despre cum m-am deprimat la cumpărat de prune

Într-o zi de Duminică, în cel de-al 30-lea an al vieții mele, mi-am pus punguța cu bani și lista de cumpărături în traistă și am pornit spre piață.

Acuma eu știu că voi când ziceți piață ziceți de locul unde în fiecare zi a săptămânii se vând legume, fructe, flori și pepeni. Da' eu nu de ăsta zic. Eu zic de piața "de țărani", o inițiativă a celor de la Ministerul Agriculturii, lăsată în paragină și de capul ei și care s-a transformat în ceva nici drac și nici popă, ci undeva pe la mijloc. Ideea era că nu există intermediari ...și ideea era că eu că spuneam de altceva.

Scurt, pe doi:
PRUNE, 4 RON kilogramul sau 3 RON kilogramul
zic, dați-mi și mia un kilogram de prune și arăt la cutia cu prune mai scumpe.
ia cârnatul o pungă, cărăbănește o tonă de prune și o pune pe cântar: 6 lei..las așa?
nu! nu lași așa...e cu jumătate de kilogram în plus! nu mânânc atâtea prune, vreau un kilogram.
mai ia un pun din pungă și pune deoparte: 5 lei ...e bine? las așa?

frateeeee, frățicule, nene! m-a disperat! Un kilogram, eu vreau un singur kilogram, cantitatea dorită pentru achiziționare este de unu kilograme. Nu-mi pasă de preț, dar nu pot mânca un kilogram jumătate de prune. Și nu, nu le pot păstra că se cofliștesc și după aia mă simt vinovat că arunc mâncarea.

Nu înțeleg, dacă vrea mai mulți bani, de ce nu mărește prețul?
Dacă vrea mai mulți bani, de ce nu cere?
De ce simte nevoia să îmi bage pe gât jumătate de kilogram de prune? De ce simt că e ca și cum mi-a băgat mâna în buzunar și s-a servit cu banii mei? Doar pentru că sunt din București merit să fiu jefuit? Eu așa văd situația, ca un furt.

Și înainte de a vă furnica un fior în vărful degetelor, să comentați ceva: am specificat de două ori, clar, că doresc doar un kilogram. Deja mă simțeam eu prost, ca și cum îi luam pâinea de la gură, când refuzam să cumpăr mai mult! Este demoralizator și este trist să fii forțat într-o situație din care nu ai cum să ieși fără să te murdărești de câcat, fără să rămâi cu un  gust amar.

Nu nu înseamnă Poate, dar trebuie să mă convingi. 
Nu nu înseamnă Da.
Nu înseamnă Nu.

30DC - Ziua 12

Ziua 12 — Orice

Azi am fost de m-am plimbat. Iar. Am nimerit în Parcul Naţional.

Ei, de fapt planuisem să ajungem acolo, dar de dragul poveştii vom spune că am nimerit, ca să acumulăm o cantitate mare de întâmplare şi inocenţă.

Şi în Parcul naţional zilele astea se ţine un fel de târg. Cu produse tradiţionale şi orice altceva ar mai putea fi considerat tradiţional - bijuterii de argint, chestii hand-made, barbeque, colaci secuieşti, bezele belgiene de la Chocolat, etc.

Şi printre tarabele cu cozonaci, pastramă de berbecuţ, ciocolată de casă şi ţuică, o tanti singurică avea răsfirate nişte ocarine. Cucoşi, ţestoase, păsări şi..raţe. Da, domnule, ocarine în formă de raţă.

Şi erau aşa două raţe, două ocarine, verzi, cu nişte pete aurii şi stăteau acolo aşa de frumooos...

Şi io ca boul ce fac? Le dau târcoale. Le iau în mână, le întorc, le pipăi, le pun jos, mă mai uit, iar le iau, iar le întorc pe toate părţile, mai dau un rotocol şi mă hotărăsc să le achiziţionez.

Cam pe acuma este timpul să menţionez că pe tarabă nu exista nici o etichetă cu preţul produselor. Da' nici una. Şi la banii mei am zis Eh, cît poa să coste? 5-6 lei?

Ei hai să vă zic eu: iau raţele, i le dau lu tanti care mi le pune frumos într-o pungă şi mi-o întinde: 30 de lei.

Stai aşaaaa....cât!?

Mama lui de lucru tradiţional, făcut de mână şi unicat. Io înţeleg că lumea s-a stricat, cultura s-a diluat, respectul pentru meşteşugit nu mai există, da' cu ăia 30 de lei eu mănânc trei zile ...

Mda, e clar. Nu am dat înapoi, că mi-era ruşine.

Iniţial vroiam să zic că mi-era ruşine de faptul că tanti o să se prindă că sunt bou, dar acum îmi dau seama că ea ştie deja asta, având în vedere că are banii mei în buzunar.

Cât despre ocarine:

AHEWWTPO

Ok, e timpul ca Nătăfleţul să vă împărtăşească un secret: e fraier după situri de genul lolcat şi icanhascheezburger. Pur şi simplu nu se poate abţine!

