Se afișează postările cu eticheta timp. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta timp. Afișați toate postările

12 Iulie 2008 - 2011

Poate fi lipsă de inspirație sau poate fi ceva foarte interesant: patru fotografii, o singură zi, patru ani.

12.07.2008
2008, primul an departe de Acasă, în Bukarest. Locuiam în Muncii. Preocuparea mea cea mai importantă erau zdrăngănelele de pastă ceramică/lut. Cred că fotografia aceasta am făcut-o pentru prezentare. Mai am doar cele două perechi de cercei și două medalioane (cel cu fluture și cel buburuză), celelate au suferit accidente nefericite.

12.07.2009
2009, vacanța de vară, pentru prima oară în Stockholm. Micul dejun. În 2009 am locuit într-un apartament cu 2 camere din Kungsholmen cu orhidee la geam. Pe 12 Iunie luam micul dejun la 11:45 și ne pregăteam pentru o zi plină despre care am scris aici (de la partea cu "Înapoi în Djurgården ...")

12.07.2010
2010, pisoi, aparat foto nou. Tocmai achiziționasem prezentul aparat, aici de față, și cum mai bine să îl testez decât pe blana și mustețile lui Eric? Nu am avut chef să scriu pe DZdN (mă pregăteam de vacanță) însă am avut inspirația să postez o fotografie pe blogul lui Eric. Și cum sunt co-autor al acelui blog nu mă sfiesc să pun linkuri :P

12.07.2011
2011, acasă în Bukarest. Nu am mai modelat ceva de astă toamnă, vacanța de anul acesta deja a trecut, motanul nu mai locuiește cu noi și eu am o perioadă foarte grea la muncă. De aceea m-am îndopat cu trufe americane (?!) și am beut o stacană de cafea. Să mă simt bine! Pentru restul serii pendulez între a picta, a citi sau a freca internetul.

Pentru 12.07.2007 nu am găsit o fotografie. Aveam pentru 11, dar nu pentru 12. Nu eram atât de pasionat de a documenta trecerea timpului în imagini. De ceilalți ani nu mai zic pentru că nu aveam propriul aparat foto.

P este pentru Păpădie

Astăzi este Vineri. Asta pentru cei care s-au trezit de dimineaţă şi nu ştiau. Nu ştiau pentru că nu au calendar în casă, nu au data afişată în format day of the week/mm/dd/yyyy pe ecranul telefonului, nu ţin socoteala sau pur şi simplu nu le pasă. Ştiu că sunt şi oameni din ăştia.

Mie de exemplu nu-mi pasă ce zi a săptămânii este în zilele de Luni, Marţi şi Miercuri. De obicei întreb dacă mai avem? şi dacă răspunsul este câcălău atunci e Luni sau Marţi sau Miercuri. Oricum nu contează. Pentru că mai avem câcălău.

Joi. Acuma Joi e o zi importantă. Joi deja începe să miroasă. Joi începe să îmi furnice aşa nişte speranţă în vene şi îmi îndrept spinarea, ridic nasul şi adulmec: miroase bine!

Vineri ...de Vineri nu mai zic. Astăzi este Vineri!

Da, deci astăzi este Vineri şi am uitat ce vroiam să vă zic.

Am observat că mi se întâmplă des în ultimul timp. Să uit. Uit şi cuvinte. Am numai faze jenante în discuţii, de genul "..Şi apoi mai este şi aia, cum îi zice? hai că ştii cuvântul, ştii despre ce vorbesc...aia când faci aşa ..hmm...mă rog, las-o baltă " şi tot argumentul pe care îl construiam şi tot mesajul pe care îl transmiteam se duce pe apa sâmbetii şi aşa rămân frustrat că în loc să am şi eu o conversaţie normală din care să reiasă ce deştept, isteţ, trv şi tare sunt eu, reiese că sunt un bou uituc şi cu vocabular restrâns, de neandertalian.

De cele mai multe ori nu e chiar atât de rău pentru că ştiu cuvântul în engleză dar nu reuşesc să îl traduc aşa că îl trântesc direct în englează şi par un douchebag (<<< see what I did thar?), dar uneori se întâmplă să nu pot concretiza cuvântul.

De exemplu vreau să zic că nu am contabilizat bine prunele din corcoduş, dar nu-mi vine cuvântul a contabiliza în minte ci imaginea unor pitici care stau pe munţi de galbeni şi îi numără (aşa ne închipuim cu toţii contabilizarea nu?) şi nu reuşesc să fac rezumatul. Nu vrea. Mă gândesc să zic pitici, să zic numărătoare, să zic când ai chestii şi le ţii evidenţa (evidenţă! too big a word right here), dar mi se pare aiurea, pentru că fraza era gândită dinainte cu a contabiliza în ea şi iese stricată dacă zic altceva.

