era cât pe ce să o uit cât am scris postul anterior. Dar isteţ cum sunt, cum m-am scremut şi am asudat oleacă cotrobâind prin cotloanele minţii, mi-am şi amintit-o!
Cea de-a doua chestie începe aşa: citeam un blog deunăzi.
Nu am nici o idee cum a ajuns blogul ăla la mine în lista chestiilor de citit şi după ziua de ieri nici nu cred că o să mai stea acolo prea mult.
Blogul aparţine unei domnişoare care îşi dă cu părerea.
Uneori mai filozofează, alteori mai bagă şi fragmente de literatură, alteori e total incoerentă şi probabil mai face şi alte chestii dar nu ştiu eu pentru că mi-a fost lene să trec de posturile de pe prima pagină.
Acuma, ce vreau să spun e că am citit un post foarte dur şi aspru al domnişoarei care-şi dădea în el cu părerea despre oamenii amuzanţi şi despre condiţia de haios şi concluziona că nu prea există oameni care ştiu să-i facă pe alţii să râdă, că există doar rataţi care fac glume răsuflate sau care pun egal între amuzament şi sportul de a critica şi arunca cu câcat în oricine şi orice.
Eu de obicei am imunitate la chestii scrise pe Internets, dar simţind adânc şi monstruos vehemenţa cu care domnişoara scria, nu am putut decât să mă opresc şi să mă gândesc aşa: oare de ce scriu oamenii prostii pe internet?
Oare şi eu scriu prostii? Tâmpenii? Chestii neamuzante?
Cred că cel mai mult m-ar durea să aflu că de fapt nu sunt amuzant; cu tâmpeniile şi prostia mă mai împac, dar cu un atac la simţul meu absolut al haiosului ...niciodată!
Da, ştiu că nu sunt prea coerent, dar trebuie să înţelegeţi că în sufletul meu se dă o luptă aprigă, o bătalie de proporţii epice, are loc un Ragnarök nătăfleştian a cărui finalitate nu poate fi decât ...
Se afișează postările cu eticheta haz. Afișați toate postările

Propunere
Mă gândeam să fac concurs pentru alegerea numelui mostruleţului din favicon. Credeţi că am avea success? Mai întâi vin propunerile şi după aia facem chestionarul? Eeeeh...vă băgaţi?
Dacă merge poate îl conving pe Nătăfleţ să bage şi o poveste şi nişte desene cu el (faviconu'). Poate poate ...
Dacă tot am vorbit de chestionar, concursul vechi cu hazul hazos s-a încheiat. Nătăfleţul a câştigat. 5 la 3. 8 voturi în total. E trist.

AHEWWTPO
Ok, e timpul ca Nătăfleţul să vă împărtăşească un secret: e fraier după situri de genul lolcat şi icanhascheezburger. Pur şi simplu nu se poate abţine!
Una din imaginile sale preferate este All he ever wanted was to poop outside.
Dubios, ştiu, dar are o atracţie irezistibilă pentru aceast fenomen şi de câte ori are ocazia, prinde motanul, îi striveşte nasul de geam şi zice pe un ton plin de compasiune All he ever wanted...was: to poop outside! Ahahahaha ...ha...haha ...? Nu? nu vi se pare amuzant? Lui da.
Astăzi însă a fost o zi specială: l-a surprins pe motan în ipostaza AHEWWTPO!
De unul singur şi nesilit de nimeni!
Şi surprinderea l-a surprins pe Nătătfleţ cu camera de fotografiat în mână (ca să vezi întâmplare!) şi ţac şi pac ...asta a ieşit:

despre:
AHEWWTPO,
amuzant,
bloguri,
Eiríkr inn Rauda,
Eric,
fotografie,
fraier,
google is your friend,
haz,
icanhascheezburger,
lolcat,
motan,
poop,
secret
Haine noi
Da, am schimbat hainele blogului.
Din păcate, odată cu cele vechi s-a dus şi poll'ul despre hazicitatea hazului.
Nu mai pot să îl pun pe prima pagină, dar dacă cineva mai doreşte să voteze sau să vadă rezultatele îl poate găsi aici.
Mai sunt câteva zile până se termină şi mai trebuie 2 voturi. Puţină susţinere, vă rog!

Con cu râs
Deci da!
De astăzi, până străngem cel puţin 10 voturi (adică peste 1 an în ritmul în care avem vizitatori proaspeţi) vom avea un concurs pe DZdN.
Concurenţi: Nătăfleţul şi Poznaşul. De fapt, hazul lor.
Pe de o parte, avem hazul Nătătfleţului:
În week-end am fost la cumpărături şi am dat peste un magazin ...inedit: Magazinul pentru Caseeee!
Şi am început să ne întrebăm: oare cine face cumpărături la acest magazin? Oare vin casele şi probează acoperişuri aşa cum femeile probează pălării? Oare casele se uită pe mostrele de culoare de la var aşa cum femeile se uită pe cele de vopsea de păr? Oare cum e? Oare. cum?
Şi aşa, dezvoltând filonul aberaţiei despre Casele ce fac cumpărături la Magazinul pentru Case, Nătăfleţul a venit cu următorul moment hazos:
La Magazinul pentru Case, secţiunea balustrade. Un Bloc către o Vilă: ce balcoane ai păpuşă!
Eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee?!?! Nu e genială??? Nu? E?
[este, este!!!]
Pe de altă parte avem hazul Poznaşului:
Se ascultă muzică şi la un moment dat intră pe bandă Mayhem - From the Dark Past (versiunea de pe Mediolanum Capta Est, cea cu Attila Csihar guest vocal).
Acuma, să fie clar: Nătăfleţului nu i-a plăcut niciodată Mayhem. Îi tolerează, dar nu îi place, aşa că pentru el partea bună a piesei mai sus menţionate este cea în care Atilla este invitat pe scenă.
Pentru Poznaş însă, Mayhem sunt cu totul alt.ce.va!
Urmează momentul hazos numărul 2:
Jeremy bagă Mayhem - From the Dark Past. Nenea zice faza cu Atilla come on the stage! alea-alea şi bagă melodie.
Nătăfleţul: ...şi acum urmează partea plictisitoare, la fel ca alte 1001 piese de black...
Poznaşul (vizibil deranjat de remarca blasfemică): Auzi, tu îl cunoşti pe cel mai mare cântăreţ de black/death chinez Chai Măh??!
..Şi aşa, de fiecare dată când Poznaşul pune la îndoială raţionamentul Nătăfleţului, ţine să-i amintească de marele înţelept/cântăreţ/etc. chinez Chai Măh.
Jalnic nu? Nuuuuu?
[văleu!]
Ei, şi în concluzie, aici intraţi voi pe scenă: trebuie să vă daţi cu părerea care om de geniu e mai hazos: Nătăfleţul? Sau Poznaşul?

alegere,
amuzant,
Chai Măh,
concurs,
haz,
Magazinul pentru Case,
Nătăfleţul,
Poznaşu',
sondaj,
vot
Abonați-vă la:
Postări (Atom)