troler 4 roții
probabil pe modelul:
1 x 1 roată = 1 roată,
2 x 1 roată = 2 roți,
2 x 2 roți = 4 roții!
Se afișează postările cu eticheta fucktards. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fucktards. Afișați toate postările
hei câcat!
sper că stai bine în mașina parcată pe trotuar, în timp ce eu te ocolesc pe stradă*
Cu drag,
nătăflețul
* în ploaie.
Cu drag,
nătăflețul
* în ploaie.
you.idiot.
la teveu, un imbecil își dă cu părerea despre întârzierile de ore întregi ale trenurilor:
"[...]nu cred că este vina lor, este vina naturii"
ooooh, daaaaa. Este, este vina naturii. Că a permis unui imbecil ca tine să trăiască!
"[...]nu cred că este vina lor, este vina naturii"
ooooh, daaaaa. Este, este vina naturii. Că a permis unui imbecil ca tine să trăiască!
astăzi m-a enervat o babă.
Stăteam la coadă la case în my local shop, eram the very next person, când respectiva babă trece pe lângă mine și printr-o mișcare supersupraelastică îmi zice, în timp ce își așeza punga cu ouă pe tejghea "casă liberă de ce nu înaintați", așa, pur și simplu, pe jumătate întoarsă spre mine și pe jumătate vărsându-și coșul la casă.
Am rămas puțin blocat,puțin împietrit de sângele ce mi se urca la cap, am luat ouăle de pe tejghea și i le-am vârât unul câte unul și am scâncit un de-abia auzit "Casa nu este liberă. Doamna nu a ..." după care m-am oprit. M-am uitat cu scârbă la ea, în timp ce își ducea fâșneț coșul la intrare, defilând prin fața mea "eu de obicei nu mă bag în față nu fac eu de astea".
Desigur, prima mea reacție fusese să încerc să îi explic că respectiva casă nu era liberă, clientul de dinainte nu își pusese cumpărăturile în sacoșă și deci nu încheiase procesul de achiziționare al lor.
Desigur, this would have been foolish of me*.
Îmi este greu să înțeleg uneori de ce oamenii nu sunt în stare să proceseze conceptul de spațiu personal, de ce aleg să se pună în situații de căcat doar ca să nu câștige ...nimic!
Când mi-am încheiat (nu, nu neîntrerupt) sesiunea de cumpărături, respectiva babă încă mai înainta spre ușă, deși până în momentul în care mi-a luat față dăduse dovadă de o agilitate ieșită din comun. Nu fusese în stare nici măcar să părăsească incinta magazinului. Probabil nu avea cui să se bage în față.
* într-o zi o să vă povestesc despre discuția mea cu o cucoană, tot la coadă la case, pe acest subiect. E mai interesantă. E cu dialog. Am și eu replici!
Stăteam la coadă la case în my local shop, eram the very next person, când respectiva babă trece pe lângă mine și printr-o mișcare supersupraelastică îmi zice, în timp ce își așeza punga cu ouă pe tejghea "casă liberă de ce nu înaintați", așa, pur și simplu, pe jumătate întoarsă spre mine și pe jumătate vărsându-și coșul la casă.
Am rămas puțin blocat,
Desigur, prima mea reacție fusese să încerc să îi explic că respectiva casă nu era liberă, clientul de dinainte nu își pusese cumpărăturile în sacoșă și deci nu încheiase procesul de achiziționare al lor.
Desigur, this would have been foolish of me*.
Îmi este greu să înțeleg uneori de ce oamenii nu sunt în stare să proceseze conceptul de spațiu personal, de ce aleg să se pună în situații de căcat doar ca să nu câștige ...nimic!
Când mi-am încheiat (nu, nu neîntrerupt) sesiunea de cumpărături, respectiva babă încă mai înainta spre ușă, deși până în momentul în care mi-a luat față dăduse dovadă de o agilitate ieșită din comun. Nu fusese în stare nici măcar să părăsească incinta magazinului. Probabil nu avea cui să se bage în față.
* într-o zi o să vă povestesc despre discuția mea cu o cucoană, tot la coadă la case, pe acest subiect. E mai interesantă. E cu dialog. Am și eu replici!
W
ce mă enervează când mă duc la poștă, la 30 de minute de la începerea programului, și tantile de acolo sunt deja ciufute și cu porția dublă de acreală consumată, când nici o doză de politețe și calm nu poate face gaură în zidul de țâfnoșenie și isterie.
Uneori am impresia că la școala de muncitori la poștă - funcționari, pardon!, se fac ore speciale de nesimțire. Face parte din programă. Se dă și test. Dacă nu ai, nu treci (ca la școala de popi cu cântatul).
