Sâmbătă am reuşit performanţa de a ieşi înainte de 12 din casă. A fost caaald. Prea cald pentru o zi de Mai. Am dat o tură prin centrul istoric. O adevărată plăcere. Gluma proastă ce se numeşte Centrul Istoric. Ca o comedie cu mimi. Ar trebui să fie amuzant dar îţi vine să plângi. Terase fiţoase amenajate lângă case dărăpănate ce au devenit containerele de gunoi ale ţigănimii. Ditamai localul-terasă amenajat pe o groapă de gunoi. Espalnade inexistente. De pe o parte a străzii barurile şi-au întins terasele la maxim. Barurile de pe cealaltă parte nu se lasă mai prejos şi contra-atacă şi ele. Întreaga stradă e o terasă cu aer de mahala, nu mai contează unde te aşezi, nimereşti undeva. Ca pieton trebuie să fac slalom printre mese de ratan sau prefabricate, să respir în salatele consumatorilor şi să mă rog să ajung la capăt fără să împrospătez culorile hainelor cu vreo băutură exotică. Mi-e scârbă. M-am săturat. De la un capăt la altul al micuţei străzi Franceze, iei la pas vreo cinci feluri de caldarâm. Ce fel de reabilitare s-a făcut dacă totul e peticit?
Duminică am fost în oraş şi ..La Dud. La Dud nimic nu s-a schimbat. Nu aveau meniu de băuturi, era 'în construcţie'. Din meniul de mâncare lipseau peste jumătate din produse. L-am auzit pe chelner explicând altor consumatori nemulţumiţi că ieri (adică sâmbătă) avuseseră masă mare şi de aia, vedeţi voi, nu mai au provizii. O scuză bună nu? Adică nu e ca şi cum sunt un local, sunt la ei pe tarla. De notat ca erau 3 mese ocupate cu noi cu tot şi la una stătea patroana. Da' nu-i păsa că e gol. Nici că lumea pleca sau era nemulţumită de calitatea serviciilor. Poate suntem noi prea mofturoşi. Am mâncat paste cu gorgozola. Erau spaghete de la colţ, nici gând făcute în casă . În casa veveriţei poate. Partea bună era că păreau să aibă într-adevăr gorgozola. Nu aveau însă sare sau gust. Poznaşul a fost mai puţin norocos. Deşi a mizat pe felul de mâncare la care nu ai cum să pierzi ..piept de pui la grătar cu piure. Cu cocoloaşe, re-încălzit de un hamster probabil.
E bine aşa, să constaţi că unele lucruri nu se schimbă. Îţi crează un sentiment de stabilitate, de siguranţă. Nu trebuie să te stresezi, să te adaptezi, să faci efort. Just go with the flow, the fucking flow...
Se afișează postările cu eticheta La Dud. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta La Dud. Afișați toate postările
Meh
Uneori ai o zi bună.
Şi pentru că te bucuri de ea dar nu stai să contemplezi ceea ce faci o uiţi, o treci cu vederea.
Şi după aceea ai o zi proastă.
Dar de data asta frustrarea şi supărarea persistă.
Da, Nătăfleţul ştie că vă spune acum lucruri prea bine cunoscute dar simte că îi este mai bine dacă o face.
Nu vrea să fie nici filozof, nici victimă, nici nimic. Vrea să fie Nătăfleţ şi atât.
Şi a fost şi sfârşit de săptămână şi Nătăfleţul a fost în multe locuri, unele mai frumoase, altele mai urâte, altele meh.
La Dud - capitolul poate fi încheiat. Verdict: groaznic! Ce să ne mai ascundem: nu sunt în stare să facă nişte piept de pui de ce li s-ar da încă o şansă cu un fel mai pretenţios (şi exagerat de scump!) cum ar fi pieptul de raţă? Lasa-mă domnule cu aerele astea ...
La Motoare - doar un alt loc făcut cu investiţii minime unde se poate bea bere la suprapreţ în Bucureşti, atmosferă hippie - metal - şi celelalte, varianta "de vară" a Lăptăriei lui Enache, dă bine să fii văzut acolo dacă te crezi non-conformist.
