Se afișează postările cu eticheta prost. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prost. Afișați toate postările

S-a întâmplat întâmplător la metrou

De ceva timp, ca ciupercile după ploaie, curvele la pulă şi tiganii la orice lucru gratis, au apărut la metrou nişte gherete/ tarabe/ mese cu un panou pe ele, unde se vând bijuterii: argint şi nu-cred-dar-poate-şi aur.

Nu m-am apropiat niciodată să verific calitatea acestor obiecte dar presupun că sunt chinezării de serie ce pot fi găsite şi la mesele instalate ad-hoc ale ţiganilor de la Unirii.

Oricum ar fi, statutul de tarabă şi faptul că se află în incinta staţiilor de metrou dau impresia că este vorba de o afacere legitimă, legală, că este vorba de un lanţ de distribuţie de tinichele şi că cel care încasează banii pe ele mai şi dă o parte la stat, prin impozit.

Nu m-am uitat la toţi vânzătorii de la aceste tarabe dar pot spune că după culoarea pileii şi a ţinutei nu par a fi chiar toţi ţigani. Dar unii sunt. Însă unii nu sunt.

Oricum ar fi, într-o dimineaţă, proaspăt sosit din vacanţă, cu o dorinţă arzătoare de a ajunge la muncă (..not!) constat cu consternare că îmbulzeala creată de posibilii muşterii ai tarabei cu tinichele nu mai există.

Vedeţi voi, în staţia La Muncă, aceasta - taraba - este poziţionată foarte nefericit chiar lângă uşile de acces în/din staţie astfel încât să încurce numai bine fluxul de călători cu numeroasele şi numeroşii gură cască orbiţi de strălucirea zdrăngănelelor.

Rămân puţin mirat, procesând situaţia plăcută de a nu mă înghesui să ies afară, până când îmi cad ochii pe taraba închisă şi pe hârtia lipită pe aceasta:

"Concediu de odihnă până pe 25.08 "

Vă atrag atenţia din nou că aceast eveniment avea loc după vacanţă, deci pe 27 Iunie. Un calcul simplu ne arată că vânzătorul de tinichele şi-a permis o vacanţă de 2 luni.

Super tare! presupun că la aşa muncă, aşa salariu, aşa concediu...

Ce am făcut, cum o fost şi de ce I ♥ Festival

(I'm so smart for that Alt code ♥)


Cred că cel mai uşor ar fi să încep cu sfârşitul: de ce I ♥ Festival ?
Pentru că: este altceva de făcut într-o zi de Sâmbătă şi pentru că ne-a plăcut aşa de mult Şirnaville acum 2 ani şi pentru că vroiam să ieşim din oraş dar nu tocmai la munte şi nu chiar pentru tot week-endul.

Ce am făcut la I♥F şi cum o fost:

Mai întâi o fost de dimineaţă, de la 8:00, când s-a dat deşteptarea. Deşi a fost zi de week-end a trebuit să facem câteva sacrificii, ca să ajungem departe evident!

Ne-am băut cafelele şi ne-am pus echipamentul de festival. Cum nu este vorba de festival de metale, am lăsat acasă pantalonii de piele, crema de ghete şi bâta cu ţinte, optând pentru o uniformă lejeră, de hipster:

  • pălărie
  • ochelari cu rama groasă
  • visible face piercings
  • cămaşă în carouri


La ora 9:00 s-a dat plecarea.
Plecarea spre cel mai apropiat Decathlon de unde au fost achiziţionaţi saci de dormit şi un cort (nu chiar pentru I♥F, ci pentru Hellfest, dar ar fi fost o ocazie bună să ne testem talentele de campioni [ = oameni care campează, ce altceva credeaţi?!] )

3 saci de dormit şi 1 cort în portbagaj şi la 10:30 demarăm din parcarea Decathlon Berceni cu destinaţia Pădurea Păuleşti! E bine că toţi cei trei ocupanţi ai maşinii ne-am informat  (...not!) unde anume este mai exact  această Pădure şi nu mai probabil pe unde ar putea fi...

Pe drum ne-am delectat cu frumuseţile patriei şi cu arhitectura rurală:


ce încântă ochiul de pe fiecare stâlp al gradurilor...

Mai târâş, mai grăbiş, mai cu GPS, mai cu ochii în indicatoarele de pe marginea străzii - aici ţin să menţionez cât de prost a fost semnalizat traseul spre locul de desfăşurare a festivaluilui: nu a fost!1!! - pe la 11:30 trecute şi oleacă am ajuns la I Love Festival! Ieeeeeeeee!!!


