Am aşa o lene. Mă termină, mă epuizează. Vreau să reuşesc, vreau să încep să fac ceva, dar nu pot.
Cică să lupt, să nu mă dau bătut. Da' dacă mi-e lene..cum să lupt? Că dacă aş putea lupta nu mi-ar mai fi lene, nu?
Şi-mi vine să mă întind, să mă lăţesc, să închid ochii..
Mi-e lene şi sufăr.
Se afișează postările cu eticheta lene. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lene. Afișați toate postările
Prima Cafea pe Balcon
o să îmi fie dor de casa asta ...
Lad os købe det hus
Begynde at gro
Lissom voksende mennesker
(Vi er vel voksne mennesker?)
Vi ved jo ingenting om ingenting...
C este pentru Cine
mă fute de dimineaţă de la ora 7:45? Lenea mă fute!
Oh vai Nătăfleţule ce limbaj...eu nu o să mai citesc blogul tău dacă continui aşa...
Mare brânză!
Oh vai Nătăfleţule ce limbaj...eu nu o să mai citesc blogul tău dacă continui aşa...
Mare brânză!
N este de la Noutăţi despre Ninsoare
Ieri pe la amiază, îmi tulbură somnul de la birou o epistolă. Electronică. E de la frate-miu.
Mesajul conţinea 0 cuvinte şi un ataşament:
Concluzie: când afară ninge, mâţelor nu le pasă.
Mulţumesc pentru atenţie!
Mesajul conţinea 0 cuvinte şi un ataşament:
 |
| the I don't give a flying fuck kitten |
Concluzie: când afară ninge, mâţelor nu le pasă.
Mulţumesc pentru atenţie!
B este pentru B-Nu
B - Nu am chef de muncă astăzi.
Trebuie atâtea lucruri încăt mă simt descurajat.
Ştiu că sunt pentru mine, pentru binele meu, dar am impresia că nu o să reuşesc niciodată.
Sunt prea multe şi eu sunt prea mic. Iar astea sunt probleme de om mare, de om bătrân, de om bolnav, de om cu bani, de om cu ţeluri, cu scopuri, cu obligaţii, cu nevoi.
Şi ştiu că unele din ele sunt seminţe, că rezolvarea lor va atrage după sine alte n trebuie şi asta îmi taie tot cheful şi tot avântul.
Nu am avut chef de muncă nici ieri.
Cred că mâine va fi la fel.
Nu prea am chef de nimic, să fiu sincer.
De unde lenea asta cronică? Habar nu am.
Problema e că nu e bine. Nu e bine la muncă, nu e bine acasă, nu e bine pentru mine.
Trebuie să merg la alergolog.
Trebuie să-mi caut un kinetoterapeut.
Trebuie să-mi schimb ochelarii.
Trebuie să merg la dentist.
Trebuie să mă tund.
Trebuie să comand laptopul
şi tableta grafică
Trebuie să-mi schimb abonamentul la telefonul mobil (20 MMS-uri lunare...zău aşa?! Nici măcar nu am telefonul configurat să trimită MMS-uri!)
Trebuie să mă interesez de instructor pentru lecţii de condus şi de şcoală de şoferi.
Trebuie să-mi fac card de plăţi online şi
cont de paypal.
Trebuie să mă hotărăsc ce fac cu cariera mea inexistentă.
Trebuie să get my shit together.
Trebuie să devin mai curajos, să apăr şi să lupt pentru ce este al meu. Dreptul meu. (Sună cheesy dar e legat de faptul că la muncă îi cam las pe unii să facă ce vor cu mine şi cu timpul meu liber.)
Trebuie să învăţ să spun Nu.
(rezoluţii pentru 2011)
Trebuie atâtea lucruri încăt mă simt descurajat.
Ştiu că sunt pentru mine, pentru binele meu, dar am impresia că nu o să reuşesc niciodată.
Sunt prea multe şi eu sunt prea mic. Iar astea sunt probleme de om mare, de om bătrân, de om bolnav, de om cu bani, de om cu ţeluri, cu scopuri, cu obligaţii, cu nevoi.
Şi ştiu că unele din ele sunt seminţe, că rezolvarea lor va atrage după sine alte n trebuie şi asta îmi taie tot cheful şi tot avântul.
deci sâmbătă
am fost în plimbare prin Herăstrău să observăm cum vine toamna.
