am fost Acasă. Nu am făcut nimic. Am stat în pat până după două, am descărcat tot internetul, m-am îmbuibat cu mâncare şi m-am jucat cu mâţa. Am mai ieşit şi prin oraş, alea alea, dar în mare a plouat până în ziua în care trebuia să mă întorc la BuCUReşti, aşa că activităţile în aer liber au fost sever restricţionate.
Acasă nu s-a schimbat deloc. Poate doar pare mai mic şi mai pustiu, mai mizerabil şi mai dezastru decât l-am lăsat.
Uneori te gândeşti că trebuie să vezi lucrurile la distanţe mari în timp ca să observi marile schimbări, dar în cazul Acasă cred că trebuie să fii mereu acolo ca să vezi diferenţele pentru că acestea sunt ori prea subtile ori prea efemere. De parcă Acasă există în propria dimensiune, una în care timpul se scurge în alt ritm decât cel de Aici.
Camera mea s-a mai micşorat puţin.
Mă întreb până la ce vârstă te poţi aştepta ca părinţii să-ţi păstreze camera ca atunci când locuiai cu ei?
Parcă nici să o păstreze ca un altar neatins nu e bine, poate pentru că te-ai simţi obligat să te întorci mereu acolo, pentru că ai simţi-o ca o greutate ce te trage în jos, Susul fiind independeţa, crearea unui Acasă al tău, departe de Acasă cel cu ei.
Pe de altă parte, nici să o schimbe imediat ce ai plecat nu e plăcut. Te simţi ca şi cum până atunci ai fost o povară de care de-abia aşteptau să scape.
Într-un fel mă simt vinovat. Când eram Acasă îi dispreţuiam puţin pe cei care veneau de departe, din oraşe mai mari, şi ziceau că în oraşul meu nu e nimic de făcut. Eu găseam chestii de făcut. Pentru mine.
Acum însă nici eu nu mai găsesc chestii de făcut. Şi mie mi se pare prea mic, prea lipsit de, prea fără, prea cu, prea...dar ştiu că eu sunt cel care s-a schimbat şi nu Acasă.
Acasă a rămas acelaşi. Acasă nu creşte odată cu mine.
Ce câcat.
Se afișează postările cu eticheta mic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mic. Afișați toate postările
despre google şi pisici
Eu, ca orice om normal într-o dimineaţă de Luni, fără chef de muncă, îmi găsesc ocupaţii care de care mai diverse şi cu cât mai puţin în comun cu munca.
Aşa se face că astăzi...ce-mi trece mia prin căpşorul meu drăguţ şi scumpic?! Să-mi pun o pisicuţă la profilul de pe last ef emmmm!
Dar nu vroiam o fotografie normală cu o mâţă, şi nici una cu domnul Eric ...vroiam încununarea talentului si priceperii utilizatorului de internet: teh ASCII kitten!
Aşa că îmi pun degeţelele la treabă, deschid google şi-i dau: ascii kitten.
Şi google îmi dă înapoi ...
ASCII Kitten,
Cat ASCII Art,
ASCII ART - Cat - Cats - Kitten - Kittens - Feline,
Dancing ASCII kitten,
Happy Fun Japanese ASCII Penis Kittens,
Kitten Tuesday: ASCII Edition ...
..stai, stai aşa ...ce?!
Happy Fun Japanese ASCII Penis Kittens
....ce?!
cine face aşa ceva pisoiaşilor?! Sunt..pisoi! Sunt mici şi drăguţi? Sunt pufoşi şi lipicioşi şi inocenţi! Ce este în neregula cu unii oamenii? De ce?
De ceeee?!?
Morala: la muncă se munceşte!
Aşa se face că astăzi...ce-mi trece mia prin căpşorul meu drăguţ şi scumpic?! Să-mi pun o pisicuţă la profilul de pe last ef emmmm!
Dar nu vroiam o fotografie normală cu o mâţă, şi nici una cu domnul Eric ...vroiam încununarea talentului si priceperii utilizatorului de internet: teh ASCII kitten!
Aşa că îmi pun degeţelele la treabă, deschid google şi-i dau: ascii kitten.
Şi google îmi dă înapoi ...
ASCII Kitten,
Cat ASCII Art,
ASCII ART - Cat - Cats - Kitten - Kittens - Feline,
Dancing ASCII kitten,
Happy Fun Japanese ASCII Penis Kittens,
Kitten Tuesday: ASCII Edition ...
..stai, stai aşa ...ce?!
Happy Fun Japanese ASCII Penis Kittens
....ce?!
De ceeee?!?
