...but it does equal Happy Happy Meeee :)
Se afișează postările cu eticheta de mâncat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta de mâncat. Afișați toate postările
Heeee, it's time for another month of sugary treats roundup.
October has been a really busy month in the kitchen (especially the oven) and I haven't managed to take photos of everything I baked. What is worse, I haven't managed to write down the recipes I'd like to keep either. Bad, bad, bad girl...
The month started off with a very very tasty Lemon Poppy Seed Bread. This one is definitely a keeper
The month started off with a very very tasty Lemon Poppy Seed Bread. This one is definitely a keeper
It was fluffy and lemony and delicate. I used lime instead of lemon and 1/3 of the sugar quantity and it turned out great. A bit too large for my usual baking dish. Maybe next time I'll split the batter in two or halve the recipe.
Next followed an apple pie/cake.
I don't remember much about this one. Not even the site I found the recipe on. It was ok-ish, but I don't think I'll be making it again, the apples didn't shine through as much as I would have liked. I remember it was a fun recipe though, because I baked it on a baking sheet and not in a tray, and I shaped it by hand.
Next followed a multitude of pumpkin pies, breads and tarts. I only have photos of the pumpkin bread.
Next followed an apple pie/cake.
 |
| heee :) pacman |
I don't remember much about this one. Not even the site I found the recipe on. It was ok-ish, but I don't think I'll be making it again, the apples didn't shine through as much as I would have liked. I remember it was a fun recipe though, because I baked it on a baking sheet and not in a tray, and I shaped it by hand.
Next followed a multitude of pumpkin pies, breads and tarts. I only have photos of the pumpkin bread.
This bread, well..I would like to keep it, but I think I have to tweak the recipe a bit. It uses vegetable oil (olive oil) and I think this makes it a bit heavy. It also uses pumpkin purée, which is this autumn's greatest discovery. I am never going back to stewed pumpkin! The pumpkin purée made it very moist and cake-y, more cake-y than bread-y :) It was packed with spices and overall it was very, very tasty.
Neeext, we have the lovely pear tart I promised you! I made a tiny tart and a tinier galette. They were both delicious and fruity. I used very little sugar and instead let the fruit take centre stage. Which it did!
I used only two spices: a gentle sprinkle of cinnamon (no autumn cake without cinnamon, right? right!) and a button sized piece of ginger.
This one is a keeper and next time I'll try and arrange the pears nicely or make a lattice on top. For presentation purpose, of course!
And to finish off, a favourite of mine, which I always prefer warm and gooey and sticky:
Zucchini cake! Well, you can't really make better an already good recipe so this is pretty much as I told you about last autumn. The only thing I've changed since: replaced some of the flour with cocoa powder (because there's no such thing as too much cocoa, right? right!)
I used only two spices: a gentle sprinkle of cinnamon (no autumn cake without cinnamon, right? right!) and a button sized piece of ginger.
This one is a keeper and next time I'll try and arrange the pears nicely or make a lattice on top. For presentation purpose, of course!
Zucchini cake! Well, you can't really make better an already good recipe so this is pretty much as I told you about last autumn. The only thing I've changed since: replaced some of the flour with cocoa powder (because there's no such thing as too much cocoa, right? right!)
ha. ha. ha.
it could be I'm laughing at the irony of the situation, or that I'm laughing from all the sweet, sweet serotonin, but boy, I am laughing all the way from the plate, to my mouth and then to.mah.belly!
because it's aaaaaautumn, it's aaaaaautumn and we be baaaaaking, baking, bay-king!
(only the pre-refrigeration session, because I forgot to photograph it later - too busy stuffing my face :)
what have you been up to?
because it's aaaaaautumn, it's aaaaaautumn and we be baaaaaking, baking, bay-king!
- A lovely chocolate chip bananabread, tanananananah:
- A birthday carrot cake with ricotta - lemon - honey cream:
(only the pre-refrigeration session, because I forgot to photograph it later - too busy stuffing my face :)
- And today's apple walnut cake, with a warm cup of milk & coffee, bien sûr
what have you been up to?
The Breakfast Show
Well, here I am, again, trying to cut sugar from my diet...
And as you can see from some of my coffee photos I'm kind of failing, but that doesn't mean I'm going to give up.
Last year (March and April and May) I kept a food journal for almost the same purpose. Then, after changing my work habits, I changed my eating patterns too. I slowly slid into chocolate/cookies/nothing-but-coffee for breakfast again.
(I even had a period when I baked a cake almost daily. And that is as bad as it sounds, because it was breakfast, brunch and lunch)
Now I'm trying to pick up healthy habits again, but not having the mandatory lunch break ( which we all know is very important when working in an office, almost like a Second Coming :) at noon-ish and the person in charge of cooking/preparing it being, well, me! (and we all know I am, above all else, l.a.z.y.) things aren't looking good at all.
So I'm going for a good breakfast, the breakfast, something to put an end to the hubbub in my tummy and to wake me from the lethargy of the sugar withdrawal symptoms...
but how much of boiled eggs, cheese, yoghurt, fresh vegetables & fruits and fish can one take? I get bored easily, so I'm looking for variation.
Hello porridge!
I've stumbled on porridge on a lot of food blogs (that and the I'm-making-my-own-granola craze, ughhh) and I thought I could give it a try.
Now, beside sugar, I'm trying to cut on glutenous foods too, so this porridge experiment is surely going to be fun.
My first try: Amaranth Porridge
my recipe: cooked amaranth (in water, not coconut-soy-rice milk), apple, dates, a generous sprinkle of cinnamon and a dash of honey.
Verdict: bah, no! I was almost crying, feeling sorry for myself, from the third spoon onwards.
It was bad, I didn't like it at all.
I should not have added the honey as amaranth itself is kinda sweet and the dates and the apple add enough sugar themselves. I tried taking more apple & cinnamon in my spoon, but it didn't change the situation much.
For now, I'm going to lay off amaranth until I find a suitable way to cook it.
The amaranth porridge experiment took place about a week ago, so I though it was time to give porridge a new chance.
Second try: Millet Flakes Porridge
my recipe: cover millet flakes with hot water, put a lid on, wait for about 5 minutes, add a hand full chopped almonds and dates and a sprinkle of cinnamon et voilà!
The verdict: much better than the amaranth porridge.
I actually ate the whole bowl, could have had more.
The dates add enough sweetness so it certainly doesn't need honey/ X syrup. The almonds were crunchy and the cinnamon: always a delight.
So millet porridge is something I'll try again and maybe even try to improve/add variety to the recipe, maybe even try making it using regular millet seeds and not flakes.
I also want to try buckwheat and quinoa* and then maybe even a mix. Stay tuned!
* I've tried both in savoury dishes and I very much enjoy them, so I kind of hope porridge will be a success too
And as you can see from some of my coffee photos I'm kind of failing, but that doesn't mean I'm going to give up.
Last year (March and April and May) I kept a food journal for almost the same purpose. Then, after changing my work habits, I changed my eating patterns too. I slowly slid into chocolate/cookies/nothing-but-coffee for breakfast again.
(I even had a period when I baked a cake almost daily. And that is as bad as it sounds, because it was breakfast, brunch and lunch)
Now I'm trying to pick up healthy habits again, but not having the mandatory lunch break ( which we all know is very important when working in an office, almost like a Second Coming :) at noon-ish and the person in charge of cooking/preparing it being, well, me! (and we all know I am, above all else, l.a.z.y.) things aren't looking good at all.
So I'm going for a good breakfast, the breakfast, something to put an end to the hubbub in my tummy and to wake me from the lethargy of the sugar withdrawal symptoms...
but how much of boiled eggs, cheese, yoghurt, fresh vegetables & fruits and fish can one take? I get bored easily, so I'm looking for variation.
Hello porridge!
I've stumbled on porridge on a lot of food blogs (that and the I'm-making-my-own-granola craze, ughhh) and I thought I could give it a try.
Now, beside sugar, I'm trying to cut on glutenous foods too, so this porridge experiment is surely going to be fun.
My first try: Amaranth Porridge
 |
| kind of looks like fish eggs, no? |
my recipe: cooked amaranth (in water, not coconut-soy-rice milk), apple, dates, a generous sprinkle of cinnamon and a dash of honey.
Verdict: bah, no! I was almost crying, feeling sorry for myself, from the third spoon onwards.
It was bad, I didn't like it at all.
I should not have added the honey as amaranth itself is kinda sweet and the dates and the apple add enough sugar themselves. I tried taking more apple & cinnamon in my spoon, but it didn't change the situation much.
For now, I'm going to lay off amaranth until I find a suitable way to cook it.
The amaranth porridge experiment took place about a week ago, so I though it was time to give porridge a new chance.
Second try: Millet Flakes Porridge
my recipe: cover millet flakes with hot water, put a lid on, wait for about 5 minutes, add a hand full chopped almonds and dates and a sprinkle of cinnamon et voilà!
The verdict: much better than the amaranth porridge.
I actually ate the whole bowl, could have had more.
The dates add enough sweetness so it certainly doesn't need honey/ X syrup. The almonds were crunchy and the cinnamon: always a delight.
So millet porridge is something I'll try again and maybe even try to improve/add variety to the recipe, maybe even try making it using regular millet seeds and not flakes.
I also want to try buckwheat and quinoa* and then maybe even a mix. Stay tuned!
* I've tried both in savoury dishes and I very much enjoy them, so I kind of hope porridge will be a success too
Good Old Days
The before
and after
pictures.
Before I got fat and after I put on weight that is :) Naaaah, just kidding!
