Ziua 3 de vacanţă 2

începe dimineata devreme să prindem micul dejun de la hotel.

Citisem pe booking.com (unde am facut rezervarea) că după ce prima serie de haleu se duce lumea nu se prea dereanjează cu aprovizionarea şi ca nişte adevărati căpcăuni ce suntem nu am vrut să pierdem startul, noi dintre toţi oamenii...

Cu o seara înainte am găsit o cafenea drăguţă lânga facultatea de muzică, aşa că după ospăţ ne-am mutat oasele acolo...



Burţile şi minţile puse la cale, ne-am urit din loc pentru a explora ceea ce cu o seară înainte de-abia bâjbâisem pe întuneric. Adică oraşul...

sau cel puţin centrul său, cu case vechi şi arhitectură deosebită. Tîrgu Mureş nu e un oraş mare, dar e drăguţ şi spre deosebire de Bucureşti a ţinut la centrul istoric.



Apoi cetatea





Nu e mare lucru de conservat la ea, dar atât cât este arată bine,



cu vreo patru colţuri/bastioane. Trecem în fugă pe lângă bastionul Croitorilor, unde funcţionează Teatrul Scena ...



În drum spre Bastionul Măcelarilor dăm peste Stăpânul Cetăţii



The Fucking Metaaal Kat! căruia nu-i pasă nici cât coiae subt coadă...



În bastionul Măcelarilor funcţionează, surpriză - surpriză, un alt studio de teatru, Yorik Studio..



cetatea era împânzită de ateliere şi studiouri şi săli de expoziţie ceea ce e o idee destul de deşteaptă din partea autorităţilor, dacă mi se permite observaţia.

Oricum, atâta mers ne-a obosit aşa că după ce încheiem turul de 30 de minute al centrului oraşului, ne aşezăm la o terasă să ne adăpăm cu un sortiment de bere nemaiîntâlnit până acum:



Malteser Weissbier!



Admirăm decorul ingenios ...



Şi ne cărăm peste drum, la hotel să ne odihnim în vederea primei seri (pentru noi, de fapt a treia) de festival.

Acu o să urmeze o gaură mare în relatarea noastră. Am ajuns on the festival grounds pe la orele şapte, dintr-o eroare de citire a programului am ratat Sarmalele Reci şi am aterizat direct la Phoenix. Neinteresant, aşa că am străbatut de 2-3 ori întreg perimetrul festivaluilui observând: multă mâncare cu de toate, berea festivalului = Ciuc (îndoită cu apă la draft, dar aveai şi opţiunea cutie), un colţ artistic unde lumea picta tricouri, un colţ mercantilist cu două trei tarabe cu prostii de talcioc metalist şi colţul cu distracţii - o macara de bungee



şi un sling shot



După ce ne-am răcorit cu niţică bere şi am observat activitatea simultană de pe cele 4 scene, ne-am înfipt la scena principală unde am audiat concertul Europe. După aceea am trecut în fugă pe la scena unde fuma nenea Tricky şi ne-am cărat fără să ne pese de dinozaurii de peste Tisa, aceşti Iris ai Ungariei, Omega.

La întoarcere, în drum spre hotel, am agăţat nişte feti nebune cu care ne-am făcut de cap până spre zori de zi



Aşa am petrecut cea de-a treia zi de vacanţă.

pasta belgica

Cică la noi la cantină se serveşte haleu belgian.

...Sau bucătarii sunt belgieni, nu-mi dau seama, pentru că până acuma nu a fost nici una nici alta.

Una n-a fost pentru că wok de pui, salata tailandeză cu somon, pastele, varza cu cârnaţi, borşul de lobodă, micii şi chiftelele nu sunt belgiene, şi cealaltă nu e pentru că i-am văzut şi auzit pe bucătari şi nici măcar negrul de subt unghii nu era belgian la ei. Serios!

Eu nu ştiu de ce ar trebui să fiu impresionat de faptul că un bucătar a fost la şcoală în Belgia, având în vedere că belgienii sunt faimoşi doar pentru
bere,
napolitane
şi pedofili
şi nu pentru bucătărie, dar mă rog, având în vedere că nu ştiu, o iau de bună. Ce contează unde şi cât de multă pregătire are un bucătar atâta timp cât mâncarea este bună şi gustoasă. Nu contează, nu-i aşa?

Aşa se face că în ultimul timp am pornit pe un meniu aproape complet de paste. De luni până vineri: paste înainte de toate.

