PEARfection, non?
Se afișează postările cu eticheta delicios. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta delicios. Afișați toate postările
Planul
într-o zi de Luni, acum 4 zile adică, citeam un articol despre cât de rău este zahărul.
Şi într-un moment de plictiseală, prostie şi entuziasm mă hotărăsc să renunţ definitiv la zahăr. Gata! Declar sus şi tare că de mâine o să am o existenţă fără zahăr!
Cam aşa ...
nătăfleţul: eu renunţ la cafea şi alcool
nătăfleţul: ...şi zaharuri rafinate!
poznaşul: nu cred
nătăfleţul:
nici eu
poznaşul: cumva ai citit articolul ăsta ? http://jasonferruggia.com/cut-the-sugar/
nătăfleţul: nuuu, citesc un articol despre cum e să fi Elle Macpherson pentru 1 lună
Lăsând la o parte lipsa de susţinere a umanităţii şi lipsa totală a încrederii în sine, eu încă mai cred că pot să mă ţin de aceast plan.
Bine, nu începând imediat, ci în timp, şi poate nu să reduc la zero consumul de zahăr, dar la minimum, eu mă văd pe calea cea bună pentru a ajunge să arăt ca Elle Macpherson.
Discuţia de mai sus s-a petrecut undeva în orele târzii ale dimineţii, când se serveşte ceaiul şi se citeşte presa la serviciu.
De dimineaţă mâncasem un pain aux raisins şi un pain au chocolat de la French Bakery! O masă de adio destul de bună: scorţişoară, ciocolată, aluat fin cu unt ...mmmm...
Toate acestea erau însă de domeniul trecutului! În faţă avem un viitor strălucit, lipsit de otravă şi de vinovăţie.
Acest viitor lucios a ţinut cam până pe la prânz aşa, când datorită unei urgenţe în proiect nu am putut merge la cantină să mănânc, fiind lăsat doar cu alternativa tonomatului de la bucătărie, i.e. Snickers (acum cu 20% gratis! yay) & cafea.
Buuun. S-a întâmplat. Nu am avut de ales. Eu am vrut. Nu a ţinut de mine. Da' de mâineeee....
Încă Luni, seara, cină acasă. Poznaşul întârzie pentru că şi el avea o urgenţă la serviciu. În aşteptarea bucătarului: stat pe canapea la TV şi mâncat îngheţată. Italiană. Cu 3 feluri de ciocolată. Şi sirop. Mmmm...gelato...
Da, ştiu ce o să spuneţi, dar era cumpărată de Sâmbătă, când încă nu ştiam ce otravă este zahărul, şi acum ce era să fac? Să o arunc?!? Eu m-am sacrificat şi am mâncat. Jur că nu mi-a făcut deloc plăcere...
Marţi. O nouă zi, un nou început! Un borcan nedeschis de Nutella pentru micul dejun adicătelea. Da, şi ăsta era cumpărat de Sâmbătă! 2 felii de pâine cu Nutella, dar asta e tot! Nu mai cumpăr nimic dulce! Termin ce am şi gata.
Planul merge bine în restul zilei, mă abţin de la a cumpăra tort cu mere la prânz şi termin de mâncat Snickersul de ieri (păi da cum, că doar nu sunt căpcăun, nu pot mânca un Snickers întreg deodată!)
Miercuri, în afară de cele 2 felii de Nutella de dimineaţă, rămân curat. Pentru momentele critice am o pară (eeee, pere!) ca să îmi ţină de urât.
Joi, adicătelea azi: Nutella de dimineaţă, 2 rulori cu ciocolată de la Princess pentru la dejun (11-12), prăjitură cu ciocolată de la cantină la prânz. Şi e de-abia mijlocul zilei :(
Da' de mâine...
Şi într-un moment de plictiseală, prostie şi entuziasm mă hotărăsc să renunţ definitiv la zahăr. Gata! Declar sus şi tare că de mâine o să am o existenţă fără zahăr!
Cam aşa ...
nătăfleţul: eu renunţ la cafea şi alcool
nătăfleţul: ...şi zaharuri rafinate!
poznaşul: nu cred
nătăfleţul:
nici eupoznaşul: cumva ai citit articolul ăsta ? http://jasonferruggia.com/cut-the-sugar/
nătăfleţul: nuuu, citesc un articol despre cum e să fi Elle Macpherson pentru 1 lună
Lăsând la o parte lipsa de susţinere a umanităţii şi lipsa totală a încrederii în sine, eu încă mai cred că pot să mă ţin de aceast plan.
Bine, nu începând imediat, ci în timp, şi poate nu să reduc la zero consumul de zahăr, dar la minimum, eu mă văd pe calea cea bună pentru a ajunge să arăt ca Elle Macpherson.
Discuţia de mai sus s-a petrecut undeva în orele târzii ale dimineţii, când se serveşte ceaiul şi se citeşte presa la serviciu.
De dimineaţă mâncasem un pain aux raisins şi un pain au chocolat de la French Bakery! O masă de adio destul de bună: scorţişoară, ciocolată, aluat fin cu unt ...mmmm...
Toate acestea erau însă de domeniul trecutului! În faţă avem un viitor strălucit, lipsit de otravă şi de vinovăţie.
Acest viitor lucios a ţinut cam până pe la prânz aşa, când datorită unei urgenţe în proiect nu am putut merge la cantină să mănânc, fiind lăsat doar cu alternativa tonomatului de la bucătărie, i.e. Snickers (acum cu 20% gratis! yay) & cafea.
