Nu merge munca deloc. Poznaşul zice că e Vineri şi de aia. Eu zic că oricum nici în celelate zile nu mergea.
Hai să vă zic de drumul meu cu metroul de acum două seri că n-am mai avut de astea de mult.
Deci mă urc eu frumos în metroul spre casă. De obicei stau în primul vagon, pe partea stângă în sensul de mers, că pe-acolo tre să ies.
Dacă nu mergeţi regulat cu metroul bucureştean vă zic eu: e un spaţiu cam cât un scaun de birou chiar între uşă şi îmbinarea vagoanelor.
Pentru o mai bună înţelegere a termenului de colţ, ataşez mai jos o poză în care respectivul spaţiu este indicat cu săgeţi roşii:
poza am găsit-o pe intraweb, pe un forum. Am cenzurat feţele oamenilor (cu măreţele mele talente de msPaint) că le respect dreptul la intimitate. Sper ca proprietarul imaginii să nu se supere şi să vină să mă bată.
Trece prima staţie, trece şi a doua.
Vine minunata Victorie ...aglomeraţie mare pe peron, înghesuială la uşi.
Văd un b*u înfipt traversând vagonul fericit că a reuşit să fie primul care a pus piciorul înăuntru...
jap-jap se bagă în colţul meu, peste mine!
Alooooo? Sunt invizibil?!?
B*ul este evident deranjat de unul din pantofii mei pe care îl tot calcă insistent, ca pe un gunoi care-ţi stă în drum şi-i dai un şut poate dispare.
Într-un final se întoarce spre mine, îmi conştientizează prezenţa.
Îl privesc cu scârbă şi dispreţ.
El rămâne puţin uimit de primirea rece (2 secunde, după aia-i trece) şi se întoarce din nou cu spatele la mine.
Totuşi ceva îl roade, nu are stare, tot lustruieşte bara aia de lângă uşă. Deja, de pe acuma cred că privirea mea a reuşit să sape o gaură în ceafa lui şi asta îl deranjează.
Se mai fâţăie ce se mai fâţâie şi reuşeste să iasă din spaţiul meu personal, preferând să se sprijine de uşă.
Din când în când îmi mai aruncă câte o privire temătoare. Jegul ...
Spaţiul personal eliberat,
enter bovine no.2 :
the covrigi
eating v*că, tCEV.
tCEV exact asta şi este: o rumegătoare. Nu poţi cere multă minte de la astfel de fiinţe nu? tCEV a fost martora martiriului b*ului (a stat înfiptă pe culoar, crăcănată şi cu covrigul în bot) şi a-i putea crede că a învăţat ceva din asta. Ei bine ...nu! După ce b*ul a eliberat bucăţica de spaţiu în care existam şi eu
ţac pac v*aca îi ia locul.
Ceeeeeeeeee? Deci nu-mi vine să cred!
A fost prima oară în viaţa mea cînd am deschis gura şi nu mi-au ieşit cuvintele. Cuvintele erau unul singur:
deranjez? dar trebuie să recunosc că nu aveam chef de o scenă la ora aceea şi mai ales..în metrou! Aşa că mi-am înghiţit cuvântul şi i-am aruncat aceeaşi privire şi ei.
Dar ca să vezi minune! tCEV avea imunitate. Mai mult, avea şi aliaţi care au atacat de pe flancul drept. Astfel asaltat nu mai aveam decât o singură opţiune: să sufăr în tăcere.
Şi am suferit! Două staţii! Două staţii interminabile. Hai cu Romanaaaaa, hai odatăăă! Ieeeee, Romană! Mai stăm mult la peron? Hai, pleacă odată! Da, da, se închid uşile. Hai cu Universitateeee! Hai odata ... curba luată în viteză după 3/4 din distanţă ... deja se întrevede lumina peronului...daaaa! peronul...
jjjjjjjjjjjjjjj....stop!
Mă strecor cu o ultimă privire ucigătoare printre tCEV şi aliatul ei, pe lângă b*ul sprijinit acum de spaţiul uşii deschise şi ţâşnesc afară! Aer!
Înţelegeţi ce vreţi din acest post. Chestia e că metroul nu era aglomerat, era destul loc pe culoar (da, era aglomeraţie la Victoriei dar şi o mulţime de oameni coborâseră şi cei ce au urcat s-au distribuit lejer pe scaune sau în picioare) şi totuşi fiinţele de genul ăsta nu au nici un scrupul în a asimila spaţiul altei persoane. Pur şi simplu mă înghesuiseră în colţ. Am renunţat să mai evit contactul - eu, din bun simţ, mă tot retrăgeam în faţa atacului - şi am stat înfipt pe poziţii, dar nici asta nu l-a deranjat pe b*u care deşi m-a călacat pe picioare, i-a luat destul timp să se dea la o parte, şi nici pe tCEV care a preferat ca la fiecare îmbucătură din covrig să-şi şteargă braţul de mine şi care nu părea deloc deranjată că eu respiram pe ce băga ea în gură. În momente de astea îmi doresc să am muci verzi curgând din nas, bube puroioase pe faţă, miros acru de transpiraţie şi respiraţie de ouă clocite. Dar nu am. În loc de aceste superputeri am altceva:
sunt invizibil! altfel nu-mi explic comportamentul acestor creaturi.
Sunt prost, e clar.
'n primul coş şi încet şi tacticos îi goleşte conţinutul în sacul negru.
