M-am îmbolnăvit iar. După sesiunea de antibiotice din spital aveam impresia ca am căpătat imunitate, că nu mi se mai poate întâmpla mie, că viruşii o să bată la poarta mea, o să le spun vedeţi, la mine e deja cineva... şi ei or să plece cu coada între picioare, eventual scuzându-se pentru deranj.
M-am trezit cu o durere în piept, o tuse scârboasă şi cea mai nesimţită durere de cap.
Ok, ştiu că suntem oameni şi viruşi dar puţin respect nu strică, nu?
Se afișează postările cu eticheta bolnav. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bolnav. Afișați toate postările
Prima zi
la muncă după aproape două săptămâni de concediu.
Cea mai frecventă şi enervantă întrebare: cum te mai simţi?
Poate că sunt nesimţit şi adevărul este că lumea chiar este îngrijorată pentru mine - fie din politeţe (colegii), fie din interes profesional (şefu').
Pe de-o parte: merg, vorbesc, zâmbesc - deci sunt bine. Aşa că le mulţumesc de curiozitate şi îi asigur că totul este în regulă.
Pe de altă parte...am aflat că (în teorie cel puţin
) va trebui să urmez un tratament tot restul vieţii, că s-ar putea să nu mai am voie să îl păstrez pe Eric şi că în general sunt defect. Cum să mă simt ştiind toate astea? Ca un câcat, ev'dent. Dar nu poţi spune lumii asta, că nu-i frumos.
Pe cea de-a treia parte: nu sunt prima şi nici ultima persoană care are chestia asta şi nici pe departe în cea mai gravă formă. Într-un fel aş fi vrut să nu ştie nimeni de incident şi de urmări. Mie chiar mi se pare că medicii au exagerat când au prezentat atât de dramatic întreaga poză. Bitch, please! this ain't no Grey's Anatomy... Mă simt excepţional de fabulos şi de Nătăfleţ! Sunt tot eu, acelaşi, neschimbat.
Unii se aşteptau să fiu mai bun, mai amabil - ca şi cum aş fi avut a life altering experience. Alţii să fi devenit mai precaut, mai grijuliu, mai paranoic - ca şi cum ajută la ceva. I-am dezamăgit pe toţi!
Altă chestie care mă enervează: toată lumea are cunoştinţe medicale avansate şi împrăştie în stânga şi în dreapta cu sfaturi şi păreri. Am trăit toată viaţa într-o societate de medici şi eu nu am ştiut!
Foarte puţini vorbesc din experienţă, şi până acum nici măcar la prima mână, şi aceştia uită că nu toată lumea reacţionează la fel la aceeaşi stimuli, dar majoritatea sunt de-a dreptul Mame Omizi. Ar trebui să fac o culegere de sfaturi de astea - my very own broscience. M-aş îmbogăţi! (sau măcar îngrăşa de la atâta râs)
Cei mai savuroşi sunt cei care se aşteaptă la simptome Hollywood-iene din partea mea, la crize teatrale şi la reveniri spectaculoase după un puf de Ventolin.
Din nefericire pentru ei, nu este deloc aşa. Este mult mai trist şi mai tăcut.
Cea mai frecventă şi enervantă întrebare: cum te mai simţi?
Poate că sunt nesimţit şi adevărul este că lumea chiar este îngrijorată pentru mine - fie din politeţe (colegii), fie din interes profesional (şefu').
Pe de-o parte: merg, vorbesc, zâmbesc - deci sunt bine. Aşa că le mulţumesc de curiozitate şi îi asigur că totul este în regulă.
Pe de altă parte...am aflat că (în teorie cel puţin
) va trebui să urmez un tratament tot restul vieţii, că s-ar putea să nu mai am voie să îl păstrez pe Eric şi că în general sunt defect. Cum să mă simt ştiind toate astea? Ca un câcat, ev'dent. Dar nu poţi spune lumii asta, că nu-i frumos.Pe cea de-a treia parte: nu sunt prima şi nici ultima persoană care are chestia asta şi nici pe departe în cea mai gravă formă. Într-un fel aş fi vrut să nu ştie nimeni de incident şi de urmări. Mie chiar mi se pare că medicii au exagerat când au prezentat atât de dramatic întreaga poză. Bitch, please! this ain't no Grey's Anatomy... Mă simt excepţional de fabulos şi de Nătăfleţ! Sunt tot eu, acelaşi, neschimbat.
Unii se aşteptau să fiu mai bun, mai amabil - ca şi cum aş fi avut a life altering experience. Alţii să fi devenit mai precaut, mai grijuliu, mai paranoic - ca şi cum ajută la ceva. I-am dezamăgit pe toţi!
Altă chestie care mă enervează: toată lumea are cunoştinţe medicale avansate şi împrăştie în stânga şi în dreapta cu sfaturi şi păreri. Am trăit toată viaţa într-o societate de medici şi eu nu am ştiut!
