offside

ştiţi ce este enervant?
Când mergi liniştit pe trotuar şi brusc vine cineva din urmă şi în loc să te întreacă merge cot la cot cu tine.

Adică...cine dracu eşti şi de ce îmi furi oxigenul?!?

Trotuarul ăsta nu e destul de mare pentru noi amândoi, te rog să continui în acelaşi ritm cu care mai ajuns din urmă şi să mă întreci şi să mă laşi în pace!

Zău aşa, unii oameni nu au deloc noţiunea de spaţiu personal! E absurd! Aşa ceva nu se face :(

Păi de exemplu, în secunda 2 eu mă pregăteam să-mi scot căştile din urechi şi să îi răspund imbecilului la întrebare. Dar nu m-a întrebat nimic. Însă l-am văzut lungind gâtul şi întorcând faţa spre mine.

Daaaaaaa?
Am maro pe pantaloni la spate (deşi port negru...)?
Am călcat în hărtie igienică şi mi-a rămas lipită de talpă?
Te-am lovit în metrou şi vrei să reglezi conturile?
Vrei să-ţi dau nişte bani să-ţi iei şi tu o pâine?
Vrei o ţigară?
Arăt a ghid şi vrei să te îndrum spre adresa ... ?
Sunt simpatic, vrei să mă cunoşti?
Vrei să mă întrebi de unde mi-am cumpărat căştile roz, mori dacă nu îţi iei şi tu o pereche?
Eşti un imbecil şi nu eşti conştient de nevoia de intimitate a oamenilor chiar şi atunci când sunt pe stradă?

BINGO!

în ultimul timp

am observat un obicei urât la mine.

În timp ce merg, dacă aud paşi în urma mea, grăbesc ritmul ca nu cumva să mă întreacă cel ce vine din urmă.

Adică, ceva de genul de-abia mă târâi, casc gura, fac teste să văd dacă pot merge cu ochii închişi, încerc să intru în contact cu delfinul primordial din mine şi să îmi odihnesc câte o emisferă a creierului pe rând, merg în zig-zag ferindu-mi paşii de canioane şanturi, munţi din grămezi de nisip şi ramuri duşmane dintr-o lume liliputană ...dar când aud zgomot arcuiesc spatele, fac pasul mare şi intru în modul competitiv.

Aş zice că e orgoliu, că nu vreau să fiu întrecut, dar nu pot să zic că în mod conştient, dacă stau să analizez, îmi pasă. O fac mai degrabă instinctiv. Aşa de instinctiv că mă uimesc şi pe mine.

Nu sunt minunat şi etern fascinant?