ţ ţ ţ ţ

Am nevoieee de atenŢie.
Şi am nevoie de motivaŢie.
Şi am nevoie de o raŢă de lemn de la magazinul chinezesc.
...Şi de nişte ingheŢată!

Pentru prima problemă mi-am făcut cont pe faţăcarte şi am trântit cea mai bună poză a mea de anul trecut. Evident, între timp nu mai arăt la fel, dar de ce aş fi pus o poză urâtă?

Am văzut oameni care fac şi aşa. Adică pun o poză cu ei şi - probabil - gândesc că sinceritatea o să compenseze pentru lipsa frumuseţii.

Nu, nu, nu. Deci nu!

Timp de doi ani am citit cu devotament blogul cuiva.
A fost primul meu blog - da, până în 2008 am locuit sub pământ! - şi îl preţuiam foarte mult, mai ales că după ce am adunat vreo alte câteva bloguri în ghiozdănel el continua să domnească peste ele prin calitatea scrierilor.
Şi uite că astă toamnă, autorul blogului se hotărăşte să-i schimbe hainele şi cu acea ocazie a trântit şi ditamai autoportretul spre admirare.
Acum, la fiecare accesare, când încerc să citesc povestea săptămânală, faţa hidoasă a autorului mă bântuie din partea dreaptă-sus şi nu-mi dă pace! Nu mai simt aceeaşi plăcere, nu mai simt entuziasmul de dinainte, ba chiar mă gândesc că nu gândeam când îl preţuiam atât de mult.

Da, sunt superficial. Şi ce?

Pentru a doua problemă: o frec. Nu fac nimica. De fapt, fac ceva. L-am intitulat

Studiu de Comportament.

Acest Studiu de Comportament are ca obiectiv stabilirea unor chestii care să îl mulţumească pe Nătăfleţ, să îl satisfacă, să îl facă să zică "Da, dom'le, astăzi am făcut ceva!".
Studiul are la bază bine-cunoscutul proces gnomic:

Faza 1: nimic
Faza 2: ???
Faza 3: profit!

şi poate de aceea trebuie să recunosc
1) că nu mă îndoiesc de succesul său şi
2) că mă aştept la rezultate uimitoare!

StaŢi pe fază să aflaŢi rezultatele...

Despre ce ne inspiră şi ne impulsionează în fiecare zi

"De vreo trei luni încoace am aceeaşi artişti / formaţii în playlist.

Sincer, nu se mai poate! Vreau să îi schimb! Dar cu ce?

Am încercat, pe măsură ce au apărut, albume noi dar nu am rezistat să le ascult până la capăt sau nu le dădeam destulă atenţie - ascultam în timp ce munceam şi nu stau bine cu atenţia distributivă - şi după un timp foarte scurt le ştergeam pentru că nu mă impresionau.

...

De obicei înlocuiesc treptat lista şi de aceea majoritatea elementelor bântuie pe acolo câteva luni bune până să fie eliminate.

Am încercat însă şi metoda hardcore: şters totul şi construit de la zero dar tot timpul am ajuns cu 90% din lista veche după această acţiune.

Vreau o schimbare, dar nu am opţiuni şi asta mă enervează la culme.

Oare sunt singurul?"

S-a întâmplat întâmplător la metrou

S-a întâmplat ca Nătăfleţul să fie asaltat de ceea ce a devenit în ultimul timp norma pentru masculul de România: burta şi poşeta!

Nu, nu este vorba de muncitori cu burtă, ţigani cu burtă, pensionari cu burtă, ţopârlani cu burtă.

Este masculul de vreo 30 de ani, însurat, cu un loc de muncă decent care poate chiar îl face să se considere puţin superior claselor amintite mai sus.

Îmbrăcat cu haine de poliester, sport, călătoreşte cu metroul pentru că are rate de plătit şi nu îşi permite să dea banii pe benzină pentru a veni cu maşina personală la serviciu.

Nu stă niciodată jos, doar în picioare, uşor crăcănat - speră el că astfel îşi pune în evidenţă fizicul de invidiat: burta?

Spre deosebire de muncitorii cu burtă, ţiganii cu burtă, pensionarii cu burtă, accesoriul său nu este sacoşa ci poşeta.

