So good and crispy and tasty and green and perfect!
I fuckin'
you, Pear!
P.S. normal blogging will resume ...never! ahahahaha!!1!!
Se afișează postările cu eticheta bun. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bun. Afișați toate postările
OMGPEARS!
So good and crispy and tasty and green and perfect!
I fuckin'
you, Pear!
P.S. normal blogging will resume ...never! ahahahaha!!1!!
pst
am observat că cele două posturi cu rețete sunt foarte populare.
E cam trist având în vedere că blogul acesta este despre orice în primul rând și cel mai puțin despre gătit. Dar cine sunt eu să mă plâng
Pe majoritatea blogurilor pe care le citesc se fac recapitulări, se trage linie, se numără puricii, se scot de la naftalină statistici și cifre.
Ar trebui să fac și eu asta. Aș putea să o fac. Dar nu am chef.
În schimb vin cu altă idee. Ce ar fi să scriu eu două posturi care au rămas la stadiul de proiect, de ciornă? Că tot am timp liber la dispoziție!
Întămplător sau nu, aceste două posturi sunt două rețete. Acuma, să vedem: ori îmi crește popularitatea datorită lor, ori pierd și cei 4 cititori pe care îi am și care vor să citească despre cât de fabulos și magnific sunt eu, nu despre...mâncare! Bleh.
Să știți că urmează un post cu multe poze și puține explicații, că nici eu nu mai țin minte mare lucru.
Pentru prima rețetă vom invita pe farfurie o prietenă mai veche: domnișoara Doradă.
Umblă veste prin târg că jupânița și-a făcut garderobă nouă și ne-am gândit să o chemăm pe la noi să ne povestească ce și cum.
După nume se cheamă că e simplu, nu? Și nu sună prea delicios, nu? Păi treaba stă cam invers: e puțin mai multă bătaie de cap la preparat, dar rezultatele sunt spectaculoase.
Totul a început la puțin timp după ce am gătit prima oară doradă. A fost un fel de mâncare bun, simplu și mai ales făcut la plesneală. Fără prea mult pregătiri, cu multe ajustări și improvizații.
La o săptămână și ceva se face că unul din blogurile pe care le urmăresc publică taman o rețetă cu dorade. Iaca poznă, îmi zic, trebuie neapărat să o încerc și pe asta acum că tot mi s-a dat mâna la gătit pește și s-a deschis pofta la mâncăruri savuroase.
Rețeta suna așa:
oh-la-la baguette! și dacă dați click puteți vedea ce și cum trebuie să iasă, inclusiv cantitățile că eu de obicei nu mă deranjez cu detalii de astea.
Povestea despre dorada cu usturoi și oțet începe ca orice poveste despre pește: cu achiziționarea, curățarea și spălarea lui.
După ce facem toate astea, presărăm puțină sare și piper, așaaa, pentru gust. Cu condimentele vrem să lăsăm lucrurile simple, că urmează să adăugam mai apoi alte ingrediente care vor da ele destule savoare. Deci doar sare și piper. Ah, și evitați crestăturile: au fost făcute din exces de zel iar pentru un fel de mâncare ce se face încet, în abur, și pentru o carne atât de fragilă precum cea de pește, dau mai multă bătaie de cap și strică aspectul. Păi zău așa!
Rețeta asta e ca o problemă de matematică: aduni 1 cu 2 și cu 3, scoți în fața parantezei, te dai de trei ori peste cap și gata!
2 în cazul nostru este usturoiul:
Vă rog să observați ploaia de sare de pe bancul de lucru. Este rezultatul modului spectaculos de gătit al Poznașului. Lui i se pare că totul se face ca prin magie, inclusiv presăratul cu sare: în cazul de față învârtită de 3 ori într-un picior și aruncată cu boltă peste umărul drept (ceea ce înseamnă că sarea aterizează oriunde altundeva decât în castronul cu ingrediente!).
Să revenim însă: pentru cele 2 dorade ale noastre = 2 porții am curățat cam 3/4 de căpățână de usturoi și am strivit brutal cățeii. Tanti Eleonora zice să nu curățăm de tot usturoiul dar pare-mi-se că al nostru era cam vechi că dintr-o mișcare s-au dus toate foițele.
Pe lângă usturoi avem așa: măsline - noi am pus și întregi și feliate, cele din urmă datorită faptului că primele erau infecte; ulei de măsline și un amestec de oțeturi.
