E este pentru E bine

Când cresc mare vreau să mă fac arhitect să îmi fac propria casă, frumoasă.

Întâmplător, sau nu, urmăresc câteva bloguri de stil şi design interior. Cred că face parte din bucata aceea a personalităţii mele dacă nu eu, atunci toată lumea oricine ...
as in
dacă eu nu am o casă frumoasă, măcar ei să aibă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu nu pot merge în cutare loc, măcar ei să meargă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu not pot găti aşa ceva, măcar ea să gătească şi să salivez şi eu...

Avem nevoie de mai mulţi oameni de ăştia, creativi, care să (ne) inspire.

Dar nu pentru că o să te uiţi la ei şi la ce au făcut şi o să zici într-o zi şi eu o să...nuuu, nu fiţi proşti, vă amăgiţi!

Revenind la chestia cu casa: am văzut tot felul de case frumoase, majoritatea simple, mici ca suprafaţă dar amenajate astfel încât să pară spaţioase, frumos integrate în natură, fără să fie ostentative şi ne la locul lor într-o poiană din pădure, sau într-o vâlcea de pe munte. Şi m-am gândit, greşit, că într-o zi o să am şi eu destui bani şi puteri supranaturale să îmi contruiesc şi eu o casă de aia.

...dar nu, eu nu o să am niciodată o casă atât de încântătoare, pentru că eu nu sunt arhitect!

Serios, 100% din casele văzute aparţin unor oameni de profesie arhitecţi care ....wait for it ...şi le-au construit singuri!

Adică dacă speram că vreodată o să pot contracta şi eu un nene, o tanti, un oarecare să-mi facă şi mie o casă frumoasă ...

Oamenii fac pentru ei, clar! şi când faci pentru tine dai mereu ce-i mai bun, evident!* deci ce şansă am eu? Zero!

E bine aşa când lumea te pune la locul tău, în băncuţa ta, în cutia ta de chibrituri din beton şi prefabricate, cu mobila ta cumpărată de la IKEA/Mobexpert sau moştenită de la foştii chiriaşi, din sectorul X, ai cod poştal!, te baţi pentru locul de parcare şi magazie, ai T+P+G+F+UM, AC, ai repartitoare şi apometre, plăteşti întreţinerea la o babă la care mereu miroase a varză şi a moarte** şi când deschizi fereastra te încântă ciripit de claxoane şi triluri de tramvaie ...

E bine!



*unless you're Jesus
**sau într-un uscător de la scara/etajul Ţ, unde administratorul ţine pe masă bibelouri vulgare cu tauri futând dansatoare de flamenco - da, m-a marcat!

ataşamente

vreau o vacanţă.

am nevoie de o vacanţă.

îmi trebuie o vacanţă.

visez la o vacanţă.

va.can.ţă

în dungi

Uneori Inspiraţia îl loveşte pe Nătăfleţ în cele mai nepotrivite momente.

Nu, nu mă refer la cele de pe tron, alea sunt ok, sunt de treabă, they're legit, ci la alea în care şansele să ajungă la calculator în următoarele zece minute şi să le scrie sunt muuult sub zero (= -1).

Unul de astfel momente este cel în care aproape ai adormit, da' nu chiar, pentru că încă eşti conştient că nu eşti chiar treaz, dar nici nu eşti adormit că altfel n-ai mai ştii că momentul ăla e, adică se întâmplă.

Mă urmăriţi? Da? Buuun...

Deci într-unul din momentele astea, pe la unu noaptea, Nătăfleţul se ridică brusc la 90 de grade cu un urlet de satisfacţie A-haaaaa! se uită buimac în jur, realizează situaţia nefericită în care este şiii...îşi notează într-un mesaj, pe telefon, ideea genială pe care tocmai o clocise şi se culcă la loc mulţumit.

Următoarele zile trec netulburate în fugă, ziua se contopeşte în noapte, acele ceasornicului se urmăresc neobosite, ursitoarele ţes, sferele cântă, imperii himenopterice se înalţă şi cad în ruină, fără ca Nătăfleţul să fructifice cumva clipa de spontaneitate creatoare.
Motivul este simplu: a uitat.

Până când ...

Menu > Messaging > Drafts > 22-02-2010 > Edit > Message: Femeia cu clopoţel

!!!

Femeia.Cu.Clopoţel.

O femeie, un clopoţel, care îi aparţine, este pe, în posesia, femeii, clopoţelul.

Ca să fim clari asupra nerozităţii ideii: este vorba despre o femeie cu un clopoţel la gât, cam aşa cum sunt zgărzile pentru pisici. De fapt nu cam aşa ci chiar aşa, exact aşa.

De ce? Cum? Cine? În ce moment de dizolvare a deşeurilor mintale i s-ar părea cuiva amuzant ?!

Unde este partea amuzantă?

Confruntat cu această întrebare Nătăfleţul a privit neinteresat în gol şi a ridicat din umeri, alungând ideea ca pe o muscă enervantă.

Toată povestea asta miroase a déjà vu...

