Cred că este destul de evident că în ultimul timp mi-am pierdut cheful de scris. Orice.
De fapt nu știu dacă cheful sau Inspirația. Poate dacă aș avea despre ce să scriu, aș scrie. Dar nimic nu mi se mai pare interesant. Nimic nu mi se mai pare amuzant. Nu mai vreau să împart cu voi nimic. Dacă pățesc la fel ca cu perele? Nu, mulțumesc.
Poate m-am terminat.
Poate aveam o cantitate fixă de aberații si le-am câcat pe toate. În doi ani. Mi se pare ...rezonabil. Unii nu au destul nici pentru o conversație de o seară. Amărâți.
Deci da.
Mă simțeam cumva vinovat. Simțeam nevoia să mă scuz. Acum că am făcut asta putem cu toții să ne mutăm mai departe!
Se afișează postările cu eticheta lipsă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lipsă. Afișați toate postările
abnegaţie
Nătăfleţul: azi n-am scris nimic pe blog. despre ce să scriu?
Poznaşul: despre politică
Nătăfleţul:
Poznaşul: despre întorsul la muncă
Nătăfleţul:
Poznaşul: despre lipsa chefului de întors la muncă
Nătăfleţul:
Poznaşul: despre mercantilismul societăţii
Nătăfleţul:
vîtîfî?!
Între casa noastră şi casa vecină sunt vreo 5 metri.
Fereastra din camera de zi dă nas în nas cu fereastra de la bucătaria unora: ei văd ce facem noi, noi vedem ce fac ei. Totul într-un mod foarte discret, foarte 'nu mă uit', foarte 'da, privirea mea e întoarsă în direcţia voastră dar eu de fapt mă uit la spate'.
Ah, şi nu avem perdele. Nici noi, nici ei.
Mă enervează reclama la BCR, aia cu banca pentru locuinţe. Mă enervează nenea care cumpără tapet. Mă scoate din sărite faţa lui şi faptul că are doi plozi deşi situaţia lui materială nu e prea bună şi că vrea să-şi pună tapet deşi nu are destui bani. Şi eu visez să fiu bancher, dar ...
Mă enerveaza reclama la Timişoreana. Aia cu butoiul şi povestea care merge mai departe. Mă enervează de fapt coloana sonoră. De fiecare dată când este difuzată la televizor Poznaşul se apucă şi fluieră în sincron. Fluieră fals, dar el fluieră ...
Poznaşul: despre politică
Nătăfleţul:
Poznaşul: despre întorsul la muncă
Nătăfleţul:
Poznaşul: despre lipsa chefului de întors la muncă
Nătăfleţul:
Poznaşul: despre mercantilismul societăţii
Nătăfleţul:
vîtîfî?!Între casa noastră şi casa vecină sunt vreo 5 metri.
Fereastra din camera de zi dă nas în nas cu fereastra de la bucătaria unora: ei văd ce facem noi, noi vedem ce fac ei. Totul într-un mod foarte discret, foarte 'nu mă uit', foarte 'da, privirea mea e întoarsă în direcţia voastră dar eu de fapt mă uit la spate'.
Ah, şi nu avem perdele. Nici noi, nici ei.
Mă enervează reclama la BCR, aia cu banca pentru locuinţe. Mă enervează nenea care cumpără tapet. Mă scoate din sărite faţa lui şi faptul că are doi plozi deşi situaţia lui materială nu e prea bună şi că vrea să-şi pună tapet deşi nu are destui bani. Şi eu visez să fiu bancher, dar ...
Mă enerveaza reclama la Timişoreana. Aia cu butoiul şi povestea care merge mai departe. Mă enervează de fapt coloana sonoră. De fiecare dată când este difuzată la televizor Poznaşul se apucă şi fluieră în sincron. Fluieră fals, dar el fluieră ...
Groapa cu nisip
Hai să vorbim puţin despre jucăriile preferate ale unui pisoi.
Pe locul 1, la maaaaare distaţă de toate celelalte jucării se află
Nu contează mărimea, perfecţiunea formei, sursa materialului. Este uşor - zboară când este atins de o labă pufoasă de pisic, face zgomot - staniol pe parchet? cam ca unghiile pe tabla de la şcoală, străluceşte, nu se dezintegrează uşor. Este perfect!
2. bucata de sfoară. Simplă sau cu un moţ de hârtie, este la fel de bună. Cu cât e mai groasă cu atât mai bine, avem ce roade. Poate fi suspendată de o clanţă, un mâner de dulap et voilà! suntem gata de joacă.
