G este pentru Grădina Chinezească

deşi roşu e culoare cu noroc la chinezi, nu de asta e roşie fotografia - nu ştiu eu să setez culorile :)

Grădina Chinezească e undeva pe la Romană. Nici nu prea contează unde mai exact pentru că oricum nu vă recomand să săriți de pe scaun, să vă puneți haina și să mergeți rapid acolo. Nu.

Grădina Chinezească este un resturant nou deschis într-un local vechi. Și anume pe locul mărețului La Berbecu'. Din păcate, pe lângă clădire, Chinese Garden a moștenit și calitatea de a fi - hai să nu zic rău, că aș exagera - neremarcabil! este mai potrivit.

De mult timp nu au mai încercat Nătăflețul și Poznașul ceva nou și se pare că seara aceasta au fost destul de flămânzi și de curajoși ca să atace un loc exotic.

Acu', io nu știu ce așteptări are lumea de la un local cu specific chinezesc, dar Nătăflețul are așteptarea să fie impresionat. Toate filmele cu Cechie Cea și Brus Liii i-au băgat în cap că bucătăria chinezească este ceva spectaculos și că după ce beai un ibric de ceai și mănânci o troacă de orez o să ști să te bați măcar în stilul bețivului. Serios!

 Nu este prima dată când ne delectăm cu bucate chinezești și nici prima dată când suntem dezamăgiți, așă că am început să bănuim că nu ne pricem noi să comandăm ce e bun. Exemplu: ca aperitive am comandat o porție de pachețele de primăvară cu pui și ca fel principal o porție de Pui cu portocală și orez Chinese Garden și o porție de Porc cu urechi de lemn. Până să vină mâncarea ne-am delectat cu ...bere! Da, ştiu, foarte original.

Mâncarea a venit toată odată - deşi pacheţele de primăvară erau clar trecute la aperitiv. Asta e una la mână. Doi ar fi că erau groaznice. Da, îmi dau cu părerea în condiţiile în care a fost prima oară când am mâncat pacheţele de primăvară: erau prea uleioase, mai mult varză decât pui şi ...cam atât. Cred că era şi nişte morcov pe acolo dar nu garantez, poate era de fapt nişte varză prea arsă.

Porc cu urechi de lemn: firmituri de carne de porc date prin ou şi prăjite. Ceva gen omletă. Urechi de lemn: ciperci. Usturoiul, adăugat din belşug ar fi aroma ce a caracterizat cel mai bine acest fel de mâncare. Şi înainte să comenteze cineva ceva: usturoi avem şi noi!

Orezul era orez. Normal. Cu bobul scurt. Cu legume congelate - ameste mexican, mais bien sûr. Aş fi curios să ştiu de când porumbul e parte din bucătaria chinezească. Probabil nu voi afla niciodată. Probabil e mai bine aşa.

Puiul cu portocală: proporţia destul de bună pentru pui-portocală-arahide. De ce arahide? Nu ştiu. Şi asta e un mare mister. Era dulce acrişor, o combinaţie interesantă dar nu de ajuns de impresionantă.

În mare: nu.

Deşi de când am început acest post (01.02.2011 21:54) am mai călcat odată pragul Grădinii, că aşa e omul, nu învaţă niciodată, şi am fost la fel de dezamăgiţi, concluzia originală rămâne.

my English superpowers

Plouă.

Nătăfleţul şi Poznaşul aşteaptă la semafor.

În mulţime, un dichisit de Bucureşti cu blugi strâmţi, sacou, pantofi de piele întoarsă şi nelipsitul fulărel la gât îşi înjura zilele şi ploia care-i topea ţepii ascuţiţi cu atâta grija şi gel.

Poznaşul: Cine crezi că ar ilustra foarte bine conceptul de Pui de Bogdaproste?

Nătăfleţul arată spre dichisit şi rânjeşte.

Poznaşul aprobă.

[...]Încă e roşu.

Poznaşul: Chiar, cum crezi că se spune pui de bogdaproste în engleză? Charity Chicken?

Nătăfleţul:

deliciu turcesc

Sâmbătă am reuşit performanţa de a ieşi înainte de 12 din casă. A fost caaald. Prea cald pentru o zi de Mai. Am dat o tură prin centrul istoric. O adevărată plăcere. Gluma proastă ce se numeşte Centrul Istoric. Ca o comedie cu mimi. Ar trebui să fie amuzant dar îţi vine să plângi. Terase fiţoase amenajate lângă case dărăpănate ce au devenit containerele de gunoi ale ţigănimii. Ditamai localul-terasă amenajat pe o groapă de gunoi. Espalnade inexistente. De pe o parte a străzii barurile şi-au întins terasele la maxim. Barurile de pe cealaltă parte nu se lasă mai prejos şi contra-atacă şi ele. Întreaga stradă e o terasă cu aer de mahala, nu mai contează unde te aşezi, nimereşti undeva. Ca pieton trebuie să fac slalom printre mese de ratan sau prefabricate, să respir în salatele consumatorilor şi să mă rog să ajung la capăt fără să împrospătez culorile hainelor cu vreo băutură exotică. Mi-e scârbă. M-am săturat. De la un capăt la altul al micuţei străzi Franceze, iei la pas vreo cinci feluri de caldarâm. Ce fel de reabilitare s-a făcut dacă totul e peticit?

