Ce bine că nu am aruncat grăsimea de gâscă, acum aproape 2 luni, ci am strecurat-o și pus-o la frigider, într-un borcan.
Cartofii la cuptor nu au fost niciodată mai gustoși (ノ*゜▽゜*)
Se afișează postările cu eticheta bucătărie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bucătărie. Afișați toate postările
Doar poze
Prăjitură ciocolătoasă cu dovlecel.
Rețeta de aici.
Am pus doar jumătate din cantitatea de zahăr.
Zahărul e otravă.
O otravă delicioasă.
O ieșit bun.
Cam ca nimic din ce am mâncat până acu'.
E lipicios și gumos, nu sfărâmicios.
M-am simțit decadent și am pus și 2 linguri de ciocolată sfărâmată.
L-am mâncat singură pe tot,
cu o stacană de cafea.
Oh, yeah!
26 Martie 2013: am făcut rețeta iar.
Am înlocuit dovlecelul cu măr și morcov ras.
Știți, ca să fie de sezon.
A ieșit la fel de bună!
Am adăugat și 1 linguriță de scorțișoară și 2-3 fructe de pădure, congelate.
Am fost isteață.
Merge cu și mai multe fructe.
26 Martie 2013: am făcut rețeta iar.
Am înlocuit dovlecelul cu măr și morcov ras.
Știți, ca să fie de sezon.
A ieșit la fel de bună!
Am adăugat și 1 linguriță de scorțișoară și 2-3 fructe de pădure, congelate.
Am fost isteață.
Merge cu și mai multe fructe.
Aluat de plăcintă
2 căni făină,
1 linguriță sare,
11 linguri ulei (pot fi reduse la 9 înlocuindu-le cu apă),
13 linguri apă din care 4* se păstrează pentru drojdie (1 nucă).
Se amestecă tot, se mai adaugă făină dacă este nevoie, până ajunge elastic.
Se lasă la dospit.
Azi se umple cu dovleac.
(Deși am făcut plăcintă de vreo 5 ori anul trecut cu această foarte rețetă, cumva în decursul celor 12 luni am pierdut hârtia pe care era scrisă așa că m-am văzut pusă în situația să îi dau telefon Mamei și să o întreb. Iar. Din nou. Jenant. Am notat aici, în caz că memoria dă rateuri iară :)
* nu tre' să zic că apa pentru drojdie tre' să fie călduță să zgândăre drojdia, dar nu fierbinte să o omoare, nu?
1 linguriță sare,
11 linguri ulei (pot fi reduse la 9 înlocuindu-le cu apă),
13 linguri apă din care 4* se păstrează pentru drojdie (1 nucă).
Se amestecă tot, se mai adaugă făină dacă este nevoie, până ajunge elastic.
Se lasă la dospit.
Azi se umple cu dovleac.
(Deși am făcut plăcintă de vreo 5 ori anul trecut cu această foarte rețetă, cumva în decursul celor 12 luni am pierdut hârtia pe care era scrisă așa că m-am văzut pusă în situația să îi dau telefon Mamei și să o întreb. Iar. Din nou. Jenant. Am notat aici, în caz că memoria dă rateuri iară :)
* nu tre' să zic că apa pentru drojdie tre' să fie călduță să zgândăre drojdia, dar nu fierbinte să o omoare, nu?
Ăia cu tonomatul din bucătărie s-au nesimţit.
Mă duc să-mi iau o ciocolată cu alune de pădure - no. 23, 2 lei şi din prea multă veselie (ca să nu zic prostie!) apăs 22.
22 e Snickers.
În timp ce începusem o înjurătură în minte văd că Snickers nu cade. Ce-i asta?! După ce că nu e ceea ce vreau se şi blochează? Poate fi mai de câcat toată faza? De ce mi se întâmplă numai mie chestiile astea? De ce eu? De ce pe jos nu poa' să fie scrum? De ce crezi tu că mă ratez şi tu mă scapi? De ce să nu-mi beau vodca mea de zi cu zi? De ce mă-nveţi tu care-i drumul bun? De ce? etc., etc., ş.a.m.d., aţi prins ideea...
Când colo, iaca poznă: aparatul clipoceşte. Mai vrea 0.50 credit. Mă uit aşa, cruciş, la el. Eu, client fidel al tonomatului, ştiam că Snickers e 2 lei! Ei bine nu domnule, nu. S-a scumpit: e 2.50 lei.
Adică..pe ce bază? a crescut TVA? s-a dat o nouă lege de impozitare a importurilor? ce?! nici măcar nu e ediţie de aia cu 20% mai mult! Nu.
Am rămas puţin şocat. Nesimţirea are uneori efectul ăsta asupra mea.
După care m-am dezmeticit, m-am bătut singur pe umăr, mi-am luat ciucalata de la no. 23 şi m-am tirat.
Mă duc să-mi iau o ciocolată cu alune de pădure - no. 23, 2 lei şi din prea multă veselie (ca să nu zic prostie!) apăs 22.
22 e Snickers.
În timp ce începusem o înjurătură în minte văd că Snickers nu cade. Ce-i asta?! După ce că nu e ceea ce vreau se şi blochează? Poate fi mai de câcat toată faza? De ce mi se întâmplă numai mie chestiile astea? De ce eu? De ce pe jos nu poa' să fie scrum? De ce crezi tu că mă ratez şi tu mă scapi? De ce să nu-mi beau vodca mea de zi cu zi? De ce mă-nveţi tu care-i drumul bun? De ce? etc., etc., ş.a.m.d., aţi prins ideea...
Când colo, iaca poznă: aparatul clipoceşte. Mai vrea 0.50 credit. Mă uit aşa, cruciş, la el. Eu, client fidel al tonomatului, ştiam că Snickers e 2 lei! Ei bine nu domnule, nu. S-a scumpit: e 2.50 lei.
Adică..pe ce bază? a crescut TVA? s-a dat o nouă lege de impozitare a importurilor? ce?! nici măcar nu e ediţie de aia cu 20% mai mult! Nu.
Am rămas puţin şocat. Nesimţirea are uneori efectul ăsta asupra mea.
După care m-am dezmeticit, m-am bătut singur pe umăr, mi-am luat ciucalata de la no. 23 şi m-am tirat.
grt
Urmează să vă povestesc iarăşi despre un fel de mâncare făcut după ce am văzut fotografiile ce însoţeau reţeta.
Felurile astea de mâncare cred că ar trebui să se cheme într-un fel (photo food?) pentru că mai nou tendinţa este ca blogurile cu reţete să fie şi de food photography & style ceea ce este foarte plăcut pentru ochi dar foarte dureros de văzut înainte de prânz sau când prânzul urmează doar peste câteva ore.(De aceea, de obicei verific blogurile acestea numai după masă, când am burta plină şi cafeaua în mână. Sunt un fel de desert după mâncarea îngrozitoare de la cantină. Un fel de uite ce ai fi putut mânca...)
Reţeta de astăzi (mă rog, de acum aproape 2 săptămâni când am preparat-o) are la bază o reţetă prezentată foarte frumos:
Puteţi citi tot ce vreţi să ştiţi despre gratin şi gratinul dauphinois pe wikipedia iar reţeta originală cu fotografiile minunate şi cantităţile necesare o puteţi vedea dând click pe linkul de mai sus.
Acum că v-am spus de acest fel de mâncare şi v-am dat reţeta aş putea să mă car şi să vă las în pace, nu? Doar nu mai aveţi nevoie de nimic de la mine...
Ei bine, daca vreţi să faceţi Gratin dauphinois cu cartof dulce şi nap roz după reţeta doamnei Béatrice Peltre puteţi să închideţi această pagină şi să vă vedeţi de treabă.
Dacă vreţi să vedeţi o adaptare nătăfleaţă a acestei reţete şi să citiţi şi nişte păreri la cald despre ea...
