Planul

într-o zi de Luni, acum 4 zile adică, citeam un articol despre cât de rău este zahărul.
Şi într-un moment de plictiseală, prostie şi entuziasm mă hotărăsc să renunţ definitiv la zahăr. Gata! Declar sus şi tare că de mâine o să am o existenţă fără zahăr!

Cam aşa ...

nătăfleţul: eu renunţ la cafea şi alcool
nătăfleţul: ...şi zaharuri rafinate!
poznaşul: nu cred
nătăfleţul: nici eu
poznaşul: cumva ai citit articolul ăsta ? http://jasonferruggia.com/cut-the-sugar/ 
nătăfleţul: nuuu, citesc un articol despre cum e să fi Elle Macpherson pentru 1 lună

Lăsând la o parte lipsa de susţinere a umanităţii şi lipsa totală a încrederii în sine, eu încă mai cred că pot să mă ţin de aceast plan.

Bine, nu începând imediat, ci în timp, şi poate nu să reduc la zero consumul de zahăr, dar la minimum, eu mă văd pe calea cea bună pentru a ajunge să arăt ca Elle Macpherson.
 
Discuţia de mai sus s-a petrecut undeva în orele târzii ale dimineţii, când se serveşte ceaiul şi se citeşte presa la serviciu.

De dimineaţă mâncasem un pain aux raisins şi un pain au chocolat de la French Bakery! O masă de adio destul de bună: scorţişoară, ciocolată, aluat fin cu unt ...mmmm...

Toate acestea erau însă de domeniul trecutului! În faţă avem un viitor strălucit, lipsit de otravă şi de vinovăţie.

Acest viitor lucios a ţinut cam până pe la prânz aşa, când datorită unei urgenţe în proiect nu am putut merge la cantină să mănânc, fiind lăsat doar cu alternativa tonomatului de la bucătărie, i.e. Snickers (acum cu 20% gratis! yay) & cafea.

Buuun. S-a întâmplat. Nu am avut de ales. Eu am vrut. Nu a ţinut de mine. Da' de mâineeee....

Încă Luni, seara, cină acasă. Poznaşul întârzie pentru că şi el avea o urgenţă la serviciu. În aşteptarea bucătarului: stat pe canapea la TV şi mâncat îngheţată. Italiană. Cu 3 feluri de ciocolată. Şi sirop. Mmmm...gelato...

Da, ştiu ce o să spuneţi, dar era cumpărată de Sâmbătă, când încă nu ştiam ce otravă este zahărul, şi acum ce era să fac? Să o arunc?!? Eu m-am sacrificat şi am mâncat. Jur că nu mi-a făcut deloc plăcere...

Marţi. O nouă zi, un nou început! Un borcan nedeschis de Nutella pentru micul dejun adicătelea. Da, şi ăsta era cumpărat de Sâmbătă! 2 felii de pâine cu Nutella, dar asta e tot! Nu mai cumpăr nimic dulce! Termin ce am şi gata.
Planul merge bine în restul zilei, mă abţin de la a cumpăra tort cu mere la prânz şi termin de mâncat Snickersul de ieri (păi da cum, că doar nu sunt căpcăun, nu pot mânca un Snickers întreg deodată!)

Miercuri, în afară de cele 2 felii de Nutella de dimineaţă, rămân curat. Pentru momentele critice am o pară (eeee, pere!) ca să îmi ţină de urât.

Joi, adicătelea azi: Nutella de dimineaţă, 2 rulori cu ciocolată de la Princess pentru la dejun (11-12), prăjitură cu ciocolată de la cantină la prânz. Şi e de-abia mijlocul zilei :(

Da' de mâine...

cum a fost la Anathema aseară

în Silver Church.

1. Nu a fost.
2. A fost înghesuială.
3. A fost dar n-am fost noi.
4. Cine?
5. Cui îi pasă?

Vineri, 19 decembrie, în Silver Church, Anathema s-au produs în cadrul turneului We’re Here Because We’re Here, un eveniment ARTmania.

Nu am chef de elucubraţii scriitoriceşti.

Concertul a fost mutat cam cu 2 săptămâni în urmă de la Arenele Romane (cort) în Silver Church. Din motive de logistică. O decizie nu proastă ci dezastruoasă. Nu ştiu dacă logistică = nu am vândut destule bilete, dar Silver Church a fost arhiplin. Nu în sensul bun. S-a renunţat la vânzarea de bilete la intrare pentru că nu se mai putea respira înauntru.