Cinnamon rolls from a lovely talented lady.
Excessive use of Picasa effects by me.
and after
pictures.
Before I got fat and after I put on weight that is :) Naaaah, just kidding!
Cinnamon rolls from a lovely talented lady.
Excessive use of Picasa effects by me.
two-daaay
Today I fucking ruled!
Not only did I do stuff* but I also cooked a fabulous dinner!
It's been like what, a week? since we've got digital television, and that means awesome cooking channel hey-yeah! this girl watches daily.
And in this one (1, uno, o, una) week I've picked up a tip that will change my cooking habits and my life forever.
You ready?
A bit of background
[helpful television voice]
tired of those dried meat dinners?
want to eat healthy but oven cooked meat is too tasteless and dry?
worry not, young-dashing-smashing-awesome-good looking-(I could just go on like this and end up this post)-chef for we've got the solution!
[/helpful television voice]
you ready bitches**???
bell [?]. pepper.cream. sauce. something something
...thing is:
1) the dude said blah blah blah
2) I did blah blyh bloh
Seriously now: healthily cooked meat is quite tasteless.
I'm sorry, I've tried everything (spices, marinate, slow cooking...) but it really is tasteless.
I really think it's because: if it's good (as in tasty), it must be bad.
>>>I mean, folklore is there for something dudes, guys, girls...it is there because it could be (50%) true or it could be (50%) false. AmIRite? OFC I am!1!!! <<< bullshit alert!
So I'll spare you the details: the dude made some fish with bell pepper sauce and vegetables.
I did someother fish with roasted kapia sauce and vegetables.
The secret is in the sauce. Because sauce is good/tasty. And healthily cooked meat is bad/bland. And sauce really makes a difference, yes it does.
You see, sauce is what English people usually call gravy and gravy is what we usually get from processing meat (or vegetables, but usually meat, trust me on this one) and the processed thing is further-ly processed.
This can not be good/healthy can it? Nope, it is not. What we want is the go-oo-ooo-oooo-od gravy!
And good gravy is what we get from as-little-as-possible-processed vegetables.
You could put that one sentence up as your kitchen creed folks. 'cause it's true.
And the dude mashed the processed (boiled) vegetables (bell peppers) with salt and olive oil until he got a sauce-like paste.
I, I, I, on the other hand, mashed roasted kapia peppers with salt and olive oil (hey, that is what is available in winter!) until I got a sauce-like paste.
And it's good, oh.so.good!
I made it with (you writing/bookmarking this?) baked salmon, caramelised onions and capers.
Yes. a moment of silence please.
It's simple, but such a tasty spin-off of a simple recipe. And by sautéing the vegetables you get such a great ..hmm, how should I put it?...kick? surprise? dude, guys, girls..I don't know...but vegetables (carrot and parsnip I used, only carrot did he) a bit crunchy, undercooked and then sautéed , mmm..a wonder!
Do try. Do ask for directions if needed. Do leave feedback.
Bon Appétit & good night babes!
* dentist without anaesthetic!
** too many Regualar Swedish ordinary meal time videos watched
Not only did I do stuff* but I also cooked a fabulous dinner!
It's been like what, a week? since we've got digital television, and that means awesome cooking channel hey-yeah! this girl watches daily.
And in this one (1, uno, o, una) week I've picked up a tip that will change my cooking habits and my life forever.
You ready?
A bit of background
[helpful television voice]
tired of those dried meat dinners?
want to eat healthy but oven cooked meat is too tasteless and dry?
worry not, young-dashing-smashing-awesome-good looking-(I could just go on like this and end up this post)-chef for we've got the solution!
[/helpful television voice]
you ready bitches**???
bell [?]. pepper.
...thing is:
1) the dude said blah blah blah
2) I did blah blyh bloh
Seriously now: healthily cooked meat is quite tasteless.
I'm sorry, I've tried everything (spices, marinate, slow cooking...) but it really is tasteless.
I really think it's because: if it's good (as in tasty), it must be bad.
>>>I mean, folklore is there for something dudes, guys, girls...it is there because it could be (50%) true or it could be (50%) false. AmIRite? OFC I am!1!!! <<< bullshit alert!
So I'll spare you the details: the dude made some fish with bell pepper sauce and vegetables.
I did someother fish with roasted kapia sauce and vegetables.
The secret is in the sauce. Because sauce is good/tasty. And healthily cooked meat is bad/bland. And sauce really makes a difference, yes it does.
You see, sauce is what English people usually call gravy and gravy is what we usually get from processing meat (or vegetables, but usually meat, trust me on this one) and the processed thing is further-ly processed.
This can not be good/healthy can it? Nope, it is not. What we want is the go-oo-ooo-oooo-od gravy!
And good gravy is what we get from as-little-as-possible-processed vegetables.
You could put that one sentence up as your kitchen creed folks. 'cause it's true.
And the dude mashed the processed (boiled) vegetables (bell peppers) with salt and olive oil until he got a sauce-like paste.
I, I, I, on the other hand, mashed roasted kapia peppers with salt and olive oil (hey, that is what is available in winter!) until I got a sauce-like paste.
And it's good, oh.so.good!
I made it with (you writing/bookmarking this?) baked salmon, caramelised onions and capers.
Yes. a moment of silence please.
It's simple, but such a tasty spin-off of a simple recipe. And by sautéing the vegetables you get such a great ..hmm, how should I put it?...kick? surprise? dude, guys, girls..I don't know...but vegetables (carrot and parsnip I used, only carrot did he) a bit crunchy, undercooked and then sautéed , mmm..a wonder!
Do try. Do ask for directions if needed. Do leave feedback.
Bon Appétit & good night babes!
* dentist without anaesthetic!
** too many Regualar Swedish ordinary meal time videos watched
şi a fost...
Păi cum să fie?
Nu prea bine!
Nu ştiu cu ce să încep...
din tot ce s-a servit doar aperitivele au fost ok, ceea ce nu este ok.
sus - la fumători, luminos, aerisit, destulă distanţă între mese
jos - aspect de hrubă, fără ferestre, camera cu mese încadrată de toalete şi bar.
muzica a fost potrivită pentru o după amiază de Duminică
ok - nu am aşteptat, nu am fost presaţi să consumăm, dar nici nu a excelat la vreo ceva
Dacă tragem linie este să fie un NU.
În plus, ştiu că nu este ceva exclusiv Mystic Tree dar m-am săturat de restaurantele care nu au X, Z, Y fel din meniu!
S-a întâmplat atât de des în ultimul timp încât a depăşit stadiul de jenant şi a devenit enervant.
Mai ales atunci când acest lucru se întâmplă la locuri cu pretenţii, încep să apară tot felul de semne de întrebare: oare suntem noi mai pretenţioşi decât media? oare suntem atât de proşti încât patronii se gândesc că ne pot băga orice pe gât? oare e ceva normal şi suntem noi prea chiţibuşari?
Pentru că tot suntem la postul despre Mystic Tree: programul începea la ora 13:00, oare până la această oră nu se putea face nimic pentru aprovizionare?
Nu este vorba că nu m-am ghiftuit eu cu tartă cu cremă mascarpone şi fructe de pădure şi nici că restaurantul a pierdut 13 lei sau cât ar fi încasat dacă o consumam, ci despre faptul că impresia lăsată este una proastă şi gustul unul amar.
Nu prea bine!
Nu ştiu cu ce să încep...
- Mâncarea
din tot ce s-a servit doar aperitivele au fost ok, ceea ce nu este ok.
- Atmosfera
sus - la fumători, luminos, aerisit, destulă distanţă între mese
jos - aspect de hrubă, fără ferestre, camera cu mese încadrată de toalete şi bar.
muzica a fost potrivită pentru o după amiază de Duminică
- Servirea
ok - nu am aşteptat, nu am fost presaţi să consumăm, dar nici nu a excelat la vreo ceva
Dacă tragem linie este să fie un NU.
În plus, ştiu că nu este ceva exclusiv Mystic Tree dar m-am săturat de restaurantele care nu au X, Z, Y fel din meniu!
S-a întâmplat atât de des în ultimul timp încât a depăşit stadiul de jenant şi a devenit enervant.
Mai ales atunci când acest lucru se întâmplă la locuri cu pretenţii, încep să apară tot felul de semne de întrebare: oare suntem noi mai pretenţioşi decât media? oare suntem atât de proşti încât patronii se gândesc că ne pot băga orice pe gât? oare e ceva normal şi suntem noi prea chiţibuşari?
Pentru că tot suntem la postul despre Mystic Tree: programul începea la ora 13:00, oare până la această oră nu se putea face nimic pentru aprovizionare?
Nu este vorba că nu m-am ghiftuit eu cu tartă cu cremă mascarpone şi fructe de pădure şi nici că restaurantul a pierdut 13 lei sau cât ar fi încasat dacă o consumam, ci despre faptul că impresia lăsată este una proastă şi gustul unul amar.
Breakfast in Bukarest
nu, nu e @Tiffany's şi tocmai asta este: unde? Unde se poate lua micul dejun în Bucureşti? *
Gata, mă las de muncă şi scriu 2-3 rânduri. Nu se poate, trebuie să aștept până acasă ca să continui.
În ultimele 2 săptămâni am fost daţi afară din casă mai devreme de ora obişnuită. Și uneori chiar flămânzi.
Aşa am ajuns să explorăm opţiunile vis-à-vis de micul dejun în oraş, pe care, desigur, le voi documenta aicilea. Doar nu credeaţi că voi produce ceva material de calitate fără nici un interes, nu?