Buuun. S-a întâmplat. Nu am avut de ales. Eu am vrut. Nu a ţinut de mine. Da' de mâineeee....
Încă Luni, seara, cină acasă. Poznaşul întârzie pentru că şi el avea o urgenţă la serviciu. În aşteptarea bucătarului: stat pe canapea la TV şi mâncat îngheţată. Italiană. Cu 3 feluri de ciocolată. Şi sirop. Mmmm...gelato...
Da, ştiu ce o să spuneţi, dar era cumpărată de Sâmbătă, când încă nu ştiam ce otravă este zahărul, şi acum ce era să fac? Să o arunc?!? Eu m-am sacrificat şi am mâncat. Jur că nu mi-a făcut deloc plăcere...
Marţi. O nouă zi, un nou început! Un borcan nedeschis de Nutella pentru micul dejun adicătelea. Da, şi ăsta era cumpărat de Sâmbătă! 2 felii de pâine cu Nutella, dar asta e tot! Nu mai cumpăr nimic dulce! Termin ce am şi gata.
Planul merge bine în restul zilei, mă abţin de la a cumpăra tort cu mere la prânz şi termin de mâncat Snickersul de ieri (păi da cum, că doar nu sunt căpcăun, nu pot mânca un Snickers întreg deodată!)
Miercuri, în afară de cele 2 felii de Nutella de dimineaţă, rămân curat. Pentru momentele critice am o pară (eeee, pere!) ca să îmi ţină de urât.
Joi, adicătelea azi: Nutella de dimineaţă, 2 rulori cu ciocolată de la Princess pentru la dejun (11-12), prăjitură cu ciocolată de la cantină la prânz. Şi e de-abia mijlocul zilei :(
Da' de mâine...
OMGPEARS!
So good and crispy and tasty and green and perfect!
I fuckin'
you, Pear!
P.S. normal blogging will resume ...never! ahahahaha!!1!!
grt
Urmează să vă povestesc iarăşi despre un fel de mâncare făcut după ce am văzut fotografiile ce însoţeau reţeta.
Felurile astea de mâncare cred că ar trebui să se cheme într-un fel (photo food?) pentru că mai nou tendinţa este ca blogurile cu reţete să fie şi de food photography & style ceea ce este foarte plăcut pentru ochi dar foarte dureros de văzut înainte de prânz sau când prânzul urmează doar peste câteva ore.(De aceea, de obicei verific blogurile acestea numai după masă, când am burta plină şi cafeaua în mână. Sunt un fel de desert după mâncarea îngrozitoare de la cantină. Un fel de uite ce ai fi putut mânca...)
Reţeta de astăzi (mă rog, de acum aproape 2 săptămâni când am preparat-o) are la bază o reţetă prezentată foarte frumos:
Puteţi citi tot ce vreţi să ştiţi despre gratin şi gratinul dauphinois pe wikipedia iar reţeta originală cu fotografiile minunate şi cantităţile necesare o puteţi vedea dând click pe linkul de mai sus.
Acum că v-am spus de acest fel de mâncare şi v-am dat reţeta aş putea să mă car şi să vă las în pace, nu? Doar nu mai aveţi nevoie de nimic de la mine...
Ei bine, daca vreţi să faceţi Gratin dauphinois cu cartof dulce şi nap roz după reţeta doamnei Béatrice Peltre puteţi să închideţi această pagină şi să vă vedeţi de treabă.
Dacă vreţi să vedeţi o adaptare nătăfleaţă a acestei reţete şi să citiţi şi nişte păreri la cald despre ea...
Eu o să vă povestesc acum cum două persoane nepricepute în ale bucătariei, care vor să gătească ceva dar nu se deranjează să verifice lista de ingrediente dinainte ca să le achiziţioneze din timp, care cumpără alte ingrediente fără a şti la ce o să le folosească, reuşesc să facă un fel de mâncare comestibil şi de cele mai multe ori delicios.
Astăzi, în bucătărie cu Nătăfleţul şi Poznaşul, vom găti
De unde până unde???
Eh, engleza asta... Reţeta se cheamă aşa: Gratin Dauphinois with Potato, Sweet Potato and Pink Turnips.
Potato = cartof buuun
Sweet Potato = cartof dulce buuun, avem şi de ăsta
Pink Turnip = ???
turnip, turnip..care ţi-e felul?
Varianta 1: ne luăm după ureche.
Parcă citisem odată de mult o carte (în engleză) în care eroul principal se deghizase în ţăran şi mergea cu căruţa cu turnips la târg şi parcă la momentul respectiv mă uitasem în dicţionar şi turnip = sfeclă. Parcă ...
Mergem la magazin, cumpărăm sfeclă. Hmmm, parcă nu prea arată ca în poze...
Varianta 2: ne uităm în dicţionar.
Dicţionarul zice turnip = nap, dar unde să găsim noi napi?! Citim că napul e asemănător cu gulia şi că are gust de varză sau ridiche.
În plus, tanti Béatrice a folosit pink turnips şi toţi napii pe care-i vedem sunt albi!
Trebe că e o greşeală, ce ştie dicţionarul ăsta....eeee! Poate că turnip = nap dar pink turnip = ridiche, aşa, de la mine, fărăr număr!
Mergem la magazin, cumpărăm ridichi.
Cartoful dulce l-am cumpărat mai de demult, cică ar fi o alternativă mai sănătoasă a cartofului obişnuit, deci cartoful obişnuit zboară oricum din reţeta originală şi cum avem un surplus de ...sfeclă! băgăm sfeclă.