Ne deşărtăm buzunarele de 30 de RON de persoană biletul pentru o zi până la ora 20:00 - aici e momentul să menţionez cât de idiot a fost sistemul de taxare: 30 de RON Sămbătă şi Duminică dar doar până în ora 20:00 când biletul devenea 50 de RON !? -  şi mergem să parcăm, undeva la 5-10 minute de mers pe jos de intrarea în spaţiul festivaluilui (detaliu important!*).

Nu era grabă să achiziţionăm bilet şi pentru peste noapte pentru că nu eram siguri că vrem să rămănem. Am hotărăt să testăm aşa puţin apele cu degetul şi apoi să luăm o decizie.

Cu brăţara mov la încheietură


am purces la a explora teritoriul cam pustiu şi sărăcăcios al festivalului. Pustiu! da' pustiu rău!

I♥F s-a anunţat a avea loc în pădure însă locul festivalului nu era chiar poieniţa cu margarete din codru ci ceea ce bănuiesc a fi fost în trecutul comunist al României un loc de agrement pentru membrii partidului: avem alee betonată, teren de baschet şi de fotbal, clădiri pe jumătate terminate (bănuiesc că numai bune pentru concursul de graffiti) şi pavilioane cu fundaţii de ciment.




Într-o primă fază am străbătut aleea principală dintr-un capăt în altul, am numărat toaletele ecologice şi standurile cu mâncare, scenele goale şi corturile împrăştiate peste tot şi ne-am hotărât să servim un brunch timpuriu de mici şi bere: 3 lei micul, 5 lei berea (Ciuc), hoţie nu altceva.

Mai târziu aveam să trecem cu vederea (şi nu prin esofag) şi brioşele minuscule la 5 lei, prăji tot la 5 lei, spălătura cu nume de cafea de 150 ml la..5 lei! şi (cireaşa de pe tort) paharul de 200ml cu apa la 2 lei! Da: apă. Apă chioară. Un pahar. 2 lei. Mdaaaa....

Asta a fost unul din marile minusuri ale I♥F: nu aveai de unde alege şi nu aveai ce. Puţine standuri cu mâncare şi şi mai puţine standuri cu ...orice!
Adică: un stand cu zdrăngănele din fimo, un stand cu piercings, două standuri cu tutun şi foiţe şi cutiuţe şi o chestie total la întâmplare cu perne şi beţigaşe parfumate care se vroia a fi centru de iniţiere în yoga does not a 3 days festival site make!

Da, festivalul a fost în pădure deci trebuia să ne bucurăm de natură, dar micul complex în care erau amenajate scenele şi toate cele enumerate mai sus era îngrădit. Trebuia să ieşi din incinta festivalului ca să ajungi în pădure..unde nu ştiu ce trebuia să faci, dar mă rog...

Aşa că nu ne-a rămas să facem decât cel mai sensibil lucru şi cea mai naturală activitate de la iarbă verde:



După un timp însă ne-am plictisit şi de asta şi ne-am înfiinţat la locul de desfăşurare a ceea ce pe afiş purta numele de B-Boy Battle:



Da, nenea ăla stă în cap.

Mai târziu am aflat că B-Boyz sunt de fapt breakdancers dar cărora nu le place să li se spună breakdancers pentru că ei sunt mai complecşi, au un crez, fac parte dintr-o cultură (hip-hop se pare) şi sunt mai cu moţ şi pentru că de aia!

Nu a durat mult nici faza cu BBoingu pentru că ne-am plictisit şi pentru că se şi terminase bătălia, aşa că am hotărât să facem o plimbare prin pădure până la parcare.

*La întoarcerea pe teritoriul straşnic păzit al festivalului, ne-au fost verificate vizual brăţările şi mi s-a spus să las sticla cu apă, cu care de altfel şi ieşisem şi pe care dădusem 5 lei (0,5l), la intrare. Când am încercat să-i explicăm Cerberului că sticla este achiziţionată tot de pe teritoriul festivalului (că doar nu creşte apă minerală în copacii din pădure şi că poate nu va trebui să arunc cu banii la gunoi) mi s-a răspuns clar, politicos, logic şi la obiect: şi ce dacă?
 În faţa acestui argument solid ne-am executat cu coada între picioare şi am mărşăluit fără sticlă la sânul gol şi uscat al patriei I♥F.

A urmat o perioadă luuungă şi plictisitoare în care am consumat un colac secuiesc, am rezolvat un mister universal, am făcut cunoştinţă cu geografia, flora şi fauna festivalului









şi am aşteptat cuminţi lângă scenă


să înceapă concertul Paraziţii (mutat de Vineri Sâmbătă, probabil datorită organizării impecabile şi a profesionalismului desăvârşit al artiştilor).