În ultimul timp am avut treabă din ce în ce mai des pe la minunatul oficiu poștal (poate fi oricare, al meu, al tău, peste tot este la fel oricum) și am avut neplăcerea de a mă afla în compania acestor exemplare umane pentru care nu simt nici cea mai mică firmitură de milă și compasiune.
Tot ce vreau este ca ele să-și facă treaba. Cât mai organizat și neutru posibil. Nu, nu vreau zâmbete, nu vreau amabilitate. Vreau decență și seriozitate.
Recent citeam pe un forum cum o domnișoară se lăuda ca ea nu are probleme cu funcționarele de la poștă. Da, le-a mai făcut și câteva cadouri și este extrem de mieroasă și amabilă în prezența dumnealor, dar...
Dar NU. Exact asta este o problemă a societății românești.
Nu, nu este normal să mă dau eu peste cap să-i fac ziua mai frumoasă doamnei de la ghișeu.
Nu, nu este problema mea că are un salariu de câcat.
Nu, nu mă interesează că este posibil să fie dată afară datorită restructurării companiei.
Nu este datoria mea și nu este normal ca pe mine să mă preocupe soarta întregii omeniri.
Și nu, nu este normal ca persoana respectivă să își facă treaba doar dacă este recompensată, de către client.
În mod normal, într-o societate normală, ești recompensat pentru munca făcută, nu muncești pentru recompensă. This is not Bizzaro World!
Într-o companie privată, dacă nu-ți faci treaba ești sancționat și eventual concediat. În compania Poșta Română, dacă nu îți faci treaba, primești un cadou.
...și ne mai câcăm pe noi atâta! :(
Uneori am impresia că la școala de muncitori la poștă - funcționari, pardon!, se fac ore speciale de nesimțire. Face parte din programă. Se dă și test. Dacă nu ai, nu treci (ca la școala de popi cu cântatul).
În ultimul timp am avut treabă din ce în ce mai des pe la minunatul oficiu poștal (poate fi oricare, al meu, al tău, peste tot este la fel oricum) și am avut neplăcerea de a mă afla în compania acestor exemplare umane pentru care nu simt nici cea mai mică firmitură de milă și compasiune.
Tot ce vreau este ca ele să-și facă treaba. Cât mai organizat și neutru posibil. Nu, nu vreau zâmbete, nu vreau amabilitate. Vreau decență și seriozitate.
Recent citeam pe un forum cum o domnișoară se lăuda ca ea nu are probleme cu funcționarele de la poștă. Da, le-a mai făcut și câteva cadouri și este extrem de mieroasă și amabilă în prezența dumnealor, dar...
Dar NU. Exact asta este o problemă a societății românești.
Nu, nu este normal să mă dau eu peste cap să-i fac ziua mai frumoasă doamnei de la ghișeu.
Nu, nu este problema mea că are un salariu de câcat.
Nu, nu mă interesează că este posibil să fie dată afară datorită restructurării companiei.
Nu este datoria mea și nu este normal ca pe mine să mă preocupe soarta întregii omeniri.
Și nu, nu este normal ca persoana respectivă să își facă treaba doar dacă este recompensată, de către client.
În mod normal, într-o societate normală, ești recompensat pentru munca făcută, nu muncești pentru recompensă. This is not Bizzaro World!
Într-o companie privată, dacă nu-ți faci treaba ești sancționat și eventual concediat. În compania Poșta Română, dacă nu îți faci treaba, primești un cadou.
...și ne mai câcăm pe noi atâta! :(
unresolved issues
...did everyone and their mother know there is no final duel between Jack and Aku???! Because when I've opened that Season IV folder and seen there's no final battle and then desperately went to Wikipedia to read about only 52 episodes having been ordered - you crazy C.N.? and I'm like what the fuck why have I wasted my time watching three seasons only to find out the issue is unresolved.
Bananadrama
...de la moșul cu o batista cleioasă în buzunar, ce atingea toți chiorchinii de banane și rupea la întâmplare câte una din fiecare,
până la pârțul (da, atât de important era) cu o singură banană (da, asta era tot ce achiziționase: o banană), căruia i s-a părut OK să se bage în față la coadă pentru că.
Uneori! da, uneori...
până la pârțul (da, atât de important era) cu o singură banană (da, asta era tot ce achiziționase: o banană), căruia i s-a părut OK să se bage în față la coadă pentru că.
Uneori! da, uneori...
Mă gândeam aşa că eu în general scriu despre oameni răi*, despre situaţii rele*, despre gânduri de rău* îndreptate către oamenii naş răi şi situaţiile rele.
Şi după aceea nu am mai scris.
Dacă e să tragem linie oare asta înseamnă că am ajuns să fiu înconjurat numai de oameni excepţionali? Să trăiesc numai momente de pur extaz şi fericire?? Să am numai gânduri curate şi roz şi parfumate???
Ei pe dracu!
