Astăzi am vrut să achiziționez niște șnururi de mărțișoare pentru un mic proiect la care lucrez.
Preț: 1 leu șnurul.
Ori am părăsit eu de mult sfera realității ori cineva nu are simțul absurdului. Cum poți cere 1 leu pe un șnur?!?
Păi automat dacă m-aș hotărî să îmi comercializez rezultatele muncii ar trebui să pornesc de la peste 1 leu. 1 leu să-mi scot investiția în șnur, 50 de bani profitul...și munca mea de urs harnic, făcută cu mâna și pictată cu pensule de coadă de bursuc?
Bine, e inutil să spun că eu nu-mi voi vinde roadele muncii, dar mă simt prost (as in imbecil) că eu nu sunt în stare să-mi apreciez munca la adevarata valoare și alții încearcă să se îmbogățească vânzând rahat poleit. Îmi dau seama că eu nu aș rezista în lumea asta dacă ar fi să creez ca să mănânc.
Se afișează postările cu eticheta profit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta profit. Afișați toate postările
ţ ţ ţ ţ
Am nevoieee de atenŢie.
Şi am nevoie de motivaŢie.
Şi am nevoie de o raŢă de lemn de la magazinul chinezesc.
...Şi de nişte ingheŢată!
Pentru prima problemă mi-am făcut cont pe faţăcarte şi am trântit cea mai bună poză a mea de anul trecut. Evident, între timp nu mai arăt la fel, dar de ce aş fi pus o poză urâtă?
Am văzut oameni care fac şi aşa. Adică pun o poză cu ei şi - probabil - gândesc că sinceritatea o să compenseze pentru lipsa frumuseţii.
Nu, nu, nu. Deci nu!
Timp de doi ani am citit cu devotament blogul cuiva.
A fost primul meu blog - da, până în 2008 am locuit sub pământ! - şi îl preţuiam foarte mult, mai ales că după ce am adunat vreo alte câteva bloguri în ghiozdănel el continua să domnească peste ele prin calitatea scrierilor.
Şi uite că astă toamnă, autorul blogului se hotărăşte să-i schimbe hainele şi cu acea ocazie a trântit şi ditamai autoportretul spre admirare.
Acum, la fiecare accesare, când încerc să citesc povestea săptămânală, faţa hidoasă a autorului mă bântuie din partea dreaptă-sus şi nu-mi dă pace! Nu mai simt aceeaşi plăcere, nu mai simt entuziasmul de dinainte, ba chiar mă gândesc că nu gândeam când îl preţuiam atât de mult.
Da, sunt superficial. Şi ce?
Pentru a doua problemă: o frec. Nu fac nimica. De fapt, fac ceva. L-am intitulat
Studiul are la bază bine-cunoscutul proces gnomic:
1) că nu mă îndoiesc de succesul său şi
2) că mă aştept la rezultate uimitoare!
StaŢi pe fază să aflaŢi rezultatele...
Şi am nevoie de motivaŢie.
Şi am nevoie de o raŢă de lemn de la magazinul chinezesc.
...Şi de nişte ingheŢată!
Pentru prima problemă mi-am făcut cont pe faţăcarte şi am trântit cea mai bună poză a mea de anul trecut. Evident, între timp nu mai arăt la fel, dar de ce aş fi pus o poză urâtă?
Am văzut oameni care fac şi aşa. Adică pun o poză cu ei şi - probabil - gândesc că sinceritatea o să compenseze pentru lipsa frumuseţii.
Nu, nu, nu. Deci nu!
Timp de doi ani am citit cu devotament blogul cuiva.
A fost primul meu blog - da, până în 2008 am locuit sub pământ! - şi îl preţuiam foarte mult, mai ales că după ce am adunat vreo alte câteva bloguri în ghiozdănel el continua să domnească peste ele prin calitatea scrierilor.
Şi uite că astă toamnă, autorul blogului se hotărăşte să-i schimbe hainele şi cu acea ocazie a trântit şi ditamai autoportretul spre admirare.
Acum, la fiecare accesare, când încerc să citesc povestea săptămânală, faţa hidoasă a autorului mă bântuie din partea dreaptă-sus şi nu-mi dă pace! Nu mai simt aceeaşi plăcere, nu mai simt entuziasmul de dinainte, ba chiar mă gândesc că nu gândeam când îl preţuiam atât de mult.
Da, sunt superficial. Şi ce?
Pentru a doua problemă: o frec. Nu fac nimica. De fapt, fac ceva. L-am intitulat
Studiu de Comportament.
Acest Studiu de Comportament are ca obiectiv stabilirea unor chestii care să îl mulţumească pe Nătăfleţ, să îl satisfacă, să îl facă să zică "Da, dom'le, astăzi am făcut ceva!".Studiul are la bază bine-cunoscutul proces gnomic:
Faza 1: nimic
Faza 2: ???