Duminică am fost în oraş şi ..La Dud. La Dud nimic nu s-a schimbat. Nu aveau meniu de băuturi, era 'în construcţie'. Din meniul de mâncare lipseau peste jumătate din produse. L-am auzit pe chelner explicând altor consumatori nemulţumiţi că ieri (adică sâmbătă) avuseseră masă mare şi de aia, vedeţi voi, nu mai au provizii. O scuză bună nu? Adică nu e ca şi cum sunt un local, sunt la ei pe tarla. De notat ca erau 3 mese ocupate cu noi cu tot şi la una stătea patroana. Da' nu-i păsa că e gol. Nici că lumea pleca sau era nemulţumită de calitatea serviciilor. Poate suntem noi prea mofturoşi. Am mâncat paste cu gorgozola. Erau spaghete de la colţ, nici gând făcute în casă . În casa veveriţei poate. Partea bună era că păreau să aibă într-adevăr gorgozola. Nu aveau însă sare sau gust. Poznaşul a fost mai puţin norocos. Deşi a mizat pe felul de mâncare la care nu ai cum să pierzi ..piept de pui la grătar cu piure. Cu cocoloaşe, re-încălzit de un hamster probabil.

E bine aşa, să constaţi că unele lucruri nu se schimbă. Îţi crează un sentiment de stabilitate, de siguranţă. Nu trebuie să te stresezi, să te adaptezi, să faci efort. Just go with the flow, the fucking flow...

Final Countdown

Mai am 39 de minute să predau doza zilnică de nătăflețștime. Chestia e că am tot amânat sperând să vin cu vre-un subiect interesant și uite că nu am reușit.

La început, când aveam principii și așteptări de la mine, Poznașul îmi zicea Dacă nu ai nimic destul de bun de scris mai bine nu scrie și mai tot timpul am încercat să mă ghidez după vorbele lui, că doar el e ăl mai isteț dintre noi doi.

Mă rog, la început nici nu aveam dilema asta prea des, eram ca pomu' roditor! Acum...mai rar, și din ce în ce mai multe roade au viermi.

Daaa...trist.

Oricum, mai nou mă gândesc că tot nu fac nimic folositor toată ziua, măcar două-trei cuvinte să scriu și eu, să simt că mi-am folosit mintea la ceva.

Uneori mi vă închipui ca niște puișori mici și galbeni și pufoși și eu ies cu castronul cu făină și vă mai dau nițel de mâncare. Sunteți puii mei și când nu am grijă de voi tare mă mai simt vinovat. Dar voi sunteți răbdători și înțelegători, nu?

Ce să vă mai spun?

La windows 7 când treci pe tastatura românească toate caracterele rămân la locul lor. Y nu se inversează cu Z și - nu se mută pe ?/, parantezele nu sunt decalate cu o tastă la stânga. Mda, uimitor că au reușit și ăștia de la Microsoft să pună la punct problema asta după atâta timp, problema este însă că eu am rămas fixat pe schema cu greșeli și mai nou am texte pline de y'uri și /'uri. Greu se mai dezvață omul (de prostie, că dacă era ceva bun și folositor uitam instant).

În seara asta am vrut pentru prima oară de când m-am mutat în casa asta să programez televizorul să se închidă. Mi-a luat vre-o două minute să găsesc opțiunea în meniu și când am dat de ea am rămas ca vițelul la poartă noua pentru că erau afișate două cadrane în loc de unul. Unul era 3/4 punctat și celalalt 3/4 întreg și 1/4 punctat. Am tras concluzia că ce-mi trebuie mie e ăla cu mai mult punctat. De ce? Habar nu am. Presupun că cealaltă opțiune este pentru a seta ora când să se deschidă TVul. Mă întreb dacă există vre-un studiu care să determine ce simbol este mai semnificativ pentru ce funcție. Oricum, dacă am nimerit vom afla fie în 45 de minute, fie la ora 0:45. Dacă vă întrebați de ce vreau să las televizorul deschis răspunsul este pentru că pe VH1 este Final Countdown Best Rock Bands și vreau să aud sfârșitul, asta în condițiile în care formațiile pe care eu le consideram miez au fost undeva pe la coadă. Acum e la locul 3 - Nirvana. Pe 4 a fost Soundgarden. AiC a fost undeva în top 10 dar nu înțeleg de ce Pearl Jam a fost pe 39! Niște măgari și ignoranți cei care au făcut topul ăsta, asta e clar.