Până astăzi avem aşa:
Ei, cam asta este până acum. Revin cu detalii după ce mai studiez meniurile și aprofundez experiențele. Nu mă gândisem că o să scriu despre asta așa că nu am înregistrat prea multe.
Deocamdată nu o să fac nici o recomandare. Fiecare merită încercat măcar odată.
*începând cu ora 08:00 aşa...
În ultimele 2 săptămâni am fost daţi afară din casă mai devreme de ora obişnuită. Și uneori chiar flămânzi.
Ţin să le mulţumesc celor de la GDF Suez pe această cale pentru că repară/ intervin săptămânal la reţeaua de gaze (= 0 apă caldă + 0 mic dejun, de la ore din ce în ce mai aberante - 7:30??? zău, chiar trebuie să mă trezesc la 6:30 pentru o cafea şi un duş?! ) dar partenerii lor (de fapt tot ei, dar cu alt nume ca să nu dea de bănuit că întorc banii cu lopata) de 3 luni nu sunt în stare să programeze un câcat de revizie de 5 minute la o centrală termică. Da, mulţumesc că îmi iei banii GDF Suez!
Aşa am ajuns să explorăm opţiunile vis-à-vis de micul dejun în oraş, pe care, desigur, le voi documenta aicilea. Doar nu credeaţi că voi produce ceva material de calitate fără nici un interes, nu?
Până astăzi avem aşa:
- Grand Café Van Gogh [Strada Smârdan 9 (vis-à-vis BNR)]
- The Living Room Café [Hristo Botev 3, cam pe la Piaţa Rosetti aşa :)]
- BackWerk [Bulevardul I. C. Bratianu 6 (vis-à-vis Spitalul Colţea) & pe Magheru, cum mergi spre Romană de la Univ. ]
Deschide L - V : 8.30
Au şi oferte pentru micul dejun
Oua + cafea/ceai + suc de portocale la 20 lei
Croissant cu unt si gem + cafea/ceai la 10 lei
Deschide L - V: 9.00 (uneori te lasă să te aşezi la masă şi cu vreo 10 min înainte de ora oficială de deschidere dacă s-au deranjat să deschidă adică)
Au salate şi sammwi(t)ches şi tarte-torturi dar nu au produse de patiserie (Je ne peux pas vivre sans mon croissant au beurre!)
Deschide L - V : 7.00
La BackWerk au di toate. Ei, de fapt doar sammwiches și produse de patiserie, dar ai de unde alege. Cum e franciză, nu are rost să povestesc despre el. Nu prea merge să stai și să citești ziarul, fiind gen fast-food e foarte multă foială, lumea care vine, care pleacă. Dar merge.
Ei, cam asta este până acum. Revin cu detalii după ce mai studiez meniurile și aprofundez experiențele. Nu mă gândisem că o să scriu despre asta așa că nu am înregistrat prea multe.
Deocamdată nu o să fac nici o recomandare. Fiecare merită încercat măcar odată.
*începând cu ora 08:00 aşa...
G este pentru Grădina Chinezească
 |
| deşi roşu e culoare cu noroc la chinezi, nu de asta e roşie fotografia - nu ştiu eu să setez culorile :) |
Grădina Chinezească e undeva pe la Romană. Nici nu prea contează unde mai exact pentru că oricum nu vă recomand să săriți de pe scaun, să vă puneți haina și să mergeți rapid acolo. Nu.
Grădina Chinezească este un resturant nou deschis într-un local vechi. Și anume pe locul mărețului La Berbecu'. Din păcate, pe lângă clădire, Chinese Garden a moștenit și calitatea de a fi - hai să nu zic rău, că aș exagera - neremarcabil! este mai potrivit.
De mult timp nu au mai încercat Nătăflețul și Poznașul ceva nou și se pare că seara aceasta au fost destul de flămânzi și de curajoși ca să atace un loc exotic.
Acu', io nu știu ce așteptări are lumea de la un local cu specific chinezesc, dar Nătăflețul are așteptarea să fie impresionat. Toate filmele cu Cechie Cea și Brus Liii i-au băgat în cap că bucătăria chinezească este ceva spectaculos și că după ce beai un ibric de ceai și mănânci o troacă de orez o să ști să te bați măcar în stilul bețivului. Serios!
Nu este prima dată când ne delectăm cu bucate chinezești și nici prima dată când suntem dezamăgiți, așă că am început să bănuim că nu ne pricem noi să comandăm ce e bun. Exemplu: ca aperitive am comandat o porție de pachețele de primăvară cu pui și ca fel principal o porție de Pui cu portocală și orez Chinese Garden și o porție de Porc cu urechi de lemn. Până să vină mâncarea ne-am delectat cu ...bere! Da, ştiu, foarte original.
Mâncarea a venit toată odată - deşi pacheţele de primăvară erau clar trecute la aperitiv. Asta e una la mână. Doi ar fi că erau groaznice. Da, îmi dau cu părerea în condiţiile în care a fost prima oară când am mâncat pacheţele de primăvară: erau prea uleioase, mai mult varză decât pui şi ...cam atât. Cred că era şi nişte morcov pe acolo dar nu garantez, poate era de fapt nişte varză prea arsă.
Porc cu urechi de lemn: firmituri de carne de porc date prin ou şi prăjite. Ceva gen omletă. Urechi de lemn: ciperci. Usturoiul, adăugat din belşug ar fi aroma ce a caracterizat cel mai bine acest fel de mâncare. Şi înainte să comenteze cineva ceva: usturoi avem şi noi!
Orezul era orez. Normal. Cu bobul scurt. Cu legume congelate - ameste mexican, mais bien sûr. Aş fi curios să ştiu de când porumbul e parte din bucătaria chinezească. Probabil nu voi afla niciodată. Probabil e mai bine aşa.
Puiul cu portocală: proporţia destul de bună pentru pui-portocală-arahide. De ce arahide? Nu ştiu. Şi asta e un mare mister. Era dulce acrişor, o combinaţie interesantă dar nu de ajuns de impresionantă.
În mare: nu.
Deşi de când am început acest post (01.02.2011 21:54) am mai călcat odată pragul Grădinii, că aşa e omul, nu învaţă niciodată, şi am fost la fel de dezamăgiţi, concluzia originală rămâne.
A Tale of Cheese and Cake and Cheesecake
Cheesecake done right: Trattoria Bocca.
Un clasament al cheesecake-urilor mâncate prin Bucureşti:
- Bocca - pufoasă, cremoasă, aromată, perfectă, crusta cu aromă slabă de scorţişoară, fructele de pădure servite individual.
- Starbucks - am mâncat cu ciocolată şi cu fructe de pădure. Cea cu ciocolată era mai grea şi mai cheesy, aproape de consistenţa untului. Cea cu fructe de pădure (ceva de culoarea fructelor de pădure era amestecat în cremă) era mai uşoară dar şi mai puţin impresionantă ca arome.
- Red Angus - nu era tartă, deloc cremoasă, mai mult un fel de plăcintă cu brânză sărată. Se vroia a fi cu sirop de caramel, dar cei 2-3 stropi nu au fost de ajuns să ascundă gustul de brânză acră
- French Bakery - se vroia a fi cheesecake au citron. E fost un dezastru. Totuşi, în apărarea ei cred că era un tip de cheesecake ce se prepară prin coacere la cuptor, nu la rece ca celelalte. Crema avea gust de lapte stricat şi consistenţa era cea a unei creme de zahăr ars - sans le goût d'œufs
- St. George - crusta era cu nuci, foarte greu de digerat. Crema nu prea cheesy. Scuza: în română se numea Tort cu brânză
- Coffee Right - 0g de brânză, cred că era făcută cu griş
despre cum am fost noi la Red Angus
poate vă gândiţi că lipsa cronicilor de restaurante + apariţia reţetelor pe blog = apusul unei ere. Era când mergeam măcar odată pe lună într-un loc nou şi vă povesteam dupe aia cum o fost. Era etichetei de mâncat.
Ei bine....hmnu. Pe la restaurante am mai fost, problema a fost pasul doi: scrierea poveştii.
Pentru că azi mi-e lene şi nu am nimic interesant de raportat, o să scot de la naftalină o ciornă începută pe ..16 noiembrie despre o ieşire ce a avut loc cam pe ..5 noiembrie! eh...
Locul unde veţi merge cu noi în această seară este destul de nou în peisajul bucureştean. Se numeşte Red Angus Steakhouse şi este găzduit la numărul 56 pe Strada Franceza, vis-a-vis de Curtea Domnească. Acum ceva timp a fost un resturant algerian-marocan-libanez (all same shit) pe acolo. Sper că Red Angus să aibă o soartă mai bună. Pentru că merită.
Ok, presupun că până acum aţi avut curiozitea să daţi un google search şi să vă aruncaţi un ochi pe situl oamenilor ăştia.
Observaţia număru' 1: Red Angus Steakhouse nu este ieftin.
Dacă vrem să mâncăm vită - şi nu aripioare de pui sau cotlet de porc sau peşte, blasfemie! - preţurile încep undeva pe la 42 de lei şi se termina la oleacă peste 100. Asta e doar carnea. Ne mai trebuie garnitură, ne mai trebuie un sos, o băuturică, poate ne simţim curajoşi şi vrem şi desert şi poate şi o cafea sau încă o băutură ...şi aşa se adună.
Observaţia număru' 2: mâncarea e bună.