Foarte puţini vorbesc din experienţă, şi până acum nici măcar la prima mână, şi aceştia uită că nu toată lumea reacţionează la fel la aceeaşi stimuli, dar majoritatea sunt de-a dreptul Mame Omizi. Ar trebui să fac o culegere de sfaturi de astea - my very own broscience. M-aş îmbogăţi! (sau măcar îngrăşa de la atâta râs)
Cei mai savuroşi sunt cei care se aşteaptă la simptome Hollywood-iene din partea mea, la crize teatrale şi la reveniri spectaculoase după un puf de Ventolin.
Din nefericire pentru ei, nu este deloc aşa. Este mult mai trist şi mai tăcut.
18.12.2010
Hospital life!
Ah, I wonder if there's anyone genuinely and rationally loving it?
Really, no matter how luxurious the conditions, how kind and attentive the staff, how unimportant the disease, can anyone love hospital life?
Everyone I met here couldn't wait to get out. Some of them were really ill, some only had a passing thing, but all of them wanted to go home. To die there :)
I've been told I'm apparently ok but things could turn for the worse any moment and only here I have the things that can keep me alive. At home I could die. Oh noes, teh dramz.
All in all it seems patients and doctors somehow agree on one thing: the place to die is at home, home is where Death comes.
I guess poor silly Death can't keep up and does not update addresses that often. It just can't find you in hospital, nope. It is not on its radar.
Yes, I know I'm morbid, but really, I am not a child. I know people ...die!?! Some old, some young, some rightly so, some deserve it less, but, you know, people die! That's no news.
yeaaaah...what was I writing this for? I don't really know.
Hospital life!
Some might say it is like a vacation. And it could be: I get plenty of rest - what else to do?, no stress, do not think of work or other worldly problems - how could I, I'm isolated in a little bubble. It's just me and my friends: the tiled walls.
But it isn't: I'm surrounded by old people. And by old I mean most of them over 70. I do not know if I've been punished or didn't provide the correct password, but I didn't get into the young and cool people's salon. Nope.
I guess my problem is not hip enough.
Rest and relaxation is such a weird concept. One would think it would suffice to just lie down and do nothing, stare into nothingness, but for most people it is a custom thing.
For me it's music, chat over a cup of coffee with pleasant company, walks, hobbies.
We don't have any of that here. Activity is strictly forbidden unless it's a walk to the toilet.
Here we have thoughts. Maaany thoughts. Most of them creepy, depressing thoughts. And they say attitude is the key!
I want happy thoughts! Please?
Ah, I wonder if there's anyone genuinely and rationally loving it?
Really, no matter how luxurious the conditions, how kind and attentive the staff, how unimportant the disease, can anyone love hospital life?
Everyone I met here couldn't wait to get out. Some of them were really ill, some only had a passing thing, but all of them wanted to go home. To die there :)
I've been told I'm apparently ok but things could turn for the worse any moment and only here I have the things that can keep me alive. At home I could die. Oh noes, teh dramz.
All in all it seems patients and doctors somehow agree on one thing: the place to die is at home, home is where Death comes.
I guess poor silly Death can't keep up and does not update addresses that often. It just can't find you in hospital, nope. It is not on its radar.
Yes, I know I'm morbid, but really, I am not a child. I know people ...die!?! Some old, some young, some rightly so, some deserve it less, but, you know, people die! That's no news.
yeaaaah...what was I writing this for? I don't really know.
Hospital life!
Some might say it is like a vacation. And it could be: I get plenty of rest - what else to do?, no stress, do not think of work or other worldly problems - how could I, I'm isolated in a little bubble. It's just me and my friends: the tiled walls.
But it isn't: I'm surrounded by old people. And by old I mean most of them over 70. I do not know if I've been punished or didn't provide the correct password, but I didn't get into the young and cool people's salon. Nope.
I guess my problem is not hip enough.
Rest and relaxation is such a weird concept. One would think it would suffice to just lie down and do nothing, stare into nothingness, but for most people it is a custom thing.
For me it's music, chat over a cup of coffee with pleasant company, walks, hobbies.
We don't have any of that here. Activity is strictly forbidden unless it's a walk to the toilet.
Here we have thoughts. Maaany thoughts. Most of them creepy, depressing thoughts. And they say attitude is the key!
I want happy thoughts! Please?
How Silly Got His Emo On
- a bildungsroman -
by Silly O'Idiot
'Twas a cloudy December day. A glorious day, the third day of cold - you remember the first two don't you?
Well, my dear All, the third day of sickness is supposed to be about dry cough & no mucus. It's supposed to be because what Silly woke up to that day was far from it: high temperature, chest pains, suffocation.
