Se afișează postările cu eticheta roacheri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta roacheri. Afișați toate postările

trei uşi mai încolo

De mult nu v-a mai povestit Nătăfleţul aventurile lui şi ale Poznaşului în lumea barurilor şi restaurantelor din Bucureşti.
Nu, nu e pentru că s-a ascuns într-o gaură de şoricel ci pentru că ...locurile nu meritau menţionate?

Oricare ar fi adevăratul motiv în această seară Nătăfleţul s-a hotărât să vă povestească despre ... trrrrâm trrrrâm...

The Legend
strada Colţei numărul 50

Paranteză lungăăă (

Mai ţineţi minte că Vinerea trecută Nătăfleţul v-a spus că se duce în O'Hara să savureze bere nefiltrată?
Ei bine, nu a mai ajuns acolo.
Motivul? Unul foarte simplu: nu mai erau locuri!
Se pare că O'Hara suferă de boala tuturor locuşoarelor foste bune din Centrul Istoric, care odată cu repararea străzilor au devenit mai puţin bune.
Orice aţi zice voi, calitatea unui bar este dată şi de calitatea clienţilor săi şi după dărâmarea schelelor şi dispariţia podeţelor de lemn o gloată de posers, faggots, hippies şi overall losers - please excuse my French! - au invadat localurile mici şi primitoare şi le-au umplut cu fumuri. Şi la propriu şi la figurat.
Deci ce reţinem: că cei doi eroi ai noştri au rămas cu pofta în cui de bere nefiltrată.

Ah, dar Soarta îi favorizează pe cei frumoşi şi isteţi şi aşa se face că ...

)

În seara de graţie Luni, după o luuungă şi extenuantă zi de muncă, Nătăfleţul şi Poznaşul poposesc în localul numit The Legend.

Poziţionarea? Excelentă. În centru, dar totuşi departe de străzile aglomerate şi de şleahta mai sus menţionată.

De pe dinafară lucrurile păreau promiţătoare.
Intrăm. Localul e micuţ. Merge probabil după ideea puţin da bun, decât mult şi prost.
Vreo şase mese sus, jos - unde cică e partea de "club" - nu am ajuns.
Mesele sunt de patru & şase persoane aşa că încape destulă lume cât să nu şuiere vântul dar nici prea multă că după aia e ca în gară şi nu ne mai place.

Primul minus: scaunele sunt cam înalte. Nu, serios! sunt prea înalte aşa că faceţi nişte flotări şi genoflexiuni înainte de a merge acolo ca să fiţi siguri că aveţi destulă forţă să vă aşezaţi.

Odată cazaţi la o masă comfortabilă, ne dăm jos...şi mergem la bar să comandăm ...bere nefiltrată! desigur. Pam-pam!
Încet încet dar sigur se pare că moda berii nefiltrate prinde...ceea ce e de bine, v-o zice Nătăfleţul.
Legenda mai are şi altă bere bună, nedichistă adicătelea - Carlsberg, Tuborg, Guinness & altele şi se zvoneşte că şi vinul fiert este bun, deşi Nătăfleţul şi Poznaşul nu servesc. Preţuri decente.

Muzica - aşa şi aşa.
Aţi încercat vreodată să setaţi genul muzical la o piesă în iTunes? Ei bine, pentru genul muzical iTunes oferă un combo box de unde poţi alege dintr-o serie de genuri consacrate. Unul dintre acestea se intitulează "world". Orice nu este pop, rock, metal, new age, trance, techno, etc ...este...World! Cam aşa şi muzica din Legendă. Nu este rea - că nu o dă pe aberaţii electronice, popeşti sau hiphopăreşti - dar este atât de rock-indie generică încât nu impresionează prin nimic.

Decorul - deşi unii ar putea zice "excepţional" - murale cu vedete şi versuri şi aberaţii, pentru cunoscătorii bodegilor de roacheri nu e nimic deosebit. Şi Freedom are/avea orci cu topoare pe pereţi şi Fri Kultur are tabulaturi ...şi? nu i-a picat nimănui faţa ...

Hai să mai zicem şi de bine: deşi sus era plin şi peste 50% din cei prezenţi fumau, atmosfera era decent respirabilă ceea ce înseamnă că stau bine cu aerisirea.
La un studiu aprofundat s-a constatat că opinia forumaltă mai sus este total greşită. Nu era fum pentru că nu se fuma în draci! deoarece la o vizită ulterioară a fost ..jale.

Acuma iar trebuie să zic de rău dar altfel nu se poate. Toaleta: dezastru. Una singură, unisex, şi aia stricată. Când am dat buzna în cămăruţă că deh, natura cere! m-au întâmpinat doi neni aflaţi în plin proces de dezasamblare a rezervorului. Am fost rugat să revin în 5 minute. Daaa...nu am mai revenit că oricum berea se terminase şi ne era şi foame dar să se ştie că s-a notat. Deci nu.

