Cu pohta 'n Gură

De câteva săptămâni Nătăfleţul şi Poznaşul au un nou loc secret de mâncat, un loc demn de Carneţelul Galben.

Este un loc care, în cele trei vizite de până acum, nu i-a dezamăgit. Credeţi că e prea devreme ca să vă povestesc despre el sau deja nu mai puteţi de curiozitate?

Trattoria Bocca
Jean Louis Calderon, numărul 41

Da, da, ştiu! unii dintre voi o să zică ah, locul ăla vechi! dar pentru cei doi nehaliţi ai noştri are doar o lună şi trei vizite, deci este tinerel şi ca orice tinerel este plin de speranţă.

Hai să nu o mai lungim că ni se lungesc urechile de foame şi să purcedem la a degusta localul mai sus menţionat.

Trattoria Bocca este în mod evident un local cu specific ...italian.

Poate de aceea bruschettele, pastele şi pizza sunt delicioase!

Pasta Quattro Formaggi - preferatele Nătăfleţului

Nici puiul, gătit fie la gratar, fie tras în unt cu ierburi aromate, şi ascus după o denumire dichisită în italiană (care nu are trebui să vă sperie) nu e de lepădat. Servit cu garnitură de cartofi la cuptor cu rozmarin şi o salată de roşii cu busuioc ..mmm...

De recomandat ar mai fi vita - sub formă de Saltimbocca alla Romana (neapărat alegeţi la garnitură broccoli dat prin unt şi usturoi) şi fructele de mare.

Combinaţi cele de mai sus cu un pahar de vin bun (sau bere, fie!), personal amabil care nu te lasă să aştepţi dar nici nu te sâcâie şi decorul aerisit, cu haine de restaurant, nu de loc făcut să scoată bani din orice ( = amestecul de bar-mâncătorie unde la o masă se bea, se fumează şi se râde zgomotos iar la cealaltă nişte amărâţi încearcă să ducă o furculiţă la gură, le ştiţi...) şi avem o reţetă de succes.

Preţurile sunt cam medii. Dacă nu am subliniat destul până acum, Bocca se vrea a fi un loc unde mâncarea este pe primul loc, cu bucătar dedicat ş' toati celea deci presupun că aşa se justifică preţurile puţintel mai mari decât cele din pizzeria de la colţ.

Orice cronică de local nu este completă la Nătăfleţ dacă nu zice şi de toaletă! Toaleta este ok. Este unisex, dar este curată şi spaţioasă cu vreo 3 (?) compartimente deci nu putem da minus nici aici.

Hmmm..hai că o să îi deochi dacă mai continui aşa. Într-o seară erau nişte familii cu copchii pe acolo şi ăia făceau tărăboi! Nţ nţ nţ Şi alte două dăţi era cam gol ...ah, şi o dată le-a sărit CDul cu muzică! groaznic! Vedeţi? am zis şi de rău!

Hai poftă bună!

L.E. [2011]
Să nu uităm desertul suprem: cheesecake!

În Aprilie 2011 s-a hotărât că cel mai bun cheescake din Bucureşti se mănâncă în Bocca.

Salată de varză

Aseară am fost la Lascăr - strada Dimitrie Racoviţă, numărul 18.

Este a treia oară când foamea ne poartă spre acest restaurant. Per total suma experienţelor dă cu plus, dar paharul este foarte foarte aproape să dea pe dinafară. (Asta înseamnă ca data când nu a ieşit bine eclipsează dăţile când a fost bine.)

Pe scurt, că ne copleşesc gândăceii: mâncarea este bună. Nu este excepţională, dar este bună. Porţiile sunt destul de mari şi preţurile sunt medii [4 beri + (2 x fel principal + salată) = vreo 70 lei].

Băutura (a se citi: Berea) e ok. Bagă la înaintare Paulaner ceea ce nu e neapărat rău, ba chiar e inedit şi binevenit pe lângă toate localurile iubitoare de Ursus, Timişoreana şi Peroni [bleah].

Localizarea e ok: zonă destul de boema a Bucureştiului ce-ţi aminteşte de farmecul micului Paris. Departe de aglomeraţia străzilor principale, întotdeauna un plus.

Minusuri, maaaarele minus de fapt: servirea. Da, despre Lascăr era vorba aici (3 & 4).

Comportamentul personalului lasă muuult de dorit.

Pe lângă incidentele relatate anterior toată treaba culminează cu atitudinea nazistă a domnişoarei ajutor de chelner de aseară, care, după ce ridică farfuria şi tacâmurile din faţa Poznaşului - săracul nici nu terminase de înghiţit! - îl întreabă "Mai serviţi salată?" Cu ceeeeee!?! La cât de goală era terasa nu cred că duceau lipsă de veselă şi tacâmuri ...zelul ei nu a avut nici o scuză!