Eu o să vă povestesc acum cum două persoane nepricepute în ale bucătariei, care vor să gătească ceva dar nu se deranjează să verifice lista de ingrediente dinainte ca să le achiziţioneze din timp, care cumpără alte ingrediente fără a şti la ce o să le folosească, reuşesc să facă un fel de mâncare comestibil şi de cele mai multe ori delicios.
Astăzi, în bucătărie cu Nătăfleţul şi Poznaşul, vom găti
De unde până unde???
Eh, engleza asta... Reţeta se cheamă aşa: Gratin Dauphinois with Potato, Sweet Potato and Pink Turnips.
Potato = cartof buuun
Sweet Potato = cartof dulce buuun, avem şi de ăsta
Pink Turnip = ???
turnip, turnip..care ţi-e felul?
Varianta 1: ne luăm după ureche.
Parcă citisem odată de mult o carte (în engleză) în care eroul principal se deghizase în ţăran şi mergea cu căruţa cu turnips la târg şi parcă la momentul respectiv mă uitasem în dicţionar şi turnip = sfeclă. Parcă ...
Mergem la magazin, cumpărăm sfeclă. Hmmm, parcă nu prea arată ca în poze...
Varianta 2: ne uităm în dicţionar.
Dicţionarul zice turnip = nap, dar unde să găsim noi napi?! Citim că napul e asemănător cu gulia şi că are gust de varză sau ridiche.
În plus, tanti Béatrice a folosit pink turnips şi toţi napii pe care-i vedem sunt albi!
Trebe că e o greşeală, ce ştie dicţionarul ăsta....eeee! Poate că turnip = nap dar pink turnip = ridiche, aşa, de la mine, fărăr număr!
Mergem la magazin, cumpărăm ridichi.
Cartoful dulce l-am cumpărat mai de demult, cică ar fi o alternativă mai sănătoasă a cartofului obişnuit, deci cartoful obişnuit zboară oricum din reţeta originală şi cum avem un surplus de ...sfeclă! băgăm sfeclă.
Aşa am ajuns de la gratin cu cartof, cartof dulce şi nap roz la gratin cu sfeclă, cartof dulce şi ridiche :) Eh, dacă aş face şi programare după cum gătesc ...
Porţiile sunt adaptate pentru 2 persoane aşa că am înjumătăţit cantităţile din reţeta originală, cel puţin când a venit vorba de ingredientele umede.
De la stânga în sensul acelor de ceasornic: cimbru (nu aveam o crenguţă verde, evident! cine are chestii de astea exotice în bucătărie?), smântână, usturoi şi lapteee...
Faza asta cu datul în clocot şi infuzatul nu prea mi-a ieşit. În sensul că smântâna s-a separat de lapte. Smântâna a fost aleasă destul de grasă dar laptele cred că era mai mult apă chioară, prea degresat, de nu mi-a plăcut deloc rezultatul final chiar dacă focul era mic si am frecat-amestecat cu sârguinţă. Nu a vrut să iasă cremoasă şi pace!
Ingredientele tari le-am pus cam după ochi, ştiind mărimea vaselor în care vom face gratinul. Se ia un Poznaş şi se pune responsabil la curăţarea unei sfecle, câtorva ridichi şi 1/3 de cartof dulce.
Da, serios, e doar 1/3 de cartof! Am achiziţionat 2 bucăţi de cartof în greutate de 1kg la minunatul preţ de 12 lei! Cum cartoful obişnuit (românesc, nu import) e undeva pe la 1,6-1,7 lei kilogramul e simplu să deducem că o să mâncăm vreo 3 luni din aceşti cartofi şi că nu vor fi trecuţi în meniu prea des de acum încolo.
Să lăsăm însă concluziile astea pe mai încolo şi să-i dăm cu reţeta:
Vasele cică sunt din porţelan şi merg aruncate direct în cuptor fără teamă că o să facă poc!.
Partea asta consumă cel mai mult timp dar dacă nu munceşti nu mănânci, nu? Şi în plus, ia uite ce frumos arată! Trebuie să spun din nou că prepararea acestei reţete a fost foarte muuult inspirată de aspectul ei.
După toată buchiseala (că oricum tot în burtă ajunge!) punem la punct ultimele detalii: reţeta cere salvie şi nucşoară peste legume şi infuzia de lapte cu smântănă. Daaaa, sigur. Evident că nu aveam aşa ceva prin dulapuri. Aţi mâncat vreodată ceva cu nucşoară? Nici noi.
Lăsăm aşa, mai simplu, că noi suntem orice dar sofisticaţi nu, şi dăm totul la cuptor. Cam cât? nu ştiu să zic prea bine. La noi în bucătărie se merge mai mult pe încercatelea: când miroase a ars e clar că nu-i de bine! :D
De obicei însă nu miroase a ars şi data asta nu a fost excepţie. După vreo 15 - 20 de minte ...
Sfecla şi-a cam făcut de cap şi a colorat totul în roşu însă partea bună este că nu a contaminat celelalte ingrediente cu aroma ei.
Ce să mai spun? A fost bun.
În mod evident trebuie făcută din nou şi mai trebuie lucrat la ingrediente (poate nu ridichi că nu prea sunt în sezon) şi la procesul de amestecare al laptelui cu smântănă.
Oricum, reţeta asta e încă odată dovada că nu trebuie să ne fie frică de improvizaţie! Regulile sunt făcute pentru a fi schimbate, nu?
Felurile astea de mâncare cred că ar trebui să se cheme într-un fel (photo food?) pentru că mai nou tendinţa este ca blogurile cu reţete să fie şi de food photography & style ceea ce este foarte plăcut pentru ochi dar foarte dureros de văzut înainte de prânz sau când prânzul urmează doar peste câteva ore.(De aceea, de obicei verific blogurile acestea numai după masă, când am burta plină şi cafeaua în mână. Sunt un fel de desert după mâncarea îngrozitoare de la cantină. Un fel de uite ce ai fi putut mânca...)
Reţeta de astăzi (mă rog, de acum aproape 2 săptămâni când am preparat-o) are la bază o reţetă prezentată foarte frumos:
Puteţi citi tot ce vreţi să ştiţi despre gratin şi gratinul dauphinois pe wikipedia iar reţeta originală cu fotografiile minunate şi cantităţile necesare o puteţi vedea dând click pe linkul de mai sus.
Acum că v-am spus de acest fel de mâncare şi v-am dat reţeta aş putea să mă car şi să vă las în pace, nu? Doar nu mai aveţi nevoie de nimic de la mine...
Ei bine, daca vreţi să faceţi Gratin dauphinois cu cartof dulce şi nap roz după reţeta doamnei Béatrice Peltre puteţi să închideţi această pagină şi să vă vedeţi de treabă.
Dacă vreţi să vedeţi o adaptare nătăfleaţă a acestei reţete şi să citiţi şi nişte păreri la cald despre ea...
Eu o să vă povestesc acum cum două persoane nepricepute în ale bucătariei, care vor să gătească ceva dar nu se deranjează să verifice lista de ingrediente dinainte ca să le achiziţioneze din timp, care cumpără alte ingrediente fără a şti la ce o să le folosească, reuşesc să facă un fel de mâncare comestibil şi de cele mai multe ori delicios.
Astăzi, în bucătărie cu Nătăfleţul şi Poznaşul, vom găti
Gratin cu cartof dulce, sfeclă şi ridichi
De unde până unde???
Eh, engleza asta... Reţeta se cheamă aşa: Gratin Dauphinois with Potato, Sweet Potato and Pink Turnips.
Potato = cartof buuun
Sweet Potato = cartof dulce buuun, avem şi de ăsta
Pink Turnip = ???
turnip, turnip..care ţi-e felul?
Varianta 1: ne luăm după ureche.
Parcă citisem odată de mult o carte (în engleză) în care eroul principal se deghizase în ţăran şi mergea cu căruţa cu turnips la târg şi parcă la momentul respectiv mă uitasem în dicţionar şi turnip = sfeclă. Parcă ...
