Acum câteva zile hotărăsc să pun piciorul în prag şi-i spun Mămichii să nu-i mai dea conserve cu ton mâţului pentru că măreţul internet e unanim de părere că tonul dă dependenţă şi nu este un aliment complet şi hrănitor. Şi mai mult, în cazul motanilor, fosforul afectează / poate duce la afecţiuni ale tractului urinar.
Acestea fiind hotărâte Mămica execută ordinile imediat şi sistează şezirul cu ton din dieta cumătrului.
Toate bune şi frumoase până musiu motan se hotărăşe că el nu vrea să mănânce pui, vită sau orice altceva. El vrea ton. Lui nu-i pasă ce scrie pe internetz (!) şi se pune pe greva foamei.
Dacă mă întrebaţi pe mine ăsta e deja primul semn că am intervenit la timp şi că gigel are o problemă, nu doar ne-am închipuit noi.
Asta a fost aseară. Evident, ce urmează? Vise domnule, coşmaruri! Toată noapte am alergat prin diverse magazine după mâncare pentru pisoi pentru că refuza să mănânce şi pe oră ce trecea se făcea din ce în ce mai mic. La sfârşit ajunsese cât o muscă!
A fost oribil.
I just want my kitten back :(
P.S.
În apărarea mea să ştiţi că şi veterinarul mi-a spus de chestia cu tonul/peştele. Nu neapărat că dă dependenţă dar că fosforul din peşte nu face bine la motani. În consecinţă cât a fost kitten Eric a fost hrănit doar cu pui. După ce a trecut de stadiul kitten şi a ajuns la stadiul adult m-am gândit că o să îi pot divesifica hrana şi să evit tonul cu success. Din păcate faptul că am ales să-i dau premium food mi-a limitat aceste opţiuni, în principiu având iarăşi de ales numai între pui şi ton. Şi cum eu nu sunt un tiran mi-am luat libertatea să-i dau şi ton. În nici un caz acesta nu a devenit singurul aliment din hrana lui. Întotdeauna, în cel mai rău caz, conserva de ton se alterna cu cea de pui iar hrana uscata a rămas mereu orice în afarară de "cu peşte". Se pare însă că niciodată nu poţi şti cât de puţin e prea mult. Şi da, am impresia că dacă scriu despre Eric şi despre problemele lui încă mă mai pot preface că este al meu. Şi că nu trebuie să-mi fie atât de dor de el.Şi atât.
Se afișează postările cu eticheta vise. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vise. Afișați toate postările
E este pentru E bine
Când cresc mare vreau să mă fac arhitect să îmi fac propria casă, frumoasă.
Întâmplător, sau nu, urmăresc câteva bloguri de stil şi design interior. Cred că face parte din bucata aceea a personalităţii mele dacă nu eu, atuncitoată lumea oricine ...
as in
dacă eu nu am o casă frumoasă, măcar ei să aibă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu nu pot merge în cutare loc, măcar ei să meargă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu not pot găti aşa ceva, măcar ea să gătească şi să salivez şi eu...
Avem nevoie de mai mulţi oameni de ăştia, creativi, care să (ne) inspire.
Dar nu pentru că o să te uiţi la ei şi la ce au făcut şi o să zici într-o zi şi eu o să...nuuu, nu fiţi proşti, vă amăgiţi!
Revenind la chestia cu casa: am văzut tot felul de case frumoase, majoritatea simple, mici ca suprafaţă dar amenajate astfel încât să pară spaţioase, frumos integrate în natură, fără să fie ostentative şi ne la locul lor într-o poiană din pădure, sau într-o vâlcea de pe munte. Şi m-am gândit, greşit, că într-o zi o să am şi eu destui bani şi puteri supranaturale să îmi contruiesc şi eu o casă de aia.
...dar nu, eu nu o să am niciodată o casă atât de încântătoare, pentru că eu nu sunt arhitect!
Serios, 100% din casele văzute aparţin unor oameni de profesie arhitecţi care ....wait for it ...şi le-au construit singuri!
Adică dacă speram că vreodată o să pot contracta şi eu un nene, o tanti, un oarecare să-mi facă şi mie o casă frumoasă ...
Oamenii fac pentru ei, clar! şi când faci pentru tine dai mereu ce-i mai bun, evident!* deci ce şansă am eu? Zero!