Am mâncat un Waterloo Surf and Turf (creveţi yay!) şi o halcă bună de Farmer's Rump Steak. Mod de preparare: mediu. Cum Nătăfleţul şi Poznaşul sunt oameni simpli, de la ţară, bucata moale de carne roz ce se topeşte în gură a fost un şoc culinar. Niciodată nu am mai gustat ceva (în categoria vită) atât de fin şi plin de savoare. Mmmmm....
Observaţia număru' 3: nu ştiu să sugereze o garnitură.
Poate pentru că sunt la început sau pentru că farmecul Nătăfleţului şi al Poznaşului i-a dereglat simţurile, la întrebarea ce garnitură îmi recomandaţi la...? chelneriţa a răspuns e un ton încrezător: Garniturile sunt acolo şi a indicat pagina din meniu cu pixul cu care scria comanda. Daaa...mulţumim de perspicacitate Sherlock!
Observaţia număru' 4: ştiu să servească un vin.
Observaţia număru' 5: ambianţa e cam varză.
Pentru un local ce se vrea un fel de All American Diner ca decor muzica italiană cântată suav în boxe e nu.
Observaţia număru' 6: râşniţa de cafea e zgomotoasă.
Nu ştiu dacă aţi observat vreodată în restaurante momentul când este râşnită cafeaua. Nu? Ei bine, asta se întâmplă cînd procesul are loc undeva departe de urechile oamenilor ce servesc masa. Din păcate nu şi în Red Angus (hei, trebuia să zic şi ceva de rău altfel eram prea cotei!)
La sfârşit am plecat cu burţile pline şi un steguleţ pe o scobitoare.
Poate vom reveni pentru a degusta şi alte preparate din meniu şi pentru a îndoi puţin recenzia asta cam subiectivă.
L.E. [01.04.2011] Update
Fost iarăşi pe la Red Angus. De data aceasta puţin mai populat, în majoritate cu străini (probabil singurii care îţi permit preţurile).
Mâncarea e la fel de bună,
servirea ...hmm..bunicică (deşi nu începători ca ultima dată, nu au dat pe dinafară la a face recomandări),
nu luaţi cheese cake (dezamăgitor).
Un punct în plus: patronul (?) se plimba pe acolo şi făcea conversaţie cam cu fiecare client şi întreba de calitatea mâncării. A spus că de exemplu un domn s-a plâns de mixul de legume şi că vor face tot posibilul să îl schimbe. (E din acela la pungă, congelat). Poate unora nu le place să fie deranjaţi dar mie mi s-a părut interesant că le pasă de ce cred clienţii şi că vor să îşi îmbunătăţească serviciile.
Ei bine....hmnu. Pe la restaurante am mai fost, problema a fost pasul doi: scrierea poveştii.
Pentru că azi mi-e lene şi nu am nimic interesant de raportat, o să scot de la naftalină o ciornă începută pe ..16 noiembrie despre o ieşire ce a avut loc cam pe ..5 noiembrie! eh...
Locul unde veţi merge cu noi în această seară este destul de nou în peisajul bucureştean. Se numeşte Red Angus Steakhouse şi este găzduit la numărul 56 pe Strada Franceza, vis-a-vis de Curtea Domnească. Acum ceva timp a fost un resturant algerian-marocan-libanez (all same shit) pe acolo. Sper că Red Angus să aibă o soartă mai bună. Pentru că merită.
Ok, presupun că până acum aţi avut curiozitea să daţi un google search şi să vă aruncaţi un ochi pe situl oamenilor ăştia.
Observaţia număru' 1: Red Angus Steakhouse nu este ieftin.
Dacă vrem să mâncăm vită - şi nu aripioare de pui sau cotlet de porc sau peşte, blasfemie! - preţurile încep undeva pe la 42 de lei şi se termina la oleacă peste 100. Asta e doar carnea. Ne mai trebuie garnitură, ne mai trebuie un sos, o băuturică, poate ne simţim curajoşi şi vrem şi desert şi poate şi o cafea sau încă o băutură ...şi aşa se adună.
Observaţia număru' 2: mâncarea e bună.
Am mâncat un Waterloo Surf and Turf (creveţi yay!) şi o halcă bună de Farmer's Rump Steak. Mod de preparare: mediu. Cum Nătăfleţul şi Poznaşul sunt oameni simpli, de la ţară, bucata moale de carne roz ce se topeşte în gură a fost un şoc culinar. Niciodată nu am mai gustat ceva (în categoria vită) atât de fin şi plin de savoare. Mmmmm....
Observaţia număru' 3: nu ştiu să sugereze o garnitură.
Poate pentru că sunt la început sau pentru că farmecul Nătăfleţului şi al Poznaşului i-a dereglat simţurile, la întrebarea ce garnitură îmi recomandaţi la...? chelneriţa a răspuns e un ton încrezător: Garniturile sunt acolo şi a indicat pagina din meniu cu pixul cu care scria comanda. Daaa...mulţumim de perspicacitate Sherlock!
Observaţia număru' 4: ştiu să servească un vin.
Observaţia număru' 5: ambianţa e cam varză.
Pentru un local ce se vrea un fel de All American Diner ca decor muzica italiană cântată suav în boxe e nu.
Observaţia număru' 6: râşniţa de cafea e zgomotoasă.
Nu ştiu dacă aţi observat vreodată în restaurante momentul când este râşnită cafeaua. Nu? Ei bine, asta se întâmplă cînd procesul are loc undeva departe de urechile oamenilor ce servesc masa. Din păcate nu şi în Red Angus (hei, trebuia să zic şi ceva de rău altfel eram prea cotei!)
La sfârşit am plecat cu burţile pline şi un steguleţ pe o scobitoare.
Poate vom reveni pentru a degusta şi alte preparate din meniu şi pentru a îndoi puţin recenzia asta cam subiectivă.
L.E. [01.04.2011] Update
Fost iarăşi pe la Red Angus. De data aceasta puţin mai populat, în majoritate cu străini (probabil singurii care îţi permit preţurile).
Mâncarea e la fel de bună,
servirea ...hmm..bunicică (deşi nu începători ca ultima dată, nu au dat pe dinafară la a face recomandări),
nu luaţi cheese cake (dezamăgitor).
Un punct în plus: patronul (?) se plimba pe acolo şi făcea conversaţie cam cu fiecare client şi întreba de calitatea mâncării. A spus că de exemplu un domn s-a plâns de mixul de legume şi că vor face tot posibilul să îl schimbe. (E din acela la pungă, congelat). Poate unora nu le place să fie deranjaţi dar mie mi s-a părut interesant că le pasă de ce cred clienţii şi că vor să îşi îmbunătăţească serviciile.
despre mâncare şi multe altele
Când eşti pus să faci o alegere ai două căi de a ajunge la o decizie.
Prima ar fi cea mai evidentă dar şi cea mai dificilă: listezi plusurile şi e clar, opţiunea cu cele mai multe plusuri e alegerea finală.
Saaaaaau ...listezi minusurile şi opţiunea cu cele mai puţine minusuri câştigă.
De ce atâta filizofie? Ca să vă introduc în lumea locurilor unde să nu mâncaţi.
Alegerea unui loc potrivit pentru o cină poate fi destul de dificilă, mai ales dacă nu vrei pizza, paste, mici şi mai ales dacă te aflii în Bucureşti. Chiar şi mie îmi este greu să vă recomand un loc pentru o masă simplă, cu ingrediente sănătoase, porţii generoase şi preţuri necondimentate.
Ce nu-mi este însă greu, este să vă recomand unde să nu căutaţi senzaţiile exotice de mai sus.
Nu este primul local de pe listă şi probabil nici ultimul, dar este cel mai recent: Taverna Ibrail, Mântuleasa 40.
Nătăfleţul şi Poznaşul au mai fost în acest loc, însă asta s-a întâmplat mai de demult pe vremea când se numea Hanul cu Bere şi aparent avea şi alţi proprietari. Experienţele nu au fost rele, dar nici demne de menţionat în vreo cronică aşa că Hanul cu Bere/Taverna Ibrail a fost etichetată cu un merge şi pusă pe raft.
A fost luată de pe raft aseară, suflat praful de pe ea şi vizitat.
De la ultima vizită locul nu s-a schimbat, meniul însă da.
Dacă ultima oară când fuseseră pe acolo cei doi eroi ai noştrii s-au înfruptat din preparate numai bune de alăturat la un pahar de bere - carne, carne şi hmmm...carne - cârnăciori, mici, tigăi picante şi pui la ceaun, de data aceasta ne-a întâmpinat un ceva, cum să explic: vroia să fie prietenos - fiecare fel de mâncare avea povestioară, inedit - prin felurile listate, şi puţin mai sus decât media prin preţurile practicate.
Prima chestie care ar fi trebuit să îl dea de gol..Ibrail vine de la Brăila zic ei, vechea Brăilă.
De ce ar fi asta semn rău? întrebaţi
...pentru că, vă răspund, contrar spuselor din popor, căruţa cu proşti nu s-a răsturnat la Caracal, ci la Brăila!
Tot ce iese din Brăila e rău, e prost, e dezastru. Brăila are aceleaşi proprietăţi ca şi câcatul: tot ce atinge se transformă la rândul său în câcat. E ca râia, numai că nu poţi scăpa de ea. Ah, şi contrar zvonurilor împrăştiate de brăileni faleza Dunării la Galaţi e mai tare decât faleza Dunării de la Brăila. De la o poştă, se pişă cu boltă.
Să revenim însă la caprele noastre. A doua chestie: la intrare pe o tăbliţă scrie mare avem bere nefiltrată.