Cool Cat - o casă cu grafitti pe pereţi şi bean bags pe jos (o altă investiţia minimă, da), o budă infectă, o barmaniţă care arată bine, Cuba Libre excelentă, berea - Ursus & Peroni meh, mda probabil (dar mai mult sigur!) un junkies joint (official chillout place)...da' noi suntem inocenţi şi închidem un ochi...
Lente - ah, Lente ...mica gemă a verii trecute, micul secret al după amiezelor însorite în curtea cu viţă de vie şi ceaiuri cu gheaţă delicioase, personalul amabil ...totul s-a dus la baie. Nevoia de clientelă sau poate nevoia de a se conforma cu "tot ce este bun ţine puţin" ...cine ştie...
Que Pasa - un fel de Fata Morgana a barurilor bune. Dragoste la prima ascultare - muzica excelentă de fiecare dată numai că domnişoara era mofturoasă şi prefera să îşi aleagă pretendenţii aşa că după o serie de uşi trântite în nas s-a renunţat la a o mai curta.
O sclipire de moment şi ne regăsim pe terasa întunecată şi tăcută a barului. Mda, afară nu se auzea muzica, meniul pe lângă faptul că nu era prea generos - pe jumătatea lipsea din magazii ...dezamăgire ...măcar au renovat toaleta!
raită pe la Street Delivery ...mare densitate de hipioţi şi gură cască aşa că s-a decis că e mai bine să nu li se îngroaşe rândurile,
...şi o goană după cipici pentru Domniţă. Dar asta este o altă poveste pe care v-a spus-o ea deja, nu are rost să ne mai repetăm.
Şi pentru că te bucuri de ea dar nu stai să contemplezi ceea ce faci o uiţi, o treci cu vederea.
Şi după aceea ai o zi proastă.
Dar de data asta frustrarea şi supărarea persistă.
Da, Nătăfleţul ştie că vă spune acum lucruri prea bine cunoscute dar simte că îi este mai bine dacă o face.
Nu vrea să fie nici filozof, nici victimă, nici nimic. Vrea să fie Nătăfleţ şi atât.
Şi a fost şi sfârşit de săptămână şi Nătăfleţul a fost în multe locuri, unele mai frumoase, altele mai urâte, altele meh.
La Dud - capitolul poate fi încheiat. Verdict: groaznic! Ce să ne mai ascundem: nu sunt în stare să facă nişte piept de pui de ce li s-ar da încă o şansă cu un fel mai pretenţios (şi exagerat de scump!) cum ar fi pieptul de raţă? Lasa-mă domnule cu aerele astea ...
La Motoare - doar un alt loc făcut cu investiţii minime unde se poate bea bere la suprapreţ în Bucureşti, atmosferă hippie - metal - şi celelalte, varianta "de vară" a Lăptăriei lui Enache, dă bine să fii văzut acolo dacă te crezi non-conformist.
Cool Cat - o casă cu grafitti pe pereţi şi bean bags pe jos (o altă investiţia minimă, da), o budă infectă, o barmaniţă care arată bine, Cuba Libre excelentă, berea - Ursus & Peroni meh, mda probabil (dar mai mult sigur!) un junkies joint (official chillout place)...da' noi suntem inocenţi şi închidem un ochi...
Lente - ah, Lente ...mica gemă a verii trecute, micul secret al după amiezelor însorite în curtea cu viţă de vie şi ceaiuri cu gheaţă delicioase, personalul amabil ...totul s-a dus la baie. Nevoia de clientelă sau poate nevoia de a se conforma cu "tot ce este bun ţine puţin" ...cine ştie...
Que Pasa - un fel de Fata Morgana a barurilor bune. Dragoste la prima ascultare - muzica excelentă de fiecare dată numai că domnişoara era mofturoasă şi prefera să îşi aleagă pretendenţii aşa că după o serie de uşi trântite în nas s-a renunţat la a o mai curta.
