Ziua 12 — Orice
Azi am fost de m-am plimbat. Iar. Am nimerit în Parcul Naţional.
Ei, de fapt planuisem să ajungem acolo, dar de dragul poveştii vom spune că am nimerit, ca să acumulăm o cantitate mare de întâmplare şi inocenţă.
Şi în Parcul naţional zilele astea se ţine un fel de târg. Cu produse tradiţionale şi orice altceva ar mai putea fi considerat tradiţional - bijuterii de argint, chestii hand-made, barbeque, colaci secuieşti, bezele belgiene de la Chocolat, etc.
Şi printre tarabele cu cozonaci, pastramă de berbecuţ, ciocolată de casă şi ţuică, o tanti singurică avea răsfirate nişte
ocarine. Cucoşi, ţestoase, păsări şi..raţe. Da, domnule, ocarine în formă de raţă.
Şi erau aşa două raţe, două ocarine, verzi, cu nişte pete aurii şi stăteau acolo aşa de frumooos...
Şi io ca boul ce fac? Le dau târcoale. Le iau în mână, le întorc, le pipăi, le pun jos, mă mai uit, iar le iau, iar le întorc pe toate părţile, mai dau un rotocol şi mă hotărăsc să le achiziţionez.
Cam pe acuma este timpul să menţionez că pe tarabă nu exista nici o etichetă cu preţul produselor. Da' nici una. Şi la banii mei am zis
Eh, cît poa să coste? 5-6 lei?Ei hai să vă zic eu: iau raţele, i le dau lu tanti care mi le pune frumos într-o pungă şi mi-o întinde: 30 de lei.
Stai aşaaaa....cât!?
Mama lui de lucru tradiţional, făcut de mână şi unicat. Io înţeleg că lumea s-a stricat, cultura s-a diluat, respectul pentru meşteşugit nu mai există, da' cu ăia 30 de lei eu mănânc trei zile ...
Mda, e clar. Nu am dat înapoi, că mi-era ruşine.
Iniţial vroiam să zic că mi-era ruşine de faptul că tanti o să se prindă că sunt bou, dar acum îmi dau seama că ea
ştie deja asta, având în vedere că are banii mei în buzunar.
Cât despre ocarine:
)