Acuma eu nu ştiu ce beţi voi, cât beţi, pe unde beţi, dar în Bucureşti, în 90% din cazuri, bere nefiltrată însemnă Holsten, la draft. Ei bine, Taverna Ibrail s-a gândit să fie mizeria de 10% pentru care bere nefiltrată înseamnă Paulaner la sticlă de 0, 33. Mdaaaa....nu! Nu, taverna Ibrail, nu eşti mai deosebită că oferi aşa ceva. Eşti mai de câcat. Ok, ok..doar nu e capăt de ţară dacă nu beau bere nefiltrată. Pot bea şi bere normală, da. Ei bine pot, dar nu vreau când tot ce aveţi de oferit e la sticlă de 0,33 cu preţuri de 0,5. Ce e în neregulă cu tine tavernă Ibrail?! s-a umflat hameiu-n tine???
A treia chestie şi miezu': taverna Ibrail se laudă că e o oaza lipoveneasca, raia turceasca, insula greceasca.
Aşadar şi prin urmare, cele trei bucătării sunt pilonul meniului la taverna Ibrail (deşi, la un ochi aruncat la întâmplare, trebuie să observ că în ignoranţa mea nu ştiam că a găti cu sos de soia e profund lipovenesc! cred că mai am de învăţat) şi cităm:
pastrama lui Codin transa-n vin ars, saramura de crap lipoveneasca, frigaruile si cotletele de berbecut puse pe jar ca la turci si ceafa de porc mediteraneana stropita cu cimbru, deliciul docherilor braileni.
Sună bine nu? Nu e meniul zilnic de restaurant obosit şi comunist (i.e. şniţel cu cartofi prăjiţi).
Însă înainte de a continua cu lista mâncărurilor taverna ne invită la masa fara grijile cotidiene si ceva timp la dispozitie.
Aici trebuia să se aprindă un beculeţ mare şi roşu, ok nu mai e beculeţ, e girofar şi e gălăgios şi trezeşte şi cele mai puturoase pisici din siesta de după amiază. Nu însă şi suspiciunile Nătăfleţului. Nu, acestea dorm.
Acuma, suntem noi războinici viteji, curajoşi şi puşi pe fapte măreţe, dar nu ne aruncăm înainte ca berbecu'. Aşa că lăsăm experienţele exotiques pe altă dată şi ne rezumăm la un Anghemacht cu piure, tigaie de ficaţi cu orez de casă şi o tigaie usturată cu cartofi prăjiţi. Simplu nu? Simplu şi uşor de făcut. Uşor adică rapid. Rapid pentru că ne este foame.
Şi ne punem pe aşteptat cu un pahar de bere şi unul de vin în faţă.
Şi aşteptăm.
Şi aşteptăm.
Se termina berea. Mai luăm una. La 0,33 de-abia stinge gâtlejul ars de caniculă şi de foame.
Şi aşteptăm.
Se termină şi paharul de vin. Mai luăm unul, ce naiba, că doar mâncarea fără ceva vinuleţ nu alunecă. Şi mâncarea ar trebui să vină...
Dar nu vine. Pentru că noi încă mai aşteptăm.
Şi mai aşteptăm.
Aşteptăm în total o oră, una oră, o oră întreagă!!! pentru 4-5 bucăţi amărăte de ficăţei de pui, nişte orez nu prea gustos, piure cu caşcaval pe deasupra (wtf is that?!) şi un pumn de cartofi pai cu o masă maronie de mai mult legume decât bucăţi de pui şi porc, şi nici urmă de usturoi. Ah, şi o porţie de mii de scuze.
Ei bine, tavernă Ibrail, poţi să îţi ţii scuzele, să le înmulţeşti, să facă pui, să înflorească, să ce vrei tu, dar noi nu mai călcăm pe la tine.
Am zis.
Prima ar fi cea mai evidentă dar şi cea mai dificilă: listezi plusurile şi e clar, opţiunea cu cele mai multe plusuri e alegerea finală.
Saaaaaau ...listezi minusurile şi opţiunea cu cele mai puţine minusuri câştigă.
De ce atâta filizofie? Ca să vă introduc în lumea locurilor unde să nu mâncaţi.
Alegerea unui loc potrivit pentru o cină poate fi destul de dificilă, mai ales dacă nu vrei pizza, paste, mici şi mai ales dacă te aflii în Bucureşti. Chiar şi mie îmi este greu să vă recomand un loc pentru o masă simplă, cu ingrediente sănătoase, porţii generoase şi preţuri necondimentate.
Ce nu-mi este însă greu, este să vă recomand unde să nu căutaţi senzaţiile exotice de mai sus.
Nu este primul local de pe listă şi probabil nici ultimul, dar este cel mai recent: Taverna Ibrail, Mântuleasa 40.
Nătăfleţul şi Poznaşul au mai fost în acest loc, însă asta s-a întâmplat mai de demult pe vremea când se numea Hanul cu Bere şi aparent avea şi alţi proprietari. Experienţele nu au fost rele, dar nici demne de menţionat în vreo cronică aşa că Hanul cu Bere/Taverna Ibrail a fost etichetată cu un merge şi pusă pe raft.
A fost luată de pe raft aseară, suflat praful de pe ea şi vizitat.
De la ultima vizită locul nu s-a schimbat, meniul însă da.
Dacă ultima oară când fuseseră pe acolo cei doi eroi ai noştrii s-au înfruptat din preparate numai bune de alăturat la un pahar de bere - carne, carne şi hmmm...carne - cârnăciori, mici, tigăi picante şi pui la ceaun, de data aceasta ne-a întâmpinat un ceva, cum să explic: vroia să fie prietenos - fiecare fel de mâncare avea povestioară, inedit - prin felurile listate, şi puţin mai sus decât media prin preţurile practicate.
Prima chestie care ar fi trebuit să îl dea de gol..Ibrail vine de la Brăila zic ei, vechea Brăilă.
De ce ar fi asta semn rău? întrebaţi
...pentru că, vă răspund, contrar spuselor din popor, căruţa cu proşti nu s-a răsturnat la Caracal, ci la Brăila!
Tot ce iese din Brăila e rău, e prost, e dezastru. Brăila are aceleaşi proprietăţi ca şi câcatul: tot ce atinge se transformă la rândul său în câcat. E ca râia, numai că nu poţi scăpa de ea. Ah, şi contrar zvonurilor împrăştiate de brăileni faleza Dunării la Galaţi e mai tare decât faleza Dunării de la Brăila. De la o poştă, se pişă cu boltă.
Să revenim însă la caprele noastre. A doua chestie: la intrare pe o tăbliţă scrie mare avem bere nefiltrată.
Acuma eu nu ştiu ce beţi voi, cât beţi, pe unde beţi, dar în Bucureşti, în 90% din cazuri, bere nefiltrată însemnă Holsten, la draft. Ei bine, Taverna Ibrail s-a gândit să fie mizeria de 10% pentru care bere nefiltrată înseamnă Paulaner la sticlă de 0, 33. Mdaaaa....nu! Nu, taverna Ibrail, nu eşti mai deosebită că oferi aşa ceva. Eşti mai de câcat. Ok, ok..doar nu e capăt de ţară dacă nu beau bere nefiltrată. Pot bea şi bere normală, da. Ei bine pot, dar nu vreau când tot ce aveţi de oferit e la sticlă de 0,33 cu preţuri de 0,5. Ce e în neregulă cu tine tavernă Ibrail?! s-a umflat hameiu-n tine???
A treia chestie şi miezu': taverna Ibrail se laudă că e o oaza lipoveneasca, raia turceasca, insula greceasca.
Aşadar şi prin urmare, cele trei bucătării sunt pilonul meniului la taverna Ibrail (deşi, la un ochi aruncat la întâmplare, trebuie să observ că în ignoranţa mea nu ştiam că a găti cu sos de soia e profund lipovenesc! cred că mai am de învăţat) şi cităm:
pastrama lui Codin transa-n vin ars, saramura de crap lipoveneasca, frigaruile si cotletele de berbecut puse pe jar ca la turci si ceafa de porc mediteraneana stropita cu cimbru, deliciul docherilor braileni.
Sună bine nu? Nu e meniul zilnic de restaurant obosit şi comunist (i.e. şniţel cu cartofi prăjiţi).
Însă înainte de a continua cu lista mâncărurilor taverna ne invită la masa fara grijile cotidiene si ceva timp la dispozitie.
Aici trebuia să se aprindă un beculeţ mare şi roşu, ok nu mai e beculeţ, e girofar şi e gălăgios şi trezeşte şi cele mai puturoase pisici din siesta de după amiază. Nu însă şi suspiciunile Nătăfleţului. Nu, acestea dorm.
Acuma, suntem noi războinici viteji, curajoşi şi puşi pe fapte măreţe, dar nu ne aruncăm înainte ca berbecu'. Aşa că lăsăm experienţele exotiques pe altă dată şi ne rezumăm la un Anghemacht cu piure, tigaie de ficaţi cu orez de casă şi o tigaie usturată cu cartofi prăjiţi. Simplu nu? Simplu şi uşor de făcut. Uşor adică rapid. Rapid pentru că ne este foame.
Şi ne punem pe aşteptat cu un pahar de bere şi unul de vin în faţă.
Şi aşteptăm.
Şi aşteptăm.
Se termina berea. Mai luăm una. La 0,33 de-abia stinge gâtlejul ars de caniculă şi de foame.
Şi aşteptăm.
Se termină şi paharul de vin. Mai luăm unul, ce naiba, că doar mâncarea fără ceva vinuleţ nu alunecă. Şi mâncarea ar trebui să vină...
