G este pentru Grădina Chinezească

deşi roşu e culoare cu noroc la chinezi, nu de asta e roşie fotografia - nu ştiu eu să setez culorile :)

Grădina Chinezească e undeva pe la Romană. Nici nu prea contează unde mai exact pentru că oricum nu vă recomand să săriți de pe scaun, să vă puneți haina și să mergeți rapid acolo. Nu.

Grădina Chinezească este un resturant nou deschis într-un local vechi. Și anume pe locul mărețului La Berbecu'. Din păcate, pe lângă clădire, Chinese Garden a moștenit și calitatea de a fi - hai să nu zic rău, că aș exagera - neremarcabil! este mai potrivit.

De mult timp nu au mai încercat Nătăflețul și Poznașul ceva nou și se pare că seara aceasta au fost destul de flămânzi și de curajoși ca să atace un loc exotic.

Acu', io nu știu ce așteptări are lumea de la un local cu specific chinezesc, dar Nătăflețul are așteptarea să fie impresionat. Toate filmele cu Cechie Cea și Brus Liii i-au băgat în cap că bucătăria chinezească este ceva spectaculos și că după ce beai un ibric de ceai și mănânci o troacă de orez o să ști să te bați măcar în stilul bețivului. Serios!

 Nu este prima dată când ne delectăm cu bucate chinezești și nici prima dată când suntem dezamăgiți, așă că am început să bănuim că nu ne pricem noi să comandăm ce e bun. Exemplu: ca aperitive am comandat o porție de pachețele de primăvară cu pui și ca fel principal o porție de Pui cu portocală și orez Chinese Garden și o porție de Porc cu urechi de lemn. Până să vină mâncarea ne-am delectat cu ...bere! Da, ştiu, foarte original.

Mâncarea a venit toată odată - deşi pacheţele de primăvară erau clar trecute la aperitiv. Asta e una la mână. Doi ar fi că erau groaznice. Da, îmi dau cu părerea în condiţiile în care a fost prima oară când am mâncat pacheţele de primăvară: erau prea uleioase, mai mult varză decât pui şi ...cam atât. Cred că era şi nişte morcov pe acolo dar nu garantez, poate era de fapt nişte varză prea arsă.

Porc cu urechi de lemn: firmituri de carne de porc date prin ou şi prăjite. Ceva gen omletă. Urechi de lemn: ciperci. Usturoiul, adăugat din belşug ar fi aroma ce a caracterizat cel mai bine acest fel de mâncare. Şi înainte să comenteze cineva ceva: usturoi avem şi noi!

Orezul era orez. Normal. Cu bobul scurt. Cu legume congelate - ameste mexican, mais bien sûr. Aş fi curios să ştiu de când porumbul e parte din bucătaria chinezească. Probabil nu voi afla niciodată. Probabil e mai bine aşa.

Puiul cu portocală: proporţia destul de bună pentru pui-portocală-arahide. De ce arahide? Nu ştiu. Şi asta e un mare mister. Era dulce acrişor, o combinaţie interesantă dar nu de ajuns de impresionantă.

În mare: nu.

Deşi de când am început acest post (01.02.2011 21:54) am mai călcat odată pragul Grădinii, că aşa e omul, nu învaţă niciodată, şi am fost la fel de dezamăgiţi, concluzia originală rămâne.

smn

după cum vă promiteam odată, cândva, într-o zi, o să vă mai povestesc despre orgia culinară din bucătaria nătăfleaţă.

Ei bine, astăzi sunteţi norocoşi:

capitolul 2 - somon la cuptor

pentru profani

Medalion de somon la cuptor
cu gutui!
şi orez cu bobul lung
şi sos de mărar!

pentru fomişti

totul începe de la faptul că peştele e cam meh de felul lui, aşa. Şi atunci trebuie să-i găsim nişte prieteni cu care să se joace şi să zburde prin cuptior şi apoi pe drumul spre burtică. Astăzi: gutui şi sos de mărar.

Ok, hai să trecem la treabă până nu leşinăm de foame.
Cumpărăm nişte medalion de somon. În cazul de faţă: 2 bucăţi.

