Se afișează postările cu eticheta de ce. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta de ce. Afișați toate postările
“If you want to really hurt you parents, and you don't have the nerve to be gay, the least you can do is go into the arts. I'm not kidding. The arts are not a way to make a living. They are a very human way of making life more bearable. Practicing an art, no matter how well or badly, is a way to make your soul grow, for heaven's sake. Sing in the shower. Dance to the radio. Tell stories. Write a poem to a friend, even a lousy poem. Do it as well as you possible can. You will get an enormous reward. You will have created something.”


― Kurt Vonnegut, A Man Without a Country

You can't fire me, I quit!


....De fapt e ceva de genul "unfriend".

"Ceva de genul" pentru că nu este vorba doar de fațăCarte ci în general de situri de socializare.
Adică cum? Cum vine asta? Din nefericire pentru discursul meu este vorba de cazuri foarte specifice...

1. Mi se cere ( observați diateza pasivă!) prietenia
2. Nu văd motivul unei asemenea legături (nu, bunul simț sau obligația socială nu contează pentru mine)
3. Cer explicații
4. Mi se oferă 
  4.a. Le consider destul de bune
  4.b. Nu sunt oferite
5. Accept
  5.a. Convinsă de argumente
  5.b. Ig-fucking-noreeeeeee!

Deci da, mi s-a cerut prietenia, am acceptat pentru că persoana respectivă vroia foarte mult să fie prietenă cu mine și apoi.....

...și apoi văd că am 4 și nu 5 prieteni! De ce? Pentru că exact aceeași persoană și-a dat seama că nu vrea de fapt să fie prietenă cu mine (cazul feminin este folosit doar pentru acordul cu substantivul comun "persoană")
și într-o bună zi s-a trezit destul de curajoasă să-mi dea "unfriend".

Și adică și la urma urmei ...ce naiba???! Mă simt folosită, mă simt fraieră că am avut încredere în persoana respectivă, mă simt prost. De ce?

Știu că o iau personal but it's like primary school over again. Profesorul ascultă pe elevul X, elevul X este varză, profesorul îi pune 4 lui X, X se hlizește ca tembelul, eu mă simt prost pentru că X nu a fost în stare să își învețe lecția. Da, chiar așa este.

Am impresia că există un pool comun de bun simț și când cineva se face de câcat simțim cu toții repercusiunile. Așa cum sunt eu acum pot spune că asta este o prostie, o tâmpenie mai mare decât capul meu. Nu pentru că nu este adevărată ci pentru că informația nu este decodată corect. În mod  normal, într-o societate normală, comunitatea ar trebui să îl sancționeze pe X, pe the Friend happy moron, să-i dea peste bot și să îl așeze în banca lui. Să îi facă instructajul și să se asigure că a înțeles că ceea ce a făcut nu este bine  și că nu va mai face așa ceva...

Dar NU, societatea, comunitatea, eu ...nu suntem așa. Nu.

1) luăm totul prea personal
2) îi dăm dreptul la liberă exprimare (== comportament imbecil) pentru că. Pentru că.

Well, fuck you society, fuck you common sense rules. I just want to know why stupid people are stupid and why they  are allowed to be that way.

Why? Why did you unfriend me spamming happy-never talked to-ignored friend? Can't you see that I'm awesome???



Ştiu că nu o să înţelegeţi...
...şi poate nici nu o să mă iertaţi...
Am ascultat şi apoi am download'at Foster the People - Pumped Up Kicks.
Da, mi-e ruşine, oleacă.
Ce m-a uimit este faptul că am găsit foarte multe versiuni ale fişierului la 320 kbps.
Eu deja mă învârt în alte sfere: am trecut de la cantitate la calitate. Da, chiar şi pentru câcaturi.
Ce este trist este că pentru alte formaţii, alte cântece, muuult mai bune decât F.t.P., nu găseşti fişiere la aşa bit rate, dacă ai norocul să găseşti free mp3's that is.

Şi atunci, mă gândesc:
Oare nu cumva este acesta semnul suprem de degradare a umanităţii?

oare aici s-a ajuns? putem coborî mai jos?

E trist, foarte trist...

Prof. dr. Nătăfleţu' recomandă...

La tonomatul din bucătărie sandvişurile au fost înlocuite cu Red Bull

Oare ...de ce?

P este pentru Politeţe

M-am îmbolnăvit iar. După sesiunea de antibiotice din spital aveam impresia ca am căpătat imunitate, că nu mi se mai poate întâmpla mie, că viruşii o să bată la poarta mea, o să le spun vedeţi, la mine e deja cineva... şi ei or să plece cu coada între picioare, eventual scuzându-se pentru deranj.

