Se afișează postările cu eticheta întrebare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta întrebare. Afișați toate postările

We're A Happy Familiy

Uneori când mă simt neinspirat pentru alegerea titlului unui post (în afară de impulsivele asasd, qweqwe, 5993434sdfer vreau să spun) ţin cursorul peste fereastra de winamp şi aleg ca titul numele melodiei care rulează.

Acum, mai mult sau mai puţin ironic, este Ramones – We're A Happy Familiy. E ironic pentru că tocmai asta nu suntem. De fapt nu ştiu dacă am fost vreodată, dar ce vreau să spun e că acum nu mai suntem ceea ce am fost.

Unde vreau să ajung este: încă o demisie. A doua pe săptămăna aceasta şi cu cea din postul despre Nemulţumit, a treia din această lună.

Sincer, nu ştiu cum mă face să mă simt această veste. Cred că cel mai uşor îmi vine să spun că mă simt plin de întrebări, poate chiar de îndoieli.

Lăsând la o parte sentimentalismele - nu ţin la nici unul dintre colegi îndeajuns încăt să mă afecteze sufleteşte - mă simt trist. Confuz. Puţin furios şi puţin agasat.

Am impresia că se aşteaptă o reacţie din partea mea. De ce? Nu ştiu. De către cine? Nu ştiu. Care? Nu ştiu.

Am aflat (o parte) din motivele pentru care pleacă ceilalţi. Cred că au spus adevărul, chiar dacă nu în întregime, deci poate nu am văzut întreagul tablou, şi sincer nu simt nimic decât simpatie, nu empatie. Adică da, au dreptate, sunt îndreptăţiţi să plece, dar eu nu ştiu dacă ar trebui să simt la fel. Pentru că nu simt. Şi mă întreb dacă sunt cumva...nesimţit?

Şi mă roade. Mă enervează. E ca o beşică. Ce o să faci? Îţi scoţi pantoful acolo, în mijlocul străzii, şi continui desculţ sau rabzi până ajungi acasă?

La un moment dat devii imun la durere. Niciodată nu am aflat dacă cedează piciorul sau pantoful. Vorba umblă că pantoful s-ar lărgi, dar dacă cumva ...?

We Never Change

Feeling a bit depressed lately.

People are being jerks. Nay'ing my posts.

I've been told I'm a pompous asshole. Like it's my fault I'm better than 90% of the population!

Work sucks.

But the weather is finally getting better.

Cursing the day people found out about BA. Now they ask me when I'm going to post another painting. Like...don't know?! Bugger off, I can't paint on command and most certainly not for your liking.

I miss Eiríkr.

Hoping April holidays will be approved. And the ones in June. Planing on going to Hellfest, you know?

Anyway, how have you been?

Î este pentru Întrebări

606 postări.

Aceasta este a 607-a. Am stricat jucărica....

Nu am chef de muncă. Şi trebuie să muncesc. Ce pot face? Cum să fac să mă concentrez?
Dacă munca nu ar fi de câcat, probabil că nu aş avea problema asta. Dar este.

Oare alţii cum reuşesc să îşi facă treaba fără probleme? Sunt mai hotărâţi, mai responsabili? Au voinţă? Ce e aia voinţă? Actul de a vrea ceva? Păi aşa, şi eu am voinţă. Voinţă să stau degeaba. Am multă voinţă de asta. Oare există voinţă rea şi voinţă bună? Care este diferenţa între voinţă şi dorinţe? Voinţa e dorinţă cu ceva în plus? Ce? Şi de unde se ia? Se cultivă? De unde iei seminţe? Dacă este prea târziu să le semeni? Şi poate chiar dacă nu ai voinţă, tot trebuie să fie ceva. Frică, vinovăţie? Mie nu mi-e frică. Ce se poate întâmpla? Vină? S-a îngroşat obrazul prea tare. Deja ameninţările nu mai au nici un efect asupra mea. Oare sunt un om dificil? Încăpăţânat? Leneş? Nemotivat? Oare tot ce-mi trebuie e o bătaie bună? Dar nu văd care îi este rostul. Eu deja m-am hotărât că nu mai există speranţă pentru mine. Era să zic că azi e Marţi şi de aia ziua este atât de câcat. Dar e Miercuri. Ce s-a întâmplat cu timpul? Când a trecut? Cine mă poate ajuta? Şi dacă alţii reuşesc să facă treaba fără probleme asta înseamnă că sunt mai buni? Mai buni ca mine? De ce? Cine hotărăşte asta? Eu cred că e o prostie. Munca ar trebui măsurată şi în funcţie de ce îmi aduce mie, nu doar Companiei. Şi eu vreau satisfacţie, vreau distracţie, vreau fascinaţie, vreau abnegaţie, vreau demonstraţie. Contradicţie. Anarhie!


S-a întâmplat întâmplător la metrou

Vă era dor de metrou, nu-i aşa? Am scris atât de rar despre el în ultimul timp încât, pun pariu, unii dintre voi cred că mă teleportez la muncă. Fals! În fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, metroul este casa mea. La la laaa...

Îmi pare rău că v-am ţinut atât de mult timp despărţiţi, dar pur şi simplu magistrala M2 nu este la fel de interesantă ca magistrala M1! Numai oameni plictisitori, normali, fără o fărâmiţă de je ne sais quoi ..

Oricum, iată că zilele acestea s-au întâmplat nişte chestii prea deosebite ca să fie trecute cu vederea.

S-a întâmplat că lumea cere indicaţii de la ..casă. Adică..ce naiba, de ce să o laşi pe tanti aia să bage bani în sacul fără fund metrorex, nuuuu, mai bine o ţii de vorbă şi o întrebi ce metrou să iei pentru direcţia X.

De ce să cobori pe peron şi să vezi plăcuţele foarte explicite cu sensul şi staţiile fiecărei linii? Mai bine stai şi blochezi o intrare strigând disperat "auziţi? auziţi!? care tren spre victoria?"

Nu, deci serios...la naiba cu toţi oamenii care vor să-şi ia cartelă, abonament! La naiba cu cei care vor să intre pe peron ...la naiba cu faptul că tanti aia e casieră şi nu birou de informaţii şi că există
1) tanti care supraveghează intrările,
2) gardianul de serviciu,
3) indicatoare pe peron,
4) (dacă nu ştii să citeşti poţi întreba) un călător de pe peron!

Dar nu, iote io m-am trezit de dimineaţă şi ce să vezi? eram buricul pământului! Şi ce mi-am zis? ia să fac eu puţină ordine în lucrurile astea lumeşti...


Măi, aşa sunt faptele astea de mă amărăsc uneori...
La început mă enervează, dar după ce stau şi le gândesc mă amărăsc.