Alteori nici nu mă deranjez să fac vreun efort: arăt cu degetul şi zic aia sau chestia asta sau dăăăăăă ...

Dar oricum, eu vroiam să vă zic că este Vineri şi că încă ceva important, dar nu atât de important că altfel nu uitam ce.

P.S. Citiţi Dandelion Girl, are doar 10 pagini.

H este pentru Hai să vă zic

cum funcţionează cronometrele de la metrou.

Mă refer la cele instalate de ceva timp deja în unele staţii (mai ales mama staţiilor - Unirii, în altele nu ştiu dar presupun că sunt?) şi care afişează timpul până la sosirea următorului metrou.

Deci se înfiinţează Nătăfleţul pe peron la Magistrala magică M1 şi aşteaptă metroul. El trebea să ajungă la Costin Georgian care e pe linia cu Republica (M1 - galben). Celălalt metrou alternant ducea la Anghel Saligny (M3 - roşu).



Când a ajuns Nătăfleţul pe peron, următorul metrou anunţat era cel de pe M3, la şi 40. După asta venea unu' bun (M1) la şi 45.

La : 40 se schimbă treaba: M3 este afişat la :41, M1 la :46.

La :41 M3 încă nu e în staţie, se modifică modificarea: e afişat la :42 şi M1 la :47 ev'dent!

La :42  M3 tot nu avenit, omul negru n-a sosit, e afişat la :43, M1 la :48.

La :43 în sfârşit M3 trage la peron.

La faza asta Nătăfleţul se întreabă: care mai este scopul cronometrelor din staţii? Să evidenţieze incompetenţa celor de la Metrorex şi incapacitatea lor de a se ţine de propriul orar?

Poate în cazul staţiilor cu metrouri alternante să te informeze pe ce magistrală circulă următorul tren (deşi face asta şi o voce obosită din difuzoare) pentru că în nici un caz ca să îţi faci programul după mersul metroului.

Îmi place

cum pe un blog pe care îl urmăresc, atunci când nu are subiecte pentru ziua în curs, autorul recapitulează ce a făcut de-a lungul anilor în ziua respectivă. E interesant să veză cum s-au schimbat oamenii, sau locuinţa sau locul de muncă, sau subiectele pe care le trata pe blog.

Desigur, faptul că scrie de vreo câţiva ani şi că scrie zilnic ajută foarte mult.

Din păcate eu nu o sa pot face niciodată aşa. Mi-ar place, dar nu am cum. Nu am cu ce. Păcat.

la sfârşit de săptămână

am fost Acasă. Nu am făcut nimic. Am stat în pat până după două, am descărcat tot internetul, m-am îmbuibat cu mâncare şi m-am jucat cu mâţa. Am mai ieşit şi prin oraş, alea alea, dar în mare a plouat până în ziua în care trebuia să mă întorc la BuCUReşti, aşa că activităţile în aer liber au fost sever restricţionate.

Acasă nu s-a schimbat deloc. Poate doar pare mai mic şi mai pustiu, mai mizerabil şi mai dezastru decât l-am lăsat.

Uneori te gândeşti că trebuie să vezi lucrurile la distanţe mari în timp ca să observi marile schimbări, dar în cazul Acasă cred că trebuie să fii mereu acolo ca să vezi diferenţele pentru că acestea sunt ori prea subtile ori prea efemere. De parcă Acasă există în propria dimensiune, una în care timpul se scurge în alt ritm decât cel de Aici.

Camera mea s-a mai micşorat puţin.
Mă întreb până la ce vârstă te poţi aştepta ca părinţii să-ţi păstreze camera ca atunci când locuiai cu ei?

Parcă nici să o păstreze ca un altar neatins nu e bine, poate pentru că te-ai simţi obligat să te întorci mereu acolo, pentru că ai simţi-o ca o greutate ce te trage în jos, Susul fiind independeţa, crearea unui Acasă al tău, departe de Acasă cel cu ei.

Pe de altă parte, nici să o schimbe imediat ce ai plecat nu e plăcut. Te simţi ca şi cum până atunci ai fost o povară de care de-abia aşteptau să scape.

Într-un fel mă simt vinovat. Când eram Acasă îi dispreţuiam puţin pe cei care veneau de departe, din oraşe mai mari, şi ziceau că în oraşul meu nu e nimic de făcut. Eu găseam chestii de făcut. Pentru mine.

