E este pentru E bine

Când cresc mare vreau să mă fac arhitect să îmi fac propria casă, frumoasă.

Întâmplător, sau nu, urmăresc câteva bloguri de stil şi design interior. Cred că face parte din bucata aceea a personalităţii mele dacă nu eu, atunci toată lumea oricine ...
as in
dacă eu nu am o casă frumoasă, măcar ei să aibă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu nu pot merge în cutare loc, măcar ei să meargă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu not pot găti aşa ceva, măcar ea să gătească şi să salivez şi eu...

Avem nevoie de mai mulţi oameni de ăştia, creativi, care să (ne) inspire.

Dar nu pentru că o să te uiţi la ei şi la ce au făcut şi o să zici într-o zi şi eu o să...nuuu, nu fiţi proşti, vă amăgiţi!

Revenind la chestia cu casa: am văzut tot felul de case frumoase, majoritatea simple, mici ca suprafaţă dar amenajate astfel încât să pară spaţioase, frumos integrate în natură, fără să fie ostentative şi ne la locul lor într-o poiană din pădure, sau într-o vâlcea de pe munte. Şi m-am gândit, greşit, că într-o zi o să am şi eu destui bani şi puteri supranaturale să îmi contruiesc şi eu o casă de aia.

...dar nu, eu nu o să am niciodată o casă atât de încântătoare, pentru că eu nu sunt arhitect!

Serios, 100% din casele văzute aparţin unor oameni de profesie arhitecţi care ....wait for it ...şi le-au construit singuri!

Adică dacă speram că vreodată o să pot contracta şi eu un nene, o tanti, un oarecare să-mi facă şi mie o casă frumoasă ...

Oamenii fac pentru ei, clar! şi când faci pentru tine dai mereu ce-i mai bun, evident!* deci ce şansă am eu? Zero!

E bine aşa când lumea te pune la locul tău, în băncuţa ta, în cutia ta de chibrituri din beton şi prefabricate, cu mobila ta cumpărată de la IKEA/Mobexpert sau moştenită de la foştii chiriaşi, din sectorul X, ai cod poştal!, te baţi pentru locul de parcare şi magazie, ai T+P+G+F+UM, AC, ai repartitoare şi apometre, plăteşti întreţinerea la o babă la care mereu miroase a varză şi a moarte** şi când deschizi fereastra te încântă ciripit de claxoane şi triluri de tramvaie ...

E bine!



*unless you're Jesus
**sau într-un uscător de la scara/etajul Ţ, unde administratorul ţine pe masă bibelouri vulgare cu tauri futând dansatoare de flamenco - da, m-a marcat!

prima chestie

două chestii am să vă zic şi le zic în ordinea în care mi-au venit.

Prima ar fi că am stat eu aşa şi m-am gândit că poate nu numai suedejii o freacă toată ziua, că poate iarba nu e verde numai de partea cealaltă şi că poate chiar şi capra vecinului mai moare, câteodată.

Adicătelea, de unde să ştiu eu, Nătăfleţ prost, că la noi lumea nu o arde boem prin parcuri, cafenele, terase, la plajă, la umbră, etc., dacă eu oricum stau nouă ore în cuşcă şi nu văd altceva decât muncă?

Păi io când m-am dus acolo m-am dus ca omu' nemuncitor, în concediu, fără griji, fără altă treabă decât să roiesc prin locurile de frecat menta. Iar aici, acasă, în ţărişoara noastră jegoasă, puturoasă, leneşă, mizerabilă şi toate lucrurile spurcate, n-am avut onoarea de a-mi petrece zilele libere şi de a observa românu' între orele 9-19.

...Şi atunci, cum de îndrâznesc eu să trag concluzii de aste pripite cum că la noi în ţară nu curge laptele şi mierea? Doar pentru că nu le-am gustat!? Absurd!

Am dreptate sau am dreptate, ehhhh?

Cu pohta 'n Gură

De câteva săptămâni Nătăfleţul şi Poznaşul au un nou loc secret de mâncat, un loc demn de Carneţelul Galben.

Este un loc care, în cele trei vizite de până acum, nu i-a dezamăgit. Credeţi că e prea devreme ca să vă povestesc despre el sau deja nu mai puteţi de curiozitate?

Trattoria Bocca
Jean Louis Calderon, numărul 41

Da, da, ştiu! unii dintre voi o să zică ah, locul ăla vechi! dar pentru cei doi nehaliţi ai noştri are doar o lună şi trei vizite, deci este tinerel şi ca orice tinerel este plin de speranţă.

Hai să nu o mai lungim că ni se lungesc urechile de foame şi să purcedem la a degusta localul mai sus menţionat.

Trattoria Bocca este în mod evident un local cu specific ...italian.

Poate de aceea bruschettele, pastele şi pizza sunt delicioase!

Pasta Quattro Formaggi - preferatele Nătăfleţului

Nici puiul, gătit fie la gratar, fie tras în unt cu ierburi aromate, şi ascus după o denumire dichisită în italiană (care nu are trebui să vă sperie) nu e de lepădat. Servit cu garnitură de cartofi la cuptor cu rozmarin şi o salată de roşii cu busuioc ..mmm...