M-am trezit cu o durere în piept, o tuse scârboasă şi cea mai nesimţită durere de cap.

Ok, ştiu că suntem oameni şi viruşi dar puţin respect nu strică, nu?

Sympathy For The Devil

cineva a dat un nu postului anterior. Din solidaritate şi ca să îl încurajez am dat şi eu un nu. Acum sunt doi de nu. Eu ştiu de ce am dat nu, dar el/ea de ce o dat nu?

Poznaşul o zis pentru că nu mă place. Dar cine nu mă place pe mine?! De ce să nu mă placă? I are generally likable?!

Chiar dacă nu mă place, din simpatie poate să nu-mi dea nu ...? Poate ceva de genul bine că există oameni mai proşti ca mine şi atunci vrei să îi încurajezi pe proşti să rămână proşti ca tu să rămâi mereu mai sus. Altfel dacă îl superi pe prost
  1. te cobori la nivelul lui
  2. se enervează şi se deşteaptă 
Ştiu, ştiu eu cu mâna mea am pus calificativele alea acolo şi asta pentru că orice sistem are nevoie de un mecanism de regularizare (vezi dacă am picat B.S.A. cu mama lui de feedback?)  dar uneori...

B este pentru B-Nu

B - Nu am chef de muncă astăzi.
Nu am avut chef de muncă nici ieri.
Cred că mâine va fi la fel.

Nu prea am chef de nimic, să fiu sincer.

De unde lenea asta cronică? Habar nu am.

Problema e că nu e bine. Nu e bine la muncă, nu e bine acasă, nu e bine pentru mine.

Trebuie să merg la alergolog.
Trebuie să-mi caut un kinetoterapeut.
Trebuie să-mi schimb ochelarii.
Trebuie să merg la dentist.
Trebuie să mă tund.

Trebuie să comand laptopul
şi tableta grafică
Trebuie să-mi schimb abonamentul la telefonul mobil (20 MMS-uri lunare...zău aşa?! Nici măcar nu am telefonul configurat să trimită MMS-uri!)
Trebuie să mă interesez de instructor pentru lecţii de condus şi de şcoală de şoferi.
Trebuie să-mi fac card de plăţi online şi
cont de paypal.

Trebuie să mă hotărăsc ce fac cu cariera mea inexistentă.
Trebuie să get my shit together.
Trebuie să devin mai curajos, să apăr şi să lupt pentru ce este al meu. Dreptul meu. (Sună cheesy dar e legat de faptul că la muncă îi cam las pe unii să facă ce vor cu mine şi cu timpul meu liber.)

Trebuie să învăţ să spun Nu.

(rezoluţii pentru 2011)

Trebuie atâtea lucruri încăt mă simt descurajat.
Ştiu că sunt pentru mine, pentru binele meu, dar am impresia că nu o să reuşesc niciodată.
Sunt prea multe şi eu sunt prea mic. Iar astea sunt probleme de om mare, de om bătrân, de om bolnav, de om cu bani, de om cu ţeluri, cu scopuri, cu obligaţii, cu nevoi.
Şi ştiu că unele din ele sunt seminţe, că rezolvarea lor va atrage după sine alte n trebuie şi asta îmi taie tot cheful şi tot avântul.

Prima zi

la muncă după aproape două săptămâni de concediu.

Cea mai frecventă şi enervantă întrebare: cum te mai simţi?

Poate că sunt nesimţit şi adevărul este că lumea chiar este îngrijorată pentru mine - fie din politeţe (colegii), fie din interes profesional (şefu').

Pe de-o parte: merg, vorbesc, zâmbesc - deci sunt bine. Aşa că le mulţumesc de curiozitate şi îi asigur că totul este în regulă.

Pe de altă parte...am aflat că (în teorie cel puţin praying) va trebui să urmez un tratament tot restul vieţii, că s-ar putea să nu mai am voie să îl păstrez pe Eric şi că în general sunt defect. Cum să mă simt ştiind toate astea? Ca un câcat, ev'dent. Dar nu poţi spune lumii asta, că nu-i frumos.

Pe cea de-a treia parte: nu sunt prima şi nici ultima persoană care are chestia asta şi nici pe departe în cea mai gravă formă. Într-un fel aş fi vrut să nu ştie nimeni de incident şi de urmări. Mie chiar mi se pare că medicii au exagerat când au prezentat atât de dramatic întreaga poză. Bitch, please! this ain't no Grey's Anatomy...  Mă simt excepţional de fabulos şi de Nătăfleţ! Sunt tot eu, acelaşi, neschimbat.