E bine aşa când lumea te pune la locul tău, în băncuţa ta, în cutia ta de chibrituri din beton şi prefabricate, cu mobila ta cumpărată de la IKEA/Mobexpert sau moştenită de la foştii chiriaşi, din sectorul X, ai cod poştal!, te baţi pentru locul de parcare şi magazie, ai T+P+G+F+UM, AC, ai repartitoare şi apometre, plăteşti întreţinerea la o babă la care mereu miroase a varză şi a moarte** şi când deschizi fereastra te încântă ciripit de claxoane şi triluri de tramvaie ...
E bine!
*unless you're Jesus
**sau într-un uscător de la scara/etajul Ţ, unde administratorul ţine pe masă bibelouri vulgare cu tauri futând dansatoare de flamenco - da, m-a marcat!
Întâmplător, sau nu, urmăresc câteva bloguri de stil şi design interior. Cred că face parte din bucata aceea a personalităţii mele dacă nu eu, atunci
as in
dacă eu nu am o casă frumoasă, măcar ei să aibă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu nu pot merge în cutare loc, măcar ei să meargă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu not pot găti aşa ceva, măcar ea să gătească şi să salivez şi eu...
Avem nevoie de mai mulţi oameni de ăştia, creativi, care să (ne) inspire.
Dar nu pentru că o să te uiţi la ei şi la ce au făcut şi o să zici într-o zi şi eu o să...nuuu, nu fiţi proşti, vă amăgiţi!
Revenind la chestia cu casa: am văzut tot felul de case frumoase, majoritatea simple, mici ca suprafaţă dar amenajate astfel încât să pară spaţioase, frumos integrate în natură, fără să fie ostentative şi ne la locul lor într-o poiană din pădure, sau într-o vâlcea de pe munte. Şi m-am gândit, greşit, că într-o zi o să am şi eu destui bani şi puteri supranaturale să îmi contruiesc şi eu o casă de aia.
...dar nu, eu nu o să am niciodată o casă atât de încântătoare, pentru că eu nu sunt arhitect!
Serios, 100% din casele văzute aparţin unor oameni de profesie arhitecţi care ....wait for it ...şi le-au construit singuri!
Adică dacă speram că vreodată o să pot contracta şi eu un nene, o tanti, un oarecare să-mi facă şi mie o casă frumoasă ...
Oamenii fac pentru ei, clar! şi când faci pentru tine dai mereu ce-i mai bun, evident!* deci ce şansă am eu? Zero!
E bine aşa când lumea te pune la locul tău, în băncuţa ta, în cutia ta de chibrituri din beton şi prefabricate, cu mobila ta cumpărată de la IKEA/Mobexpert sau moştenită de la foştii chiriaşi, din sectorul X, ai cod poştal!, te baţi pentru locul de parcare şi magazie, ai T+P+G+F+UM, AC, ai repartitoare şi apometre, plăteşti întreţinerea la o babă la care mereu miroase a varză şi a moarte** şi când deschizi fereastra te încântă ciripit de claxoane şi triluri de tramvaie ...
E bine!
*unless you're Jesus
**sau într-un uscător de la scara/etajul Ţ, unde administratorul ţine pe masă bibelouri vulgare cu tauri futând dansatoare de flamenco - da, m-a marcat!
ataşamente
vreau o vacanţă.
am nevoie de o vacanţă.
îmi trebuie o vacanţă.
visez la o vacanţă.
va.can.ţă
zomgwtfbbqroflmaokittens
deci nu-mi vine să cred! cineva a dat un Nu poveştii cu ocarine.
Oamini buni, fiinţe dragi, pisici, motani, purcei, băi, măi ...sunt raţe!
Ra-ţe!
R-a-ţe!
Raaaţeee!
raţe!!!
Cui nu-i plac raţele?! Cine este acest sub om care nu a picat în genunchi şi nu a înălţat trei osanale la auzul cuvântului raţă?!
Cine a făcut acest lucru - a dat Nu-ul - este un om trist, un om lipsit de suflet, de vise, de spirit nătăfleţ. De ce ai făcut asta? Uită-te în oglidă...te suporţi?
Pfffft! Sunt raţe, deşteptule!
Mda, oricum, pentru că încă nu am trecut peste trauma de a fi cheltuit 30 de lei pe două ocarine în formă de raţă Poznaşul mi-a zis să vă provoc la un concurs:
Premiu ...hmm..premiu. Vreţi premiu? Vă dau şi un premiu, da' trebuie să mă mai gândesc ce să premiesc.
