deliciu turcesc

Sâmbătă am reuşit performanţa de a ieşi înainte de 12 din casă. A fost caaald. Prea cald pentru o zi de Mai. Am dat o tură prin centrul istoric. O adevărată plăcere. Gluma proastă ce se numeşte Centrul Istoric. Ca o comedie cu mimi. Ar trebui să fie amuzant dar îţi vine să plângi. Terase fiţoase amenajate lângă case dărăpănate ce au devenit containerele de gunoi ale ţigănimii. Ditamai localul-terasă amenajat pe o groapă de gunoi. Espalnade inexistente. De pe o parte a străzii barurile şi-au întins terasele la maxim. Barurile de pe cealaltă parte nu se lasă mai prejos şi contra-atacă şi ele. Întreaga stradă e o terasă cu aer de mahala, nu mai contează unde te aşezi, nimereşti undeva. Ca pieton trebuie să fac slalom printre mese de ratan sau prefabricate, să respir în salatele consumatorilor şi să mă rog să ajung la capăt fără să împrospătez culorile hainelor cu vreo băutură exotică. Mi-e scârbă. M-am săturat. De la un capăt la altul al micuţei străzi Franceze, iei la pas vreo cinci feluri de caldarâm. Ce fel de reabilitare s-a făcut dacă totul e peticit?

Duminică am fost în oraş şi ..La Dud. La Dud nimic nu s-a schimbat. Nu aveau meniu de băuturi, era 'în construcţie'. Din meniul de mâncare lipseau peste jumătate din produse. L-am auzit pe chelner explicând altor consumatori nemulţumiţi că ieri (adică sâmbătă) avuseseră masă mare şi de aia, vedeţi voi, nu mai au provizii. O scuză bună nu? Adică nu e ca şi cum sunt un local, sunt la ei pe tarla. De notat ca erau 3 mese ocupate cu noi cu tot şi la una stătea patroana. Da' nu-i păsa că e gol. Nici că lumea pleca sau era nemulţumită de calitatea serviciilor. Poate suntem noi prea mofturoşi. Am mâncat paste cu gorgozola. Erau spaghete de la colţ, nici gând făcute în casă . În casa veveriţei poate. Partea bună era că păreau să aibă într-adevăr gorgozola. Nu aveau însă sare sau gust. Poznaşul a fost mai puţin norocos. Deşi a mizat pe felul de mâncare la care nu ai cum să pierzi ..piept de pui la grătar cu piure. Cu cocoloaşe, re-încălzit de un hamster probabil.

E bine aşa, să constaţi că unele lucruri nu se schimbă. Îţi crează un sentiment de stabilitate, de siguranţă. Nu trebuie să te stresezi, să te adaptezi, să faci efort. Just go with the flow, the fucking flow...