Mergem la magazin, cumpărăm sfeclă. Hmmm, parcă nu prea arată ca în poze...
Varianta 2: ne uităm în dicţionar.
Dicţionarul zice turnip = nap, dar unde să găsim noi napi?! Citim că napul e asemănător cu gulia şi că are gust de varză sau ridiche.
În plus, tanti Béatrice a folosit pink turnips şi toţi napii pe care-i vedem sunt albi!
Trebe că e o greşeală, ce ştie dicţionarul ăsta....eeee! Poate că turnip = nap dar pink turnip = ridiche, aşa, de la mine, fărăr număr!
Mergem la magazin, cumpărăm ridichi.
Cartoful dulce l-am cumpărat mai de demult, cică ar fi o alternativă mai sănătoasă a cartofului obişnuit, deci cartoful obişnuit zboară oricum din reţeta originală şi cum avem un surplus de ...sfeclă! băgăm sfeclă.
Aşa am ajuns de la gratin cu cartof, cartof dulce şi nap roz la gratin cu sfeclă, cartof dulce şi ridiche :) Eh, dacă aş face şi programare după cum gătesc ...
Porţiile sunt adaptate pentru 2 persoane aşa că am înjumătăţit cantităţile din reţeta originală, cel puţin când a venit vorba de ingredientele umede.
De la stânga în sensul acelor de ceasornic: cimbru (nu aveam o crenguţă verde, evident! cine are chestii de astea exotice în bucătărie?), smântână, usturoi şi lapteee...
 |
| Laptele, smântâna, 1/2 din usturoi & cimbru se dau în clocot şi se lasă la infuzat 30 de minute |
Faza asta cu datul în clocot şi infuzatul nu prea mi-a ieşit. În sensul că smântâna s-a separat de lapte. Smântâna a fost aleasă destul de grasă dar laptele cred că era mai mult apă chioară, prea degresat, de nu mi-a plăcut deloc rezultatul final chiar dacă focul era mic si am frecat-amestecat cu sârguinţă. Nu a vrut să iasă cremoasă şi pace!
Ingredientele tari le-am pus cam după ochi, ştiind mărimea vaselor în care vom face gratinul. Se ia un Poznaş şi se pune responsabil la curăţarea unei sfecle, câtorva ridichi şi 1/3 de cartof dulce.
 |
| Ingredient |
Da, serios, e doar 1/3 de cartof! Am achiziţionat 2 bucăţi de cartof în greutate de 1kg la minunatul preţ de 12 lei! Cum cartoful obişnuit (românesc, nu import) e undeva pe la 1,6-1,7 lei kilogramul e simplu să deducem că o să mâncăm vreo 3 luni din aceşti cartofi şi că nu vor fi trecuţi în meniu prea des de acum încolo.
Să lăsăm însă concluziile astea pe mai încolo şi să-i dăm cu reţeta:
 |
| Vasul/vase |
Vasele cică sunt din porţelan şi merg aruncate direct în cuptor fără teamă că o să facă poc!.
 |
| Sfecla, ridichile & cartoful dulce se taiel felii subţiri, se sărează&pi |
Partea asta consumă cel mai mult timp dar dacă nu munceşti nu mănânci, nu? Şi în plus, ia uite ce frumos arată! Trebuie să spun din nou că prepararea acestei reţete a fost foarte muuult inspirată de aspectul ei.
 |
| pretty colours! |
 |
| se pune amestecul de lapte & smântână peste legume şi se rade Emmental pe deasupra pentru Gratin :) |
Lăsăm aşa, mai simplu, că noi suntem orice dar sofisticaţi nu, şi dăm totul la cuptor. Cam cât? nu ştiu să zic prea bine. La noi în bucătărie se merge mai mult pe încercatelea: când miroase a ars e clar că nu-i de bine! :D
De obicei însă nu miroase a ars şi data asta nu a fost excepţie. După vreo 15 - 20 de minte ...
 |
| când se scoate, arată aşa! |
 |
| Şi când se gustă...e delicios! |
Ce să mai spun? A fost bun.
În mod evident trebuie făcută din nou şi mai trebuie lucrat la ingrediente (poate nu ridichi că nu prea sunt în sezon) şi la procesul de amestecare al laptelui cu smântănă.
Oricum, reţeta asta e încă odată dovada că nu trebuie să ne fie frică de improvizaţie! Regulile sunt făcute pentru a fi schimbate, nu?
pst
am observat că cele două posturi cu rețete sunt foarte populare.
E cam trist având în vedere că blogul acesta este despre orice în primul rând și cel mai puțin despre gătit. Dar cine sunt eu să mă plâng
Pe majoritatea blogurilor pe care le citesc se fac recapitulări, se trage linie, se numără puricii, se scot de la naftalină statistici și cifre.
Ar trebui să fac și eu asta. Aș putea să o fac. Dar nu am chef.
În schimb vin cu altă idee. Ce ar fi să scriu eu două posturi care au rămas la stadiul de proiect, de ciornă? Că tot am timp liber la dispoziție!
Întămplător sau nu, aceste două posturi sunt două rețete. Acuma, să vedem: ori îmi crește popularitatea datorită lor, ori pierd și cei 4 cititori pe care îi am și care vor să citească despre cât de fabulos și magnific sunt eu, nu despre...mâncare! Bleh.
Să știți că urmează un post cu multe poze și puține explicații, că nici eu nu mai țin minte mare lucru.
Pentru prima rețetă vom invita pe farfurie o prietenă mai veche: domnișoara Doradă.
Umblă veste prin târg că jupânița și-a făcut garderobă nouă și ne-am gândit să o chemăm pe la noi să ne povestească ce și cum.
După nume se cheamă că e simplu, nu? Și nu sună prea delicios, nu? Păi treaba stă cam invers: e puțin mai multă bătaie de cap la preparat, dar rezultatele sunt spectaculoase.
Totul a început la puțin timp după ce am gătit prima oară doradă. A fost un fel de mâncare bun, simplu și mai ales făcut la plesneală. Fără prea mult pregătiri, cu multe ajustări și improvizații.
La o săptămână și ceva se face că unul din blogurile pe care le urmăresc publică taman o rețetă cu dorade. Iaca poznă, îmi zic, trebuie neapărat să o încerc și pe asta acum că tot mi s-a dat mâna la gătit pește și s-a deschis pofta la mâncăruri savuroase.
Rețeta suna așa:
oh-la-la baguette! și dacă dați click puteți vedea ce și cum trebuie să iasă, inclusiv cantitățile că eu de obicei nu mă deranjez cu detalii de astea.
Povestea despre dorada cu usturoi și oțet începe ca orice poveste despre pește: cu achiziționarea, curățarea și spălarea lui.
După ce facem toate astea, presărăm puțină sare și piper, așaaa, pentru gust. Cu condimentele vrem să lăsăm lucrurile simple, că urmează să adăugam mai apoi alte ingrediente care vor da ele destule savoare. Deci doar sare și piper. Ah, și evitați crestăturile: au fost făcute din exces de zel iar pentru un fel de mâncare ce se face încet, în abur, și pentru o carne atât de fragilă precum cea de pește, dau mai multă bătaie de cap și strică aspectul. Păi zău așa!
Rețeta asta e ca o problemă de matematică: aduni 1 cu 2 și cu 3, scoți în fața parantezei, te dai de trei ori peste cap și gata!
2 în cazul nostru este usturoiul:
Vă rog să observați ploaia de sare de pe bancul de lucru. Este rezultatul modului spectaculos de gătit al Poznașului. Lui i se pare că totul se face ca prin magie, inclusiv presăratul cu sare: în cazul de față învârtită de 3 ori într-un picior și aruncată cu boltă peste umărul drept (ceea ce înseamnă că sarea aterizează oriunde altundeva decât în castronul cu ingrediente!).