Aşa am ajuns de la gratin cu cartof, cartof dulce şi nap roz la gratin cu sfeclă, cartof dulce şi ridiche :) Eh, dacă aş face şi programare după cum gătesc ...
Porţiile sunt adaptate pentru 2 persoane aşa că am înjumătăţit cantităţile din reţeta originală, cel puţin când a venit vorba de ingredientele umede.
De la stânga în sensul acelor de ceasornic: cimbru (nu aveam o crenguţă verde, evident! cine are chestii de astea exotice în bucătărie?), smântână, usturoi şi lapteee...
Faza asta cu datul în clocot şi infuzatul nu prea mi-a ieşit. În sensul că smântâna s-a separat de lapte. Smântâna a fost aleasă destul de grasă dar laptele cred că era mai mult apă chioară, prea degresat, de nu mi-a plăcut deloc rezultatul final chiar dacă focul era mic si am frecat-amestecat cu sârguinţă. Nu a vrut să iasă cremoasă şi pace!
Ingredientele tari le-am pus cam după ochi, ştiind mărimea vaselor în care vom face gratinul. Se ia un Poznaş şi se pune responsabil la curăţarea unei sfecle, câtorva ridichi şi 1/3 de cartof dulce.
Da, serios, e doar 1/3 de cartof! Am achiziţionat 2 bucăţi de cartof în greutate de 1kg la minunatul preţ de 12 lei! Cum cartoful obişnuit (românesc, nu import) e undeva pe la 1,6-1,7 lei kilogramul e simplu să deducem că o să mâncăm vreo 3 luni din aceşti cartofi şi că nu vor fi trecuţi în meniu prea des de acum încolo.
Să lăsăm însă concluziile astea pe mai încolo şi să-i dăm cu reţeta:
Vasele cică sunt din porţelan şi merg aruncate direct în cuptor fără teamă că o să facă poc!.
Partea asta consumă cel mai mult timp dar dacă nu munceşti nu mănânci, nu? Şi în plus, ia uite ce frumos arată! Trebuie să spun din nou că prepararea acestei reţete a fost foarte muuult inspirată de aspectul ei.
După toată buchiseala (că oricum tot în burtă ajunge!) punem la punct ultimele detalii: reţeta cere salvie şi nucşoară peste legume şi infuzia de lapte cu smântănă. Daaaa, sigur. Evident că nu aveam aşa ceva prin dulapuri. Aţi mâncat vreodată ceva cu nucşoară? Nici noi.
Lăsăm aşa, mai simplu, că noi suntem orice dar sofisticaţi nu, şi dăm totul la cuptor. Cam cât? nu ştiu să zic prea bine. La noi în bucătărie se merge mai mult pe încercatelea: când miroase a ars e clar că nu-i de bine! :D
De obicei însă nu miroase a ars şi data asta nu a fost excepţie. După vreo 15 - 20 de minte ...
Sfecla şi-a cam făcut de cap şi a colorat totul în roşu însă partea bună este că nu a contaminat celelalte ingrediente cu aroma ei.
Ce să mai spun? A fost bun.
În mod evident trebuie făcută din nou şi mai trebuie lucrat la ingrediente (poate nu ridichi că nu prea sunt în sezon) şi la procesul de amestecare al laptelui cu smântănă.
Oricum, reţeta asta e încă odată dovada că nu trebuie să ne fie frică de improvizaţie! Regulile sunt făcute pentru a fi schimbate, nu?
Felurile astea de mâncare cred că ar trebui să se cheme într-un fel (photo food?) pentru că mai nou tendinţa este ca blogurile cu reţete să fie şi de food photography & style ceea ce este foarte plăcut pentru ochi dar foarte dureros de văzut înainte de prânz sau când prânzul urmează doar peste câteva ore.(De aceea, de obicei verific blogurile acestea numai după masă, când am burta plină şi cafeaua în mână. Sunt un fel de desert după mâncarea îngrozitoare de la cantină. Un fel de uite ce ai fi putut mânca...)
Reţeta de astăzi (mă rog, de acum aproape 2 săptămâni când am preparat-o) are la bază o reţetă prezentată foarte frumos:
Puteţi citi tot ce vreţi să ştiţi despre gratin şi gratinul dauphinois pe wikipedia iar reţeta originală cu fotografiile minunate şi cantităţile necesare o puteţi vedea dând click pe linkul de mai sus.
Acum că v-am spus de acest fel de mâncare şi v-am dat reţeta aş putea să mă car şi să vă las în pace, nu? Doar nu mai aveţi nevoie de nimic de la mine...
Ei bine, daca vreţi să faceţi Gratin dauphinois cu cartof dulce şi nap roz după reţeta doamnei Béatrice Peltre puteţi să închideţi această pagină şi să vă vedeţi de treabă.
Dacă vreţi să vedeţi o adaptare nătăfleaţă a acestei reţete şi să citiţi şi nişte păreri la cald despre ea...
Eu o să vă povestesc acum cum două persoane nepricepute în ale bucătariei, care vor să gătească ceva dar nu se deranjează să verifice lista de ingrediente dinainte ca să le achiziţioneze din timp, care cumpără alte ingrediente fără a şti la ce o să le folosească, reuşesc să facă un fel de mâncare comestibil şi de cele mai multe ori delicios.
Astăzi, în bucătărie cu Nătăfleţul şi Poznaşul, vom găti
Gratin cu cartof dulce, sfeclă şi ridichi
De unde până unde???
Eh, engleza asta... Reţeta se cheamă aşa: Gratin Dauphinois with Potato, Sweet Potato and Pink Turnips.
