Deşi au ajuns cu 2 ore şi jumătate întârziere la locul crimei, Poznaşul şi Nătăfleţul s-au regăsit în mijlocul probelor de sunet ale formaţiei locale Deadeye Dick.
Asta e 2 la mână.
1 la mână a fost entuziasmul dezumflat ca beşica plină de bere a unui beţiv ce se uşurează la un colţ de bloc după ce s-a bucurat în sinea lui că măcar nu este atât de beat încât să se pişe pe el, entuziasm legat de "relansarea in circuit a LMC-ului, renovat, cu o noua scena si cu un sunet excelent. "
Sincer, cum poate minţi cineva în halul ăsta? Ce s-a renovat? Desenele cu dovleci de pe pereţi?
Măcar să recunoaştem că suntem incompetenţi, că nu vrem să investim într-un loc cu cheltuieli minime şi ne convine aşa cum este. Hai, măcar încercaţi...
Noua scenă? Probabil e pe drum ...
Sunet excelent? De unde? Sunetul e făcut de echipa de sunet care presupun că nu vine inclusă în închirierea localului. Aaaa...acustica sălii... well, excuse me professor...wait! what?
Ok, acum că am fost destul de norocoşi hai să băgăm şi câteva impresii despre trupele din deschidere.
Ce a fost bine: recitaluri scurte. 4-5 cântecele şi gata. Nu de alta, dar la cât de prost sunau depăşirea acelui număr ar fi dus la părăsirea localului de către cei cu aşteptări decente.
Deadeye Dick, Deadeye Prick. Cică metalDeathmetalGrindcore, 2 vocali, unul mai prost - d.p.d.v. al abilităţilor muzicale - decât altul. Compoziţiile muzicale - cam fiecare cânta cum îl ducea capul, nu se încheagă nimic. De remarcat talentul de a ţine instrumentul la chitaristul Tomy. Mare talent domnule, mare! Păcat că nu îl ajută să sune mai bine...
Avansăm în programul serii şi ajungem la ...
Cea mai antipatică formaţie! deşi - după spusele Poznaşului - ceva mai răsărită d.p.d.v. a competenţelor muzicale: Deathdrive.
Da, ştiu: cine? Dacă vă spun că înainte se numeau Do Diez vă ajută? Nu? Ce păcat!
Pe de altă parte unii dintre voi (ce glumeţ sunt, că doar în afară de mine nimeni nu mai citeşte DZdN) s-ar putea să faceţi parte din categoria restrânsă a celor care ascultă, sprijină şi promovează muzica românească, aşa proastă cum e ea. Dacă e aşa, îmi cer scuze, e alegerea voastră, dar totuşi să nu uităm să privim în jur şi să vedem unde suntem pe harta muzicală a lumii...
Da, exact. Hai înapoi la Deathdrive. Ştiţi ce trage trupa în jos? Vocalul. Off with his head!
În rest, aceleaşi piese lipsite de refren, de ceva memorabil care să te facă să reţii piesa şi formaţia.
Mai mergem oleacă, mai luăm o bere, o apă minerală...
Pe scenă încep să se agite nişte neni care nu păreau de pe meleagurile noastre. Unu, doi, trei, patru ...ce de-a technical staff au ăştia de la Pro-Pain zice Poznaşul. Hai mai repidea cu probele de sunet...
Hello Bucharest!
He...heeei, stai oleacă! Da' ăştia nu-s Pro-Pain. Şi nici oameni de ajutor nu sunt.
Păi nu sunt. Sunt nişte neni pe ai lor nume #%/(*^
..cuuum?
#%/(*^e?
Întinde gâtul poate urechile ajung mai aproape şi auzi.
#%/(*^eeeeee!
Mdaaaa...oricum nu contează. Ce contează e că nu-s Pro-Pain.
După cum aveau să afle mai târziu, formaţia străină din deschiderea Pro-Pain (singura care a mai rămas, că erau două) se numeşte Vengince şi ne face cu mâna de prin Oakland, California. De ce consemnăm acest lucru? Pentru simplul fapt că a fost menţionat prea des şi am presupus că este important.
Cică Vengince cântă "modern metal with a hardcore and experimental twist" după cum zic unii, "thrash modern cu elemente metalcore [...] un metal modern si viguros nestrain insa de anumite subtilitati tehnice" zic alţii.
[...]
Auziţi greierii? Mdea.
Ce putem spune despre prestaţia Vengince dintr-un punct de vedere nătăfleţ...Vengince ăştia nu sunt băieţi răi, dar echipa de sunet şi-a bătut joc de ei. Dar urât. Urât tare. Dacă eram în locul lor mă supăram, îmi luam jucăriile şi plecam.
Dar nu am fost şi ei n-au făcut aşa ci au continuat, fără să ştie că sunetul în sală a fost execrabil.
De la Nătăfleţ primesc un + pentru că l-au făcut să zâmbească şi au avut aşa o voie bună molipsitoare. Mare măscărici clăparul ăla ...
Fără alte introduceri sărim la vedeta serii: Pro-Pain.
Este a doua oară când Nătăfleţul şi Poznaşul se găsesc sub acelaşi acoperiş de club cu nenii ăştia, şi deşi prima oară nu erau aşa mari fani şi aşteptările nu erau prea mari de la ei, a fost mai bine. Da, tocmai am zis că prestaţia din Fabrica de anul trecut a fost mai bună.
Prestaţia de aseară nu a fost chiar proastă. Nu. Doar că a început cu o oră şi jumătate după ora anunţată, a fost cam scurtă (doar o oră) şi a fost sabotată de sunetişti (mama lor de sunetişti!), poate şi de bericile date pe gât de formaţie înainte de spectacol. Cine ştie?
Playistul a fost ok, atmosfera ok.
Şi cam atâta.
Per total Nătăfleţul s-a simţit bine: bună dispoziţie, subiect de discuţie în taxi şi a doua zi la metrou.
Şi cu asta încheiem prima cronică muzicală a toamnei.
Mmmmm..toamna, cu concertele ei în cluburi nearisite, chef de ducă şi de ...
