -.. de ani, în ochii lui vei fi întotdeauna un copil neascultător. Şi nu contează cât de gravă este boala, de la o banală răceală la cancer (!) tu ai greşit cumva, undeva - mda, te-ai născut nesimţitule!
La urma urmei nu-i ca şi cum am vrut să mă îmbolnăvesc ..sau nu e ca şi cum aş fi putut trata boala cu ceva ce poate fi luat fără reţetă de capul meu!
Dacă ar fi fost aşa, nu mai văd care e rostul lui şi nu cred că e atât de idiot încât să-şi taie craca de subt picioare, nu?
Concluzie
Nu ştiu...
Presupun că sunt medici şi medici... şi eu am ghinionul de a-i nimeri numai pe aia nesuferiţi.
La urma urmei medicii sunt şi ei oameni (dăăăh) şi la unii stratul ăsta de dedesubt chiar face diferenţa ...
Vizita medicală
Am o ură profundă faţă de medici. De fapt e mai mult o repulsie combinată cu frică. Sau de fapt mă prostesc, nu ştiu.
Astăzi am fost la medic. Eterna răceală.
Mi-a dat tratament - cel mai sigur cu pastile de la o companie farmaceutică ce îi sponsorizează, doar aşa de dragul de a da şi pentru a-şi face cota. Sunt 100% sigur că e degeaba.
Repulsia
Ce e amuzant e că m-am întors mai bolnav decât mă ştiam!
Asta e una din plăcerile vizitelor medicale: te duci cu o boală şi te întorci cu 3.
Şi întotdeauna, cele de care nu ştiai sunt mai grave decât cea pentru care te-ai dus să ceri tratament. Uimitor!
Mă întreb dacă doar mie mi se întâmplă sau e un adevăr universal valabil?! Oare medicul se întristează puţin când pacientul e sănătos?
Frica
Un alt lucru ce îmi displace la vizita medicală este cum doctorul ţine să îţi facă morală şi să te mustreze pentru că te-ai îmbolnăvit!
Nu contează ca ai 20 - 30 - 40 -.. de ani, în ochii lui vei fi întotdeauna un copil neascultător. Şi nu contează cât de gravă este boala, de la o banală răceală la cancer (!) tu ai greşit cumva, undeva - mda, te-ai născut nesimţitule!
La urma urmei nu-i ca şi cum am vrut să mă îmbolnăvesc ..sau nu e ca şi cum aş fi putut trata boala cu ceva ce poate fi luat fără reţetă de capul meu!
Dacă ar fi fost aşa, nu mai văd care e rostul lui şi nu cred că e atât de idiot încât să-şi taie craca de subt picioare, nu?
Concluzie
Nu ştiu...
Presupun că sunt medici şi medici... şi eu am ghinionul de a-i nimeri numai pe aia nesuferiţi.
La urma urmei medicii sunt şi ei oameni (dăăăh) şi la unii stratul ăsta de dedesubt chiar face diferenţa ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)