Una din imaginile sale preferate este All he ever wanted was to poop outside.

Dubios, ştiu, dar are o atracţie irezistibilă pentru aceast fenomen şi de câte ori are ocazia, prinde motanul, îi striveşte nasul de geam şi zice pe un ton plin de compasiune All he ever wanted...was: to poop outside! Ahahahaha ...ha...haha ...? Nu? nu vi se pare amuzant? Lui da.

Astăzi însă a fost o zi specială: l-a surprins pe motan în ipostaza AHEWWTPO!
De unul singur şi nesilit de nimeni!

Şi surprinderea l-a surprins pe Nătătfleţ cu camera de fotografiat în mână (ca să vezi întâmplare!) şi ţac şi pac ...asta a ieşit:

Noutăţi

În mod normal acest post ar fi inclus în categoriile de mâncat şi de băut dar Nătătfleţul este deja sătul de toate dezamăgirile din ultimul timp încât se găndeşte să facă o categorie nouă: aşa nu.

Şi asta pentru că locurile despre care o să vă povestească astăzi au cam umplut paharul Nătăfleţului.

Primele localuri, dar nu cele dintâi - ceva revizuire retrospectivă este necesară - ce onorează cu prezenţa această listă sunt Casa Veche şi Green Hours.

Din categoria ar fi putut fi bun de mâncat dar nu este aşa, doamnelor şi domnilor gurmanzi: Casa Veche.

Amplasament bunicel - se pare că este considerat punctul lor forte şi terasa, da - boemă, da - aerul Bucureştilor Vechi, destul de atrăgătoare sunt părţile pozitive ale restaurantului Casa Veche. Şi cam atât. În rest...

Nătăfleţului nu îi este ruşine să recunoască, el face parte din acea categorie de oameni pentru care berea este băutura ce de cele mai multe ori merge la orice.

Aşa că vă închipuiţi cât de important este ca un local să aibă o listă de beri pentru toate gusturile, şi da, buzunarele.

Acuma ...ştim cu toţii că Nătăfleţul este cam zevzec, dar nu este imbecil şi nici prost de-a binelea încât să dea pe un produs mai mult decât face - şi în Romania de cele mai multe ori acest mai mult decât înseamnă de 2-3 ori mai mult!

Nu ştiu ce părere aveţi voi dar Nătăfleţul nu crede că o sticla de Ciuc la 0,33l valorează 6,5 lei! Şi cu atât mai mult sticla de Heineken la 0,33l nu valorează 8 lei! Deci: minus!

Urmează: serviciile. Aici am putea trage o linie. Nu au fost proaste dar nici bune. Nătăfleţul nu a fost lăsat să aştepte prea mult, dar nici ospătarul nu l-a copleşit cu atenţia sa.

Preparatele...oooh...preparatele! 19.90 de lei pentru două furculiţe de salată? Sosul de gorgonzola - doar o amărâtă de smântână *, legumele sote doar un pumn de legume congelate fierte** - când meniul îmbia la o selecţie între ciuperci, morcovi sau legume asortate, pieptul de pui - două fâşii subţiri de vreo 100 de grame la preţul unui kilogram...?

* De ce? De ce să îţi faci reclamă la preparate cu ingrediente exotice când în mod clar nu o să le pui în farfurie? (Nătăfleţul are o bănuială că este pentru a pune un preţ nejustificat produsului final)
Un mic dicţionar al ingredientelor străine din bucătăriile româneşti:
gorgonzola = smântână,
prosciuto = şuncă,
parmezan = caşcaval,
[deşi nu este exotică, în unele localuri] smântână = făină...

** De ce? De ce bucătarul sau ajutorul de bucătar dintr-un local cu pretenţii de restaurant nu este în stare să înăbuşe niste amărâte de legume într-o alună de unt?

Concluzia ...mai este nevoie să o scriu?

Partea 2: Green Hours merită o poveste numai a ei aşa că fiţi pe fază...vine...

Darul amabilităţii

Nu ştiu alţii cum sunt dar, la Circ, Nătăfleţul are nişte colegi de cuşcă foarte amabili!
De fapt, amabili e puţin spus...sunt darnici, generoşi, mărinimoşi!

Un exemplu:

Vine X cu un singur fruct/ciocolată/covrig şi înainte să înceapă să mănânce întreabă: vrea cineva?

Măi măi măi...

1) dacă aş vrea mi-aş cumpăra/aduce şi eu,
2) dacă toată lumea din cuşcă ar zice "Da" ..cum ar împărţi fructul amabilităţii?

Cum s-ar simţi amabilul după ce a rămas cu 1/8 de măr/ciocolată/covrig? S-ar simţi bine nu? Asta vreţi să spuneţi: s-ar simţi bine ştiind că n-a fost egoist, că a împărţit, că a fost darnic!

Greşit! S-ar simţi ca un fraier cu pofta-n cui!