Se afișează postările cu eticheta bou. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bou. Afișați toate postările

investiţie

mă bate gândul să investesc într-o cartela pentru telefon mobil.

Aşa îl pot suna pe imbecilul care a văruit un apartament în roz şi mov lila, în dégradé (3 nuanţe pe un perete!), şi are pretenţia să spună că are "îmbunătaţiri de calitate superioara" şi să ceară 400€ chiria pe lună şi să-i spun:

Boule!

expediție pe amazon

Azi sunt trist. Pe la sfârșitul zilei am aflat că mi s-au refuzat cele 9 zile de concediu rămase pe anul ăsta. Avem voie doar 3. Că așa suntem noi, speciali, de câcat. Deja nici nu mai am chef de Sărbători...

Am făcut cumpărături pentru Crăciun pe Amazon. 10000 de cărți pentru mine (dacă nu eu, atunci cine?) și o carte pe care urma să o dau cadou altcuiva. Dintre toate pachetele, au ajuns toate în afară de cel cu cartea pe care urma să o dau cadou. Aste e, se pare că nu mi-e dat să fiu altruist.

Se pare că plasând o comandă pe Amazon le dai cumva voie să te spameze de 5 ori pe zi cu sugestii și oferte. Ca și cum deschizi un portal al idioțenei. Adică, în loc să-ți mulțumească pentru banii pe care li-i dai ei fac orice să devină antipatici și să te facă să îi urăști și eventual să juri că nu vei mai cumpăra niciodată de la ei.

Ah, în plus, toate ofertele și promoțiile pe care le trimit sunt cu reduceri și aranjamente la produsele deja comandate de parcă..ce? O să le mai cumpăr încă odată doar pentru că sunt mai ieftine deși le am? Sau ar trebui să mă zgârii pe ochi pentru că am ratat marea reducere? Zău așa ...

Deci să vă spun: comand 7 cărți. Șase pentru mine, una nu pentru mine. Asta se întâmplă joi. La finalizarea comenzii specific că vreau să le primesc în cât mai puține pachete posibil, și anume în număr de unu mă gândeam eu, fiin'că comandasem niște fițuici de 12-13 pagini, nu Biblia. În plus, toate cărțile sunt de la Amazon deci nici nu se pune vorba să se aștepte una pe alta de la diferiți distribuitori.Makes sense.

Vineri dimineața, la 10:30 primesc mail că a mea comandă a fost expediată. A mea comandă pe jumătate și oleacă pentru că acest prim pachet conținea doar 4 din cele 7 cărți. Buuuun, zic. Bine și așa, celelalte 3 sigur vin împreună.

Stau ce stau, pe la 13:30, în aceeași mirifică zi mai primesc un mail: comanda dumneavoastră a fost expediată. Ieeeeee! Eh, nu comanda mea ca era doar oleacă mai puțin de jumătate de comandă, dar e bine și așa. Greșit! Comanda mea de 2 cărți din cele 3 rămase din cele 7 comandate din care 4 expediate separat cu 3 ore în urmă a fost expediată acum. Futu-iiiiiii...
Bineee, bine zic. Asta e. Oricum mă bucur că au fost expediate așa rapid că ei estimaseră sosirea pachetelor peste 3 săptămâni de la plasarea comenzii și de-abia trecuse 1 zi.

De fapt nici nu trecuse ziua, pentru că doar peste vreo două ore, adică la 16:20...hopa mai sare un mail! Tot de la Amazon. Iaca minune zic. Mailul era să mă anunțe că ultima carte, cea de-a șaptea, care nu e pentru mine, a fost expediată. Singurică, săraca, dar măcar e în aceeași zi cu celelalte mă amăgesc eu.

Și stau și mă pregătesc de așteptare. 3 săptămâni au zis. De ce 3 săptămâni dacă le-au trimis a doua zi? Oare merg pe jos? Oare merg cu măgarul? Oare se plimbă în jurul lumii și primesc abțibilduri din toate țările exotice așa cum am văzut în desene animate? Oare se duc de fapt la Moș Crăciun și ajung în Ajun, direct subt pom? Oare ce fac? Oare ceeee?

Păi fac bine. Parțial. Nu merg pe jos și nici cu măgarul. Vin cu avionul. Pe rută directă Marea Britanie - România, fără ocolișuri prin India, Mexic, Japonia și/sau Laponia. Nu trec nici pe la Moș Crăciun, pentru că Moș Crăciun nu există! ci doar prin mirificul sistem numit Poșta Română și ajung frumos la cel mai apropiat oficiu poștal, de unde ești invitat să le ridici. Asta fac, clar? Clar.

Asta au și făcut cele 6 cărți ce au ajuns peste 4 zile de la expedierea lor - era sfârșit de săptămână la mijloc, să-i înțelegem.

Cea de-a șaptea probabil că vine pe jos, în compania unui măgar ce face un ocol pe la Polul Nord, pe la Moș Crăciun, pentru că are vise să tragă la sanie alături de reni. E un măgar ce vrea să-și depășească condiția de animal de povară. Și bravo lui domnule, bravo lui!

