cum funcţionează cronometrele de la metrou.
Mă refer la cele instalate de ceva timp deja în unele staţii (mai ales mama staţiilor - Unirii, în altele nu ştiu dar presupun că sunt?) şi care afişează timpul până la sosirea următorului metrou.
Deci se înfiinţează Nătăfleţul pe peron la Magistrala magică M1 şi aşteaptă metroul. El trebea să ajungă la Costin Georgian care e pe linia cu Republica (M1 - galben). Celălalt metrou alternant ducea la Anghel Saligny (M3 - roşu).
Când a ajuns Nătăfleţul pe peron, următorul metrou anunţat era cel de pe M3, la şi 40. După asta venea unu' bun (M1) la şi 45.
La : 40 se schimbă treaba: M3 este afişat la :41, M1 la :46.
La :41 M3 încă nu e în staţie, se modifică modificarea: e afişat la :42 şi M1 la :47 ev'dent!
La :42 M3 tot nu avenit, omul negru n-a sosit, e afişat la :43, M1 la :48.
La :43 în sfârşit M3 trage la peron.
La faza asta Nătăfleţul se întreabă: care mai este scopul cronometrelor din staţii? Să evidenţieze incompetenţa celor de la Metrorex şi incapacitatea lor de a se ţine de propriul orar?
Poate în cazul staţiilor cu metrouri alternante să te informeze pe ce magistrală circulă următorul tren (deşi face asta şi o voce obosită din difuzoare) pentru că în nici un caz ca să îţi faci programul după mersul metroului.
Se afișează postările cu eticheta aşteptare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aşteptare. Afișați toate postările
despre mâncare şi multe altele
Când eşti pus să faci o alegere ai două căi de a ajunge la o decizie.
Prima ar fi cea mai evidentă dar şi cea mai dificilă: listezi plusurile şi e clar, opţiunea cu cele mai multe plusuri e alegerea finală.
Saaaaaau ...listezi minusurile şi opţiunea cu cele mai puţine minusuri câştigă.
De ce atâta filizofie? Ca să vă introduc în lumea locurilor unde să nu mâncaţi.
Alegerea unui loc potrivit pentru o cină poate fi destul de dificilă, mai ales dacă nu vrei pizza, paste, mici şi mai ales dacă te aflii în Bucureşti. Chiar şi mie îmi este greu să vă recomand un loc pentru o masă simplă, cu ingrediente sănătoase, porţii generoase şi preţuri necondimentate.
Ce nu-mi este însă greu, este să vă recomand unde să nu căutaţi senzaţiile exotice de mai sus.
Nu este primul local de pe listă şi probabil nici ultimul, dar este cel mai recent: Taverna Ibrail, Mântuleasa 40.
Nătăfleţul şi Poznaşul au mai fost în acest loc, însă asta s-a întâmplat mai de demult pe vremea când se numea Hanul cu Bere şi aparent avea şi alţi proprietari. Experienţele nu au fost rele, dar nici demne de menţionat în vreo cronică aşa că Hanul cu Bere/Taverna Ibrail a fost etichetată cu un merge şi pusă pe raft.
A fost luată de pe raft aseară, suflat praful de pe ea şi vizitat.
De la ultima vizită locul nu s-a schimbat, meniul însă da.
Dacă ultima oară când fuseseră pe acolo cei doi eroi ai noştrii s-au înfruptat din preparate numai bune de alăturat la un pahar de bere - carne, carne şi hmmm...carne - cârnăciori, mici, tigăi picante şi pui la ceaun, de data aceasta ne-a întâmpinat un ceva, cum să explic: vroia să fie prietenos - fiecare fel de mâncare avea povestioară, inedit - prin felurile listate, şi puţin mai sus decât media prin preţurile practicate.
Prima chestie care ar fi trebuit să îl dea de gol..Ibrail vine de la Brăila zic ei, vechea Brăilă.
