G este pentru Grădina Chinezească

deşi roşu e culoare cu noroc la chinezi, nu de asta e roşie fotografia - nu ştiu eu să setez culorile :)

Grădina Chinezească e undeva pe la Romană. Nici nu prea contează unde mai exact pentru că oricum nu vă recomand să săriți de pe scaun, să vă puneți haina și să mergeți rapid acolo. Nu.

Grădina Chinezească este un resturant nou deschis într-un local vechi. Și anume pe locul mărețului La Berbecu'. Din păcate, pe lângă clădire, Chinese Garden a moștenit și calitatea de a fi - hai să nu zic rău, că aș exagera - neremarcabil! este mai potrivit.

De mult timp nu au mai încercat Nătăflețul și Poznașul ceva nou și se pare că seara aceasta au fost destul de flămânzi și de curajoși ca să atace un loc exotic.

Acu', io nu știu ce așteptări are lumea de la un local cu specific chinezesc, dar Nătăflețul are așteptarea să fie impresionat. Toate filmele cu Cechie Cea și Brus Liii i-au băgat în cap că bucătăria chinezească este ceva spectaculos și că după ce beai un ibric de ceai și mănânci o troacă de orez o să ști să te bați măcar în stilul bețivului. Serios!

 Nu este prima dată când ne delectăm cu bucate chinezești și nici prima dată când suntem dezamăgiți, așă că am început să bănuim că nu ne pricem noi să comandăm ce e bun. Exemplu: ca aperitive am comandat o porție de pachețele de primăvară cu pui și ca fel principal o porție de Pui cu portocală și orez Chinese Garden și o porție de Porc cu urechi de lemn. Până să vină mâncarea ne-am delectat cu ...bere! Da, ştiu, foarte original.

Mâncarea a venit toată odată - deşi pacheţele de primăvară erau clar trecute la aperitiv. Asta e una la mână. Doi ar fi că erau groaznice. Da, îmi dau cu părerea în condiţiile în care a fost prima oară când am mâncat pacheţele de primăvară: erau prea uleioase, mai mult varză decât pui şi ...cam atât. Cred că era şi nişte morcov pe acolo dar nu garantez, poate era de fapt nişte varză prea arsă.

Porc cu urechi de lemn: firmituri de carne de porc date prin ou şi prăjite. Ceva gen omletă. Urechi de lemn: ciperci. Usturoiul, adăugat din belşug ar fi aroma ce a caracterizat cel mai bine acest fel de mâncare. Şi înainte să comenteze cineva ceva: usturoi avem şi noi!

Orezul era orez. Normal. Cu bobul scurt. Cu legume congelate - ameste mexican, mais bien sûr. Aş fi curios să ştiu de când porumbul e parte din bucătaria chinezească. Probabil nu voi afla niciodată. Probabil e mai bine aşa.

Puiul cu portocală: proporţia destul de bună pentru pui-portocală-arahide. De ce arahide? Nu ştiu. Şi asta e un mare mister. Era dulce acrişor, o combinaţie interesantă dar nu de ajuns de impresionantă.

În mare: nu.

Deşi de când am început acest post (01.02.2011 21:54) am mai călcat odată pragul Grădinii, că aşa e omul, nu învaţă niciodată, şi am fost la fel de dezamăgiţi, concluzia originală rămâne.

despre cum am fost noi la Red Angus

poate vă gândiţi că lipsa cronicilor de restaurante + apariţia reţetelor pe blog = apusul unei ere. Era când mergeam măcar odată pe lună într-un loc nou şi vă povesteam dupe aia cum o fost. Era etichetei de mâncat.

Ei bine....hmnu. Pe la restaurante am mai fost, problema a fost pasul doi: scrierea poveştii.

Pentru că azi mi-e lene şi nu am nimic interesant de raportat, o să scot de la naftalină o ciornă începută pe ..16 noiembrie despre o ieşire ce a avut loc cam pe ..5 noiembrie! eh...

Locul unde veţi merge cu noi în această seară este destul de nou în peisajul bucureştean. Se numeşte Red Angus Steakhouse şi este găzduit la numărul 56 pe Strada Franceza, vis-a-vis de Curtea Domnească. Acum ceva timp a fost un resturant algerian-marocan-libanez (all same shit) pe acolo. Sper că Red Angus să aibă o soartă mai bună. Pentru că merită.

Ok, presupun că până acum aţi avut curiozitea să daţi un google search şi să vă aruncaţi un ochi pe situl oamenilor ăştia.

Observaţia număru' 1: Red Angus Steakhouse nu este ieftin.
Dacă vrem să mâncăm vită - şi nu aripioare de pui sau cotlet de porc sau peşte, blasfemie! - preţurile încep undeva pe la 42 de lei şi se termina la oleacă peste 100. Asta e doar carnea. Ne mai trebuie garnitură, ne mai trebuie un sos, o băuturică, poate ne simţim curajoşi şi vrem şi desert şi poate şi o cafea sau încă o băutură ...şi aşa se adună.

Observaţia număru' 2: mâncarea e bună.
Am mâncat un Waterloo Surf and Turf (creveţi yay!) şi o halcă bună de Farmer's Rump Steak. Mod de preparare: mediu. Cum Nătăfleţul şi Poznaşul sunt oameni simpli, de la ţară, bucata moale de carne roz ce se topeşte în gură a fost un şoc culinar. Niciodată nu am mai gustat ceva (în categoria vită) atât de fin şi plin de savoare. Mmmmm....