Potato = cartof buuun
Sweet Potato = cartof dulce buuun, avem şi de ăsta
Pink Turnip = ???
turnip, turnip..care ţi-e felul?
Varianta 1: ne luăm după ureche.
Parcă citisem odată de mult o carte (în engleză) în care eroul principal se deghizase în ţăran şi mergea cu căruţa cu turnips la târg şi parcă la momentul respectiv mă uitasem în dicţionar şi turnip = sfeclă. Parcă ...
Mergem la magazin, cumpărăm sfeclă. Hmmm, parcă nu prea arată ca în poze...
Varianta 2: ne uităm în dicţionar.
Dicţionarul zice turnip = nap, dar unde să găsim noi napi?! Citim că napul e asemănător cu gulia şi că are gust de varză sau ridiche.
În plus, tanti Béatrice a folosit pink turnips şi toţi napii pe care-i vedem sunt albi!
Trebe că e o greşeală, ce ştie dicţionarul ăsta....eeee! Poate că turnip = nap dar pink turnip = ridiche, aşa, de la mine, fărăr număr!
Mergem la magazin, cumpărăm ridichi.
Cartoful dulce l-am cumpărat mai de demult, cică ar fi o alternativă mai sănătoasă a cartofului obişnuit, deci cartoful obişnuit zboară oricum din reţeta originală şi cum avem un surplus de ...sfeclă! băgăm sfeclă.
Aşa am ajuns de la gratin cu cartof, cartof dulce şi nap roz la gratin cu sfeclă, cartof dulce şi ridiche :) Eh, dacă aş face şi programare după cum gătesc ...
Porţiile sunt adaptate pentru 2 persoane aşa că am înjumătăţit cantităţile din reţeta originală, cel puţin când a venit vorba de ingredientele umede.
De la stânga în sensul acelor de ceasornic: cimbru (nu aveam o crenguţă verde, evident! cine are chestii de astea exotice în bucătărie?), smântână, usturoi şi lapteee...
 |
| Laptele, smântâna, 1/2 din usturoi & cimbru se dau în clocot şi se lasă la infuzat 30 de minute |
Faza asta cu datul în clocot şi infuzatul nu prea mi-a ieşit. În sensul că smântâna s-a separat de lapte. Smântâna a fost aleasă destul de grasă dar laptele cred că era mai mult apă chioară, prea degresat, de nu mi-a plăcut deloc rezultatul final chiar dacă focul era mic si am frecat-amestecat cu sârguinţă. Nu a vrut să iasă cremoasă şi pace!
Ingredientele tari le-am pus cam după ochi, ştiind mărimea vaselor în care vom face gratinul. Se ia un Poznaş şi se pune responsabil la curăţarea unei sfecle, câtorva ridichi şi 1/3 de cartof dulce.
 |
| Ingredient |
Da, serios, e doar 1/3 de cartof! Am achiziţionat 2 bucăţi de cartof în greutate de 1kg la minunatul preţ de 12 lei! Cum cartoful obişnuit (românesc, nu import) e undeva pe la 1,6-1,7 lei kilogramul e simplu să deducem că o să mâncăm vreo 3 luni din aceşti cartofi şi că nu vor fi trecuţi în meniu prea des de acum încolo.
Să lăsăm însă concluziile astea pe mai încolo şi să-i dăm cu reţeta:
 |
| Vasul/vase |
Vasele cică sunt din porţelan şi merg aruncate direct în cuptor fără teamă că o să facă poc!.
 |
| Sfecla, ridichile & cartoful dulce se taiel felii subţiri, se sărează&pi |
Partea asta consumă cel mai mult timp dar dacă nu munceşti nu mănânci, nu? Şi în plus, ia uite ce frumos arată! Trebuie să spun din nou că prepararea acestei reţete a fost foarte muuult inspirată de aspectul ei.
 |
| pretty colours! |
 |
| se pune amestecul de lapte & smântână peste legume şi se rade Emmental pe deasupra pentru Gratin :) |
Lăsăm aşa, mai simplu, că noi suntem orice dar sofisticaţi nu, şi dăm totul la cuptor. Cam cât? nu ştiu să zic prea bine. La noi în bucătărie se merge mai mult pe încercatelea: când miroase a ars e clar că nu-i de bine! :D
De obicei însă nu miroase a ars şi data asta nu a fost excepţie. După vreo 15 - 20 de minte ...
 |
| când se scoate, arată aşa! |
 |
| Şi când se gustă...e delicios! |
Ce să mai spun? A fost bun.
În mod evident trebuie făcută din nou şi mai trebuie lucrat la ingrediente (poate nu ridichi că nu prea sunt în sezon) şi la procesul de amestecare al laptelui cu smântănă.
Oricum, reţeta asta e încă odată dovada că nu trebuie să ne fie frică de improvizaţie! Regulile sunt făcute pentru a fi schimbate, nu?
pst
am observat că cele două posturi cu rețete sunt foarte populare.
E cam trist având în vedere că blogul acesta este despre orice în primul rând și cel mai puțin despre gătit. Dar cine sunt eu să mă plâng
Pe majoritatea blogurilor pe care le citesc se fac recapitulări, se trage linie, se numără puricii, se scot de la naftalină statistici și cifre.
Ar trebui să fac și eu asta. Aș putea să o fac. Dar nu am chef.
În schimb vin cu altă idee. Ce ar fi să scriu eu două posturi care au rămas la stadiul de proiect, de ciornă? Că tot am timp liber la dispoziție!
