Se afișează postările cu eticheta bilete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bilete. Afișați toate postările

mă enervează

Tot o văd cu colţul ochiului, dar când mă întorc nu e acolo. O chemă Frustrare şi mă bântuie de ceva timp.

Ştiţi cum sunt larvele acelea de cărăbuş, grase şi zemoase, dormitând adânc în pământ, şi uneori un copil mai curios aşa scurmă fără treabă şi dă peste ea, peste larvă, ŞI pe lângă faptul că îi strică culcuşul mai începe să o şi împungă cu un băţ, că ce naiba ...?

Cam aşa şi eu.

Cauza este fără îndoială rotaţia de personal din cadrul Companiei. Dar pe lângă asta şi faptul că realizez că eu nu mă duc nicăieri. Că nu am direcţie. Că nu am aşteptări.

E ca şi cum ai fi în gară, e agitaţie, trenurile sunt gata de plecare, peronul forfoteşte de lume ..şi după ce trenurile au plecat eşti singurul rămas pe peron. Singurul fără bilet. E al dracului de deprimant!

Eu de ce nu pot? Dar mai ales: de ce nu vreau? Că dacă aş vrea poate aş încerca şi aş putea ...dar aşa ...

Nătăfleţul Revine - partea I şi II şi III şi...

După o zi de absenţă Nătăfleţul se întoarce. Mai glorios ca niciodată!
Deci să începem deci:
  1. e nasol să fii bolnav,
  2. angajaţii Germanos sunt retardaţi (da, îmi voi permite să generalizez),
  3. mergem la Kreator frateee!
Deci man, când o să fiu io Mareee o să-mi fac un corp super duper extra mega fantastico invincibil de o să fugă viruşii de mine numai când o să-mi audă numele!

Deci frateee, [partea I] mă duc frumos la Germanosu' de lângă mine şi cer nişte bilete la un concert. Nu se poate! Cum nu - se - poate? Organizatorii au anunţat că biletele sunt disponibile în reţeua magazinelor Germanos şi pe site scrie mare şi frumos Serviciul G Ticket! Cum nu se poate? Păi nu se poate că nu e aici "băiatul cu biletele" .... daaaaar, dacă Nătafleţul vrea şi e întelegător şi îi scuză pentru neplăcerea cauzată şi revine de dimineaţă o să poată lua nişte bilete.

[partea II] A doua zi Nătăfleţul revine. Nătăfleţul cere nişte bilete. Nătăfleţului i se comunică că nu se poate. Cum nu se poate? Nu se poate pentru că doar şeful de magazin are parola şi numai şeful de magazin ştie să comande bilete (e prostul şef pesemne). Oooook ... Şi şeful unde e? Pai nu e, daaaaar dacă vrea Nătăfleţul poate reveni de dimineaţă! Probabil că noaptea se întâmplă lucruri magice...cine ştie?

[partea III] De dimineaţă, fresh ca o portocală, Nătăfleţul re-revine la magazin, pardon! dugheană. Nătăfleţul ar vrea nişte bilete la un concert (tare încăpăţânat mai este Nătăfleţul). Nătăfleţului i se comunică pe un ton sictirit că nu se poate. Nu i se oferă nici o explicaţie şi nici o scuză.
Nătăfleţul iese din magazin ...faţa îi este lipsită de orice expresie ...vântul îi scutură sălbatic pletele negre ...Nătăfleţul se pierde în aglomeraţia de la metrou. În urma lui se aude doar un ecou ...

SCREW YOU ASSHOLES! I'M GOING HOME!


Sfârşit

Epilog: Nătăfleţul a făcut până la urmă rost de bilete aşa că fanii Nătăfleţului îl vor putea venera luni, 9 februarie, în Becker Brau, la concertul Kreator.