Astăzi am venit aici, în faţa dumneavoastră, să vă povestesc despre răzbunarea mea cruntă pe oamenii răi din metrou.
...Cum m-am urcat eu în Victoriei în penultimul vagon - gol! şi cum la Romană s-a urcat un grup de şcolari gălăgioşi ce s-au îngrămădit în uşă - desigur! şi cum la Universitate nici unul nu a coborât ci au stat înfipţi ca momâile în uşă - idioţi! şi cum mi-am făcut drum cu coatele printre ei - erou! mormâind Coborâţi? Păi desigur că nu! Idioţi! şi cum am luat-o fuguţa spre scări în pas alergător - semn de grabă nu de laşitate! sperând că nu mă vor prinde din urmă şi nu mă vor bate - ha ha!
* nu mai vreau să folosesc cuvântul nasol, aveţi răbdare cu mine
Şi după aceea nu am mai scris.
Dacă e să tragem linie oare asta înseamnă că am ajuns să fiu înconjurat numai de oameni excepţionali? Să trăiesc numai momente de pur extaz şi fericire?? Să am numai gânduri curate şi roz şi parfumate???
Ei pe dracu!
Astăzi am venit aici, în faţa dumneavoastră, să vă povestesc despre răzbunarea mea cruntă pe oamenii răi din metrou.
...Cum m-am urcat eu în Victoriei în penultimul vagon - gol! şi cum la Romană s-a urcat un grup de şcolari gălăgioşi ce s-au îngrămădit în uşă - desigur! şi cum la Universitate nici unul nu a coborât ci au stat înfipţi ca momâile în uşă - idioţi! şi cum mi-am făcut drum cu coatele printre ei - erou! mormâind Coborâţi? Păi desigur că nu! Idioţi! şi cum am luat-o fuguţa spre scări în pas alergător - semn de grabă nu de laşitate! sperând că nu mă vor prinde din urmă şi nu mă vor bate - ha ha!
* nu mai vreau să folosesc cuvântul nasol, aveţi răbdare cu mine
investiţie
mă bate gândul să investesc într-o cartela pentru telefon mobil.
Aşa îl pot suna pe imbecilul care a văruit un apartament în roz şi mov lila, în dégradé (3 nuanţe pe un perete!), şi are pretenţia să spună că are "îmbunătaţiri de calitate superioara" şi să ceară 400€ chiria pe lună şi să-i spun:
Aşa îl pot suna pe imbecilul care a văruit un apartament în roz şi mov lila, în dégradé (3 nuanţe pe un perete!), şi are pretenţia să spună că are "îmbunătaţiri de calitate superioara" şi să ceară 400€ chiria pe lună şi să-i spun:
Boule!
Haiku de Bucureşti
Ploua mărunt.
Mergeau alene, una la braţul celeilalte, sub o umbrelă.
Mergeau pe partea de trotuar uscată, "apărată" de coroana deasă a copacilor, umbrela fiind astfel inutilă.
Oamenii care se grăbeau la muncă le întreceau prin ploaie.
Idioate.
P.S. postul 666! Ieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
Mergeau alene, una la braţul celeilalte, sub o umbrelă.
Mergeau pe partea de trotuar uscată, "apărată" de coroana deasă a copacilor, umbrela fiind astfel inutilă.
Oamenii care se grăbeau la muncă le întreceau prin ploaie.
Idioate.
P.S. postul 666! Ieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
offside
ştiţi ce este enervant?
Când mergi liniştit pe trotuar şi brusc vine cineva din urmă şi în loc să te întreacă merge cot la cot cu tine.
Adică...cine dracu eşti şi de ce îmi furi oxigenul?!?
Trotuarul ăsta nu e destul de mare pentru noi amândoi, te rog să continui în acelaşi ritm cu care mai ajuns din urmă şi să mă întreci şi să mă laşi în pace!
Zău aşa, unii oameni nu au deloc noţiunea de spaţiu personal! E absurd! Aşa ceva nu se face :(
Păi de exemplu, în secunda 2 eu mă pregăteam să-mi scot căştile din urechi şi să îi răspund imbecilului la întrebare. Dar nu m-a întrebat nimic. Însă l-am văzut lungind gâtul şi întorcând faţa spre mine.
Daaaaaaa?
Am maro pe pantaloni la spate (deşi port negru...)?
Am călcat în hărtie igienică şi mi-a rămas lipită de talpă?
Te-am lovit în metrou şi vrei să reglezi conturile?
Vrei să-ţi dau nişte bani să-ţi iei şi tu o pâine?
Vrei o ţigară?
Arăt a ghid şi vrei să te îndrum spre adresa ... ?
Sunt simpatic, vrei să mă cunoşti?
Vrei să mă întrebi de unde mi-am cumpărat căştile roz, mori dacă nu îţi iei şi tu o pereche?