Programul evenimentului a fost anunţat ca fiind următorul: ora 18:00 se permite accesul în sala de concerte, ora 19:00 începe să se desfăşoare opening act nenea Petter Carlsen, dupe care (maxim o ora?) se vor rostogoli pre scenă nenii de la Anathema.

Opening act nu a mai fost. De ce? Nu s-a oferit nici o explicaţie.

Nenii de la Anathema au început să se producă pe la ora 20:45. De ce atât de târziu? Nu s-a oferit nici o explicaţie.

Sunetul a fost de câcat de la bun început.
Ne-am cărat de la primul cântec.

Ar fi fost a şasea oară când i-am fi văzut pe oamenii ăştia. Am dat 85 de RON pe bilet (x 3). Plus 10 lei pe taxi. Am consumat 2 beri şi o apă minerală. Ne-am lăfăit 1h şi 45min în ţâţe, coate, funduri, spinări transpirate, feţe parfumate, picioare călcate.

Dacă publicul român ar fi avut respect de sine ar fi plecat după o oră de aşteptare în condiţii infernale.
Dacă publicul român ar avea coloană vertebrală ar sancţiona ARTmania pentru bătaia de joc ce s-a numit Anathema @ Silver Church, pe 19 noiembrie.
Dacă ARTmania ar avea coloană vertebrală şi-ar cere scuze pentru mizeria ce s-a numit Anathema @ Silver Church, pe 19 noiembrie.

Dacă mâine plouă, cui îi pasă?

despre mâncare şi multe altele

Când eşti pus să faci o alegere ai două căi de a ajunge la o decizie.

Prima ar fi cea mai evidentă dar şi cea mai dificilă: listezi plusurile şi e clar, opţiunea cu cele mai multe plusuri e alegerea finală.

Saaaaaau ...listezi minusurile şi opţiunea cu cele mai puţine minusuri câştigă.

De ce atâta filizofie? Ca să vă introduc în lumea locurilor unde să nu mâncaţi.

Alegerea unui loc potrivit pentru o cină poate fi destul de dificilă, mai ales dacă nu vrei pizza, paste, mici şi mai ales dacă te aflii în Bucureşti. Chiar şi mie îmi este greu să vă recomand un loc pentru o masă simplă, cu ingrediente sănătoase, porţii generoase şi preţuri necondimentate.
Ce nu-mi este însă greu, este să vă recomand unde să nu căutaţi senzaţiile exotice de mai sus.

Nu este primul local de pe listă şi probabil nici ultimul, dar este cel mai recent: Taverna Ibrail, Mântuleasa 40.

Nătăfleţul şi Poznaşul au mai fost în acest loc, însă asta s-a întâmplat mai de demult pe vremea când se numea Hanul cu Bere şi aparent avea şi alţi proprietari. Experienţele nu au fost rele, dar nici demne de menţionat în vreo cronică aşa că Hanul cu Bere/Taverna Ibrail a fost etichetată cu un merge şi pusă pe raft.

A fost luată de pe raft aseară, suflat praful de pe ea şi vizitat.

De la ultima vizită locul nu s-a schimbat, meniul însă da.

Dacă ultima oară când fuseseră pe acolo cei doi eroi ai noştrii s-au înfruptat din preparate numai bune de alăturat la un pahar de bere - carne, carne şi hmmm...carne - cârnăciori, mici, tigăi picante şi pui la ceaun, de data aceasta ne-a întâmpinat un ceva, cum să explic: vroia să fie prietenos - fiecare fel de mâncare avea povestioară, inedit - prin felurile listate, şi puţin mai sus decât media prin preţurile practicate.

Prima chestie care ar fi trebuit să îl dea de gol..Ibrail vine de la Brăila zic ei, vechea Brăilă.

De ce ar fi asta semn rău? întrebaţi

...pentru că, vă răspund, contrar spuselor din popor, căruţa cu proşti nu s-a răsturnat la Caracal, ci la Brăila!

Tot ce iese din Brăila e rău, e prost, e dezastru. Brăila are aceleaşi proprietăţi ca şi câcatul: tot ce atinge se transformă la rândul său în câcat. E ca râia, numai că nu poţi scăpa de ea. Ah, şi contrar zvonurilor împrăştiate de brăileni faleza Dunării la Galaţi e mai tare decât faleza Dunării de la Brăila. De la o poştă, se pişă cu boltă.