Să revenim însă: pentru cele 2 dorade ale noastre = 2 porții am curățat cam 3/4 de căpățână de usturoi și am strivit brutal cățeii. Tanti Eleonora zice să nu curățăm de tot usturoiul dar pare-mi-se că al nostru era cam vechi că dintr-o mișcare s-au dus toate foițele.
Pe lângă usturoi avem așa: măsline - noi am pus și întregi și feliate, cele din urmă datorită faptului că primele erau infecte; ulei de măsline și un amestec de oțeturi.
Rețeta cere oțet de Sherry ceea ce vă închipuiți că nu se găsește în mod normal în dulapurile oricui și mai ales în dulapul nostru chiar dacă citisem rețeta înainte și ar fi trebuit să ne aprovizionăm. Și atunci ce facem? Improvizăm: băgăm un amestec de oțet balsamic și oțet de mere cu miere. Mai târziu am achiziționat și o sticluță de oțet de Sherry, de la raionul de delicatese, pentru o eventuală re editare à la carte a acestei rețete.
Buuun, acum avem (aproape) toate ingredientele pe masă. Ne apucăm să le combinăm...
Peștele se pune într-un vas uns cu unt și peste el se toarnă uleiul de măsline
Apoi vine partea care dă bătaie de cap: Usturoiul se rumenește cu (alte) două linguri de ulei de măsline, se adaugă măslinele și se stinge cu oțet
Amestecul acesta fierbinte se toarnă peste pește și totul se dă la cuptor
Caaam 20 de minute? pentru doi peștișori așa mici nu trebuie prea mult.
În aceste 20 de minute nu stați degeaba însă pentru că trebuie să pregătiți ingredientul secret, minunea care transformă acest fel:
ardei copți!
Cât de genial este? Foarte genial!
La noi - la români - în bucătărie ardeii copți sunt folosiți în principal în salată sau în zacuscă. Cam slăbuț meniul pentru ceva atât de gustos.
Și uite că acum ardei intră pe scenă, smulg microfonul și urlă cât îi țin semințele.
Tăiem niște ardei copt și ne pregătim să îl punem peste pește. Asta teoretic de întâmplă la jumătatea timpului de coacere, când vom întoarce și peștele:
Asta-i poză făcută cu blitz! Acum, la momentul întoarcerii, s-a văzut cât de proastă a fost ideea de a cresta peștele: s-a rupt și tot aspectul impecabil s-a dus de râpă.
Trecem peste acest mic impediment însă, pentru că noi mâncăm cu burta, nu cu ochii, și după încă 20 de minute scoatem minunăția din cuptor
Unghi à la Poznaș! Nu se vede prea bine peștele, dar așteptați până îl punem în farfurie
Nu aici se încheie povestea despre pește dar nu am mai avut putere să mai fac și poza de după.
Pot să vă spun însă că peștele a fost delicios și nu avea gust nasol de pește (!) sau, cum v-ați aștepta, oțet!
Oțetul i-a dat un gust pe care eu îl asociez cu mâncarea chinezească și sosul de soia. Oricum, rămâne să repetăm experiența cu oțet de Sherry și măsline mai bune.
Până atunci însă...poftă bună la cârnați, tobă și fripturi de porc! :P
E cam trist având în vedere că blogul acesta este despre orice în primul rând și cel mai puțin despre gătit. Dar cine sunt eu să mă plâng
Pe majoritatea blogurilor pe care le citesc se fac recapitulări, se trage linie, se numără puricii, se scot de la naftalină statistici și cifre.
Ar trebui să fac și eu asta. Aș putea să o fac. Dar nu am chef.
În schimb vin cu altă idee. Ce ar fi să scriu eu două posturi care au rămas la stadiul de proiect, de ciornă? Că tot am timp liber la dispoziție!
Întămplător sau nu, aceste două posturi sunt două rețete. Acuma, să vedem: ori îmi crește popularitatea datorită lor, ori pierd și cei 4 cititori pe care îi am și care vor să citească despre cât de fabulos și magnific sunt eu, nu despre...mâncare! Bleh.
Să știți că urmează un post cu multe poze și puține explicații, că nici eu nu mai țin minte mare lucru.
Pentru prima rețetă vom invita pe farfurie o prietenă mai veche: domnișoara Doradă.
Umblă veste prin târg că jupânița și-a făcut garderobă nouă și ne-am gândit să o chemăm pe la noi să ne povestească ce și cum.
Doradă la cuptor cu usturoi şi oţet
După nume se cheamă că e simplu, nu? Și nu sună prea delicios, nu? Păi treaba stă cam invers: e puțin mai multă bătaie de cap la preparat, dar rezultatele sunt spectaculoase.
Totul a început la puțin timp după ce am gătit prima oară doradă. A fost un fel de mâncare bun, simplu și mai ales făcut la plesneală. Fără prea mult pregătiri, cu multe ajustări și improvizații.
La o săptămână și ceva se face că unul din blogurile pe care le urmăresc publică taman o rețetă cu dorade. Iaca poznă, îmi zic, trebuie neapărat să o încerc și pe asta acum că tot mi s-a dat mâna la gătit pește și s-a deschis pofta la mâncăruri savuroase.
Rețeta suna așa:
oh-la-la baguette! și dacă dați click puteți vedea ce și cum trebuie să iasă, inclusiv cantitățile că eu de obicei nu mă deranjez cu detalii de astea.
Povestea despre dorada cu usturoi și oțet începe ca orice poveste despre pește: cu achiziționarea, curățarea și spălarea lui.
După ce facem toate astea, presărăm puțină sare și piper, așaaa, pentru gust. Cu condimentele vrem să lăsăm lucrurile simple, că urmează să adăugam mai apoi alte ingrediente care vor da ele destule savoare. Deci doar sare și piper. Ah, și evitați crestăturile: au fost făcute din exces de zel iar pentru un fel de mâncare ce se face încet, în abur, și pentru o carne atât de fragilă precum cea de pește, dau mai multă bătaie de cap și strică aspectul. Păi zău așa!
Creepy fish is creepy!
Rețeta asta e ca o problemă de matematică: aduni 1 cu 2 și cu 3, scoți în fața parantezei, te dai de trei ori peste cap și gata!
2 în cazul nostru este usturoiul:
Vă rog să observați ploaia de sare de pe bancul de lucru. Este rezultatul modului spectaculos de gătit al Poznașului. Lui i se pare că totul se face ca prin magie, inclusiv presăratul cu sare: în cazul de față învârtită de 3 ori într-un picior și aruncată cu boltă peste umărul drept (ceea ce înseamnă că sarea aterizează oriunde altundeva decât în castronul cu ingrediente!).
Să revenim însă: pentru cele 2 dorade ale noastre = 2 porții am curățat cam 3/4 de căpățână de usturoi și am strivit brutal cățeii. Tanti Eleonora zice să nu curățăm de tot usturoiul dar pare-mi-se că al nostru era cam vechi că dintr-o mișcare s-au dus toate foițele.
Pe lângă usturoi avem așa: măsline - noi am pus și întregi și feliate, cele din urmă datorită faptului că primele erau infecte; ulei de măsline și un amestec de oțeturi.
Rețeta cere oțet de Sherry ceea ce vă închipuiți că nu se găsește în mod normal în dulapurile oricui și mai ales în dulapul nostru chiar dacă citisem rețeta înainte și ar fi trebuit să ne aprovizionăm. Și atunci ce facem? Improvizăm: băgăm un amestec de oțet balsamic și oțet de mere cu miere. Mai târziu am achiziționat și o sticluță de oțet de Sherry, de la raionul de delicatese, pentru o eventuală re editare à la carte a acestei rețete.
Buuun, acum avem (aproape) toate ingredientele pe masă. Ne apucăm să le combinăm...
Peștele se pune într-un vas uns cu unt și peste el se toarnă uleiul de măsline
Apoi vine partea care dă bătaie de cap: Usturoiul se rumenește cu (alte) două linguri de ulei de măsline, se adaugă măslinele și se stinge cu oțet
Amestecul acesta fierbinte se toarnă peste pește și totul se dă la cuptor
Caaam 20 de minute? pentru doi peștișori așa mici nu trebuie prea mult.