Eşti un imbecil şi nu eşti conştient de nevoia de intimitate a oamenilor chiar şi atunci când sunt pe stradă?
BINGO!
Când mergi liniştit pe trotuar şi brusc vine cineva din urmă şi în loc să te întreacă merge cot la cot cu tine.
Adică...cine dracu eşti şi de ce îmi furi oxigenul?!?
Trotuarul ăsta nu e destul de mare pentru noi amândoi, te rog să continui în acelaşi ritm cu care mai ajuns din urmă şi să mă întreci şi să mă laşi în pace!
Zău aşa, unii oameni nu au deloc noţiunea de spaţiu personal! E absurd! Aşa ceva nu se face :(
Păi de exemplu, în secunda 2 eu mă pregăteam să-mi scot căştile din urechi şi să îi răspund imbecilului la întrebare. Dar nu m-a întrebat nimic. Însă l-am văzut lungind gâtul şi întorcând faţa spre mine.
Daaaaaaa?
Am maro pe pantaloni la spate (deşi port negru...)?
Am călcat în hărtie igienică şi mi-a rămas lipită de talpă?
Te-am lovit în metrou şi vrei să reglezi conturile?
Vrei să-ţi dau nişte bani să-ţi iei şi tu o pâine?
Vrei o ţigară?
Arăt a ghid şi vrei să te îndrum spre adresa ... ?
Sunt simpatic, vrei să mă cunoşti?
Vrei să mă întrebi de unde mi-am cumpărat căştile roz, mori dacă nu îţi iei şi tu o pereche?
Eşti un imbecil şi nu eşti conştient de nevoia de intimitate a oamenilor chiar şi atunci când sunt pe stradă?
BINGO!
di toati
veneau aşa aseară pe drumeag Nătăfleţu şi Poznaşu. Veseli, cu purta plină şi mintea ascuţită.
La o trecere de pietoni, se opresc, aşteaptă culoarea verde şi trec.
Când colo...ce să vezi?!
Peste drum, pe o clădire devenită avizier comunal, erau lipite nişte afişe, care de care mai colorate şi mai neinteresante.
Majoritatea afişelor se bazau pe o poză cât mai mare şi mai expresivă a interpretului/interpreţilor cu numele acestora scris cât mai mare şi colorat - pentru a atrage atenţia şi banii oamenilor, ev'dent!
Dar Nu un afiş. Nuuu, acest afiş este excepţional. Unic. Fabulos.
Afişul era pentru un spectacol ce se numeşte Gala premiilor Muzicii Populare Româneşti.
Foarte frumos domnule! Cineva, cuiva încă îi mai pasă de folclorul românesc, care nu e pe moarte, nu este inexistent. Nuuu....Folcorul românesc, muzica populară românească este încă vie! Ea fojgăie de nume mari şi prea bine cunoscute!
Eu unul sunt convins! Adică cu atâtea nume mari, pe care le recunosc imediat, acesta va fi un spectacol de succes ce nu trebuie ratat!
* tata întotdeauna mi-a spus că un pahar de ţuică vindecă diareea
** tata întotdeauna mi-a spus că un pahar de ţuică taie greaţa
*** nimic nu e mai bun ca un pahar de ţuică să amorţească gingia şi să ucidă bacteriile ce cauzează carii! - tot de la tata ştiu asta :)
La o trecere de pietoni, se opresc, aşteaptă culoarea verde şi trec.
Când colo...ce să vezi?!
Peste drum, pe o clădire devenită avizier comunal, erau lipite nişte afişe, care de care mai colorate şi mai neinteresante.
Majoritatea afişelor se bazau pe o poză cât mai mare şi mai expresivă a interpretului/interpreţilor cu numele acestora scris cât mai mare şi colorat - pentru a atrage atenţia şi banii oamenilor, ev'dent!
Dar Nu un afiş. Nuuu, acest afiş este excepţional. Unic. Fabulos.
Afişul era pentru un spectacol ce se numeşte Gala premiilor Muzicii Populare Româneşti.
Foarte frumos domnule! Cineva, cuiva încă îi mai pasă de folclorul românesc, care nu e pe moarte, nu este inexistent. Nuuu....Folcorul românesc, muzica populară românească este încă vie! Ea fojgăie de nume mari şi prea bine cunoscute!
De exemplu la acest măreţ spectacl vom putea vedea ...
- generaţia de aur a folclorului! de la începuturile poporului român până în prezent evident - de aceea nu încap toţi pe afiş, şi decât să uităm pe careva mai bine nu trecem nici un nume
- artişti consacraţi! haideţi să îi numim împreună: ...
- ansambluri vestite! nuuu, nu ansambluri cunoscute local, ci de acelea cărora li s-a dus veste peste mări şi ţări - că de aia sunt vestite, toată lumea le cunoaşte de aceea nu are rost să le numim
- orchestre renumite! probabil şi-au schimbat denumirea de atâtea ori încât ar fi fost dificil să le numească - dacă nu nimereau numele actual? sau numele pe care îl aveau când erau renumite?