De ce ar fi asta semn rău? întrebaţi
...pentru că, vă răspund, contrar spuselor din popor, căruţa cu proşti nu s-a răsturnat la Caracal, ci la Brăila!
Tot ce iese din Brăila e rău, e prost, e dezastru. Brăila are aceleaşi proprietăţi ca şi câcatul: tot ce atinge se transformă la rândul său în câcat. E ca râia, numai că nu poţi scăpa de ea. Ah, şi contrar zvonurilor împrăştiate de brăileni faleza Dunării la Galaţi e mai tare decât faleza Dunării de la Brăila. De la o poştă, se pişă cu boltă.
Să revenim însă la caprele noastre. A doua chestie: la intrare pe o tăbliţă scrie mare avem bere nefiltrată.
Acuma eu nu ştiu ce beţi voi, cât beţi, pe unde beţi, dar în Bucureşti, în 90% din cazuri, bere nefiltrată însemnă Holsten, la draft. Ei bine, Taverna Ibrail s-a gândit să fie mizeria de 10% pentru care bere nefiltrată înseamnă Paulaner la sticlă de 0, 33. Mdaaaa....nu! Nu, taverna Ibrail, nu eşti mai deosebită că oferi aşa ceva. Eşti mai de câcat. Ok, ok..doar nu e capăt de ţară dacă nu beau bere nefiltrată. Pot bea şi bere normală, da. Ei bine pot, dar nu vreau când tot ce aveţi de oferit e la sticlă de 0,33 cu preţuri de 0,5. Ce e în neregulă cu tine tavernă Ibrail?! s-a umflat hameiu-n tine???
A treia chestie şi miezu': taverna Ibrail se laudă că e o oaza lipoveneasca, raia turceasca, insula greceasca.
Aşadar şi prin urmare, cele trei bucătării sunt pilonul meniului la taverna Ibrail (deşi, la un ochi aruncat la întâmplare, trebuie să observ că în ignoranţa mea nu ştiam că a găti cu sos de soia e profund lipovenesc! cred că mai am de învăţat) şi cităm:
pastrama lui Codin transa-n vin ars, saramura de crap lipoveneasca, frigaruile si cotletele de berbecut puse pe jar ca la turci si ceafa de porc mediteraneana stropita cu cimbru, deliciul docherilor braileni.
Sună bine nu? Nu e meniul zilnic de restaurant obosit şi comunist (i.e. şniţel cu cartofi prăjiţi).
Însă înainte de a continua cu lista mâncărurilor taverna ne invită la masa fara grijile cotidiene si ceva timp la dispozitie.
Aici trebuia să se aprindă un beculeţ mare şi roşu, ok nu mai e beculeţ, e girofar şi e gălăgios şi trezeşte şi cele mai puturoase pisici din siesta de după amiază. Nu însă şi suspiciunile Nătăfleţului. Nu, acestea dorm.
Acuma, suntem noi războinici viteji, curajoşi şi puşi pe fapte măreţe, dar nu ne aruncăm înainte ca berbecu'. Aşa că lăsăm experienţele exotiques pe altă dată şi ne rezumăm la un Anghemacht cu piure, tigaie de ficaţi cu orez de casă şi o tigaie usturată cu cartofi prăjiţi. Simplu nu? Simplu şi uşor de făcut. Uşor adică rapid. Rapid pentru că ne este foame.
Şi ne punem pe aşteptat cu un pahar de bere şi unul de vin în faţă.
Şi aşteptăm.
Şi aşteptăm.
Se termina berea. Mai luăm una. La 0,33 de-abia stinge gâtlejul ars de caniculă şi de foame.
Şi aşteptăm.
Se termină şi paharul de vin. Mai luăm unul, ce naiba, că doar mâncarea fără ceva vinuleţ nu alunecă. Şi mâncarea ar trebui să vină...
Dar nu vine. Pentru că noi încă mai aşteptăm.
Şi mai aşteptăm.