O sclipire de moment şi ne regăsim pe terasa întunecată şi tăcută a barului. Mda, afară nu se auzea muzica, meniul pe lângă faptul că nu era prea generos - pe jumătatea lipsea din magazii ...dezamăgire ...măcar au renovat toaleta!
raită pe la Street Delivery ...mare densitate de hipioţi şi gură cască aşa că s-a decis că e mai bine să nu li se îngroaşe rândurile,
...şi o goană după cipici pentru Domniţă. Dar asta este o altă poveste pe care v-a spus-o ea deja, nu are rost să ne mai repetăm.
Marile frânte speranţe
...sau Despre la Dud.
Da, aceasta este încă o poveste despre mâncare, locuri de mâncat şi dezamăgiri.
Locul despre care o să vă povestească Nătăfleţul astăzi se numeşte La Dud (strada Speranţei, numărul 7! ce nume de cântec...).
A fost zărit într-o misune de explorare prin apropierea Pieţei Rosetti şi instant a devenit obsesie.
Asta se întâmpla Sâmbătă pe la prânz.
S-au făcut demersurile necesare, s-au uns mecanismele potrivite şi astfel Duminică seara un Nătăfleţ dichisit şi un Poznaş hămesit îşi făceau intrarea pe terasa aşezământului cu monument al naturii în curte!
Puţină documentare îi informase pe eroii noştri că localul se vroia a fi mai mult înspre restaurant decât local cu scop general de băut-poate mâncat şi că piesa de rezistenţă o constituie pastele făcute în casă şi deserturile.
Terasă micuţă dar cochetă, mobilier din lemn si fier forjat (asta e întotdeauna un plus - Nătăfleţul urăşte localurile cu mese şi scaune de plastic, turceşti) cu un aer boem ...până când ţi se desfundă urechile şi eşti agasat de muzica optzecistă.
Trecănd cu vederea acest amănunt...să comandăăăm. Mai întâi de băut că de-abia am avut timp să ne aruncăm ochii pe meniu. Vine şi băutura, ocazie cu care comandăm mâncarea. Vaaai, dar nu avem piept de pui deloc! Săracul Poznaş îşi alege şi el o porţie de paste. Doar sunt făcute în casa!
Nu-i nimic, suntem optimişti, hai să discutăm.
Şi discutăm.
Şi muzica devine enervantă.
Şi paharele se golesc.
Şi mâncarea nu mai vine.
Şi nici un chelner nu ne încântă cu prezenţa ca să putem dezlega misterul acestei lungi aşteptări.
Şi miroase a mici.
Oh, mici! De ce nu i-am văzut în meniu? Trebuia să îmi iau mici!
Şi măncarea nu mai vine.
Doar sunt paste făcute în casa. Deci probabil le fac acum.
Hmmm, pâinea asta uscată, tăiată de dimineaţă, care probabil a stat vreo 8 ore în praf, arată apetisant.
Oare au uitat de noi?
În sfârşit!
Paste carbonara pentru Nătăfleţ şi ravioli cu busuioc şi încă ceva pentru Poznaş...mmm....
...dezastru!
Pastele carbonara numai carbonara nu erau. Zeama albicioasă în care se lăfăiau părea a fi smântână, sare - ioc!, şuculiţa prea grasă şi prea prăjită.
Ravioli? Hahahaha ...mmmm....mda. O masă gelatinoasă cu umplutură dubioasă (nu, nu era carne) ce se lăfăia în nişte ulei şi resturi de roşii. Aromă = zero.
Nu înteleg de ce lumea se fereşte de sare ca de Satana...adică, nimeni nu a spus să abuzăm, dar puţină sare..pentru gust, este obligatorie!
Probabil că bucatarul (sau bucătăreasa) de La Dud a crezut că Nătăfleţul şi Poznaşul sunt la regim, altfel nu se explică o asemenea eroare.