Până când adorm plănuiesc să mă uit la Elfen Lied. Mi l-a dat cineva acum mai mult de un an și de atunci strânge praf. La început, de fiecare dată când mă întălneam cu persoana respectivă mă tot întreba L-ai văzut? cum ți s-a părut? dar după vreo juma' de an a renunțat. Probabil și-a dat seama că sunt un nesimțit.

Apropo, Pink Floyd îs pe 1. Să zicem...

Acum ceva timp mi-am văzut poza pe un blog. Problema e că am uitat unde. Oricum, nu-i făcea cinste.

Noapte bună!

Cu pohta 'n Gură

De câteva săptămâni Nătăfleţul şi Poznaşul au un nou loc secret de mâncat, un loc demn de Carneţelul Galben.

Este un loc care, în cele trei vizite de până acum, nu i-a dezamăgit. Credeţi că e prea devreme ca să vă povestesc despre el sau deja nu mai puteţi de curiozitate?

Trattoria Bocca
Jean Louis Calderon, numărul 41

Da, da, ştiu! unii dintre voi o să zică ah, locul ăla vechi! dar pentru cei doi nehaliţi ai noştri are doar o lună şi trei vizite, deci este tinerel şi ca orice tinerel este plin de speranţă.

Hai să nu o mai lungim că ni se lungesc urechile de foame şi să purcedem la a degusta localul mai sus menţionat.

Trattoria Bocca este în mod evident un local cu specific ...italian.

Poate de aceea bruschettele, pastele şi pizza sunt delicioase!

Pasta Quattro Formaggi - preferatele Nătăfleţului

Nici puiul, gătit fie la gratar, fie tras în unt cu ierburi aromate, şi ascus după o denumire dichisită în italiană (care nu are trebui să vă sperie) nu e de lepădat. Servit cu garnitură de cartofi la cuptor cu rozmarin şi o salată de roşii cu busuioc ..mmm...

De recomandat ar mai fi vita - sub formă de Saltimbocca alla Romana (neapărat alegeţi la garnitură broccoli dat prin unt şi usturoi) şi fructele de mare.

Combinaţi cele de mai sus cu un pahar de vin bun (sau bere, fie!), personal amabil care nu te lasă să aştepţi dar nici nu te sâcâie şi decorul aerisit, cu haine de restaurant, nu de loc făcut să scoată bani din orice ( = amestecul de bar-mâncătorie unde la o masă se bea, se fumează şi se râde zgomotos iar la cealaltă nişte amărâţi încearcă să ducă o furculiţă la gură, le ştiţi...) şi avem o reţetă de succes.

Preţurile sunt cam medii. Dacă nu am subliniat destul până acum, Bocca se vrea a fi un loc unde mâncarea este pe primul loc, cu bucătar dedicat ş' toati celea deci presupun că aşa se justifică preţurile puţintel mai mari decât cele din pizzeria de la colţ.

Orice cronică de local nu este completă la Nătăfleţ dacă nu zice şi de toaletă! Toaleta este ok. Este unisex, dar este curată şi spaţioasă cu vreo 3 (?) compartimente deci nu putem da minus nici aici.

Hmmm..hai că o să îi deochi dacă mai continui aşa. Într-o seară erau nişte familii cu copchii pe acolo şi ăia făceau tărăboi! Nţ nţ nţ Şi alte două dăţi era cam gol ...ah, şi o dată le-a sărit CDul cu muzică! groaznic! Vedeţi? am zis şi de rău!

Hai poftă bună!

L.E. [2011]
Să nu uităm desertul suprem: cheesecake!

În Aprilie 2011 s-a hotărât că cel mai bun cheescake din Bucureşti se mănâncă în Bocca.

Port, un port, un port la o mare urbană, vai ce urăsc titlurile

Am fost în The Harbour. Da, cel din Piaţa Amzei. Da, cel despre care umblă vorba că ar fi scump. Da, da ăla cu - umblă iară vorba - personal nesimţit.

A fost bine. A fost bun. Nimic pretenţios.
Preţurile cam la fel ca peste tot (tot = locuri unde pizza, pastele şi salata nu reprezintă 3/4 din meniu).

Am aşteptat puţin cam mult, şi nu mă refer la cele 40 de minute de care am fost informaţi în prealabil că sunt necesare pentru prepararea mâncării comandate, ci la cele 15 pentru două beri...

