You can't fire me, I quit!

....De fapt e ceva de genul "unfriend".

"Ceva de genul" pentru că nu este vorba doar de fațăCarte ci în general de situri de socializare.
Adică cum? Cum vine asta? Din nefericire pentru discursul meu este vorba de cazuri foarte specifice...

1. Mi se cere ( observați diateza pasivă!) prietenia
2. Nu văd motivul unei asemenea legături (nu, bunul simț sau obligația socială nu contează pentru mine)
3. Cer explicații
4. Mi se oferă 
  4.a. Le consider destul de bune
  4.b. Nu sunt oferite
5. Accept
  5.a. Convinsă de argumente
  5.b. Ig-fucking-noreeeeeee!

Deci da, mi s-a cerut prietenia, am acceptat pentru că persoana respectivă vroia foarte mult să fie prietenă cu mine și apoi.....

...și apoi văd că am 4 și nu 5 prieteni! De ce? Pentru că exact aceeași persoană și-a dat seama că nu vrea de fapt să fie prietenă cu mine (cazul feminin este folosit doar pentru acordul cu substantivul comun "persoană")
și într-o bună zi s-a trezit destul de curajoasă să-mi dea "unfriend".

Și adică și la urma urmei ...ce naiba???! Mă simt folosită, mă simt fraieră că am avut încredere în persoana respectivă, mă simt prost. De ce?

Știu că o iau personal but it's like primary school over again. Profesorul ascultă pe elevul X, elevul X este varză, profesorul îi pune 4 lui X, X se hlizește ca tembelul, eu mă simt prost pentru că X nu a fost în stare să își învețe lecția. Da, chiar așa este.

Am impresia că există un pool comun de bun simț și când cineva se face de câcat simțim cu toții repercusiunile. Așa cum sunt eu acum pot spune că asta este o prostie, o tâmpenie mai mare decât capul meu. Nu pentru că nu este adevărată ci pentru că informația nu este decodată corect. În mod  normal, într-o societate normală, comunitatea ar trebui să îl sancționeze pe X, pe the Friend happy moron, să-i dea peste bot și să îl așeze în banca lui. Să îi facă instructajul și să se asigure că a înțeles că ceea ce a făcut nu este bine  și că nu va mai face așa ceva...

Dar NU, societatea, comunitatea, eu ...nu suntem așa. Nu.

1) luăm totul prea personal
2) îi dăm dreptul la liberă exprimare (== comportament imbecil) pentru că. Pentru că.

Well, fuck you society, fuck you common sense rules. I just want to know why stupid people are stupid and why they  are allowed to be that way.

Why? Why did you unfriend me spamming happy-never talked to-ignored friend? Can't you see that I'm awesome???

Pas cu pas

În acest sfârşit de săptămână Nătăfleţul a fost Acasăăă!

Şi a fost foarte bine, deşi cam obositor.

Să începem săptămâna cu o felie de seriozitate:

un oraş mic te aduce cu picioarele pe pământ mai repede decât un oraş mare!

S-a întâmplat întâmplător la metrou

S-a întâmplat că Nătăfleţul aştepta metroul spre casă.

Acum, nu ştiu alte staţii cum sunt, dar staţia La Muncă este o staţie colorată, cu personaje din cele mai joase şi pitoreşti pături sociale.

Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, Nătăfleţul a pierdut metroul la mustaţă aşa că peronul era aproape gol.

Dar nu pentru mult timp, fiind ora O, oră la care mulţi angajaţi scapă din jugul angajatorilor, în câteva zeci de secunde peronul a devenit destul de aglomerat.

În acest moment o voce nazală şi impersonală ne anunţă că următorul tren care soseşte în staţie în direcţia Piaţa Victoriei circulă fără călători.

Foarte bine, nici o problemă.

După alte câteva zeci de secunde îşi face apariţia şi "următorul tren".
În tot acest timp, vocea de tanti obosită ne anunţa că acesta va circula fără călători.

Trenul se mişca încet şi intră în staţie ca un bătrânel muribund.

Mulţimea prinde viaţă, se mişcă mecanic spre marginea peronului, dincolo de linia de siguranţă, continuându-şi discuţiile, neatentă la ce se întâmplă în jur.

Metroul se mai târăşte un vagon.

Câteva persoane aleargă pe scări grăbite să prindă metroul. Se împing să treacă de zidul deja format la marginea peronului în dreptul uşilor.

Metroul e aproape în întregime la peron.

Mulţimea tace, minţile se golesc de orice urmă de raţiune, muşchii se încordează, coatele se ascut, mulţimea îşi trage suflarea pentru cursa ce va urma. Cursa pentru scaune, pentru un loc în metrou.

Metroul e în întreaga sa lungime staţionat la peron.

...

Ce se întâmplă? De ce nu se deschid uşile?

Câteva persoane au o sclipire de geniu: apasă butoanele de pe uşă (dezactivate din imemorabile vremuri!) poate e un test de inteligenţă!

Alţii mai curajoşi dau şi căteva picioare în uşi, poate aşa vor întelege. Trebuie să se deschidă!

Încet încet un murmur de nemulţumire se ridică deasupra muţimii.

Cei care erau în prima linie fac loc celor din spate, poate ei vor găsi o soluţie, un răspuns. Ce se întâmplă? De ce nu se deschid uşile?

Tot ce vor ei este să ajungă acasă. De ce? De ceeee?

Răspunsul vine tot din spate.
Cei care s-au retras încep să-şi folosească mintea din nou. Să devină conştienţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Să audă vocea din difuzoare care în tot acest timp a repetat un singur mesaj: TRENUL. CIRCULĂ. FĂRĂ. CĂLĂTORI!

Un murmur străbate mulţimea. De data aceasta este unul de înţelegere.

Oamenii îşi zâmbesc unul altuia: circulă fără călători! hah, asta era!

Mulţimea se îndepărtează uşor de marginea peronului.

Trenul se pune în miscare. Liniile rămân din nou goale.

Au trecut 3 minute şi 35 de secunde de la ultimul tren. Peste un minut va sosi un nou tren în direcţia Piaţa Victoriei.

Totul este normal. Calm.

Nătăfleţul e îngheţat rezemat de un perete, căştile în urechi, muzica în surdină, inima sfâşiată. Omenirea... este retardată...