E este pentru E bine

Când cresc mare vreau să mă fac arhitect să îmi fac propria casă, frumoasă.

Întâmplător, sau nu, urmăresc câteva bloguri de stil şi design interior. Cred că face parte din bucata aceea a personalităţii mele dacă nu eu, atunci toată lumea oricine ...
as in
dacă eu nu am o casă frumoasă, măcar ei să aibă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu nu pot merge în cutare loc, măcar ei să meargă şi să îmi arate şi mie...
dacă eu not pot găti aşa ceva, măcar ea să gătească şi să salivez şi eu...

Avem nevoie de mai mulţi oameni de ăştia, creativi, care să (ne) inspire.

Dar nu pentru că o să te uiţi la ei şi la ce au făcut şi o să zici într-o zi şi eu o să...nuuu, nu fiţi proşti, vă amăgiţi!

Revenind la chestia cu casa: am văzut tot felul de case frumoase, majoritatea simple, mici ca suprafaţă dar amenajate astfel încât să pară spaţioase, frumos integrate în natură, fără să fie ostentative şi ne la locul lor într-o poiană din pădure, sau într-o vâlcea de pe munte. Şi m-am gândit, greşit, că într-o zi o să am şi eu destui bani şi puteri supranaturale să îmi contruiesc şi eu o casă de aia.

...dar nu, eu nu o să am niciodată o casă atât de încântătoare, pentru că eu nu sunt arhitect!

Serios, 100% din casele văzute aparţin unor oameni de profesie arhitecţi care ....wait for it ...şi le-au construit singuri!

Adică dacă speram că vreodată o să pot contracta şi eu un nene, o tanti, un oarecare să-mi facă şi mie o casă frumoasă ...

Oamenii fac pentru ei, clar! şi când faci pentru tine dai mereu ce-i mai bun, evident!* deci ce şansă am eu? Zero!

E bine aşa când lumea te pune la locul tău, în băncuţa ta, în cutia ta de chibrituri din beton şi prefabricate, cu mobila ta cumpărată de la IKEA/Mobexpert sau moştenită de la foştii chiriaşi, din sectorul X, ai cod poştal!, te baţi pentru locul de parcare şi magazie, ai T+P+G+F+UM, AC, ai repartitoare şi apometre, plăteşti întreţinerea la o babă la care mereu miroase a varză şi a moarte** şi când deschizi fereastra te încântă ciripit de claxoane şi triluri de tramvaie ...

E bine!



*unless you're Jesus
**sau într-un uscător de la scara/etajul Ţ, unde administratorul ţine pe masă bibelouri vulgare cu tauri futând dansatoare de flamenco - da, m-a marcat!

Pas cu pas

În acest sfârşit de săptămână Nătăfleţul a fost Acasăăă!

Şi a fost foarte bine, deşi cam obositor.

Să începem săptămâna cu o felie de seriozitate:

un oraş mic te aduce cu picioarele pe pământ mai repede decât un oraş mare!

Cartea telenovelă

A observat cineva cât de mari au devent cărţile în ultimul timp?

Ei bine, poate nu toate cărţile, dar în special cele din specia favorizată de Nătăfleţ de exemplu (sci-fi şi fantasy).

Adică: ce s-a întâmplat cu cartea bună de vreo 300 de pagini?
Zilele astea chiar nimeni nu mai e în stare să scrie ceva în mai puţin de 800 de pagini? Ai putea ucide un om cu o carte dintr-asta!

Da, Nătăfleţul ştie cum este: de multe ori are atât de multe lucruri minunate să vă spună şi ar vrea să vi le spună pe toate deodată dar îşi dă seama că s-ar eclipsa între ele, că ar fi prea mult de digerat şi că la sfărşit aţi fi obosiţi şi nu fericiţi, aşa că le mai scurtează, le împarte pe zile, pe posturi.

Ei bine, se pare că aceşti autori ori 1) nu sunt în stare să transmită o idee într-un format concis sau 2) sunt atât de plini de sine încât îşi închipuie că o să îi dea pe cititori (?) pe spate dacă cacă ţ'şpe mii de subiecte într-o carte.

Ce a mai ajuns şi lumea asta domnule!

Clişeu

cine pleacă în vacanţă cine pleacă în vacanţă cine pleacă în vacanţă cine pleacă în vacanţă ???!!!???

Nătăfleţul. La mare. În Vama Veche. Pentru 3 zile. Uraţi-i succes!