Şi am staaaat, şi am staaaat....până o apărut The MOOoD să facă proba de sunet (logic, nu?):

ZOMG! e chiar solistul de la The MOOoD!

până şi-o băut Cheloo apa minerală

ZOMG! e chiar Cheloo în persoană!
şi până ce în principiu şi în efect o venit măgarul de la apă.

Într-un final, pe la 17:00 fără 8 minute formaţia Paraziţii a început să se producă pe scenă.

A fost primul meu concert de hip-hop din cariera de Nătăfleţ!


A fost lung, plictisitor, complex şi profund: pula, pula, pula, mă-ta, pula, pula, să te fut.

După vreo 45 de minute de spurcare Paraziţii s-au hotărât să încheie reprezentaţia şi noi am hotărât să ne clătim gurile uscate cu nişte cartofi pai plin de ulei şi scumpi.

În timpul acestui festin gargantuan s-a hotărât că de fapt nu vrem să stăm peste noapte şi să testăm cortul şi sacii de dormit aşa că ne-am luat catrafusele, ne-am îmbarcat în mijlocul de transport şi ne-am pierdut în apusul glorios (ce urma să aibă loc peste vreo cateva ore, dar dă bine ca încheiere)



Aşa am fost noi la I ♥ F, în luna Mai a anului 2011


pam-pam!

Burning in the Blaze of Glory

nătăfleţu': yay!
poznaşu': ?
nătăfleţu': am ştiut să traduc un titlu de cântec din suedeză
 without dictionary!
 Min Älskling Har Ett Hjärta Av Snö
 Min >>> My, de la Dungen - Min enda vän
 Älskling >>> Lover, aşa îşi alinta una pretenul pe un blog ..am băgat la cap
 Hjärta >>> Heart, de la Kent - Hjärta
 şi Sno >> Snow, so obvious
 I am so smrt
poznaşu': şi deci...ce înseamnă?
nătăfleţu': My Lover Has a Heart of Snow
 sau, dacă vrei să bag talent: My Lover's heart of Made of Snow
 is*
 made*
 I am retard
poznaşu': foarte frumos


Concluzie: pe viitor e mai bine să o las mai uşor cu talentul.

Sympathy For The Devil

cineva a dat un nu postului anterior. Din solidaritate şi ca să îl încurajez am dat şi eu un nu. Acum sunt doi de nu. Eu ştiu de ce am dat nu, dar el/ea de ce o dat nu?

Poznaşul o zis pentru că nu mă place. Dar cine nu mă place pe mine?! De ce să nu mă placă? I are generally likable?!

Chiar dacă nu mă place, din simpatie poate să nu-mi dea nu ...? Poate ceva de genul bine că există oameni mai proşti ca mine şi atunci vrei să îi încurajezi pe proşti să rămână proşti ca tu să rămâi mereu mai sus. Altfel dacă îl superi pe prost
  1. te cobori la nivelul lui
  2. se enervează şi se deşteaptă 
Ştiu, ştiu eu cu mâna mea am pus calificativele alea acolo şi asta pentru că orice sistem are nevoie de un mecanism de regularizare (vezi dacă am picat B.S.A. cu mama lui de feedback?)  dar uneori...

C este pentru Compromis

Deci ieri pe la doişpe comand lactopu' minune.

În formularul de comandă, după pagina cu adresa de livrare şi după cea cu detaliile plăţii vine o pagină în care alegi modalitatea de livrare. Alegi e mult spus, pentru că se pare că există doar una singură: curier e-mag. Ce este de ales este ziua şi ora livrării. De fapt, nici aici nu prea ai de ales, pentru e-mag existând doar trei intervale orare în care se pot face livrări: 14:00 - 16:00, 16:00 - 18:00, 18:00 - 20:00.

Primul interval disponibil, cel pe care îl aveam afişat şi pe pagina produsului era:  ziua în curs, după 6. Deci ieri.

Comanda am făcut-o la 12:00 şi când am văzut că o primesc în aceeaşi zi după 18:00 mi-am zis: buuuun!.

Acuma, din motive pe care nu doresc să le discut dar le pot rezuma la nu îmi place, mie nu-mi place să primesc comenzi la serviciu. Nu îmi place mia. Şi atunci, evident mi-a convenit intervalul "propus" pentru că dupe şase sunt şi eu acasă.

Pe la 15:00 aşa primesc un telefon de la consultantul de vânzări căruia i se alocase comanda mea. Mă informează că totul e în ordine - comanda a fost înregistrată şi procesată - şi îmi spune că lactopu' soseşte mâine şi dacă îmi convine întervalul 16:00 - 18:00 pentru livrare.