Unii se aşteptau să fiu mai bun, mai amabil - ca şi cum aş fi avut a life altering experience. Alţii să fi devenit mai precaut, mai grijuliu, mai paranoic - ca şi cum ajută la ceva. I-am dezamăgit pe toţi!

Altă chestie care mă enervează: toată lumea are cunoştinţe medicale avansate şi împrăştie în stânga şi în dreapta cu sfaturi şi păreri. Am trăit toată viaţa într-o societate de medici şi eu nu am ştiut!

Foarte puţini vorbesc din experienţă, şi până acum nici măcar la prima mână, şi aceştia uită că nu toată lumea reacţionează la fel la aceeaşi stimuli, dar majoritatea sunt de-a dreptul Mame Omizi. Ar trebui să fac o culegere de sfaturi de astea - my very own broscience. M-aş îmbogăţi! (sau măcar îngrăşa de la atâta râs)

Cei mai savuroşi sunt cei care se aşteaptă la simptome Hollywood-iene din partea mea, la crize teatrale şi la reveniri spectaculoase după un puf de Ventolin.

Din nefericire pentru ei, nu este deloc aşa. Este mult mai trist şi mai tăcut.

How Silly Got His Emo On

- a bildungsroman -
by Silly O'Idiot


'Twas a cloudy December day. A glorious day, the third day of cold - you remember the first two don't you?

Well, my dear All, the third day of sickness is supposed to be about dry cough & no mucus. It's supposed to be because what Silly woke up to that day was far from it: high temperature, chest pains, suffocation.

After having little to no sleep the previous night - all thanks to the constant cough which went through the lungs like sharp razors aaand impeding wheeze - Silly sure had found who to blame for his inability to focus and his zombie like senses: the bitchy witch Illness.

Our hero bravely summoned modern magik - coffee and kanelbullar, but could not eat anything.

Maybe an enchanted shower could wash away this cursed state?

Fortunately no, and giving up on his bravery Silly called the doctor for an appointment. How very responsible!

Unexpectedly, the strong spirit that Silly is didn't manage to get to the doctor.

After many fights with one's senses of just crumbling down to the floor and dying on the spot Silly called forth the practical and sane mind of one noble knight known to most of you by the name of ..Wag!

Months and years of constant roaming follow, around an apple sized world - or just ten minutes by taxi ride through the land of the City - and finally our heroes reached the end of their journey: the mighty Hospital

...or is it the end?

In the Hospital Silly is left alone for five days for through sufferance and dedication (to remain sane) our Chevalier must win the hand of one Lady Asthma - a really enchanting and delicate character.

In the real end, the end end, Silly got what it wasn't waiting or wished for: a fancy disposition when one breath could sweep it of its feet!

I guess it's what one deserves for..I don't really know what for, because it just came out of the blue, but meh.

How very emotional!

pentru totdeauna, pizza

în drum spre muncă, pe jos, am văzut un pliant.

Pliantul era de la Forever Pizza. Forever Pizza are ca logo simbolul infinitului: ∞

Deci acuma, serios, fără să vreau să îmi bat joc: Forever? Pizza? Infinit?

De ce?

Să nu mai spun că motto'ul lor este Întotdeauna primii...!

...pentru că legătura dintre infinit şi faptul că ei sunt întotdeauna primii esteeeee?!?! Mda, exact! Nici o legătură.

Este doar pizza oameni buni! Pizza!!! E aluat cu apă, făină şi drojdie, cu nişte amărâtă de brânză şi sos de roşii pe el. E mâncare. Nu e nimic etern la ea, nimic metafizic, nimic mind blowing

Ce e în neregulă cu unii oameni?

Mia mi-ar place

să am coadă. Serios.

Nu înţeleg de ce natura a considerat că omului nu-i mai este necesară coada. Mi se pare că există emoţii şi stări câcălău pe care numai cu coada le poţi expima cum trebuie. Şi noi, oamenii, nu putem. Ni s-a tăiat macaroana. Şi eu nu accept aşa ceva. Mi se pare revoltător!

Păi de ce? vă întreb eu. De ce nu putem fi şi noi codaţi?

Mia de exemplu mi-ar place o coadă lungă, aşa ca de pumă, cu buline mari, mov. O coadă serioasă! Mi-aş asorta papionul cu bulinele de pe coadă. Şi catarama de la curea. cowboy

Voi ce ziceţi? Aţi vrea să aveţi coadă?

Imagine the possibilities...

despre google şi pisici

Eu, ca orice om normal într-o dimineaţă de Luni, fără chef de muncă, îmi găsesc ocupaţii care de care mai diverse şi cu cât mai puţin în comun cu munca.