De fapt Planul era să închiriem nişte biciclete şi să-i dăm la pedală, dar fiind prea puturoşi, până să ajungem noi s-au dat mai toate bicicletele! aşa că am rămas să dăm la picior.
O fost o zi călduţă şi cu soare, deloc ca zilele ce au urmat.
Poate simţind asta nişte orătănii pufoase s-au târât de prin tufişuri şi cotloane şi s-au tolănit la Soare, înmagazinând cât mai multă căldură.
Vă rog rog eu să nu mă turnaţi lu' domnu Eric ...
Dacă aş fi avut un motan gri, ca ăsta, i-aş fi zis Oliver. Cum nu cred că dumnealui are vre-un nume de acum încolo va fi cunoscut lumii ca Domnul Oliver!
De fapt Planul era să închiriem nişte biciclete şi să-i dăm la pedală, dar fiind prea puturoşi, până să ajungem noi s-au dat mai toate bicicletele! aşa că am rămas să dăm la picior.
O fost o zi călduţă şi cu soare, deloc ca zilele ce au urmat.
Poate simţind asta nişte orătănii pufoase s-au târât de prin tufişuri şi cotloane şi s-au tolănit la Soare, înmagazinând cât mai multă căldură.
Vă rog rog eu să nu mă turnaţi lu' domnu Eric ...
Dacă aş fi avut un motan gri, ca ăsta, i-aş fi zis Oliver. Cum nu cred că dumnealui are vre-un nume de acum încolo va fi cunoscut lumii ca Domnul Oliver!
Academic
Recomandarea lu' domn Profesor Eric
despre cum să vă petreceţi o după-amiază de Caturday perfectă
despre cum să vă petreceţi o după-amiază de Caturday perfectă
Stare
Astăzi Nătăfleţul este vesel ca un pisoi şi vrea să împartă asta cu voi.
Dar pisicile nu sunt vesele, mormăie Poznaşul, ele sunt mai supărate aşa de felul lor.
Minciuni, îi răspunde Nătăfleţul. Sunt vesele, sunt cele mai vesele, doar că sunt prea leneşe să o arate.
Dar pisicile nu sunt vesele, mormăie Poznaşul, ele sunt mai supărate aşa de felul lor.
Minciuni, îi răspunde Nătăfleţul. Sunt vesele, sunt cele mai vesele, doar că sunt prea leneşe să o arate.
Cele mai bune locuri în care nu am fost: partea I - Café Amnezia
Cele mai bune locuri în care nu am fost sunt un fel de Fată Morgana a hoinărelilor urbane.
Sunt acele localuri care te atrag doar prin nume, prin renume, printr-o uşă misterioasă, printr-un perete desenat, prin înălţimea zidurilor de care sunt înconjurate.
Întămplător, numele primului loc bun unde nu am fost începe cu litera A, aşa cum îi şade bine unui început.
Café Amnezia, fosta stradă a Artelor, la numărul 6, acum strada Sfinţii Apostoli, numărul 21.
Mirobolant, nu? Până şi strada este o amintire a unei alte străzi, poate uitată, poate nu.
Deşi la prima vedere poate fi confundată cu o bodegă ordinară, la un studiu aprofundat şi dezbrăcat de prejudecăţi Amnezia poartă o nuanţă specială de Altfel.
Café Amnezia este un loc modest, fără pretenţii, unde poţi savura o cafea şi o apă minerală ore întregi aşteptând ca după-amiaza să-şi târâie oasele leneşe de pe scenă şi să facă loc nopţii ce de-abia aşteaptă să te primească în braţele ei decadente şi graţioase.
În Café Amnezia se fumează. Destul de mult.
Vedeţi voi, Amnezia este locul unde se adună cei cu suflet (dar nu şi profesie!) de artist, neînţeleşii, filosofii moderni, boemii societăţii secrete bucureştene.
Odată ce ai atins stadiul de personalitate nu mai ai ce căuta în Amezia. Biletul de intrare în cafenea este mizeria, neîmplinirea.
Aşa se face că personaje incomplete trag cu sete din ţigaretele subţiri ca şi cum la capătul celor 3 minute de dorinţă carbonizată se găseşte afirmarea, umplând cu fumul lor cotloanele cafenelei şi ungherele viselor rătăcitoare.
Muzica! Ah, da ..muzica!