Greşeala numărul unu: nu am comentat nimic de decalajul de 1 zi. I-am spus doar că nu îmi convine intervalul, vreau 18-20! Buuun zice, mâine între 18 şi 20 vă livrăm comanda.

Hmmmm, fie!

Azi, la 11:20 primesc un telefon. Curierul e-mag mă întreabă când mă poate găsi acasă. Hmmm, păi după 18, cum am stabilit. Da' mai devreme nu se poate? Nu e nimeni acasă să poată primi comanda să zicem în intervalul 16-18? Nu, nu e nimeni acasă, de aia am şi zis după 18!

Vaaaai, simt disperarea şi frământarea în tăcerea din convorbire.

Greşeala numărul doi: îi zic că mai devreme se poate, dar la altă adresă, cea de la muncă. Entuziasmat, omu' mă asigură că se poate la altă adresă şi că la 14 va fi aici cu pachetul.

Zău aşa...

Unii ar fi zis că trebuia să anulez comanda de ieri, când consultantul de vânzări mi-a spus că livrarea se va face cu o zi mai târziu decât ce alesesem şi fusesem informat pe site.

Alţii ar mai fi zis că trebuia să anulez comanda şi astăzi când curierul a încercat să îşi impună propria ora după cum îi era lui convenabil, total diferită de cea stabilită ieri.

Eu...eu nu ştiu.

Într-un fel mi-e milă de omul ăla. Îl înţeleg că are de umblat prin tot oraşul - chiar dacă asta îi este slujba - şi că este greu să ţii pasul când probabil toţi vor să le fie livrate comenzile după 6 şi adresele sunt în zone depărtate ale oraşului.

Eu nu va trebui decât să primesc pachetul la serviciu - ceea ce nu îmi place - şi să îl car până la metrou (13-15 minute), cu metroul şi apoi încă 10 minute până acasă. Aproape ca şi cum l-aş fi ridicat din showroom!

Eu sunt înţelegător, fac compromisuri. Aş fi putut fi corect, aş fi putut cere ce mi se cuvenea - punctualitate şi respect, aş fi putut fi al dracului şi să le zic că nu mai vreau comanda, aş fi putut fi inflexibil şi să insist că înainte de 18:00 nu vreau şi nu pot primi comanda.

Aş...

P.S. Am uitat să menţionez că pe măreaţa pagină cu detaliile livrării era şi un check box "Nu vreau să fiu contactat telefonic în legătură cu statusul livrării.". Selectat! Am primit 3 telefoane ...

30DC - Ziua 12

Ziua 12 — Orice

Azi am fost de m-am plimbat. Iar. Am nimerit în Parcul Naţional.

Ei, de fapt planuisem să ajungem acolo, dar de dragul poveştii vom spune că am nimerit, ca să acumulăm o cantitate mare de întâmplare şi inocenţă.

Şi în Parcul naţional zilele astea se ţine un fel de târg. Cu produse tradiţionale şi orice altceva ar mai putea fi considerat tradiţional - bijuterii de argint, chestii hand-made, barbeque, colaci secuieşti, bezele belgiene de la Chocolat, etc.

Şi printre tarabele cu cozonaci, pastramă de berbecuţ, ciocolată de casă şi ţuică, o tanti singurică avea răsfirate nişte ocarine. Cucoşi, ţestoase, păsări şi..raţe. Da, domnule, ocarine în formă de raţă.

Şi erau aşa două raţe, două ocarine, verzi, cu nişte pete aurii şi stăteau acolo aşa de frumooos...

Şi io ca boul ce fac? Le dau târcoale. Le iau în mână, le întorc, le pipăi, le pun jos, mă mai uit, iar le iau, iar le întorc pe toate părţile, mai dau un rotocol şi mă hotărăsc să le achiziţionez.

Cam pe acuma este timpul să menţionez că pe tarabă nu exista nici o etichetă cu preţul produselor. Da' nici una. Şi la banii mei am zis Eh, cît poa să coste? 5-6 lei?

Ei hai să vă zic eu: iau raţele, i le dau lu tanti care mi le pune frumos într-o pungă şi mi-o întinde: 30 de lei.

Stai aşaaaa....cât!?

Mama lui de lucru tradiţional, făcut de mână şi unicat. Io înţeleg că lumea s-a stricat, cultura s-a diluat, respectul pentru meşteşugit nu mai există, da' cu ăia 30 de lei eu mănânc trei zile ...

Mda, e clar. Nu am dat înapoi, că mi-era ruşine.

Iniţial vroiam să zic că mi-era ruşine de faptul că tanti o să se prindă că sunt bou, dar acum îmi dau seama că ea ştie deja asta, având în vedere că are banii mei în buzunar.