- tinere talente! sunt atât de multe şi de cunoscute şi noi le ştim pe toate ...
- muzică de voie bună ş-un pahar! eeeeee... nu contează că în această categorie poate intra orice fel de muzică, adică la urma-urmei poţi bea şi de supărare şi de nervi şi pentru că te doare burta* şi pentru că ţi-e greaţa** şi pentru că te doare o măsea*** şi pentru ...orice! şi ghici ce? toată această muzică va fi interpretată garantat la Gala premiilor Muzicii Populare Româneşti!
Eu unul sunt convins! Adică cu atâtea nume mari, pe care le recunosc imediat, acesta va fi un spectacol de succes ce nu trebuie ratat!
* tata întotdeauna mi-a spus că un pahar de ţuică vindecă diareea
** tata întotdeauna mi-a spus că un pahar de ţuică taie greaţa
*** nimic nu e mai bun ca un pahar de ţuică să amorţească gingia şi să ucidă bacteriile ce cauzează carii! - tot de la tata ştiu asta :)
Vreau
să vă spun că urăsc oamenii care stau în ușă la metrou și din cauza cărora trebuie să mă frec de pufoaice și ghiozdane ca să mă dau jos.
Deci îi văd. Când metroul oprește au o privire panicată, de animal hăituit.
Dau buzna în metrou ...și se opresc! Ca vacile.
Metroul pornește. Ei își pierd echilibrul.
Își forțează mintea să găsească o rezolvare. Ah-hah! Un loc liber. Țac-pac se înființează acolo triumfători.
De ce era liber? Pentru că e în ușă, în mijlocul căii de acces în/din metrou, fucktard!
Deci îi văd. Când metroul oprește au o privire panicată, de animal hăituit.
Dau buzna în metrou ...și se opresc! Ca vacile.
Metroul pornește. Ei își pierd echilibrul.
Își forțează mintea să găsească o rezolvare. Ah-hah! Un loc liber. Țac-pac se înființează acolo triumfători.
De ce era liber? Pentru că e în ușă, în mijlocul căii de acces în/din metrou, fucktard!
30DC - Ziua 06
Ziua 06 — Orice
Orice, orice ...presupun că chestia asta se vrea a fi un fel de cireaşă de pe tort, ceva de genul ziua când nu trebuia să porţi uniforma la liceu.
Ok, hai să vedem.
Azi a plouat. Şi încă mai plouă. Ploua şi cînd mi-am încheiat programul şi a trebuit să iau metroul ca să ajung acasă. Compania de Circ are cortul pus pe la vreo 10 minute de metrou. Nu e mult, dar 10 minute de mers în ploaie, măruntă şi deasă, o să se cunoască pe pantofi, pe pantaloni, pe părul ud.
Şi apoi sunt dăştepţii care sunt duşi la metrou cu maşina.
Ei aterizează pe peron fresh, uscaţi, la patru ace. Şi se uită la mine ca şi cum aş veni din altă dimensiune. Şi se uită la mine cu dispreţ, pentru că eu sunt un pisoi murat.
Huo băi, hai marş! Eu dacă merg cu metroul merg cu metroul. Nu merg cu metroul şi cu orice are maşină şi pot profita de el/ea. Păi ori suntem eco, ori poluam că nu vrem să ne udăm.
Dichisiţilor!
Orice, orice ...presupun că chestia asta se vrea a fi un fel de cireaşă de pe tort, ceva de genul ziua când nu trebuia să porţi uniforma la liceu.
Ok, hai să vedem.
Azi a plouat. Şi încă mai plouă. Ploua şi cînd mi-am încheiat programul şi a trebuit să iau metroul ca să ajung acasă. Compania de Circ are cortul pus pe la vreo 10 minute de metrou. Nu e mult, dar 10 minute de mers în ploaie, măruntă şi deasă, o să se cunoască pe pantofi, pe pantaloni, pe părul ud.
Şi apoi sunt dăştepţii care sunt duşi la metrou cu maşina.
Ei aterizează pe peron fresh, uscaţi, la patru ace. Şi se uită la mine ca şi cum aş veni din altă dimensiune. Şi se uită la mine cu dispreţ, pentru că eu sunt un pisoi murat.
Huo băi, hai marş! Eu dacă merg cu metroul merg cu metroul. Nu merg cu metroul şi cu orice are maşină şi pot profita de el/ea. Păi ori suntem eco, ori poluam că nu vrem să ne udăm.
Dichisiţilor!
jesus of suburbia
e ceea ce ascult acum în căşti. Nu are nici o legătură cu ce urmează să spun, aveam nevoie doar de un titlu.