Așa măgari, mai rar, și mai ales la noi în Companie unde toți tragem ca boii...și pentru ce?! Pentru bani de cărți de pe Amazon, că la mâna lui Moș Crăciun nu ne putem lăsa pentru că Moș Crăciun nu există!

Dacă ar exista, cartea mea ar fi ajuns la destinație deja ...

și eu mi-aș fi primit toate zilele de concediu, pentru că Sărbătorile se petrec acasă, nu la muncă

S-a întâmplat întâmplător la metrou

Nu merge munca deloc. Poznaşul zice că e Vineri şi de aia. Eu zic că oricum nici în celelate zile nu mergea.

Hai să vă zic de drumul meu cu metroul de acum două seri că n-am mai avut de astea de mult.

Deci mă urc eu frumos în metroul spre casă. De obicei stau în primul vagon, pe partea stângă în sensul de mers, că pe-acolo tre să ies.

Dacă nu mergeţi regulat cu metroul bucureştean vă zic eu: e un spaţiu cam cât un scaun de birou chiar între uşă şi îmbinarea vagoanelor.

Pentru o mai bună înţelegere a termenului de colţ, ataşez mai jos o poză în care respectivul spaţiu este indicat cu săgeţi roşii:


poza am găsit-o pe intraweb, pe un forum. Am cenzurat feţele oamenilor (cu măreţele mele talente de msPaint) că le respect dreptul la intimitate. Sper ca proprietarul imaginii să nu se supere şi să vină să mă bată.


Trece prima staţie, trece şi a doua.

Vine minunata Victorie ...aglomeraţie mare pe peron, înghesuială la uşi.

Văd un b*u înfipt traversând vagonul fericit că a reuşit să fie primul care a pus piciorul înăuntru... jap-jap se bagă în colţul meu, peste mine!

Alooooo? Sunt invizibil?!?

B*ul este evident deranjat de unul din pantofii mei pe care îl tot calcă insistent, ca pe un gunoi care-ţi stă în drum şi-i dai un şut poate dispare.
Într-un final se întoarce spre mine, îmi conştientizează prezenţa.
Îl privesc cu scârbă şi dispreţ.
El rămâne puţin uimit de primirea rece (2 secunde, după aia-i trece) şi se întoarce din nou cu spatele la mine.
Totuşi ceva îl roade, nu are stare, tot lustruieşte bara aia de lângă uşă. Deja, de pe acuma cred că privirea mea a reuşit să sape o gaură în ceafa lui şi asta îl deranjează.
Se mai fâţăie ce se mai fâţâie şi reuşeste să iasă din spaţiul meu personal, preferând să se sprijine de uşă.
Din când în când îmi mai aruncă câte o privire temătoare. Jegul ...

Spaţiul personal eliberat, enter bovine no.2 : the covrigi eating v*că, tCEV.

tCEV exact asta şi este: o rumegătoare. Nu poţi cere multă minte de la astfel de fiinţe nu? tCEV a fost martora martiriului b*ului (a stat înfiptă pe culoar, crăcănată şi cu covrigul în bot) şi a-i putea crede că a învăţat ceva din asta. Ei bine ...nu! După ce b*ul a eliberat bucăţica de spaţiu în care existam şi eu ţac pac v*aca îi ia locul.

Ceeeeeeeeee? Deci nu-mi vine să cred!

A fost prima oară în viaţa mea cînd am deschis gura şi nu mi-au ieşit cuvintele. Cuvintele erau unul singur: deranjez? dar trebuie să recunosc că nu aveam chef de o scenă la ora aceea şi mai ales..în metrou! Aşa că mi-am înghiţit cuvântul şi i-am aruncat aceeaşi privire şi ei.

Dar ca să vezi minune! tCEV avea imunitate. Mai mult, avea şi aliaţi care au atacat de pe flancul drept. Astfel asaltat nu mai aveam decât o singură opţiune: să sufăr în tăcere.

Şi am suferit! Două staţii! Două staţii interminabile. Hai cu Romanaaaaa, hai odatăăă! Ieeeee, Romană! Mai stăm mult la peron? Hai, pleacă odată! Da, da, se închid uşile. Hai cu Universitateeee! Hai odata ... curba luată în viteză după 3/4 din distanţă ... deja se întrevede lumina peronului...daaaa! peronul...jjjjjjjjjjjjjjj....stop!

Mă strecor cu o ultimă privire ucigătoare printre tCEV şi aliatul ei, pe lângă b*ul sprijinit acum de spaţiul uşii deschise şi ţâşnesc afară! Aer!