Să revenim însă la caprele noastre. A doua chestie: la intrare pe o tăbliţă scrie mare avem bere nefiltrată.
Acuma eu nu ştiu ce beţi voi, cât beţi, pe unde beţi, dar în Bucureşti, în 90% din cazuri, bere nefiltrată însemnă Holsten, la draft. Ei bine, Taverna Ibrail s-a gândit să fie mizeria de 10% pentru care bere nefiltrată înseamnă Paulaner la sticlă de 0, 33. Mdaaaa....nu! Nu, taverna Ibrail, nu eşti mai deosebită că oferi aşa ceva. Eşti mai de câcat. Ok, ok..doar nu e capăt de ţară dacă nu beau bere nefiltrată. Pot bea şi bere normală, da. Ei bine pot, dar nu vreau când tot ce aveţi de oferit e la sticlă de 0,33 cu preţuri de 0,5. Ce e în neregulă cu tine tavernă Ibrail?! s-a umflat hameiu-n tine???

A treia chestie şi miezu': taverna Ibrail se laudă că e o oaza lipoveneasca, raia turceasca, insula greceasca.
Aşadar şi prin urmare, cele trei bucătării sunt pilonul meniului la taverna Ibrail (deşi, la un ochi aruncat la întâmplare, trebuie să observ că în ignoranţa mea nu ştiam că a găti cu sos de soia e profund lipovenesc! cred că mai am de învăţat) şi cităm:
pastrama lui Codin transa-n vin ars, saramura de crap lipoveneasca, frigaruile si cotletele de berbecut puse pe jar ca la turci si ceafa de porc mediteraneana stropita cu cimbru, deliciul docherilor braileni.

Sună bine nu? Nu e meniul zilnic de restaurant obosit şi comunist (i.e. şniţel cu cartofi prăjiţi).

Însă înainte de a continua cu lista mâncărurilor taverna ne invită la masa fara grijile cotidiene si ceva timp la dispozitie.

Aici trebuia să se aprindă un beculeţ mare şi roşu, ok nu mai e beculeţ, e girofar şi e gălăgios şi trezeşte şi cele mai puturoase pisici din siesta de după amiază. Nu însă şi suspiciunile Nătăfleţului. Nu, acestea dorm.

Acuma, suntem noi războinici viteji, curajoşi şi puşi pe fapte măreţe, dar nu ne aruncăm înainte ca berbecu'. Aşa că lăsăm experienţele exotiques pe altă dată şi ne rezumăm la un Anghemacht cu piure, tigaie de ficaţi cu orez de casă şi o tigaie usturată cu cartofi prăjiţi. Simplu nu? Simplu şi uşor de făcut. Uşor adică rapid. Rapid pentru că ne este foame.

Şi ne punem pe aşteptat cu un pahar de bere şi unul de vin în faţă.

Şi aşteptăm.

Şi aşteptăm.

Se termina berea. Mai luăm una. La 0,33 de-abia stinge gâtlejul ars de caniculă şi de foame.

Şi aşteptăm.

Se termină şi paharul de vin. Mai luăm unul, ce naiba, că doar mâncarea fără ceva vinuleţ nu alunecă. Şi mâncarea ar trebui să vină...

Dar nu vine. Pentru că noi încă mai aşteptăm.

Şi mai aşteptăm.

Aşteptăm în total o oră, una oră, o oră întreagă!!! pentru 4-5 bucăţi amărăte de ficăţei de pui, nişte orez nu prea gustos, piure cu caşcaval pe deasupra (wtf is that?!) şi un pumn de cartofi pai cu o masă maronie de mai mult legume decât bucăţi de pui şi porc, şi nici urmă de usturoi. Ah, şi o porţie de mii de scuze.

Ei bine, tavernă Ibrail, poţi să îţi ţii scuzele, să le înmulţeşti, să facă pui, să înflorească, să ce vrei tu, dar noi nu mai călcăm pe la tine.

Am zis.

într-o măsură oarecare

Câteodată stau aşa şi o frec şi mai dau prin lista de bloguri pe care le urmăresc şi văd că lumea nu a mai scris nimic de 2 zile şi mă enervez oleacă că doar ce au de făcut?! datoria lor este să mă distreze pe mine, să aibă ceva proaspăt pentru fiecare moment în care am nevoie de inspiraţie, să mă binedispună, şi mă gândesc ruşine! ruşine să le fie! este inacceptabil şi după aia îmi amintesc de DZdN, de blogul ăsta, şi de faptul că nici eu n-am mai scris nimic de ceva timp, ceva care să merite cel puţin, şi în sinea mea îmi zic păi ce faci Nătăfleţule? tu te-ai găsit să arăţi cu degetul? şi conştiinţa mă urecheşte oleacă şi-mi bate obrazul şi mi se face şi oleacă ruşine.

Da' după aia îmi amintesc că am doar 3 cititori şi-mi trece!