Este prea complicat să aleg între cele două feluri de carne şi cele trei garnituri, mai ales că uneori nici nu poţi alege, sunt prea de câcat toate, aşa că pastele ar trebui să fie o alegere sigură. În plus, câtă măiestrie îţi trebuie să fierbi nişte paste şi să le amesteci cu sos?! Nu prea multă. Cam cât un bucătar belgian, aşa.

Deci: meniul săptămânii 5-9 iulie: luni, marţi şi miercuri penne con pollo, joi şi vineri pasta al forno.

Luni: penne, 1% bucăţi de carne de pui şi o zamă albicioasă (nu, nu e smântână, ce-aveţi?! e apa în care au fiert pastele şi care s-a îngroşat de la făină).

Marţi: penne, 1% ardei, 0,2% ciuperci felii din conservă, 1% hmm..ceea ce aş putea cataloga drept cea mai ieftină şi împuţită şuncă presată. Nu, nu de pui, dar mai contează? Ah, şi zamă.

Miercuri: la fel ca Marţi.

Joi, adicătelea azi, o surpriză! pasta al forno s-a transformat pe etichetă în fusili al forno, că în farfurie erau tot penne. Pentru cine nu ştie, penne = tubuleţ, fusili = spirală (da, am verificat pe goagăl). Deci revenim: penne, 1% ardei, 0,5% bucăţi de carne de pui, 1% şuncă presată, zamă portocalie!

Vineri: vineri e de-abia mâine şi sincer, nu mă aştept la vreo deviaţie de la pene cu şuncă şi miros de ardei în zamă albă, dar o să editez postul să vă ţin la curent.

Acuma în schimb, aş vrea să trec în contul zilei de Vineri pastele mâncate vinerea trecută.
Se numeau penne arrabiata şi aveau următoarea compoziţie: fusili, farfalle, spaghete, zamă albă, şuncă de pui, ardei şiiiiii.....porumb! Mmmmmm....

Cum?! Nici urmă de penne sau de sos de tomate cu usturoi = arrabiata ?!

He he he, nătăfleţilor...nu fiţi fraieri, nu faceţi mofturi ...aici vorbim de bucătărie belgiană, nici nu aveţi voi idee câta măiestrie, câta rafinament, câta bătaie de joc...

Eu acuma am o singură nelămurire:

ne cred pe toţi proşti sau nu au resursele necesare să scoată o etichetă nouă pentru fiecare fel de paste?

Nu, nici prin cap nu-mi trece opţiunea că ei sunt proşti şi nesimţiţi. C'est pas possible!

L.E. Şi astăzi, vineri, fusili al forno au fost de fapt penne cu pui şi zamă albă

Sfârşitul nu e bun, mai trebuie lucrat

Stând la o bere cu Poznaşul zilele astea am ţinut să expun un recent studiu al Academiei Nătăfleţe pentru a primi nişte apreciere inversă asupra sa în vederea unei potenţiale publicări aici.

De la bun început trebuie să recunosc că nu a fost prea bine primit subiectul în cauză, pe motiv că nu ar fi prezentat bine.

Prostii, zic eu! Studiul este prea interesant şi o eventuală şlefuire a sa ar dăuna potenţialului de material şoc şi l-ar clasa ca lucrare ştiinţifico-fantastică!

Aşa că, fără prea multe introduceri, să purcedem la expunerea acestui studiu revoluţionar:

condiţia hahalerei* în societatea românească

unde prin hahaleră înţelegem balerină, coardă, fufă, petardă, pupăză, târâtură, zdreanţă penală.

Studiul se bazează pe o activitate observatoristică şi din auzite desfăşurată pe o perioadă de vreo 8-10 ani şi cuprinde o populaţie din două centre urbane reprezentative ale României: capitala şi oraşul reşedinţă judeţ.

Acum ceva timp tot ajungeau pe la ureche Nătăfleţului vorbe cum că româncele sunt femei frumoase şi că dacă mergi pe stradă la tot pasul de împiedici numai de bunăciuni. Acestea erau vorbe de străini sau de localnici umblaţi pe meleaguri străine şi care ar fi putut face astfel o comparaţie între calitatea populaţia de sex feminin a României şi cea a altor ţări.