Cine găseşte cele două înţelepciuni nătăfleţe primeşte nimic

Nătăfleţul: azi noapte, am visat că am întâlnit 2 tipi care erau producători
Poznaşul: aşaaa
Nătăfleţul: şi mi-au zis că vor să spargă piaţa cu ceva nemaipomenit
Poznaşul: aşaaa...
Nătăfleţul: şi dacă nu cumva EU am vreo idee de cântec, ceva..
Poznaşul: filme porno!
Nătăfleţul: şi ce crezi că le-am cântat? nu!
Poznaşul: ce le-ai cântat ?
Nătăfleţul: eeeeee
Poznaşul: silly cat?
Nătăfleţul: nuuuu
Poznaşul: nu ?
Nătăfleţul: aia e Crazy Cat!
Poznaşul: aaaa
Nătăfleţul: nuuuu, am cântat: Silly Kitten ŞIII Crazy Cat! De ce crezi că îl cântam de dimineaţă? Că l-am visat!
Poznaşul: eu credeam că eşti cu capu' ...şi ce părere au avut ?
Nătăfleţul: heeeei! Nu's cu capu' ! Păi după ce discutam dacă să facem varianta black sau death...
Poznaşul: aha, înţeleg
Nătăfleţul: deci tocmai când puneam detaliile la punct
Poznaşul: perfect
Nătăfleţul: a sunat ceasul!!!
Poznaşul: la dreacu!
Nătăfleţul: mdea, deci nu ştiu dacă aş avea success sau nu,
pentru că, cu toţii ştim: dacă merge în vis merge şi în realitate
Poznaşul: eu zic ca ai avea. Am încredere în compoziţiile tale. Sunt geniale.
Nătăfleţul: asta e clar. Şi foarte originale!
Poznaşul: evident. Asta nici nu are rost să fie menţionat. E clar foarte original totul. Tot!
Nătăfleţul: eu am impresia, că miros, nişte ironie. Oare e de la tine?
Poznaşul: ironie de la mine?!? Eu am mâncat quesadillia, ţi-am mai zis.
N-am eu bani de ironie. Poate nişte ironie ieftină ...
Nătăfleţul: E cam ieftină, că de aia miroase!
Aia scumpă şi bună e de nesimţit: nesimţită.

Domniţa Şosetelor

Acum câteva săptămâni Domniţa Şosetelor şi Principatul dumneaei - adicătelea un umil sac cu şosete, au primit o serioasă lovitură în amorul propriu!

Pe căi cât se poate de prietenoase le-a fost adus la cunoştinţă că nu sunt singurii de pe lume şi că există Principate mult mai întinse şi Domniţe la fel de obsedate preocupate de şosete precum dumeaei.

Aşa Dominţa Şosetelor a făcut cunoştinţă cu minunatul Sock Dreams şi a început imediat să străbată în lung şi în lat bogatul lor ţinut.

Şi vaaaai, ce frumoase erau toate şosetele! Şi prietenoase pe deasupra! Când Domniţa le-a povestit despre Principatul ei imediat câteva dungate şi înfundiţate© s-au lipit de mâinile dumneai cerându-i să le ia acasă! Şi asta a şi vrut, dar din păcate ....Sock Dreams nu onorează comenzi din Romania ... foarte urât! foarte foarte foarte urât!

...Şi aşa a rămas Domniţa Şosetelor numai cu visele şi fără de şosete...

Oricum, am început această poveste pentru a vă prezenta o pereche minunată de şosete pe care Domniţa le visează la dumneaei în sac şi pe care trebuie să le aibă într-un fel sau altul:

"Covered in bees and stripes from your toes to your knees. Ready to please, tease and climb trees."

Oare o să găsească ea vreodată un prinţ descurcăreţ care să-i îndeplinească visele?

Un vis mai mic

Statea aşa Nătăfleţul şi muncea şi-şi asculta ghiorăielile stomacului şi trăgea cu ochiul pe fereastră la vremea urâtă de afară şi se gândea...

...se gândea la o fotografie făcută într-un vagon de tren, o fotografie postată pe un blog pe care Nătăfleţul îl citeşte cu regularitate, poate chiar blogul lui preferat...

...o fotografie cu un geam de tren, o carte, un iPod şi un pahar de cafea - companionii perfecţi pentru o călatorie cu trenul într-o zi însorită şi frumoasă de primăvară...

...şi se mai gândea ce norocos este autorul acelei fotografii şi că oricât ai încerca e tare greu să înghesui munca, viaţa personală, socializarea, eventual şi un hobby două şi scrisul pe blog într-o singură zi...

...şi că uneori îţi vine să laşi totul baltă şi să te duci la gară şi să te urci într-un tren fără să îţi pese unde merge, dacă la capătul călătoriei ai să găseşti un loc unde să dormi, o masă la care să mănânci, fără să îţi pese de ce laşi în urmă şi ce o să găseşti.

Uneori Nătăfleţul şi Poznaşul glumesc făcându-şi planuri cum că o să meargă la aeroport să bea o cafea şi să vadă avioane decolând, sau la gară unde iaraşi o să bea o cafea şi o sa privească trenuri plecând ...

...şi deşi e o glumă e puţin trist pentru că ei sunt nişte zevzeci care visează un vis mai mic pentru că nu îşi permit să viseze un vis mai mare...

...şi ce este şi mai trist este că nu au timp nici măcar de visul ăsta mai mic şi mai amărât...

...şi afară plouă!