Rețeta cere oțet de Sherry ceea ce vă închipuiți că nu se găsește în mod normal în dulapurile oricui și mai ales în dulapul nostru chiar dacă citisem rețeta înainte și ar fi trebuit să ne aprovizionăm. Și atunci ce facem? Improvizăm: băgăm un amestec de oțet balsamic și oțet de mere cu miere. Mai târziu am achiziționat și o sticluță de oțet de Sherry, de la raionul de delicatese, pentru o eventuală re editare à la carte a acestei rețete.
Buuun, acum avem (aproape) toate ingredientele pe masă. Ne apucăm să le combinăm...
Peștele se pune într-un vas uns cu unt și peste el se toarnă uleiul de măsline
Apoi vine partea care dă bătaie de cap: Usturoiul se rumenește cu (alte) două linguri de ulei de măsline, se adaugă măslinele și se stinge cu oțet
Amestecul acesta fierbinte se toarnă peste pește și totul se dă la cuptor
Caaam 20 de minute? pentru doi peștișori așa mici nu trebuie prea mult.
În aceste 20 de minute nu stați degeaba însă pentru că trebuie să pregătiți ingredientul secret, minunea care transformă acest fel:
ardei copți!
Cât de genial este? Foarte genial!
La noi - la români - în bucătărie ardeii copți sunt folosiți în principal în salată sau în zacuscă. Cam slăbuț meniul pentru ceva atât de gustos.
Și uite că acum ardei intră pe scenă, smulg microfonul și urlă cât îi țin semințele.
Tăiem niște ardei copt și ne pregătim să îl punem peste pește. Asta teoretic de întâmplă la jumătatea timpului de coacere, când vom întoarce și peștele:
Asta-i poză făcută cu blitz! Acum, la momentul întoarcerii, s-a văzut cât de proastă a fost ideea de a cresta peștele: s-a rupt și tot aspectul impecabil s-a dus de râpă.
Trecem peste acest mic impediment însă, pentru că noi mâncăm cu burta, nu cu ochii, și după încă 20 de minute scoatem minunăția din cuptor
Unghi à la Poznaș! Nu se vede prea bine peștele, dar așteptați până îl punem în farfurie
Nu aici se încheie povestea despre pește dar nu am mai avut putere să mai fac și poza de după.
Pot să vă spun însă că peștele a fost delicios și nu avea gust nasol de pește (!) sau, cum v-ați aștepta, oțet!
Oțetul i-a dat un gust pe care eu îl asociez cu mâncarea chinezească și sosul de soia. Oricum, rămâne să repetăm experiența cu oțet de Sherry și măsline mai bune.
Până atunci însă...poftă bună la cârnați, tobă și fripturi de porc! :P
E cam trist având în vedere că blogul acesta este despre orice în primul rând și cel mai puțin despre gătit. Dar cine sunt eu să mă plâng
Pe majoritatea blogurilor pe care le citesc se fac recapitulări, se trage linie, se numără puricii, se scot de la naftalină statistici și cifre.
Ar trebui să fac și eu asta. Aș putea să o fac. Dar nu am chef.
În schimb vin cu altă idee. Ce ar fi să scriu eu două posturi care au rămas la stadiul de proiect, de ciornă? Că tot am timp liber la dispoziție!
Întămplător sau nu, aceste două posturi sunt două rețete. Acuma, să vedem: ori îmi crește popularitatea datorită lor, ori pierd și cei 4 cititori pe care îi am și care vor să citească despre cât de fabulos și magnific sunt eu, nu despre...mâncare! Bleh.
Să știți că urmează un post cu multe poze și puține explicații, că nici eu nu mai țin minte mare lucru.
Pentru prima rețetă vom invita pe farfurie o prietenă mai veche: domnișoara Doradă.
Umblă veste prin târg că jupânița și-a făcut garderobă nouă și ne-am gândit să o chemăm pe la noi să ne povestească ce și cum.
Doradă la cuptor cu usturoi şi oţet
După nume se cheamă că e simplu, nu? Și nu sună prea delicios, nu? Păi treaba stă cam invers: e puțin mai multă bătaie de cap la preparat, dar rezultatele sunt spectaculoase.
Totul a început la puțin timp după ce am gătit prima oară doradă. A fost un fel de mâncare bun, simplu și mai ales făcut la plesneală. Fără prea mult pregătiri, cu multe ajustări și improvizații.