Întămplător sau nu, aceste două posturi sunt două rețete. Acuma, să vedem: ori îmi crește popularitatea datorită lor, ori pierd și cei 4 cititori pe care îi am și care vor să citească despre cât de fabulos și magnific sunt eu, nu despre...mâncare! Bleh.
Să știți că urmează un post cu multe poze și puține explicații, că nici eu nu mai țin minte mare lucru.
Pentru prima rețetă vom invita pe farfurie o prietenă mai veche: domnișoara Doradă.
Umblă veste prin târg că jupânița și-a făcut garderobă nouă și ne-am gândit să o chemăm pe la noi să ne povestească ce și cum.
După nume se cheamă că e simplu, nu? Și nu sună prea delicios, nu? Păi treaba stă cam invers: e puțin mai multă bătaie de cap la preparat, dar rezultatele sunt spectaculoase.
Totul a început la puțin timp după ce am gătit prima oară doradă. A fost un fel de mâncare bun, simplu și mai ales făcut la plesneală. Fără prea mult pregătiri, cu multe ajustări și improvizații.
La o săptămână și ceva se face că unul din blogurile pe care le urmăresc publică taman o rețetă cu dorade. Iaca poznă, îmi zic, trebuie neapărat să o încerc și pe asta acum că tot mi s-a dat mâna la gătit pește și s-a deschis pofta la mâncăruri savuroase.
Rețeta suna așa:
oh-la-la baguette! și dacă dați click puteți vedea ce și cum trebuie să iasă, inclusiv cantitățile că eu de obicei nu mă deranjez cu detalii de astea.
Povestea despre dorada cu usturoi și oțet începe ca orice poveste despre pește: cu achiziționarea, curățarea și spălarea lui.
După ce facem toate astea, presărăm puțină sare și piper, așaaa, pentru gust. Cu condimentele vrem să lăsăm lucrurile simple, că urmează să adăugam mai apoi alte ingrediente care vor da ele destule savoare. Deci doar sare și piper. Ah, și evitați crestăturile: au fost făcute din exces de zel iar pentru un fel de mâncare ce se face încet, în abur, și pentru o carne atât de fragilă precum cea de pește, dau mai multă bătaie de cap și strică aspectul. Păi zău așa!
Rețeta asta e ca o problemă de matematică: aduni 1 cu 2 și cu 3, scoți în fața parantezei, te dai de trei ori peste cap și gata!
2 în cazul nostru este usturoiul:
Vă rog să observați ploaia de sare de pe bancul de lucru. Este rezultatul modului spectaculos de gătit al Poznașului. Lui i se pare că totul se face ca prin magie, inclusiv presăratul cu sare: în cazul de față învârtită de 3 ori într-un picior și aruncată cu boltă peste umărul drept (ceea ce înseamnă că sarea aterizează oriunde altundeva decât în castronul cu ingrediente!).
Să revenim însă: pentru cele 2 dorade ale noastre = 2 porții am curățat cam 3/4 de căpățână de usturoi și am strivit brutal cățeii. Tanti Eleonora zice să nu curățăm de tot usturoiul dar pare-mi-se că al nostru era cam vechi că dintr-o mișcare s-au dus toate foițele.
Pe lângă usturoi avem așa: măsline - noi am pus și întregi și feliate, cele din urmă datorită faptului că primele erau infecte; ulei de măsline și un amestec de oțeturi.
Rețeta cere oțet de Sherry ceea ce vă închipuiți că nu se găsește în mod normal în dulapurile oricui și mai ales în dulapul nostru chiar dacă citisem rețeta înainte și ar fi trebuit să ne aprovizionăm. Și atunci ce facem? Improvizăm: băgăm un amestec de oțet balsamic și oțet de mere cu miere. Mai târziu am achiziționat și o sticluță de oțet de Sherry, de la raionul de delicatese, pentru o eventuală re editare à la carte a acestei rețete.
Buuun, acum avem (aproape) toate ingredientele pe masă. Ne apucăm să le combinăm...
Peștele se pune într-un vas uns cu unt și peste el se toarnă uleiul de măsline
Apoi vine partea care dă bătaie de cap: Usturoiul se rumenește cu (alte) două linguri de ulei de măsline, se adaugă măslinele și se stinge cu oțet
Amestecul acesta fierbinte se toarnă peste pește și totul se dă la cuptor
Caaam 20 de minute? pentru doi peștișori așa mici nu trebuie prea mult.
În aceste 20 de minute nu stați degeaba însă pentru că trebuie să pregătiți ingredientul secret, minunea care transformă acest fel:
ardei copți!
Cât de genial este? Foarte genial!
La noi - la români - în bucătărie ardeii copți sunt folosiți în principal în salată sau în zacuscă. Cam slăbuț meniul pentru ceva atât de gustos.
Și uite că acum ardei intră pe scenă, smulg microfonul și urlă cât îi țin semințele.
Tăiem niște ardei copt și ne pregătim să îl punem peste pește. Asta teoretic de întâmplă la jumătatea timpului de coacere, când vom întoarce și peștele:
Asta-i poză făcută cu blitz! Acum, la momentul întoarcerii, s-a văzut cât de proastă a fost ideea de a cresta peștele: s-a rupt și tot aspectul impecabil s-a dus de râpă.
Trecem peste acest mic impediment însă, pentru că noi mâncăm cu burta, nu cu ochii, și după încă 20 de minute scoatem minunăția din cuptor
Unghi à la Poznaș! Nu se vede prea bine peștele, dar așteptați până îl punem în farfurie
Nu aici se încheie povestea despre pește dar nu am mai avut putere să mai fac și poza de după.