Auzind aşa ceva, Nătăfleţul şi-a zis: măcar să nu mor prost! Ia să mă uit şi eu, că până acuma nu m-a lovit nimica demn de luat în seamă. Şi s-a uitat. Şi a văzut. A văzut numai femei vulgare şi piţipoance spoite, mai ceva ca o pădure plină de pupeze! Dezamăgire...

Anii au trecut, lumea a crescut.

...şi la tot pasul pe stradă Nătăfleţul a început să se împiedice de creaturi groteşti. Mai nou, oricine poate să fie hahaleră. Orice burtoasă, năsoasă, cur jos, crăcănată, scândură, etc e trendy. Toate naşpetele au început să defileze pe bulevard fără cea mai mică firmitură de simţ al ridicolului! E scandalos!

Nătăfleţul nu înţelege ce se întâmplă.

A devenit atât de disperată populaţia masculină încât acceptă chiar orice din rândurile femelelor?
Au ajuns atât de puternice feministele de sunt împinse toate urâtele în faţă?
Toţi anii de mâncat la McDonalds şi KFC le-au ajuns din urmă?
Nu mai există bogătaşi pentru care să se merite efortul hahalericelii şi care să investească într-o fată cinstită şi talentată?
Chiar nu mai există standarde?

Adică, să fim clar înţeleşi: hahalerele de dinainte erau vulgare, dar măcar arătau bine - se îngrijeau, munceau pentru siluetă, mergeau la cumpărături la Milano, aveau talente de fotomodel, etc. Îşi făceau meseria cu mândrie!

Hahalerele de acum, pe lângă faptul că nu au simţ estetic, arată toate la fel! Se copie una pe alta în prostie. Trist..

Aşa că nu putem decât să ne întoarcem privirea de la fereastră, să ne ştergem lacrima din colţul ochiului şi să dăm vina pe globalizare.

trei uşi mai încolo

De mult nu v-a mai povestit Nătăfleţul aventurile lui şi ale Poznaşului în lumea barurilor şi restaurantelor din Bucureşti.
Nu, nu e pentru că s-a ascuns într-o gaură de şoricel ci pentru că ...locurile nu meritau menţionate?

Oricare ar fi adevăratul motiv în această seară Nătăfleţul s-a hotărât să vă povestească despre ... trrrrâm trrrrâm...

The Legend
strada Colţei numărul 50

Paranteză lungăăă (

Mai ţineţi minte că Vinerea trecută Nătăfleţul v-a spus că se duce în O'Hara să savureze bere nefiltrată?
Ei bine, nu a mai ajuns acolo.
Motivul? Unul foarte simplu: nu mai erau locuri!
Se pare că O'Hara suferă de boala tuturor locuşoarelor foste bune din Centrul Istoric, care odată cu repararea străzilor au devenit mai puţin bune.
Orice aţi zice voi, calitatea unui bar este dată şi de calitatea clienţilor săi şi după dărâmarea schelelor şi dispariţia podeţelor de lemn o gloată de posers, faggots, hippies şi overall losers - please excuse my French! - au invadat localurile mici şi primitoare şi le-au umplut cu fumuri. Şi la propriu şi la figurat.
Deci ce reţinem: că cei doi eroi ai noştri au rămas cu pofta în cui de bere nefiltrată.

Ah, dar Soarta îi favorizează pe cei frumoşi şi isteţi şi aşa se face că ...

)

În seara de graţie Luni, după o luuungă şi extenuantă zi de muncă, Nătăfleţul şi Poznaşul poposesc în localul numit The Legend.

Poziţionarea? Excelentă. În centru, dar totuşi departe de străzile aglomerate şi de şleahta mai sus menţionată.

De pe dinafară lucrurile păreau promiţătoare.
Intrăm. Localul e micuţ. Merge probabil după ideea puţin da bun, decât mult şi prost.
Vreo şase mese sus, jos - unde cică e partea de "club" - nu am ajuns.
Mesele sunt de patru & şase persoane aşa că încape destulă lume cât să nu şuiere vântul dar nici prea multă că după aia e ca în gară şi nu ne mai place.

Primul minus: scaunele sunt cam înalte. Nu, serios! sunt prea înalte aşa că faceţi nişte flotări şi genoflexiuni înainte de a merge acolo ca să fiţi siguri că aveţi destulă forţă să vă aşezaţi.