În aceste 20 de minute nu stați degeaba însă pentru că trebuie să pregătiți ingredientul secret, minunea care transformă acest fel:
ardei copți!
Cât de genial este? Foarte genial!
La noi - la români - în bucătărie ardeii copți sunt folosiți în principal în salată sau în zacuscă. Cam slăbuț meniul pentru ceva atât de gustos.
Și uite că acum ardei intră pe scenă, smulg microfonul și urlă cât îi țin semințele.
Tăiem niște ardei copt și ne pregătim să îl punem peste pește. Asta teoretic de întâmplă la jumătatea timpului de coacere, când vom întoarce și peștele:
Asta-i poză făcută cu blitz! Acum, la momentul întoarcerii, s-a văzut cât de proastă a fost ideea de a cresta peștele: s-a rupt și tot aspectul impecabil s-a dus de râpă.
Trecem peste acest mic impediment însă, pentru că noi mâncăm cu burta, nu cu ochii, și după încă 20 de minute scoatem minunăția din cuptor
This is a live view from Nihil!
Nu aici se încheie povestea despre pește dar nu am mai avut putere să mai fac și poza de după.
Pot să vă spun însă că peștele a fost delicios și nu avea gust nasol de pește (!) sau, cum v-ați aștepta, oțet!
Oțetul i-a dat un gust pe care eu îl asociez cu mâncarea chinezească și sosul de soia. Oricum, rămâne să repetăm experiența cu oțet de Sherry și măsline mai bune.
Până atunci însă...poftă bună la cârnați, tobă și fripturi de porc! :P
smn
după cum vă promiteam odată, cândva, într-o zi, o să vă mai povestesc despre orgia culinară din bucătaria nătăfleaţă.
Ei bine, astăzi sunteţi norocoşi:
totul începe de la faptul că peştele e cam meh de felul lui, aşa. Şi atunci trebuie să-i găsim nişte prieteni cu care să se joace şi să zburde prin cuptior şi apoi pe drumul spre burtică. Astăzi: gutui şi sos de mărar.
Ok, hai să trecem la treabă până nu leşinăm de foame.
Cumpărăm nişte medalion de somon. În cazul de faţă: 2 bucăţi.
Spălăm, uscăm cu prosop curat, dăm cu sare şi piper.
În singurul vas adânc din casă facem un pat de lâmâi, punem somonul, presărăm cu mărar proaspăt tocat, nişte codiţe de ceapă verde - doar pentru că aveam prin casă, nu e obligatoriu, şi stropim din belşug cu zeamă de lămâie.
După aceea luăm o gutuie, mai măricică aşa (sau două mai mici, sau câte vreţi, sau deloc!), curăţăm de puf, spălăm, tăiem bucăţi, fugărim cei doi vermişori care îşi făcuseră casă în gutuia mea, îi dăm pisoiului să îi miroase
, ţipăm la pisoi vreo 5 minute să îi scuipe, să nu îi mănânce, Eric, nu! Nu, Eric!, Eric îi înghite cu cea mai lipsită de expresie faţă, ne dăm bătuţi, luăm cele 3/4 de gutuie rămasă după ce am scăpat de casa defuncţilor viermişori, punem într-un recipient, presărăm 2-3 picături de ulei de măsline, scuturăm bine să acoperim toată suprafaţa bucăţilor de gutuie cu o peliculă fină de ulei, şi apoi le plantăm în vas, lângă somon.
Cam aşa...
După aceea punem la cuptor ...hmm..vreo 15 minute? Vasul e acoperit dacă aveţi nedumeriri; urăsc chestiile la cuptor care ies uscate! Şi în plus, fiind acoperit se face mai mult în abur, ceea ce e şi sănătos şi gustos!
Oricum, somonul se face rapid! Şi gutuile se fac repede - contrar opiniei iniţiale greşite.
În astea 15 minute puteţi face orezul, puteţi face sosul de mărar, puteţi savura un pahar de vin sau puteţi să cercetaţi aspectul pisoiului şi să încercaţi să detectaţi semne ale intoxicării cu viermişori de gutuie (nu există, dar merită studiat!).
Bine, serios acum: orezul - urmaţi instrucţiunile de pe pachet/cutie/pungă.
Sosul de mărar: nişte iaurt - da, nişte pentru că nu ştim câţi suntem, cât mâncăm şi mai ales cum o sa iasă. Deci nişte iaurt, sau smântănă - de preferinţă cu muuultă grăsime :D, cam 2 pahare de alea mici, 2 linguri-linguriţe de zeamă de lămâie, piper, sare, 3-4 căţei de usturoi pisaţi (he he,
) hmmm...şiiiii: mărar! Cam o legătură aşa, sau poate după-gust, sau poate deloc! deşi atunci nu mai ştiu cum este sos de mărar?!
Daaaa...nu citiţi toate aberaţiile de pe internet cu muştar nu-ştiu-de-care, nu mai ştiu ce ingredient secret, alea - alea ...merge şi aşa. Cu cât mai simplu cu atât mai bine.
Deci sosul: [...] şi amestecaţi bine. Da' bine. Şi gata!
Între timp s-a făcut şi orezul, deci scoatem somonul din cuptor:
v-aţi prins deja că ăsta e unghiul preferat al Poznaşului? Aşa i se pare lui mai artistic ...
Şi servim în farfurii: una mia,
una lu' Poznaşu
punem şi nişte sos...
şi pornim la atac! că deja nu mai pot de foame şi cred că ăsta este cel mai lung post pe care l-am scris vreodată!
Înainte să vă las să ziceţi: moamă, ce bine arată! Genial! Suuuuper! Fantastic! vreau să fac două observaţii:
1) gutuile se fac mult mai rapid decât bănuiţi. Dacă par tari şi nefăcute atunci e momentul să le scoateţi din cuptor, altfel se fac prea moi, ca un piure.
2) ar fi mers o salată dulce, ceva gen morcov şi măr ras cu oţet balsamic pe desupra pentru că erau prea multe chestii acre: sosul de mărar, gutuile... Doar o sugestie. Poate am putea glazura gutuile înainte de a băga la cuptor? Hmm? Data viitoare încerc şi vă spun cum a ieşit.
Bine, acuma hai! Valea la masă!
Ei bine, astăzi sunteţi norocoşi:
capitolul 2 - somon la cuptor
pentru profani
Medalion de somon la cuptor
cu gutui!
şi orez cu bobul lung
şi sos de mărar!
cu gutui!
şi orez cu bobul lung
şi sos de mărar!
pentru fomişti
totul începe de la faptul că peştele e cam meh de felul lui, aşa. Şi atunci trebuie să-i găsim nişte prieteni cu care să se joace şi să zburde prin cuptior şi apoi pe drumul spre burtică. Astăzi: gutui şi sos de mărar.
Ok, hai să trecem la treabă până nu leşinăm de foame.
Cumpărăm nişte medalion de somon. În cazul de faţă: 2 bucăţi.
Spălăm, uscăm cu prosop curat, dăm cu sare şi piper.
În singurul vas adânc din casă facem un pat de lâmâi, punem somonul, presărăm cu mărar proaspăt tocat, nişte codiţe de ceapă verde - doar pentru că aveam prin casă, nu e obligatoriu, şi stropim din belşug cu zeamă de lămâie.
După aceea luăm o gutuie, mai măricică aşa (sau două mai mici, sau câte vreţi, sau deloc!), curăţăm de puf, spălăm, tăiem bucăţi, fugărim cei doi vermişori care îşi făcuseră casă în gutuia mea, îi dăm pisoiului să îi miroase
, ţipăm la pisoi vreo 5 minute să îi scuipe, să nu îi mănânce, Eric, nu! Nu, Eric!, Eric îi înghite cu cea mai lipsită de expresie faţă, ne dăm bătuţi, luăm cele 3/4 de gutuie rămasă după ce am scăpat de casa defuncţilor viermişori, punem într-un recipient, presărăm 2-3 picături de ulei de măsline, scuturăm bine să acoperim toată suprafaţa bucăţilor de gutuie cu o peliculă fină de ulei, şi apoi le plantăm în vas, lângă somon.