Pot să vă spun însă că peștele a fost delicios și nu avea gust nasol de pește (!) sau, cum v-ați aștepta, oțet!
Oțetul i-a dat un gust pe care eu îl asociez cu mâncarea chinezească și sosul de soia. Oricum, rămâne să repetăm experiența cu oțet de Sherry și măsline mai bune.
Până atunci însă...poftă bună la cârnați, tobă și fripturi de porc! :P
E cam trist având în vedere că blogul acesta este despre orice în primul rând și cel mai puțin despre gătit. Dar cine sunt eu să mă plâng
Pe majoritatea blogurilor pe care le citesc se fac recapitulări, se trage linie, se numără puricii, se scot de la naftalină statistici și cifre.
Ar trebui să fac și eu asta. Aș putea să o fac. Dar nu am chef.
În schimb vin cu altă idee. Ce ar fi să scriu eu două posturi care au rămas la stadiul de proiect, de ciornă? Că tot am timp liber la dispoziție!
Întămplător sau nu, aceste două posturi sunt două rețete. Acuma, să vedem: ori îmi crește popularitatea datorită lor, ori pierd și cei 4 cititori pe care îi am și care vor să citească despre cât de fabulos și magnific sunt eu, nu despre...mâncare! Bleh.
Să știți că urmează un post cu multe poze și puține explicații, că nici eu nu mai țin minte mare lucru.
Pentru prima rețetă vom invita pe farfurie o prietenă mai veche: domnișoara Doradă.
Umblă veste prin târg că jupânița și-a făcut garderobă nouă și ne-am gândit să o chemăm pe la noi să ne povestească ce și cum.
Doradă la cuptor cu usturoi şi oţet
După nume se cheamă că e simplu, nu? Și nu sună prea delicios, nu? Păi treaba stă cam invers: e puțin mai multă bătaie de cap la preparat, dar rezultatele sunt spectaculoase.
Totul a început la puțin timp după ce am gătit prima oară doradă. A fost un fel de mâncare bun, simplu și mai ales făcut la plesneală. Fără prea mult pregătiri, cu multe ajustări și improvizații.
La o săptămână și ceva se face că unul din blogurile pe care le urmăresc publică taman o rețetă cu dorade. Iaca poznă, îmi zic, trebuie neapărat să o încerc și pe asta acum că tot mi s-a dat mâna la gătit pește și s-a deschis pofta la mâncăruri savuroase.
Rețeta suna așa:
oh-la-la baguette! și dacă dați click puteți vedea ce și cum trebuie să iasă, inclusiv cantitățile că eu de obicei nu mă deranjez cu detalii de astea.
Povestea despre dorada cu usturoi și oțet începe ca orice poveste despre pește: cu achiziționarea, curățarea și spălarea lui.
După ce facem toate astea, presărăm puțină sare și piper, așaaa, pentru gust. Cu condimentele vrem să lăsăm lucrurile simple, că urmează să adăugam mai apoi alte ingrediente care vor da ele destule savoare. Deci doar sare și piper. Ah, și evitați crestăturile: au fost făcute din exces de zel iar pentru un fel de mâncare ce se face încet, în abur, și pentru o carne atât de fragilă precum cea de pește, dau mai multă bătaie de cap și strică aspectul. Păi zău așa!
Creepy fish is creepy!
Rețeta asta e ca o problemă de matematică: aduni 1 cu 2 și cu 3, scoți în fața parantezei, te dai de trei ori peste cap și gata!
2 în cazul nostru este usturoiul:
Vă rog să observați ploaia de sare de pe bancul de lucru. Este rezultatul modului spectaculos de gătit al Poznașului. Lui i se pare că totul se face ca prin magie, inclusiv presăratul cu sare: în cazul de față învârtită de 3 ori într-un picior și aruncată cu boltă peste umărul drept (ceea ce înseamnă că sarea aterizează oriunde altundeva decât în castronul cu ingrediente!).
Să revenim însă: pentru cele 2 dorade ale noastre = 2 porții am curățat cam 3/4 de căpățână de usturoi și am strivit brutal cățeii. Tanti Eleonora zice să nu curățăm de tot usturoiul dar pare-mi-se că al nostru era cam vechi că dintr-o mișcare s-au dus toate foițele.
Pe lângă usturoi avem așa: măsline - noi am pus și întregi și feliate, cele din urmă datorită faptului că primele erau infecte; ulei de măsline și un amestec de oțeturi.
Rețeta cere oțet de Sherry ceea ce vă închipuiți că nu se găsește în mod normal în dulapurile oricui și mai ales în dulapul nostru chiar dacă citisem rețeta înainte și ar fi trebuit să ne aprovizionăm. Și atunci ce facem? Improvizăm: băgăm un amestec de oțet balsamic și oțet de mere cu miere. Mai târziu am achiziționat și o sticluță de oțet de Sherry, de la raionul de delicatese, pentru o eventuală re editare à la carte a acestei rețete.
Buuun, acum avem (aproape) toate ingredientele pe masă. Ne apucăm să le combinăm...
Peștele se pune într-un vas uns cu unt și peste el se toarnă uleiul de măsline
Apoi vine partea care dă bătaie de cap: Usturoiul se rumenește cu (alte) două linguri de ulei de măsline, se adaugă măslinele și se stinge cu oțet
Amestecul acesta fierbinte se toarnă peste pește și totul se dă la cuptor
Caaam 20 de minute? pentru doi peștișori așa mici nu trebuie prea mult.