Odată cazaţi la o masă comfortabilă, ne dăm jos...şi mergem la bar să comandăm ...bere nefiltrată! desigur. Pam-pam!
Încet încet dar sigur se pare că moda berii nefiltrate prinde...ceea ce e de bine, v-o zice Nătăfleţul.
Legenda mai are şi altă bere bună, nedichistă adicătelea - Carlsberg, Tuborg, Guinness & altele şi se zvoneşte că şi vinul fiert este bun, deşi Nătăfleţul şi Poznaşul nu servesc. Preţuri decente.

Muzica - aşa şi aşa.
Aţi încercat vreodată să setaţi genul muzical la o piesă în iTunes? Ei bine, pentru genul muzical iTunes oferă un combo box de unde poţi alege dintr-o serie de genuri consacrate. Unul dintre acestea se intitulează "world". Orice nu este pop, rock, metal, new age, trance, techno, etc ...este...World! Cam aşa şi muzica din Legendă. Nu este rea - că nu o dă pe aberaţii electronice, popeşti sau hiphopăreşti - dar este atât de rock-indie generică încât nu impresionează prin nimic.

Decorul - deşi unii ar putea zice "excepţional" - murale cu vedete şi versuri şi aberaţii, pentru cunoscătorii bodegilor de roacheri nu e nimic deosebit. Şi Freedom are/avea orci cu topoare pe pereţi şi Fri Kultur are tabulaturi ...şi? nu i-a picat nimănui faţa ...

Hai să mai zicem şi de bine: deşi sus era plin şi peste 50% din cei prezenţi fumau, atmosfera era decent respirabilă ceea ce înseamnă că stau bine cu aerisirea.
La un studiu aprofundat s-a constatat că opinia forumaltă mai sus este total greşită. Nu era fum pentru că nu se fuma în draci! deoarece la o vizită ulterioară a fost ..jale.

Acuma iar trebuie să zic de rău dar altfel nu se poate. Toaleta: dezastru. Una singură, unisex, şi aia stricată. Când am dat buzna în cămăruţă că deh, natura cere! m-au întâmpinat doi neni aflaţi în plin proces de dezasamblare a rezervorului. Am fost rugat să revin în 5 minute. Daaa...nu am mai revenit că oricum berea se terminase şi ne era şi foame dar să se ştie că s-a notat. Deci nu.

Hmm..am uitat ceva? Ei dacă vă interesează, daţi şi voi o tura că nu vă pică picioarele ...

Cultură gratis? o să vă întreb

Cum adică? o să întrebaţi
Fri Kultur adică, o să răspundă Nătăfleţul. Strada Vasile Lascar, numărul 66, adică.

Nu e nimic gratis, iar cultura nu prea e de găsit.

Ce găseşti însă e o atmosferă autentică de băruleţ de roacheri, hippies şi alte dubioşenii de astea.

Muzica este 80% bună (+++), atmosfera deocamdată este ok (nu prea are clienţi adicătelea), băutura şi preţurile sunt decente, iar personajele exotice nu lipsesc şi pot fi oricând subiectul unei conversaţii veninoase.

Este locul perfect, fără pretenţii, unde poţi să bei o bere cu prietenii sau să te faci muci cu străinii, fără să trebuiască să te gândeşti la consecinţe.

Un maaare plus pentru toaletele (încă) foarte curate.

Şi vă roagă Nătăfleţul: nu vă îngrămădiţi, lui îi plac barurile goale.

Unde să te duci când îţi este foame,

bate vântul în frigider, n-ai chef de străbătut Bucureştiul şi vrei să nu ai surprize (= buzunare şi burtă goale) ?

R: în La Brace. Adică pe strada Armenească numărul 8, la o aruncătură de băţ de Universitate.

Şi Nătăfleţul vă recomandă să mergeţi acolo cât încă mai este proaspăt (adicătelea vor să facă impresie bună)!

De ce ne aruncăm aşa ca găina la flegmă în a face astfel de afirmaţii?

Păi ...
* atmosfera este OK; probabil nu prea multe lume ştie încă de el şi este destul de gol, nu te asaltează fumul de ţigară şi zumzetul de gară al discuţiilor aprinse,

* mâncarea este bună şi porţiile medii îţi satisfac foamea dacă le combini cu o gustare rece

* personalul este foarte amabil,

* preţurile ...nu prea ştiu cum să le caracterizez; găseşti şi feluri la preţuri mai mici şi la preţuri mai mari, în funcţie de cât de exotice sau autentice sunt ingredientele. O masă în doi - 1 gustare mică, un fel principal şi câte o băutură ajunge undeva pe la 70 de RON.