Da, ştim că ei speră ca aceasta să fie clasificată drept geantă sport, dar nu, nu este o geantă sport! este o poşetă! Cum altfel am putea defini ceva nu mai mare de un caiet de şcoler, din muşama, cu multe buzunărele şi compartimente, purtată pe după gât?

Acesta - poşeta - poate ascunde în străfundurile ei

• unul, două, trei... telefoane mobile, unul mai avansat tehnologic decât altul şi de preferat în reţele diferite,
  
• un pachet cu ţigări şi bricheta aferentă,
• portofelul,
• o cameră foto pentru că nu se ştie când simţul artistic îi va fi gâdilat şi atunci camera de la telefonul mobil nu este de ajuns,
• poate şi o brânzoaică ...
• [vă rugăm completaţi dacă sunteţi în cunoştinţă de cauză]

Poşeta, nefiind geantă sport, are cureaua destul de scurtă - de aceea nu intră nici în categoria geantă de poştaş, un accesoriu de altfel acceptat la bărbaţi.

Acuma: scurtimea curelei corelată cu dimensiunea generoasă a pântecului face ca receptaculul poşetei să troneze fix pe burduhan, împreună creând un organism simbiotic, cunoscut ca ...burtopoşeta.

Aş vrea să închei aici, pentru că am spus cam tot ce aveam de spus despre acest specimen - nu voi menţiona calităţile oratoriceşti ale personajului şi nici alte modalităţi de utilizare a burtopoşetei, doar că mă roade amintirea din copilărie a Mămichii care era supărată de fiecare dată când Tata îi dădea pantalonii la spălat cu buzunarele pline de nimicuri şi ea oricum le scotea conştiincioasă şi clădea un morman de chestiuni mărunte care, după schimbarea garderobei, ajungeau iarăşi în posesia proprietarului şi a buzunarelor sale.

Ce s-a întâmplat cu buzunarul?

De ce nu mai este el suficient unui bărbat să-şi care obiectele necesare?

Unde este problema? În buzunar sau în bărbatul modern?

Copii

Cineva ar putea zice că Nătăfleţul s-a cam lăsat pe tânjală, având în vedere raritatea şi (de ce să nu recunoaştem?) calitatea poveştilor.

Aş vrea să vă pot spune de ce este aşa, dar din păcate nici eu nu mai am timp să stau de vorbă cu el. Este tot timpul ocupat, obosit, fără chef de aberat. Da, munceşte, nu mai are timp de frecat menta - la Circ, iar acasă ajunge mereu epuizat, nervos, scârbit.

De săptămâna trecută s-a hotărât să nu mai fie de treabă şi să nu mai stea peste program, poate aşa va reuşi să redevină din nou 183% Nătăfleţ dar - nu e de mirare! - n-a reuşit să se ţină de promisiune până mai ieri când a profitat de neatenţia paznicilor şi a zbughit-o la 18:00 trecute fix.

Din nefericire pentru el, aceasta este ora la care majoritatea oamenilor scapă de la serviciu şi călătoria cu metroul s-a dovedit a fi un adevarat coşmar - deci o decizie neinspirată!

Dar cum e dreptul lui să aleagă cum îşi petrece timpul Nătăfleţul s-a simţit mai liber în îngrămădeala din vagon decât în cuşca pustie (da, Nătăfleţul este cel care cam închide luminile pe la Circ) ...ce bucurie de om terminat!

Cam asta am avut să vă spun despre eroul vostru: este şi el uman şi a căzut doborât de grijile de om mare, aşa cum se întâmplă mai tot timpul. Dar, acum că a identificat problema, să sperăm că va face ceva să o rezolve...

Mărunţiş

Astăzi este Maaarţi.

Ieri a fost Luni.

Şi mergea aşa, pe drum de seară, pe trotuar, alene, către metrou, un Nătăfleţ.

Poate pentru că Nătăfleţul nostru a avut o zi excepţional de proastă sau poate pentru că este el mai ghemotoc aşea, mergea cu privirea în pământ şi cu mâinile în buzunar, când ce să vezi!?, o monedă arămie şi strălucitoare îi fură privirea!