Spălăm, uscăm cu prosop curat, dăm cu sare şi piper.

În singurul vas adânc din casă facem un pat de lâmâi, punem somonul, presărăm cu mărar proaspăt tocat, nişte codiţe de ceapă verde - doar pentru că aveam prin casă, nu e obligatoriu, şi stropim din belşug cu zeamă de lămâie.




După aceea luăm o gutuie, mai măricică aşa (sau două mai mici, sau câte vreţi, sau deloc!), curăţăm de puf, spălăm, tăiem bucăţi, fugărim cei doi vermişori care îşi făcuseră casă în gutuia mea, îi dăm pisoiului să îi miroase , ţipăm la pisoi vreo 5 minute să îi scuipe, să nu îi mănânce, Eric, nu! Nu, Eric!, Eric îi înghite cu cea mai lipsită de expresie faţă, ne dăm bătuţi, luăm cele 3/4 de gutuie rămasă după ce am scăpat de casa defuncţilor viermişori, punem într-un recipient, presărăm 2-3 picături de ulei de măsline, scuturăm bine să acoperim toată suprafaţa bucăţilor de gutuie cu o peliculă fină de ulei, şi apoi le plantăm în vas, lângă somon.

Cam aşa...


După aceea punem la cuptor ...hmm..vreo 15 minute? Vasul e acoperit dacă aveţi nedumeriri; urăsc chestiile la cuptor care ies uscate! Şi în plus, fiind acoperit se face mai mult în abur, ceea ce e şi sănătos şi gustos!

Oricum, somonul se face rapid! Şi gutuile se fac repede - contrar opiniei iniţiale greşite.

În astea 15 minute puteţi face orezul, puteţi face sosul de mărar, puteţi savura un pahar de vin sau puteţi să cercetaţi aspectul pisoiului şi să încercaţi să detectaţi semne ale intoxicării cu viermişori de gutuie (nu există, dar merită studiat!).

Bine, serios acum: orezul - urmaţi instrucţiunile de pe pachet/cutie/pungă.

Sosul de mărar: nişte iaurt - da, nişte pentru că nu ştim câţi suntem, cât mâncăm şi mai ales cum o sa iasă. Deci nişte iaurt, sau smântănă - de preferinţă cu muuultă grăsime :D, cam 2 pahare de alea mici, 2 linguri-linguriţe de zeamă de lămâie, piper, sare, 3-4 căţei de usturoi pisaţi (he he, ) hmmm...şiiiii: mărar! Cam o legătură aşa, sau poate după-gust, sau poate deloc! deşi atunci nu mai ştiu cum este sos de mărar?!
Daaaa...nu citiţi toate aberaţiile de pe internet cu muştar nu-ştiu-de-care, nu mai ştiu ce ingredient secret, alea - alea ...merge şi aşa. Cu cât mai simplu cu atât mai bine.

Deci sosul: [...] şi amestecaţi bine. Da' bine. Şi gata!

Între timp s-a făcut şi orezul, deci scoatem somonul din cuptor:


v-aţi prins deja că ăsta e unghiul preferat al Poznaşului? Aşa i se pare lui mai artistic ...


Şi servim în farfurii: una mia,

una lu' Poznaşu


punem şi nişte sos...



şi pornim la atac! că deja nu mai pot de foame şi cred că ăsta este cel mai lung post pe care l-am scris vreodată!

Înainte să vă las să ziceţi: moamă, ce bine arată! Genial! Suuuuper! Fantastic! vreau să fac două observaţii:

1) gutuile se fac mult mai rapid decât bănuiţi. Dacă par tari şi nefăcute atunci e momentul să le scoateţi din cuptor, altfel se fac prea moi, ca un piure.

2) ar fi mers o salată dulce, ceva gen morcov şi măr ras cu oţet balsamic pe desupra pentru că erau prea multe chestii acre: sosul de mărar, gutuile... Doar o sugestie. Poate am putea glazura gutuile înainte de a băga la cuptor? Hmm? Data viitoare încerc şi vă spun cum a ieşit.

Bine, acuma hai! Valea la masă!