Aşteptăm în total o oră, una oră, o oră întreagă!!! pentru 4-5 bucăţi amărăte de ficăţei de pui, nişte orez nu prea gustos, piure cu caşcaval pe deasupra (wtf is that?!) şi un pumn de cartofi pai cu o masă maronie de mai mult legume decât bucăţi de pui şi porc, şi nici urmă de usturoi. Ah, şi o porţie de mii de scuze.
Ei bine, tavernă Ibrail, poţi să îţi ţii scuzele, să le înmulţeşti, să facă pui, să înflorească, să ce vrei tu, dar noi nu mai călcăm pe la tine.
Am zis.
Prima ar fi cea mai evidentă dar şi cea mai dificilă: listezi plusurile şi e clar, opţiunea cu cele mai multe plusuri e alegerea finală.
Saaaaaau ...listezi minusurile şi opţiunea cu cele mai puţine minusuri câştigă.
De ce atâta filizofie? Ca să vă introduc în lumea locurilor unde să nu mâncaţi.
Alegerea unui loc potrivit pentru o cină poate fi destul de dificilă, mai ales dacă nu vrei pizza, paste, mici şi mai ales dacă te aflii în Bucureşti. Chiar şi mie îmi este greu să vă recomand un loc pentru o masă simplă, cu ingrediente sănătoase, porţii generoase şi preţuri necondimentate.
Ce nu-mi este însă greu, este să vă recomand unde să nu căutaţi senzaţiile exotice de mai sus.
Nu este primul local de pe listă şi probabil nici ultimul, dar este cel mai recent: Taverna Ibrail, Mântuleasa 40.
Nătăfleţul şi Poznaşul au mai fost în acest loc, însă asta s-a întâmplat mai de demult pe vremea când se numea Hanul cu Bere şi aparent avea şi alţi proprietari. Experienţele nu au fost rele, dar nici demne de menţionat în vreo cronică aşa că Hanul cu Bere/Taverna Ibrail a fost etichetată cu un merge şi pusă pe raft.
A fost luată de pe raft aseară, suflat praful de pe ea şi vizitat.
De la ultima vizită locul nu s-a schimbat, meniul însă da.
Dacă ultima oară când fuseseră pe acolo cei doi eroi ai noştrii s-au înfruptat din preparate numai bune de alăturat la un pahar de bere - carne, carne şi hmmm...carne - cârnăciori, mici, tigăi picante şi pui la ceaun, de data aceasta ne-a întâmpinat un ceva, cum să explic: vroia să fie prietenos - fiecare fel de mâncare avea povestioară, inedit - prin felurile listate, şi puţin mai sus decât media prin preţurile practicate.
Prima chestie care ar fi trebuit să îl dea de gol..Ibrail vine de la Brăila zic ei, vechea Brăilă.
De ce ar fi asta semn rău? întrebaţi
...pentru că, vă răspund, contrar spuselor din popor, căruţa cu proşti nu s-a răsturnat la Caracal, ci la Brăila!
Tot ce iese din Brăila e rău, e prost, e dezastru. Brăila are aceleaşi proprietăţi ca şi câcatul: tot ce atinge se transformă la rândul său în câcat. E ca râia, numai că nu poţi scăpa de ea. Ah, şi contrar zvonurilor împrăştiate de brăileni faleza Dunării la Galaţi e mai tare decât faleza Dunării de la Brăila. De la o poştă, se pişă cu boltă.
Să revenim însă la caprele noastre. A doua chestie: la intrare pe o tăbliţă scrie mare avem bere nefiltrată.
Acuma eu nu ştiu ce beţi voi, cât beţi, pe unde beţi, dar în Bucureşti, în 90% din cazuri, bere nefiltrată însemnă Holsten, la draft. Ei bine, Taverna Ibrail s-a gândit să fie mizeria de 10% pentru care bere nefiltrată înseamnă Paulaner la sticlă de 0, 33. Mdaaaa....nu! Nu, taverna Ibrail, nu eşti mai deosebită că oferi aşa ceva. Eşti mai de câcat. Ok, ok..doar nu e capăt de ţară dacă nu beau bere nefiltrată. Pot bea şi bere normală, da. Ei bine pot, dar nu vreau când tot ce aveţi de oferit e la sticlă de 0,33 cu preţuri de 0,5. Ce e în neregulă cu tine tavernă Ibrail?! s-a umflat hameiu-n tine???