Dar nu vine. Pentru că noi încă mai aşteptăm.
Şi mai aşteptăm.
Aşteptăm în total o oră, una oră, o oră întreagă!!! pentru 4-5 bucăţi amărăte de ficăţei de pui, nişte orez nu prea gustos, piure cu caşcaval pe deasupra (wtf is that?!) şi un pumn de cartofi pai cu o masă maronie de mai mult legume decât bucăţi de pui şi porc, şi nici urmă de usturoi. Ah, şi o porţie de mii de scuze.
Ei bine, tavernă Ibrail, poţi să îţi ţii scuzele, să le înmulţeşti, să facă pui, să înflorească, să ce vrei tu, dar noi nu mai călcăm pe la tine.
Am zis.
Cutia cu surprize
Ieri am fost în Jukebox. Fostul Becker Brau. Sincer, în afară de coşmelie nu ştiu care mai este legătura între cele două "cluburi". Şi mi-e şi lene să caut pe net şi oricum nu asta contează, contează cu ce impresie am rămas eu.
Deci: Becker Brau nu mai există. Nu mai există berea casei, nu mai există meniul specific de berărie (= cârnaţi, cârnaţi, ciolan cu varză, cârnaţi), nu mai există atmosfera de loc fără pretenţii unde te poţi simţi bine.
În schimb există club Jukebox, care încă se mai ocupă cu găzduirea unor evenimente muzicale, care are o terasă fiţoasă şi care nu are jumătate din produsele din meniu prin magazii.
Cârnaţii la grătar au fost înlocuiţi de salata Caesar pardonez moi! Berea casei a fost înlocuită cu doar Heineken, Silva Brună şi Ciuc (! ZOMGWTFBBQK1TT3N5) la draft iar berea la sticlă e o variaţie pe tema cât mai WTF şi la 0,33.
Adică ştiam de ceva vreme că preţurile ajunseseră nesimţite şi că locul era un fel de cârciumă unde oamenii cu fiţe se pot simţi oameni de rând, dar acum s-a dus de tot... la valeee...
Deci: Becker Brau nu mai există. Nu mai există berea casei, nu mai există meniul specific de berărie (= cârnaţi, cârnaţi, ciolan cu varză, cârnaţi), nu mai există atmosfera de loc fără pretenţii unde te poţi simţi bine.
În schimb există club Jukebox, care încă se mai ocupă cu găzduirea unor evenimente muzicale, care are o terasă fiţoasă şi care nu are jumătate din produsele din meniu prin magazii.
Cârnaţii la grătar au fost înlocuiţi de salata Caesar pardonez moi! Berea casei a fost înlocuită cu doar Heineken, Silva Brună şi Ciuc (! ZOMGWTFBBQK1TT3N5) la draft iar berea la sticlă e o variaţie pe tema cât mai WTF şi la 0,33.
Adică ştiam de ceva vreme că preţurile ajunseseră nesimţite şi că locul era un fel de cârciumă unde oamenii cu fiţe se pot simţi oameni de rând, dar acum s-a dus de tot... la valeee...
deliciu turcesc
Sâmbătă am reuşit performanţa de a ieşi înainte de 12 din casă. A fost caaald. Prea cald pentru o zi de Mai. Am dat o tură prin centrul istoric. O adevărată plăcere. Gluma proastă ce se numeşte Centrul Istoric. Ca o comedie cu mimi. Ar trebui să fie amuzant dar îţi vine să plângi. Terase fiţoase amenajate lângă case dărăpănate ce au devenit containerele de gunoi ale ţigănimii. Ditamai localul-terasă amenajat pe o groapă de gunoi. Espalnade inexistente. De pe o parte a străzii barurile şi-au întins terasele la maxim. Barurile de pe cealaltă parte nu se lasă mai prejos şi contra-atacă şi ele. Întreaga stradă e o terasă cu aer de mahala, nu mai contează unde te aşezi, nimereşti undeva. Ca pieton trebuie să fac slalom printre mese de ratan sau prefabricate, să respir în salatele consumatorilor şi să mă rog să ajung la capăt fără să împrospătez culorile hainelor cu vreo băutură exotică. Mi-e scârbă. M-am săturat. De la un capăt la altul al micuţei străzi Franceze, iei la pas vreo cinci feluri de caldarâm. Ce fel de reabilitare s-a făcut dacă totul e peticit?
Duminică am fost în oraş şi ..La Dud. La Dud nimic nu s-a schimbat. Nu aveau meniu de băuturi, era 'în construcţie'. Din meniul de mâncare lipseau peste jumătate din produse. L-am auzit pe chelner explicând altor consumatori nemulţumiţi că ieri (adică sâmbătă) avuseseră masă mare şi de aia, vedeţi voi, nu mai au provizii. O scuză bună nu? Adică nu e ca şi cum sunt un local, sunt la ei pe tarla. De notat ca erau 3 mese ocupate cu noi cu tot şi la una stătea patroana. Da' nu-i păsa că e gol. Nici că lumea pleca sau era nemulţumită de calitatea serviciilor. Poate suntem noi prea mofturoşi. Am mâncat paste cu gorgozola. Erau spaghete de la colţ, nici gând făcute în casă . În casa veveriţei poate. Partea bună era că păreau să aibă într-adevăr gorgozola. Nu aveau însă sare sau gust. Poznaşul a fost mai puţin norocos. Deşi a mizat pe felul de mâncare la care nu ai cum să pierzi ..piept de pui la grătar cu piure. Cu cocoloaşe, re-încălzit de un hamster probabil.
E bine aşa, să constaţi că unele lucruri nu se schimbă. Îţi crează un sentiment de stabilitate, de siguranţă. Nu trebuie să te stresezi, să te adaptezi, să faci efort. Just go with the flow, the fucking flow...
Duminică am fost în oraş şi ..La Dud. La Dud nimic nu s-a schimbat. Nu aveau meniu de băuturi, era 'în construcţie'. Din meniul de mâncare lipseau peste jumătate din produse. L-am auzit pe chelner explicând altor consumatori nemulţumiţi că ieri (adică sâmbătă) avuseseră masă mare şi de aia, vedeţi voi, nu mai au provizii. O scuză bună nu? Adică nu e ca şi cum sunt un local, sunt la ei pe tarla. De notat ca erau 3 mese ocupate cu noi cu tot şi la una stătea patroana. Da' nu-i păsa că e gol. Nici că lumea pleca sau era nemulţumită de calitatea serviciilor. Poate suntem noi prea mofturoşi. Am mâncat paste cu gorgozola. Erau spaghete de la colţ, nici gând făcute în casă . În casa veveriţei poate. Partea bună era că păreau să aibă într-adevăr gorgozola. Nu aveau însă sare sau gust. Poznaşul a fost mai puţin norocos. Deşi a mizat pe felul de mâncare la care nu ai cum să pierzi ..piept de pui la grătar cu piure. Cu cocoloaşe, re-încălzit de un hamster probabil.
E bine aşa, să constaţi că unele lucruri nu se schimbă. Îţi crează un sentiment de stabilitate, de siguranţă. Nu trebuie să te stresezi, să te adaptezi, să faci efort. Just go with the flow, the fucking flow...
Ciocolată cu lămâie
Acum ceva timp (7 martie a.c.) am fost la Chocolat, numai că în loc să ne rezumăm la a cumpăra eclere am ales să ne așezăm înăuntru la o masă, să bem un ceai, să ne răsfățăm cu o bârfă și de-abia după aceea să cumpărăm eclere.
Din nefericire Chocolat - localul nu s-a ridicat la înălțimea Chocolat - eclere cu ciocolată (deși mie îmi plac la fel de mult și cele cu cafea, dar nu pot să o zic că o să se uite Poznașul urât la mine). Poate era din cauza unei răceli sau poate din cauza ploii, a zilei de duminică, nu ştiu, cert este că nu mi-a lăsat o impresie prea bună.
În primul rând era foarte aglomerat şi în condiţiile în care 90% din local este plin zgomotul concurează cu cel din Gara de Nord. Nu ştiu dacă ceilalţi oameni au venit acolo pentru prânz, o bere cu amicii, o cafea sau altceva, cert este că la o cană de ceai şi o Rază de Soare ca răsfăţ de Duminică după-amiaza mi-aş fi dorit puţin mai multă linişte şi pace şi că nu trebuiască să stau aplecat peste masă ca să pot conversa.
În al doilea rând, ori eram invizibili ori domnişoarele care fac servirea au ales să ne ignore la început pentru câteva minute bune. Asta în condiţiile în care stăteam la o masă de lângă comandamentul central. Tendinţa asta cu ignorarea, sau poate nepăsarea sau poate uitucismul a fost o caracteristică a întregii vizite. Ok, nu e ca şi cum am cerut tratament preferinţial, nu pretind de la nimeni să ştie că eu sunt Nătăfleţul şi să pupe ţărâna pe care calc, dar nici nu vreau să fiu tratat cu fundul. Că mă supăr. Şi nu mă mai duc. Ah, şi scriu şi pe blog că au fost răi. Uite-aşa!
Deci da. Deşi am comandat de la bun început două ceaiuri şi o prăjitură şi o bere, de-abia pe la a doua ceaşcă de ceai ne-am dat seama că vacile nu erau mulse chiar atunci, că frişca nu era bătută cât se infuza lâmâia, că zmeura nu se cocea cât sorbeam noi din Tokio Fusion, nu. Domnişoara pur şi simplu a uitat. Poate era începătoare. Poate că nu ne pasă.