Deci gata?
L.E. Da, deci premiul este prima chestie postată pe Bicicleta Albastră începând cu data acestui post. Aşa că urmăriţi blogroll-ul din dreapta...
P.S. trimit prin poştă, porumbel călător, motan plimbăreţ
Oamini buni, fiinţe dragi, pisici, motani, purcei, băi, măi ...sunt raţe!
Ra-ţe!
R-a-ţe!
Raaaţeee!
raţe!!!
Cui nu-i plac raţele?! Cine este acest sub om care nu a picat în genunchi şi nu a înălţat trei osanale la auzul cuvântului raţă?!
Cine a făcut acest lucru - a dat Nu-ul - este un om trist, un om lipsit de suflet, de vise, de spirit nătăfleţ. De ce ai făcut asta? Uită-te în oglidă...te suporţi?
Pfffft! Sunt raţe, deşteptule!
Mda, oricum, pentru că încă nu am trecut peste trauma de a fi cheltuit 30 de lei pe două ocarine în formă de raţă Poznaşul mi-a zis să vă provoc la un concurs:
cine poate propune un mod mai bun de a cheltui 30 de lei?
Premiu ...hmm..premiu. Vreţi premiu? Vă dau şi un premiu, da' trebuie să mă mai gândesc ce să premiesc.
Deci gata?
L.E. Da, deci premiul este prima chestie postată pe Bicicleta Albastră începând cu data acestui post. Aşa că urmăriţi blogroll-ul din dreapta...
P.S. trimit prin poştă, porumbel călător, motan plimbăreţ
mă enervează
Tot o văd cu colţul ochiului, dar când mă întorc nu e acolo. O chemă Frustrare şi mă bântuie de ceva timp.
Ştiţi cum sunt larvele acelea de cărăbuş, grase şi zemoase, dormitând adânc în pământ, şi uneori un copil mai curios aşa scurmă fără treabă şi dă peste ea, peste larvă, ŞI pe lângă faptul că îi strică culcuşul mai începe să o şi împungă cu un băţ, că ce naiba ...?
Cam aşa şi eu.
Cauza este fără îndoială rotaţia de personal din cadrul Companiei. Dar pe lângă asta şi faptul că realizez că eu nu mă duc nicăieri. Că nu am direcţie. Că nu am aşteptări.
E ca şi cum ai fi în gară, e agitaţie, trenurile sunt gata de plecare, peronul forfoteşte de lume ..şi după ce trenurile au plecat eşti singurul rămas pe peron. Singurul fără bilet. E al dracului de deprimant!
Eu de ce nu pot? Dar mai ales: de ce nu vreau? Că dacă aş vrea poate aş încerca şi aş putea ...dar aşa ...
Ştiţi cum sunt larvele acelea de cărăbuş, grase şi zemoase, dormitând adânc în pământ, şi uneori un copil mai curios aşa scurmă fără treabă şi dă peste ea, peste larvă, ŞI pe lângă faptul că îi strică culcuşul mai începe să o şi împungă cu un băţ, că ce naiba ...?
Cam aşa şi eu.
Cauza este fără îndoială rotaţia de personal din cadrul Companiei. Dar pe lângă asta şi faptul că realizez că eu nu mă duc nicăieri. Că nu am direcţie. Că nu am aşteptări.
E ca şi cum ai fi în gară, e agitaţie, trenurile sunt gata de plecare, peronul forfoteşte de lume ..şi după ce trenurile au plecat eşti singurul rămas pe peron. Singurul fără bilet. E al dracului de deprimant!
Eu de ce nu pot? Dar mai ales: de ce nu vreau? Că dacă aş vrea poate aş încerca şi aş putea ...dar aşa ...
Gata!
Mă gândesc să mă mut la ţară. În ţara altora.
O să schimb ouăle pe făină de grâu ca să-mi fac pâine şi sfecla o să o dau la fabrica de zahăr ca să pot plăti factura la electricitate.
O să fac şnaps de caise şi o să îl schimb pe bere şi o să vând scump puful de raţă pentru perne de prinţesă ca să-mi cumpăr cafea.
Poznaşul zice că n-o să am bani să-mi cumpăr iPod, şi n-o să pot asculta muzică în timp ce prăşesc în grădină, da' nu-i bai! că-mi scot boxele pe geam şi bag mietăluţu tare şi rezolv şi problema iPodului. Iar vecinii n-o să se supere că doar sunt la mama dreacului.