A treia chestie şi miezu': taverna Ibrail se laudă că e o oaza lipoveneasca, raia turceasca, insula greceasca.
Aşadar şi prin urmare, cele trei bucătării sunt pilonul meniului la taverna Ibrail (deşi, la un ochi aruncat la întâmplare, trebuie să observ că în ignoranţa mea nu ştiam că a găti cu sos de soia e profund lipovenesc! cred că mai am de învăţat) şi cităm:
pastrama lui Codin transa-n vin ars, saramura de crap lipoveneasca, frigaruile si cotletele de berbecut puse pe jar ca la turci si ceafa de porc mediteraneana stropita cu cimbru, deliciul docherilor braileni.
Sună bine nu? Nu e meniul zilnic de restaurant obosit şi comunist (i.e. şniţel cu cartofi prăjiţi).
Însă înainte de a continua cu lista mâncărurilor taverna ne invită la masa fara grijile cotidiene si ceva timp la dispozitie.
Aici trebuia să se aprindă un beculeţ mare şi roşu, ok nu mai e beculeţ, e girofar şi e gălăgios şi trezeşte şi cele mai puturoase pisici din siesta de după amiază. Nu însă şi suspiciunile Nătăfleţului. Nu, acestea dorm.
Acuma, suntem noi războinici viteji, curajoşi şi puşi pe fapte măreţe, dar nu ne aruncăm înainte ca berbecu'. Aşa că lăsăm experienţele exotiques pe altă dată şi ne rezumăm la un Anghemacht cu piure, tigaie de ficaţi cu orez de casă şi o tigaie usturată cu cartofi prăjiţi. Simplu nu? Simplu şi uşor de făcut. Uşor adică rapid. Rapid pentru că ne este foame.
Şi ne punem pe aşteptat cu un pahar de bere şi unul de vin în faţă.
Şi aşteptăm.
Şi aşteptăm.
Se termina berea. Mai luăm una. La 0,33 de-abia stinge gâtlejul ars de caniculă şi de foame.
Şi aşteptăm.
Se termină şi paharul de vin. Mai luăm unul, ce naiba, că doar mâncarea fără ceva vinuleţ nu alunecă. Şi mâncarea ar trebui să vină...
Dar nu vine. Pentru că noi încă mai aşteptăm.
Şi mai aşteptăm.
Aşteptăm în total o oră, una oră, o oră întreagă!!! pentru 4-5 bucăţi amărăte de ficăţei de pui, nişte orez nu prea gustos, piure cu caşcaval pe deasupra (wtf is that?!) şi un pumn de cartofi pai cu o masă maronie de mai mult legume decât bucăţi de pui şi porc, şi nici urmă de usturoi. Ah, şi o porţie de mii de scuze.
Ei bine, tavernă Ibrail, poţi să îţi ţii scuzele, să le înmulţeşti, să facă pui, să înflorească, să ce vrei tu, dar noi nu mai călcăm pe la tine.
Am zis.
despre:
aşa nu,
aşteptare,
câcat,
de mâncat,
ficaţi,
hanul cu bere,
inacceptabil,
nu,
râie,
ruşine,
taverna ibrail
aripile ei negre
Azi îs supărat, n-am chef de vorbă...