Nătăfleţul vă recomandă pastele.

abnegaţie

Nătăfleţul: azi n-am scris nimic pe blog. despre ce să scriu?
Poznaşul: despre politică
Nătăfleţul:
Poznaşul: despre întorsul la muncă
Nătăfleţul:
Poznaşul: despre lipsa chefului de întors la muncă
Nătăfleţul:
Poznaşul: despre mercantilismul societăţii
Nătăfleţul: vîtîfî?!

---

Între casa noastră şi casa vecină sunt vreo 5 metri.

Fereastra din camera de zi dă nas în nas cu fereastra de la bucătaria unora: ei văd ce facem noi, noi vedem ce fac ei. Totul într-un mod foarte discret, foarte 'nu mă uit', foarte 'da, privirea mea e întoarsă în direcţia voastră dar eu de fapt mă uit la spate'.

Ah, şi nu avem perdele. Nici noi, nici ei.

---

Mă enervează reclama la BCR, aia cu banca pentru locuinţe. Mă enervează nenea care cumpără tapet. Mă scoate din sărite faţa lui şi faptul că are doi plozi deşi situaţia lui materială nu e prea bună şi că vrea să-şi pună tapet deşi nu are destui bani. Şi eu visez să fiu bancher, dar ...

---

Mă enerveaza reclama la Timişoreana. Aia cu butoiul şi povestea care merge mai departe. Mă enervează de fapt coloana sonoră. De fiecare dată când este difuzată la televizor Poznaşul se apucă şi fluieră în sincron. Fluieră fals, dar el fluieră ...

Salată de varză

Aseară am fost la Lascăr - strada Dimitrie Racoviţă, numărul 18.

Este a treia oară când foamea ne poartă spre acest restaurant. Per total suma experienţelor dă cu plus, dar paharul este foarte foarte aproape să dea pe dinafară. (Asta înseamnă ca data când nu a ieşit bine eclipsează dăţile când a fost bine.)

Pe scurt, că ne copleşesc gândăceii: mâncarea este bună. Nu este excepţională, dar este bună. Porţiile sunt destul de mari şi preţurile sunt medii [4 beri + (2 x fel principal + salată) = vreo 70 lei].

Băutura (a se citi: Berea) e ok. Bagă la înaintare Paulaner ceea ce nu e neapărat rău, ba chiar e inedit şi binevenit pe lângă toate localurile iubitoare de Ursus, Timişoreana şi Peroni [bleah].

Localizarea e ok: zonă destul de boema a Bucureştiului ce-ţi aminteşte de farmecul micului Paris. Departe de aglomeraţia străzilor principale, întotdeauna un plus.

Minusuri, maaaarele minus de fapt: servirea. Da, despre Lascăr era vorba aici (3 & 4).

Comportamentul personalului lasă muuult de dorit.

Pe lângă incidentele relatate anterior toată treaba culminează cu atitudinea nazistă a domnişoarei ajutor de chelner de aseară, care, după ce ridică farfuria şi tacâmurile din faţa Poznaşului - săracul nici nu terminase de înghiţit! - îl întreabă "Mai serviţi salată?" Cu ceeeeee!?! La cât de goală era terasa nu cred că duceau lipsă de veselă şi tacâmuri ...zelul ei nu a avut nici o scuză!

Lascăr. Merge.

Picant

Mai ţineţi minte când Nătăfleţul v-a recomandat un loc unde se mănâncă foarte bine şi destul de ieftin? Locul cu cea mai bună pizza din Bucureşti? Da, este vorba de Cuptorul cu Lemne.

Şi ian ascultaţi aici: Nătăfleţul nu este singurul adevărat care crede acest lucru!

În timp ce Nătăfleţul şi Poznaşul se delectau pe terasă la Cuptorul cu Lemne şi sorbeau cu nesaţ din prima zi de concediu, pe terasă şi-au făcut apariţia vreo 6-7 roacheri.
Şi nu orice fel de roacheri ci chiar domnul Eric Adams în persoană împreună cu al său entourage (din care se pare că face parte şi domnişoara solistă a HollyHell).

Doar atât am avut de raportat.

Ah, ar mai fi şi:
* au comandat cu toţii Ursus (cineva i-a sfătuit prost!)
* Poznaşul e mai înalt decât E.A. sîc sîc sîc!
dar astea sunt doar picanterii pentru paparazzi...