Morala: la muncă se munceşte!
Cu zahăr
Ieeeee....postu' 300!
Nu, asta nu-i Spartaaa! e doar Doza Zilnică de Nătăfleţ.
Hai să vă spun: am rămas fără apă.De fapt Compania a rămas fără apă. La Fântână. Şi eu nu pot să beau apă de la robinet. Voi beţi? Eu nu beau nici acasă şi deci cu atât mai mult nu o să beau la Circ. Şi ce face un nătăfleţ însetat când nu este apă? Bea Ice tea de la tonomat. Ce are Ice tea? Are Zahăr! Ce înseamnă asta? Înseamnă că n-avem stare că nu ne putem concentra că bâţâim din picioare şi că vorbim excesiv. Să nu mai zic de muncă: nu munciiiim! Şi daca nu muncim ce facem? Scriem. Scriem domnule, scriem! De toate pentru toţi. E ca un Magazin Universal. Avem şi alimentare şi chimice şi prosoape de bucătărie şi dopuri pentru scurgere şi bandă de izolier
şi biscuiţi la kil şi pijamale. Di toatiii! Paragrafe? Ce e aia? N-avem. Acum mi-am dat seama că la Magazinul Universal mai nou se zice Magazin Mixt, dar e mai frumos Magazin Universal nu? Ţin minte odată când eram mai mic, mititel, şi mi-a dat mama 5 lei, era moneda aceea mare de aluminiu, şi am tulit-o la Magazinul Universal care tot timpul mirosea a motorină (?) să-mi cumpăr creioane şi acadele de acelea în dungi, pătrate, ca nişte perniţe. Şi ce credeţi? Da, i-am pierdut. Şi tare m-am mai amărât că mi-am dat seama că i-am pierdut de-abia când am ajuns la magazin. Deci am pierdut şi banii şi am făcut şi drumul degeaba. Şi am pornit îndărăt, spre casă, cu ochii în pământ şi prin toate buruienile de pe marginea trotuarului poate îmi găsesc bănuţul. Şi ce mai credeţi? L-am găsit! Undeva foarte aproape de casă ceea ce înseamnă că am bătut vreo trei sferturi din drum cu buzunarele goale ca un căscat ce sunt, dar măcar aveam vise! Aveam dorinţe. Vroiam creioane de acelea jumătate roşu, jumătate albastru şi bomboane! Mmmm.... Oricum, contrar opiniei generale nu m-am mai întors la Magazin. Mi-am dat seama că mai bine păstrez şi bănuţul şi visele. Ce isteţ eram. Mdaaaa...of, m-aş mânca singur de simpatic ce sunt. Apropo de mâncat. Acum ceva timp treceam printr-o criză care se manifesta în felul următor: aveam impresia că am nevoie de mai multe tipuri de gel de duş - când de fapt unul şi bun este de ajuns, da. Şi tot căutând eu aşa am dat peste unul care se numea nu-contează-cum dar avea următoarea lozincă: skin so soft you can eat! adicătelea piele aşa de catifelată că poţi să o mănânci! Băăăăăi! deci pe mine nu mă mânâncă nimenea, decât eu, în condiţiile de mai sus. Mi s-a părut puţin mai mult decât bizar, puţin prea mult à la Tăcerea Mieilor şi evident că am revenit la săpunul de casă, că e mai sănătos! Ceea ce vă recomand şi vouă. Vedeţi? Un post şi amuzant (cred io) şi cu povaţă! Ex-cep-ţi-O-nal! Cred ca încet încet Nătăfleţul se întoarce. Şi de se întoarceeeee, pre mulţi are săăă...
Nu, asta nu-i Spartaaa! e doar Doza Zilnică de Nătăfleţ.
Hai să vă spun: am rămas fără apă.De fapt Compania a rămas fără apă. La Fântână. Şi eu nu pot să beau apă de la robinet. Voi beţi? Eu nu beau nici acasă şi deci cu atât mai mult nu o să beau la Circ. Şi ce face un nătăfleţ însetat când nu este apă? Bea Ice tea de la tonomat. Ce are Ice tea? Are Zahăr! Ce înseamnă asta? Înseamnă că n-avem stare că nu ne putem concentra că bâţâim din picioare şi că vorbim excesiv. Să nu mai zic de muncă: nu munciiiim! Şi daca nu muncim ce facem? Scriem. Scriem domnule, scriem! De toate pentru toţi. E ca un Magazin Universal. Avem şi alimentare şi chimice şi prosoape de bucătărie şi dopuri pentru scurgere şi bandă de izolier
Abonați-vă la:
Postări (Atom)