Așa îmi vine mie câteodată. Și staaaau bosumflat și nu zic nica. De fapt și de drept nici eu nu știu de ce mi-s supărat, doar că nu am chef să fiu vesel. Cred că mai degrabă sunt mohorât, amărât, mâhnit, decât supărat. Azi am vorbit cu motanul. La telefon. Cârnăciorul miaună când îl strig. Mă plimbam ca un bezmetic prin casă și urlam ca un retardat la telefon, pe diferite tonuri: Eric, Eeeric, E-ric, Eriiiic. Mda, cred că m-am dilit. Oricum, se vede cine ține la mine. De asta sunt bune animalele domnule, că le dai un șut în fund da' ele tot îți pupă mâna! Păi da' nu? Ar trebui să învățăm și noi câte ceva de la ele.
... poimâine plecăm la München. Poate-mi trece.
Așa îmi vine mie câteodată. Și staaaau bosumflat și nu zic nica. De fapt și de drept nici eu nu știu de ce mi-s supărat, doar că nu am chef să fiu vesel. Cred că mai degrabă sunt mohorât, amărât, mâhnit, decât supărat. Azi am vorbit cu motanul. La telefon. Cârnăciorul miaună când îl strig. Mă plimbam ca un bezmetic prin casă și urlam ca un retardat la telefon, pe diferite tonuri: Eric, Eeeric, E-ric, Eriiiic. Mda, cred că m-am dilit. Oricum, se vede cine ține la mine. De asta sunt bune animalele domnule, că le dai un șut în fund da' ele tot îți pupă mâna! Păi da' nu? Ar trebui să învățăm și noi câte ceva de la ele.
... poimâine plecăm la München. Poate-mi trece.
Port, un port, un port la o mare urbană, vai ce urăsc titlurile
Am fost în The Harbour. Da, cel din Piaţa Amzei. Da, cel despre care umblă vorba că ar fi scump. Da, da ăla cu - umblă iară vorba - personal nesimţit.
A fost bine. A fost bun. Nimic pretenţios.
Preţurile cam la fel ca peste tot (tot = locuri unde pizza, pastele şi salata nu reprezintă 3/4 din meniu).
Am aşteptat puţin cam mult, şi nu mă refer la cele 40 de minute de care am fost informaţi în prealabil că sunt necesare pentru prepararea mâncării comandate, ci la cele 15 pentru două beri...
Chelnerii sunt îmbracaţi amuzant, în temă, păcat că nu au şi mici momente în care să apară cu un mop şi să înceapă să danseze marinăreşte. Şi nici nu vorbesc ca piraţii.
E un loc cam fiţos, dar dacă nu te interesează şi nu eşti complexat nu are importanţă.
Am mâncat pui la jar cu sos de muştar şi cartofi marinăreşti. Delicios. Recomand.
Pentru cine se întreabă cartofii marinăreşti sunt aceeaşi cu cartofii ţărăneşti serviţi în orice restaurant cu specific românesc, sau cartofii ungureşti serviţi în St. George, sau cartofii xxx serviţi într-un restaurant cu specific xxx. Parcă într-un loc am văzut cartofii casei a fi nişte cartofi copţi umpluţi cu diverse chestii, adică excepţie de la regula de-abia enunţată, dar am uitat unde...
Da, poate era de aşteptat să mâncăm ceva mai cu specific, dar peştele nu este numărul unu pe lista preferinţelor noastre. Nici 2, nici 3 ...e undeva pe la coadă, coadă de peşte ...
Vom mai reveni? Nu este exclus.
Am fost daţi peste cap? Neah.
Am observat că e bine să mergi de cel puţin două ori într-un loc ca să-ţi faci o părere clară despre ce şi cum aşa că pe moment nu am decât o concluzie parţială:
The Harbour = aşa şi aşa, nici prea prea, nici foarte foarte.
A fost bine. A fost bun. Nimic pretenţios.
Preţurile cam la fel ca peste tot (tot = locuri unde pizza, pastele şi salata nu reprezintă 3/4 din meniu).
Am aşteptat puţin cam mult, şi nu mă refer la cele 40 de minute de care am fost informaţi în prealabil că sunt necesare pentru prepararea mâncării comandate, ci la cele 15 pentru două beri...