Cam aşa...
După aceea punem la cuptor ...hmm..vreo 15 minute? Vasul e acoperit dacă aveţi nedumeriri; urăsc chestiile la cuptor care ies uscate! Şi în plus, fiind acoperit se face mai mult în abur, ceea ce e şi sănătos şi gustos!
Oricum, somonul se face rapid! Şi gutuile se fac repede - contrar opiniei iniţiale greşite.
În astea 15 minute puteţi face orezul, puteţi face sosul de mărar, puteţi savura un pahar de vin sau puteţi să cercetaţi aspectul pisoiului şi să încercaţi să detectaţi semne ale intoxicării cu viermişori de gutuie (nu există, dar merită studiat!).
Bine, serios acum: orezul - urmaţi instrucţiunile de pe pachet/cutie/pungă.
Sosul de mărar: nişte iaurt - da, nişte pentru că nu ştim câţi suntem, cât mâncăm şi mai ales cum o sa iasă. Deci nişte iaurt, sau smântănă - de preferinţă cu muuultă grăsime :D, cam 2 pahare de alea mici, 2 linguri-linguriţe de zeamă de lămâie, piper, sare, 3-4 căţei de usturoi pisaţi (he he,
) hmmm...şiiiii: mărar! Cam o legătură aşa, sau poate după-gust, sau poate deloc! deşi atunci nu mai ştiu cum este sos de mărar?!Daaaa...nu citiţi toate aberaţiile de pe internet cu muştar nu-ştiu-de-care, nu mai ştiu ce ingredient secret, alea - alea ...merge şi aşa. Cu cât mai simplu cu atât mai bine.
Deci sosul: [...] şi amestecaţi bine. Da' bine. Şi gata!
Între timp s-a făcut şi orezul, deci scoatem somonul din cuptor:
v-aţi prins deja că ăsta e unghiul preferat al Poznaşului? Aşa i se pare lui mai artistic ...
Şi servim în farfurii: una mia,
una lu' Poznaşu
punem şi nişte sos...
şi pornim la atac! că deja nu mai pot de foame şi cred că ăsta este cel mai lung post pe care l-am scris vreodată!
Înainte să vă las să ziceţi: moamă, ce bine arată! Genial! Suuuuper! Fantastic! vreau să fac două observaţii:
1) gutuile se fac mult mai rapid decât bănuiţi. Dacă par tari şi nefăcute atunci e momentul să le scoateţi din cuptor, altfel se fac prea moi, ca un piure.
2) ar fi mers o salată dulce, ceva gen morcov şi măr ras cu oţet balsamic pe desupra pentru că erau prea multe chestii acre: sosul de mărar, gutuile... Doar o sugestie. Poate am putea glazura gutuile înainte de a băga la cuptor? Hmm? Data viitoare încerc şi vă spun cum a ieşit.
Bine, acuma hai! Valea la masă!
drd
Acuma, postul ăsta o să îi facă pe Serget Sergeᴎt şi pe Războinic să-mi sară în cap cu prima ocazie şi să spună:
da te-ai cam dat de gol, toată lumea o să se prindă că eşti fată Nătăfleţule! Întreg planul tău diabolic s-a dus pe apa Sâmbetii. Ia uite, cred că acuma e pe la Tulcea ...
Oh, nu! Groaznic, oribil, îngrozitor. De parcă orice om cu capul pe umerii care mi-ar citi blogul de la un post la altul nu şi-ar da seama de asta de pe la început. Să fim serioşi!
Da, deci, ignoraţi-i pe cârcotaşii ăştia doi
şi veniţi mai aproape:
scuze, a fost prea tare? lasă că vă trece...
Astăzi suntem în bucătarie cu doi Maeştrii emeriţi: Nătăfleţul
şi Poznaşul 
şi gătim: doradă la cuptooor.
Î: Da' ce e dorada asta Nătăfleţule?
R: Dorada dragii fetiţe şi băieţei, pisici, motani, purcei, este un peşte. În conlcuzie, astăzi facem peşte la cuptor.
De fapt nu astăzi, ci acum o săptămână, dar de-abia acuma au reuşit planetele să se alinieze şi eu să mă urnesc să scriu postul ăsta. Oook?!?!
Deci, pentru dorada la cuptor, 2 porţii, avem nevoie de 2 x doradă şi 1 x cuptor. Pui dorada în cuptor et voilà! Doradă la cuptor!
Glumeeesc! Doar să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce reţetă de urmat pas cu pas, nu uitaţi că scopul acesti post este să arate cât de iscusiţi sunt Nătăfleţul şi Poznaşul (mai iscusiţi ca voi) şi ce mâncăruri alese mânâncă ei (tot în comparaţie cu voi, desigur).
Dacă aţi fost distraşi pentru un moment, ţin să vă reamintesc că încă mai glumim.
Deci cumpăram două dorade de la magazin:
le curăţăm de solzi şi de maţe şi alte chestii sângeroase 
, le spălăm, ne prostim puţin făcând din peşte o mănuşă şi subţiindu-ne vocea oh, noes, I'm dead! , îl crestăm olecuţă, punem sare, piper şi cam atât.
După aia ne uităm pe google după reţete de dorada la cuptor. Ne hotărâm că nu putem face nici una cap coadă din cauza ingredientelor specifice pe care fiecare dăştept s-a trezit să le arunce în oală aşa că o să facem ceva de capul nostru, un mélange.
Luăm o tavă, un vas adânc, un evreu - în principiu orice se poate băga în cuptor!
şi băgăm nişte ceapă, ustoroi tocat mărunt, pătrunjel şi nişte unt.
Punem nişte pătrunjel şi în doradă, împreună cu 2-3 felii de lămăie - doar frumuseţea vine din interior, nu?, trântim dorada în vas, stropim din abundenţă cu zeamă de lămâie şi ar trebui să arate cam aşa:
În momentul ăsta facem ceva ce veţi crede că este cheia succesului acestei reţete, punem nişte vin (cam un pahar)
dar credeţi-mă, nu are nici un efect. Poate doar să vă facă să vărsaţi o lacrimă pentru vinul irosit ...
...Şi băgăm la cuptooor! Acuma, nu ştiu la ce temperatură, că noi nu avem cuptor de ăla, e ceea ce io aş numi foc mediu. Are sens? Nu? Nasol...
Ah, timp de 15 minute!
Peşte ca peşte, dar nu putem să îl mâncăm gol, nu pentru că nu ar fi destul de savuros, ci pentru că noi suntem căpcăuni şi nu ne săturăm doar cu peşte!
Aşa că după ce cele 15 minute au trecut mai aruncăm şi vreo doi pumni de ciuperci curăţate şi spălate în tavă, le stropim cu sare şi le presărăm cu niţel ulei de măsline ...aaaaaa! ehehehe, vă testam! ca să nu vă plictisiţi! şi le trântim peste peşte.
Băgăm iar la cuptor pentru încă vreo 10 minute.
Între timp fierbem şi nişte apă ca să opărim o pungă de legume congelate. Peşte şi ciuperici!? Nu e de ajuns! Asta e ospăţ regal, nu masă de fandosiţi.
Toate ca toate, peste aproape juma' de oră de când am dat peştele la cuptor avem asta:
Mmmmmmm... hai să-ţi punem o porţie Nătăfleţule!
Vai! mulţumesc!
...şiii Poznaşului o porţie:
Eeeeeee! Şi nişte vin...
et Bon Appétit!
Stai, stai...să mai fac o poză să o pun pe blog mai târziu!