De recomandat ar mai fi vita - sub formă de Saltimbocca alla Romana (neapărat alegeţi la garnitură broccoli dat prin unt şi usturoi) şi fructele de mare.

Combinaţi cele de mai sus cu un pahar de vin bun (sau bere, fie!), personal amabil care nu te lasă să aştepţi dar nici nu te sâcâie şi decorul aerisit, cu haine de restaurant, nu de loc făcut să scoată bani din orice ( = amestecul de bar-mâncătorie unde la o masă se bea, se fumează şi se râde zgomotos iar la cealaltă nişte amărâţi încearcă să ducă o furculiţă la gură, le ştiţi...) şi avem o reţetă de succes.

Preţurile sunt cam medii. Dacă nu am subliniat destul până acum, Bocca se vrea a fi un loc unde mâncarea este pe primul loc, cu bucătar dedicat ş' toati celea deci presupun că aşa se justifică preţurile puţintel mai mari decât cele din pizzeria de la colţ.

Orice cronică de local nu este completă la Nătăfleţ dacă nu zice şi de toaletă! Toaleta este ok. Este unisex, dar este curată şi spaţioasă cu vreo 3 (?) compartimente deci nu putem da minus nici aici.

Hmmm..hai că o să îi deochi dacă mai continui aşa. Într-o seară erau nişte familii cu copchii pe acolo şi ăia făceau tărăboi! Nţ nţ nţ Şi alte două dăţi era cam gol ...ah, şi o dată le-a sărit CDul cu muzică! groaznic! Vedeţi? am zis şi de rău!

Hai poftă bună!

L.E. [2011]
Să nu uităm desertul suprem: cheesecake!

În Aprilie 2011 s-a hotărât că cel mai bun cheescake din Bucureşti se mănâncă în Bocca.

Cultură gratis? o să vă întreb

Cum adică? o să întrebaţi
Fri Kultur adică, o să răspundă Nătăfleţul. Strada Vasile Lascar, numărul 66, adică.

Nu e nimic gratis, iar cultura nu prea e de găsit.

Ce găseşti însă e o atmosferă autentică de băruleţ de roacheri, hippies şi alte dubioşenii de astea.

Muzica este 80% bună (+++), atmosfera deocamdată este ok (nu prea are clienţi adicătelea), băutura şi preţurile sunt decente, iar personajele exotice nu lipsesc şi pot fi oricând subiectul unei conversaţii veninoase.

Este locul perfect, fără pretenţii, unde poţi să bei o bere cu prietenii sau să te faci muci cu străinii, fără să trebuiască să te gândeşti la consecinţe.

Un maaare plus pentru toaletele (încă) foarte curate.

Şi vă roagă Nătăfleţul: nu vă îngrămădiţi, lui îi plac barurile goale.

Unde să te duci când îţi este foame,

bate vântul în frigider, n-ai chef de străbătut Bucureştiul şi vrei să nu ai surprize (= buzunare şi burtă goale) ?

R: în La Brace. Adică pe strada Armenească numărul 8, la o aruncătură de băţ de Universitate.

Şi Nătăfleţul vă recomandă să mergeţi acolo cât încă mai este proaspăt (adicătelea vor să facă impresie bună)!

De ce ne aruncăm aşa ca găina la flegmă în a face astfel de afirmaţii?

Păi ...
* atmosfera este OK; probabil nu prea multe lume ştie încă de el şi este destul de gol, nu te asaltează fumul de ţigară şi zumzetul de gară al discuţiilor aprinse,

* mâncarea este bună şi porţiile medii îţi satisfac foamea dacă le combini cu o gustare rece

* personalul este foarte amabil,

* preţurile ...nu prea ştiu cum să le caracterizez; găseşti şi feluri la preţuri mai mici şi la preţuri mai mari, în funcţie de cât de exotice sau autentice sunt ingredientele. O masă în doi - 1 gustare mică, un fel principal şi câte o băutură ajunge undeva pe la 70 de RON.

Nătăfleţul vă recomandă pastele.

Lucian

Sună telefonul.
Mă uit pe ecran: număr necunoscut. Deşi împotriva principiilor mele, răspund.

Eu: da?
Telefonul: bip bip biiiiiiiip.

Buuuun.

Las telefonul jos şi dau să continui munca.

Sună telefonul.
Mă uit pe ecran: acelaşi număr ca înainte. Măi, dacă insistă înseamnă că e important!
Răspund.

Eu: da?
pauză
Telefonul: cine-i? Lucian?
Eu: nu, greşeală.
Telefonul: bine ..scuze...

Închide.

Bine? Bineee??? Adică cum "bine..."?

Ceva de genul "Bine, te iert că eşti proprietarul telefonului tău şi îţi scuz impertinenţa de a nu fii altcineva. Fie, treacă de la mine!"

Unii oameni...