Chelnerii sunt îmbracaţi amuzant, în temă, păcat că nu au şi mici momente în care să apară cu un mop şi să înceapă să danseze marinăreşte. Şi nici nu vorbesc ca piraţii.
E un loc cam fiţos, dar dacă nu te interesează şi nu eşti complexat nu are importanţă.
Am mâncat pui la jar cu sos de muştar şi cartofi marinăreşti. Delicios. Recomand.
Pentru cine se întreabă cartofii marinăreşti sunt aceeaşi cu cartofii ţărăneşti serviţi în orice restaurant cu specific românesc, sau cartofii ungureşti serviţi în St. George, sau cartofii xxx serviţi într-un restaurant cu specific xxx. Parcă într-un loc am văzut cartofii casei a fi nişte cartofi copţi umpluţi cu diverse chestii, adică excepţie de la regula de-abia enunţată, dar am uitat unde...
Da, poate era de aşteptat să mâncăm ceva mai cu specific, dar peştele nu este numărul unu pe lista preferinţelor noastre. Nici 2, nici 3 ...e undeva pe la coadă, coadă de peşte ...
Vom mai reveni? Nu este exclus.
Am fost daţi peste cap? Neah.
Am observat că e bine să mergi de cel puţin două ori într-un loc ca să-ţi faci o părere clară despre ce şi cum aşa că pe moment nu am decât o concluzie parţială:
The Harbour = aşa şi aşa, nici prea prea, nici foarte foarte.
despre:
amzei,
aşa şi aşa,
aşteptare,
de mâncat,
jar,
marinari,
muştar,
pui,
the harbour
Ce [mai] Urăşte Nătăfleţul
Cred că am să inaugurez o nouă categorie de periodice: Ce Urăşte Nătăfleţul, pentru că din ce în ce mai des găsesc motive de dispreţ faţă de semenii mei.
Da, ştiu, nimănui nu-i pasă dar nici mie nu-mi pasă că nu vă pasă!
Şi nu mă enervaţi că vă pun în capul listei!
0. Nătăfleţul urăşte oamenii nepăsători!
1. Nătăfleţul urăşte oamenii care folosesc pungile de cadouri/ cumpărături pe post de sacoşă.
2. Nătăfleţul urăşte oamenii care merg cu caserola cu ciorbă/tocăniţă/ghiveci şi punga de roşii şi castraveţi în mai sus amintitele pungi.
3. Nătăfleţul urăşte să meargă la un restaurant aproape gol şi să i se zică să se aşeze la altă masă, pentru că vedeţi voi..în următoarele 40 de minute-1 oră si-gur o să se umple restaurantul! şi mai ales cu grupuri de fix patru persoane, nu două, nu trei! patru! garantat 100%!
4. Nătăfleţul urăşte să repete comanda chelnerilor fără carnet la ..zece minute după ce a făcut-o prima oară. Oare ce a făcut în acel timp chelnerul? Îşi storcea creierii încercând să-şi amintească ce a refuzat să noteze? Oare şi-a călcat pe suflet şi pe mândrie când şi-a trimis colegul să ia din nou comanda pentru că el este dezordonat? Oare? Oareeee?
Da, ştiu, nimănui nu-i pasă dar nici mie nu-mi pasă că nu vă pasă!
Şi nu mă enervaţi că vă pun în capul listei!
0. Nătăfleţul urăşte oamenii nepăsători!
1. Nătăfleţul urăşte oamenii care folosesc pungile de cadouri/ cumpărături pe post de sacoşă.
2. Nătăfleţul urăşte oamenii care merg cu caserola cu ciorbă/tocăniţă/ghiveci şi punga de roşii şi castraveţi în mai sus amintitele pungi.
3. Nătăfleţul urăşte să meargă la un restaurant aproape gol şi să i se zică să se aşeze la altă masă, pentru că vedeţi voi..în următoarele 40 de minute-1 oră si-gur o să se umple restaurantul! şi mai ales cu grupuri de fix patru persoane, nu două, nu trei! patru! garantat 100%!
