E este pentru E bine

Când cresc mare vreau să mă fac arhitect să îmi fac propria casă, frumoasă.

Întâmplător, sau nu, urmăresc câteva bloguri de stil şi design interior. Cred că face parte din bucata aceea a personalităţii mele dacă nu eu, atunci toată lumea oricine ...
as in
dacă eu nu am o casă frumoasă, măcar ei să aibă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu nu pot merge în cutare loc, măcar ei să meargă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu not pot găti aşa ceva, măcar ea să gătească şi să salivez şi eu...

Avem nevoie de mai mulţi oameni de ăştia, creativi, care să (ne) inspire.

Dar nu pentru că o să te uiţi la ei şi la ce au făcut şi o să zici într-o zi şi eu o să...nuuu, nu fiţi proşti, vă amăgiţi!

Revenind la chestia cu casa: am văzut tot felul de case frumoase, majoritatea simple, mici ca suprafaţă dar amenajate astfel încât să pară spaţioase, frumos integrate în natură, fără să fie ostentative şi ne la locul lor într-o poiană din pădure, sau într-o vâlcea de pe munte. Şi m-am gândit, greşit, că într-o zi o să am şi eu destui bani şi puteri supranaturale să îmi contruiesc şi eu o casă de aia.

...dar nu, eu nu o să am niciodată o casă atât de încântătoare, pentru că eu nu sunt arhitect!

Serios, 100% din casele văzute aparţin unor oameni de profesie arhitecţi care ....wait for it ...şi le-au construit singuri!

Adică dacă speram că vreodată o să pot contracta şi eu un nene, o tanti, un oarecare să-mi facă şi mie o casă frumoasă ...

Oamenii fac pentru ei, clar! şi când faci pentru tine dai mereu ce-i mai bun, evident!* deci ce şansă am eu? Zero!

E bine aşa când lumea te pune la locul tău, în băncuţa ta, în cutia ta de chibrituri din beton şi prefabricate, cu mobila ta cumpărată de la IKEA/Mobexpert sau moştenită de la foştii chiriaşi, din sectorul X, ai cod poştal!, te baţi pentru locul de parcare şi magazie, ai T+P+G+F+UM, AC, ai repartitoare şi apometre, plăteşti întreţinerea la o babă la care mereu miroase a varză şi a moarte** şi când deschizi fereastra te încântă ciripit de claxoane şi triluri de tramvaie ...

E bine!



*unless you're Jesus
**sau într-un uscător de la scara/etajul Ţ, unde administratorul ţine pe masă bibelouri vulgare cu tauri futând dansatoare de flamenco - da, m-a marcat!

December 19th, the 4th day of captivity

I almost feel at home here.

Wag came to visit and he brought everything I need. Chocolate - check, almonds - check, he even went all the way to the fourth floor for some coffee - check, my precious iPod - check, I have everything I want!

Wag's been asking me if I've done any of those "things to do when I'm free" lists.
Well, no, I haven't done any. Yet. And I wonder: what good are they for? It's already so warm and well in here.

It's my lair.

The nightstand is full of clothes - mine, half the bed is a dirty mess - mine, I go to the toilet in just my jammies - I need no robe, it's home!

I suspect a twisted case of Stockholm Syndrome.

I realise I'm the one keeping this hospital alive: the dozens of nurses would be unemployed, the peasant's milk would not be drunk, chicken carcasses would be wasted instead of deliciously cooked alongside potatoes, the government's money would be wasted on something actually useful instead of paying the heat for this place (there are 0℃ outside but we keep both windows open because it's just too warm).

The Hospital is a living thing and slowly I feel my roots getting deeper into its flesh, becoming part of it.

It's so warm and welcoming, I'm giving up, I'll become an appendage. The parasitic Silly!

Gata!

Mă gândesc să mă mut la ţară. În ţara altora.

Să plantez sfeclă şi dovleci şi pepeni,
să cresc găini şi pisici şi raţe,
să am o grădină cu flori şi caişi şi cireşi
şi o casă mică cu bucătarie şi dormitor şi bibliotecă.

Cu lambriuri de lemn.

O să schimb ouăle pe făină de grâu ca să-mi fac pâine şi sfecla o să o dau la fabrica de zahăr ca să pot plăti factura la electricitate.
O să fac şnaps de caise şi o să îl schimb pe bere şi o să vând scump puful de raţă pentru perne de prinţesă ca să-mi cumpăr cafea.

Poznaşul zice că n-o să am bani să-mi cumpăr iPod, şi n-o să pot asculta muzică în timp ce prăşesc în grădină, da' nu-i bai! că-mi scot boxele pe geam şi bag mietăluţu tare şi rezolv şi problema iPodului. Iar vecinii n-o să se supere că doar sunt la mama dreacului.

Dacă o să am raţe îmi fac şi iaz şi vara o să mă duc cu motanul la pescuit iar iarna o să mă dau cu patinele. Şi când mă plictisesc de patine pot să mă dau cu sania pe derdeluşul din spatele casei pentru că aşa e casa mea de la ţară: prea tare!

Şi n-o să mai muncesc de la zece la şase jumătate şi n-o să mă mai enervez pe lucruri pe care nu le pot controla şi nu o să îmi mai fie frică de întuneric.

Atât.