Lascăr. Merge.

La zi

Marţi am ieşit în oraş. Şi am mâncat în oraş, la restaurant.

Acum vom face o paranteză.

(Există câteva locuri pe Internetz unde un om curios poate afla despre localurile din Bucureşti [în special] şi astfel, împuternicit de Cunoaştere, poate profita la maxim de timpul său.

Majoritatea acestori locuri au însă o problemă: nu sunt la zi.

Adică, ce mă interesează pe mine că acum 3 ani, în localul X se mânca bine? Acum, în 2 luni roata se poate întoarce şi un local bun să devină de câcat, să nu mai spun în 1-2-3 ani!

Ar fi frumos ca domnii şi domniţele cronicari să mai dea pe acolo pe la 6 luni aşa să vadă care e treaba. Nătăfleţul de exemplu a avut o experienţă foarte neplăcută într-un loc foarte lăudat, chiar şi cu aşteptările minime pe care şi le făcuse ...)

Acuma, când ţi-e foame ce faci? Experimentezi şi te duci într-un loc unde nu ştii la ce să aştepţi sau mergi undeva unde ştii din experienţă că mâncarea e pe gustul tău?

Varianta 2 pentru 70 de lei vă rog!

Şi aşa am ajuns în St. George, restaurantul cu specific unguresc de pe strada Franceză.

Să fie faptul că ultimele 3-4 dăţi când am fost acolo nu ne-au mai servit cu aperitive din partea casei? Sau poate faptul că de când s-a terminat reabilitarea străzii din ce în ce mai multă lume a găsit drumul spre uşile sale? Nu o să ştim niciodată ... ceea ce ştim cu siguranţă însă este faptul că St. George nu mai este ce a fost şi asta sărind peste uşoara indolenţă a chelnerilor şi faptul că atmosfera a devenit una mediocră!

Simplu şi la obiect: mâncare proastă care nu prea merita banii, ca să o zicem cât mai pe înţelesul tuturor.

Poate toamna şi aerul rece vor alunga învălmăşeala de mofturi şi capricii ce a pus stăpânire pe Centrul Vechi şi lucrurile se vor schimba în mai bine.

...deşi n-am auzit niciodată să se întâmple asta!

Meh

Uneori ai o zi bună.
Şi pentru că te bucuri de ea dar nu stai să contemplezi ceea ce faci o uiţi, o treci cu vederea.
Şi după aceea ai o zi proastă.
Dar de data asta frustrarea şi supărarea persistă.

Da, Nătăfleţul ştie că vă spune acum lucruri prea bine cunoscute dar simte că îi este mai bine dacă o face.
Nu vrea să fie nici filozof, nici victimă, nici nimic. Vrea să fie Nătăfleţ şi atât.

---

Şi a fost şi sfârşit de săptămână şi Nătăfleţul a fost în multe locuri, unele mai frumoase, altele mai urâte, altele meh.

La Dud - capitolul poate fi încheiat. Verdict: groaznic! Ce să ne mai ascundem: nu sunt în stare să facă nişte piept de pui de ce li s-ar da încă o şansă cu un fel mai pretenţios (şi exagerat de scump!) cum ar fi pieptul de raţă? Lasa-mă domnule cu aerele astea ...

La Motoare - doar un alt loc făcut cu investiţii minime unde se poate bea bere la suprapreţ în Bucureşti, atmosferă hippie - metal - şi celelalte, varianta "de vară" a Lăptăriei lui Enache, dă bine să fii văzut acolo dacă te crezi non-conformist.

Cool Cat - o casă cu grafitti pe pereţi şi bean bags pe jos (o altă investiţia minimă, da), o budă infectă, o barmaniţă care arată bine, Cuba Libre excelentă, berea - Ursus & Peroni meh, mda probabil (dar mai mult sigur!) un junkies joint (official chillout place)...da' noi suntem inocenţi şi închidem un ochi...

Lente - ah, Lente ...mica gemă a verii trecute, micul secret al după amiezelor însorite în curtea cu viţă de vie şi ceaiuri cu gheaţă delicioase, personalul amabil ...totul s-a dus la baie. Nevoia de clientelă sau poate nevoia de a se conforma cu "tot ce este bun ţine puţin" ...cine ştie...

Que Pasa - un fel de Fata Morgana a barurilor bune. Dragoste la prima ascultare - muzica excelentă de fiecare dată numai că domnişoara era mofturoasă şi prefera să îşi aleagă pretendenţii aşa că după o serie de uşi trântite în nas s-a renunţat la a o mai curta.
O sclipire de moment şi ne regăsim pe terasa întunecată şi tăcută a barului. Mda, afară nu se auzea muzica, meniul pe lângă faptul că nu era prea generos - pe jumătatea lipsea din magazii ...dezamăgire ...măcar au renovat toaleta!

raită pe la Street Delivery ...mare densitate de hipioţi şi gură cască aşa că s-a decis că e mai bine să nu li se îngroaşe rândurile,

...şi o goană după cipici pentru Domniţă. Dar asta este o altă poveste pe care v-a spus-o ea deja, nu are rost să ne mai repetăm.