4. Nătăfleţul urăşte să repete comanda chelnerilor fără carnet la ..zece minute după ce a făcut-o prima oară. Oare ce a făcut în acel timp chelnerul? Îşi storcea creierii încercând să-şi amintească ce a refuzat să noteze? Oare şi-a călcat pe suflet şi pe mândrie când şi-a trimis colegul să ia din nou comanda pentru că el este dezordonat? Oare? Oareeee?
Va urma
Marile frânte speranţe
...sau Despre la Dud.
Da, aceasta este încă o poveste despre mâncare, locuri de mâncat şi dezamăgiri.
Locul despre care o să vă povestească Nătăfleţul astăzi se numeşte La Dud (strada Speranţei, numărul 7! ce nume de cântec...).
A fost zărit într-o misune de explorare prin apropierea Pieţei Rosetti şi instant a devenit obsesie.
Asta se întâmpla Sâmbătă pe la prânz.
S-au făcut demersurile necesare, s-au uns mecanismele potrivite şi astfel Duminică seara un Nătăfleţ dichisit şi un Poznaş hămesit îşi făceau intrarea pe terasa aşezământului cu monument al naturii în curte!
Puţină documentare îi informase pe eroii noştri că localul se vroia a fi mai mult înspre restaurant decât local cu scop general de băut-poate mâncat şi că piesa de rezistenţă o constituie pastele făcute în casă şi deserturile.
Terasă micuţă dar cochetă, mobilier din lemn si fier forjat (asta e întotdeauna un plus - Nătăfleţul urăşte localurile cu mese şi scaune de plastic, turceşti) cu un aer boem ...până când ţi se desfundă urechile şi eşti agasat de muzica optzecistă.
Trecănd cu vederea acest amănunt...să comandăăăm. Mai întâi de băut că de-abia am avut timp să ne aruncăm ochii pe meniu. Vine şi băutura, ocazie cu care comandăm mâncarea. Vaaai, dar nu avem piept de pui deloc! Săracul Poznaş îşi alege şi el o porţie de paste. Doar sunt făcute în casa!
Nu-i nimic, suntem optimişti, hai să discutăm.
Şi discutăm.
Şi muzica devine enervantă.
Şi paharele se golesc.
Şi mâncarea nu mai vine.
Şi nici un chelner nu ne încântă cu prezenţa ca să putem dezlega misterul acestei lungi aşteptări.
Şi miroase a mici.
Oh, mici! De ce nu i-am văzut în meniu? Trebuia să îmi iau mici!
Şi măncarea nu mai vine.
Doar sunt paste făcute în casa. Deci probabil le fac acum.
Hmmm, pâinea asta uscată, tăiată de dimineaţă, care probabil a stat vreo 8 ore în praf, arată apetisant.
Oare au uitat de noi?
În sfârşit!
Paste carbonara pentru Nătăfleţ şi ravioli cu busuioc şi încă ceva pentru Poznaş...mmm....
...dezastru!
Pastele carbonara numai carbonara nu erau. Zeama albicioasă în care se lăfăiau părea a fi smântână, sare - ioc!, şuculiţa prea grasă şi prea prăjită.
Ravioli? Hahahaha ...mmmm....mda. O masă gelatinoasă cu umplutură dubioasă (nu, nu era carne) ce se lăfăia în nişte ulei şi resturi de roşii. Aromă = zero.
Nu înteleg de ce lumea se fereşte de sare ca de Satana...adică, nimeni nu a spus să abuzăm, dar puţină sare..pentru gust, este obligatorie!
Probabil că bucatarul (sau bucătăreasa) de La Dud a crezut că Nătăfleţul şi Poznaşul sunt la regim, altfel nu se explică o asemenea eroare.
Oricum, să nu mai agonizăm, să punem puctul pe i:
la Dud
- mancarea = nu
- servicii = nu
- atmosfera = nu prea (muzica proastă, nepotrivită cu peisajul)
- bun doar de băut = poate.