În al treilea rând eram răciţi şi ceaiul pe care l-am servit ni se părea a fi doar apă fiartă, iar din prăjituricia cu zmeură nu simţeam decât textura zahărului, dar am fost asiguraţi că ambele erau foarte bune şi aromate şi gustoase. Bine, fie.
Să aşteptăm a doua vizită ca să ne facem o părere clară? Aşa ziceţi? Hai să lăsăm de la noi. Să fim darnici. Oricum nu putem zice de foarte rău că ne lingem pe bot de eclere.
Din nefericire Chocolat - localul nu s-a ridicat la înălțimea Chocolat - eclere cu ciocolată (deși mie îmi plac la fel de mult și cele cu cafea, dar nu pot să o zic că o să se uite Poznașul urât la mine). Poate era din cauza unei răceli sau poate din cauza ploii, a zilei de duminică, nu ştiu, cert este că nu mi-a lăsat o impresie prea bună.
În primul rând era foarte aglomerat şi în condiţiile în care 90% din local este plin zgomotul concurează cu cel din Gara de Nord. Nu ştiu dacă ceilalţi oameni au venit acolo pentru prânz, o bere cu amicii, o cafea sau altceva, cert este că la o cană de ceai şi o Rază de Soare ca răsfăţ de Duminică după-amiaza mi-aş fi dorit puţin mai multă linişte şi pace şi că nu trebuiască să stau aplecat peste masă ca să pot conversa.
În al doilea rând, ori eram invizibili ori domnişoarele care fac servirea au ales să ne ignore la început pentru câteva minute bune. Asta în condiţiile în care stăteam la o masă de lângă comandamentul central. Tendinţa asta cu ignorarea, sau poate nepăsarea sau poate uitucismul a fost o caracteristică a întregii vizite. Ok, nu e ca şi cum am cerut tratament preferinţial, nu pretind de la nimeni să ştie că eu sunt Nătăfleţul şi să pupe ţărâna pe care calc, dar nici nu vreau să fiu tratat cu fundul. Că mă supăr. Şi nu mă mai duc. Ah, şi scriu şi pe blog că au fost răi. Uite-aşa!
Deci da. Deşi am comandat de la bun început două ceaiuri şi o prăjitură şi o bere, de-abia pe la a doua ceaşcă de ceai ne-am dat seama că vacile nu erau mulse chiar atunci, că frişca nu era bătută cât se infuza lâmâia, că zmeura nu se cocea cât sorbeam noi din Tokio Fusion, nu. Domnişoara pur şi simplu a uitat. Poate era începătoare. Poate că nu ne pasă.
În al treilea rând eram răciţi şi ceaiul pe care l-am servit ni se părea a fi doar apă fiartă, iar din prăjituricia cu zmeură nu simţeam decât textura zahărului, dar am fost asiguraţi că ambele erau foarte bune şi aromate şi gustoase. Bine, fie.
Să aşteptăm a doua vizită ca să ne facem o părere clară? Aşa ziceţi? Hai să lăsăm de la noi. Să fim darnici. Oricum nu putem zice de foarte rău că ne lingem pe bot de eclere.
Cu pohta 'n Gură
De câteva săptămâni Nătăfleţul şi Poznaşul au un nou loc secret de mâncat, un loc demn de Carneţelul Galben.
Este un loc care, în cele trei vizite de până acum, nu i-a dezamăgit. Credeţi că e prea devreme ca să vă povestesc despre el sau deja nu mai puteţi de curiozitate?
Trattoria Bocca
Jean Louis Calderon, numărul 41
Da, da, ştiu! unii dintre voi o să zică ah, locul ăla vechi! dar pentru cei doi nehaliţi ai noştri are doar o lună şi trei vizite, deci este tinerel şi ca orice tinerel este plin de speranţă.
Hai să nu o mai lungim că ni se lungesc urechile de foame şi să purcedem la a degusta localul mai sus menţionat.
Trattoria Bocca este în mod evident un local cu specific ...italian.
Poate de aceea bruschettele, pastele şi pizza sunt delicioase!
Nici puiul, gătit fie la gratar, fie tras în unt cu ierburi aromate, şi ascus după o denumire dichisită în italiană (care nu are trebui să vă sperie) nu e de lepădat. Servit cu garnitură de cartofi la cuptor cu rozmarin şi o salată de roşii cu busuioc ..mmm...
De recomandat ar mai fi vita - sub formă de Saltimbocca alla Romana (neapărat alegeţi la garnitură broccoli dat prin unt şi usturoi) şi fructele de mare.
Combinaţi cele de mai sus cu un pahar de vin bun (sau bere, fie!), personal amabil care nu te lasă să aştepţi dar nici nu te sâcâie şi decorul aerisit, cu haine de restaurant, nu de loc făcut să scoată bani din orice ( = amestecul de bar-mâncătorie unde la o masă se bea, se fumează şi se râde zgomotos iar la cealaltă nişte amărâţi încearcă să ducă o furculiţă la gură, le ştiţi...) şi avem o reţetă de succes.
Preţurile sunt cam medii. Dacă nu am subliniat destul până acum, Bocca se vrea a fi un loc unde mâncarea este pe primul loc, cu bucătar dedicat ş' toati celea deci presupun că aşa se justifică preţurile puţintel mai mari decât cele din pizzeria de la colţ.
Orice cronică de local nu este completă la Nătăfleţ dacă nu zice şi de toaletă! Toaleta este ok. Este unisex, dar este curată şi spaţioasă cu vreo 3 (?) compartimente deci nu putem da minus nici aici.
Hmmm..hai că o să îi deochi dacă mai continui aşa. Într-o seară erau nişte familii cu copchii pe acolo şi ăia făceau tărăboi! Nţ nţ nţ
Şi alte două dăţi era cam gol ...ah, şi o dată le-a sărit CDul cu muzică! groaznic! Vedeţi? am zis şi de rău!
Hai poftă bună!
L.E. [2011]
Să nu uităm desertul suprem: cheesecake!
În Aprilie 2011 s-a hotărât că cel mai bun cheescake din Bucureşti se mănâncă în Bocca.
Este un loc care, în cele trei vizite de până acum, nu i-a dezamăgit. Credeţi că e prea devreme ca să vă povestesc despre el sau deja nu mai puteţi de curiozitate?
Trattoria Bocca
Jean Louis Calderon, numărul 41
Da, da, ştiu! unii dintre voi o să zică ah, locul ăla vechi! dar pentru cei doi nehaliţi ai noştri are doar o lună şi trei vizite, deci este tinerel şi ca orice tinerel este plin de speranţă.
Hai să nu o mai lungim că ni se lungesc urechile de foame şi să purcedem la a degusta localul mai sus menţionat.
Trattoria Bocca este în mod evident un local cu specific ...italian.
Poate de aceea bruschettele, pastele şi pizza sunt delicioase!
 |
| Pasta Quattro Formaggi - preferatele Nătăfleţului |
Nici puiul, gătit fie la gratar, fie tras în unt cu ierburi aromate, şi ascus după o denumire dichisită în italiană (care nu are trebui să vă sperie) nu e de lepădat. Servit cu garnitură de cartofi la cuptor cu rozmarin şi o salată de roşii cu busuioc ..mmm...
De recomandat ar mai fi vita - sub formă de Saltimbocca alla Romana (neapărat alegeţi la garnitură broccoli dat prin unt şi usturoi) şi fructele de mare.
Combinaţi cele de mai sus cu un pahar de vin bun (sau bere, fie!), personal amabil care nu te lasă să aştepţi dar nici nu te sâcâie şi decorul aerisit, cu haine de restaurant, nu de loc făcut să scoată bani din orice ( = amestecul de bar-mâncătorie unde la o masă se bea, se fumează şi se râde zgomotos iar la cealaltă nişte amărâţi încearcă să ducă o furculiţă la gură, le ştiţi...) şi avem o reţetă de succes.
Preţurile sunt cam medii. Dacă nu am subliniat destul până acum, Bocca se vrea a fi un loc unde mâncarea este pe primul loc, cu bucătar dedicat ş' toati celea deci presupun că aşa se justifică preţurile puţintel mai mari decât cele din pizzeria de la colţ.
Orice cronică de local nu este completă la Nătăfleţ dacă nu zice şi de toaletă! Toaleta este ok. Este unisex, dar este curată şi spaţioasă cu vreo 3 (?) compartimente deci nu putem da minus nici aici.
Hmmm..hai că o să îi deochi dacă mai continui aşa. Într-o seară erau nişte familii cu copchii pe acolo şi ăia făceau tărăboi! Nţ nţ nţ
Şi alte două dăţi era cam gol ...ah, şi o dată le-a sărit CDul cu muzică! groaznic! Vedeţi? am zis şi de rău!Hai poftă bună!
L.E. [2011]
Să nu uităm desertul suprem: cheesecake!
În Aprilie 2011 s-a hotărât că cel mai bun cheescake din Bucureşti se mănâncă în Bocca.
Unde să te duci când îţi este foame,
bate vântul în frigider, n-ai chef de străbătut Bucureştiul şi vrei să nu ai surprize (= buzunare şi burtă goale) ?
R: în La Brace. Adică pe strada Armenească numărul 8, la o aruncătură de băţ de Universitate.
Şi Nătăfleţul vă recomandă să mergeţi acolo cât încă mai este proaspăt (adicătelea vor să facă impresie bună)!
De ce ne aruncăm aşa ca găina la flegmă în a face astfel de afirmaţii?
Păi ...