Marile frânte speranţe

...sau Despre la Dud.

Da, aceasta este încă o poveste despre mâncare, locuri de mâncat şi dezamăgiri.

Locul despre care o să vă povestească Nătăfleţul astăzi se numeşte La Dud (strada Speranţei, numărul 7! ce nume de cântec...).

A fost zărit într-o misune de explorare prin apropierea Pieţei Rosetti şi instant a devenit obsesie.

Asta se întâmpla Sâmbătă pe la prânz.

S-au făcut demersurile necesare, s-au uns mecanismele potrivite şi astfel Duminică seara un Nătăfleţ dichisit şi un Poznaş hămesit îşi făceau intrarea pe terasa aşezământului cu monument al naturii în curte!

Puţină documentare îi informase pe eroii noştri că localul se vroia a fi mai mult înspre restaurant decât local cu scop general de băut-poate mâncat şi că piesa de rezistenţă o constituie pastele făcute în casă şi deserturile.

Terasă micuţă dar cochetă, mobilier din lemn si fier forjat (asta e întotdeauna un plus - Nătăfleţul urăşte localurile cu mese şi scaune de plastic, turceşti) cu un aer boem ...până când ţi se desfundă urechile şi eşti agasat de muzica optzecistă.

Trecănd cu vederea acest amănunt...să comandăăăm. Mai întâi de băut că de-abia am avut timp să ne aruncăm ochii pe meniu. Vine şi băutura, ocazie cu care comandăm mâncarea. Vaaai, dar nu avem piept de pui deloc! Săracul Poznaş îşi alege şi el o porţie de paste. Doar sunt făcute în casa!

Nu-i nimic, suntem optimişti, hai să discutăm.
Şi discutăm.
Şi muzica devine enervantă.
Şi paharele se golesc.
Şi mâncarea nu mai vine.
Şi nici un chelner nu ne încântă cu prezenţa ca să putem dezlega misterul acestei lungi aşteptări.
Şi miroase a mici.
Oh, mici! De ce nu i-am văzut în meniu? Trebuia să îmi iau mici!
Şi măncarea nu mai vine.
Doar sunt paste făcute în casa. Deci probabil le fac acum.
Hmmm, pâinea asta uscată, tăiată de dimineaţă, care probabil a stat vreo 8 ore în praf, arată apetisant.
Oare au uitat de noi?
În sfârşit!

Paste carbonara pentru Nătăfleţ şi ravioli cu busuioc şi încă ceva pentru Poznaş...mmm....

...dezastru!

Pastele carbonara numai carbonara nu erau. Zeama albicioasă în care se lăfăiau părea a fi smântână, sare - ioc!, şuculiţa prea grasă şi prea prăjită.

Ravioli? Hahahaha ...mmmm....mda. O masă gelatinoasă cu umplutură dubioasă (nu, nu era carne) ce se lăfăia în nişte ulei şi resturi de roşii. Aromă = zero.

Nu înteleg de ce lumea se fereşte de sare ca de Satana...adică, nimeni nu a spus să abuzăm, dar puţină sare..pentru gust, este obligatorie!

Probabil că bucatarul (sau bucătăreasa) de La Dud a crezut că Nătăfleţul şi Poznaşul sunt la regim, altfel nu se explică o asemenea eroare.

Oricum, să nu mai agonizăm, să punem puctul pe i:
la Dud
- mancarea = nu
- servicii = nu
- atmosfera = nu prea (muzica proastă, nepotrivită cu peisajul)
- bun doar de băut = poate.

Cu o floare nu se face Primăvară şi un local nu poate fi judecat doar dintr-o vizită, dar prima impresie contează şi în cazul La Dud aceasta nu a fost una prea bună.

Pauză de masă

Ca să nu mai staţi cu farfuria goală şi gura căscată Nătăfleţul o să vă povestească astăzi despre un loc unde se mănâncă bine, fără pretenţii de mare restaurant sau scuze de fast-food obosit.

Acest loc salvator de burţi goale are un nume simplu şi autentic: Cuptorul cu Lemne, şi se găseşte pe bulevardul Pache Protopopescu la numărul 63.

Nătăfleţul a halit aici pizza - poate cea mai bună din Bucureşti, şi pui cu legume pe grătar şi nişte cartofi lipicios de delicioşi cu brânză.