Hmm..am uitat ceva? Ei dacă vă interesează, daţi şi voi o tura că nu vă pică picioarele ...

Cultură gratis? o să vă întreb

Cum adică? o să întrebaţi
Fri Kultur adică, o să răspundă Nătăfleţul. Strada Vasile Lascar, numărul 66, adică.

Nu e nimic gratis, iar cultura nu prea e de găsit.

Ce găseşti însă e o atmosferă autentică de băruleţ de roacheri, hippies şi alte dubioşenii de astea.

Muzica este 80% bună (+++), atmosfera deocamdată este ok (nu prea are clienţi adicătelea), băutura şi preţurile sunt decente, iar personajele exotice nu lipsesc şi pot fi oricând subiectul unei conversaţii veninoase.

Este locul perfect, fără pretenţii, unde poţi să bei o bere cu prietenii sau să te faci muci cu străinii, fără să trebuiască să te gândeşti la consecinţe.

Un maaare plus pentru toaletele (încă) foarte curate.

Şi vă roagă Nătăfleţul: nu vă îngrămădiţi, lui îi plac barurile goale.

IPR în Suburbia




[vin şi impresiile când avem timp] - 11:11

[cică avem timp!] -18:32

de fapt, nu avem timp, da' ce naiba?! doar nu o să muncim toată ziua!

...cam aşa cum a muncit Nătăfleţul vineri, când a reuşit să scape de la Circ pe la ora 21:00.
Ceea ce înseamnă că dacă este să ne luăm după afiş, integritatea concertului era deja compromisă.

Dar cum şi voi şi Nătăfleţul locuiţi în Romania şi cum Nătătfleţul nu ţinea neapărat să asculte Dwarf Planet sosirea la locului faptei în jurul orei 23:00 s-a dovedit a fi destul de inspirată, nenea cu ştampila de la intrare informându-l că reprezentaţia artistică a început doar de vreo 15 minute.

Acuma, Nătăfleţul nu este mare fan Implant Pentru Refuz - primul său contact [live] cu aceşti neni având loc acu vreo 2 luni la Bucharest Metal Nights şi a mers la concert mai mult din curiozitate, inerţie şi pentru a-i satisface poftele Poznaşului aşa că să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce păreri de mare cronicar metalifer.

În ceea ce priveşte muzica, pentru Nătătfleţ, un suflet mai simfonic aşa, toate melodiile au sunat la fel sau aproape la fel. Ceea ce poate să însemne două lucruri: (1) ori Nătătfleţul e varză la chestii dintr-astea, (2) ori nenii aştia (şi genul interpretat de ei totodată) nu debordează de originalitate şi elucubraţii instrumentale.

Şi dacă suntem la partea instrumentală să remarcăm sunetul destul de bun la acest capitol (eveniment, nu alta!)

Pe de o parte Nătătfleţul a rămas impresionat de atitudinea lu' nenea Vită.
În general oamenii au păreri şi în general le ţin pentru ei până când apare momentul propice să le scoată din dulap şi să le poarte.

Ei bine, nenea Vita este diferit. El are păreri şi vrea să ştiţi că are păreri. Nu vreţi să îi ştiţi părerile? Nu-i nimic, el vi le va spune oricum, le veţi auzi fie că vreţi fie că nu.
Acest lucru i-a plăcut Nătăfleţului dar nu poate să nu se întrebe dacă un dialog trivial este posibil cu o astfel de persoană, adică, la un moment dat cu toţii obosim de la atâta seriozitate...

Pe de altă parte Nătăfleţului i s-a confirmat nimicnicia publicului românesc. O adunătură de vite (scuze nenea Vita) venită acolo doar ca să ţopăie, să se împingă, să se lovească, să se întoarcă la primitivism la fiecare breakdown. Uaiii, câtă profunzime!

Acuma unii or să comenteze: profunzime?!
Da, având în vedere vehemenţa cu care nenii aştia încercau să transmită ceva (cel puţin aşa i s-a părut Nătăfleţului), dobitocimea mulţimii se amplifică cu fiecare melodie şi fiecare mesaj înecat de pumni şi picioare în gură, spinare, braţe.

O minoritate contrastantă o constituiau domnişoarele ofilite, venite din luna lui Marte, ce probabil au confundat concertul IPR cu unul Blazzaj, şi se mişcau unduitor pe melodii doar de ele auzite, oferindu-ţi un moment de linişte interioară, confirmându-ţi că în orice moment, orice ai face, cineva e mai prost ca tine.

Ta-daaaaaa!

