Se afișează postările cu eticheta amărât. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amărât. Afișați toate postările

Ziua de câcat

Astăzi este o zi de câcat.

De dimineaţă, când am ajuns la muncă, un porumbel călător mă aştepta cu o epistolă de la şeful meu.

În principiu şi pe scurt mă anunţa că munca mea este de câcat*.

Soarele s-a întunecat, păsările şi-au încetat ciripitul vesel, lumea întreagă s-a oprit din respirat şi Universul s-a făcut că are treabă în altă parte.

Inima mi s-a crăpat puţin, puţin mai mult şi în secunda doi, pe jos erau numai cioburi.

Pe la ochi a început să mă furnice ceva şi un ghem mare de emoţie şi Nutella pe pâine (= micul dejun) s-a ridicat tocmai din stomac până în gât.

Creierul s-a blocat într-un ciclu infinit de procesare a simplei întrebări De ce?

Pentru că ţineţi la mine şi mă adoraţi, vreau să vă rog să îl urâţi cu tot sufletul pe şeful meu cel rău şi să îi doriţi să calce într-un caca de câine înainte de următoarea întâlnire importantă.

Ah, şi să vă pară rău pentru mine. Măcar 3 secunde. Mulţumesc.

Vă iubesc pe toţi (trei).


* Dacă îl întrebaţi pe Poznaş, care a fost destinatarul direct şi instant al smiorcăielilor mele, nu este deloc aşa şi eu doar exagerez, am doar o afinitate pentru lucrurile teatrale şi pentru exagerări. Ceea ce, evident, este o mare minciună, eu alegând profesia de clown tocmai pentru metodica şi rigurozitatea şi lipsa oricărei fărâme de emoţie necesare exercitării ei.


P.S. dacă chiar îi pasă cuiva, nu avea dreptate decât cu o singură chestie din şase enumerate, care oricum e discutabilă. Jegul!

S-a întâmplat întâmplător la metrou

Vă era dor de metrou, nu-i aşa? Am scris atât de rar despre el în ultimul timp încât, pun pariu, unii dintre voi cred că mă teleportez la muncă. Fals! În fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, metroul este casa mea. La la laaa...

Îmi pare rău că v-am ţinut atât de mult timp despărţiţi, dar pur şi simplu magistrala M2 nu este la fel de interesantă ca magistrala M1! Numai oameni plictisitori, normali, fără o fărâmiţă de je ne sais quoi ..

Oricum, iată că zilele acestea s-au întâmplat nişte chestii prea deosebite ca să fie trecute cu vederea.

S-a întâmplat că lumea cere indicaţii de la ..casă. Adică..ce naiba, de ce să o laşi pe tanti aia să bage bani în sacul fără fund metrorex, nuuuu, mai bine o ţii de vorbă şi o întrebi ce metrou să iei pentru direcţia X.

De ce să cobori pe peron şi să vezi plăcuţele foarte explicite cu sensul şi staţiile fiecărei linii? Mai bine stai şi blochezi o intrare strigând disperat "auziţi? auziţi!? care tren spre victoria?"

Nu, deci serios...la naiba cu toţi oamenii care vor să-şi ia cartelă, abonament! La naiba cu cei care vor să intre pe peron ...la naiba cu faptul că tanti aia e casieră şi nu birou de informaţii şi că există
1) tanti care supraveghează intrările,
2) gardianul de serviciu,
3) indicatoare pe peron,
4) (dacă nu ştii să citeşti poţi întreba) un călător de pe peron!

Dar nu, iote io m-am trezit de dimineaţă şi ce să vezi? eram buricul pământului! Şi ce mi-am zis? ia să fac eu puţină ordine în lucrurile astea lumeşti...


Măi, aşa sunt faptele astea de mă amărăsc uneori...
La început mă enervează, dar după ce stau şi le gândesc mă amărăsc.