În aceste 20 de minute nu stați degeaba însă pentru că trebuie să pregătiți ingredientul secret, minunea care transformă acest fel:
ardei copți!
Cât de genial este? Foarte genial!
La noi - la români - în bucătărie ardeii copți sunt folosiți în principal în salată sau în zacuscă. Cam slăbuț meniul pentru ceva atât de gustos.
Și uite că acum ardei intră pe scenă, smulg microfonul și urlă cât îi țin semințele.
Tăiem niște ardei copt și ne pregătim să îl punem peste pește. Asta teoretic de întâmplă la jumătatea timpului de coacere, când vom întoarce și peștele:
Asta-i poză făcută cu blitz! Acum, la momentul întoarcerii, s-a văzut cât de proastă a fost ideea de a cresta peștele: s-a rupt și tot aspectul impecabil s-a dus de râpă.
Trecem peste acest mic impediment însă, pentru că noi mâncăm cu burta, nu cu ochii, și după încă 20 de minute scoatem minunăția din cuptor
This is a live view from Nihil!
Nu aici se încheie povestea despre pește dar nu am mai avut putere să mai fac și poza de după.
Pot să vă spun însă că peștele a fost delicios și nu avea gust nasol de pește (!) sau, cum v-ați aștepta, oțet!
Oțetul i-a dat un gust pe care eu îl asociez cu mâncarea chinezească și sosul de soia. Oricum, rămâne să repetăm experiența cu oțet de Sherry și măsline mai bune.
Până atunci însă...poftă bună la cârnați, tobă și fripturi de porc! :P
smn
după cum vă promiteam odată, cândva, într-o zi, o să vă mai povestesc despre orgia culinară din bucătaria nătăfleaţă.
Ei bine, astăzi sunteţi norocoşi:
totul începe de la faptul că peştele e cam meh de felul lui, aşa. Şi atunci trebuie să-i găsim nişte prieteni cu care să se joace şi să zburde prin cuptior şi apoi pe drumul spre burtică. Astăzi: gutui şi sos de mărar.
Ok, hai să trecem la treabă până nu leşinăm de foame.
Cumpărăm nişte medalion de somon. În cazul de faţă: 2 bucăţi.
Spălăm, uscăm cu prosop curat, dăm cu sare şi piper.
În singurul vas adânc din casă facem un pat de lâmâi, punem somonul, presărăm cu mărar proaspăt tocat, nişte codiţe de ceapă verde - doar pentru că aveam prin casă, nu e obligatoriu, şi stropim din belşug cu zeamă de lămâie.
După aceea luăm o gutuie, mai măricică aşa (sau două mai mici, sau câte vreţi, sau deloc!), curăţăm de puf, spălăm, tăiem bucăţi, fugărim cei doi vermişori care îşi făcuseră casă în gutuia mea, îi dăm pisoiului să îi miroase
, ţipăm la pisoi vreo 5 minute să îi scuipe, să nu îi mănânce, Eric, nu! Nu, Eric!, Eric îi înghite cu cea mai lipsită de expresie faţă, ne dăm bătuţi, luăm cele 3/4 de gutuie rămasă după ce am scăpat de casa defuncţilor viermişori, punem într-un recipient, presărăm 2-3 picături de ulei de măsline, scuturăm bine să acoperim toată suprafaţa bucăţilor de gutuie cu o peliculă fină de ulei, şi apoi le plantăm în vas, lângă somon.
Cam aşa...
După aceea punem la cuptor ...hmm..vreo 15 minute? Vasul e acoperit dacă aveţi nedumeriri; urăsc chestiile la cuptor care ies uscate! Şi în plus, fiind acoperit se face mai mult în abur, ceea ce e şi sănătos şi gustos!
Oricum, somonul se face rapid! Şi gutuile se fac repede - contrar opiniei iniţiale greşite.
În astea 15 minute puteţi face orezul, puteţi face sosul de mărar, puteţi savura un pahar de vin sau puteţi să cercetaţi aspectul pisoiului şi să încercaţi să detectaţi semne ale intoxicării cu viermişori de gutuie (nu există, dar merită studiat!).
Bine, serios acum: orezul - urmaţi instrucţiunile de pe pachet/cutie/pungă.
Sosul de mărar: nişte iaurt - da, nişte pentru că nu ştim câţi suntem, cât mâncăm şi mai ales cum o sa iasă. Deci nişte iaurt, sau smântănă - de preferinţă cu muuultă grăsime :D, cam 2 pahare de alea mici, 2 linguri-linguriţe de zeamă de lămâie, piper, sare, 3-4 căţei de usturoi pisaţi (he he,
) hmmm...şiiiii: mărar! Cam o legătură aşa, sau poate după-gust, sau poate deloc! deşi atunci nu mai ştiu cum este sos de mărar?!
Daaaa...nu citiţi toate aberaţiile de pe internet cu muştar nu-ştiu-de-care, nu mai ştiu ce ingredient secret, alea - alea ...merge şi aşa. Cu cât mai simplu cu atât mai bine.
Deci sosul: [...] şi amestecaţi bine. Da' bine. Şi gata!
Între timp s-a făcut şi orezul, deci scoatem somonul din cuptor:
v-aţi prins deja că ăsta e unghiul preferat al Poznaşului? Aşa i se pare lui mai artistic ...
Şi servim în farfurii: una mia,
una lu' Poznaşu
punem şi nişte sos...
şi pornim la atac! că deja nu mai pot de foame şi cred că ăsta este cel mai lung post pe care l-am scris vreodată!