Muzica este întotdeauna în surdină, atât pentru a nu eclipsa discuţiile aprinse dintre minţile flămânde, cât şi pentru a lăsa loc să crească gândurilor vreunui visător amnezic căci muzica bună e precum apa pentru plante. Dacă e prea multă, planta putrezeşte. Daca e prea puţină, planta flămânzeşte.
Muzica bună hrăneşte!
În încheiere, cum altfel, o dilemă: oare chiar aşa este? Oare vom afla vreodată cum este în Café Amnezia sau vom trece visători pe lângă uşa ei, temători să nu risipim închipuirea primei impresii?
Sunt acele localuri care te atrag doar prin nume, prin renume, printr-o uşă misterioasă, printr-un perete desenat, prin înălţimea zidurilor de care sunt înconjurate.
Întămplător, numele primului loc bun unde nu am fost începe cu litera A, aşa cum îi şade bine unui început.
Café Amnezia, fosta stradă a Artelor, la numărul 6, acum strada Sfinţii Apostoli, numărul 21.
Mirobolant, nu? Până şi strada este o amintire a unei alte străzi, poate uitată, poate nu.
Deşi la prima vedere poate fi confundată cu o bodegă ordinară, la un studiu aprofundat şi dezbrăcat de prejudecăţi Amnezia poartă o nuanţă specială de Altfel.
Café Amnezia este un loc modest, fără pretenţii, unde poţi savura o cafea şi o apă minerală ore întregi aşteptând ca după-amiaza să-şi târâie oasele leneşe de pe scenă şi să facă loc nopţii ce de-abia aşteaptă să te primească în braţele ei decadente şi graţioase.
În Café Amnezia se fumează. Destul de mult.
Vedeţi voi, Amnezia este locul unde se adună cei cu suflet (dar nu şi profesie!) de artist, neînţeleşii, filosofii moderni, boemii societăţii secrete bucureştene.
Odată ce ai atins stadiul de personalitate nu mai ai ce căuta în Amezia. Biletul de intrare în cafenea este mizeria, neîmplinirea.
Aşa se face că personaje incomplete trag cu sete din ţigaretele subţiri ca şi cum la capătul celor 3 minute de dorinţă carbonizată se găseşte afirmarea, umplând cu fumul lor cotloanele cafenelei şi ungherele viselor rătăcitoare.
Muzica! Ah, da ..muzica!
Muzica este întotdeauna în surdină, atât pentru a nu eclipsa discuţiile aprinse dintre minţile flămânde, cât şi pentru a lăsa loc să crească gândurilor vreunui visător amnezic căci muzica bună e precum apa pentru plante. Dacă e prea multă, planta putrezeşte. Daca e prea puţină, planta flămânzeşte.
Muzica bună hrăneşte!
În încheiere, cum altfel, o dilemă: oare chiar aşa este? Oare vom afla vreodată cum este în Café Amnezia sau vom trece visători pe lângă uşa ei, temători să nu risipim închipuirea primei impresii?
Mi-e lene
Da, mi-e lene.
Acum ceva timp scopul meu în viaţă a devenit să fiu primul link la căutare pe gugăl după mi-e lene. În prezent n-am avut răbdare să ajung decât la pagina 12 şi nu m-am găsit.
Am căutat numai pagini în română şi nimic.
Am căutat numai în bloguri: nici o firmitură de Nătăfleţ.
Nu este corect: sunt cel mai leneş om în viaţă, cu blog*! şi merit să fiu recunoscut de comunitatea internautică!
Credeam că este de ajuns să fiu eu însămi pentru a-mi atinge ţelurile, dar Intrawebului nu-i pasă de asta, aşa că trebuie să fac un efort, să mă detaşez de personalitatea mea, să-mi încalc principiile ca să mă bage în seamă. Oare ce am să fac? Oare ce?
*cel mai leneş om în viaţă este Poznaşul, dar el nu are blog! deci nu există...
Acum ceva timp scopul meu în viaţă a devenit să fiu primul link la căutare pe gugăl după mi-e lene. În prezent n-am avut răbdare să ajung decât la pagina 12 şi nu m-am găsit.
Am căutat numai pagini în română şi nimic.
Am căutat numai în bloguri: nici o firmitură de Nătăfleţ.
Nu este corect: sunt cel mai leneş om în viaţă, cu blog*! şi merit să fiu recunoscut de comunitatea internautică!