Oooooo..arată delicios!
Şi aşa a şi fost!
Pam-pam!
Ne vedem peste o săptâmănă, adică azi, sau de fapt mâine (sau când o să am chef şi timp să scriu postul) cu somon la cuptor!
da te-ai cam dat de gol, toată lumea o să se prindă că eşti fată Nătăfleţule! Întreg planul tău diabolic s-a dus pe apa Sâmbetii. Ia uite, cred că acuma e pe la Tulcea ...
Oh, nu! Groaznic, oribil, îngrozitor. De parcă orice om cu capul pe umerii care mi-ar citi blogul de la un post la altul nu şi-ar da seama de asta de pe la început. Să fim serioşi!
Da, deci, ignoraţi-i pe cârcotaşii ăştia doi
şi veniţi mai aproape:
azi gătim!
scuze, a fost prea tare? lasă că vă trece...
Astăzi suntem în bucătarie cu doi Maeştrii emeriţi: Nătăfleţul
şi Poznaşul şi gătim: doradă la cuptooor.Î: Da' ce e dorada asta Nătăfleţule?
R: Dorada dragii fetiţe şi băieţei, pisici, motani, purcei, este un peşte. În conlcuzie, astăzi facem peşte la cuptor.
De fapt nu astăzi, ci acum o săptămână, dar de-abia acuma au reuşit planetele să se alinieze şi eu să mă urnesc să scriu postul ăsta. Oook?!?!
Deci, pentru dorada la cuptor, 2 porţii, avem nevoie de 2 x doradă şi 1 x cuptor. Pui dorada în cuptor et voilà! Doradă la cuptor!
Glumeeesc! Doar să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce reţetă de urmat pas cu pas, nu uitaţi că scopul acesti post este să arate cât de iscusiţi sunt Nătăfleţul şi Poznaşul (mai iscusiţi ca voi) şi ce mâncăruri alese mânâncă ei (tot în comparaţie cu voi, desigur).
Dacă aţi fost distraşi pentru un moment, ţin să vă reamintesc că încă mai glumim.
Deci cumpăram două dorade de la magazin:
le curăţăm de solzi şi de maţe şi alte chestii sângeroase , le spălăm, ne prostim puţin făcând din peşte o mănuşă şi subţiindu-ne vocea oh, noes, I'm dead! , îl crestăm olecuţă, punem sare, piper şi cam atât.După aia ne uităm pe google după reţete de dorada la cuptor. Ne hotărâm că nu putem face nici una cap coadă din cauza ingredientelor specifice pe care fiecare dăştept s-a trezit să le arunce în oală aşa că o să facem ceva de capul nostru, un mélange.
Luăm o tavă, un vas adânc, un evreu - în principiu orice se poate băga în cuptor!
şi băgăm nişte ceapă, ustoroi tocat mărunt, pătrunjel şi nişte unt.
Punem nişte pătrunjel şi în doradă, împreună cu 2-3 felii de lămăie - doar frumuseţea vine din interior, nu?, trântim dorada în vas, stropim din abundenţă cu zeamă de lămâie şi ar trebui să arate cam aşa:
În momentul ăsta facem ceva ce veţi crede că este cheia succesului acestei reţete, punem nişte vin (cam un pahar)
dar credeţi-mă, nu are nici un efect. Poate doar să vă facă să vărsaţi o lacrimă pentru vinul irosit ...
...Şi băgăm la cuptooor! Acuma, nu ştiu la ce temperatură, că noi nu avem cuptor de ăla, e ceea ce io aş numi foc mediu. Are sens? Nu? Nasol...
Ah, timp de 15 minute!
Peşte ca peşte, dar nu putem să îl mâncăm gol, nu pentru că nu ar fi destul de savuros, ci pentru că noi suntem căpcăuni şi nu ne săturăm doar cu peşte!
Aşa că după ce cele 15 minute au trecut mai aruncăm şi vreo doi pumni de ciuperci curăţate şi spălate în tavă, le stropim cu sare şi le presărăm cu niţel ulei de măsline ...aaaaaa! ehehehe, vă testam! ca să nu vă plictisiţi! şi le trântim peste peşte.
Băgăm iar la cuptor pentru încă vreo 10 minute.
Între timp fierbem şi nişte apă ca să opărim o pungă de legume congelate. Peşte şi ciuperici!? Nu e de ajuns! Asta e ospăţ regal, nu masă de fandosiţi.
Toate ca toate, peste aproape juma' de oră de când am dat peştele la cuptor avem asta:
Mmmmmmm... hai să-ţi punem o porţie Nătăfleţule!
Vai! mulţumesc!
...şiii Poznaşului o porţie:
Eeeeeee! Şi nişte vin...
et Bon Appétit!
Stai, stai...să mai fac o poză să o pun pe blog mai târziu!
Oooooo..arată delicios!
Şi aşa a şi fost!
Pam-pam!
Ne vedem peste o săptâmănă, adică azi, sau de fapt mâine (sau când o să am chef şi timp să scriu postul) cu somon la cuptor!
pasta belgica
Cică la noi la cantină se serveşte haleu belgian.
...Sau bucătarii sunt belgieni, nu-mi dau seama, pentru că până acuma nu a fost nici una nici alta.
Una n-a fost pentru că wok de pui, salata tailandeză cu somon, pastele, varza cu cârnaţi, borşul de lobodă, micii şi chiftelele nu sunt belgiene, şi cealaltă nu e pentru că i-am văzut şi auzit pe bucătari şi nici măcar negrul de subt unghii nu era belgian la ei. Serios!
Eu nu ştiu de ce ar trebui să fiu impresionat de faptul că un bucătar a fost la şcoală în Belgia, având în vedere că belgienii sunt faimoşi doar pentru
bere,
napolitane
şi pedofili
şi nu pentru bucătărie, dar mă rog, având în vedere că nu ştiu, o iau de bună. Ce contează unde şi cât de multă pregătire are un bucătar atâta timp cât mâncarea este bună şi gustoasă. Nu contează, nu-i aşa?
Aşa se face că în ultimul timp am pornit pe un meniu aproape complet de paste. De luni până vineri: paste înainte de toate.
Este prea complicat să aleg între cele două feluri de carne şi cele trei garnituri, mai ales că uneori nici nu poţi alege, sunt prea de câcat toate, aşa că pastele ar trebui să fie o alegere sigură. În plus, câtă măiestrie îţi trebuie să fierbi nişte paste şi să le amesteci cu sos?! Nu prea multă. Cam cât un bucătar belgian, aşa.
Deci: meniul săptămânii 5-9 iulie: luni, marţi şi miercuri penne con pollo, joi şi vineri pasta al forno.
Luni: penne, 1% bucăţi de carne de pui şi o zamă albicioasă (nu, nu e smântână, ce-aveţi?! e apa în care au fiert pastele şi care s-a îngroşat de la făină).
Marţi: penne, 1% ardei, 0,2% ciuperci felii din conservă, 1% hmm..ceea ce aş putea cataloga drept cea mai ieftină şi împuţită şuncă presată. Nu, nu de pui, dar mai contează? Ah, şi zamă.
Miercuri: la fel ca Marţi.
Joi, adicătelea azi, o surpriză! pasta al forno s-a transformat pe etichetă în fusili al forno, că în farfurie erau tot penne. Pentru cine nu ştie, penne = tubuleţ, fusili = spirală (da, am verificat pe goagăl). Deci revenim: penne, 1% ardei, 0,5% bucăţi de carne de pui, 1% şuncă presată, zamă portocalie!
Vineri: vineri e de-abia mâine şi sincer, nu mă aştept la vreo deviaţie de la pene cu şuncă şi miros de ardei în zamă albă, dar o să editez postul să vă ţin la curent.
Acuma în schimb, aş vrea să trec în contul zilei de Vineri pastele mâncate vinerea trecută.
