Se afișează postările cu eticheta indiferenţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta indiferenţă. Afișați toate postările

important

Acum câtva minute am primit următorul mesaj electronic:

From: Richard Pin King
Sent: Tuesday, September 28, 2010 5:34 PM
To:
Subject: rugaminte

Dragi colegi,

Fetita unui prieten al meu a fost diagnosticata cu cancer. Are nevoie urgent de o suma mai mare de bani.
Daca se poate sa o ajutam ar fi extraordinar. Mai multe detalii la:

http://alea-alea.com

Ma iertati pentru indrazneala.

Multumesc,
Dick


fază la care, eu, care de-abia acu' 15 minute încheiasem sesiunea de umblat brambura pe Internets, dau Reply to ALL, ataşez următoarea imagine

Cyanide and Happiness, a daily webcomic
Cyanide & Happiness @ Explosm.net

pe care în prealabil am modificat-o în Paint şi am băgat "textul lu Dick" în loc de "I cant find my son"

şi apăs Send!

şi după aia stau şi mă minunez de cât de măreaţă a fost replica mea! Merit o statuie!




şi după aia mă trezesc :(

Ciocolată cu lămâie

Acum ceva timp (7 martie a.c.) am fost la Chocolat, numai că în loc să ne rezumăm la a cumpăra eclere am ales să ne așezăm înăuntru la o masă, să bem un ceai, să ne răsfățăm cu o bârfă și de-abia după aceea să cumpărăm eclere.

Din nefericire Chocolat - localul nu s-a ridicat la înălțimea Chocolat - eclere cu ciocolată (deși mie îmi plac la fel de mult și cele cu cafea, dar nu pot să o zic că o să se uite Poznașul urât la mine). Poate era din cauza unei răceli sau poate din cauza ploii, a zilei de duminică, nu ştiu, cert este că nu mi-a lăsat o impresie prea bună.

În primul rând era foarte aglomerat şi în condiţiile în care 90% din local este plin zgomotul concurează cu cel din Gara de Nord. Nu ştiu dacă ceilalţi oameni au venit acolo pentru prânz, o bere cu amicii, o cafea sau altceva, cert este că la o cană de ceai şi o Rază de Soare ca răsfăţ de Duminică după-amiaza mi-aş fi dorit puţin mai multă linişte şi pace şi că nu trebuiască să stau aplecat peste masă ca să pot conversa.

În al doilea rând, ori eram invizibili ori domnişoarele care fac servirea au ales să ne ignore la început pentru câteva minute bune. Asta în condiţiile în care stăteam la o masă de lângă comandamentul central. Tendinţa asta cu ignorarea, sau poate nepăsarea sau poate uitucismul a fost o caracteristică a întregii vizite. Ok, nu e ca şi cum am cerut tratament preferinţial, nu pretind de la nimeni să ştie că eu sunt Nătăfleţul şi să pupe ţărâna pe care calc, dar nici nu vreau să fiu tratat cu fundul. Că mă supăr. Şi nu mă mai duc. Ah, şi scriu şi pe blog că au fost răi. Uite-aşa!
Deci da. Deşi am comandat de la bun început două ceaiuri şi o prăjitură şi o bere, de-abia pe la a doua ceaşcă de ceai ne-am dat seama că vacile nu erau mulse chiar atunci, că frişca nu era bătută cât se infuza lâmâia, că zmeura nu se cocea cât sorbeam noi din Tokio Fusion, nu. Domnişoara pur şi simplu a uitat. Poate era începătoare. Poate că nu ne pasă.

În al treilea rând eram răciţi şi ceaiul pe care l-am servit ni se părea a fi doar apă fiartă, iar din prăjituricia cu zmeură nu simţeam decât textura zahărului, dar am fost asiguraţi că ambele erau foarte bune şi aromate şi gustoase. Bine, fie.

Să aşteptăm a doua vizită ca să ne facem o părere clară? Aşa ziceţi? Hai să lăsăm de la noi. Să fim darnici. Oricum nu putem zice de foarte rău că ne lingem pe bot de eclere.

un mic secret

Daaa...deci vreau să vă anunţ că am cană curată! Din care sorb chiar acum nişte ceai verde. Acest lucru a fost posibil datorită minunăţiei cu numele de ...Je! Da, da citiţi bine ...Eu, I, Ich, Je!

De ce este important să ştiţi acest lucru? Habar nu am. Simţeam doar nevoia să mă laud că am dat 3,5 lei pe 6 bureţi de vase si că de dimineaţă am pus unul în geantă (unul roşuuuu!) şi l-am plimbat cu metroul până la muncă unde se odihneşte acum pe marginea chiuvetei.

Sunt conştient că probabil a fost prima şi ultima oară când voi mai pune mâna pe el pentru că 150% sigur va împărtăţii soarta celorlalţi bureţi care stau umflaţi cu apă şi resturi de chestii (mâncare, mucegai, praf, zaţ de cafea...) cu burţile la robinet, abandonaţi în mijlolocul chiuvetei lângă vreo cană sau farfurie jegoasă.

Ok, nu sunt eu cel mai bun exemplu pentru menţinerea curăţeniei dar vreau să vă împărtăşesc un mic secret:
am nişte colegi foarte nesimţiţi!!!

...adică nu simt.

Nu simt bunul simţ când îi bate pe umăr.
Nu simt mirosul degajat de un burete lăsat cu resturi în descompunere şi ud.
Nu simt cana de pe biroul lor care devine leagănul unei noi civilizaţii odată cu trecerea săptămânilor.
Nu simt că nu e ok să ştergi tonomatul de cafea de jeg cu buretele cu care eu îmi spăl ceaşca.
Nu simt că ar fi cazul să mai cumpere şi ei detergent de vase şi bureţi din moment ce le folosesc. Nu simt...eu ce să le fac?!

Ok, poate nu e cazul să fac din ţânţar armăsar ...50 de bani nu o să mă sărăcească, nu în fiecare zi, nu odată pe săptămână, nu de fiecare dată când o să aduc un burete pentru bucătaria de la serviciu.

Probabil v-aţi dat seama că nu asta este problema. Problema este că odată pe zi, dimineaţa, vreau şi eu să-mi spăl cana ...şi nu am cu ce!

Nu mă deranjează că şi alţii folosesc buretele. Dacă era aşa, îl ţineam în birou, în dulap, sub cheie ...nu.

Mă deranjează inconştienţa şi nesimţirea celor care îl folosesc.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Cu ce este pavat drumul

...în orice direcţie te-ai duce, parcă cu bune intenţii, dar stabilirea unui standard pentru bunătatea unei intenţii nu ştiu în sarcina cui cade.

Oricum ar fi, hai să vă spun cu ce se amăgeşte Nătăfleţul în fiecare dimineaţă şi ce-i alimentează lui speranţele că nu va ajunge la Sud de Rai.

Pe scurt: la metrou se găsesc în fiecare zi, în orice moment al zilei, un număr X de persoane care împart fluturaşi, pliante. Majoritatea celor ce folosesc metroul reuşesc să îi ignore cu succes şi trec indiferenţi pe lângă mâna întisă, de parcă ar cere nu ar da.

Ei bine, nu Nătăfleţul! El adună cu o faţă zâmbitoare toate pliantele oferite, se uită cu interes pe ele şi le bagă în buzunar sau în geanta (nu! nu le aruncă la primul coş de gunoi!), fericit că a putut ajuta pe cineva să-şi facă treaba.

Spuneţi şi voi: nu e prostanac acest Nătăfleţ?