Dacă o să am raţe îmi fac şi iaz şi vara o să mă duc cu motanul la pescuit iar iarna o să mă dau cu patinele. Şi când mă plictisesc de patine pot să mă dau cu sania pe derdeluşul din spatele casei pentru că aşa e casa mea de la ţară: prea tare!
Şi n-o să mai muncesc de la zece la şase jumătate şi n-o să mă mai enervez pe lucruri pe care nu le pot controla şi nu o să îmi mai fie frică de întuneric.
Atât.
Să plantez sfeclă şi dovleci şi pepeni,
să cresc găini şi pisici şi raţe,
să am o grădină cu flori şi caişi şi cireşi
şi o casă mică cu bucătarie şi dormitor şi bibliotecă.
Cu lambriuri de lemn.să cresc găini şi pisici şi raţe,
să am o grădină cu flori şi caişi şi cireşi
şi o casă mică cu bucătarie şi dormitor şi bibliotecă.
O să schimb ouăle pe făină de grâu ca să-mi fac pâine şi sfecla o să o dau la fabrica de zahăr ca să pot plăti factura la electricitate.
O să fac şnaps de caise şi o să îl schimb pe bere şi o să vând scump puful de raţă pentru perne de prinţesă ca să-mi cumpăr cafea.
Poznaşul zice că n-o să am bani să-mi cumpăr iPod, şi n-o să pot asculta muzică în timp ce prăşesc în grădină, da' nu-i bai! că-mi scot boxele pe geam şi bag mietăluţu tare şi rezolv şi problema iPodului. Iar vecinii n-o să se supere că doar sunt la mama dreacului.
Dacă o să am raţe îmi fac şi iaz şi vara o să mă duc cu motanul la pescuit iar iarna o să mă dau cu patinele. Şi când mă plictisesc de patine pot să mă dau cu sania pe derdeluşul din spatele casei pentru că aşa e casa mea de la ţară: prea tare!
Şi n-o să mai muncesc de la zece la şase jumătate şi n-o să mă mai enervez pe lucruri pe care nu le pot controla şi nu o să îmi mai fie frică de întuneric.
Atât.
Cele mai bune locuri în care nu am fost: partea I - Café Amnezia
Cele mai bune locuri în care nu am fost sunt un fel de Fată Morgana a hoinărelilor urbane.
Sunt acele localuri care te atrag doar prin nume, prin renume, printr-o uşă misterioasă, printr-un perete desenat, prin înălţimea zidurilor de care sunt înconjurate.
Întămplător, numele primului loc bun unde nu am fost începe cu litera A, aşa cum îi şade bine unui început.
Café Amnezia, fosta stradă a Artelor, la numărul 6, acum strada Sfinţii Apostoli, numărul 21.
Mirobolant, nu? Până şi strada este o amintire a unei alte străzi, poate uitată, poate nu.
Deşi la prima vedere poate fi confundată cu o bodegă ordinară, la un studiu aprofundat şi dezbrăcat de prejudecăţi Amnezia poartă o nuanţă specială de Altfel.
Café Amnezia este un loc modest, fără pretenţii, unde poţi savura o cafea şi o apă minerală ore întregi aşteptând ca după-amiaza să-şi târâie oasele leneşe de pe scenă şi să facă loc nopţii ce de-abia aşteaptă să te primească în braţele ei decadente şi graţioase.
În Café Amnezia se fumează. Destul de mult.
Vedeţi voi, Amnezia este locul unde se adună cei cu suflet (dar nu şi profesie!) de artist, neînţeleşii, filosofii moderni, boemii societăţii secrete bucureştene.
Odată ce ai atins stadiul de personalitate nu mai ai ce căuta în Amezia. Biletul de intrare în cafenea este mizeria, neîmplinirea.
Aşa se face că personaje incomplete trag cu sete din ţigaretele subţiri ca şi cum la capătul celor 3 minute de dorinţă carbonizată se găseşte afirmarea, umplând cu fumul lor cotloanele cafenelei şi ungherele viselor rătăcitoare.
Muzica! Ah, da ..muzica!
Muzica este întotdeauna în surdină, atât pentru a nu eclipsa discuţiile aprinse dintre minţile flămânde, cât şi pentru a lăsa loc să crească gândurilor vreunui visător amnezic căci muzica bună e precum apa pentru plante. Dacă e prea multă, planta putrezeşte. Daca e prea puţină, planta flămânzeşte.