Cât despre ocarine:

ploaie de stele

Am primit prin spam un link prin care eram anunţat că în această seară avem ploaie de Perseide. Şi ca nişte uriaşi delicaţi cu aripioare de hipsteri ce suntem avem posibilitatea să le şi vedem în cadrul unui eveniment organizat. Şi ca să realizaţi cât de bine organizat e acest eveniment,vă dau un citat din articol:

Pentru a putea vedea stelele cazatoare aveti nevoie de urmatoarele: sac de dormit, izopren sau sezlong; imbracaminte groasa; lanterna cu lumina cat mai slaba.

Ok, deci: deeeeeeeci! Nu e nevoie să ai ochi pentru a vedea stelele căzătoare. Dacă îi ai e ok, dar nu e neapărat nevoie să şi funcţioneze: poţi fi orb cât o gâină beată, pentru că oricum nu de simţul vederii ai nevoie pentru a vedea Perseidele.

Nu trebuie să te uiţi neapărat la cer. Poţi să te uiţi în pământ, în ochii persoanei de lângă tine (eeee, ce romantic!), într-un caca de urs, sau la ce ai scos din nas după ce te-ai scobit cu interes şi adânc ..pentru că oricum! atâta timp cât ai sac de dormit, îmbrăcăminte groasă şi o lanternă Perseidele sunt garantate!

Eu îmi şi închipui cum aia te pun să te bagi în sacul de dormit, să îl închizi bine până peste cap, să aprinzi lanterna şi să te chiorăşti la ea şi garantat...de la zăpuşeala de 30 de grade şi hainele groase o să ai nişte halucinaţii cu fascicolul de lumină mai ceva ca big bangul!

Uite, uite

ce avem noi aiciii...



dacă nu ar fi un pisoi, aş zice că e o glumă proastă făcută de nişte prieteni tare de treabă


care au profitat de tine dup' ce ai băut prea multe pahare.

Cam aşa mă simt eu în fiecare dimineaţă când tre să merg la muncă!

pasta belgica

Cică la noi la cantină se serveşte haleu belgian.

...Sau bucătarii sunt belgieni, nu-mi dau seama, pentru că până acuma nu a fost nici una nici alta.

Una n-a fost pentru că wok de pui, salata tailandeză cu somon, pastele, varza cu cârnaţi, borşul de lobodă, micii şi chiftelele nu sunt belgiene, şi cealaltă nu e pentru că i-am văzut şi auzit pe bucătari şi nici măcar negrul de subt unghii nu era belgian la ei. Serios!

Eu nu ştiu de ce ar trebui să fiu impresionat de faptul că un bucătar a fost la şcoală în Belgia, având în vedere că belgienii sunt faimoşi doar pentru
bere,
napolitane
şi pedofili
şi nu pentru bucătărie, dar mă rog, având în vedere că nu ştiu, o iau de bună. Ce contează unde şi cât de multă pregătire are un bucătar atâta timp cât mâncarea este bună şi gustoasă. Nu contează, nu-i aşa?

Aşa se face că în ultimul timp am pornit pe un meniu aproape complet de paste. De luni până vineri: paste înainte de toate.

Este prea complicat să aleg între cele două feluri de carne şi cele trei garnituri, mai ales că uneori nici nu poţi alege, sunt prea de câcat toate, aşa că pastele ar trebui să fie o alegere sigură. În plus, câtă măiestrie îţi trebuie să fierbi nişte paste şi să le amesteci cu sos?! Nu prea multă. Cam cât un bucătar belgian, aşa.

Deci: meniul săptămânii 5-9 iulie: luni, marţi şi miercuri penne con pollo, joi şi vineri pasta al forno.

Luni: penne, 1% bucăţi de carne de pui şi o zamă albicioasă (nu, nu e smântână, ce-aveţi?! e apa în care au fiert pastele şi care s-a îngroşat de la făină).

Marţi: penne, 1% ardei, 0,2% ciuperci felii din conservă, 1% hmm..ceea ce aş putea cataloga drept cea mai ieftină şi împuţită şuncă presată. Nu, nu de pui, dar mai contează? Ah, şi zamă.

Miercuri: la fel ca Marţi.

Joi, adicătelea azi, o surpriză! pasta al forno s-a transformat pe etichetă în fusili al forno, că în farfurie erau tot penne. Pentru cine nu ştie, penne = tubuleţ, fusili = spirală (da, am verificat pe goagăl). Deci revenim: penne, 1% ardei, 0,5% bucăţi de carne de pui, 1% şuncă presată, zamă portocalie!

Vineri: vineri e de-abia mâine şi sincer, nu mă aştept la vreo deviaţie de la pene cu şuncă şi miros de ardei în zamă albă, dar o să editez postul să vă ţin la curent.