(am întâlnit bloguri unde problema titlului era rezolvată în modul următor: era trecută data postului. Asta mie mi se pare o soluţie bizară, având în vedere că există şabloane care îţi afişează data postului automat şi atunci ce faci? Dacă vrei să scrii azi despre ieri? sau azi despre mâine?)
Deci da: am nişte colegi de câcat. Dar asta ştiam deja.
(am întâlnit bloguri unde problema titlului era rezolvată în modul următor: era trecută data postului. Asta mie mi se pare o soluţie bizară, având în vedere că există şabloane care îţi afişează data postului automat şi atunci ce faci? Dacă vrei să scrii azi despre ieri? sau azi despre mâine?)
Deci da: am nişte colegi de câcat. Dar asta ştiam deja.
Mia de obicei nu-mi place să-mi spăl rufele în public.
Nu, o fac pe la spate, pe blogul ăsta de care ei nu ştiu şi evit astfel situaţiile jenante.
Desigur, dezavantajul este că ei nu vor afla niciodată cât de câcat sunt şi de aceea situaţia nu se va rezolva nicicum.
Şi atunci care mai este rostul acestui post? Păi să mă simt eu bine, desigur.
(Şi să evit munca. Spun asta pentru că iarăşi, cei care ar putea fi interesaţi de schimbarea acestei situaţii nu ştiu de şi nu citesc acest blog. Norocos mai sunt ...)
Eu de felul meu sunt o fire mai serioasă aşa.
Eu de felul meu sunt o fire mai serioasă aşa.
Ştiu, având în vedere că râdeţi cu lacrimi numai după primele două cuvinte a orice scriu, vă vine greu să credeţi această afirmaţie dar aşa este!
La locul de muncă sunt adevărat profesionist care nu lasă emoţia umană să iasă la suprafaţă.
De fapt, nu lăsam. De ceva timp însă am lăsat garda jos. Sunt vesel, vorbesc cu ei, îi bag în seamă.
Şi ce concluzie trag dragii mei colegi? Că mie mi-e prea bine. Şi dacă mi-e prea bine nu prea muncesc.
De ce ar fi asta o problemă?
1) pentru că este fals şi
2) pentru că ei muncesc.
Ştiţi cum este: să moară şi capra vecinului.
Când am încercat să le explic că şi eu muncesc dar
a) sunt mai eficient şi de aceea termin mai rapid şi
b) nu-mi place să cer ajutorul, prefer să mă descurc singur
ei au concluzionat că ceea cu ce mă ocup eu este mai uşor decât ce trebuie să facă ei şi de aceea a) şi b) nu sunt demne de luat în seamă ca argumente valide.
Deci da: dacă munceşti prea bine, e de rău.
Dacă nu îi bâzâi la fiecare 5 minute plângându-te că munca e de câcat, e de rău.
Dacă nu îi deranjezi cu întrebări inutile al căror răspuns oricum nu îl ştiu şi pe care oricum îl găseşti pe google, e de rău.
Păi nu-şi merită soarta? Ce oameni de câcat domnule, ce oameni ...
la coadă la brânză
Când apărusem eu, Deşteptul explica cum stă treaba cu muzica, cu iq-ul fabulos pe care îl poseda el şi cel de 300 a lui Lady Gaga.
Eu ştiu o singură scală pe care se măsoara iq-ul şi aia avea ca prag de sus 160-170. Însă, dacă el a zis că Gaga are 300, înseamna că e altă scală, aşa că am încercat să-i determin iq-ul pe scala cunoscută mie că să ştiu ce specimen e prin zonă.
Calculul e simplu: presupun că în cel mai fericit caz Gaga are iq-ul lui Einstein, ceea ce înseamnă că 300 echivalează cu 160 pe scala mea, de unde rezultă ca nenea are un iq de vreo 85, adică puţin peste limita la care eşti considerat retardat.
Vom aduce în sprijinul acestei ipoteze, dialogul de mai jos:
- Doamnă, cât costă această pâine din acest Occident al României care este ...Transilvania!!!?
-
!!! 7 lei...
- Mulţumesc!!!
...după care intelectualul cu iq de 160 pleacă mai departe.
Nimeni nu mai vrea să îl asculte, iar eu în mod sigur nu vreau să-i fiu auditoriu! El a încercat însă, mişelul... M-a fixat cu privirea un minut căutând să mă uit şi eu la el, însa ştiu eu cum decurg lucurile astea, aşa că m-am uitat în orice altă parte, numai înspre el nu, şi am scăpat.
Tanti care a făcut schimb de numere de telefon cu vânzatoarea nu a fost aşa deşteapta şi nu a reuşit să scape. A fost luminată cu expunerea în detaliu a teoriei conform căreia muzica dezvoltă mai mult inteligenţa, chiar şi decât lectura!