La o săptămână și ceva se face că unul din blogurile pe care le urmăresc publică taman o rețetă cu dorade. Iaca poznă, îmi zic, trebuie neapărat să o încerc și pe asta acum că tot mi s-a dat mâna la gătit pește și s-a deschis pofta la mâncăruri savuroase.
Rețeta suna așa:
oh-la-la baguette! și dacă dați click puteți vedea ce și cum trebuie să iasă, inclusiv cantitățile că eu de obicei nu mă deranjez cu detalii de astea.
Povestea despre dorada cu usturoi și oțet începe ca orice poveste despre pește: cu achiziționarea, curățarea și spălarea lui.
După ce facem toate astea, presărăm puțină sare și piper, așaaa, pentru gust. Cu condimentele vrem să lăsăm lucrurile simple, că urmează să adăugam mai apoi alte ingrediente care vor da ele destule savoare. Deci doar sare și piper. Ah, și evitați crestăturile: au fost făcute din exces de zel iar pentru un fel de mâncare ce se face încet, în abur, și pentru o carne atât de fragilă precum cea de pește, dau mai multă bătaie de cap și strică aspectul. Păi zău așa!
Creepy fish is creepy!
Rețeta asta e ca o problemă de matematică: aduni 1 cu 2 și cu 3, scoți în fața parantezei, te dai de trei ori peste cap și gata!
2 în cazul nostru este usturoiul:
Vă rog să observați ploaia de sare de pe bancul de lucru. Este rezultatul modului spectaculos de gătit al Poznașului. Lui i se pare că totul se face ca prin magie, inclusiv presăratul cu sare: în cazul de față învârtită de 3 ori într-un picior și aruncată cu boltă peste umărul drept (ceea ce înseamnă că sarea aterizează oriunde altundeva decât în castronul cu ingrediente!).
Să revenim însă: pentru cele 2 dorade ale noastre = 2 porții am curățat cam 3/4 de căpățână de usturoi și am strivit brutal cățeii. Tanti Eleonora zice să nu curățăm de tot usturoiul dar pare-mi-se că al nostru era cam vechi că dintr-o mișcare s-au dus toate foițele.
Pe lângă usturoi avem așa: măsline - noi am pus și întregi și feliate, cele din urmă datorită faptului că primele erau infecte; ulei de măsline și un amestec de oțeturi.
Rețeta cere oțet de Sherry ceea ce vă închipuiți că nu se găsește în mod normal în dulapurile oricui și mai ales în dulapul nostru chiar dacă citisem rețeta înainte și ar fi trebuit să ne aprovizionăm. Și atunci ce facem? Improvizăm: băgăm un amestec de oțet balsamic și oțet de mere cu miere. Mai târziu am achiziționat și o sticluță de oțet de Sherry, de la raionul de delicatese, pentru o eventuală re editare à la carte a acestei rețete.
Buuun, acum avem (aproape) toate ingredientele pe masă. Ne apucăm să le combinăm...
Peștele se pune într-un vas uns cu unt și peste el se toarnă uleiul de măsline
Apoi vine partea care dă bătaie de cap: Usturoiul se rumenește cu (alte) două linguri de ulei de măsline, se adaugă măslinele și se stinge cu oțet
Amestecul acesta fierbinte se toarnă peste pește și totul se dă la cuptor
Caaam 20 de minute? pentru doi peștișori așa mici nu trebuie prea mult.
În aceste 20 de minute nu stați degeaba însă pentru că trebuie să pregătiți ingredientul secret, minunea care transformă acest fel:
ardei copți!
Cât de genial este? Foarte genial!
La noi - la români - în bucătărie ardeii copți sunt folosiți în principal în salată sau în zacuscă. Cam slăbuț meniul pentru ceva atât de gustos.
Și uite că acum ardei intră pe scenă, smulg microfonul și urlă cât îi țin semințele.
Tăiem niște ardei copt și ne pregătim să îl punem peste pește. Asta teoretic de întâmplă la jumătatea timpului de coacere, când vom întoarce și peștele:
Asta-i poză făcută cu blitz! Acum, la momentul întoarcerii, s-a văzut cât de proastă a fost ideea de a cresta peștele: s-a rupt și tot aspectul impecabil s-a dus de râpă.
Trecem peste acest mic impediment însă, pentru că noi mâncăm cu burta, nu cu ochii, și după încă 20 de minute scoatem minunăția din cuptor
This is a live view from Nihil!
