Se afișează postările cu eticheta the harbour. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta the harbour. Afișați toate postările

Reciclăm! capitolul 1

Pentru că sufăr de o acută lipsă de inspiraţie şi pentru că nu prea am timp, astăzi vom posta despre toate* acele poveşti fără sfărşit care au ajuns etichetate ciornă şi nu au avut niciodată şansa să devină cunoscute şi faimoase ca surorile lor publicate.

(draft 14/09/2009)

Săptămâna aceasta trecută s-a dovedit a fi până astăzi Săptămâna Restaurantelor Dezastru.

Ca orice săptămână S.R.D. începe Luni.

Luni seara Nătăfleţul şi Poznaşul au dat năvală într-un loc căruia îi dădeau târcoale de mult, dar nu au avut ocazia să îl cunoască.

Luni, Casa Pache.
Aşteptări: curte interioară frumoasă, atmosferă de mic Paris.
Găsiri: curte interioară dezastru, meniu subţire, subţire...naşpa.
Deşi pe terasă doar încă o masă mai era ocupată a trebuit să aşteptăm cam mult pentru a fi serviţi. Mâncarea nu a avut nimic excepţional, sub numele pompoase se ascund feluri de cantină decorate cu sclipici.

Miercuri, Restaurant Planet.
Aşteptări: mâncare bună şi eftină
Găsiri: mâncare proastă şi nu prea eftină.
Planet arată şi (cred că) este prototipul perfect al afacerii de după '90. Ştiţi Restaurantele acelea care au numele scrise pe o firmă luminoasă de la Coca-Cola? Nicăieri altundeva pe planeta Pământ acele localuri nu s-ar numi restaurant, dar în Romania ele sunt chiar norma.

Joi, Club Klass
Aşteptări: 0 (zero) - veniserăm să bem
Găsiri: greu de spus.
O seară atât de colorată nu poate fi descrisă doar în câteva cuvinte. Dacă ar fi să încerc totuşi: servire lentă, meniu cu de toate dar îţi cam taie pofta când o vezi pe tanti bucătăreasa că se ridică de la o masă de pe terasă după ce tocmai ai dat comanda şi chelnerul s-a dus să o mâne spre bucătărie, toaletă infectă, local făcut "la plesneală".

Vineri, The Harbor
Aşteptări: mâncare bună
Găsiri: personal nesimţit
Puiul la jar cu sos de muştar merită să rabzi câteva ore. Odată în viaţă, nu mai mult.

*ei, nu chiar toate-toate. Unele sunt prea personale şi încă nu am ajuns la nivelul acela al relaţiei noastre. În plus, cred că au fost scrise doar pentru a fi scrise şi nu pentru a fi citite şi comentate, înţelegeţi?

Port, un port, un port la o mare urbană, vai ce urăsc titlurile

Am fost în The Harbour. Da, cel din Piaţa Amzei. Da, cel despre care umblă vorba că ar fi scump. Da, da ăla cu - umblă iară vorba - personal nesimţit.

A fost bine. A fost bun. Nimic pretenţios.
Preţurile cam la fel ca peste tot (tot = locuri unde pizza, pastele şi salata nu reprezintă 3/4 din meniu).

Am aşteptat puţin cam mult, şi nu mă refer la cele 40 de minute de care am fost informaţi în prealabil că sunt necesare pentru prepararea mâncării comandate, ci la cele 15 pentru două beri...

Chelnerii sunt îmbracaţi amuzant, în temă, păcat că nu au şi mici momente în care să apară cu un mop şi să înceapă să danseze marinăreşte. Şi nici nu vorbesc ca piraţii.

E un loc cam fiţos, dar dacă nu te interesează şi nu eşti complexat nu are importanţă.

Am mâncat pui la jar cu sos de muştar şi cartofi marinăreşti. Delicios. Recomand.

Pentru cine se întreabă cartofii marinăreşti sunt aceeaşi cu cartofii ţărăneşti serviţi în orice restaurant cu specific românesc, sau cartofii ungureşti serviţi în St. George, sau cartofii xxx serviţi într-un restaurant cu specific xxx. Parcă într-un loc am văzut cartofii casei a fi nişte cartofi copţi umpluţi cu diverse chestii, adică excepţie de la regula de-abia enunţată, dar am uitat unde...

Da, poate era de aşteptat să mâncăm ceva mai cu specific, dar peştele nu este numărul unu pe lista preferinţelor noastre. Nici 2, nici 3 ...e undeva pe la coadă, coadă de peşte ...

Vom mai reveni? Nu este exclus.
Am fost daţi peste cap? Neah.
Am observat că e bine să mergi de cel puţin două ori într-un loc ca să-ţi faci o părere clară despre ce şi cum aşa că pe moment nu am decât o concluzie parţială:
The Harbour = aşa şi aşa, nici prea prea, nici foarte foarte.