Cu aceasta în minte, m-am liniştit: dobitocul nu o să dea niciodată pe aici să-mi citească postul.
Oricum, e prea ocupat să-şi împrăştie cunoaşterea prin viu grai: era genul de om care stă la coadă ca să aibă cu cine vorbi. Sau care abia asteaptă să se întample ceva în autobuz ca să înceapa să vorbească.
Am observat că şi taximetristii au problema asta: încearca să se bage în vorbă cu tine. Probabil toţi sunt singuri şi trişti. Recunosc că dacă nu aş fi văzut aseară The Wrestler aş fi zis că-s nişte dobitoci, însă acum zic că-s nişte dobitoci singuri!
P.S. Immortal au scos videoclip nou. AUR! Do the crab walk with Abbath!!!!
Eu ştiu o singură scală pe care se măsoara iq-ul şi aia avea ca prag de sus 160-170. Însă, dacă el a zis că Gaga are 300, înseamna că e altă scală, aşa că am încercat să-i determin iq-ul pe scala cunoscută mie că să ştiu ce specimen e prin zonă.
Calculul e simplu: presupun că în cel mai fericit caz Gaga are iq-ul lui Einstein, ceea ce înseamnă că 300 echivalează cu 160 pe scala mea, de unde rezultă ca nenea are un iq de vreo 85, adică puţin peste limita la care eşti considerat retardat.
Vom aduce în sprijinul acestei ipoteze, dialogul de mai jos:
- Doamnă, cât costă această pâine din acest Occident al României care este ...Transilvania!!!?
-
!!! 7 lei...- Mulţumesc!!!
...după care intelectualul cu iq de 160 pleacă mai departe.
Nimeni nu mai vrea să îl asculte, iar eu în mod sigur nu vreau să-i fiu auditoriu! El a încercat însă, mişelul... M-a fixat cu privirea un minut căutând să mă uit şi eu la el, însa ştiu eu cum decurg lucurile astea, aşa că m-am uitat în orice altă parte, numai înspre el nu, şi am scăpat.
Tanti care a făcut schimb de numere de telefon cu vânzatoarea nu a fost aşa deşteapta şi nu a reuşit să scape. A fost luminată cu expunerea în detaliu a teoriei conform căreia muzica dezvoltă mai mult inteligenţa, chiar şi decât lectura!
Cu aceasta în minte, m-am liniştit: dobitocul nu o să dea niciodată pe aici să-mi citească postul.
Oricum, e prea ocupat să-şi împrăştie cunoaşterea prin viu grai: era genul de om care stă la coadă ca să aibă cu cine vorbi. Sau care abia asteaptă să se întample ceva în autobuz ca să înceapa să vorbească.
Am observat că şi taximetristii au problema asta: încearca să se bage în vorbă cu tine. Probabil toţi sunt singuri şi trişti. Recunosc că dacă nu aş fi văzut aseară The Wrestler aş fi zis că-s nişte dobitoci, însă acum zic că-s nişte dobitoci singuri!
P.S. Immortal au scos videoclip nou. AUR! Do the crab walk with Abbath!!!!
S-a întâmplat întâmplător la metrou
S-a întâmplat că Nătăfleţul aştepta metroul spre casă.
Acum, nu ştiu alte staţii cum sunt, dar staţia La Muncă este o staţie colorată, cu personaje din cele mai joase şi pitoreşti pături sociale.
Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, Nătăfleţul a pierdut metroul la mustaţă aşa că peronul era aproape gol.
Dar nu pentru mult timp, fiind ora O, oră la care mulţi angajaţi scapă din jugul angajatorilor, în câteva zeci de secunde peronul a devenit destul de aglomerat.
În acest moment o voce nazală şi impersonală ne anunţă că următorul tren care soseşte în staţie în direcţia Piaţa Victoriei circulă fără călători.
Foarte bine, nici o problemă.
După alte câteva zeci de secunde îşi face apariţia şi "următorul tren".
În tot acest timp, vocea de tanti obosită ne anunţa că acesta va circula fără călători.
Trenul se mişca încet şi intră în staţie ca un bătrânel muribund.
Mulţimea prinde viaţă, se mişcă mecanic spre marginea peronului, dincolo de linia de siguranţă, continuându-şi discuţiile, neatentă la ce se întâmplă în jur.
Metroul se mai târăşte un vagon.
Câteva persoane aleargă pe scări grăbite să prindă metroul. Se împing să treacă de zidul deja format la marginea peronului în dreptul uşilor.
Metroul e aproape în întregime la peron.
Mulţimea tace, minţile se golesc de orice urmă de raţiune, muşchii se încordează, coatele se ascut, mulţimea îşi trage suflarea pentru cursa ce va urma. Cursa pentru scaune, pentru un loc în metrou.
Metroul e în întreaga sa lungime staţionat la peron.