Bomboane lipicioase

Nătăfleţul a hotărât să nu mai tragă mâţa de coadă şi să se pună pe treabă. Adică să vă spună cum a fost la concert la In Flames.

În primul şi primul rând Nătăfleţul trebe să mărturisească că acest concert i-a plăcut mult mai mult decât cel de luna trecută.

Da, da, probabil că majoritatea oamenilor care au fost la concert o să vă spună că a fost nereuşit pentru că:

  • s-a ţinut în cort,
  • a început cu întârziere şi (probabil din această cauză) recitalul trupelor din deschidere a fost masacrat,
  • sunetul a fost groaznic
  • şi a lipsit al doilea chitarist!

Ce are de spus Nătăfleţul despre toate acestea?

Păi ..Nătăfleţul nu e mofturos de felul lui dar este de acord că mutarea concertului în cort nu a fost prea inspirată, dar asta pentru că era foarte cald şi foarte multă lume!

Şi lumea ca lumea ...se agită, se calcă în picioare, transpiră, pute...îţi mai trage un cap în gură când devii prea visător ...etc., etc., etc. .

Nu e cazul să dăm vina pe săracul cort pentru calitatea sunetului! Având în vedere că vorbim despre un concert ce a avut loc în România acesta este by default prost. Ar fi fost demn de menţionat dacă sunetul ar fi fost bun!

A lipsit al doilea chitarist...hmmm, dacă asta este cauza pentru care Nătăfleţului îi era greu să recunoască piesele după instrumentaţie (şi pentru că nu au cântat Behind Space!!!) e într-adevăr strigător la cer!
Dacă nu... Nătăfleţul nu ştie nici măcar cum îi cheamă pe nenii din formaţie şi nu a avut niciodată pretenţii de mare chiţibuşar ...aşa că...

Părţile bune ...Nătăfleţul s-a distrat de minune: a ţopăit, a urlat, a aplaudat şi a dat din cap cât a putut!

Faptul că a dat pe gât vreo 3 beri s-ar putea să aibă o legătură cu felul cum a perceput el întreg evenimentul ...dar foarte puţin probabil!

La final, să pară şi el cronicar serios , Nătăfleţul vă lasă setlistul:
  1. Pinball Map
  2. Delight and Angers
  3. Drifter
  4. Colony
  5. The Hive
  6. Cloud Connected
  7. Alias
  8. Move through Me
  9. Only for the Weak
  10. Touch of Red
  11. Disconnected
  12. Come Clarity
  13. The Quiet Place
  14. Egonomic
  15. Trigger
  16. Take this Life
  17. My Sweet Shadow.

Epopee nătăfleaţă paradiziaco-infernală

Pentru că este Luni (!?!) Nătăfleţul o să vă povestească despre aventurile lui de Duminică.

...şi anume cum a făcut el cunoştinţă cu un alt bar popular printre pletoşi: Heaven and Hell.

Nătăfleţul nu se poate pronunţa asupra naturii paradisiaque a acestui local - poate pentru că a lipseşte cu desăvărşire? - dar vă asigură că partea infernală este reprezentată cu brio.

Nu că ar fi ceva rău în cazul de faţă, adică
nimeni nu se aşteaptă ca mesele să aibă feţe de masă scrobite,
aranjamente florale dichisite,
aerul să miroasă discret a levanţică
şi în surdină
să se audă o muzica fină!

Nicidecum!

În afară de muzica dată prea tare încât nu îl auzi pe cel de lângă tine, ventilaţia egală cu zero (nu, moriştile umane care se dezlănţuie aleatoriu în funcţie de preferinţele muzicale nu sunt de ajuns) încât miroşi a sperietoare de ţânţari dupe 20 de minute şi berea proastă (dar ieftină!) care îţi dă dureri de cap după două sticle ...Paradisul Infernal e acceptabil pentru ceea ce se vrea a fi.

În plus, faptul că nu există opţiunea şederii la mese mici îţi dă ocazia să cunoşti oameni noi şi să faci schimb de idei, ceea ce este întotdeauna un lucru bun!

prea tare!

Frate, deci super tare frate! Deci man, Nătăfleţul este răcit! Îl doare în gat, îi curge nasul şi se simte ca un cur. Deci frate, e groaznic ...

...că tot vorbirăm de cur, week-endul asta care a trecut, Nătăfleţul a dezvirginat unul. Haide frate! Doar nu crezi că Nătăfleţul e pe invers...nu are cum. Nu frate, Nătăfleţul a fost în LMC sâmbătă - pentru prima oară în viaţa lui de Nătăfleţ. Da, da, LMC as in Live Metal Club, numai că Nătăfleţul a ajuns la următoarea concluzie: ăla nu vine de Club ci de la Coteţ!