Cât încă mai abureşte hai să vă spună Nătăfleţul unde a mâncat săptămâna trecută: Vineri am fost în Interbellico - strada Maria Rosetti, numărul 53.
Având în vedere că este un local mic-mititel şi părerea o vom face la fel!
Interbellico:
- e destul de mic: 8 mese
- decorul: nu prea e interbelic, mai degrabă o amestecătură sărăcăcioasă, separeurile semănând mai degrabă cu un fast-food american decât cu vreo ceva italian sau interbelic, pozele - de duzină, sticlele de oţet balsamic şi lumânările - bleh. Ca plusuri: vitrina frigorifică, tapetul şi lambriurile de lemn.
- personalul &servirea: în număr de 1, nenea cu aer de patron este o prezenţă copleşitoare, ce l-a cam speriat pe Nătăfleţ. Nenea încearcă să fie prietenos şi te face să te simţi deosebit oferindu-ţi toată atenţia lui, dar uneori ai impresia că din secundă în secundă va chema vre-un Mario sau Luigi care o să vină să te ia pe sus şi o să te facă hrană pentru peşti. În concluzie: nu avem nimic de reproşat. La cât de mic este spaţiul ar fi şi culmea să nu facă faţă!
- ce mâncăm: pizza. Pizza este bună, cu crustă subţire. Ingredientele nu dau pe dinafară de originale ce sunt - probabil pentru asta trebuia să comandăm o pizza mai exotică - dar păreau proaspete şi combinate cu gust.
- ce mai mâncam şi e bun-bun: pasteee. Preferatele Poznaşului: Arabiata.
- ce nu mâncăm: risotto. Bleah. Prea multă ceapă - eclipsa totul din farfurie. Şi nu era creamy yet delicious - era cam uscat...
- ce bem: bere bună - nu Ursus sau Peroni adică.
Concluzie: un local fără pretenţii, intim, cu pizza bună şi preţuri mici.
Se afișează postările cu eticheta preţuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta preţuri. Afișați toate postările
8-servaţie
Opt-serv că luna Octombrie e cam pe terminate şi că numărul posturilor este nesimţit de scăzut.
Aş vrea să am o explicaţie dar nu am.
În afară de eterna scuză - munca, ce am făcut luna asta nu prea ştiu...
Ah, ne-am mutat. Şi asta a mâncat mult din timpul liber. Ce am învăţat din asta?
1.
Păi...am învăţat să zugrăviiim!
Revelaţie: zugravitul nu e ca în reclame (şi nici viaţa ca în filme, dăăăh) .
Zugrăvitul e muncă serioasă. Necesită şi cap, necesită şi mult mult efort. Dacă vreţi să vă doară fiecare oscior din corp (chiar şi unele pe care nu ştiaţi că le aveţi! ) puneţi mâna pe trafalete şi daţi-i drumul!
Cu ocazia asta ne-am amintit ce spunea mama: pune mâna pe carte că altfel ajungi la sapă. Dacă sapa e cât de cât ca trafaletele, mă bucur că am învăţat!
2.
Am mai învăţat şi că un zugrav poate câştiga bani buni într-o lună dacă are constant de muncă.
La 3-4 milioane camera ...1 cameră pe zi (previziune pesimistă) ...boierie! E mai mult decât câştigă Nătăfleţul într-o lună aşa că ne gândim să ne reprofilăm...
3.
Urmează pe listă o nouă revelaţie: românii sunt bogaţi. Foarte bogaţi. Extrem de bogaţi.
De ce? Pai un exemplu simplu: un produs Ikea costă în România 1350 RON. În Olanda acelaşi produs costă 239 de euro ceea ce înseamnă la cursul zilei de astăzi 1025 RON.
E o diferenţă de calitate? Produsul pentru Olanda e mai de câcat si deci şi mai ieftin decât cel pentru România? Nuuu.
Este nesimţirea celor de la Ikea care profită de cerere? Nuuu.
Sunt românii mai proşti? Nuuu.
Românii sunt mai bogaţi! Eu unul nu pot găsi altă explicaţie.
4.
Să scrii zilnic pe blog e destul de greu.
Aş vrea să am o explicaţie dar nu am.
În afară de eterna scuză - munca, ce am făcut luna asta nu prea ştiu...
Ah, ne-am mutat. Şi asta a mâncat mult din timpul liber. Ce am învăţat din asta?
1.
Păi...am învăţat să zugrăviiim!