...
Ce se întâmplă? De ce nu se deschid uşile?
Câteva persoane au o sclipire de geniu: apasă butoanele de pe uşă (dezactivate din imemorabile vremuri!) poate e un test de inteligenţă!
Alţii mai curajoşi dau şi căteva picioare în uşi, poate aşa vor întelege. Trebuie să se deschidă!
Încet încet un murmur de nemulţumire se ridică deasupra muţimii.
Cei care erau în prima linie fac loc celor din spate, poate ei vor găsi o soluţie, un răspuns. Ce se întâmplă? De ce nu se deschid uşile?
Tot ce vor ei este să ajungă acasă. De ce? De ceeee?
Răspunsul vine tot din spate.
Cei care s-au retras încep să-şi folosească mintea din nou. Să devină conştienţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Să audă vocea din difuzoare care în tot acest timp a repetat un singur mesaj: TRENUL. CIRCULĂ. FĂRĂ. CĂLĂTORI!
Un murmur străbate mulţimea. De data aceasta este unul de înţelegere.
Oamenii îşi zâmbesc unul altuia: circulă fără călători! hah, asta era!
Mulţimea se îndepărtează uşor de marginea peronului.
Trenul se pune în miscare. Liniile rămân din nou goale.
Au trecut 3 minute şi 35 de secunde de la ultimul tren. Peste un minut va sosi un nou tren în direcţia Piaţa Victoriei.
Totul este normal. Calm.
Nătăfleţul e îngheţat rezemat de un perete, căştile în urechi, muzica în surdină, inima sfâşiată. Omenirea... este retardată...
Acum, nu ştiu alte staţii cum sunt, dar staţia La Muncă este o staţie colorată, cu personaje din cele mai joase şi pitoreşti pături sociale.
Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, Nătăfleţul a pierdut metroul la mustaţă aşa că peronul era aproape gol.
Dar nu pentru mult timp, fiind ora O, oră la care mulţi angajaţi scapă din jugul angajatorilor, în câteva zeci de secunde peronul a devenit destul de aglomerat.
În acest moment o voce nazală şi impersonală ne anunţă că următorul tren care soseşte în staţie în direcţia Piaţa Victoriei circulă fără călători.
Foarte bine, nici o problemă.
După alte câteva zeci de secunde îşi face apariţia şi "următorul tren".
În tot acest timp, vocea de tanti obosită ne anunţa că acesta va circula fără călători.
Trenul se mişca încet şi intră în staţie ca un bătrânel muribund.
Mulţimea prinde viaţă, se mişcă mecanic spre marginea peronului, dincolo de linia de siguranţă, continuându-şi discuţiile, neatentă la ce se întâmplă în jur.
Metroul se mai târăşte un vagon.
Câteva persoane aleargă pe scări grăbite să prindă metroul. Se împing să treacă de zidul deja format la marginea peronului în dreptul uşilor.
Metroul e aproape în întregime la peron.
Mulţimea tace, minţile se golesc de orice urmă de raţiune, muşchii se încordează, coatele se ascut, mulţimea îşi trage suflarea pentru cursa ce va urma. Cursa pentru scaune, pentru un loc în metrou.
Metroul e în întreaga sa lungime staţionat la peron.
...
Ce se întâmplă? De ce nu se deschid uşile?
Câteva persoane au o sclipire de geniu: apasă butoanele de pe uşă (dezactivate din imemorabile vremuri!) poate e un test de inteligenţă!
Alţii mai curajoşi dau şi căteva picioare în uşi, poate aşa vor întelege. Trebuie să se deschidă!
Încet încet un murmur de nemulţumire se ridică deasupra muţimii.
Cei care erau în prima linie fac loc celor din spate, poate ei vor găsi o soluţie, un răspuns. Ce se întâmplă? De ce nu se deschid uşile?
Tot ce vor ei este să ajungă acasă. De ce? De ceeee?
Răspunsul vine tot din spate.
Cei care s-au retras încep să-şi folosească mintea din nou. Să devină conştienţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Să audă vocea din difuzoare care în tot acest timp a repetat un singur mesaj: TRENUL. CIRCULĂ. FĂRĂ. CĂLĂTORI!
Un murmur străbate mulţimea. De data aceasta este unul de înţelegere.
Oamenii îşi zâmbesc unul altuia: circulă fără călători! hah, asta era!
Mulţimea se îndepărtează uşor de marginea peronului.
Trenul se pune în miscare. Liniile rămân din nou goale.
Au trecut 3 minute şi 35 de secunde de la ultimul tren. Peste un minut va sosi un nou tren în direcţia Piaţa Victoriei.
Totul este normal. Calm.
Nătăfleţul e îngheţat rezemat de un perete, căştile în urechi, muzica în surdină, inima sfâşiată. Omenirea... este retardată...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)