Acuma în schimb, aş vrea să trec în contul zilei de Vineri pastele mâncate vinerea trecută.
Se numeau penne arrabiata şi aveau următoarea compoziţie: fusili, farfalle, spaghete, zamă albă, şuncă de pui, ardei şiiiiii.....porumb! Mmmmmm....

Cum?! Nici urmă de penne sau de sos de tomate cu usturoi = arrabiata ?!

He he he, nătăfleţilor...nu fiţi fraieri, nu faceţi mofturi ...aici vorbim de bucătărie belgiană, nici nu aveţi voi idee câta măiestrie, câta rafinament, câta bătaie de joc...

Eu acuma am o singură nelămurire:
ne cred pe toţi proşti sau nu au resursele necesare să scoată o etichetă nouă pentru fiecare fel de paste?

Nu, nici prin cap nu-mi trece opţiunea că ei sunt proşti şi nesimţiţi. C'est pas possible!

L.E. Şi astăzi, vineri, fusili al forno au fost de fapt penne cu pui şi zamă albă

Petrică, iarrrtă-mă!

Azi am pierdut un dinţişor.

De ce? De ce nu sunt responsabil? Doare. Prostia doare.

Acum, la 2 ore de la intervenţie, beau rachiu ca să nu mai simt gingia pulsând.
Sunt prost.
Şi scriu pe blog, desigur. Vreau să suferiţi cu mine.

Acum ceva timp am citit despre o adevărată "problemă" a omului modern: vrea să fie băgat în seamă. Concluzia era trasă din faptul că lumea postează pe faţăCarte şi pe Ciripitură despre absolut orice.

De la tocmai făt la mă cac.

[...and then I'm liek wtf?!? ]

Îmi cer scuze celor trei (3 !!!) fani dacă i-am dezămăgit, dar vă rog eu, zeul vostru, Nătăfleţul, nu amânaţi niciodată vreo problemă de sănătate! Nu pe motiv de ruşine, lene, nu am timp. Nu.

Petrică, premolarul meu, te rog să mă ierţi!

Am observat că în ultimul timp botez orice Petrică! Pe brăduţ îl chemă Petrică, am chestie de lână în formă de pisică ...Petrică! acuma şi dinţişorul! Nu ştiu de ce...

Am un unchi, prin alinaţă, pe care îl cheamă Petru. Şi am şi doi verişori prin alinaţă: un Petrică şi o Petronela. Progeniturile sale desigur [talk about narcissism!] Şi credeam că eu am o problemă!

Deci da...electricity...

S-a întâmplat întâmplător la metrou

Nu merge munca deloc. Poznaşul zice că e Vineri şi de aia. Eu zic că oricum nici în celelate zile nu mergea.

Hai să vă zic de drumul meu cu metroul de acum două seri că n-am mai avut de astea de mult.

Deci mă urc eu frumos în metroul spre casă. De obicei stau în primul vagon, pe partea stângă în sensul de mers, că pe-acolo tre să ies.

Dacă nu mergeţi regulat cu metroul bucureştean vă zic eu: e un spaţiu cam cât un scaun de birou chiar între uşă şi îmbinarea vagoanelor.

Pentru o mai bună înţelegere a termenului de colţ, ataşez mai jos o poză în care respectivul spaţiu este indicat cu săgeţi roşii:


poza am găsit-o pe intraweb, pe un forum. Am cenzurat feţele oamenilor (cu măreţele mele talente de msPaint) că le respect dreptul la intimitate. Sper ca proprietarul imaginii să nu se supere şi să vină să mă bată.


Trece prima staţie, trece şi a doua.

Vine minunata Victorie ...aglomeraţie mare pe peron, înghesuială la uşi.

Văd un b*u înfipt traversând vagonul fericit că a reuşit să fie primul care a pus piciorul înăuntru... jap-jap se bagă în colţul meu, peste mine!

Alooooo? Sunt invizibil?!?

B*ul este evident deranjat de unul din pantofii mei pe care îl tot calcă insistent, ca pe un gunoi care-ţi stă în drum şi-i dai un şut poate dispare.
Într-un final se întoarce spre mine, îmi conştientizează prezenţa.
Îl privesc cu scârbă şi dispreţ.
El rămâne puţin uimit de primirea rece (2 secunde, după aia-i trece) şi se întoarce din nou cu spatele la mine.
Totuşi ceva îl roade, nu are stare, tot lustruieşte bara aia de lângă uşă. Deja, de pe acuma cred că privirea mea a reuşit să sape o gaură în ceafa lui şi asta îl deranjează.
Se mai fâţăie ce se mai fâţâie şi reuşeste să iasă din spaţiul meu personal, preferând să se sprijine de uşă.
Din când în când îmi mai aruncă câte o privire temătoare. Jegul ...

