Se afișează postările cu eticheta degradare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta degradare. Afișați toate postările
Ştiu că nu o să înţelegeţi...
...şi poate nici nu o să mă iertaţi...
Am ascultat şi apoi am download'at Foster the People - Pumped Up Kicks.
Da, mi-e ruşine, oleacă.
Ce m-a uimit este faptul că am găsit foarte multe versiuni ale fişierului la 320 kbps.
Eu deja mă învârt în alte sfere: am trecut de la cantitate la calitate. Da, chiar şi pentru câcaturi.
Ce este trist este că pentru alte formaţii, alte cântece, muuult mai bune decât F.t.P., nu găseşti fişiere la aşa bit rate, dacă ai norocul să găseşti free mp3's that is.

Şi atunci, mă gândesc:
Oare nu cumva este acesta semnul suprem de degradare a umanităţii?

oare aici s-a ajuns? putem coborî mai jos?

E trist, foarte trist...

Sfârşitul nu e bun, mai trebuie lucrat

Stând la o bere cu Poznaşul zilele astea am ţinut să expun un recent studiu al Academiei Nătăfleţe pentru a primi nişte apreciere inversă asupra sa în vederea unei potenţiale publicări aici.

De la bun început trebuie să recunosc că nu a fost prea bine primit subiectul în cauză, pe motiv că nu ar fi prezentat bine.

Prostii, zic eu! Studiul este prea interesant şi o eventuală şlefuire a sa ar dăuna potenţialului de material şoc şi l-ar clasa ca lucrare ştiinţifico-fantastică!

Aşa că, fără prea multe introduceri, să purcedem la expunerea acestui studiu revoluţionar:

condiţia hahalerei* în societatea românească

unde prin hahaleră înţelegem balerină, coardă, fufă, petardă, pupăză, târâtură, zdreanţă penală.


Studiul se bazează pe o activitate observatoristică şi din auzite desfăşurată pe o perioadă de vreo 8-10 ani şi cuprinde o populaţie din două centre urbane reprezentative ale României: capitala şi oraşul reşedinţă judeţ.

Acum ceva timp tot ajungeau pe la ureche Nătăfleţului vorbe cum că româncele sunt femei frumoase şi că dacă mergi pe stradă la tot pasul de împiedici numai de bunăciuni. Acestea erau vorbe de străini sau de localnici umblaţi pe meleaguri străine şi care ar fi putut face astfel o comparaţie între calitatea populaţia de sex feminin a României şi cea a altor ţări.

Auzind aşa ceva, Nătăfleţul şi-a zis: măcar să nu mor prost! Ia să mă uit şi eu, că până acuma nu m-a lovit nimica demn de luat în seamă. Şi s-a uitat. Şi a văzut. A văzut numai femei vulgare şi piţipoance spoite, mai ceva ca o pădure plină de pupeze! Dezamăgire...

Anii au trecut, lumea a crescut.

...şi la tot pasul pe stradă Nătăfleţul a început să se împiedice de creaturi groteşti. Mai nou, oricine poate să fie hahaleră. Orice burtoasă, năsoasă, cur jos, crăcănată, scândură, etc e trendy. Toate naşpetele au început să defileze pe bulevard fără cea mai mică firmitură de simţ al ridicolului! E scandalos!

Nătăfleţul nu înţelege ce se întâmplă.

A devenit atât de disperată populaţia masculină încât acceptă chiar orice din rândurile femelelor?
Au ajuns atât de puternice feministele de sunt împinse toate urâtele în faţă?
Toţi anii de mâncat la McDonalds şi KFC le-au ajuns din urmă?
Nu mai există bogătaşi pentru care să se merite efortul hahalericelii şi care să investească într-o fată cinstită şi talentată?
Chiar nu mai există standarde?

Adică, să fim clar înţeleşi: hahalerele de dinainte erau vulgare, dar măcar arătau bine - se îngrijeau, munceau pentru siluetă, mergeau la cumpărături la Milano, aveau talente de fotomodel, etc. Îşi făceau meseria cu mândrie!

Hahalerele de acum, pe lângă faptul că nu au simţ estetic, arată toate la fel! Se copie una pe alta în prostie. Trist..