Nu aici se încheie povestea despre pește dar nu am mai avut putere să mai fac și poza de după.
Pot să vă spun însă că peștele a fost delicios și nu avea gust nasol de pește (!) sau, cum v-ați aștepta, oțet!
Oțetul i-a dat un gust pe care eu îl asociez cu mâncarea chinezească și sosul de soia. Oricum, rămâne să repetăm experiența cu oțet de Sherry și măsline mai bune.
Până atunci însă...poftă bună la cârnați, tobă și fripturi de porc! :P
noaptea mea cu prostituata din Marsilia
de ceva vreme mă chinui.
Mă chinui cu blogul ăsta şi cu (închipuita mea) responsabilitate faţă de el şi de voi.
De ce, nu ştiu. Într-un fel blogul ăsta reprezintă viaţa mea şi faptul că nu mai postez înseamnă că nu se întâmplă nimic cu mine.
Şi asta mă întristează.
Pentru că pe de o parte deşi nu se întâmplă nimic notabil, făcând abstracţie de muncă şi toate chestiile legate de muncă, la sfârşitul zilei sunt mulţumit: am băut o cafea bună, am aflat că în Bergen a nins pentru prima oară în ultima săptămână din Octombrie, am făcut pe cineva să râdă, am râs şi eu la rândul meu, am tras un motan de musteţi, am văzut o ilustraţie frumoasă, cineva a făcut o prăjitură delicioasă şi ne-a arătat-o şi nouă, am ascultat un cântec bun, am văzut un cer albastru ca cel din Suedia, am mers prin ploaie mulţumit de starea lucrurilor - udă :P.
Pe de altă parte nu (mai) am nimic de împărţit cu voi.
No life altering experiences here.
Nu ştiu de ce şi mai ales când mi-am asumat rolul acesta foarte important, dar aşa simt.
Uneori am chiar şi 3 cititori (! teh horror) alteori nu intră nimeni să-mi citească aberaţiile (yay!), dar oricare ar fi situaţia mi se pare că e datoria mea să produc ceva bun, ceva notabil, memorabil, demn de consumat pixeli si electricitate pentru a fi afişat pe ecran. O fac pentru voi şi pentru vanitatea mea în acelaşi timp. Cred. Sper. Nu ştiu.
Şi chestia e că în ultimul timp ...nu-mi iese. Eu încerc, vreau, dar nu-mi iese. M-am cam constipat ...
Mă chinui cu blogul ăsta şi cu (închipuita mea) responsabilitate faţă de el şi de voi.
De ce, nu ştiu. Într-un fel blogul ăsta reprezintă viaţa mea şi faptul că nu mai postez înseamnă că nu se întâmplă nimic cu mine.
Şi asta mă întristează.
Pentru că pe de o parte deşi nu se întâmplă nimic notabil, făcând abstracţie de muncă şi toate chestiile legate de muncă, la sfârşitul zilei sunt mulţumit: am băut o cafea bună, am aflat că în Bergen a nins pentru prima oară în ultima săptămână din Octombrie, am făcut pe cineva să râdă, am râs şi eu la rândul meu, am tras un motan de musteţi, am văzut o ilustraţie frumoasă, cineva a făcut o prăjitură delicioasă şi ne-a arătat-o şi nouă, am ascultat un cântec bun, am văzut un cer albastru ca cel din Suedia, am mers prin ploaie mulţumit de starea lucrurilor - udă :P.
Pe de altă parte nu (mai) am nimic de împărţit cu voi.
No life altering experiences here.
Nu ştiu de ce şi mai ales când mi-am asumat rolul acesta foarte important, dar aşa simt.
Uneori am chiar şi 3 cititori (! teh horror) alteori nu intră nimeni să-mi citească aberaţiile (yay!), dar oricare ar fi situaţia mi se pare că e datoria mea să produc ceva bun, ceva notabil, memorabil, demn de consumat pixeli si electricitate pentru a fi afişat pe ecran. O fac pentru voi şi pentru vanitatea mea în acelaşi timp. Cred. Sper. Nu ştiu.
Şi chestia e că în ultimul timp ...nu-mi iese. Eu încerc, vreau, dar nu-mi iese. M-am cam constipat ...
despre cum am fost noi la Red Angus
poate vă gândiţi că lipsa cronicilor de restaurante + apariţia reţetelor pe blog = apusul unei ere. Era când mergeam măcar odată pe lună într-un loc nou şi vă povesteam dupe aia cum o fost. Era etichetei de mâncat.