After having little to no sleep the previous night - all thanks to the constant cough which went through the lungs like sharp razors aaand impeding wheeze - Silly sure had found who to blame for his inability to focus and his zombie like senses: the bitchy witch Illness.
Our hero bravely summoned modern magik - coffee and kanelbullar, but could not eat anything.
Maybe an enchanted shower could wash away this cursed state?
Fortunately no, and giving up on his bravery Silly called the doctor for an appointment. How very responsible!
Unexpectedly, the strong spirit that Silly is didn't manage to get to the doctor.
After many fights with one's senses of just crumbling down to the floor and dying on the spot Silly called forth the practical and sane mind of one noble knight known to most of you by the name of ..Wag!
Months and years of constant roaming follow, around an apple sized world - or just ten minutes by taxi ride through the land of the City - and finally our heroes reached the end of their journey: the mighty Hospital
...or is it the end?
In the Hospital Silly is left alone for five days for through sufferance and dedication (to remain sane) our Chevalier must win the hand of one Lady Asthma - a really enchanting and delicate character.
In the real end, the end end, Silly got what it wasn't waiting or wished for: a fancy disposition when one breath could sweep it of its feet!
I guess it's what one deserves for..I don't really know what for, because it just came out of the blue, but meh.
How very emotional!
Uite
pentru că mă simt inspirat de ideea precedentă, să vă spun despre azi.
Azi sunt răcit. Sunt la faza doi a răcelii/gripei. Pentru cine nu ştie aceasta e cea cu mucii groşi şi galbeni şi tuse
(ah, câtă fineţe şi cât tact din partea mea!).
Ieri a fost faza unu - muci apoşi, nas = robinet, durere în gât şi strănut. După cum vedeţi am trecut cu bine peste. Poate primesc şi un premiu!
Azi am mult de muncă dar deja am pierdut 1h şi 40 de minute făcând nimic. Am o dorinţă şi o productivitate foooooarte mare.
Şi cam atât, că e doar 11:40.
Hai pa!
Azi sunt răcit. Sunt la faza doi a răcelii/gripei. Pentru cine nu ştie aceasta e cea cu mucii groşi şi galbeni şi tuse
(ah, câtă fineţe şi cât tact din partea mea!).Ieri a fost faza unu - muci apoşi, nas = robinet, durere în gât şi strănut. După cum vedeţi am trecut cu bine peste. Poate primesc şi un premiu!
Azi am mult de muncă dar deja am pierdut 1h şi 40 de minute făcând nimic. Am o dorinţă şi o productivitate foooooarte mare.
Şi cam atât, că e doar 11:40.
Hai pa!
m-am dus bou şi m-am întors vacă
sau
Vizita medicală
Am o ură profundă faţă de medici. De fapt e mai mult o repulsie combinată cu frică. Sau de fapt mă prostesc, nu ştiu.
Astăzi am fost la medic. Eterna răceală.
Mi-a dat tratament - cel mai sigur cu pastile de la o companie farmaceutică ce îi sponsorizează, doar aşa de dragul de a da şi pentru a-şi face cota. Sunt 100% sigur că e degeaba.
Repulsia
Ce e amuzant e că m-am întors mai bolnav decât mă ştiam!
Asta e una din plăcerile vizitelor medicale: te duci cu o boală şi te întorci cu 3.
Şi întotdeauna, cele de care nu ştiai sunt mai grave decât cea pentru care te-ai dus să ceri tratament. Uimitor!
Mă întreb dacă doar mie mi se întâmplă sau e un adevăr universal valabil?! Oare medicul se întristează puţin când pacientul e sănătos?
Frica
Un alt lucru ce îmi displace la vizita medicală este cum doctorul ţine să îţi facă morală şi să te mustreze pentru că te-ai îmbolnăvit!
Nu contează ca ai 20 - 30 - 40 -.. de ani, în ochii lui vei fi întotdeauna un copil neascultător. Şi nu contează cât de gravă este boala, de la o banală răceală la cancer (!) tu ai greşit cumva, undeva - mda, te-ai născut nesimţitule!
La urma urmei nu-i ca şi cum am vrut să mă îmbolnăvesc ..sau nu e ca şi cum aş fi putut trata boala cu ceva ce poate fi luat fără reţetă de capul meu!
Dacă ar fi fost aşa, nu mai văd care e rostul lui şi nu cred că e atât de idiot încât să-şi taie craca de subt picioare, nu?
Concluzie
Nu ştiu...
Presupun că sunt medici şi medici... şi eu am ghinionul de a-i nimeri numai pe aia nesuferiţi.
La urma urmei medicii sunt şi ei oameni (dăăăh) şi la unii stratul ăsta de dedesubt chiar face diferenţa ...
Vizita medicală
Am o ură profundă faţă de medici. De fapt e mai mult o repulsie combinată cu frică. Sau de fapt mă prostesc, nu ştiu.