Muzica bună hrăneşte!
În încheiere, cum altfel, o dilemă: oare chiar aşa este? Oare vom afla vreodată cum este în Café Amnezia sau vom trece visători pe lângă uşa ei, temători să nu risipim închipuirea primei impresii?
Sunt acele localuri care te atrag doar prin nume, prin renume, printr-o uşă misterioasă, printr-un perete desenat, prin înălţimea zidurilor de care sunt înconjurate.
Întămplător, numele primului loc bun unde nu am fost începe cu litera A, aşa cum îi şade bine unui început.
Café Amnezia, fosta stradă a Artelor, la numărul 6, acum strada Sfinţii Apostoli, numărul 21.
Mirobolant, nu? Până şi strada este o amintire a unei alte străzi, poate uitată, poate nu.
Deşi la prima vedere poate fi confundată cu o bodegă ordinară, la un studiu aprofundat şi dezbrăcat de prejudecăţi Amnezia poartă o nuanţă specială de Altfel.
Café Amnezia este un loc modest, fără pretenţii, unde poţi savura o cafea şi o apă minerală ore întregi aşteptând ca după-amiaza să-şi târâie oasele leneşe de pe scenă şi să facă loc nopţii ce de-abia aşteaptă să te primească în braţele ei decadente şi graţioase.
În Café Amnezia se fumează. Destul de mult.
Vedeţi voi, Amnezia este locul unde se adună cei cu suflet (dar nu şi profesie!) de artist, neînţeleşii, filosofii moderni, boemii societăţii secrete bucureştene.
Odată ce ai atins stadiul de personalitate nu mai ai ce căuta în Amezia. Biletul de intrare în cafenea este mizeria, neîmplinirea.
Aşa se face că personaje incomplete trag cu sete din ţigaretele subţiri ca şi cum la capătul celor 3 minute de dorinţă carbonizată se găseşte afirmarea, umplând cu fumul lor cotloanele cafenelei şi ungherele viselor rătăcitoare.
Muzica! Ah, da ..muzica!
Muzica este întotdeauna în surdină, atât pentru a nu eclipsa discuţiile aprinse dintre minţile flămânde, cât şi pentru a lăsa loc să crească gândurilor vreunui visător amnezic căci muzica bună e precum apa pentru plante. Dacă e prea multă, planta putrezeşte. Daca e prea puţină, planta flămânzeşte.
Muzica bună hrăneşte!
În încheiere, cum altfel, o dilemă: oare chiar aşa este? Oare vom afla vreodată cum este în Café Amnezia sau vom trece visători pe lângă uşa ei, temători să nu risipim închipuirea primei impresii?
|o-2---10--10-10--9--9-9--9-9-9--10--10--10-10--9--9-9--9-9-9-------|
Deci azi împlinim un an de când suntem sub tratament, deci.
Un an de când luăm o Doză mai mult sau mai puţin Zilnică de Nătăfleţ.
Ce pot să zic? Nătăfleţul este foarte mândru de el! Şi de voi. Dar mai ales de el. Ei, de fapt nu este chiar atât de mândru, dar nu ştie ce să zică şi el astăzi. Şi dacă nu se laudă el, atunci cine să-l laude? Fizz?
Deşi ar trebui să fie o zi deosebită, astăzi este o zi cât se poate de proastă.
Foarte proastă.
Dacă stăm şi ne gândim bine tot o zi proastă a fost şi cea în care am început tratamentul.
Şi se pare că nu ne-am vindecat.
Ba chiar ne-am îmbolnăvit şi mai tare.
Ne-am îmbolnăvit cu vise.
Eh, într-o zi ...
Un an de când luăm o Doză mai mult sau mai puţin Zilnică de Nătăfleţ.
Ce pot să zic? Nătăfleţul este foarte mândru de el! Şi de voi. Dar mai ales de el. Ei, de fapt nu este chiar atât de mândru, dar nu ştie ce să zică şi el astăzi. Şi dacă nu se laudă el, atunci cine să-l laude? Fizz?
Deşi ar trebui să fie o zi deosebită, astăzi este o zi cât se poate de proastă.
Foarte proastă.
Dacă stăm şi ne gândim bine tot o zi proastă a fost şi cea în care am început tratamentul.
Şi se pare că nu ne-am vindecat.
Ba chiar ne-am îmbolnăvit şi mai tare.