Ei bine....hmnu. Pe la restaurante am mai fost, problema a fost pasul doi: scrierea poveştii.
Pentru că azi mi-e lene şi nu am nimic interesant de raportat, o să scot de la naftalină o ciornă începută pe ..16 noiembrie despre o ieşire ce a avut loc cam pe ..5 noiembrie! eh...
Locul unde veţi merge cu noi în această seară este destul de nou în peisajul bucureştean. Se numeşte Red Angus Steakhouse şi este găzduit la numărul 56 pe Strada Franceza, vis-a-vis de Curtea Domnească. Acum ceva timp a fost un resturant algerian-marocan-libanez (all same shit) pe acolo. Sper că Red Angus să aibă o soartă mai bună. Pentru că merită.
Ok, presupun că până acum aţi avut curiozitea să daţi un google search şi să vă aruncaţi un ochi pe situl oamenilor ăştia.
Observaţia număru' 1: Red Angus Steakhouse nu este ieftin.
Dacă vrem să mâncăm vită - şi nu aripioare de pui sau cotlet de porc sau peşte, blasfemie! - preţurile încep undeva pe la 42 de lei şi se termina la oleacă peste 100. Asta e doar carnea. Ne mai trebuie garnitură, ne mai trebuie un sos, o băuturică, poate ne simţim curajoşi şi vrem şi desert şi poate şi o cafea sau încă o băutură ...şi aşa se adună.
Observaţia număru' 2: mâncarea e bună.
Am mâncat un Waterloo Surf and Turf (creveţi yay!) şi o halcă bună de Farmer's Rump Steak. Mod de preparare: mediu. Cum Nătăfleţul şi Poznaşul sunt oameni simpli, de la ţară, bucata moale de carne roz ce se topeşte în gură a fost un şoc culinar. Niciodată nu am mai gustat ceva (în categoria vită) atât de fin şi plin de savoare. Mmmmm....
Observaţia număru' 3: nu ştiu să sugereze o garnitură.
Poate pentru că sunt la început sau pentru că farmecul Nătăfleţului şi al Poznaşului i-a dereglat simţurile, la întrebarea ce garnitură îmi recomandaţi la...? chelneriţa a răspuns e un ton încrezător: Garniturile sunt acolo şi a indicat pagina din meniu cu pixul cu care scria comanda. Daaa...mulţumim de perspicacitate Sherlock!
Observaţia număru' 4: ştiu să servească un vin.
Observaţia număru' 5: ambianţa e cam varză.
Pentru un local ce se vrea un fel de All American Diner ca decor muzica italiană cântată suav în boxe e nu.
Observaţia număru' 6: râşniţa de cafea e zgomotoasă.
Nu ştiu dacă aţi observat vreodată în restaurante momentul când este râşnită cafeaua. Nu? Ei bine, asta se întâmplă cînd procesul are loc undeva departe de urechile oamenilor ce servesc masa. Din păcate nu şi în Red Angus (hei, trebuia să zic şi ceva de rău altfel eram prea cotei!)
La sfârşit am plecat cu burţile pline şi un steguleţ pe o scobitoare.
Poate vom reveni pentru a degusta şi alte preparate din meniu şi pentru a îndoi puţin recenzia asta cam subiectivă.
L.E. [01.04.2011] Update
Fost iarăşi pe la Red Angus. De data aceasta puţin mai populat, în majoritate cu străini (probabil singurii care îţi permit preţurile).
Mâncarea e la fel de bună,
servirea ...hmm..bunicică (deşi nu începători ca ultima dată, nu au dat pe dinafară la a face recomandări),
nu luaţi cheese cake (dezamăgitor).
Un punct în plus: patronul (?) se plimba pe acolo şi făcea conversaţie cam cu fiecare client şi întreba de calitatea mâncării. A spus că de exemplu un domn s-a plâns de mixul de legume şi că vor face tot posibilul să îl schimbe. (E din acela la pungă, congelat). Poate unora nu le place să fie deranjaţi dar mie mi s-a părut interesant că le pasă de ce cred clienţii şi că vor să îşi îmbunătăţească serviciile.
Ei bine....hmnu. Pe la restaurante am mai fost, problema a fost pasul doi: scrierea poveştii.