* atmosfera este OK; probabil nu prea multe lume ştie încă de el şi este destul de gol, nu te asaltează fumul de ţigară şi zumzetul de gară al discuţiilor aprinse,
R: în La Brace. Adică pe strada Armenească numărul 8, la o aruncătură de băţ de Universitate.
Şi Nătăfleţul vă recomandă să mergeţi acolo cât încă mai este proaspăt (adicătelea vor să facă impresie bună)!
De ce ne aruncăm aşa ca găina la flegmă în a face astfel de afirmaţii?
Păi ...
* atmosfera este OK; probabil nu prea multe lume ştie încă de el şi este destul de gol, nu te asaltează fumul de ţigară şi zumzetul de gară al discuţiilor aprinse,
* mâncarea este bună şi porţiile medii îţi satisfac foamea dacă le combini cu o gustare rece
* personalul este foarte amabil,
* preţurile ...nu prea ştiu cum să le caracterizez; găseşti şi feluri la preţuri mai mici şi la preţuri mai mari, în funcţie de cât de exotice sau autentice sunt ingredientele. O masă în doi - 1 gustare mică, un fel principal şi câte o băutură ajunge undeva pe la 70 de RON.
Nătăfleţul vă recomandă pastele.
Aburi interbelici
Cât încă mai abureşte hai să vă spună Nătăfleţul unde a mâncat săptămâna trecută: Vineri am fost în Interbellico - strada Maria Rosetti, numărul 53.
Având în vedere că este un local mic-mititel şi părerea o vom face la fel!
Interbellico:
- e destul de mic: 8 mese
- decorul: nu prea e interbelic, mai degrabă o amestecătură sărăcăcioasă, separeurile semănând mai degrabă cu un fast-food american decât cu vreo ceva italian sau interbelic, pozele - de duzină, sticlele de oţet balsamic şi lumânările - bleh. Ca plusuri: vitrina frigorifică, tapetul şi lambriurile de lemn.
- personalul &servirea: în număr de 1, nenea cu aer de patron este o prezenţă copleşitoare, ce l-a cam speriat pe Nătăfleţ. Nenea încearcă să fie prietenos şi te face să te simţi deosebit oferindu-ţi toată atenţia lui, dar uneori ai impresia că din secundă în secundă va chema vre-un Mario sau Luigi care o să vină să te ia pe sus şi o să te facă hrană pentru peşti. În concluzie: nu avem nimic de reproşat. La cât de mic este spaţiul ar fi şi culmea să nu facă faţă!
- ce mâncăm: pizza. Pizza este bună, cu crustă subţire. Ingredientele nu dau pe dinafară de originale ce sunt - probabil pentru asta trebuia să comandăm o pizza mai exotică - dar păreau proaspete şi combinate cu gust.
- ce mai mâncam şi e bun-bun: pasteee. Preferatele Poznaşului: Arabiata.
- ce nu mâncăm: risotto. Bleah. Prea multă ceapă - eclipsa totul din farfurie. Şi nu era creamy yet delicious - era cam uscat...
- ce bem: bere bună - nu Ursus sau Peroni adică.
Concluzie: un local fără pretenţii, intim, cu pizza bună şi preţuri mici.
Având în vedere că este un local mic-mititel şi părerea o vom face la fel!
Interbellico:
- e destul de mic: 8 mese
- decorul: nu prea e interbelic, mai degrabă o amestecătură sărăcăcioasă, separeurile semănând mai degrabă cu un fast-food american decât cu vreo ceva italian sau interbelic, pozele - de duzină, sticlele de oţet balsamic şi lumânările - bleh. Ca plusuri: vitrina frigorifică, tapetul şi lambriurile de lemn.
- personalul &servirea: în număr de 1, nenea cu aer de patron este o prezenţă copleşitoare, ce l-a cam speriat pe Nătăfleţ. Nenea încearcă să fie prietenos şi te face să te simţi deosebit oferindu-ţi toată atenţia lui, dar uneori ai impresia că din secundă în secundă va chema vre-un Mario sau Luigi care o să vină să te ia pe sus şi o să te facă hrană pentru peşti. În concluzie: nu avem nimic de reproşat. La cât de mic este spaţiul ar fi şi culmea să nu facă faţă!
- ce mâncăm: pizza. Pizza este bună, cu crustă subţire. Ingredientele nu dau pe dinafară de originale ce sunt - probabil pentru asta trebuia să comandăm o pizza mai exotică - dar păreau proaspete şi combinate cu gust.
- ce mai mâncam şi e bun-bun: pasteee. Preferatele Poznaşului: Arabiata.
- ce nu mâncăm: risotto. Bleah. Prea multă ceapă - eclipsa totul din farfurie. Şi nu era creamy yet delicious - era cam uscat...
- ce bem: bere bună - nu Ursus sau Peroni adică.
Concluzie: un local fără pretenţii, intim, cu pizza bună şi preţuri mici.
Reciclăm! capitolul 1
Pentru că sufăr de o acută lipsă de inspiraţie şi pentru că nu prea am timp, astăzi vom posta despre toate* acele poveşti fără sfărşit care au ajuns etichetate ciornă şi nu au avut niciodată şansa să devină cunoscute şi faimoase ca surorile lor publicate.
(draft 14/09/2009)
Săptămânaaceasta trecută s-a dovedit a fi până astăzi Săptămâna Restaurantelor Dezastru.
Ca orice săptămână S.R.D. începe Luni.
Luni seara Nătăfleţul şi Poznaşul au dat năvală într-un loc căruia îi dădeau târcoale de mult, dar nu au avut ocazia să îl cunoască.
Luni, Casa Pache.
Aşteptări: curte interioară frumoasă, atmosferă de mic Paris.
Găsiri: curte interioară dezastru, meniu subţire, subţire...naşpa.
Deşi pe terasă doar încă o masă mai era ocupată a trebuit să aşteptăm cam mult pentru a fi serviţi. Mâncarea nu a avut nimic excepţional, sub numele pompoase se ascund feluri de cantină decorate cu sclipici.
Miercuri, Restaurant Planet.
Aşteptări: mâncare bună şi eftină
Găsiri: mâncare proastă şi nu prea eftină.
Planet arată şi (cred că) este prototipul perfect al afacerii de după '90. Ştiţi Restaurantele acelea care au numele scrise pe o firmă luminoasă de la Coca-Cola? Nicăieri altundeva pe planeta Pământ acele localuri nu s-ar numi restaurant, dar în Romania ele sunt chiar norma.
Joi, Club Klass
Aşteptări: 0 (zero) - veniserăm să bem
Găsiri: greu de spus.
O seară atât de colorată nu poate fi descrisă doar în câteva cuvinte. Dacă ar fi să încerc totuşi: servire lentă, meniu cu de toate dar îţi cam taie pofta când o vezi pe tanti bucătăreasa că se ridică de la o masă de pe terasă după ce tocmai ai dat comanda şi chelnerul s-a dus să o mâne spre bucătărie, toaletă infectă, local făcut "la plesneală".
Vineri, The Harbor
Aşteptări: mâncare bună
Găsiri: personal nesimţit
Puiul la jar cu sos de muştar merită să rabzi câteva ore. Odată în viaţă, nu mai mult.
*ei, nu chiar toate-toate. Unele sunt prea personale şi încă nu am ajuns la nivelul acela al relaţiei noastre. În plus, cred că au fost scrise doar pentru a fi scrise şi nu pentru a fi citite şi comentate, înţelegeţi?
(draft 14/09/2009)
Săptămâna
Ca orice săptămână S.R.D. începe Luni.
Luni seara Nătăfleţul şi Poznaşul au dat năvală într-un loc căruia îi dădeau târcoale de mult, dar nu au avut ocazia să îl cunoască.
Luni, Casa Pache.
Aşteptări: curte interioară frumoasă, atmosferă de mic Paris.
Găsiri: curte interioară dezastru, meniu subţire, subţire...naşpa.
Deşi pe terasă doar încă o masă mai era ocupată a trebuit să aşteptăm cam mult pentru a fi serviţi. Mâncarea nu a avut nimic excepţional, sub numele pompoase se ascund feluri de cantină decorate cu sclipici.
Miercuri, Restaurant Planet.
Aşteptări: mâncare bună şi eftină
Găsiri: mâncare proastă şi nu prea eftină.
Planet arată şi (cred că) este prototipul perfect al afacerii de după '90. Ştiţi Restaurantele acelea care au numele scrise pe o firmă luminoasă de la Coca-Cola? Nicăieri altundeva pe planeta Pământ acele localuri nu s-ar numi restaurant, dar în Romania ele sunt chiar norma.
Joi, Club Klass
Aşteptări: 0 (zero) - veniserăm să bem
Găsiri: greu de spus.
O seară atât de colorată nu poate fi descrisă doar în câteva cuvinte. Dacă ar fi să încerc totuşi: servire lentă, meniu cu de toate dar îţi cam taie pofta când o vezi pe tanti bucătăreasa că se ridică de la o masă de pe terasă după ce tocmai ai dat comanda şi chelnerul s-a dus să o mâne spre bucătărie, toaletă infectă, local făcut "la plesneală".
Vineri, The Harbor
Aşteptări: mâncare bună
Găsiri: personal nesimţit
Puiul la jar cu sos de muştar merită să rabzi câteva ore. Odată în viaţă, nu mai mult.
*ei, nu chiar toate-toate. Unele sunt prea personale şi încă nu am ajuns la nivelul acela al relaţiei noastre. În plus, cred că au fost scrise doar pentru a fi scrise şi nu pentru a fi citite şi comentate, înţelegeţi?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)