Faza 3: profit!
şi poate de aceea trebuie să recunoscFaza 2: ???
Faza 3: profit!
1) că nu mă îndoiesc de succesul său şi
2) că mă aştept la rezultate uimitoare!
StaŢi pe fază să aflaŢi rezultatele...
La zi
Marţi am ieşit în oraş. Şi am mâncat în oraş, la restaurant.
Acum vom face o paranteză.
(Există câteva locuri pe Internetz unde un om curios poate afla despre localurile din Bucureşti [în special] şi astfel, împuternicit de Cunoaştere, poate profita la maxim de timpul său.
Majoritatea acestori locuri au însă o problemă: nu sunt la zi.
Adică, ce mă interesează pe mine că acum 3 ani, în localul X se mânca bine? Acum, în 2 luni roata se poate întoarce şi un local bun să devină de câcat, să nu mai spun în 1-2-3 ani!
Ar fi frumos ca domnii şi domniţele cronicari să mai dea pe acolo pe la 6 luni aşa să vadă care e treaba. Nătăfleţul de exemplu a avut o experienţă foarte neplăcută într-un loc foarte lăudat, chiar şi cu aşteptările minime pe care şi le făcuse ...)
Acuma, când ţi-e foame ce faci? Experimentezi şi te duci într-un loc unde nu ştii la ce să aştepţi sau mergi undeva unde ştii din experienţă că mâncarea e pe gustul tău?
Varianta 2 pentru 70 de lei vă rog!
Şi aşa am ajuns în St. George, restaurantul cu specific unguresc de pe strada Franceză.
Să fie faptul că ultimele 3-4 dăţi când am fost acolo nu ne-au mai servit cu aperitive din partea casei? Sau poate faptul că de când s-a terminat reabilitarea străzii din ce în ce mai multă lume a găsit drumul spre uşile sale? Nu o să ştim niciodată ... ceea ce ştim cu siguranţă însă este faptul că St. George nu mai este ce a fost şi asta sărind peste uşoara indolenţă a chelnerilor şi faptul că atmosfera a devenit una mediocră!
Simplu şi la obiect: mâncare proastă care nu prea merita banii, ca să o zicem cât mai pe înţelesul tuturor.
Poate toamna şi aerul rece vor alunga învălmăşeala de mofturi şi capricii ce a pus stăpânire pe Centrul Vechi şi lucrurile se vor schimba în mai bine.
...deşi n-am auzit niciodată să se întâmple asta!
Acum vom face o paranteză.
(Există câteva locuri pe Internetz unde un om curios poate afla despre localurile din Bucureşti [în special] şi astfel, împuternicit de Cunoaştere, poate profita la maxim de timpul său.
Majoritatea acestori locuri au însă o problemă: nu sunt la zi.
Adică, ce mă interesează pe mine că acum 3 ani, în localul X se mânca bine? Acum, în 2 luni roata se poate întoarce şi un local bun să devină de câcat, să nu mai spun în 1-2-3 ani!
Ar fi frumos ca domnii şi domniţele cronicari să mai dea pe acolo pe la 6 luni aşa să vadă care e treaba. Nătăfleţul de exemplu a avut o experienţă foarte neplăcută într-un loc foarte lăudat, chiar şi cu aşteptările minime pe care şi le făcuse ...)
Acuma, când ţi-e foame ce faci? Experimentezi şi te duci într-un loc unde nu ştii la ce să aştepţi sau mergi undeva unde ştii din experienţă că mâncarea e pe gustul tău?
Varianta 2 pentru 70 de lei vă rog!
Şi aşa am ajuns în St. George, restaurantul cu specific unguresc de pe strada Franceză.
Să fie faptul că ultimele 3-4 dăţi când am fost acolo nu ne-au mai servit cu aperitive din partea casei? Sau poate faptul că de când s-a terminat reabilitarea străzii din ce în ce mai multă lume a găsit drumul spre uşile sale? Nu o să ştim niciodată ... ceea ce ştim cu siguranţă însă este faptul că St. George nu mai este ce a fost şi asta sărind peste uşoara indolenţă a chelnerilor şi faptul că atmosfera a devenit una mediocră!
Simplu şi la obiect: mâncare proastă care nu prea merita banii, ca să o zicem cât mai pe înţelesul tuturor.
Poate toamna şi aerul rece vor alunga învălmăşeala de mofturi şi capricii ce a pus stăpânire pe Centrul Vechi şi lucrurile se vor schimba în mai bine.
...deşi n-am auzit niciodată să se întâmple asta!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)