Pentru că azi mi-e lene şi nu am nimic interesant de raportat, o să scot de la naftalină o ciornă începută pe ..16 noiembrie despre o ieşire ce a avut loc cam pe ..5 noiembrie! eh...
Locul unde veţi merge cu noi în această seară este destul de nou în peisajul bucureştean. Se numeşte Red Angus Steakhouse şi este găzduit la numărul 56 pe Strada Franceza, vis-a-vis de Curtea Domnească. Acum ceva timp a fost un resturant algerian-marocan-libanez (all same shit) pe acolo. Sper că Red Angus să aibă o soartă mai bună. Pentru că merită.
Ok, presupun că până acum aţi avut curiozitea să daţi un google search şi să vă aruncaţi un ochi pe situl oamenilor ăştia.
Observaţia număru' 1: Red Angus Steakhouse nu este ieftin.
Dacă vrem să mâncăm vită - şi nu aripioare de pui sau cotlet de porc sau peşte, blasfemie! - preţurile încep undeva pe la 42 de lei şi se termina la oleacă peste 100. Asta e doar carnea. Ne mai trebuie garnitură, ne mai trebuie un sos, o băuturică, poate ne simţim curajoşi şi vrem şi desert şi poate şi o cafea sau încă o băutură ...şi aşa se adună.
Observaţia număru' 2: mâncarea e bună.
Am mâncat un Waterloo Surf and Turf (creveţi yay!) şi o halcă bună de Farmer's Rump Steak. Mod de preparare: mediu. Cum Nătăfleţul şi Poznaşul sunt oameni simpli, de la ţară, bucata moale de carne roz ce se topeşte în gură a fost un şoc culinar. Niciodată nu am mai gustat ceva (în categoria vită) atât de fin şi plin de savoare. Mmmmm....
Observaţia număru' 3: nu ştiu să sugereze o garnitură.
Poate pentru că sunt la început sau pentru că farmecul Nătăfleţului şi al Poznaşului i-a dereglat simţurile, la întrebarea ce garnitură îmi recomandaţi la...? chelneriţa a răspuns e un ton încrezător: Garniturile sunt acolo şi a indicat pagina din meniu cu pixul cu care scria comanda. Daaa...mulţumim de perspicacitate Sherlock!
Observaţia număru' 4: ştiu să servească un vin.
Observaţia număru' 5: ambianţa e cam varză.
Pentru un local ce se vrea un fel de All American Diner ca decor muzica italiană cântată suav în boxe e nu.
Observaţia număru' 6: râşniţa de cafea e zgomotoasă.
Nu ştiu dacă aţi observat vreodată în restaurante momentul când este râşnită cafeaua. Nu? Ei bine, asta se întâmplă cînd procesul are loc undeva departe de urechile oamenilor ce servesc masa. Din păcate nu şi în Red Angus (hei, trebuia să zic şi ceva de rău altfel eram prea cotei!)
La sfârşit am plecat cu burţile pline şi un steguleţ pe o scobitoare.
Poate vom reveni pentru a degusta şi alte preparate din meniu şi pentru a îndoi puţin recenzia asta cam subiectivă.
L.E. [01.04.2011] Update
Fost iarăşi pe la Red Angus. De data aceasta puţin mai populat, în majoritate cu străini (probabil singurii care îţi permit preţurile).
Mâncarea e la fel de bună,
servirea ...hmm..bunicică (deşi nu începători ca ultima dată, nu au dat pe dinafară la a face recomandări),
nu luaţi cheese cake (dezamăgitor).
Un punct în plus: patronul (?) se plimba pe acolo şi făcea conversaţie cam cu fiecare client şi întreba de calitatea mâncării. A spus că de exemplu un domn s-a plâns de mixul de legume şi că vor face tot posibilul să îl schimbe. (E din acela la pungă, congelat). Poate unora nu le place să fie deranjaţi dar mie mi s-a părut interesant că le pasă de ce cred clienţii şi că vor să îşi îmbunătăţească serviciile.
am dansat cu domnul piatră maro
ieri am fost la cinematograf să vizionăm Machete
e un film prost de bun. Sau bun de prost, nu sunt sigur...
Mia mi-a plăcut. Mai descreţeşte fruntea. Recomand.
e un film prost de bun. Sau bun de prost, nu sunt sigur...
Mia mi-a plăcut. Mai descreţeşte fruntea. Recomand.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)