Înainte să vă las să ziceţi: moamă, ce bine arată! Genial! Suuuuper! Fantastic! vreau să fac două observaţii:
1) gutuile se fac mult mai rapid decât bănuiţi. Dacă par tari şi nefăcute atunci e momentul să le scoateţi din cuptor, altfel se fac prea moi, ca un piure.
2) ar fi mers o salată dulce, ceva gen morcov şi măr ras cu oţet balsamic pe desupra pentru că erau prea multe chestii acre: sosul de mărar, gutuile... Doar o sugestie. Poate am putea glazura gutuile înainte de a băga la cuptor? Hmm? Data viitoare încerc şi vă spun cum a ieşit.
Bine, acuma hai! Valea la masă!
Ei bine, astăzi sunteţi norocoşi:
capitolul 2 - somon la cuptor
pentru profani
Medalion de somon la cuptor
cu gutui!
şi orez cu bobul lung
şi sos de mărar!
cu gutui!
şi orez cu bobul lung
şi sos de mărar!
pentru fomişti
totul începe de la faptul că peştele e cam meh de felul lui, aşa. Şi atunci trebuie să-i găsim nişte prieteni cu care să se joace şi să zburde prin cuptior şi apoi pe drumul spre burtică. Astăzi: gutui şi sos de mărar.
Ok, hai să trecem la treabă până nu leşinăm de foame.
Cumpărăm nişte medalion de somon. În cazul de faţă: 2 bucăţi.
Spălăm, uscăm cu prosop curat, dăm cu sare şi piper.
În singurul vas adânc din casă facem un pat de lâmâi, punem somonul, presărăm cu mărar proaspăt tocat, nişte codiţe de ceapă verde - doar pentru că aveam prin casă, nu e obligatoriu, şi stropim din belşug cu zeamă de lămâie.
După aceea luăm o gutuie, mai măricică aşa (sau două mai mici, sau câte vreţi, sau deloc!), curăţăm de puf, spălăm, tăiem bucăţi, fugărim cei doi vermişori care îşi făcuseră casă în gutuia mea, îi dăm pisoiului să îi miroase
, ţipăm la pisoi vreo 5 minute să îi scuipe, să nu îi mănânce, Eric, nu! Nu, Eric!, Eric îi înghite cu cea mai lipsită de expresie faţă, ne dăm bătuţi, luăm cele 3/4 de gutuie rămasă după ce am scăpat de casa defuncţilor viermişori, punem într-un recipient, presărăm 2-3 picături de ulei de măsline, scuturăm bine să acoperim toată suprafaţa bucăţilor de gutuie cu o peliculă fină de ulei, şi apoi le plantăm în vas, lângă somon.
Cam aşa...
După aceea punem la cuptor ...hmm..vreo 15 minute? Vasul e acoperit dacă aveţi nedumeriri; urăsc chestiile la cuptor care ies uscate! Şi în plus, fiind acoperit se face mai mult în abur, ceea ce e şi sănătos şi gustos!
Oricum, somonul se face rapid! Şi gutuile se fac repede - contrar opiniei iniţiale greşite.
În astea 15 minute puteţi face orezul, puteţi face sosul de mărar, puteţi savura un pahar de vin sau puteţi să cercetaţi aspectul pisoiului şi să încercaţi să detectaţi semne ale intoxicării cu viermişori de gutuie (nu există, dar merită studiat!).
Bine, serios acum: orezul - urmaţi instrucţiunile de pe pachet/cutie/pungă.
Sosul de mărar: nişte iaurt - da, nişte pentru că nu ştim câţi suntem, cât mâncăm şi mai ales cum o sa iasă. Deci nişte iaurt, sau smântănă - de preferinţă cu muuultă grăsime :D, cam 2 pahare de alea mici, 2 linguri-linguriţe de zeamă de lămâie, piper, sare, 3-4 căţei de usturoi pisaţi (he he,
) hmmm...şiiiii: mărar! Cam o legătură aşa, sau poate după-gust, sau poate deloc! deşi atunci nu mai ştiu cum este sos de mărar?!Daaaa...nu citiţi toate aberaţiile de pe internet cu muştar nu-ştiu-de-care, nu mai ştiu ce ingredient secret, alea - alea ...merge şi aşa. Cu cât mai simplu cu atât mai bine.
Deci sosul: [...] şi amestecaţi bine. Da' bine. Şi gata!
Între timp s-a făcut şi orezul, deci scoatem somonul din cuptor:
v-aţi prins deja că ăsta e unghiul preferat al Poznaşului? Aşa i se pare lui mai artistic ...
Şi servim în farfurii: una mia,
una lu' Poznaşu
punem şi nişte sos...
şi pornim la atac! că deja nu mai pot de foame şi cred că ăsta este cel mai lung post pe care l-am scris vreodată!
Înainte să vă las să ziceţi: moamă, ce bine arată! Genial! Suuuuper! Fantastic! vreau să fac două observaţii:
1) gutuile se fac mult mai rapid decât bănuiţi. Dacă par tari şi nefăcute atunci e momentul să le scoateţi din cuptor, altfel se fac prea moi, ca un piure.
2) ar fi mers o salată dulce, ceva gen morcov şi măr ras cu oţet balsamic pe desupra pentru că erau prea multe chestii acre: sosul de mărar, gutuile... Doar o sugestie. Poate am putea glazura gutuile înainte de a băga la cuptor? Hmm? Data viitoare încerc şi vă spun cum a ieşit.
Bine, acuma hai! Valea la masă!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)