3. mingea pufoasă de la magazin. Din păcate aceasta nu este o jucărie perfectă. În primul rând pentru că de una singură nu impresionează. Orice culoare ar avea nu atrage atenţia pisoiului şi nu scoate nici un zgomot. Doar când este acţionată de partenerul uman este interesantă. În plus, spuma moale poate fi muşcată uşor şi bucăţelele desprinse pot ajunge unde nu trebuie...
4. da, v-aţi aştepta ca măcar pe acestă poziţie să se afle mâinile!
Ei bine, nu. Mâinile nu sunt pentru joacă! Nu sunt pentru muşcat, zgâriat, agăţat. Mâinile sunt pentru mângâiat şi transport.
Pe locul 4 avem ...punga!
Acuma, o pungă poate fi din mai multe materiale dar cele mai des întâlnite pungi dintr-o locuinţă vor fi desigur fie de plastic, fie de hârtie.
Nu cred că este nevoie să menţionez că fără supraveghere pungile de plastic nu trebuie lăsate la dispoziţia pisicului, nu?
Pungile de hârtie sunt puţin mai speciale. Ele se sfâşie uşor şi chiar oferă satisfacţie când se întâmplă aşa.
Din păcate nici punga nu este o jucărie prea bună pentru că fără un partener nu poate fi folosită decât pentru a fi împinsă dintr-o parte în alta sau ..pentru dormit!
Da, dragi fetiţe şi băieţei, oameni mari, pisici, purcei: unora le place să doarmă pe o chestie care foşneşte!
Unora le place să mototolească bine bucata de hârtie de subt fund înainte să se culce pe ea!
Unora le place să facă acest lucru la ora 3 noaptea!
Pe locul 1, la maaaaare distaţă de toate celelalte jucării se află
boţul de staniol!
Nu contează mărimea, perfecţiunea formei, sursa materialului. Este uşor - zboară când este atins de o labă pufoasă de pisic, face zgomot - staniol pe parchet? cam ca unghiile pe tabla de la şcoală, străluceşte, nu se dezintegrează uşor. Este perfect!
2. bucata de sfoară. Simplă sau cu un moţ de hârtie, este la fel de bună. Cu cât e mai groasă cu atât mai bine, avem ce roade. Poate fi suspendată de o clanţă, un mâner de dulap et voilà! suntem gata de joacă.
3. mingea pufoasă de la magazin. Din păcate aceasta nu este o jucărie perfectă. În primul rând pentru că de una singură nu impresionează. Orice culoare ar avea nu atrage atenţia pisoiului şi nu scoate nici un zgomot. Doar când este acţionată de partenerul uman este interesantă. În plus, spuma moale poate fi muşcată uşor şi bucăţelele desprinse pot ajunge unde nu trebuie...
4. da, v-aţi aştepta ca măcar pe acestă poziţie să se afle mâinile!
Ei bine, nu. Mâinile nu sunt pentru joacă! Nu sunt pentru muşcat, zgâriat, agăţat. Mâinile sunt pentru mângâiat şi transport.
Pe locul 4 avem ...punga!
Acuma, o pungă poate fi din mai multe materiale dar cele mai des întâlnite pungi dintr-o locuinţă vor fi desigur fie de plastic, fie de hârtie.
Nu cred că este nevoie să menţionez că fără supraveghere pungile de plastic nu trebuie lăsate la dispoziţia pisicului, nu?
Pungile de hârtie sunt puţin mai speciale. Ele se sfâşie uşor şi chiar oferă satisfacţie când se întâmplă aşa.
Din păcate nici punga nu este o jucărie prea bună pentru că fără un partener nu poate fi folosită decât pentru a fi împinsă dintr-o parte în alta sau ..pentru dormit!
Da, dragi fetiţe şi băieţei, oameni mari, pisici, purcei: unora le place să doarmă pe o chestie care foşneşte!
Unora le place să mototolească bine bucata de hârtie de subt fund înainte să se culce pe ea!
Unora le place să facă acest lucru la ora 3 noaptea!
Bestia, punga şi sfoara. Da, poza e făcută în altă împrejurare; cine doarme cu aparatul foto subt pernă pentru a face poze la ora 3 în creierul nopţii?! Să fim serioşi!
fântână
de inspiraţie, desigur.