Acum toate astea s-au întâmplat în mai puţin de o secundă, dar gândurile ce au pustiit mai apoi mintea Nătăfleţului au lăsat urme adânci.

De ce? poate că vă întrebaţi...

Păi, la vederea monedei primul gând care îţi trece prin cap este să te apleci să o iei! cugetă Nătăfleţul.
Dar dacă îţi consumi norocul? s-a gândit el şi a făcut un calcul rapid:

găsit moneda = noroc ++ ,
luat monedă = noroc --,
la final: noroc = 0!

Oare dacă laşi moneda şi treci mai departe o să ai o rezervă de noroc sau o să fi doar sărac şi prost?

S-a întâmplat întâmplător la metrou

S-a întâmplat că Nătăfleţul şi-a aruncat privirea asupra unei tanti care citea o carte.
[Curios nevoie mare!]

Şi s-a mai întâmplat ca semnul de carte folosit de tanti să-i atragă atenţia Nătăfleţului.
[adică îi făcea cu ochiul ;)]

La prima vedere acest semn de carte era un carton pe care scria mare, cu litere albastre,

TURKISH HANDWOVEN
BOOKMARK

Cartonul era pus într-o folie tranparentă.
[Nătăfleţul gândii că e foarte trist că săraca tanti nu a avut un semn de carte normal şi că foloseşte un ambalaj de semn de carte drept semn de carte]

Tanti întoarce pagina şi întoarce şi semnul de carte.

Şi ce i-a fost dat Nătăfleţului să vadă? Un semn de carte, desigur!
[Liek doooh!]

Un semn de carte ţesut de mână undeva în Turcia - fără îndoială!
[..sau poate China; probabilitate 40%]

Un semn de carte încă nedesfăcut, încă în ambalajul său, însă folosit în cea mai corectă manieră: drept semn de carte.
[Spirală infinită: de ceeeeeeeee?]

Timpul liber la Control

După multe frământări interioare, Nătăfleţul s-a hotărât să nu vă spună despre cum a petrecut el în oraş, în mijlocul săptămânii, prin baruri aproape goale şi triste, populate doar de oameni care nu ştiu sau nu pot decât să discute despre muncă şi care se întreabă de ce nu ies la distracţie mai des!?

Firmituri de conversaţie

Nătăfleţul: deci eu vreau să interzic pesmeţii, cipsurile, covrigeii, sticsurile, cerealele, morcovii şi alte chestii crănţănitoare!
Poznaşul:
Poznaşul: iar?
Nătăfleţul: ori asta...ori încep să bat lume!

Şoricelul din grâne

Deşi are multă treabă Nătăfleţul are şi timp să se dedubleze şi să mediteze şi apoi să împartă cu voi roadele culese.

Aşa se face că, deşi e prins până peste cap în şfori, năsturei, naşi, ghete de clown, HAmbulanţe, măgăruşi şi alte minunăţii pe care numai la Circ le găseşti, Nătăfleţul a ajuns să se gândească la un lucru: de ce uneori, dar aşa, uneori, te apucă o stare de Urăsc oamenii fericiţi ?

Şi culmea, nu se întâmplă în momente când eşti nefericit, să zici că este vorba de invidie. Nuuuu, se poate întâmpla oricând, fără nici o legătură cu starea dispoziţiei gânditorului. Parcă e o situaţie de aia de prea mult.

Sunt unele lucruri pe care ar trebui să le păstrăm numai pentru noi. Este fericirea unul din ele?

S-a întâmplat întâmplător la metrou

Ieri de dimineaţă, ieşind pe porţile glorioasei instituţii numită Metrorex, în staţia La Muncă, Nătăfleţul a fost întâmpinat zgomotos de un ţigan care vindea "zambile cu parfum".
Acest lucru ar fi trecut neobservat dacă pe seară incidentul nu s-ar fi repetat. Aşa că Nătăfleţul s-a găsit aruncat într-un vârtej philosophique: dacă i-ar fi cerut ţiganului să-i dea doar zambilele şi să păstreze parfumul, oare l-ar fi costat mai puţin?