Revelaţie: zugravitul nu e ca în reclame (şi nici viaţa ca în filme, dăăăh) .
Zugrăvitul e muncă serioasă. Necesită şi cap, necesită şi mult mult efort. Dacă vreţi să vă doară fiecare oscior din corp (chiar şi unele pe care nu ştiaţi că le aveţi! ) puneţi mâna pe trafalete şi daţi-i drumul!
Cu ocazia asta ne-am amintit ce spunea mama: pune mâna pe carte că altfel ajungi la sapă. Dacă sapa e cât de cât ca trafaletele, mă bucur că am învăţat!
2.
Am mai învăţat şi că un zugrav poate câştiga bani buni într-o lună dacă are constant de muncă.
La 3-4 milioane camera ...1 cameră pe zi (previziune pesimistă) ...boierie! E mai mult decât câştigă Nătăfleţul într-o lună aşa că ne gândim să ne reprofilăm...
3.
Urmează pe listă o nouă revelaţie: românii sunt bogaţi. Foarte bogaţi. Extrem de bogaţi.
De ce? Pai un exemplu simplu: un produs Ikea costă în România 1350 RON. În Olanda acelaşi produs costă 239 de euro ceea ce înseamnă la cursul zilei de astăzi 1025 RON.
E o diferenţă de calitate? Produsul pentru Olanda e mai de câcat si deci şi mai ieftin decât cel pentru România? Nuuu.
Este nesimţirea celor de la Ikea care profită de cerere? Nuuu.
Sunt românii mai proşti? Nuuu.
Românii sunt mai bogaţi! Eu unul nu pot găsi altă explicaţie.
4.
Să scrii zilnic pe blog e destul de greu.
poftă de cireşe
27 Mai 2009, zi de miercuri graţioasă şi însorită.
...există pe lumea asta oameni care vând cireşe cu 180 de lei kilogramul (dacă sunteţi leneşi asta înseamnă cam 43 de euro).
da, aveţi voie să vă întristaţi ştiind că există asemenea specimene, dar nu vă faceţi griji, ele se găsesc doar în România.
cât de mare poate să îţi fie pofta, în luna Mai, ca să îţi cumperi 5 cireşe la acest preţ?
s-ar putea crede că aceste cireşe sunt pentru cei bogaţi, care au foarte mulţi bani, dar dacă stai şi te gândeşti oamenii aia nu au ajuns bogaţi pentru că aruncau cu bani pe cireşe în luna lui Mai...deci nu sunt ei potenţialii clienţi.
Şi atunci?
...există pe lumea asta şi oameni care vând roşii cu 7.5 lei kilogramul. Roşii de România, nu din Turcia! Unii zic că ar fi de aici, de lângă Bucureşti, din Băneasa.
Aceste roşii de România, din Băneasa, de lângă Bucureşti, sunt vândute şi într-un oraş de provincie, la vreo 300 kilometri de Bucureşti.
În acest oraş ele costă doar 5 lei kilogramul.
Deci dacă adăugăm costul transportului, preţul produsului...scade!?
Nu, nu este normal. Şi atunci?
...există pe lumea asta oameni care vând cireşe cu 180 de lei kilogramul (dacă sunteţi leneşi asta înseamnă cam 43 de euro).
da, aveţi voie să vă întristaţi ştiind că există asemenea specimene, dar nu vă faceţi griji, ele se găsesc doar în România.
cât de mare poate să îţi fie pofta, în luna Mai, ca să îţi cumperi 5 cireşe la acest preţ?
s-ar putea crede că aceste cireşe sunt pentru cei bogaţi, care au foarte mulţi bani, dar dacă stai şi te gândeşti oamenii aia nu au ajuns bogaţi pentru că aruncau cu bani pe cireşe în luna lui Mai...deci nu sunt ei potenţialii clienţi.
Şi atunci?
...există pe lumea asta şi oameni care vând roşii cu 7.5 lei kilogramul. Roşii de România, nu din Turcia! Unii zic că ar fi de aici, de lângă Bucureşti, din Băneasa.
Aceste roşii de România, din Băneasa, de lângă Bucureşti, sunt vândute şi într-un oraş de provincie, la vreo 300 kilometri de Bucureşti.
În acest oraş ele costă doar 5 lei kilogramul.
Deci dacă adăugăm costul transportului, preţul produsului...scade!?
Nu, nu este normal. Şi atunci?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)