Noutăţi

În mod normal acest post ar fi inclus în categoriile de mâncat şi de băut dar Nătătfleţul este deja sătul de toate dezamăgirile din ultimul timp încât se găndeşte să facă o categorie nouă: aşa nu.

Şi asta pentru că locurile despre care o să vă povestească astăzi au cam umplut paharul Nătăfleţului.

Primele localuri, dar nu cele dintâi - ceva revizuire retrospectivă este necesară - ce onorează cu prezenţa această listă sunt Casa Veche şi Green Hours.

Din categoria ar fi putut fi bun de mâncat dar nu este aşa, doamnelor şi domnilor gurmanzi: Casa Veche.

Amplasament bunicel - se pare că este considerat punctul lor forte şi terasa, da - boemă, da - aerul Bucureştilor Vechi, destul de atrăgătoare sunt părţile pozitive ale restaurantului Casa Veche. Şi cam atât. În rest...

Nătăfleţului nu îi este ruşine să recunoască, el face parte din acea categorie de oameni pentru care berea este băutura ce de cele mai multe ori merge la orice.

Aşa că vă închipuiţi cât de important este ca un local să aibă o listă de beri pentru toate gusturile, şi da, buzunarele.

Acuma ...ştim cu toţii că Nătăfleţul este cam zevzec, dar nu este imbecil şi nici prost de-a binelea încât să dea pe un produs mai mult decât face - şi în Romania de cele mai multe ori acest mai mult decât înseamnă de 2-3 ori mai mult!

Nu ştiu ce părere aveţi voi dar Nătăfleţul nu crede că o sticla de Ciuc la 0,33l valorează 6,5 lei! Şi cu atât mai mult sticla de Heineken la 0,33l nu valorează 8 lei! Deci: minus!

Urmează: serviciile. Aici am putea trage o linie. Nu au fost proaste dar nici bune. Nătăfleţul nu a fost lăsat să aştepte prea mult, dar nici ospătarul nu l-a copleşit cu atenţia sa.

Preparatele...oooh...preparatele! 19.90 de lei pentru două furculiţe de salată? Sosul de gorgonzola - doar o amărâtă de smântână *, legumele sote doar un pumn de legume congelate fierte** - când meniul îmbia la o selecţie între ciuperci, morcovi sau legume asortate, pieptul de pui - două fâşii subţiri de vreo 100 de grame la preţul unui kilogram...?

* De ce? De ce să îţi faci reclamă la preparate cu ingrediente exotice când în mod clar nu o să le pui în farfurie? (Nătăfleţul are o bănuială că este pentru a pune un preţ nejustificat produsului final)
Un mic dicţionar al ingredientelor străine din bucătăriile româneşti:
gorgonzola = smântână,
prosciuto = şuncă,
parmezan = caşcaval,
[deşi nu este exotică, în unele localuri] smântână = făină...

** De ce? De ce bucătarul sau ajutorul de bucătar dintr-un local cu pretenţii de restaurant nu este în stare să înăbuşe niste amărâte de legume într-o alună de unt?

Concluzia ...mai este nevoie să o scriu?

Partea 2: Green Hours merită o poveste numai a ei aşa că fiţi pe fază...vine...

Marile frânte speranţe

...sau Despre la Dud.

Da, aceasta este încă o poveste despre mâncare, locuri de mâncat şi dezamăgiri.

Locul despre care o să vă povestească Nătăfleţul astăzi se numeşte La Dud (strada Speranţei, numărul 7! ce nume de cântec...).

A fost zărit într-o misune de explorare prin apropierea Pieţei Rosetti şi instant a devenit obsesie.

Asta se întâmpla Sâmbătă pe la prânz.

S-au făcut demersurile necesare, s-au uns mecanismele potrivite şi astfel Duminică seara un Nătăfleţ dichisit şi un Poznaş hămesit îşi făceau intrarea pe terasa aşezământului cu monument al naturii în curte!

Puţină documentare îi informase pe eroii noştri că localul se vroia a fi mai mult înspre restaurant decât local cu scop general de băut-poate mâncat şi că piesa de rezistenţă o constituie pastele făcute în casă şi deserturile.

Terasă micuţă dar cochetă, mobilier din lemn si fier forjat (asta e întotdeauna un plus - Nătăfleţul urăşte localurile cu mese şi scaune de plastic, turceşti) cu un aer boem ...până când ţi se desfundă urechile şi eşti agasat de muzica optzecistă.