Ne-am îmbolnăvit cu vise.
Eh, într-o zi ...
Acum două nopţi
am visat ceva ce nu-mi mai amintesc. De obicei nu-mi amintesc ce visez, dar în cazul de faţă contextul este oricum inutil.
Ce e important e că în visul ăsta Nătăfleţul şi cu domnul Eiríkr stăteau de vorbă (nu, nu aşa mi-am dat seama că visez) şi domnul Eiríkr îi povestea Nătăfleţului cum mai stau afacerile la cafeneaua sa.
Şi acum vine partea prea tare: cafeneaua domnului Eiríkr se numea Bicicleta Albastră!
Nu e aşa că e genial? Staţi, staţi... respiraţi adânc, închideţi ochii, zâmbiţi şi apoi deschideţi-i din nou:
Când o să fiu mare o să-mi deschid şi eu o cafenea, de vis, şi aşa o să se numească. Şi domnul Eiríkr o să fie membru de onoare al societăţii Bicicleta Albastră şi invitat permanent în cafenea. Succes garantat!
Pe. Se. Mai târziu am aflat că există şi un film cu numele asta făcut după o carte cu acelaşi nume, dar e oricum irelevant, cafeneaua domnului Eiríkr e mai tare!
Ce e important e că în visul ăsta Nătăfleţul şi cu domnul Eiríkr stăteau de vorbă (nu, nu aşa mi-am dat seama că visez) şi domnul Eiríkr îi povestea Nătăfleţului cum mai stau afacerile la cafeneaua sa.
Şi acum vine partea prea tare: cafeneaua domnului Eiríkr se numea Bicicleta Albastră!
Nu e aşa că e genial? Staţi, staţi... respiraţi adânc, închideţi ochii, zâmbiţi şi apoi deschideţi-i din nou:
Bicicleta Albastră!
ge. ni. al !
ge. ni. al !
Când o să fiu mare o să-mi deschid şi eu o cafenea, de vis, şi aşa o să se numească. Şi domnul Eiríkr o să fie membru de onoare al societăţii Bicicleta Albastră şi invitat permanent în cafenea. Succes garantat!
Pe. Se. Mai târziu am aflat că există şi un film cu numele asta făcut după o carte cu acelaşi nume, dar e oricum irelevant, cafeneaua domnului Eiríkr e mai tare!
În străfunduri...
În ultimele nopţi Nătăfleţul a a vut cele mai dubioase vise şi, ce este şi mai dubios, ele pot fi împărţite în două mari categorii:
Visele despre colegii de cuşcă nu ţin seama însă de adevăratele sentimente ale Nătăfleţului. Ele sunt axate pe o singură temă: cum Nătătfleţul devine extrem de popular în compania de Circ şi cum urcă ameţitor de rapid pe listele de preferinţe ale celor din cuşcă. Ceva de genul "până acum nu mi-am dat seama ce persoană minunată eşti dar de acum încolo eşti în top..." .
Să însemne asta că în adâncul sufletului său Nătăfleţul vrea să fie plăcut? Neeeeeeah!
Visele despre Eiríkr au şi ele o singură temă: Nătăfleţul nu reuşeşte să aibă grijă de motănaş şi acesta sfârşeşte pierdut, flămând, însetat, etc.
E groaznic ... visul Nătăfleţului de a avea un sufleţel pufos este transformat într-un coşmar!
Cumva, ceva nu funcţionează corect ...
- vise despre colegii de cuşcă şi
- vise despre Eiríkr.
Visele despre colegii de cuşcă nu ţin seama însă de adevăratele sentimente ale Nătăfleţului. Ele sunt axate pe o singură temă: cum Nătătfleţul devine extrem de popular în compania de Circ şi cum urcă ameţitor de rapid pe listele de preferinţe ale celor din cuşcă. Ceva de genul "până acum nu mi-am dat seama ce persoană minunată eşti dar de acum încolo eşti în top..." .
Să însemne asta că în adâncul sufletului său Nătăfleţul vrea să fie plăcut? Neeeeeeah!
Visele despre Eiríkr au şi ele o singură temă: Nătăfleţul nu reuşeşte să aibă grijă de motănaş şi acesta sfârşeşte pierdut, flămând, însetat, etc.
E groaznic ... visul Nătăfleţului de a avea un sufleţel pufos este transformat într-un coşmar!
Cumva, ceva nu funcţionează corect ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)