Până acum singurul defect al localului se pare a fi faptul că e destul de aglomerat, dar asta nu e neapărat un lucru rău - numai atunci când se ajunge la întârzieri şi nesimţiri.

Ciulama greco - franţuzo - italiană

De mult timp Nătăfleţul nu v-a mai luat într-un tur al locurilor de mâncat din Bucureşti. Cum restanţele sau tot strâns şi Nătăfleţul este oricum prea ocupat să abereze ceva nou... astăzi este ziua voastră norocoasă!

...nu acelaşi lucru putem spune şi despre Nătăfleţ şi ziua de vineri, de săptămâna trecută, când mânat de o foame de lup, Nătăfleţul a cedat tentaţiei şi a mers la Puţin din Tot. Pentru curioşi, Puţin din Tot se găseşte pe bulevardul Pache Protopopescu la numărul 27.

Puţin din Tot e şi restaurant şi pub şi cafenea şi pizzerie şi tot ce vrei. E puţin din toate acestea şi ce e mai important puţin din tot se referă numai la părţile bune pe care ar trebui să le aibă un asemenea loc. Cele rele...abundă!

Să începem cu faptul că localul era cam 30% ocupat şi cu toate acestea dominişoarele care serveau făceau cu greu faţă altfel Nătăfleţul nu îşi explică de ce a fost ignorat de mai multe ori pe parcursul vizitei sale.

Meniul este cam sărăcăcios (dar asta poate pentru că locul nu este un restaurant în toată puterea cuvântului) şi din denumirile pompoase ale felurilor de mâncare te gândeşti că localul se vrea a fi unul cu specific grecesc...

Confuzia devine şi mai mare când în faţă ţi se pune mâncare comandată (fără grabă, dar poate că asta e specificul ...italian?) şi aflii că sub titulatura de pui file cu sos alb şi ciuperci se ascund câteva bucăţele de piept de pui într-o zeamă cu gust puternic de făină - adică ciulama pe româneşte - în care se mai tolănesc şi vreo câteva ciuperci din conservă iar orezul servit ca garnitură (deşi Nătăfleţul nu a comandat una crezând că ciupercile au acest rol!) putea la fel de bine fi cumpărat de la un supermarket din acelea care vând măncare gătită şi încălzit.

Al doilea fel de mâncare servit la Puţin din Tot a fost dichisitul souvlaki de pui, adică pe româneşte: frigărui. Din păcate şi la acest fel garnitura a fost acelaşi orez fără gust şi deci nici la acest capitol nu primeşte plus.

Recapitulare: servirea - groaznică, măncarea - porţii de destul de mici şi nimic care să merite efortul deplasării, preţuri - acceptabile dar poţi mănca în alte locuri mai bine, mai bun şi cu aceeaşi bani.

Notă suplimentară: berea - proastă, din gaşca Ursus!

Singurul detaliu care i-a plăcut Nătăfleţului a fost decorul dar din păcate aceste nu este de ajuns pentru a îl convinge să se mai întoarcă. Cel puţin nu să mănânce. Poate doar pentru o cafea de după-amiază ...

Sare şi Piper

Pentru că nu s-a întâmplat nimic deosebit astăzi, Nătăfleţul o să folosească această ocazie să vă spună o poveste de demult. Cam de Vineri, aşa de veche e povestea aceasta.

Vineri Nătăfleţul a servit masa în oraş. Pentru că nu avea chef de surprize Nătăfleţul a deschis Carneţelul Galben şi a ales un loc de pe deja celebra listă a locurilor de mâncat. Aşa a ajuns Nătăfleţul pe undeva prin zona Victoriei, pe strada Luterană, într-un local numit Sale e Pepe.

Iniţial local preţuit - pentru că este mai greu de găsit şi deci mai puţin aglomerat şi pentru că poţi servi o cafea de după-amiază fără să fii stresat - Sale e Pepe a ţinut neapărat să ilustreze zicala "toate lucrurile bune au un sfârşit" şi a făcut acest lucru în modul cel mai dezamăgitor:

• au schimbat berea. Nu au stat niciodată bine la acest capitol (Carlsberg & Silva Brună fiind de negăsit în meniu) dar măcar alternativele (Heineken, Beck's, Stella) erau decente. Ei bine, prea decente se pare pentru că au fost scoase din meniu şi înlocuite de gaşca Ursus şi prietenul lor overrated & overpriced Peroni.
• în condiţiile în care localul este ocupat cam în proporţie de 70-80% servirea nu mai face faţă
• porţiile sunt parcă prea mici pentru preţurile care au fost mărite recent

Un lucru a rămas bun, bun pe jumătate: pizza şi-a păstrat blatul potrivit de subţire şi bogăţia de ingrediente din topping, dar parcă tot nu face banii ceruţi.