Chelnerii sunt îmbracaţi amuzant, în temă, păcat că nu au şi mici momente în care să apară cu un mop şi să înceapă să danseze marinăreşte. Şi nici nu vorbesc ca piraţii.

E un loc cam fiţos, dar dacă nu te interesează şi nu eşti complexat nu are importanţă.

Am mâncat pui la jar cu sos de muştar şi cartofi marinăreşti. Delicios. Recomand.

Pentru cine se întreabă cartofii marinăreşti sunt aceeaşi cu cartofii ţărăneşti serviţi în orice restaurant cu specific românesc, sau cartofii ungureşti serviţi în St. George, sau cartofii xxx serviţi într-un restaurant cu specific xxx. Parcă într-un loc am văzut cartofii casei a fi nişte cartofi copţi umpluţi cu diverse chestii, adică excepţie de la regula de-abia enunţată, dar am uitat unde...

Da, poate era de aşteptat să mâncăm ceva mai cu specific, dar peştele nu este numărul unu pe lista preferinţelor noastre. Nici 2, nici 3 ...e undeva pe la coadă, coadă de peşte ...

Vom mai reveni? Nu este exclus.
Am fost daţi peste cap? Neah.
Am observat că e bine să mergi de cel puţin două ori într-un loc ca să-ţi faci o părere clară despre ce şi cum aşa că pe moment nu am decât o concluzie parţială:
The Harbour = aşa şi aşa, nici prea prea, nici foarte foarte.

Noutăţi

În mod normal acest post ar fi inclus în categoriile de mâncat şi de băut dar Nătătfleţul este deja sătul de toate dezamăgirile din ultimul timp încât se găndeşte să facă o categorie nouă: aşa nu.

Şi asta pentru că locurile despre care o să vă povestească astăzi au cam umplut paharul Nătăfleţului.

Primele localuri, dar nu cele dintâi - ceva revizuire retrospectivă este necesară - ce onorează cu prezenţa această listă sunt Casa Veche şi Green Hours.

Din categoria ar fi putut fi bun de mâncat dar nu este aşa, doamnelor şi domnilor gurmanzi: Casa Veche.

Amplasament bunicel - se pare că este considerat punctul lor forte şi terasa, da - boemă, da - aerul Bucureştilor Vechi, destul de atrăgătoare sunt părţile pozitive ale restaurantului Casa Veche. Şi cam atât. În rest...

Nătăfleţului nu îi este ruşine să recunoască, el face parte din acea categorie de oameni pentru care berea este băutura ce de cele mai multe ori merge la orice.

Aşa că vă închipuiţi cât de important este ca un local să aibă o listă de beri pentru toate gusturile, şi da, buzunarele.

Acuma ...ştim cu toţii că Nătăfleţul este cam zevzec, dar nu este imbecil şi nici prost de-a binelea încât să dea pe un produs mai mult decât face - şi în Romania de cele mai multe ori acest mai mult decât înseamnă de 2-3 ori mai mult!

Nu ştiu ce părere aveţi voi dar Nătăfleţul nu crede că o sticla de Ciuc la 0,33l valorează 6,5 lei! Şi cu atât mai mult sticla de Heineken la 0,33l nu valorează 8 lei! Deci: minus!

Urmează: serviciile. Aici am putea trage o linie. Nu au fost proaste dar nici bune. Nătăfleţul nu a fost lăsat să aştepte prea mult, dar nici ospătarul nu l-a copleşit cu atenţia sa.

Preparatele...oooh...preparatele! 19.90 de lei pentru două furculiţe de salată? Sosul de gorgonzola - doar o amărâtă de smântână *, legumele sote doar un pumn de legume congelate fierte** - când meniul îmbia la o selecţie între ciuperci, morcovi sau legume asortate, pieptul de pui - două fâşii subţiri de vreo 100 de grame la preţul unui kilogram...?

* De ce? De ce să îţi faci reclamă la preparate cu ingrediente exotice când în mod clar nu o să le pui în farfurie? (Nătăfleţul are o bănuială că este pentru a pune un preţ nejustificat produsului final)
Un mic dicţionar al ingredientelor străine din bucătăriile româneşti:
gorgonzola = smântână,
prosciuto = şuncă,
parmezan = caşcaval,
[deşi nu este exotică, în unele localuri] smântână = făină...

** De ce? De ce bucătarul sau ajutorul de bucătar dintr-un local cu pretenţii de restaurant nu este în stare să înăbuşe niste amărâte de legume într-o alună de unt?

Concluzia ...mai este nevoie să o scriu?

Partea 2: Green Hours merită o poveste numai a ei aşa că fiţi pe fază...vine...