Credeam că este de ajuns să fiu eu însămi pentru a-mi atinge ţelurile, dar Intrawebului nu-i pasă de asta, aşa că trebuie să fac un efort, să mă detaşez de personalitatea mea, să-mi încalc principiile ca să mă bage în seamă. Oare ce am să fac? Oare ce?
*cel mai leneş om în viaţă este Poznaşul, dar el nu are blog! deci nu există...
La sfârşitul zilei tot la fel se cheamă
Nu ştiu despre voi, da' Nătăfleţul cam aşa se simte. Cu observaţia că toată apa asta pe care pluteşte el se cheamă muncă...
Un Mic Secret
aşa, între noi leneşii:
Nătăfleţul a găsit scuza ideală pentru starea generală de apatie, lipsa chefului de muncă şi tăiatul de frunze la câini!
Sunteţi gata???
Nătăfleţul a găsit scuza ideală pentru starea generală de apatie, lipsa chefului de muncă şi tăiatul de frunze la câini!
Sunteţi gata???
Ne-Mo-Ti-Va-Re!
Singurătatea e mai bună când nu eşti de unul singur
A venit momentul unui post serios.
Un post despre una din cele mai actuale probleme ale societăţii moderne: singurătatea.
V-aţi aşezat vreodată să faceţi un bilanţ:
Poate nu chiar atât de oficial dar în mod sigur aţi facut-o. Şi nu a ieşit prea bine, nu?
Ei bine, Nătăfleţul este aici să vă ajute! Da, nici nu ne aşteptam la mai puţin din partea lui, aşa minunat cum este.
După ce veţi termina de citit acest post veţi putea pune un mic + în lista voastră de relaţii. Sub acest + veţi adăuga un nume, simplu şi expresiv: Bostan.
Bostan este un motan ( = are coaie!)
Bostan este roşcat şi are capul mare ( = de unde şi numele!)
Bostan este patron ( = peste două potăi blege, un cocoş, vreo 5 găini şi o pensiune).
Bostan nu este motan de casă. El este fiul munţilor şi codrilor ( = pensiunea e la munte).
Bostan nu cerşeşte mâncare, mâncarea îi este oferită.
Bostan nu cere atenţie, are prea mult şarm pentru a putea fi ignorat.
Mai jos aveţi câteva fotografii cu Bostan pentru a fi siguri că îl recunoaşteţi când îl veţi întâlni.
Primul contact. Bostan doarme.
Printre ciupiturile de ureche, pis-pisuri şi aparate de fotografiat bagate subt nas Bostan încearcă să doarmă.
Bostan se hotărăşte să investigheze problema şi să afle de ce nu este lăsat să doarmă.
Bostan doarme, iar.
Un post despre una din cele mai actuale probleme ale societăţii moderne: singurătatea.
V-aţi aşezat vreodată să faceţi un bilanţ:
câţi prieteni am,
câte cunoştinţe am pierdut pentru că nu am ţinut legătura,
câte persoane noi am cunoscut în ultima lună?
câte cunoştinţe am pierdut pentru că nu am ţinut legătura,
câte persoane noi am cunoscut în ultima lună?
Poate nu chiar atât de oficial dar în mod sigur aţi facut-o. Şi nu a ieşit prea bine, nu?
Ei bine, Nătăfleţul este aici să vă ajute! Da, nici nu ne aşteptam la mai puţin din partea lui, aşa minunat cum este.
După ce veţi termina de citit acest post veţi putea pune un mic + în lista voastră de relaţii. Sub acest + veţi adăuga un nume, simplu şi expresiv: Bostan.
Bostan este un motan ( = are coaie!)
Bostan este roşcat şi are capul mare ( = de unde şi numele!)
Bostan este patron ( = peste două potăi blege, un cocoş, vreo 5 găini şi o pensiune).
Bostan nu este motan de casă. El este fiul munţilor şi codrilor ( = pensiunea e la munte).
Bostan nu cerşeşte mâncare, mâncarea îi este oferită.
Bostan nu cere atenţie, are prea mult şarm pentru a putea fi ignorat.
Mai jos aveţi câteva fotografii cu Bostan pentru a fi siguri că îl recunoaşteţi când îl veţi întâlni.
Primul contact. Bostan doarme.
Printre ciupiturile de ureche, pis-pisuri şi aparate de fotografiat bagate subt nas Bostan încearcă să doarmă. 
Bostan se hotărăşte să investigheze problema şi să afle de ce nu este lăsat să doarmă.
Bostan doarme, iar.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)