Astăzi am fost la medic. Eterna răceală.
Mi-a dat tratament - cel mai sigur cu pastile de la o companie farmaceutică ce îi sponsorizează, doar aşa de dragul de a da şi pentru a-şi face cota. Sunt 100% sigur că e degeaba.
Repulsia
Ce e amuzant e că m-am întors mai bolnav decât mă ştiam!
Asta e una din plăcerile vizitelor medicale: te duci cu o boală şi te întorci cu 3.
Şi întotdeauna, cele de care nu ştiai sunt mai grave decât cea pentru care te-ai dus să ceri tratament. Uimitor!
Mă întreb dacă doar mie mi se întâmplă sau e un adevăr universal valabil?! Oare medicul se întristează puţin când pacientul e sănătos?
Frica
Un alt lucru ce îmi displace la vizita medicală este cum doctorul ţine să îţi facă morală şi să te mustreze pentru că te-ai îmbolnăvit!
Nu contează ca ai 20 - 30 - 40 -.. de ani, în ochii lui vei fi întotdeauna un copil neascultător. Şi nu contează cât de gravă este boala, de la o banală răceală la cancer (!) tu ai greşit cumva, undeva - mda, te-ai născut nesimţitule!
La urma urmei nu-i ca şi cum am vrut să mă îmbolnăvesc ..sau nu e ca şi cum aş fi putut trata boala cu ceva ce poate fi luat fără reţetă de capul meu!
Dacă ar fi fost aşa, nu mai văd care e rostul lui şi nu cred că e atât de idiot încât să-şi taie craca de subt picioare, nu?
Concluzie
Nu ştiu...
Presupun că sunt medici şi medici... şi eu am ghinionul de a-i nimeri numai pe aia nesuferiţi.
La urma urmei medicii sunt şi ei oameni (dăăăh) şi la unii stratul ăsta de dedesubt chiar face diferenţa ...
Dacă e Octombrie, e...
...ploaie, frig, vreme de stat în casă, ascultat muzică de vreme rea şi ghemuire subt pătură lângă un motorc (motan-porc FYI!) cald şi doooormit. Dormit muuult.
Asta în Lumea Nătăfleţului, că în lumea reală oamenii se duc la muncă. Şi încearcă să muncească dar nu prea reuşesc.
În lumea reală dacă e Octombrie e gripă şi guturai. Iar!
...Şi meditând, mai trăgându-mi nasul în stil ninja, mai rulând un build, aşa tocmai m-a pălit gândul că I feel crappy! Da' se putea şi mai rău aşa ca e doar oleacă crappy, e crappy-happy!
Aşa că, o săptămână crappy-happy tuturor, vă doresc!
Asta în Lumea Nătăfleţului, că în lumea reală oamenii se duc la muncă. Şi încearcă să muncească dar nu prea reuşesc.
În lumea reală dacă e Octombrie e gripă şi guturai. Iar!
...Şi meditând, mai trăgându-mi nasul în stil ninja, mai rulând un build, aşa tocmai m-a pălit gândul că I feel crappy! Da' se putea şi mai rău aşa ca e doar oleacă crappy, e crappy-happy!
Aşa că, o săptămână crappy-happy tuturor, vă doresc!
SCRUPUL.equals("NONE")
...a observat careva cât de egoiste sunt femeile?
De ce se îmbolnăvesc şi/sau au nevoie de tine tocmai atunci când ai alte treburi şi nu poţi să stai cu ele?
De ce se îmbolnăvesc şi/sau au nevoie de tine tocmai atunci când ai alte treburi şi nu poţi să stai cu ele?
Gură cască
Nătăfleţul vroia să vă spună azi despre aventurile lui în Coteţ, la Bucharest Metal Nights 7.
...Şi despre cum a câştigat el un joben verdeee - care se asortează cu nasu-i roşuuu - în anticiparea zilei de St. Patrick, bând bere bună în O'Hara...
...Şi despre noua JucărieMinunăţie a Poznaşului care e prea minunată ca să nu merite un post doar pentru ea...
Dar, vai! Nătăfleţul este iarăşi bolnav, are febră şi îi curge nasul, şi îi este peste puteri să stea la depănat poveşti.
Poate dacă îl îmbunează cineva cu o cană de ceai de muşeţel...
...Şi despre cum a câştigat el un joben verdeee - care se asortează cu nasu-i roşuuu - în anticiparea zilei de St. Patrick, bând bere bună în O'Hara...
...Şi despre noua JucărieMinunăţie a Poznaşului care e prea minunată ca să nu merite un post doar pentru ea...
Dar, vai! Nătăfleţul este iarăşi bolnav, are febră şi îi curge nasul, şi îi este peste puteri să stea la depănat poveşti.
Poate dacă îl îmbunează cineva cu o cană de ceai de muşeţel...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)