Aşa se face că astăzi...ce-mi trece mia prin căpşorul meu drăguţ şi scumpic?! Să-mi pun o pisicuţă la profilul de pe last ef emmmm!

Dar nu vroiam o fotografie normală cu o mâţă, şi nici una cu domnul Eric ...vroiam încununarea talentului si priceperii utilizatorului de internet: teh ASCII kitten!

Aşa că îmi pun degeţelele la treabă, deschid google şi-i dau: ascii kitten.

Şi google îmi dă înapoi ...
ASCII Kitten,
Cat ASCII Art,
ASCII ART - Cat - Cats - Kitten - Kittens - Feline,
Dancing ASCII kitten,
Happy Fun Japanese ASCII Penis Kittens,
Kitten Tuesday: ASCII Edition
...

..stai, stai aşa ...ce?!

Happy Fun Japanese ASCII Penis Kittens

....ce?!

worried cine face aşa ceva pisoiaşilor?! Sunt..pisoi! Sunt mici şi drăguţi? Sunt pufoşi şi lipicioşi şi inocenţi! Ce este în neregula cu unii oamenii? De ce?

De ceeee?!?


Morala: la muncă se munceşte!

în rai

mă uitam la televizor când o început tehnici de supravieţuire cu ray mears şi emisiunea începea cu un peisaj cu nişte pădure în ceaţă după care arată o girafă mergând alene dintr-un colţ al ecranului în celălalt, semn că suntem în africa, şi nenea ray ne zice că se află într-unul din puţinele locuri care mai poate fi considerat raiul pe pământ. Şi stau eu aşa şi mă gândesc că de ce? că dacă eu ajung în rai vreau să văd urşi polari şi vulpi polare, pinguini şi foci. Mai ales foci. Mie îmi plac focile. Şi îi expun dilema mea poznaşului care ia poziţia de profesor ştie tot şi încearcă să-mi explice mie că omul de obicei consideră raiul un loc unde te simţi confortabil, şi de aceea e mai cald aşa, şi nu zăpadă şi frig. Şi eu îi zic şi ce dacă? că eu nu am zis că vreu zăpadă am zis doar că vreau urşi polari şi vulpi polare, pinguini şi foci. Mai ales foci. Şi poznaşul iară ia poziţia de profesor ştie tot şi îmi zice că e absurd! că animalele astea nu pot trăi la cald, în climatul raiului. La care io iau atitudine şi-i zic: auzi poznaşule, dacă tot am ajuns în rai, cred că potrivirea între climat şi faună e una din cele mai mici probleme, nu crezi?!

instinctul gropii

este specific românilor sau oare îl au şi alte popoare?

Aş tinde să aleg prima variantă dintr-un motiv foarte simplu: prin alte părţi (ok, ok..doar patru că nu m-am plimbat prin toată lumea, dar totuşi...) nu există gropi!

Dar mai întâi permiteţi-mi să explic.

Instinctul gropii = tendinţa naturală a omului românului de a arunca gunoaie în cea mai apropiată groapă.

De exemplu: v-am povestit acum câteva zile că nenii de la ceva regie demolează trotuarele.

Între timp, le-au pus la loc şi din vreo 50 în 50 de metri au facut nişte gropi mari deasupra conductelor...probabil urmând (în 2-3-4-... luni, poate) să pună guri de canalizare.

Mergând eu aşa spre muncă am observat concentraţia ridicolă de gunoaie din aceste gropi!

Trotuar curat, groapă, 7 fluturaşe cu Pizza Cutare în groapă.

Mai merg, trotuar curat, groapă, 2 sticle de plastic de 0, 5 (daaa..siigur, muncitorii beau apă plată Roua, zău aşa) , nişte hârtii (probabil de la brânzoaicele cumpărate de la patiseria de la metrou) şi alte 2 pliante.

Să mai zic?

Foarte frumos. Încântător. O adevărată plăcere.

Stau aşa şi mă gândesc...care e raţionamentul celui care aruncă gunoaiele în groapă? Se crede o persoană mai bună pentru că nu le aruncă pur şi simplu pe trotuar? Vrea să se răzbune pe cei cu şanţul că îl pun să ocolească? De ce în groapă? De ce?

Lume nouă!

Acu' că am dinţişor nou (da, the queen is dead long live the queen!) ţin să vă spun şi cum îl cheamă.
Târrrâm târrrrâm ...Doamnelor şi Domnilor, Pisicuţe şi Purcei ...

Dorel!