Adică, nu trebui să fi Sherlock Holmes, Căpitanul Evident, Mr. Botanical sau Professor, ca să îţi dai seama că ceea ce avem aici este un caz destul de serios de pierdere a inspiraţiei!
dacă ştiţi leacul pentru aşa ceva, nu fiţi egoişti! împărţiţi!
Adică, nu trebui să fi Sherlock Holmes, Căpitanul Evident, Mr. Botanical sau Professor, ca să îţi dai seama că ceea ce avem aici este un caz destul de serios de pierdere a inspiraţiei!
dacă ştiţi leacul pentru aşa ceva, nu fiţi egoişti! împărţiţi!
Astăzi nu este o zi bună pentru scris
Deci aşa: de ceva timp v-aţi dat seama că zona unde lucrează Nătăfleţul e destul de dubioasă şi că ce se întâmplă acolo de obicei sfidează orice lege: a fizicii, chimiei şi mai ales a bunului simţ.
Ca să ajungă la Circ
Nătăfleţul: uite: de dimineaţă
am dat în mijlocul parcării din spatele A*******
peste un ditamai rahatul! ..care mirosea de la 5 km şi colcăia de muşte.
ce este interesant este că parcarea asta este între 3 clădiri de birouri
şi vroiam să scriu pe blog
despre cum s-o fi uşurat proprietarul minunăţiei taman în mijlocul parcării
cu ochii ieşiţi din orbite de la efortul depus (efort ce-i sfâşia fundul) dar şi pentru că era (probabil) stresat să nu dea careva peste el
etc. etc....da' nu merge
nu-mi vin cuvintele!
Poznaşul: mai aşteaptă
Nătăfleţul: şi era un post aşa de bun
Poznaşul: poate îţi vin
şi de ce nu îl pui ?
Nătăfleţul: că nu ştiu cum să îl scriu!
nu sunt mulţumit
tu ce zici? e interesant?
vroiam să îl scriu aşa...să fie şi amuzant
da' şi moralizator...
adică: măi măgarilor...hai să renunţăm la bun simţ! hai să ne facem cu toţii nevoile unde apucăm!
Poznaşul: păi nu e bine să ne câcăm toţi peste tot
nu e frumos
înţelegi?
mă duc la baie
Nătăfleţul: înţeleg 
S-a întâmplat întâmplător la metrou
S-a întâmplat că Nătăfleţul aştepta metroul spre casă.
Acum, nu ştiu alte staţii cum sunt, dar staţia La Muncă este o staţie colorată, cu personaje din cele mai joase şi pitoreşti pături sociale.
Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, Nătăfleţul a pierdut metroul la mustaţă aşa că peronul era aproape gol.
Dar nu pentru mult timp, fiind ora O, oră la care mulţi angajaţi scapă din jugul angajatorilor, în câteva zeci de secunde peronul a devenit destul de aglomerat.
În acest moment o voce nazală şi impersonală ne anunţă că următorul tren care soseşte în staţie în direcţia Piaţa Victoriei circulă fără călători.
Foarte bine, nici o problemă.
După alte câteva zeci de secunde îşi face apariţia şi "următorul tren".
În tot acest timp, vocea de tanti obosită ne anunţa că acesta va circula fără călători.
Trenul se mişca încet şi intră în staţie ca un bătrânel muribund.
Mulţimea prinde viaţă, se mişcă mecanic spre marginea peronului, dincolo de linia de siguranţă, continuându-şi discuţiile, neatentă la ce se întâmplă în jur.
Metroul se mai târăşte un vagon.
Câteva persoane aleargă pe scări grăbite să prindă metroul. Se împing să treacă de zidul deja format la marginea peronului în dreptul uşilor.
Metroul e aproape în întregime la peron.
Mulţimea tace, minţile se golesc de orice urmă de raţiune, muşchii se încordează, coatele se ascut, mulţimea îşi trage suflarea pentru cursa ce va urma. Cursa pentru scaune, pentru un loc în metrou.
Metroul e în întreaga sa lungime staţionat la peron.
...
Ce se întâmplă? De ce nu se deschid uşile?
Câteva persoane au o sclipire de geniu: apasă butoanele de pe uşă (dezactivate din imemorabile vremuri!) poate e un test de inteligenţă!
Alţii mai curajoşi dau şi căteva picioare în uşi, poate aşa vor întelege. Trebuie să se deschidă!
Încet încet un murmur de nemulţumire se ridică deasupra muţimii.