Acum însă nici eu nu mai găsesc chestii de făcut. Şi mie mi se pare prea mic, prea lipsit de, prea fără, prea cu, prea...dar ştiu că eu sunt cel care s-a schimbat şi nu Acasă.

Acasă a rămas acelaşi. Acasă nu creşte odată cu mine.

Ce câcat.

prima chestie

două chestii am să vă zic şi le zic în ordinea în care mi-au venit.

Prima ar fi că am stat eu aşa şi m-am gândit că poate nu numai suedejii o freacă toată ziua, că poate iarba nu e verde numai de partea cealaltă şi că poate chiar şi capra vecinului mai moare, câteodată.

Adicătelea, de unde să ştiu eu, Nătăfleţ prost, că la noi lumea nu o arde boem prin parcuri, cafenele, terase, la plajă, la umbră, etc., dacă eu oricum stau nouă ore în cuşcă şi nu văd altceva decât muncă?

Păi io când m-am dus acolo m-am dus ca omu' nemuncitor, în concediu, fără griji, fără altă treabă decât să roiesc prin locurile de frecat menta. Iar aici, acasă, în ţărişoara noastră jegoasă, puturoasă, leneşă, mizerabilă şi toate lucrurile spurcate, n-am avut onoarea de a-mi petrece zilele libere şi de a observa românu' între orele 9-19.

...Şi atunci, cum de îndrâznesc eu să trag concluzii de aste pripite cum că la noi în ţară nu curge laptele şi mierea? Doar pentru că nu le-am gustat!? Absurd!

Am dreptate sau am dreptate, ehhhh?

Copt la timp

Deci, am copt un plan măreţ.

Sunteţi gata? Ştiţi cum mă tot plâng eu că nu am timp pentru nimic? Ei bine, am găsit soluţia.

Îmi fac timp! Cum? Nu, nu printr-o mai bună organizare şi prioritizare a treburilor, asta nu e de mine. Lucrurile măreţe sunt de mine! Şi lucrurile măreţe necesită cap!

Şi ce am gândit eu: cine/ce se ocupă cu timpul şi îl măsoară şi îl deapănă? Ceaaasul!

Şi ce credeţi voi: ceasurile sunt obiecte periculoase cu puteri fantastice, aşa că dacă adun mai multe ceasuri la un loc şi le pun în cerc şi eu mă vâr la mijloc o să ajung să fiu în afara timpului!
Serios!

Şi astfel, cu centura de ceasuri o să mă pot mişca prin spaţiu în afara timpului şi o să pot face tot ce vreau fără să am grija orei de trezire. Imagine the possibilities!

Da, sau vroiam să vă arat o fotografie cu noul ceas al Domniţei...

destramând al vieţii fir

[echo] end time 2009 October 30 17:40:20

BUILD SUCCESSFUL
Total time: 25 minutes 26 seconds


fuck you computer resources! fuck work!

Copii

Cineva ar putea zice că Nătăfleţul s-a cam lăsat pe tânjală, având în vedere raritatea şi (de ce să nu recunoaştem?) calitatea poveştilor.

Aş vrea să vă pot spune de ce este aşa, dar din păcate nici eu nu mai am timp să stau de vorbă cu el. Este tot timpul ocupat, obosit, fără chef de aberat. Da, munceşte, nu mai are timp de frecat menta - la Circ, iar acasă ajunge mereu epuizat, nervos, scârbit.

De săptămâna trecută s-a hotărât să nu mai fie de treabă şi să nu mai stea peste program, poate aşa va reuşi să redevină din nou 183% Nătăfleţ dar - nu e de mirare! - n-a reuşit să se ţină de promisiune până mai ieri când a profitat de neatenţia paznicilor şi a zbughit-o la 18:00 trecute fix.

Din nefericire pentru el, aceasta este ora la care majoritatea oamenilor scapă de la serviciu şi călătoria cu metroul s-a dovedit a fi un adevarat coşmar - deci o decizie neinspirată!

Dar cum e dreptul lui să aleagă cum îşi petrece timpul Nătăfleţul s-a simţit mai liber în îngrămădeala din vagon decât în cuşca pustie (da, Nătăfleţul este cel care cam închide luminile pe la Circ) ...ce bucurie de om terminat!

Cam asta am avut să vă spun despre eroul vostru: este şi el uman şi a căzut doborât de grijile de om mare, aşa cum se întâmplă mai tot timpul. Dar, acum că a identificat problema, să sperăm că va face ceva să o rezolve...