De ce??? Pentru că @%*&-#! mă doare!!!

Cum este să ...

...conversezi cu cineva un sfert de oră şi după aceea, în intimitatea toaletei, în oglindă, să vezi că ai ditamai mucu' în nas?

De ce nu a zis nimic? Oare când râdea râdea la glumele tale sau la muc? De ce lucrurile naşpa se întâmplă oamenilor buni?

:(

Casă dulce casă

Recent şi din motive aleatoare Nătăfleţul s-a trezit membru destul de activ al pieţii imobiliare.

Cu această ocazie Nătăfleţul a avut plăcerea de a viziona câteva exponate.

Şi a observat câteva chestii pe care ţine să le împartă cu voi...

# pe locul unu, cireaşa de pe tort ...gresie în dormitor! (şi în sufragerie, şi pe balcon, şi în orice altă încăpere dotată cu podele...)
Ce au gândit oamenii ăştia când au realizat o asemenea atrocitate? Au gândit?! Şi mai au nesimţirea să spună "lux"! Lux unde? Poate prost gust...

Chestia asta îmi aminteşte de povestea cu Hercule şi grajdurile lui Augeas ...trebuiau doar să facă o mică scurgere în podea şi curăţenia era gata! Să fim serioşi ...

# pe locul doi ..barul/open kitchen/american kitchen. Puteţi să-i ziceţi cum vreţi ...este la fel de rău.
Am impresia că oamenii ăştia nu folosesc bucătăria. Cel puţin nu pentru gătit. Îşi pun canapele de piele în camera de zi şi după aia sparg peretele ca să fie siguri că ambianţa chicioasă este completată de mirosul din bucătărie ....mi-nu-nat!

# locul trei este cumva legat de locul doi: no more balconies. none. nowhere.
De ce? Păi prima idee ar fi pentru că sunt proşti. A doua ar fi pentru că vor să mintă şi să spună "aaaa..dar uite ce cameră mare este". A treia presupunere ar fi că mai mult nu-i duce mintea.

Nu, nu eşti mai modern dacă nu ai balcon. Eu nu vreau balcon ca să-mi ţin butoaiele cu varză sau damingeanele cu vin. Nu. Pur şi simplu am nevoie de un spaţiu aerisit, separat de restul casei. De ce urăşte lumea balcoanele ...?

Norocos

Două lucruri am de spus astăzi: de ce majoritatea companiilor internaţionale cu magazine online nu livrează şi în România? De ce?

Adică am 0 (zero!) opţiuni: ori nu pot achiziţiona un produs la preţul decent de (ş $ + taxe de expediere = ) ţ$ ori îmi cumpăr din România un produs asemănător la minunatul preţ de cam 7xţ$ aşa...

Vaca şi Calul

Urăsc,
da' urăsc!!!,
detest şi
dispreţuiesc
femeile care se duc în cuplu/turmă la toaletă!

Preocupare chinuitoare

Stătea aşa Nătăfleţul şi o ardea boem pe peron în Victoriei.

Aglomeraţie mare mon cher!

Şi la un moment dat îşi face apariţia o tanti. Tanti vorbea la telefon. Nu, nu vorbea tare, nici nu gesticula. Vorbea la telefon şi atât.

Acuma, ce e de discutat: tanti avea ...o freză.
Şi când zic freză ştiţi că urmează ceva spectaculos.
Ce poate fi spectaculos la o freză?
Păi în nici un caz faptul că arată bine, nu! O freză este spectaculoasă atunci când este un dezastru!

Hai să punem punctul pe i ca să ştim clar cu ce avem de a face: era o chică doamnelor şi domnilor!

O. Chică.

Şi nu orice fel de chică - de exemplu există chici involuntare create de lenea de a merge la frizer, sau chici greşeli de moment oh, dar nu vreau să mă iei prea scurt la spate - ci mama chicilor!

Genul de chică inversată: părul este deja lung şi apoi este tăiat scurt în faţă şi pe după urechi. Ah, şi era făcută coc.

Nu, nu vom avea o dezbatere pe tema
C h i c a - această oroare a societăţii umane şi a haitelor de hiene
...nu, vom pune doar o întrebare simplă:

în ce moment şi prin ce mecanisme de gândire, în timpul realizării frezei, tanti respectivă a ajuns la concluzia că nu vrea să fie tunsă scurt de-a lungul şi de-a latul scăfârliei şi a hotărât că acea grozăvie numită chică îi va pastra o fărâmă de feminitate?

Fals! De ce? Cum? De ce? Nu! Când? De ce? Fals! Nu, nu, nu! Cine? De ce? De ce? De ceee?!?