Se numeau penne arrabiata şi aveau următoarea compoziţie: fusili, farfalle, spaghete, zamă albă, şuncă de pui, ardei şiiiiii.....porumb! Mmmmmm....
Cum?! Nici urmă de penne sau de sos de tomate cu usturoi = arrabiata ?!
He he he, nătăfleţilor...nu fiţi fraieri, nu faceţi mofturi ...aici vorbim de bucătărie belgiană, nici nu aveţi voi idee câta măiestrie, câta rafinament, câta bătaie de joc...
Eu acuma am o singură nelămurire:
L.E. Şi astăzi, vineri, fusili al forno au fost de fapt penne cu pui şi zamă albă
...Sau bucătarii sunt belgieni, nu-mi dau seama, pentru că până acuma nu a fost nici una nici alta.
Una n-a fost pentru că wok de pui, salata tailandeză cu somon, pastele, varza cu cârnaţi, borşul de lobodă, micii şi chiftelele nu sunt belgiene, şi cealaltă nu e pentru că i-am văzut şi auzit pe bucătari şi nici măcar negrul de subt unghii nu era belgian la ei. Serios!
Eu nu ştiu de ce ar trebui să fiu impresionat de faptul că un bucătar a fost la şcoală în Belgia, având în vedere că belgienii sunt faimoşi doar pentru
bere,
napolitane
şi pedofili
şi nu pentru bucătărie, dar mă rog, având în vedere că nu ştiu, o iau de bună. Ce contează unde şi cât de multă pregătire are un bucătar atâta timp cât mâncarea este bună şi gustoasă. Nu contează, nu-i aşa?
Aşa se face că în ultimul timp am pornit pe un meniu aproape complet de paste. De luni până vineri: paste înainte de toate.
Este prea complicat să aleg între cele două feluri de carne şi cele trei garnituri, mai ales că uneori nici nu poţi alege, sunt prea de câcat toate, aşa că pastele ar trebui să fie o alegere sigură. În plus, câtă măiestrie îţi trebuie să fierbi nişte paste şi să le amesteci cu sos?! Nu prea multă. Cam cât un bucătar belgian, aşa.
Deci: meniul săptămânii 5-9 iulie: luni, marţi şi miercuri penne con pollo, joi şi vineri pasta al forno.
Luni: penne, 1% bucăţi de carne de pui şi o zamă albicioasă (nu, nu e smântână, ce-aveţi?! e apa în care au fiert pastele şi care s-a îngroşat de la făină).
Marţi: penne, 1% ardei, 0,2% ciuperci felii din conservă, 1% hmm..ceea ce aş putea cataloga drept cea mai ieftină şi împuţită şuncă presată. Nu, nu de pui, dar mai contează? Ah, şi zamă.
Miercuri: la fel ca Marţi.
Joi, adicătelea azi, o surpriză! pasta al forno s-a transformat pe etichetă în fusili al forno, că în farfurie erau tot penne. Pentru cine nu ştie, penne = tubuleţ, fusili = spirală (da, am verificat pe goagăl). Deci revenim: penne, 1% ardei, 0,5% bucăţi de carne de pui, 1% şuncă presată, zamă portocalie!
Vineri: vineri e de-abia mâine şi sincer, nu mă aştept la vreo deviaţie de la pene cu şuncă şi miros de ardei în zamă albă, dar o să editez postul să vă ţin la curent.
Acuma în schimb, aş vrea să trec în contul zilei de Vineri pastele mâncate vinerea trecută.
Se numeau penne arrabiata şi aveau următoarea compoziţie: fusili, farfalle, spaghete, zamă albă, şuncă de pui, ardei şiiiiii.....porumb! Mmmmmm....
Cum?! Nici urmă de penne sau de sos de tomate cu usturoi = arrabiata ?!
He he he, nătăfleţilor...nu fiţi fraieri, nu faceţi mofturi ...aici vorbim de bucătărie belgiană, nici nu aveţi voi idee câta măiestrie, câta rafinament, câta bătaie de joc...
Eu acuma am o singură nelămurire:
ne cred pe toţi proşti sau nu au resursele necesare să scoată o etichetă nouă pentru fiecare fel de paste?
Nu, nici prin cap nu-mi trece opţiunea că ei sunt proşti şi nesimţiţi. C'est pas possible!L.E. Şi astăzi, vineri, fusili al forno au fost de fapt penne cu pui şi zamă albă
Casă dulce casă
Recent şi din motive aleatoare Nătăfleţul s-a trezit membru destul de activ al pieţii imobiliare.
Cu această ocazie Nătăfleţul a avut plăcerea de a viziona câteva exponate.
Şi a observat câteva chestii pe care ţine să le împartă cu voi...
# pe locul unu, cireaşa de pe tort ...gresie în dormitor! (şi în sufragerie, şi pe balcon, şi în orice altă încăpere dotată cu podele...)
Ce au gândit oamenii ăştia când au realizat o asemenea atrocitate? Au gândit?! Şi mai au nesimţirea să spună "lux"! Lux unde? Poate prost gust...
Chestia asta îmi aminteşte de povestea cu Hercule şi grajdurile lui Augeas ...trebuiau doar să facă o mică scurgere în podea şi curăţenia era gata! Să fim serioşi ...
# pe locul doi ..barul/open kitchen/american kitchen. Puteţi să-i ziceţi cum vreţi ...este la fel de rău.
Am impresia că oamenii ăştia nu folosesc bucătăria. Cel puţin nu pentru gătit. Îşi pun canapele de piele în camera de zi şi după aia sparg peretele ca să fie siguri că ambianţa chicioasă este completată de mirosul din bucătărie ....mi-nu-nat!
# locul trei este cumva legat de locul doi: no more balconies. none. nowhere.
De ce? Păi prima idee ar fi pentru că sunt proşti. A doua ar fi pentru că vor să mintă şi să spună "aaaa..dar uite ce cameră mare este". A treia presupunere ar fi că mai mult nu-i duce mintea.
Nu, nu eşti mai modern dacă nu ai balcon. Eu nu vreau balcon ca să-mi ţin butoaiele cu varză sau damingeanele cu vin. Nu. Pur şi simplu am nevoie de un spaţiu aerisit, separat de restul casei. De ce urăşte lumea balcoanele ...?
Cu această ocazie Nătăfleţul a avut plăcerea de a viziona câteva exponate.
Şi a observat câteva chestii pe care ţine să le împartă cu voi...
# pe locul unu, cireaşa de pe tort ...gresie în dormitor! (şi în sufragerie, şi pe balcon, şi în orice altă încăpere dotată cu podele...)
Ce au gândit oamenii ăştia când au realizat o asemenea atrocitate? Au gândit?! Şi mai au nesimţirea să spună "lux"! Lux unde? Poate prost gust...
Chestia asta îmi aminteşte de povestea cu Hercule şi grajdurile lui Augeas ...trebuiau doar să facă o mică scurgere în podea şi curăţenia era gata! Să fim serioşi ...
# pe locul doi ..barul/open kitchen/american kitchen. Puteţi să-i ziceţi cum vreţi ...este la fel de rău.
Am impresia că oamenii ăştia nu folosesc bucătăria. Cel puţin nu pentru gătit. Îşi pun canapele de piele în camera de zi şi după aia sparg peretele ca să fie siguri că ambianţa chicioasă este completată de mirosul din bucătărie ....mi-nu-nat!
# locul trei este cumva legat de locul doi: no more balconies. none. nowhere.
De ce? Păi prima idee ar fi pentru că sunt proşti. A doua ar fi pentru că vor să mintă şi să spună "aaaa..dar uite ce cameră mare este". A treia presupunere ar fi că mai mult nu-i duce mintea.
Nu, nu eşti mai modern dacă nu ai balcon. Eu nu vreau balcon ca să-mi ţin butoaiele cu varză sau damingeanele cu vin. Nu. Pur şi simplu am nevoie de un spaţiu aerisit, separat de restul casei. De ce urăşte lumea balcoanele ...?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)