Spaţiul personal eliberat, enter bovine no.2 : the covrigi eating v*că, tCEV.

tCEV exact asta şi este: o rumegătoare. Nu poţi cere multă minte de la astfel de fiinţe nu? tCEV a fost martora martiriului b*ului (a stat înfiptă pe culoar, crăcănată şi cu covrigul în bot) şi a-i putea crede că a învăţat ceva din asta. Ei bine ...nu! După ce b*ul a eliberat bucăţica de spaţiu în care existam şi eu ţac pac v*aca îi ia locul.

Ceeeeeeeeee? Deci nu-mi vine să cred!

A fost prima oară în viaţa mea cînd am deschis gura şi nu mi-au ieşit cuvintele. Cuvintele erau unul singur: deranjez? dar trebuie să recunosc că nu aveam chef de o scenă la ora aceea şi mai ales..în metrou! Aşa că mi-am înghiţit cuvântul şi i-am aruncat aceeaşi privire şi ei.

Dar ca să vezi minune! tCEV avea imunitate. Mai mult, avea şi aliaţi care au atacat de pe flancul drept. Astfel asaltat nu mai aveam decât o singură opţiune: să sufăr în tăcere.

Şi am suferit! Două staţii! Două staţii interminabile. Hai cu Romanaaaaa, hai odatăăă! Ieeeee, Romană! Mai stăm mult la peron? Hai, pleacă odată! Da, da, se închid uşile. Hai cu Universitateeee! Hai odata ... curba luată în viteză după 3/4 din distanţă ... deja se întrevede lumina peronului...daaaa! peronul...jjjjjjjjjjjjjjj....stop!

Mă strecor cu o ultimă privire ucigătoare printre tCEV şi aliatul ei, pe lângă b*ul sprijinit acum de spaţiul uşii deschise şi ţâşnesc afară! Aer!


Înţelegeţi ce vreţi din acest post. Chestia e că metroul nu era aglomerat, era destul loc pe culoar (da, era aglomeraţie la Victoriei dar şi o mulţime de oameni coborâseră şi cei ce au urcat s-au distribuit lejer pe scaune sau în picioare) şi totuşi fiinţele de genul ăsta nu au nici un scrupul în a asimila spaţiul altei persoane. Pur şi simplu mă înghesuiseră în colţ. Am renunţat să mai evit contactul - eu, din bun simţ, mă tot retrăgeam în faţa atacului - şi am stat înfipt pe poziţii, dar nici asta nu l-a deranjat pe b*u care deşi m-a călacat pe picioare, i-a luat destul timp să se dea la o parte, şi nici pe tCEV care a preferat ca la fiecare îmbucătură din covrig să-şi şteargă braţul de mine şi care nu părea deloc deranjată că eu respiram pe ce băga ea în gură. În momente de astea îmi doresc să am muci verzi curgând din nas, bube puroioase pe faţă, miros acru de transpiraţie şi respiraţie de ouă clocite. Dar nu am. În loc de aceste superputeri am altceva: sunt invizibil! altfel nu-mi explic comportamentul acestor creaturi.

Sunt prost, e clar.

Cum a fost aseară la Pro-Pain

Deşi au ajuns cu 2 ore şi jumătate întârziere la locul crimei, Poznaşul şi Nătăfleţul s-au regăsit în mijlocul probelor de sunet ale formaţiei locale Deadeye Dick.

Asta e 2 la mână.

1 la mână a fost entuziasmul dezumflat ca beşica plină de bere a unui beţiv ce se uşurează la un colţ de bloc după ce s-a bucurat în sinea lui că măcar nu este atât de beat încât să se pişe pe el, entuziasm legat de "relansarea in circuit a LMC-ului, renovat, cu o noua scena si cu un sunet excelent. "

Sincer, cum poate minţi cineva în halul ăsta? Ce s-a renovat? Desenele cu dovleci de pe pereţi?

Măcar să recunoaştem că suntem incompetenţi, că nu vrem să investim într-un loc cu cheltuieli minime şi ne convine aşa cum este. Hai, măcar încercaţi...

Noua scenă? Probabil e pe drum ...
Sunet excelent? De unde? Sunetul e făcut de echipa de sunet care presupun că nu vine inclusă în închirierea localului. Aaaa...acustica sălii... well, excuse me professor...wait! what?

Ok, acum că am fost destul de norocoşi hai să băgăm şi câteva impresii despre trupele din deschidere.

Ce a fost bine: recitaluri scurte. 4-5 cântecele şi gata. Nu de alta, dar la cât de prost sunau depăşirea acelui număr ar fi dus la părăsirea localului de către cei cu aşteptări decente.