Trecănd cu vederea acest amănunt...să comandăăăm. Mai întâi de băut că de-abia am avut timp să ne aruncăm ochii pe meniu. Vine şi băutura, ocazie cu care comandăm mâncarea. Vaaai, dar nu avem piept de pui deloc! Săracul Poznaş îşi alege şi el o porţie de paste. Doar sunt făcute în casa!

Nu-i nimic, suntem optimişti, hai să discutăm.
Şi discutăm.
Şi muzica devine enervantă.
Şi paharele se golesc.
Şi mâncarea nu mai vine.
Şi nici un chelner nu ne încântă cu prezenţa ca să putem dezlega misterul acestei lungi aşteptări.
Şi miroase a mici.
Oh, mici! De ce nu i-am văzut în meniu? Trebuia să îmi iau mici!
Şi măncarea nu mai vine.
Doar sunt paste făcute în casa. Deci probabil le fac acum.
Hmmm, pâinea asta uscată, tăiată de dimineaţă, care probabil a stat vreo 8 ore în praf, arată apetisant.
Oare au uitat de noi?
În sfârşit!

Paste carbonara pentru Nătăfleţ şi ravioli cu busuioc şi încă ceva pentru Poznaş...mmm....

...dezastru!

Pastele carbonara numai carbonara nu erau. Zeama albicioasă în care se lăfăiau părea a fi smântână, sare - ioc!, şuculiţa prea grasă şi prea prăjită.

Ravioli? Hahahaha ...mmmm....mda. O masă gelatinoasă cu umplutură dubioasă (nu, nu era carne) ce se lăfăia în nişte ulei şi resturi de roşii. Aromă = zero.

Nu înteleg de ce lumea se fereşte de sare ca de Satana...adică, nimeni nu a spus să abuzăm, dar puţină sare..pentru gust, este obligatorie!

Probabil că bucatarul (sau bucătăreasa) de La Dud a crezut că Nătăfleţul şi Poznaşul sunt la regim, altfel nu se explică o asemenea eroare.

Oricum, să nu mai agonizăm, să punem puctul pe i:
la Dud
- mancarea = nu
- servicii = nu
- atmosfera = nu prea (muzica proastă, nepotrivită cu peisajul)
- bun doar de băut = poate.

Cu o floare nu se face Primăvară şi un local nu poate fi judecat doar dintr-o vizită, dar prima impresie contează şi în cazul La Dud aceasta nu a fost una prea bună.

Ciulama greco - franţuzo - italiană

De mult timp Nătăfleţul nu v-a mai luat într-un tur al locurilor de mâncat din Bucureşti. Cum restanţele sau tot strâns şi Nătăfleţul este oricum prea ocupat să abereze ceva nou... astăzi este ziua voastră norocoasă!

...nu acelaşi lucru putem spune şi despre Nătăfleţ şi ziua de vineri, de săptămâna trecută, când mânat de o foame de lup, Nătăfleţul a cedat tentaţiei şi a mers la Puţin din Tot. Pentru curioşi, Puţin din Tot se găseşte pe bulevardul Pache Protopopescu la numărul 27.

Puţin din Tot e şi restaurant şi pub şi cafenea şi pizzerie şi tot ce vrei. E puţin din toate acestea şi ce e mai important puţin din tot se referă numai la părţile bune pe care ar trebui să le aibă un asemenea loc. Cele rele...abundă!

Să începem cu faptul că localul era cam 30% ocupat şi cu toate acestea dominişoarele care serveau făceau cu greu faţă altfel Nătăfleţul nu îşi explică de ce a fost ignorat de mai multe ori pe parcursul vizitei sale.

Meniul este cam sărăcăcios (dar asta poate pentru că locul nu este un restaurant în toată puterea cuvântului) şi din denumirile pompoase ale felurilor de mâncare te gândeşti că localul se vrea a fi unul cu specific grecesc...

Confuzia devine şi mai mare când în faţă ţi se pune mâncare comandată (fără grabă, dar poate că asta e specificul ...italian?) şi aflii că sub titulatura de pui file cu sos alb şi ciuperci se ascund câteva bucăţele de piept de pui într-o zeamă cu gust puternic de făină - adică ciulama pe româneşte - în care se mai tolănesc şi vreo câteva ciuperci din conservă iar orezul servit ca garnitură (deşi Nătăfleţul nu a comandat una crezând că ciupercile au acest rol!) putea la fel de bine fi cumpărat de la un supermarket din acelea care vând măncare gătită şi încălzit.