Oricum, să nu mai agonizăm, să punem puctul pe i:
la Dud
- mancarea = nu
- servicii = nu
- atmosfera = nu prea (muzica proastă, nepotrivită cu peisajul)
- bun doar de băut = poate.
Cu o floare nu se face Primăvară şi un local nu poate fi judecat doar dintr-o vizită, dar prima impresie contează şi în cazul La Dud aceasta nu a fost una prea bună.
Da, aceasta este încă o poveste despre mâncare, locuri de mâncat şi dezamăgiri.
Locul despre care o să vă povestească Nătăfleţul astăzi se numeşte La Dud (strada Speranţei, numărul 7! ce nume de cântec...).
A fost zărit într-o misune de explorare prin apropierea Pieţei Rosetti şi instant a devenit obsesie.
Asta se întâmpla Sâmbătă pe la prânz.
S-au făcut demersurile necesare, s-au uns mecanismele potrivite şi astfel Duminică seara un Nătăfleţ dichisit şi un Poznaş hămesit îşi făceau intrarea pe terasa aşezământului cu monument al naturii în curte!
Puţină documentare îi informase pe eroii noştri că localul se vroia a fi mai mult înspre restaurant decât local cu scop general de băut-poate mâncat şi că piesa de rezistenţă o constituie pastele făcute în casă şi deserturile.
Terasă micuţă dar cochetă, mobilier din lemn si fier forjat (asta e întotdeauna un plus - Nătăfleţul urăşte localurile cu mese şi scaune de plastic, turceşti) cu un aer boem ...până când ţi se desfundă urechile şi eşti agasat de muzica optzecistă.
Trecănd cu vederea acest amănunt...să comandăăăm. Mai întâi de băut că de-abia am avut timp să ne aruncăm ochii pe meniu. Vine şi băutura, ocazie cu care comandăm mâncarea. Vaaai, dar nu avem piept de pui deloc! Săracul Poznaş îşi alege şi el o porţie de paste. Doar sunt făcute în casa!
Nu-i nimic, suntem optimişti, hai să discutăm.
Şi discutăm.
Şi muzica devine enervantă.
Şi paharele se golesc.
Şi mâncarea nu mai vine.
Şi nici un chelner nu ne încântă cu prezenţa ca să putem dezlega misterul acestei lungi aşteptări.
Şi miroase a mici.
Oh, mici! De ce nu i-am văzut în meniu? Trebuia să îmi iau mici!
Şi măncarea nu mai vine.
Doar sunt paste făcute în casa. Deci probabil le fac acum.
Hmmm, pâinea asta uscată, tăiată de dimineaţă, care probabil a stat vreo 8 ore în praf, arată apetisant.
Oare au uitat de noi?
În sfârşit!
Paste carbonara pentru Nătăfleţ şi ravioli cu busuioc şi încă ceva pentru Poznaş...mmm....
...dezastru!
Pastele carbonara numai carbonara nu erau. Zeama albicioasă în care se lăfăiau părea a fi smântână, sare - ioc!, şuculiţa prea grasă şi prea prăjită.
Ravioli? Hahahaha ...mmmm....mda. O masă gelatinoasă cu umplutură dubioasă (nu, nu era carne) ce se lăfăia în nişte ulei şi resturi de roşii. Aromă = zero.
Nu înteleg de ce lumea se fereşte de sare ca de Satana...adică, nimeni nu a spus să abuzăm, dar puţină sare..pentru gust, este obligatorie!
Probabil că bucatarul (sau bucătăreasa) de La Dud a crezut că Nătăfleţul şi Poznaşul sunt la regim, altfel nu se explică o asemenea eroare.
Oricum, să nu mai agonizăm, să punem puctul pe i:
la Dud
- mancarea = nu
- servicii = nu
- atmosfera = nu prea (muzica proastă, nepotrivită cu peisajul)
- bun doar de băut = poate.
Cu o floare nu se face Primăvară şi un local nu poate fi judecat doar dintr-o vizită, dar prima impresie contează şi în cazul La Dud aceasta nu a fost una prea bună.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)