Prima zi

la muncă după aproape două săptămâni de concediu.

Cea mai frecventă şi enervantă întrebare: cum te mai simţi?

Poate că sunt nesimţit şi adevărul este că lumea chiar este îngrijorată pentru mine - fie din politeţe (colegii), fie din interes profesional (şefu').

Pe de-o parte: merg, vorbesc, zâmbesc - deci sunt bine. Aşa că le mulţumesc de curiozitate şi îi asigur că totul este în regulă.

Pe de altă parte...am aflat că (în teorie cel puţin ) va trebui să urmez un tratament tot restul vieţii, că s-ar putea să nu mai am voie să îl păstrez pe Eric şi că în general sunt defect. Cum să mă simt ştiind toate astea? Ca un câcat, ev'dent. Dar nu poţi spune lumii asta, că nu-i frumos.

Pe cea de-a treia parte: nu sunt prima şi nici ultima persoană care are chestia asta şi nici pe departe în cea mai gravă formă. Într-un fel aş fi vrut să nu ştie nimeni de incident şi de urmări. Mie chiar mi se pare că medicii au exagerat când au prezentat atât de dramatic întreaga poză. Bitch, please! this ain't no Grey's Anatomy...  Mă simt excepţional de fabulos şi de Nătăfleţ! Sunt tot eu, acelaşi, neschimbat.

Unii se aşteptau să fiu mai bun, mai amabil - ca şi cum aş fi avut a life altering experience. Alţii să fi devenit mai precaut, mai grijuliu, mai paranoic - ca şi cum ajută la ceva. I-am dezamăgit pe toţi!

Altă chestie care mă enervează: toată lumea are cunoştinţe medicale avansate şi împrăştie în stânga şi în dreapta cu sfaturi şi păreri. Am trăit toată viaţa într-o societate de medici şi eu nu am ştiut!

Foarte puţini vorbesc din experienţă, şi până acum nici măcar la prima mână, şi aceştia uită că nu toată lumea reacţionează la fel la aceeaşi stimuli, dar majoritatea sunt de-a dreptul Mame Omizi. Ar trebui să fac o culegere de sfaturi de astea - my very own broscience. M-aş îmbogăţi! (sau măcar îngrăşa de la atâta râs)

Cei mai savuroşi sunt cei care se aşteaptă la simptome Hollywood-iene din partea mea, la crize teatrale şi la reveniri spectaculoase după un puf de Ventolin.

Din nefericire pentru ei, nu este deloc aşa. Este mult mai trist şi mai tăcut.

prima chestie

două chestii am să vă zic şi le zic în ordinea în care mi-au venit.

Prima ar fi că am stat eu aşa şi m-am gândit că poate nu numai suedejii o freacă toată ziua, că poate iarba nu e verde numai de partea cealaltă şi că poate chiar şi capra vecinului mai moare, câteodată.

Adicătelea, de unde să ştiu eu, Nătăfleţ prost, că la noi lumea nu o arde boem prin parcuri, cafenele, terase, la plajă, la umbră, etc., dacă eu oricum stau nouă ore în cuşcă şi nu văd altceva decât muncă?

Păi io când m-am dus acolo m-am dus ca omu' nemuncitor, în concediu, fără griji, fără altă treabă decât să roiesc prin locurile de frecat menta. Iar aici, acasă, în ţărişoara noastră jegoasă, puturoasă, leneşă, mizerabilă şi toate lucrurile spurcate, n-am avut onoarea de a-mi petrece zilele libere şi de a observa românu' între orele 9-19.

...Şi atunci, cum de îndrâznesc eu să trag concluzii de aste pripite cum că la noi în ţară nu curge laptele şi mierea? Doar pentru că nu le-am gustat!? Absurd!

Am dreptate sau am dreptate, ehhhh?

uneori gândesc în şoaptă

Nu pot să observ decât că (decât că ..asta e cacofonie?) zilele devin din ce în ce mai de câcat neplăcute.

Şi eu care speram ca zilele de primăvară, cu soare, să mă înveselească ...

Ieri de exemplu a plouat. Vroiam să vă spun, dar nu am mai avut timp. Ieri a plouat şi m-am udat până la genunchi şi mi-am udat şi ghetele şi mi-a fost frig la picioare. Poate răcesc la ...şireturi! BuCUReşti...

Îmi şi închipuiam un post isteţ şi amuzant, chiar şi cu poză! Dacă aş fi avut talent de desenator/caricaturist aş fi desenat o baltă maaaaare prin care se plimbă oamenii, unii cu umbrele, alţii cu serviete business puse în cap, cucoane cochete îmbrăcate corporatist,etc. şi deasupra apei le ies doar nasurile. Iar sub imaginea asta aş fi bagat textul: ploaia ne face pe toţi egali.

Dar nu ştiu să desenez :(

Astăzi însă e Soareeee! Da' bate un vâââânt! Vă-leu!

Pe iPod am cea mai idioată muzică posibil:

We can do it soft core if you want
But you should know I take it both ways

Asta păţeşti când asculţi compilaţii. 99% din cântece sunt gunoaie & 1% îţi fac urechile să sângereze.

Ieri am bântuit prin oraş vreo oră.
Undeva pe strada Eminescu este o ceainărie abandonată (intră uşor în categoria Cele mai bune locuri în care nu am fost, din păcate nici nu vom fi).
O ceainărie - patiserie franceză. Are cele mai încântătoare uşi şi vitrină (e corect acordul?).
Exact cum mi-aş dori să arate Bicicleta Albastră! Très frenchy!

Nu mă pot deloc concentra asupra muncii. Până pe 15 trebuie să completez formularul de appraisal. Iar.

Am observat că uneori gândesc în şoaptă ...nu ştiu de ce. Nu e ca şi cum cineva îmi poate auzii gândurile. Sau poate? Uneori ridic aşa nasul de după monitor şi mă uit complice în jur şi râd în sinea mea şi mă gândesc ce curajos sunt să am gândurile astea! Gânduri care sunt de fapt despre orice şi nimic important ...doar că sunt şoptite. Şi voi faceţi la fel, nu?

Adică ..am şi gânduri normale, gândite clar, pe un ton normal, de genul Nătăfleţule! ...eşti un dobitoc, şi gânduri urlate de genul La la laaaaaaaaa!, (<- pe acestea le şi mimez cu buzele aşa că dacă mă vedeţi cu gura căscată să ştiţi că gândesc tare!) dar şi gânduri şoptite de genul La dracu! m-am săturat de toate astea, să vezi cum mă ridic şi plec acuşica..şşşt...