Al doilea fel de mâncare servit la Puţin din Tot a fost dichisitul souvlaki de pui, adică pe româneşte: frigărui. Din păcate şi la acest fel garnitura a fost acelaşi orez fără gust şi deci nici la acest capitol nu primeşte plus.

Recapitulare: servirea - groaznică, măncarea - porţii de destul de mici şi nimic care să merite efortul deplasării, preţuri - acceptabile dar poţi mănca în alte locuri mai bine, mai bun şi cu aceeaşi bani.

Notă suplimentară: berea - proastă, din gaşca Ursus!

Singurul detaliu care i-a plăcut Nătăfleţului a fost decorul dar din păcate aceste nu este de ajuns pentru a îl convinge să se mai întoarcă. Cel puţin nu să mănânce. Poate doar pentru o cafea de după-amiază ...

Bomboane lipicioase

Nătăfleţul a hotărât să nu mai tragă mâţa de coadă şi să se pună pe treabă. Adică să vă spună cum a fost la concert la In Flames.

În primul şi primul rând Nătăfleţul trebe să mărturisească că acest concert i-a plăcut mult mai mult decât cel de luna trecută.

Da, da, probabil că majoritatea oamenilor care au fost la concert o să vă spună că a fost nereuşit pentru că:

• s-a ţinut în cort,

• a început cu întârziere şi (probabil din această cauză) recitalul trupelor din deschidere a fost masacrat,
  
• sunetul a fost groaznic
• şi a lipsit al doilea chitarist!
  

Ce are de spus Nătăfleţul despre toate acestea?

Păi ..Nătăfleţul nu e mofturos de felul lui dar este de acord că mutarea concertului în cort nu a fost prea inspirată, dar asta pentru că era foarte cald şi foarte multă lume!

Şi lumea ca lumea ...se agită, se calcă în picioare, transpiră, pute...îţi mai trage un cap în gură când devii prea visător ...etc., etc., etc. .

Nu e cazul să dăm vina pe săracul cort pentru calitatea sunetului! Având în vedere că vorbim despre un concert ce a avut loc în România acesta este by default prost. Ar fi fost demn de menţionat dacă sunetul ar fi fost bun!

A lipsit al doilea chitarist...hmmm, dacă asta este cauza pentru care Nătăfleţului îi era greu să recunoască piesele după instrumentaţie (şi pentru că nu au cântat Behind Space!!!) e într-adevăr strigător la cer!
Dacă nu... Nătăfleţul nu ştie nici măcar cum îi cheamă pe nenii din formaţie şi nu a avut niciodată pretenţii de mare chiţibuşar ...aşa că...

Părţile bune ...Nătăfleţul s-a distrat de minune: a ţopăit, a urlat, a aplaudat şi a dat din cap cât a putut!

Faptul că a dat pe gât vreo 3 beri s-ar putea să aibă o legătură cu felul cum a perceput el întreg evenimentul ...dar foarte puţin probabil!

La final, să pară şi el cronicar serios , Nătăfleţul vă lasă setlistul:

1. Pinball Map
2. Delight and Angers
3. Drifter
4. Colony
5. The Hive
6. Cloud Connected
7. Alias
8. Move through Me
9. Only for the Weak
10. Touch of Red
11. Disconnected
12. Come Clarity
13. The Quiet Place
14. Egonomic
15. Trigger
16. Take this Life
17. My Sweet Shadow.

Conexiuni periculoase

Nătăfleţul: mmm...aş mânca nişte mici!

Poznaşul: da?
de când ?
de ce?

Nătăfleţul: [...] căutam un blog ->
dar nu-l am în history ->
şi ţineam minte că îl găsisem în blogrollul unora ->
dar nu mai ştiam al cui ->
şi am luat toate blogurile pe care le citesc regulat şi am început să cercetez rubrica cu pricina ->
şi la domnul xxxx dau peste blogul domnului zzz ->
(în momentul ăsta ideea iniţială e deja uitată)
şi îmi amintesc că şi pe blogu lu' ăsta mai aruncam un ochi ->
şi intru şi citesc aşa în diagonală ->
şi dau peste un post ->
care se termina cu "de fapt ce încerc să spun este că din când în când mai merg şi o bere, câţiva mici şi cu mult muştar." ->
şi mi-e şi oleac' foame ->
şi..miiiici! mmmmmm ->

vezi cum se fac conexiunile?

Poznaşul: observ