Cei care erau în prima linie fac loc celor din spate, poate ei vor găsi o soluţie, un răspuns. Ce se întâmplă? De ce nu se deschid uşile?
Tot ce vor ei este să ajungă acasă. De ce? De ceeee?
Răspunsul vine tot din spate.
Cei care s-au retras încep să-şi folosească mintea din nou. Să devină conştienţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Să audă vocea din difuzoare care în tot acest timp a repetat un singur mesaj: TRENUL. CIRCULĂ. FĂRĂ. CĂLĂTORI!
Un murmur străbate mulţimea. De data aceasta este unul de înţelegere.
Oamenii îşi zâmbesc unul altuia: circulă fără călători! hah, asta era!
Mulţimea se îndepărtează uşor de marginea peronului.
Trenul se pune în miscare. Liniile rămân din nou goale.
Au trecut 3 minute şi 35 de secunde de la ultimul tren. Peste un minut va sosi un nou tren în direcţia Piaţa Victoriei.
Totul este normal. Calm.
Nătăfleţul e îngheţat rezemat de un perete, căştile în urechi, muzica în surdină, inima sfâşiată. Omenirea... este retardată...
Acum, nu ştiu alte staţii cum sunt, dar staţia La Muncă este o staţie colorată, cu personaje din cele mai joase şi pitoreşti pături sociale.
Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, Nătăfleţul a pierdut metroul la mustaţă aşa că peronul era aproape gol.
Dar nu pentru mult timp, fiind ora O, oră la care mulţi angajaţi scapă din jugul angajatorilor, în câteva zeci de secunde peronul a devenit destul de aglomerat.
În acest moment o voce nazală şi impersonală ne anunţă că următorul tren care soseşte în staţie în direcţia Piaţa Victoriei circulă fără călători.
Foarte bine, nici o problemă.
După alte câteva zeci de secunde îşi face apariţia şi "următorul tren".
În tot acest timp, vocea de tanti obosită ne anunţa că acesta va circula fără călători.
Trenul se mişca încet şi intră în staţie ca un bătrânel muribund.
Mulţimea prinde viaţă, se mişcă mecanic spre marginea peronului, dincolo de linia de siguranţă, continuându-şi discuţiile, neatentă la ce se întâmplă în jur.
Metroul se mai târăşte un vagon.
Câteva persoane aleargă pe scări grăbite să prindă metroul. Se împing să treacă de zidul deja format la marginea peronului în dreptul uşilor.
Metroul e aproape în întregime la peron.
Mulţimea tace, minţile se golesc de orice urmă de raţiune, muşchii se încordează, coatele se ascut, mulţimea îşi trage suflarea pentru cursa ce va urma. Cursa pentru scaune, pentru un loc în metrou.
Metroul e în întreaga sa lungime staţionat la peron.
...
Ce se întâmplă? De ce nu se deschid uşile?
Câteva persoane au o sclipire de geniu: apasă butoanele de pe uşă (dezactivate din imemorabile vremuri!) poate e un test de inteligenţă!
Alţii mai curajoşi dau şi căteva picioare în uşi, poate aşa vor întelege. Trebuie să se deschidă!
Încet încet un murmur de nemulţumire se ridică deasupra muţimii.
Cei care erau în prima linie fac loc celor din spate, poate ei vor găsi o soluţie, un răspuns. Ce se întâmplă? De ce nu se deschid uşile?
Tot ce vor ei este să ajungă acasă. De ce? De ceeee?
Răspunsul vine tot din spate.
Cei care s-au retras încep să-şi folosească mintea din nou. Să devină conştienţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Să audă vocea din difuzoare care în tot acest timp a repetat un singur mesaj: TRENUL. CIRCULĂ. FĂRĂ. CĂLĂTORI!
Un murmur străbate mulţimea. De data aceasta este unul de înţelegere.
Oamenii îşi zâmbesc unul altuia: circulă fără călători! hah, asta era!
Mulţimea se îndepărtează uşor de marginea peronului.
Trenul se pune în miscare. Liniile rămân din nou goale.
Au trecut 3 minute şi 35 de secunde de la ultimul tren. Peste un minut va sosi un nou tren în direcţia Piaţa Victoriei.
Totul este normal. Calm.
Nătăfleţul e îngheţat rezemat de un perete, căştile în urechi, muzica în surdină, inima sfâşiată. Omenirea... este retardată...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)