Deadeye Dick, Deadeye Prick. Cică metalDeathmetalGrindcore, 2 vocali, unul mai prost - d.p.d.v. al abilităţilor muzicale - decât altul. Compoziţiile muzicale - cam fiecare cânta cum îl ducea capul, nu se încheagă nimic. De remarcat talentul de a ţine instrumentul la chitaristul Tomy. Mare talent domnule, mare! Păcat că nu îl ajută să sune mai bine...

Avansăm în programul serii şi ajungem la ...

Cea mai antipatică formaţie! deşi - după spusele Poznaşului - ceva mai răsărită d.p.d.v. a competenţelor muzicale: Deathdrive.

Da, ştiu: cine? Dacă vă spun că înainte se numeau Do Diez vă ajută? Nu? Ce păcat!

Pe de altă parte unii dintre voi (ce glumeţ sunt, că doar în afară de mine nimeni nu mai citeşte DZdN) s-ar putea să faceţi parte din categoria restrânsă a celor care ascultă, sprijină şi promovează muzica românească, aşa proastă cum e ea. Dacă e aşa, îmi cer scuze, e alegerea voastră, dar totuşi să nu uităm să privim în jur şi să vedem unde suntem pe harta muzicală a lumii...

Da, exact. Hai înapoi la Deathdrive. Ştiţi ce trage trupa în jos? Vocalul. Off with his head!

În rest, aceleaşi piese lipsite de refren, de ceva memorabil care să te facă să reţii piesa şi formaţia.

Mai mergem oleacă, mai luăm o bere, o apă minerală...

Pe scenă încep să se agite nişte neni care nu păreau de pe meleagurile noastre. Unu, doi, trei, patru ...ce de-a technical staff au ăştia de la Pro-Pain zice Poznaşul. Hai mai repidea cu probele de sunet...

Hello Bucharest!

He...heeei, stai oleacă! Da' ăştia nu-s Pro-Pain. Şi nici oameni de ajutor nu sunt.
Păi nu sunt. Sunt nişte neni pe ai lor nume #%/(*^
..cuuum?
#%/(*^e?
Întinde gâtul poate urechile ajung mai aproape şi auzi.
#%/(*^eeeeee!

Mdaaaa...oricum nu contează. Ce contează e că nu-s Pro-Pain.

După cum aveau să afle mai târziu, formaţia străină din deschiderea Pro-Pain (singura care a mai rămas, că erau două) se numeşte Vengince şi ne face cu mâna de prin Oakland, California. De ce consemnăm acest lucru? Pentru simplul fapt că a fost menţionat prea des şi am presupus că este important.

Cică Vengince cântă "modern metal with a hardcore and experimental twist" după cum zic unii, "thrash modern cu elemente metalcore [...] un metal modern si viguros nestrain insa de anumite subtilitati tehnice" zic alţii.

[...]


Auziţi greierii? Mdea.

Ce putem spune despre prestaţia Vengince dintr-un punct de vedere nătăfleţ...Vengince ăştia nu sunt băieţi răi, dar echipa de sunet şi-a bătut joc de ei. Dar urât. Urât tare. Dacă eram în locul lor mă supăram, îmi luam jucăriile şi plecam.

Dar nu am fost şi ei n-au făcut aşa ci au continuat, fără să ştie că sunetul în sală a fost execrabil.

De la Nătăfleţ primesc un + pentru că l-au făcut să zâmbească şi au avut aşa o voie bună molipsitoare. Mare măscărici clăparul ăla ...

Fără alte introduceri sărim la vedeta serii: Pro-Pain.

Este a doua oară când Nătăfleţul şi Poznaşul se găsesc sub acelaşi acoperiş de club cu nenii ăştia, şi deşi prima oară nu erau aşa mari fani şi aşteptările nu erau prea mari de la ei, a fost mai bine. Da, tocmai am zis că prestaţia din Fabrica de anul trecut a fost mai bună.

Prestaţia de aseară nu a fost chiar proastă. Nu. Doar că a început cu o oră şi jumătate după ora anunţată, a fost cam scurtă (doar o oră) şi a fost sabotată de sunetişti (mama lor de sunetişti!), poate şi de bericile date pe gât de formaţie înainte de spectacol. Cine ştie?

Playistul a fost ok, atmosfera ok.
Şi cam atâta.
Per total Nătăfleţul s-a simţit bine: bună dispoziţie, subiect de discuţie în taxi şi a doua zi la metrou.

Şi cu asta încheiem prima cronică muzicală a toamnei.
Mmmmm..toamna, cu concertele ei în cluburi nearisite, chef de ducă şi de ...