Aşa că nu putem decât să ne întoarcem privirea de la fereastră, să ne ştergem lacrima din colţul ochiului şi să dăm vina pe globalizare.

cum a fost la AC/DC sau despre degradarea condiţiei umane la coadă la cârnaţi

mă tot chinui de vreo 3 zile să scriu postul ăsta dar nu îmi merge. Şi cu cât trec zilele cu atât uit din ce în ce mai multe dintre ideile coapte pentru el.

Eu nu sunt fan AC/DC. Ştiu vreo 3 cântece după nume şi încă vreo 3 când le aud refrenul dar concertul ăsta chiar mi-a plăcut şi nu mi s-a întâmplat nici un moment în care să mă gândesc oare mai are? vreau să se termine, vreau acasă.

Deci muzica a fost bună. Mulţumită Poznaşului am ştiut numele fiecărui cântec - sans Black Ice ones - şi am putut lălăi la refren şi eu câte un cuvânt două (detaliu foarte important pentru feelingul de apartenenţă la mulţime). În afară de asta am chiuit, am ţopăit, am făcut semnul ăsta \m/ cu mâinile şi am aplaudat cu palmele deasupra capului până m-au durut braţele. Am adunat 4 confetti pe care le am şi acum în buzunar (3 albe şi unul negru) ca amintire. Da, am refuzat să dau 50 de lei pe corniţe cu beculeţe, chestii clipicioase & altele. Mi-ajung confetti.

Sunetul a fost aşa şi aşa. La câteva melodii nu auzeam vocea deloc dar per total, pentru AC/DC a fost bun. La Down nu a fost aşa de bun, a fost masacrat, iar faptul că nu ştiam nici un cântec nu m-a ajutat să înţeleg urletele lu' nenea Phil, urlete ce acum se auzeau, acuma ba. La Iris am impresia că a fost excepţional, dar nu pot garanta pentru că nu am fost de faţă. De ce? Vă zic mai încolo.

Scena. Păi scena. Nu degeaba e prima sau a doua din lume. A fost prima oară când am putut vedea şi eu totul de pe scenă fără să mă chiorăsc şi fără să stau în primul rând.

Organizarea. La cercul auriu (auriu, he he!) a fost foarte bine. Se pare că degeaba ne-am panicat noi cu suplimentarea aceea din ultima săptămână pentru că a fost foarte aerisit şi foarte mult spaţiu. Am stat undeva mai în spate şi am văzut totul foarte bine, fără nici o pălugă care să-mi obstrucţioneze câmpul vizual aşa cum se întâmplă de obicei. Nu am fost împins, călcat în picioare şi nu mi s-a răsuflat în ceafă.

Deci asta a fost zona de ..concert.

Celelalte zone...niţel dezastru. La toalete nu am avut onoarea să merg, dar am trecut pe lângă ele şi nu mă îmbiau. La standurile cu băutură şi mâncare... pardon, standurile cu băutură şi standul cu mâncare. O singură coşmelie cu cârnaţi la cincizeci de mii de oameni. Genial.

Coşmelia cu cârnaţi este motivul pentru care am ratat Iris (ză drama!). Am stat o oră la coadă la cârnaţi! 10 lei cârnatul. Un cârnat ordinar care avea 10% carne, 90% alte chestii. Un cârnat pentru care unele fiinţe au renunţat la cea mai mică firmitură de umanitate: se împingeau, striveau, urlau, se certau, trişau ...auuu!

Săracul Poznaş era să ajungă în tava cu cârnaţi fierţi şi Nătăfleţul după el.

Bun simţ? Nu la coadă la cârnaţi! Nu mai zic de cei "agăţaţi" de toţi prietenii de ocazie care ajungeau să cumpere 7-10-12 pentru toată gaşca, pentru un prieten al unui prieten, pentru o rudă a unui prieten, pentru un prieten al unui prieten al unei cunoştinţe, în loc de 1-2!

Aş mai zice, dar după aia mă transform într-una din fiinţele alea nemulţumite care scuipă venin pe lângă fiecare cuvânt. Lasă, nea Mircea Măcelaru' să ne trăiască!

În concluzie, deşi n-a fost o life altering experience, împlinirea unui vis din copilărie, cel mai tare concert la care am fost vreodată, ne-am distrat şi ne-a plăcut la AC/DC.