Observaţia număru' 3: nu ştiu să sugereze o garnitură.
Poate pentru că sunt la început sau pentru că farmecul Nătăfleţului şi al Poznaşului i-a dereglat simţurile, la întrebarea ce garnitură îmi recomandaţi la...? chelneriţa a răspuns e un ton încrezător: Garniturile sunt acolo şi a indicat pagina din meniu cu pixul cu care scria comanda. Daaa...mulţumim de perspicacitate Sherlock!

Observaţia număru' 4: ştiu să servească un vin.

Observaţia număru' 5: ambianţa e cam varză.
Pentru un local ce se vrea un fel de All American Diner ca decor muzica italiană cântată suav în boxe e nu.

Observaţia număru' 6: râşniţa de cafea e zgomotoasă.
Nu ştiu dacă aţi observat vreodată în restaurante momentul când este râşnită cafeaua. Nu? Ei bine, asta se întâmplă cînd procesul are loc undeva departe de urechile oamenilor ce servesc masa. Din păcate nu şi în Red Angus (hei, trebuia să zic şi ceva de rău altfel eram prea cotei!)

La sfârşit am plecat cu burţile pline şi un steguleţ pe o scobitoare.
Poate vom reveni pentru a degusta şi alte preparate din meniu şi pentru a îndoi puţin recenzia asta cam subiectivă.

L.E. [01.04.2011] Update

Fost iarăşi pe la Red Angus. De data aceasta puţin mai populat, în majoritate cu străini (probabil singurii care îţi permit preţurile).

Mâncarea e la fel de bună,
servirea ...hmm..bunicică (deşi nu începători ca ultima dată, nu au dat pe dinafară la a face recomandări),
nu luaţi cheese cake (dezamăgitor).

Un punct în plus: patronul (?) se plimba pe acolo şi făcea conversaţie cam cu fiecare client şi întreba de calitatea mâncării. A spus că de exemplu un domn s-a plâns de mixul de legume şi că vor face tot posibilul să îl schimbe. (E din acela la pungă, congelat). Poate unora nu le place să fie deranjaţi dar mie mi s-a părut interesant că le pasă de ce cred clienţii şi că vor să îşi îmbunătăţească serviciile.

Aburi interbelici

Cât încă mai abureşte hai să vă spună Nătăfleţul unde a mâncat săptămâna trecută: Vineri am fost în Interbellico - strada Maria Rosetti, numărul 53.

Având în vedere că este un local mic-mititel şi părerea o vom face la fel!

Interbellico:
- e destul de mic: 8 mese
- decorul: nu prea e interbelic, mai degrabă o amestecătură sărăcăcioasă, separeurile semănând mai degrabă cu un fast-food american decât cu vreo ceva italian sau interbelic, pozele - de duzină, sticlele de oţet balsamic şi lumânările - bleh. Ca plusuri: vitrina frigorifică, tapetul şi lambriurile de lemn.
- personalul &servirea: în număr de 1, nenea cu aer de patron este o prezenţă copleşitoare, ce l-a cam speriat pe Nătăfleţ. Nenea încearcă să fie prietenos şi te face să te simţi deosebit oferindu-ţi toată atenţia lui, dar uneori ai impresia că din secundă în secundă va chema vre-un Mario sau Luigi care o să vină să te ia pe sus şi o să te facă hrană pentru peşti. În concluzie: nu avem nimic de reproşat. La cât de mic este spaţiul ar fi şi culmea să nu facă faţă!
- ce mâncăm: pizza. Pizza este bună, cu crustă subţire. Ingredientele nu dau pe dinafară de originale ce sunt - probabil pentru asta trebuia să comandăm o pizza mai exotică - dar păreau proaspete şi combinate cu gust.
- ce mai mâncam şi e bun-bun: pasteee. Preferatele Poznaşului: Arabiata.
- ce nu mâncăm: risotto. Bleah. Prea multă ceapă - eclipsa totul din farfurie. Şi nu era creamy yet delicious - era cam uscat...
- ce bem: bere bună - nu Ursus sau Peroni adică.

Concluzie: un local fără pretenţii, intim, cu pizza bună şi preţuri mici.

Salată de varză

Aseară am fost la Lascăr - strada Dimitrie Racoviţă, numărul 18.

Este a treia oară când foamea ne poartă spre acest restaurant. Per total suma experienţelor dă cu plus, dar paharul este foarte foarte aproape să dea pe dinafară. (Asta înseamnă ca data când nu a ieşit bine eclipsează dăţile când a fost bine.)

Pe scurt, că ne copleşesc gândăceii: mâncarea este bună. Nu este excepţională, dar este bună. Porţiile sunt destul de mari şi preţurile sunt medii [4 beri + (2 x fel principal + salată) = vreo 70 lei].

Băutura (a se citi: Berea) e ok. Bagă la înaintare Paulaner ceea ce nu e neapărat rău, ba chiar e inedit şi binevenit pe lângă toate localurile iubitoare de Ursus, Timişoreana şi Peroni [bleah].

Localizarea e ok: zonă destul de boema a Bucureştiului ce-ţi aminteşte de farmecul micului Paris. Departe de aglomeraţia străzilor principale, întotdeauna un plus.

Minusuri, maaaarele minus de fapt: servirea. Da, despre Lascăr era vorba aici (3 & 4).

Comportamentul personalului lasă muuult de dorit.

Pe lângă incidentele relatate anterior toată treaba culminează cu atitudinea nazistă a domnişoarei ajutor de chelner de aseară, care, după ce ridică farfuria şi tacâmurile din faţa Poznaşului - săracul nici nu terminase de înghiţit! - îl întreabă "Mai serviţi salată?" Cu ceeeeee!?! La cât de goală era terasa nu cred că duceau lipsă de veselă şi tacâmuri ...zelul ei nu a avut nici o scuză!

Lascăr. Merge.