Cu o floare nu se face Primăvară şi un local nu poate fi judecat doar dintr-o vizită, dar prima impresie contează şi în cazul La Dud aceasta nu a fost una prea bună.
Da, aceasta este încă o poveste despre mâncare, locuri de mâncat şi dezamăgiri.
Locul despre care o să vă povestească Nătăfleţul astăzi se numeşte La Dud (strada Speranţei, numărul 7! ce nume de cântec...).
A fost zărit într-o misune de explorare prin apropierea Pieţei Rosetti şi instant a devenit obsesie.
Asta se întâmpla Sâmbătă pe la prânz.
S-au făcut demersurile necesare, s-au uns mecanismele potrivite şi astfel Duminică seara un Nătăfleţ dichisit şi un Poznaş hămesit îşi făceau intrarea pe terasa aşezământului cu monument al naturii în curte!
Puţină documentare îi informase pe eroii noştri că localul se vroia a fi mai mult înspre restaurant decât local cu scop general de băut-poate mâncat şi că piesa de rezistenţă o constituie pastele făcute în casă şi deserturile.
Terasă micuţă dar cochetă, mobilier din lemn si fier forjat (asta e întotdeauna un plus - Nătăfleţul urăşte localurile cu mese şi scaune de plastic, turceşti) cu un aer boem ...până când ţi se desfundă urechile şi eşti agasat de muzica optzecistă.
Trecănd cu vederea acest amănunt...să comandăăăm. Mai întâi de băut că de-abia am avut timp să ne aruncăm ochii pe meniu. Vine şi băutura, ocazie cu care comandăm mâncarea. Vaaai, dar nu avem piept de pui deloc! Săracul Poznaş îşi alege şi el o porţie de paste. Doar sunt făcute în casa!
Nu-i nimic, suntem optimişti, hai să discutăm.
Şi discutăm.
Şi muzica devine enervantă.
Şi paharele se golesc.
Şi mâncarea nu mai vine.
Şi nici un chelner nu ne încântă cu prezenţa ca să putem dezlega misterul acestei lungi aşteptări.
Şi miroase a mici.
Oh, mici! De ce nu i-am văzut în meniu? Trebuia să îmi iau mici!
Şi măncarea nu mai vine.
Doar sunt paste făcute în casa. Deci probabil le fac acum.
Hmmm, pâinea asta uscată, tăiată de dimineaţă, care probabil a stat vreo 8 ore în praf, arată apetisant.
Oare au uitat de noi?
În sfârşit!
Paste carbonara pentru Nătăfleţ şi ravioli cu busuioc şi încă ceva pentru Poznaş...mmm....
...dezastru!
Pastele carbonara numai carbonara nu erau. Zeama albicioasă în care se lăfăiau părea a fi smântână, sare - ioc!, şuculiţa prea grasă şi prea prăjită.
Ravioli? Hahahaha ...mmmm....mda. O masă gelatinoasă cu umplutură dubioasă (nu, nu era carne) ce se lăfăia în nişte ulei şi resturi de roşii. Aromă = zero.
Nu înteleg de ce lumea se fereşte de sare ca de Satana...adică, nimeni nu a spus să abuzăm, dar puţină sare..pentru gust, este obligatorie!
Probabil că bucatarul (sau bucătăreasa) de La Dud a crezut că Nătăfleţul şi Poznaşul sunt la regim, altfel nu se explică o asemenea eroare.
Oricum, să nu mai agonizăm, să punem puctul pe i:
la Dud
- mancarea = nu
- servicii = nu
- atmosfera = nu prea (muzica proastă, nepotrivită cu peisajul)
- bun doar de băut = poate.
Cu o floare nu se face Primăvară şi un local nu poate fi judecat doar dintr-o vizită, dar prima impresie contează şi în cazul La Dud aceasta nu a fost una prea bună.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