Înţelegeţi ce vreţi din acest post. Chestia e că metroul nu era aglomerat, era destul loc pe culoar (da, era aglomeraţie la Victoriei dar şi o mulţime de oameni coborâseră şi cei ce au urcat s-au distribuit lejer pe scaune sau în picioare) şi totuşi fiinţele de genul ăsta nu au nici un scrupul în a asimila spaţiul altei persoane. Pur şi simplu mă înghesuiseră în colţ. Am renunţat să mai evit contactul - eu, din bun simţ, mă tot retrăgeam în faţa atacului - şi am stat înfipt pe poziţii, dar nici asta nu l-a deranjat pe b*u care deşi m-a călacat pe picioare, i-a luat destul timp să se dea la o parte, şi nici pe tCEV care a preferat ca la fiecare îmbucătură din covrig să-şi şteargă braţul de mine şi care nu părea deloc deranjată că eu respiram pe ce băga ea în gură. În momente de astea îmi doresc să am muci verzi curgând din nas, bube puroioase pe faţă, miros acru de transpiraţie şi respiraţie de ouă clocite. Dar nu am. În loc de aceste superputeri am altceva: sunt invizibil! altfel nu-mi explic comportamentul acestor creaturi.

Sunt prost, e clar.

m-am dus bou şi m-am întors vacă

sau

Vizita medicală

Am o ură profundă faţă de medici. De fapt e mai mult o repulsie combinată cu frică. Sau de fapt mă prostesc, nu ştiu.

Astăzi am fost la medic. Eterna răceală.
Mi-a dat tratament - cel mai sigur cu pastile de la o companie farmaceutică ce îi sponsorizează, doar aşa de dragul de a da şi pentru a-şi face cota. Sunt 100% sigur că e degeaba.

Repulsia

Ce e amuzant e că m-am întors mai bolnav decât mă ştiam!
Asta e una din plăcerile vizitelor medicale: te duci cu o boală şi te întorci cu 3.
Şi întotdeauna, cele de care nu ştiai sunt mai grave decât cea pentru care te-ai dus să ceri tratament. Uimitor!

Mă întreb dacă doar mie mi se întâmplă sau e un adevăr universal valabil?! Oare medicul se întristează puţin când pacientul e sănătos?

Frica

Un alt lucru ce îmi displace la vizita medicală este cum doctorul ţine să îţi facă morală şi să te mustreze pentru că te-ai îmbolnăvit!

Nu contează ca ai 20 - 30 - 40 -.. de ani, în ochii lui vei fi întotdeauna un copil neascultător. Şi nu contează cât de gravă este boala, de la o banală răceală la cancer (!) tu ai greşit cumva, undeva - mda, te-ai născut nesimţitule!

La urma urmei nu-i ca şi cum am vrut să mă îmbolnăvesc ..sau nu e ca şi cum aş fi putut trata boala cu ceva ce poate fi luat fără reţetă de capul meu!
Dacă ar fi fost aşa, nu mai văd care e rostul lui şi nu cred că e atât de idiot încât să-şi taie craca de subt picioare, nu?

Concluzie

Nu ştiu...
Presupun că sunt medici şi medici... şi eu am ghinionul de a-i nimeri numai pe aia nesuferiţi.
La urma urmei medicii sunt şi ei oameni (dăăăh) şi la unii stratul ăsta de dedesubt chiar face diferenţa ...

Jumătate de drum până la cinci puncte

Cică Lumea nu a înţeles faza cu Boul.

Aş putea sta la poveşti şi v-aş explica cum că morala poveştii este că toţi suntem egali, că banii sau funcţia nu ne dau dreptul să îi tratăm pe cei din jur ca pe nişte gunoaie şi că uneori este bine să gândim un pic înainte să deschidem gura. Mesajul va ajunge la destinatar şi da, contează cum este transmis.

Aş putea face asta, dar am observat că în ultimul timp doza zilnică de Nătăfleţ are un gust amar. A devenit plină de ură, frustrări şi nervi.

Şi asta nu ne place.

Deloc.

gentillesse de Bucarest

Nătăfleţul nu poate să nu se întrebe ce s-a întâmplat cu bunele maniere în zilele noastre?!

De fapt, să dăm naibii bunele-maniere, sună prea pompos, ce s-a întâmplat cu bunul simţ?

Situaţie: Nătăfleţul merge pe trotuar.

În stanga, maşini parcate "generos", în diagonală, pentru că, nu-i aşa? şoferii sunt regii şoselelor şi ai trotuarelor! mai nou...

În dreapta, linia de tramvai, dincolo de care este şoseauaaaa...

Ei bine, în acestă situaţie, cu generozitate, spaţiul este de cele mai multe ori de ajuns pentru două persoane să meargă umăr la umăr.
Şi se întâmplă ca aceste două persoane să circule deja pe acest trotuar. Din sens opus direcţiei lor de mers: Nătăfleţul!

Ce urmează: boul mini turmei nu se deranjează să încetinească pasul şi să rămână în urma vacii alcătuind astfel un frumos şir indian, nuuuu!
Boul îl obligă pe Nătăfleţ să coboare de pe trotuar şi să meargă de-a dreptul pe linia de tramvai.
Nu a schiţat nici măcar gestul de "îţi fac loc", nuuu! El era regele trotuarului!

Din fericire în acel moment nu circula nici un tramvai, dar dacă ar fi circulat....