Se afișează postările cu eticheta Professor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Professor. Afișați toate postările

30DC - Ziua 18

Ziua 18 — Orice

În timp ce mă îmbrăcam azi de dimineaţă am auzit un zbang.

Până să mă dezmeticesc eu ce era, domnul Eric s-a înfiinţat frumos la uşa balconului şi a început să cârâie, să mmmiorlăie şi să se agite.

Am elucidat misterul după ce am văzut o vrabie pe marginea balconului.

Boul, pentru că era un vrăbioi (fapt confirmat de dom' profesor ornitolog Poznaşu), a intrat direct în uşa de la balcon. Şi nici măcar nu era curat geamul. Cred că era miop.

Dacă vă întrebaţi, nu l-am lăsat pe domnul paramedic Eric să îi facă respiraţie gură la gură. Nu sunt aşa de nemilos.

După vreo oră şi ceva vrăbioiul şi-a revenit şi a zburat.

Fascinant, nu?

în rai

mă uitam la televizor când o început tehnici de supravieţuire cu ray mears şi emisiunea începea cu un peisaj cu nişte pădure în ceaţă după care arată o girafă mergând alene dintr-un colţ al ecranului în celălalt, semn că suntem în africa, şi nenea ray ne zice că se află într-unul din puţinele locuri care mai poate fi considerat raiul pe pământ. Şi stau eu aşa şi mă gândesc că de ce? că dacă eu ajung în rai vreau să văd urşi polari şi vulpi polare, pinguini şi foci. Mai ales foci. Mie îmi plac focile. Şi îi expun dilema mea poznaşului care ia poziţia de profesor ştie tot şi încearcă să-mi explice mie că omul de obicei consideră raiul un loc unde te simţi confortabil, şi de aceea e mai cald aşa, şi nu zăpadă şi frig. Şi eu îi zic şi ce dacă? că eu nu am zis că vreu zăpadă am zis doar că vreau urşi polari şi vulpi polare, pinguini şi foci. Mai ales foci. Şi poznaşul iară ia poziţia de profesor ştie tot şi îmi zice că e absurd! că animalele astea nu pot trăi la cald, în climatul raiului. La care io iau atitudine şi-i zic: auzi poznaşule, dacă tot am ajuns în rai, cred că potrivirea între climat şi faună e una din cele mai mici probleme, nu crezi?!

Academic

Recomandarea lu' domn Profesor Eric



despre cum să vă petreceţi o după-amiază de Caturday perfectă

Ce shit...

Da, ştim că Nătăfleţul cam trage chiulul de la raportul zilnic...scuza? Păi nu prea are.

În week-end nu a avut Internet, în timpul săptămânii nu a avut timp.

În plus, presiunea e destul de mare să producă un post amuzant, inteligent, sclipitor. Şi chiar dacă aceste caracteristici îi vin natural Nătăfleţului, uneori este greu să le pui în cuvinte.

Aaaa...hmmm....a observat careva că avem favicon? batting eyelashes Daaa ...suntem mândrii de el!

Peste două zile DZdN face 1 anişor. Poate petrecem, poate nu...

Acum 1 săptămână am fost la Avatar. Este un film foarte prost. Nătăfleţul şi Poznaşul şi-au plâns de milă 2 ore şi ceva, prizonieri în scaun. A fost crâncen! Începusem un post imediat ce am ajuns acasă după film, am bagat chiar şi un afiş, dar e doar o listă momentan, mai e de lucru până să poată fi publicat. Dacă va fi publicat.

Ceva amuzant ...hmm...

am dat într-o zi, pe un site cu chestii idioate, peste o schemă logică ce trebuia să determine dacă cel urmează paşii este un douchebag sau nu.
Totul mergea frumos, eram aproape de finalul glorios, marele NU, când ajungem la ultima întrebare: Vorbeşti despre tine la persoana a 3a?
The Antichrist!
Nuuuuuuu ...totul s-a prăbuşit, blocurile decizionale treceau cu rapiditate prin faţa ochilor, mi-am văzut toate afirmaţiile răstălmăcite într-o secundă, şi am ajuns la final. Dar nu cel dorit. Era: DA. sad

în altă zi mă dădeam pe youtube şi mă uitam la nişte chestii.

Acuma, cine crede că youtube este un site bun datorită conţinutului publicat, se înşeală! youtube este un site excelent datorită comentariilor făcute de crema retardaţilor din lume. Este un fel de pastilă anti-depresie. Când crezi că ai atins fundul, că mai rău nu se poate, e de ajuns să te dai pe youtube şi să constaţi că altora, multora!, le este mult mai rău decât ţie. Le este rău pentru că este proşti. Prostia doare, da, asta e o ştire dacă nu ştiaţi.

Dar să încheiem paranteza şi să trecem la cuvinte:

specimenul nr. 1
And Cof aren't posers! their sellouts! but not posers.

Aaaa...well, excuse me Professor! (Cof = Cradle of Filth pentru cine are nesimţirea să nu ştie)

De unde să începem? De undeee şi cuuum să muşcăm din această suculentă afirmaţie fără să pierdem vreo picătură??? Undeva, cumva, în mintea utilizatorului satanhell2000 (da, nu ne este ruşine să arătăm cu degetul, în plus, idioţenia numelui este delicioasă) starea de a fi sellout este mai sus, mai demnă, mai plină de valoare, mai puţin jenantă decât cea de poser! Nu este nici o ruşine în a recunoaşte că eşti un sellout! Să fie clar! Tot sistemul vostru (si al meu, al Nătăfleţului) de valori este zero! Noroc cu satanhell2000 că altfel trăiam în minciună!

specimenele 2 şi 3 vin ţinându-se de mânuţă, ţopăind ca două şcolăriţe obraznice

X is a decent looking bloke. And I am not gay, so that is saying something.

şiiii

Haha yeah I must say this as well, X does look damn good, and Im a straight guy

copy paste cu tot cu greşeli, cu cenzurarea numelui persoanei referite, X - un mascul.

Nu, deci serios, acum suntem 100% serioşi, fără cinism, ironii, miştouri şi alte alea.
Sunteţi ghei!
150% ghei!
Happy happy gay gay!

Cineeee face astfel de comentarii şi crede că poate scăpa?! Nuuu, nici nu ai mâncat usturoi şi nici gura nu-ţi pute! Ce, doar pentru că aşa şi pe dincolo...aha? Aaaa..neeeaaahhh! Staţi liniştiţi theGermexican şi FriskMeister392 nu sunteţi gay! Sunteţi nişte prinţese dichisitelor!

Şi cam atât. Ceee, nu este destul de aleator? Vreţi să vă zic şi de XPath şi XFA forms? Credeam eu ...

fântână

de inspiraţie, desigur.

Adică, nu trebui să fi Sherlock Holmes, Căpitanul Evident, Mr. Botanical sau Professor, ca să îţi dai seama că ceea ce avem aici este un caz destul de serios de pierdere a inspiraţiei!

dacă ştiţi leacul pentru aşa ceva, nu fiţi egoişti! împărţiţi!